Sustine Bad Politics
arhiva stiri
starea vremii
octombrie 19, 2018, 5:23 am
Ceaţă
Ceaţă
12°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 100%
Vânt: 0 km/h N
Răsarit: 7:35 am
Apus: 6:25 pm
 
ANUNTURI UMANITARE
Antiglobalizare
“Împăraţii lumii” vin la Bucureşti. “Iluminatii” din Trilaterala, CFR, Bilderberg si Clubul de la Roma au ajuns la Bucuresti. Conducatorii din umbra ai lumii ocupa Bucurestiul pentru trei zile (Victor Roncea)
Aciduzzul | 15 octombrie, 2010 | 0 comentarii | 1201 vizualizari |
(3 voturi )

Sorin Golea
Unii îi numesc “iluminaţi”, alţii, “grup elitist al omenirii”… Oficial, poartă numele de Comisia Trilaterală şi, conform propriului statut, trasează din umbră, peste capetele tuturor, traiectoria viitoare a omenirii. Pentru prima oară în istorie, aceşti “împăraţi” se întâlnesc la Bucureşti. Printre cei aşteptaţi se numără şi Bill Clinton. Ideea de a conduce omenirea peste capetele naţiunilor este foarte veche. Pe la începutul epocii moderne, adică cu aproximativ 300 de ani în urmă, nevoia celor îmbogăţiţi din activităţi industriale şi comerciale de a da jos nobilimea de la conducerea statelor a născut organizaţia secretă numită îndeobşte Masonerie. Adepţii teroriei conspiraţiei susţin că a fost vorba de un adevărat “guvern mondial din umbră” care a tras sforile în toată lumea. După mijlocul secolului XX, masoneria începe să-şi piardă din importanţă, locul ei fiind luat încet de organisme care nu şi-au mai ascuns identitatea şi şi-au asumat oficial rolul de conducător al lumii.

Comisia Trilaterală, din care fac parte cei mai influenţi oameni din diferite domenii, din toată lumea, a apărut în 1973, fiind fondată de bancherul David Rockefeller, pentru a întări cooperarea economică şi politică între continentele american, european şi asiatic – de aceea se numeşte Trilaterală. În componenţa acestei comisii au intrat directori de concerne, bancheri, politicieni (printre care şi foşti preşedinţi ai Statelor Unite), economişti, şefi de sindicate, preşedinţi de fundaţii – în general cei mai influenţi oameni din America de Nord, din Europa şi din Japonia.

Comisia Trilaterală are 390 de membri

Recent au fost invitaţi să adere la ea şi reprezentanţi din China şi din India, cele două ţări asiatice despre care se spune că vor deveni mari puteri economice şi militare în viitorul apropiat. Conform propriului statut, Comisia Trilaterală “transcende şi influenţează sistemele naţionale”, deci conduce lumea peste guvernele naţionale, dar în interesul omenirii.

Trilaterala lucrează prin trei echipe continentale. După luarea unei decizii, membrii organizaţiei le transmit guvernelor, iar acestea le aplică la nivelul fiecărui stat. Organizaţia are 390 de membri aleşi pe baza invitaţiilor de la grupurile naţionale şi regionale. Grupul european, cel care vine la reuniunea din Bucureşti, numără 170 de membri şi îl are ca preşedinte pe Mario Monti. Conform surselor noastre, printre cei prezenţi la şedinţele de astăzi, mâine şi poimâine, care se vor desfăşura într- o locaţie ce nu a fost făcută publică, va fi şi fostul preşedinte al SUA Bill Clinton.

«Creierele lumii» vor eficienţă, popoarele vor libertate

Părerile despre acest organism suprastatal sunt împărţite în susţineri şi critici. Unii spun că o decizie politică se poate lua mai uşor într-un grup restrâns, poate fi controlată mai eficient şi poate fi implementată mai rapid. Criticii se întreabă ce rost mai au alegerile libere şi unde mai este democraţia, dacă o entitate suprastatală conduce naţiunile. În aceeaşi ordine de idei, politologii atrag atenţia că o sută de minţi judecă mai puţin corect decât o sută de milioane de minţi. Adică eliminarea maselor din mecanismul de elaborare a deciziilor nu este deloc o chestie bună.

România e reprezentată de Isărescu şi de Tănăsescu

Reprezentanţii ţării noastre în Comisia Trilaterală sunt Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale, şi Mihai Tănăsescu, fost director executiv adjunct la Banca Mondială şi fost ministru al finanţelor în România. Poziţia lor, în special a lui Isărescu, se va întări în interiorul organizaţiei în urma întâlnirilor de la Bucureşti. Libertatea i-a solicitat o întrevedere lui Mugur Isărescu pe această temă, dar acesta a preferat să nu comenteze.

Sursa: Victor Roncea

Adauga un comentariu!

Nume (necesar)

Website


*

Editoriale din aceeasi categorie

Autor: Aciduzzul | 24 iunie, 2016 | 0 comentarii | 362 vizualizari | 2 voturi

Brexit-ul este, fara doar si poate, un eveniment de proportii epice prin prisma perpectivelor pe care le deschide. Brexit-ul reprezinta prima fisura intr-un sistem monstrous care parea monolit. Practic, intreaga oligarhie americana si europeana, cu monstroasa masinarie media aservita au fost luate prin suprindere, in ciuda manevrelor diperate de a influenta in extremis opinia publica […]

Autor: Aciduzzul | 6 martie, 2016 | 0 comentarii | 8962 vizualizari | 5 voturi

Site-urile americane sustin ca hacker-ul roman supranumit Guccifer, extradat recent in Statele Unite, ar fi fost gasit mort in celula in care ese incarcerat, la scurt timp dupa ce ar fi disparut din celula, ulterior interogarii acestuia de catre FBI. Informatia vine la scurt timp dupa ce FBI a anuntat ca nu recomanda procurorilor americani […]

Autor: Aciduzzul | 14 noiembrie, 2015 | 0 comentarii | 448 vizualizari | 3 voturi

Marius Serban Dupa cum ne-am obisnuit deja in astfel de situatii cam toate goarnele media din Romania si de pe afara se vad obligate sa caute dedesubturile acestei afaceri apeland la tot felul de “analisti” mai mult sau mai putin intersati, cu o agenda care mai de care mai inchegata, scrisa de marii actori globali,sau, […]

Autor: Aciduzzul | 14 septembrie, 2015 | 0 comentarii | 413 vizualizari | 1 vot

Michael Thomas “9/11 was an Anglo-American black operation executed in collusion with Israeli Secret Services and Saudi Arabian financiers.” — 9/11 Investigator. Undoubtedly the 9/11 attacks on New York City and Washington DC are the most misrepresented by officialdom in US history. Whereas the assassination of John F. Kennedy is now understood to have been […]

Autor: Aciduzzul | 14 septembrie, 2015 | 0 comentarii | 140 vizualizari | 3 voturi

Uniunea Europeană trece printr-o profundă criză intelectuală şi morală, generând o criză politică, afirmă preşedintele Parlamentului Ungariei, Laszlo Kover, subliniind că UE reprezintă “problema”, “nu soluţia”. Kover, Europa trebuie să decidă cum interpretează imigraţia, dacă o percepe ca mijloc pentru acoperirea deficitului pe piaţa muncii pe fondul scăderii demografice sau ca risc de securitate. “Recenetele […]

Ofera o donatie
Dacă vrei să contribui și tu, poți dona aici:
fii aproape de noi
Conferinta_AGROstandard
PUB
web design profesionist
Red Moon Media
CAMPANII bp
Atitudine Contemporana
Televiziunea Copiilor
Le Pre
1984 George Orwell
Televiziunea Copiilor
piata BIO
alimente organice
internet manipulation techniques
Adauga banerul de partener Badpolitics pe site-ul tau bad politics
bad politics

2009 - 2018 © BadPolitics