Sustine Bad Politics
arhiva stiri
starea vremii
decembrie 16, 2017, 7:13 am
Ceaţă
Ceaţă
2°C
Presiunea: 1000 mb
Umiditate: 100%
Vânt: 0 km/h N
Răsarit: 7:46 am
Apus: 4:37 pm
 
ANUNTURI UMANITARE
Lucruri de stiut
4 Aprilie 1944 – Nu trebuie uitat. Bombardamentele aliate asupra Capitalei. Azi, Ziua NATO. De ce a fost ridicat de la pamant Monumentul Eroilor Americani din Cismigiu. Unde este monumentul victimelor atacului salbatic de tip terorist?
Aciduzzul | 5 aprilie, 2011 | 0 comentarii | 1131 vizualizari |
(7 voturi )

Au trecut 67 de ani de la marea tragedie din 4 aprilie 1944, cand Bucurestii, capitala Romaniei, au fost victima unui masiv bombardament al aviatiei americane. Au fost vizate tinte civile, cu deosebire zona Garii de Nord, dar si partea centrala a orasului. Ele nu aveau o justificare militara, deoarece frontul se afla departe, la peste 300 km, pe linia Iasi-Chisinau, iar luptele incetasera de la sfarsitul lunii martie. Ostilitatile aveau sa se reia abia la 20 august, scrie profesorul Ioan Scurtu in articolul de mai jos. Tinta principala era insa Gara de Nord, pentru ca scopul bombardamentului era impiedicarea transporturilor militare spre frontul din Moldova, unde armata sovietica, aliatul de atunci al americanilor, forta inaintarea spre vest. Practic, atacul americanilor a fost in sprijinul sovieticilor.

Potrivit ziarului Timpul din vremea respectiva, vanatorii romani si servantii bateriilor antiaeriene au reusit sa respinga cu succes valurile de bombardiere americane. Astfel, pe 4 aprilie ar fi fost doborate 44 de aparate inamice, mai mult de o treime din numarul total cu care americanii au atacat. A doua zi, numarul avioanelor doborate a fost de 54.

4 Aprilie 1944 – Nu trebuie uitat

Contextul istoric

La 22 iunie 1941, Romania a intrat in razboi alaturi de Germania impotriva Uniunii Sovietice, avand ca obiectiv eliberarea Basarabiei si a nordului Bucovinei, ocupate de Armata Rosie in urma cu un an. Razboiul a continuat si dincolo de Nistru, armata romana ajungand pana la Stalingrad.

SUA si Marea Britanie au venit in ajutorul Uniuniii Sovietice, constituindu-se astfel Coalitia Natiunilor Unite. Ca urmare a aliantelor realizate, Marea Britanie a decis ruperea relatiilor diplomatice cu Romania (decembrie 1941), iar tara noastra a declarat razboi SUA (iunie 1942). Maresalul Antonescu nu s-a considerat in razboi efectiv cu cele doua tari occidentale si nu a intreprins nici o actiune militara impotriva acestora.

La randul lor, avioanele americane si engleze au executat in 1942-1943 mai multe raiduri aeriene impotriva Romaniei, vizand cu precadere zona petrolifera din Valea Prahovei, dar rezultatele au fost mai curand modeste. De exemplu, la 1 august 1943, din cele 177 de avioane americane plecate din Libia, au ajuns in Romania un numar de 162; au fost doborate de artileria antiaeriana romana 41 aparate, s-au intors la baza doar 88, dintre care 55 cu avarii (unele au aterizat pe parcurs).

Au fost omorati 147 aviatori, iar 116 au fost luati prizonieri.

In martie 1944, trupele sovietice au trecut granita de stat a Romaniei, dupa care frontul s-a stabilizat pe linia Iasi-Chisinau. In acest context se desfasurau negocieri secrete intre emisarii romani si reprezentantii Natiunilor Unite in vederea incheierii armistitiului. La 17 martie 1944, Barbu Stirbey (imputernicit de opozitia democratica din Romania, dar avand si consimtamantul maresalului Antonescu) a ajuns la Cairo cu mandatul de a negocia armistitiul. La randul lor, guvernele de la Washington, Londra si Moscova au decis, inca din 1941, sa impuna Germaniei si aliatilor ei (inclusiv Romaniei), capitularea neconditionata.

La 2 aprilie, guvernul sovietic a declarat ca intrarea Armatei Rosii pe teritoriul Romaniei „nu urmareste scopul de a dobandi vreo parte din teritoriul acesteia, ci era dictata exclusiv de necesitati de razboi.” Peste doua zile a avut loc marele bombardament american asupra Bucurestilor.

Alarma

Pe la ora pranzului, un numar de 220 bombardiere B-17 (numite Fortarete zburatoare) si 93 bombardiere B-24 (Libertador) au intrat in spatiul aerian al Romaniei, venind din Italia. Cu putin timp inainte de apropierea lor de capitala, autoritatile au dat alarma. Dupa 22 iunie 1941 s-au facut zeci de exercitii, pentru ca populatia sa se adaposteasca, astfel ca, pentru multi bucuresteni, alarma din 4 aprilie parea a fi un exercitiu.

Era o zi de marti, iar oamenii se gaseau la lucru sau cu diverse treburi in oras. De exemplu, conferentiarul universitar Ion Hudita nota ca in cursul diminetii a fost la Universitate, unde a discutat cu rectorul Horia Hulubei, dupa care a decis sa se intoarca acasa in cartierul Vatra Luminoasa. „De-abia m-am urcat in tramvai – era unu si un sfert – si s-a auzit alarma. Cand sa trecem de Piata Bratianu, sergenti de strada si un comisar au oprit toate tramvaiele, invitand lumea sa se adaposteasca unde poate. Ma indrept spre Piata Rosetti si vazand toata lumea alergand ingrozita, m-am adapostit in gangul unei cladiri vechi.”

Gheorghe Zane, profesor la Universitatea din Iasi, se afla de cateva zile in Bucuresti; s-a dus la Statia C.F.R. Basarab pentru a-si ridica bagajele pe care le expediase din „Capitala” Moldovei. In Memoriile sale, el avea sa scrie: „Alarma ca si in zilele precedente. Populatia a crezut ca este vorba de un nou exercitiu si s-a ascuns in adaposturi.” S-a conformat si el, nebanuind ce avea sa urmeze.
Ivor Porter, spion englez retinut din decembrie 1943 in localul Comandamentului Jandarmeriei, impreuna cu colegul sau (tot spion) A.G. Chastelain, juca bridge.

Peste mai multi ani avea sa noteze ca in ziua de 4 aprilie 1944, pe la ora 13,45 a auzit „avioanele de vanatoare trecand deasupra noastra, dar nu le-am dat nici o importanta; zece minute mai tarziu, primul covor de bombe a cazut in directia Garii de Nord. Ne-am uitat pe fereastra pana a sunat telefonul si i s-a spus subofiterului sa ne conduca la adapost. Prima oara am stat acolo doar patruzeci de minute. Nu era un adapost in adevaratul sens al cuvantului, era doar un coridor la subsol.

Femei plangeau intr-un colt, convinse ca rudele lor care locuiau in zona Garii de Nord fusesera omorate. Gardienii simteau nevoia sa iasa sa vada ce se intampla, dar erau obligati sa stea cu noi; ca prizonieri eram in aceeasi barca cu ei. Chas [Chastelain] canta la muzicuta si noi palavrageam despre razboi, prizonieri sau gardieni la fel de excitati de aceasta schimbare in plictisul cotidian.”

In Gara de Nord se aflau cateva sute de moldoveni, evacuati, pentru a nu ramane sub ocupatia sovietica, de unde urmau sa fie repartizati in diferite locatii din Bucuresti, precum si din provincie. Erau mai ales femei, copii si batrani, intr-o stare de totala deprimare si deruta. Isi parasisera casa si averea agonisita, iar acum asteptau, flamanzi si obositi, intr-o gara pe care cei mai multi nu o vazusera niciodata in viata lor. Cand s-a dat alarma, aproape toti au ramas in vagoane, deoarece nu aveau unde se adaposti.

Bombardamentul a fost descris de mai multi contemporani

In Jurnalul sau, Ion Hudita scria ca a vazut cu ochii sai avioanele „care treceau in valuri stralucind in lumina soarelui ca niste pasari de argint lucios. Aud zgomot de bombe care explodau in apropiere, precum un fum alb in directia avioanelor, de pe urma exploziei srapnelelor trase de artileria antiaeriana, de pe acoperisul blocului Societatii Mica.”

Gh. Zane a trait si el emotia bombardamentului: „Deodata a inceput sa cada o ploaie de bombe dinspre Gara inaintand in faimosul «covor» spre centru. Ne-am refugiat in subsolul hotelului Union la care locuiam, fara sa ne dam seama de primejdia acestui fel de adapost. Bombele cadeau in jurul nostru, continuu… Afara parea ca un infern se declansase. In adapost, copii au inceput sa planga si unele femei sa scoata tipete. Incet, incet, bubuiturile s-au rarit, pana cand, dupa vreo ora, nu s-au mai auzit.”

Maria (Maruca) Cantacuzino-Enescu era impreuna cu sotul, compozitorul si dirijorul George Enescu, in palatul din Calea Victoriei (Casa cu Lei). Peste mai multi ani, ea avea sa scrie: „Pe cerul senin de primavara, huruit , salve de artilerie neasteptate, explozii care ne smulg usile din balamale, detonari formidabile facand tandari geamurile in locul in care George Enescu isi compunea cvartetul in mi bemol major. Alt cutremur, provocat de aceasta data de nebunia ucigatoare a oamenilor, rastoarna si darama peste tot in jurul nostru casele peste locatarii lor, porumbeii zboara innebuniti in stralucirea metalica a rachetelor luminoase. Ultimul racnet al geniului tehnic al secolului… progresele civilizatiei ! Care intuneca albastrul cerului, acopera soarele.”

Scriitorul Mihail Sebastian, locuind mai departe de Gara de Nord, nu a resimtit bombardamentul cu aceeasi intensitate: „La inceput crezusem ca e un exercitiu (fusese unul cu 3 ore mai devreme). Pe urma, cind au inceput bubuiturile, am crezut ca sunt ale artileriei. Au fost vreo doua zguduituri mai puternice, dar parca nu de bomba.”

Efectele au fost devastatoare. Dupa incetarea bombardamentului, oamenii au inceput sa iasa din adaposturi. Mihail Sebastian nu parea prea mult afectat. In Jurnalul sau, nota: „Cind am iesit in curte am vazut plutind nenumarate hirtii colorate (manifeste probabil) si am crezut ca intr-adevar avioanele nu aruncasera altceva decit manifeste… Primele zvonuri venite din oras (o bomba pe Brezoianu, una pe Strada Carol) mi s-au parut nascociri. Cind am iesit spre centru, o stranie agitatie nervoasa insufletea strazile, parca mai mult din curiozitate decit din groaza. Abea mai tirziu ne-am dat seama de intinderea dezastrului.”

Gh.Zane a constatat foarte rapid proportiile dezastrului: „se vedea arzand Athénée Palace, fum se ridica din alte parti ale orasului. Am iesit cu Lena din hotel si cu un sentiment de oroare ne-am indreptat spre Athénée Palace care tot ardea, flacari ieseau de prin fiecare fereastra; ceva mai sus, pe Calea Victoriei, am vazut fumegand hotelul Splendid, aproape complet daramat, pe trotuare numai sticla sfaramata de la vitrinele magazinelor distruse de suflul bombelor. In spatele Ateneului devastat, mai fumega locul expozitiei Comitetului de Patronaj.

In sus pe Calea Victoriei, pe stanga si pe dreapta, din loc in loc, cladiri daramate. Pana in str.Frumoasa, mai toate geamurile facute farame; calcam cu prudenta si ocoleam gramezile. Din str. Sf. Voievozi inspre Gara de Nord, bombardamentul facuse ingrozitoare ravagii. Am vazut un tramvai surprins in mers; conducatorul mort statea cazut cu pieptul lipit pe comenzi. N-am mers mai departe.”

A iesit din adapostul improvizat si Ion Hudita, care si-a continuat drumul spre casa pe jos, deoarece tramvaiele nu mai mergeau: „am vazut pe Bulevardul Pake, aproape de Calea Mosilor, ambele trotuare pline de geamuri sparte, iar sergentii de strada incercand sa impiedice trecerea pietonilor, de frica sa nu se prabuseasca peretii cladirilor. Am vazut casa lui Tasca; avea toate ferestrele sparte si un balcon daramat. Am ajuns acasa pe la ora trei. Ai mei observasera de la fereastra sufrageriei, impreuna cu soacra-mea, sutele de avioane care straluceau in soare. De la Calea Mosilor pana la Vatra Luminoasa n-a cazut nici o bomba.

Pana la ora 4 am aflat la telefon dezastrul din oras, in special cartierul Grivita si Gara de Nord. Pe la 5 vine Mielu Mihaiescu cu masina sa vizitam atelierele si garajele Societatii pentru a vedea ce stricaciuni a produs bombardamentul. In Cobalcescu, cladirea n-a suferit nimic afara de ferestre, sparte toate. La Hotel Ambasador, a cazut o bomba chiar pe trotuar, spargand toate ferestrele fatadei, precum si ale Centralei noastre.”

Maruca si George Enescu au iesit pe terasa palatului Cantacuzino, de unde au privit teribilul spectacol: „La cincizeci de metri distanta, ardeau oamenii pe acoperis, unde se refugiasera vazand ca imobilul – hotelul Splendid, cu douazeci de etaje – ia foc, fara putinta de scapare; masini in flacari, cu soferul mort la volan, cu ocupantii masinii calcinati in adancul ei, trecand in zigzag cu o viteza nebuna, prin fata portii noastre, zdrobindu-se la prima cotitura a strazii; trecatorii fugeau fara tinta, unde sa se duca?

Facuti farame sub ochii nostri, de explozii ce isi accelerau ritmul din minut in minut, zgaltanau din temelii casa pe care nu ne hotaram sa o parasim, cu toate rugamintile disperate ale personalului nostru devotat, preferand sa murim pe teresa noastra, sub cerul liber, decat sa ne ingroape de vii daramaturile vreunui adapost nesigur.

Dar mai ai notiunea mortii in astfel de momente? Gandul la aceste adaposturi ma ingrozea mai tare decat exploziile si prapadul facut de bombe, chiar daca la picioarele noastre, la etajul al cincilea, suflul arunca bucati smulse din pavaj, mari cat niste pietre funerare de mormant de copil, si doi pereti ai salii de baie s-au prabusit cu un zgomot infernal, intr-un nor de mortar si de praf, la cativa pasi de noi. Atunci cand s-a lasat din nou linistea – ce liniste ! …prin telefonul dat de o prietena, am aflat ca familia George Florescu, rude apropiate ale mele, care ne erau foarte dragi, erau ingropati de vii in pivnita, sub daramaturile casei lor cu trei etaje, din care nici un zid, nici macar scheletul, nu ramasese in picioare, se straduiau cu disperare sa le scoata cadavrele de acolo, sau pe cei ce mai traiau inca, poate.

Cand, pe la sfarsitul celei de a doua zile, cu mare greutate, familia cumnatului meu Nicolae a fost scoasa de acolo, una dintre cele patru fete, un inger de saptesprezece ani, blonda ca o zana, murise, dupa o agonie ce a durat cat ziua precedenta, horcaind sub caramizile si mortarul ce o striveau, cu mama ei la cativa metri, si ea imobilizata, neputand face nimic pentru copila pe care o auzea gemand, desi era, prin ce minune? nevatamata, sub o gramada de daramaturi.”

Dezastrul

Dezastrul din Gara de Nord si din cartierul Grivita a impresionat cel mai mult. Avioanele americane au vizat, cu precadere, Gara de Nord, institutie civila, in care se aflau sute de oameni, mai ales refugiati din Moldova. Profesorul Hudita s-a deplasat chiar in dupa amiaza acelei zile sa vada situatia la fata locului: „Vizitam cartierul Garii de Nord si Calea Grivitei. Case daramate, copaci scosi din radacina, strazi pline de moloz, pe unde nici nu putem trece cu masina.

Cordoane de soldati si sergenti de strada cauta sa dirijeze circulatia. Ambulante si medici alearga transportand raniti. Grupuri de soldati si cetateni cauta sa scoata de sub daramaturi cadavrele celor morti si pe cei care mai pot fi in viata. Mergem pe Calea Grivitei pana la camera pe care o aveau inchiriata Mircea si Lizeta. Gasim in locul casei, o imensa groapa cu apa. Bomba cazuse chiar pe casa. Am aflat pe urma ca ei erau in oras, in timpul bombardamentului, caci altfel ar fi fost facuti praf, ca toate cele vreo 7 persoane, din celelalte camere, care au fost toate mutilate ingrozitor.” A doua zi Hudita era inca sub impresia celor vazute in Gara de Nord: „Vai de bietii refugiati din Moldova, care dupa ce si-au parasit gospodariile, isi vad acum pierdute in Gara de Nord putinele lucruri pe care le mai putusera salva.”

Gh. Zane a fost si el in zona: „Gara de Nord, Gara Basarab Marfuri, Calea Grivitei grav lovite. Gara de pasageri, la acea ora, doua dupa amiaza, era intesata de calatori, toti sau aproape toti refugiati din Basarabia si Moldova. Pribegia lor lua aici sfarsit.”Ivor Porter a vizitat si el zona respectiva: „Gara si casele ceferistilor din imprejurimi au fost grav avariate. Trenurile erau intesate de refugiatii din Basarabia si Bucovina, astfel ca pierderile de vieti omenesti au fost mari.”

Mihail Sebastian nota la 8 aprilie: „Ieri dupa-masa am fost in cartierul Grivita. De la Gara la Bulevardul Basarab, nici o casa – nici una – n-a scapat neatinsa. Privelistea e sfasietoare. Se mai dezgroapa inca morti, se mai aud inca vaiete de sub daramaturi. La un colt de strada trei femei boceau cu tipete ascutite, rupandu-si parul, sfasiindu-si hainele, un cadavru carbonizat, scos tocmai atunci de sub moloz. Plouase putin dimineata si peste toata mahalaua plutea un miros de noroi, de funingine, de lemn ars. Viziune, atroce, de cosmar. N-am mai fost in stare sa trec dincolo de Basarab – si m-am intors acasa, cu un sentiment de sila, oroare si neputinta.”

O serie de crime inutile…

Concluziile desprinse de contemporani sunt unanime: bombardamentele americane nu aveau nici o justificare logica. A fost macelarita populatia civila, lipsita de aparare, au fost distruse importante bunuri materiale.

Gheorghe Zane nota: „Bombardamentul din 4 aprilie si cele urmatoare n-au adus, cred, nici un folos militar anglo-americanilor; razboiul era decis cand ele au inceput, n-au adus, sigur, nici un folos politic. Opinia publica si fruntasii politici aveau la aceasta data atitudinile fixate. O serie de crime inutile, comise in numele eliberarii Europei.”

Maruca Cantacuzino-Enescu si-a scris memoriile la vreo zece ani de la acel bombardament, fapt ce-i permitea sa reflecteze asupra momentului: „Stand de veghe, alaturi de mama impietrita, la capataiul tinerei moarte, in frumoasa casa a lui Nicolae Cantacuzino, aproape intacta, in timpul noptii de dinaintea inmormantarii, pe cand lumanarile scoteau fum din belsug, luminand sau umbrind, rand pe rand, fata dulce, de marmora, incadrata de codite de aur, magnifice, si gandindu-ma la miile de adolescenti, de adolescente, de copii mici ucisi sau mutilati in acea zi de patru aprilie – de sinistra amintire – mi-au revenit in minte lacrimile varsate de toate mamele romance, cu cativa ani in urma, pentru copilul furat si asasinat, al lui Lindberg.

Bucurestii, oras infloritor, zambind cu toate gradinile, cu buna sa dispozitie, increzator chiar in acel timp, oras deschis, fara aparare anti-aeriana, ajuns in trei sferturi de ora in stare de ruine fumegande, din ordinul ilustrului presedinte Franklin Roosvelt; alt «bogat» subiect de meditatii, amare sau condescendente, dupa dispozitia fiecaruia. Pretextul??… declaratia de razboi a Romaniei facuta Statelor Unite. Dar ce-am gandi oare despre un om mare ce ar ucide un copil pentru ca acestuia din urma i-a scapat un tipat de furie sau de frica? In tot cursul acestei perioade sumbre, ascultam la radio cu consternare si revolta, Vocea Americii, indemnandu-i, de patru ori pe zi, pe romani, ca un ordin, sa deschida bratele Armatelor Rosii «eliberatoare» care inaintau, amenintandu-ne ca altfel, ne vom cufunda, noi si bunurile noastre, intr-o mare de sange. Mai aud si acum vocea lugubra si tonul rastit al speaker-ului ce ne transmitea acest mesaj de dincolo de Ocean.

Acelasi speaker, fara indoiala, care, astazi la Radio International, dojeneste tarile ocupate ca «se lasa conduse» de «tiranii de la Moscova», asa cum il numeste Occidentul pe fostul sau aliat din est. Ce logica!… Ce legi arbitrare ale celui mai tare, aplicate de cei mari asupra celor mici, asupra victimelor, pana la urma, nascute din necesitatile cauzei lor.”

In acea zi de 4 aprilie 1944, au murit sfartecati de bombele americane 2.942 romani, iar 2.126 au fost raniti. A fost un moment tragic, care nu trebuie uitat. (Ioan Scurtu)

Eroilor americani….

Chiar daca multe cladiri au disparut, iar altele au fost reconstruite, un monument dedicat pilotilor americani inca mai aminteste despre bombardamentele din 1944 asupra Bucurestiului. O vreme a stat in curtea Muzeului Militar National „Ferdinand I” din Bucuresti, ulterior fiind mutat in Parcul Cismigiu. Acolo se afla si in ziua de astazi.

Monumentul inchinat soldaților americani din Parcul Cișmigiu

„Pentru americani sunt eroi, pentru noi, nu. Nu este o glorie faptul ca au bombardat si au ucis civili. Nu putem sa-i glorificam dupa acele bombardamente”, a declarat istoricul si colonelul in rezerva Ion Danila.

Monumentul este asemenea unei carti deschise pe care sta inscriptionat faptul ca 378 de soldati americani „au murit la datorie in Romania pentru libertatea Europei si gloria SUA”. In bombardamentele din ‘44 si-au mai pierdut viata 22 de piloti romani, dar si 24 de piloti germani.

Intre 23 si 26 august, Bucurestiul a mai fost victima unei noi serii de bombardamente, de data aceasta pornite de nemti.

“Palatul Regal a fost in repetate randuri lovit de bombele inamicilor. Aripa dreapta este inca in flacari…, Cismigiul (…) a fost oribil mutilat de bombele aruncate din avioanele germane…, Opera Romana a fost arsa…, Intreaga Strada Regala era la un moment dat o mare in flacari”, noteaza Narcis I. Gherghina.

Atacurile nemtilor s-au soldat si ele cu sute de morti si mii de raniti.

Nota Roncea.ro: Initial monumentul sub forma de carte a stat culcat la pamant. El a fost ridicat pentru ca toti cainii din Cismigiu tineau sa-si marcheze teritoriul chiar pe elogiul adus “eroilor” americani. Cat despre intrebarea din titlu, monumentul victimelor atacului salbatic – nu exista.

Sursa: Clipa, Historia via Victor Roncea

Adauga un comentariu!

Nume (necesar)

Website


*

Editoriale din aceeasi categorie

Autor: Aciduzzul | 23 ianuarie, 2016 | 0 comentarii | 185 vizualizari | 2 voturi

Oamenii de stiinta au descoperit de ce ne iubim cainii aproape la fel de mult ca pe propriii copii. Astfel, potrivit sciencealert.com, care relateaza concluziile unui studiu publicat recent, atunci cand ne uitam in ochii unui caine, atat in creierul oamenilor, cat si in cel al animalului se elibereaza oxitocina – ”hormonul iubirii/fericirii”. Mecanismul este […]

Autor: Aciduzzul | 11 ianuarie, 2015 | 0 comentarii | 362 vizualizari | 2 voturi

Oamenii pot să se vindece într-adevăr în biserici atunci când ating sfintele moaşte sau sanctuarele. Oamenii de ştiinţă din Petersburg au dovedit-o şi au descoperit şi mecanismul “material” al acestui fenomen divin. “O rugăciune este un remediu puternic”, spune Valeri Slezin, şeful Laboratorului de Neuropsihofiziologie al Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Psihoneurologică Bekhterev din Petersburg […]

Autor: Aciduzzul | 4 ianuarie, 2015 | 0 comentarii | 169 vizualizari | 1 vot

What’s wrong with Genetic Engineering? Genetic engineering refers to a set of technologies used to change the genetic makeup of cells and move genes across species boundaries to produce novel organisms. Once released, these genetically modified organisms (GMOs) can easily spread and interbreed with other organisms, and they are virtually impossible to recall back to […]

Autor: Aciduzzul | 3 ianuarie, 2015 | 0 comentarii | 138 vizualizari | 0 voturi

Indiferent de cât de buni șoferi am fi niciodată nu putem fi siguri că alți participanți la trafic nu vor comite vreun gest neașteptat, cum ar fi o frână pusă brusc sau trecerea la limită la semafor, care până la urmă ne-ar putea implica într-un accident rutier. Dar o regulă importantă, însă tot mai puțin […]

Autor: Aciduzzul | 26 noiembrie, 2014 | 4 comentarii | 594 vizualizari | 4 voturi

Traficul de catei nevinovati pe bani publici se pare ca este profitabil. Pentru cei care nu vad inca legatura dintre afacerea Dogtown(de vreo 100 de mil. euro, cu ramificatii in Cipru, potrivit gurilor rele) si primarul Sorin Oprescu, iata inca un mic argumet. Directorul Dogtown, Florian Fugasin, fost PR la Porsche Romania (adica cu referinte […]

Voturi
Vizualizari
Comentarii
09 Dec 2017 | 0 comentarii | 63 vizualizari | 2 voturi
26 Noi 2017 | 0 comentarii | 438 vizualizari | 2 voturi
24 Noi 2017 | 0 comentarii | 89 vizualizari | 2 voturi
24 Noi 2017 | 0 comentarii | 31 vizualizari | 2 voturi
»
26 Noi 2017 | 0 comentarii | 438 vizualizari | 2 voturi
»
24 Noi 2017 | 0 comentarii | 89 vizualizari | 2 voturi
»
09 Dec 2017 | 0 comentarii | 63 vizualizari | 2 voturi
»
24 Noi 2017 | 0 comentarii | 31 vizualizari | 2 voturi
Ofera o donatie
Dacă vrei să contribui și tu, poți dona aici:
fii aproape de noi
Conferinta_AGROstandard
PUB
web design profesionist
Red Moon Media
CAMPANII bp
Atitudine Contemporana
Televiziunea Copiilor
Le Pre
1984 George Orwell
Televiziunea Copiilor
piata BIO
alimente organice
internet manipulation techniques
Adauga banerul de partener Badpolitics pe site-ul tau bad politics
bad politics

2009 - 2017 © BadPolitics