Sustine Bad Politics
arhiva stiri
starea vremii
octombrie 16, 2018, 9:50 pm
Senin
Senin
15°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 51%
Vânt: 0 km/h VNV
Răsarit: 7:31 am
Apus: 6:30 pm
 
ANUNTURI UMANITARE
Analize-studii
Despre culpabilizarea poporului roman. “Cui i-e frica de Maresalul Antonescu?” Ion Cristoiu intreaba, Ion Cristoiu raspunde: “Domnul Moses Rosen vrea sa ne impuna cu forta adevarul domniei sale”. O lovitura de stat prost mascata (Victor Roncea)
Aciduzzul | 20 noiembrie, 2010 | 0 comentarii | 558 vizualizari |
(3 voturi )

Lansare azi, ora 13.00, Targul de Carte Gaudeamus. Pana atunci, doua articole-bomba din volumul lui Ion Cristoiu “O lovitura de stat prost mascata“: Cui i-e frica de Maresalul Antonescu? Mai zilele trecute, la conferinta de presa de la Cotroceni, domnul Ion Iliescu s-a pronuntat impotriva a ceea ce domnia sa a numit reabilitarea lui Ion Antonescu. Ca o anumita parte a presei (cu exceptia Romaniei Libere) n-a reactionat prompt la aceasta provocare prezidentiala, e perfect explicabil. Desi adversara a domnului Ion Iliescu, ea s-a ferit sa puncteze. Motivul? In ridicola disputa Antonescu – Regele Mihai, o anumita parte a presei lupta impotriva primului. Surprinzator a fost insa un alt lucru: presa nationalista a tacut hoteste. Ea, care pina nu demult se intrecea in cintari ostasesti la adresa Maresalului, nu numai ca n-a ridicat manusa aruncata de domnul presedinte, dar, mai mult, ca la un „Drepti!” de la sine inteles, n-a mai scris un rind despre Ion Antonescu.

Am avut astfel, ca si in cazul semnarii Tratatului romano-sovietic, imaginea mizeriei morale in care se balacesc publicatiile nationaliste. Patriotismul de care fac atita parada nu e altceva decit o subtila diversiune. Campaniile lor antimaghiare si antisemite sint perdeaua de fum in spatele careia cei ce le-au ajutat si le ajuta sa apara trag sforile pentru raminerea la putere. Cea mai mica incruntare politico-ideologica la Cotroceni provoaca in redactiile Romaniei Mari si ale revistei Europa tulburari sufletesti de proportii.

Ion Iliescu da curs indemnurilor din afara tarii (vezi interviul cu rabinului-sef, Sorin Rosen)

Ar fi destul de usor sa facem din declaratia d-lui Ion Iliescu un nou punct de plecare in polemica dusa cu politica domniei sale. Ne-ar ajuta enorm intr-un asemenea gest trecutul comunist al domnului presedinte. Am putea evidentia, fara prea mare osteneala, ca antipatia fata de Maresal e urmarea directa nu atit a experientei comunismului ceausist, cit mai ales a copilariei sub comunismul Anei Pauker. Ne-ar ajuta, de asemenea, limbajul de lemn in care a fost formulata opinia impotriva Maresalului Antonescu.

Dl. Ion Iliescu a vorbit presei din anul 1991 ca in manualul provizoriu de Istoria Romaniei din anii ’50. Ar fi insa simplist sa procedam astfel.
Dl. Ion Iliescu nu poate fi atit de inabil politiceste incit sa puna la indoiala public, doar de dragul unor reminiscente comuniste, pe Maresalul Antonescu, personalitate care continua sa-i fascineze pe romani. Realitatea, adevarata realitate e alta. Declaratia d-lui Ion Iliescu, raspunzind unei intrebari puse de un corespondent strain, e un gest diplomatic.

Prin ea, presedintele tarii da curs unor presiuni internationale tot mai crescinde in ultimul timp. E vorba de nelinistea, exprimata in presa si prin canale diplomatice, in legatura cu semnificatiile reabilitarii Maresalului Ion Antonescu. In acest proces, multi ziaristi si diplomati cred a ghici expresia unei spectaculoase cresteri a antisemitismului in tara noastra. De asemenea, aceiasi diplomati si ziaristi vad in reabilitarea lui Ion Antonescu o incercare a Romaniei de a pune la indoiala justetea razboiului dus de Aliati impotriva Germaniei hitleriste. Din anumite motive, Maresalul Antonescu e inscris definitiv in tabara conducatorilor fascisti care s-au ridicat impotriva democratiilor apusene.

In ce ne priveste, in discutiile avute cu unii ziaristi straini, cu membri ai unor ambasade de la Bucuresti, am incercat sa avertizam ca intreaga aceasta neliniste e urmarea unei grave erori de apreciere a procesului de reabilitare prezenta a Maresalului Antonescu.
Iata pe scurt, ce am incercat sa aratam.

O personalitate a trecutului simplificata butucanos de propaganda comunista

Maresalul Ion Antonescu e o personalitate complexa si contradictorie a istoriei noastre nationale. Ca toate personalitatile de acest gen, el nu poate fi simplificat prin reducerea grosolana la o singura dimensiune. Timp de peste 40 de ani, propaganda comunista n-a facut altceva decit sa ne infatiseze o caricatura primitiva, un cliseu de memorat la lectiile de invatamint politic. In perioada comunismului de tip stalinist, violenta simplificare a personalitatii lui Ion Antonescu si-a avut cauza in razboiul din Est. Cu tot nationalismul afisat in anii Ceausescu, puterea comunista n-a avut indrazneala sa afirme public adevarul despre o personalitate care se remarcase tocmai prin lupta impotriva bolsevismului.

Adevarul istoric era insa altul.

Si cum insusirea adevarului istoric nu poate fi impiedicata nici in cea mai neagra dictatura, falsificarea violenta a realitatii despre Maresal a avut un efect contrar celui scontat de aparatul propagandistic.

Pe caile subterane ale constiintei colective s-a creat un adevarat cult al Maresalului. Enormul succes al Delirului, romanul prin care Marin Preda incerca sa spuna adevarul despre Maresal, se explica si prin aceasta nevoie de compensare, resimtita de constiinta colectiva. Deosebita insistenta jurnalistica si editoriala de dupa decembrie 1989 isi are una dintre cauze in procesul firesc de inlaturare a unui tabu. Golul creat timp de peste 40 de ani a trebuit umplut. Presa si editurile s-au ocupat de Maresalul Antonescu pentru a raspunde unei nevoi a opiniei publice.

Dar nu numai atit.

Am mai aratat cindva ca spiritul colectiv functioneaza si dupa legea compensatiei. Dupa ani si ani de negare tendentioasa, e normal ca spiritul colectiv sa exagereze azi in cealalta directie. Dupa un timp de cult exagerat al lui Antonescu va veni, probabil, si momentul privirii lucide, echilibrate. Iata de ce, exagerarile prezente, constind in evidentierea exclusiva a trasaturilor pozitive ale personalitatii Maresalului, nu-si au cauza intr-o crestere spectaculoasa a nationalismului romanesc, asa cum se tem unii ziaristi si diplomati straini, ci intr-un simplu proces socio-cultural.

Prezentul actualizeaza doar anumite dimensiuni ale trecutului

Trecutul nu e niciodata mort.

El se afla intr-o permanenta miscare din perspectiva prezentului. In orice moment al ei, societatea actualizeaza o personalitate a trecutului nu in intregime, ci numai dupa acele dimensiuni care intereseaza prezentul. Maresalul Ion Antonescu e o personalitate complexa. Din intregul ei, societatea romaneasca postrevolutionara a actualizat si a cultivat numai anumite laturi.

Iata de ce, inainte de a ne pronunta intr-un fel sau altul asupra reabilitarii lui Ion Antonescu trebuie sa ne intrebam ce aspecte ale personalitatii sale emotioneaza opinia romaneasca actuala. Altfel spus, ce inseamna pentru noi, cei de azi, Maresalul Ion Antonescu. Multi diplomati si ziaristi straini vad simplist in Ion Antonescu pe unul dintre conducatorii statelor impotriva carora au luptat Aliatii. Alaturi de Hitler – sustin acestia – Maresalul a fost unul dintre adversarii coalitiei antihitleriste. A-l reabilita ar insemna o sfidare adusa luptei popoarelor impotriva fascismului.

Nimic mai fals, nimic mai simplist decit aceasta judecata.

Realitatea Istoriei e mult mai complicata. Documentele acumulate pina acum despre cel de-al doilea razboi mondial ne arata ca a venit momentul ca sensurile si cauzele marii conflagratii sa fie rescrise. E limpede azi, dupa denuntarea Tratatului Ribbentrop-Molotov, ca una dintre cauzele celui ce-al doilea razboi mondial a constituit-o politica agresiva a Uniunii Sovietice sub conducerea lui Stalin. Desigur, Uniunea Sovietica a devenit in cele din urma aliata marilor puteri democratice in lupta impotriva totalitarismului fascist. Nu poate fi omis insa, fara riscul unor grave falsificari a istoriei, faptul ca in prima parte a razboiului Uniunea Sovietica a fost aliata Germaniei in lupta impotriva democratiilor europene, in tendinta de cucerire a Europei.

Agresiv ca si Hitler, Stalin a invadat Polonia, Finlanda, tarile baltice, Basarabia si Bucovina. Aceasta in timp ce Hitler, celalalt cotropitor, punea stapinire pe o alta parte a Europei. E greu de prevazut ce soarta ar fi avut continentul daca alianta celor doua totalitarisme ale secolului ar fi functionat perfect. Hitler isi da insa seama destul de repede ca Pactul de neagresiune e pentru Stalin un bun pretext de a-si extinde stapinirea dincolo de hotarele stabilite prin clauzele secrete ale intelegerii. De aceea, Germania se va napusti asupra Uniunii Sovietice. Pe plan european are loc o rasturnare a aliantelor. Fostii prieteni devin adversari. Fostii adversari se aliaza. Cel de-al doilea razboi mondial are astfel doua etape, care alcatuiesc un tot unitar.

Razboiul dus de Maresal a fost un razboi drept

Din nefericire, propaganda antifascista postbelica, mult alimentata si de intelectualii de Stinga, a trecut sub tacere primul moment – cel al aliantei Hitler-Stalin – pentru a se concentra exclusiv asupra celui de-al doilea moment, cel al aliantei URSS –, puterile democratice, in lupta impotriva hitlerismului.

Acum insa, cind comunismul s-a prabusit, cind insisi sovieticii au denuntat tratatul Ribbentrop-Molotov, a venit momentul unei priviri mult mai apropiate de adevar. Din cel de-al doilea razboi mondial nu poate fi exclusa lupta popoarelor europene impotriva agresiunii sovietice. Ea trebuie sa aiba aceeasi valoare ca si lupta popoarelor impotriva totalitarismului fascist. Ba mai mult, din perspectiva a ceea ce stim azi, razboiul dus de URSS impotriva Germaniei hitleriste n-a fost altceva decit razboiul pentru instaurarea totalitarismului comunist pe locul lasat liber de alungarea fascismului. Fascismul inlaturase democratiile. Zdrobirea lui de catre sovietici n-a insemnat reinstaurarea democratiei, ci a unui alt totalitarism: cel comunist. Istoria de pina acum ne demonstreaza clar ca orinduirea comunista dictata de trupele sovietice in drumul lor catre Berlin, a fost practic o ocupare ruseasca a tarilor respective.

Glorios trimbitat, 9 Mai 1945 nu e numai Ziua Victoriei impotriva fascismului, ci si Ziua victoriei comunismului impotriva democratiei. De fapt daca ne gindim bine, cel de-al doilea razboi mondial s-a incheiat nu in 1945, ci in 1989. Altfel spus, in anul cind popoarele Europei s-au eliberat si de sub ocupatia comunista sovietica.

In acest context, razboiul dus de Antonescu a fost un razboi drept, de eliberare a unui teritoriu ocupat de un agresor. N-are rost sa insiram aici argumente deja cunoscute: alianta Maresalului cu Germania ca o modalitate de a descuraja o posibila invadare a Romaniei de catre U.R.S.S., simpatiile pro-engleze ale Maresalului, permanenta precizare ca razboiul pe care il duce e indreptat impotriva Uniunii Sovietice si nu impotriva democratiilor occidentale, faptul ca armata romana a trecut Prutul pentru a recupera teritoriile rapite de sovietici. Fundamental ramine faptul ca Romania nu poate fi inscrisa in rindul puterilor fasciste. Ea n-a dorit sa ia nici o bucata de pamint strain. Razboiul din Est a fost un razboi impotriva unui agresor.

Iar in ce priveste regimul intern, istoricii au exclus demult eticheta proletcultista de regim fascist.

Nici un roman nu vede in Ion Antonescu un cotropitor

Aceasta latura fundamentala a personalitatii Maresalului e actualizata in Romania postrevolutionara. Nici un roman nu vede in Ion Antonescu un fascist cotropitor. Reabilitarea Maresalului isi are temeiul in lupta sa pentru reintregirea tarii. Apartine traditiei noastre nationale cultivarea barbatilor de stat care au pus mai presus de toate independenta si suveranitatea tarii. Pe tot parcursul comunismului pro-sovietic, Maresalul a simbolizat vointa noastra de independenta fata de agresivitatea vecinului de la Rasarit si fata de orice agresivitate externa. La mitizarea lui Ion Antonescu a contribuit din plin si sfirsitul sau tragic. Spiritul colectiv nu putea fi inselat. Asa-zisul Proces al marii tradari nationale a fost o parodie.

Din documentele cunoscute pina acum se contureaza limpede ca Maresalul Antonescu n-a dus o politica fascista fata de evrei. Prin raportare la ce s-a intimplat in alte tari, evreii din Romania n-au fost masacrati sau trimisi in lagare de exterminare. Desigur, regimul antonescian a promovat o serie de masuri rasiale. Principala lor cauza trebuie cautata in presiunile facute de nemti in aceasta directie. Atit promulgarea, cit si aplicarea lor, au stat insa sub semnul unei tolerante specifice poporului roman.

Oricit ar parea de ciudat, aceasta politica aparte dusa fata de evrei constituie una dintre dimensiunile prin care Romania de azi il reactualizeaza pe Maresal. Atitudinea diferita fata de evrei a regimului antonescian, atitudine, care il singularizeaza intre alte state aliate Germaniei, a fost si este un motiv de orgoliu pentru romani. Iata de ce reabilitarea lui Ion Antonescu nu e in nici un caz expresia unui curent antisemit. Ba mai mult, asa cum aratam mai sus, el reprezinta expresia unei impotriviri fata de orice tentativa de antisemitism.

In ciuda acestei evidente, anumite cercuri evreiesti din tara si din strainatate vad in reabilitarea lui Antonescu un moment al unui antisemitism in crestere. Perceptia porneste de la o realitate: publicatii antisemite ca Europa si Romania Mare il cultiva pe Ion Antonescu. Citind insa cu atentie aceste publicatii, vom constata ca personalitatea Maresalului e cultivata din nostalgia unei dictaturi militare in Romania si nu pentru ca Ion Antonescu ar fi pentru ele simbolul antisemitismului.

Paradoxul insa e altul.

Intr-un interviu acordat Romaniei Libere, dl. Moses Rosen identifica drept semn al antisemitismului faptul ca unele publicatii (domnia sa se referea expres la cotidianul Dimineata), neaga responsabilitatea lui Antonescu in pogromul de la Iasi. Lasind la o parte faptul ca istoricii au stabilit clar implicarea armatei germane in acest masacru, demonstrind ca romanii n-au avut nici o vina, logica d-lui Moses Rosen ni se pare usor ciudata. Din faptul ca societatea romaneasca de azi refuza sa puna pe seama lui Antonescu responsabilitatea pogromului de la Iasi nu rezulta deloc o atitudine antisemita prezenta.

Daca am fi antisemiti, am cauta sa evidentiem antisemitismul lui Antonescu, sa-l apreciem pe Maresal pentru o asemenea politica. Or, cei criticati de dl. Moses Rosen polemizeaza tocmai cu cei care se straduie sa faca din Maresalul Antonescu un fascist de ultima speta.

Culpabilizarea poporului roman

De fapt, ca sa fim drepti, trebuie sa recunoastem ca atitudinea d-lui Moses Rosen, ca si a anumitor cercuri evreiesti din tara si din strainatate, se inscrie intr-o campanie greu de surprins in motivatiile sale profunde: culpabilizarea poporului roman. Nu stim, s-ar putea ca domnia sa, ca si anumite cercuri evreiesti din tara si din strainatate, sa fie convinse ca istoria poporului roman se caracterizeaza printr-un antisemitism fundamental. N-are rost sa demonstram aici ca adevarul e altul. Ca poporul roman s-a caracterizat, de-a lungul istoriei sale, tocmai prin toleranta fata de minoritatile nationale.

Mult mai important e altceva.

Ca poporul roman nu impartaseste aceasta culpabilitate si ca el va refuza organic orice tentativa de a-l transforma intr-un popor fascist de genul celui german din cel de-al doilea razboi mondial. E ciudat, dar nici in timpul comunismului stalinist, cind negarea trecutului romanesc devenise politica de stat, nu s-au manifestat astfel de tentative de culpabilizare a poporului roman, de identificare a acestuia cu un asasin colectiv de evrei.

Oricum, nici pe vremea Anei Pauker, Parlamentul tarii n-a comemorat – cum a facut-o nu demult Parlamentul Romaniei – victimele pogromului antisemit din ianuarie 1941.

Asistam azi, prin unele publicatii bizare, subventionate obscur, la unele tentative de antisemitism.

Sint gesturi grosolane, de un primitivism greu de imaginat in anul de gratie 1991. Sint gesturi izolate, efecte ale naucelii din mintea unor rataciti in presa romaneasca de azi. Societatea actuala le trateaza cu indiferenta, pentru ca ele nu exprima altceva decit o simpla bizarerie publicistica. A le exagera in chip nepermis, impingindu-le pina la proportiile unui antisemitism al intregii societati romanesti actuale, ba chiar si ale istoriei poporului roman, reprezinta un gest primejdios din punct de vedere politic.

La fel de bizara ca si articolele antisemite, alarma privind cresterea antisemitismului in Romania nu serveste nimanui. Nici poporului roman, care s-a dovedit si se dovedeste strain de astfel de tentative. Nici comunitatii evreiesti interne si internationale, care nu trebuie sa uite ca Romania a fost tara care a gazduit cindva pe evreii fugiti de sub teroarea tarista, tara care n-a trimis nici un evreu la Auschwitz, tara care, sfidind puterea sovietica, a pastrat relatiile diplomatice cu Israelul si a contribuit la realizarea acordurilor de la Camp David.
(Expres Magazin, 19 iunie 1991)

Domnul Moses Rosen vrea sa ne impuna cu forta adevarul domniei sale

Multe si complicate sint enigmele care marcheaza istoria noastra de dupa evenimentele din decembrie 1989.
Putine insa reusesc s-o egaleze pe cea care s-ar numi bizara campanie dusa de dl. Moses Rosen si de anumite cercuri extremiste pentru a ne convinge ca poporul roman se face vinovat de asasinarea a sute de mii de evrei, inscriindu-se, pe locul al doilea, dupa Germania fascista, intre responsabilii Holocaustului.

Sa reamintim faptele.

O convingere a poporului roman

Generatii intregi din ultimele decenii au fost educate in convingerea ca poporul roman nu e antisemit. Ca un bun exemplu in acest sens ne-a fost oferita – de fiecare data – atitudinea fata de evrei din timpul guvernarii antonesciene. Cu toate ca Romania era aliata Germaniei hitleriste, evreii de pe teritoriul tarii n-au facut obiectul „solutiei finale”. Ba mai mult, romanii s-au straduit prin mijloace – oficiale si secrete – sa-i salveze din ghearele nemtilor. Ne-au fost aduse, in acest sens, numeroase dovezi: de la documente de stat romanesti pina la declaratii ale unor reprezentanti de frunte ai evreilor.

Dl. Moses Rosen parea sa fi impartasit si domnia sa aceasta teza.

Oricum, in toata perioada respectiva nu se cunoaste nici o luare de pozitie ferma, in tara sau strainatate, a domniei sale impotriva convingerii ca istoria poporului roman nu cunoaste pogromul antievreiesc, adica o actiune organizata de oficialitate pentru reprimarea evreilor. Seful comunitatii evreiesti din Romania n-a contrazis aceasta teza nici pe parcursul anului trecut, cind abolirea dictaturii i-a dat posibilitatea sa se exprime nestingherit. Pina acum citva timp lucrurile pareau limpezi: poporul roman n-are vocatie antisemita.

Neasteptatele elucubratii ale revistei Europa, o publicatie primitiva din toate punctele de vedere, au produs stupoare. Antisemitismul violent, grosolan si analfabet, din paginile saptaminalului, a provocat reactia prompta a intregii prese democratice.

In multe polemici cu aceasta publicatie s-a evidentiat un fapt: ca articolele din Europa exprima nauceala din capul unor neaveniti in spatiul publicisticii si nu o stare de spirit a societatii romanesti.

Ne-am fi asteptat ca si dl. Moses Rosen, cunoscator al realitatilor noastre, sa precizeze, aratindu-si indignarea fata de asemenea aberatii, ca ele nu reprezinta sentimentele poporului roman. Ar fi fost o atitudine nu numai inteleapta, ci si corespunzatoare adevarului. Iata insa, spre surpriza tuturor, ca dl. Moses Rosen procedeaza exact pe dos. Plecind de la un fapt publicistic izolat, domnia sa pune la cale o campanie violenta impotriva tezei potrivit careia poporul roman n-are vocatie antisemita. Interventii in presa, audiente la nivel inalt, manifestari politice si culturale, sint folosite pentru a demonstra ca guvernarea Antonescu e responsabila de asasinarea a 400 de mii de evrei si ca, deci, poporul roman se defineste, intre alte popoare, printr-un antisemitism absolut.

Ambitie din alte vremuri

Democratia inseamna libertatea de exprimare a opiniilor. Dl. Moses Rosen poate sa creada si sa afirme ce vrea. Nu asta a revoltat intreaga societate romaneasca actuala, ci altceva, mult mai grav: ambitia sefului comunitatii evreiesti de a ne impune cu forta adevarul domniei sale.

Sa presupunem ca domnia sa are dreptate. Sa presupunem ca, intr-adevar, comunismul nu ne-a dat posibilitatea sa cunoastem adevarul despre regimul antonescian.

Daca e asa insa, atunci e absolut necesar ca atitudinea Maresalului si a romanilor fata de evrei sa fie dezbatuta public. Altfel spus, ca noi, cei despre care se afirma ca am fost tinuti departe de adevar, sa putem lua cunostinta de documentele pe care dl. Moses Rosen pretinde ca le poate aduce in sprijinul tezei sale. Nu-i exclus ca, dupa o dezbatere complexa si contradictorie, intinsa pe o perioada mai lunga de timp, in care sa se confrunte toate marturiile, toate documentele, toate opiniile, noi romanii, sa ajungem la concluzia ca sintem responsabili de Holocaust. Pina atunci insa avem dreptul sa credem ceea ce am aflat pina acum.

Dl. Moses Rosen nu vrea insa aceasta confruntare absolut necesara a documentelor. Domnia sa vrea sa ne insusim pozitia sa fara a cere dovezile! In caz contrar, sintem antisemiti si fascisti!

Atitudinea dlui Moses Rosen a stirnit consternare in opinia noastra publica.

In plina democratie cineva ne cere sa ne conformam unei exigente specifice regimurilor totalitare: aceea de a ne insusi un adevar fara a avea dreptul de a-l verifica. Noi insa credem ca aceasta e o aberatie. Adevarul se contureaza numai din libera confruntare a opiniilor. Sintem de acord ca problema politicii fata de evrei a regimului Antonescu si a oficialitatii romanesti in general n-a facut obiectul unei largi dezbateri. Iata de ce ne propunem sa publicam in paginile noastre pozitii pro si contra in legatura cu problema evreiasca sub guvernarea Maresalului Antonescu.

Asteptam scrisori, articole, material documentar, puncte de vedere privind evenimentele de la Iasi, cele din Transnistria, precum si alte momente importante din raporturile dintre guvernul Antonescu si populatia evreiasca din Romania.
Cum aceste probleme nu pot fi rezolvate in afara unei dezbateri privind personalitatea Maresalului, asteptam opinii pro si contra si in ce priveste personalitatea lui Ion Antonescu. (Expres Magazin, 10 iulie 1991)

Sursa: Victor Roncea

Adauga un comentariu!

Nume (necesar)

Website


*

Editoriale din aceeasi categorie

Autor: Aciduzzul | 9 decembrie, 2017 | 0 comentarii | 355 vizualizari | 2 voturi

Cioturi de arbori cu circumferinta de peste 5 metri, ulei de motor ars, paraie distruse, buldozere si drujbe care ”canta” neincetat pe toate vaile de-a lungul raului Cerna. Asa se prezinta astazi Parcul National Domogled – Valea Cernei, cel mai mare din cele 13 din Romania. Padurile ramase neatinse, formate prin procese naturale dupa ultima […]

Autor: Aciduzzul | 29 iulie, 2017 | 0 comentarii | 241 vizualizari | 2 voturi

Publicatia AgroStandard lanseaza Studiul de piata „Top 600+ Cele mai mari Exploatatii Agricole din Romania”, prima analiza de acest fel realizata vreodata in Romania. Studiul a fost realizat urmare a solicitarilor venite din partea mediului de afaceri, data fiind absenta informatiilor oficiale cu privire la fondul funciar din tara noastra, precum si a lipsei unor […]

Autor: Aciduzzul | 13 septembrie, 2015 | 1 comentarii | 502 vizualizari | 4 voturi

Toata lumea vorbeste zilele acestea despre criza imigrantilor. Toti se intrec in teorii care mai de care mai fanteziste cu privire la cauzele si la solutiile pentru acesta “criza” si s-au format deja doua tabere cu pozitii antagonice pe marginea acestui subiect. Pe de-o parte gruparile nationaliste de pe tot cuprinsul Europei care intuiesc pericolul […]

Autor: Aciduzzul | 26 august, 2015 | 0 comentarii | 285 vizualizari | 3 voturi

Marius Serban Toata lumea asista (neputincioasa) zilele acestea la o adevarata invazie a emigrantilor din tarile arabe catre Europa, care a inceput brusc, suspect de brusc. Desi subiectul este intors pe toate partile de mainstream-media, nimeni nu spune de ce aceasta invazie se petrece tocmai acum. Pana la urma razboaiele din Siria, Irak, Libia, Afganistan […]

Autor: Aciduzzul | 15 martie, 2015 | 0 comentarii | 1356 vizualizari | 9 voturi

Cazul Darius Valcov este unul cat se poate de clar al triumfului neoliberalismului si al jafului institutionalizat practicat de mafiile transnationale, numite gratios, FMI, BM, UE, etc., in coloniile cocotiere pacificate, populate cu oi placide, spalate excesiv pe creier, cam cum este Romania. Pentru a intelege resorturile dupa care functioneaza institutia care a acaparat spatiul […]

Ofera o donatie
Dacă vrei să contribui și tu, poți dona aici:
fii aproape de noi
Conferinta_AGROstandard
PUB
web design profesionist
Red Moon Media
CAMPANII bp
Atitudine Contemporana
Televiziunea Copiilor
Le Pre
1984 George Orwell
Televiziunea Copiilor
piata BIO
alimente organice
internet manipulation techniques
Adauga banerul de partener Badpolitics pe site-ul tau bad politics
bad politics

2009 - 2018 © BadPolitics