Sustine Bad Politics
arhiva stiri
starea vremii
septembrie 20, 2017, 3:43 pm
Parţial însorit
Parţial însorit
28°C
Presiunea: 1010 mb
Umiditate: 50%
Vânt: 22 km/h ENE
Răsarit: 7:00 am
Apus: 7:17 pm
 
ANUNTURI UMANITARE
Proiectul Perlan
Polemici incorecte politic. Theodor Codreanu: De la marxism la “corectitudinea politica” (Ziaristi Online)
Aciduzzul | 22 ianuarie, 2011 | 0 comentarii | 202 vizualizari |
(1 voturi )

Ziaristi Online are onoarea sa prezinte cateva dintre polemicile purtate de-a lungul anilor de profesorul Theodor Codreanu, reunite azi in lucrarea Polemici incorecte politic, editia a II-a, revazuta si adaugita, aflata in curs de lansare si asupra careia vom reveni. Pana atunci va oferim articolul introductiv.

DE LA MARXISM LA „CORECTITUDINEA POLITICA”

Theodor Codreanu
Cand se implineau zece ani de la biruinta schimbarii de regim din 1989, unul dintre ideologii autohtoni ai corectitudinii politice, Ion Bogdan Lefter, facea un bilant dojenitor la adresa poporului roman si a intelighentiei care raman refractari la noul suflu al istoriei imprimat in Europa si in lume de abolirea Razboiului Rece.

Luarea lui de atitudine revolutionara poate fi citita si azi pe internet, sub un titlu urias, pe masura globalismului: Feminism, drepturile minoritare, discriminare inversa/pozitiva/ „actiune afirmativa”, „corectitudine politica”, multiculturalism, globalizare, postmodernism: o concluzie la sfarsit de mileniu. Un soi de Raport Tismaneanu concentrat, dar detaliat in titlu.

Cu ironie si compasiune, autorul atragea atentia ca poporul roman si „finele noastre elite intelectuale de la sfarsitul secolului XX nu par sa… priceapa defel ce e feminismul”, dar si celelalte componente ale corectitudinii politice insirate mai sus, de unde mai lipsesc, ce-i drept, detaliile referitoare la categoriile minoritare, destul de numeroase, cum se stie. D-l Lefter ne soma sa recuperam urgent, „dupa lungile decenii de dictatura”, „multe restante de civilizatie materiala, informatica, «de consum», inclusiv cultural”, caci suntem pe „un fundal de retardare a mentalitatilor profunde”.

Optimist in ce priveste posibilitatile poporului roman, el era convins ca ne putem vindeca de traditie, de crestinism, de „simbolismele seculare”: „Pana la urma, batalia va fi castigata odata cu integrarea Romaniei in Uniunea Europeana, in spatiul euro-atlantic si – la limita – in cel global”. Pentru asta, credea el, trebuie pornit de la feminism, caci acesta ne poate civiliza mai usor.

Feminismul nu se confunda cu lupta pentru drepturile femeilor, desi pare sa descinda din aceasta. Problema „drepturilor femeilor” fusese de mult rezolvata in Europa, inclusiv in Romania socialista, atenta la promovarea femeii si in politica inalta, imaginea acestei emancipari fiind insasi Elena Ceausescu. Feminismul este altceva, menit fiind sa schimbe mentalitatile, pornind de la temeliile spirituale, iar temeiul prim este religia. Desi corectii politic descind din marxism, ei au reformat asa de „profund” marxismul, incat par astazi a fi antimarxisti prin transbordarea doctrinei de la determinismul economic la determinismul sexual, apoi cultural. Marxismul a devenit mai intai freudo-marxism prin vestita Scoala de la Frankfurt, care a dat stralucita triada Theodore Adorno, Erich Fromm si Herbert Marcu-se.

Se crede ca feminismul, componenta a corectitudinii politice, este inventia anilor ’60, in America. Ganditorul si expertul militar ameri-can William S. Lind, in studiul Originile „corectitudinii politice”[1], face o documentata incursiune in istoria acestui concept. Sintagma propriu-zisa s-a ivit dintr-o gluma din benzile desenate, dar ea a devenit curand foarte serioasa, cunoscand o cariera fulminanta, ajungand sa bantuie azi America, Europa si lumea intreaga. Gluma s-a ideologizat, avand radacini in internationalismul clasic. „Este cea mai mare pacoste a secolului, apreciaza William S. Lind, molima care a ucis zeci de milioane de oameni in Europa, in Rusia, in China si in definitiv in intreaga lume. Este boala ideologiei. Daca vom compara doctrina corectitudinii politice cu marxismul clasic, asemanarile sunt frapante”.

In primul rand, ambele sunt ideologii totalitare. Pentru prima oara in istoria Americii, sesizeaza Lind, totalitarismul s-a infiltrat in campusurile universitare, unde studentii sunt reprimati daca nu respecta ideologia feminista, homosexuala si toate narcisismele de grup identificate a fi „victime” ale civilizatiei crestine. Dar reprimarea a iesit de mult din campusurile studentesti, extinzandu-se din America si in Europa, inclusiv in Romania, unde statul indoctrinat creeaza caini de paza ai „corectitudinii”, precum Consiliul National de Combatere a Discriminarii.

In anul de gratie 2009, tanara Carrie Prejean a pierdut titlul de Miss California fiindca la intrebarea ce parere are despre casatoriile dintre homosexuali a raspuns „incorect”, fiind brutalizata verbal cu epitetul de „catea” de catre un reprezentant al juriului, bloggerul gay Perez Hilton, fiind, desigur, huiduita copios si de grupul „victima” aflat in sala. Asta in vreme ce ideologii corectitudinii politice pretind ca aduc o mutatie fundamentala in societatea contempora-na, care s-ar opune, intre altele, „tendintelor naturale de agresivitate a omului”, ca si cum crestinismul n-ar fi avut nici un cuvant de spus in atare privinta.

Tot din America sa mai dau un exemplu recent: corectitudinea politica a mers pana acolo, incat pompierilor albi din New Haven, Connecticut, li s-a refuzat promovarea deoarece persoanele de alta culoare n-au fost in stare sa treaca exigentele probelor si, in consecinta, avansarea albilor i-ar fi „discriminat” pe ceilalti! Noroc ca aberatia a fost „corectata” la Curtea Suprema.

Europa si Romania nu stau nici ele mai prejos. Italianul Rocco Buttiglione, filosof catolic si politician, a pierdut, in 2004, postul de comisar pentru Justitie si Afaceri Interne fiindca s-a manifestat ca „traditionalist” in ce priveste homosexualitatea. Curentul „demitizarii” istoriei si literaturii romane se afla in expansiune jubilatorie, pe fondul „corectitudinii politice”. „Incorecti politic” sunt declarati Mihai Viteazul, Stefan cel Mare s.a. ca „agresori” si „violenti” fata de popoarele vecine; „incorecti politic” sunt catalogati mai toti marii nostri carturari si creatori, de la Eminescu si Iorga la Mircea Eliade si Constantin Noica.

Fireste, acelasi tratament au si stalpii de sustinere ai culturii europene. Shakespeare este „incorect” in Negutatorul din Venetia, spre exemplu, din pricina personajului Shylock. Se aduce argumentul imbatabil ca Hitler a ingaduit sa se joace in lagarele de concentrare doar o singura piesa, cea a lui Shakespeare. Asemenea, este condam-nat si de feministe. „Incorecte” politic au devenit transhumanta si branza preparata de ciobanii romani, dar si cimpoaiele scotiene. Secretarului general al Parlamentului European, Harold Romer, a dat o hotarare conform careia e „incorect politic” sa te adresezi femeilor cu apelativele doamna, domnisoara, madame, mademoiselle, frau, fraulein, señora, señorita etc.

Si comunistii, stramosii corectilor, au avut ce-au avut cu apelativul doamna, interzicandu-l pentru „corectul” tovarasa. Fiindca tot mai este un dram de libertate, cineva propunea, pe internet, sa ne adresam cancelarului Germaniei cu fa, Angelico, iar lui Harold Romer cu ba, Heroldica. Cum se crede ca civilizatia viitorului va fi aceea de tip gay si pentru a nu jigni noul tip de familie, acelasi cod european propune sa nu mai utilizam termenii sot, sotie, mama, tata, ci partener si partenera. Va fi „corect” ca un copil sa spuna: Partenero/partenerule, da-mi bani de-o inghetata! Altfel parintii se vor simti discriminati si nu-i vor da!

O alta minoritate care nu trebuie tratata „incorect” o constituie handicapatii pentru care avem termenul persoane cu dizabilitati. Pentru tigani, s-a legiferat cuvantul romi, de unde si grija de azi a europenilor de a ne proteja pe toti romanii sub acest frumos apelativ, care are si avantajul de a fi mai scurt cu o silaba.

Scrisa cu majuscule, sintagma Political Correctness, s-a observat, poate reproduce abrevierea de la Partidul Comunist (PC), iar prin aspectele ridicole si absurde devine politically absurd. Ceea ce Nicolae Ceausescu numea societate socialista multilateral dezvoltata s-a transformat, acum, in multiculturalism dezvoltat. Insa oamenii de bun simt nu pot inghiti orice. Europarlamentarul britanic Struan Stevenson (scotian) declara recent in The Daily Telegraph: „Corectitudinea politica a luat-o razna. (…) Am vazut institutii europene care au incercat sa interzica cimpoaiele si care doreau sa impuna forma pe care trebuie sa o aiba bananele, dar, acum, par decisi sa ne spuna si ce cuvinte, din limba noastra, avem voie sa folosim”. Un remarcabil umorist american, James Finn Garner, a scris vreo trei carti despre „corectitudinea politica”, pe care o numeste tumoare a postmodernitatii. Intr-o hazoasa carte intitulata Povesti corecte politic de adormit copii, tradusa si-n romaneste[2], el foloseste tehnica post-modernista a „rescrierii” traditiei si modernitatii spre a crea parodii in noul limbaj „corect” pentru povesti ca Scufita Rosie etc.

Insa dincolo de aspectele caricaturale si absurde, ideologia functioneaza foarte bine si se lateste tumoral, cunoscand un prestigiu similar cu al comunismului care a fascinat nu doar tarile care l-au pus in practica, ci si o mare parte a intelighentiei Occidentului. Este ideologia cea adoptata nu doar de Uniunea Europeana (speram ca doar de o coterie a ei), ci si utopia actuala a globalismului. Ea tinde sa se extinda si-n domeniul cercetarii stiintifice. Intrarea in stiinta istoriei se manifesta prin restrictia la cateva teme, incat memoria popoarelor trebuie restransa drastic, cu eliminarea a tot ce se refera la national si la constiinta nationala, decretata ca raul suprem.

„Trebuie interzisa cunoasterea propriei noastre istorii!” avertiza William S. Lind. „Oamenii trebuie obligati sa traiasca in minciuna”, crezandu-se ca astfel razboaiele vor fi eliminate din istoria umanitatii. Sunt respinse studiile antropologice privitoare la diferentele dintre barbati si femei, dintre rase, etnii etc. Marile religii ale lumii sunt privite ca simple ideologii anacronice, iar crestinismul se cere reformat prin feminism si gayism. Istoria universala, marcata de crestinism si de celelalte religii, este redusa la opresiunea femeilor de catre barbati. In atare perspecti-va, canonul biblic s-ar fi fundat pe o fraudare a mostenirii lasate de Iisus, care ar fi lasat-o cap al Bisericii pe Maria Magdalena, ca tiitoare sau chiar sotie a Mantuitorului, teorie sustinuta de carti precum cele semnate de Dan Brown. La randu-le, homosexualii someaza cu scoaterea din textele biblice a pasajelor despre Sodoma si Gomora.

In continuarea paralelismului dintre marxism si corectitudinea politica, William S. Lind observa ca ambele ideologii au pentru evolutia istoriei o singura explicatie. Marxismul economic gasea cauza raului in proprietate, marxismul cultural o depisteaza in putere, izomorfa supraeului freudian, instrumentul „prin care grupuri definite in termeni de rasa, sex etc. detin puterea asupra altor grupuri”. Judecata maniheista a luptei de clasa revine prin considerarea unor anumite grupuri ca fiind bune (in comunism, proletariatul), iar altele rele. In democratiile occidentale rele sunt majoritatile, bune sunt minoritatile de orice fel (feministele, negrii, tiganii, evreii, hispanicii, homosexualii, sectele etc.).

Solutia e deconstructia acestei ordini culturale „nedrepte”. In consecinta, trebuie deconstruit orice text al culturii traditionale spre introducerea sensului corect: de la Biblie la Shakespeare, Eminescu sau Heidegger. Daca revolutia comunista a insemnat preluarea puterii de catre o singura minoritate – proletaria-tul, corectitudinea politica inseamna preluarea puterii de la majoritate in beneficiul tuturor minoritatilor, arma dominatiei fiind cultura-ideologie asumata de guverne la nivel global.

O frapanta coincidenta se observa si privitor la inceputurile ascensiunii celor doua marxisme, economic si cultural: Primul Razboi Mondial, provocat pentru ca muncitorii sa smulga puterea din mainile burgheziei. S-a reusit in Rusia, dar tentativele au existat si-n Europa Occidentala, in Spania, Franta, Germania, Italia, Ungaria, unde insa luarea puterii a esuat. Doi dintre marii teoreticieni ai marxismului, Antonio Gramsci si Georg Lukács, vor purcede inca din 1919 la revizuirea marxismului. Teza centrala a comunistului italian: cata vreme muncitorii vor avea suflet crestin, nu va fi posibila revolutia comunista.

Credinta maghiarului era ca revolutia marxista nu va birui la nivel global, cum preconizase parintele Capitalului, atata vreme cat muncitorii si taranii vor fi „contaminati” de crestinism si de cultura occidentala. Asadar, mecanismul strict economic trebuia coroborat cu distrugerea fundamentului crestin si cultural. In 1919, Lukács se intreba: „Cine ne va salva de civilizatia vestica?” Aceasta intrebare va deveni, peste ani, si obsesia corectitudinii politice, implementata azi in sanul Uniunii Europene, creandu-se doua Europe, una a corectitudinii, alta a crestinismului si a marii traditii culturale. Deconstructia lui Georg Lukács (dupa un stagiu de agent sovietic al Kominternului, infiintat de Lenin chiar in 1919) a inceput sub scurtul regim comunist al lui Béla Kun (Cohen), cand a fost numit comisar-adjunct la Cultura.

Atunci a avut el ideea geniala de a introduce in scoli educatia sexuala care sa formeze tinerele generatii in sensul libertatii erosului, convins ca tabuurile si obstacolele puse de crestinism si de cultura europeana fac imposibila eliberarea muncitorilor si a taranilor de traditia burgheza. Hotararea lui Lukács a scandalizat populatia, inclusiv pe muncitori, confirmandu-i ipoteza si emitand intrebarea de mai sus. Initiativa filosofului a cazut, dar samanta aruncata va da roade in urmatoarele decenii, creand obsesia ultimei mode in materie de eros.
In 1923, in Germania se infiinteaza un institut de cercetari care-si propunea traducerea termenilor economici marxisti in termeni culturali.

William S. Lind il considera anul de nastere a corectitudinii politice. Felix Weil, odrasla unui burghez putred de bogat, imbratiseaza doctrina marxista si sprijina financiar asocierea institutului la Universitatea din Frankfurt, eveniment din care s-a nascut Scoala de la Frankfurt. Aceasta a avut ca axa a cercetarilor dezvoltarea culturala a marxismului. Primul director a fost un marxist fanatic, economistul austriac Carl Grünberg, caruia i-a urmat, din 1930, Max Horkheimer, considerat a fi un „marxist renegat”, in sensul revizionismului respins de Moscova, apropiindu-se, din acest punct de vedere, de linia Trotki. Erezia s-a conjugat cu freudismul, nascandu-se freudo-marxismul Scolii de la Frankfurt. Miscarea esentiala, remarcata si de Martin Jay, a fost de la determinismul economic la cel cultural, transformare prin ceea ce s-a numit teoria critica.

De-aici inainte, toate gruparile radical-minoritare se revendica de la teoria critica, imbratisand conceptul deconstructivism dezvoltat de postmodernisti. Eliberarea de supraeul freudian se exercita ca eliberare de puterea statului democratiei majoritare occidentale. Scoala de la Frankfurt a dobandit prestigiu mondial prin cele trei somitati: Theodore Adorno, Erich Fromm, Herbert Marcuse. Criteriul sexual in emanciparea Occidentului a fost absolutizat de Marcuse, care a conceput o societate a „perversitatii polimorfe”, ca „eliberare sexuala”. El a considerat, ca si Fromm[3], ca distinctia dintre sexe nu este un dat, ci un construct. Paradisul material, insuficient pentru Occident, trebuia dublat de paradisul senzual erotic. Postmodernistii vor lauda pe Marchizul de Sade cu „protestul sau impotriva ascetismului in numele unei moralitati superioare” (Lind).

Cu venirea lui Hitler la putere, Scoala de la Frankfurt a fost nevoita sa se mute la New York, introducand teoria critica in spatiul american, utilizata in timpul Celui de al Doilea Razboi Mondial ca arma propagandistica impotriva Germaniei si pregatind terenul pentru educarea Americii postbelice. Marcuse a facut parte din OSS (Office of Strategie Services), predecesorul CIA, iar Horkheimer si Adorno au cucerit Hollywoodul. Revolta studentilor din 1960 impotriva recrutarilor pentru Vietnam a fost un excelent prilej pentru indoctrinare culturala marxista. Daca Marcuse a ramas in America, Adorno a reinfiintat institutul la Frankfurt, propovaduind noua religie culturala in Europa.

Peste ocean a cunoscut o ascensiune remarcabila ceea ce s-a numit Noua Stanga Americana, promotoarea corectitudinii politice. Cartea lui Herbert Marcuse Eros si civilizatie a devenit Biblia studentilor, convinsi ca tot raul vine din reprimarea sexualitatii de orice fel, inclusiv cea a homosexualilor. Un succes extraordinar a avut sloganul Make love, not war![4] Cand stalinismul din Uniunea Sovietica si din fostul bloc comunist a slabit, reformarea marxismului pe linia Scolii de la Frankfurt a inceput sa patrunda si aici, pregatind terenul pentru „corectitudinea politica” a Casei Comune Europene pentru care va milita si Mihail Gorbaciov.

In fine, ultima, dar si cea mai importanta similitudine dintre marxism si corectitudine este aversiunea pentru national. Idealul distrugerii natiunilor prin internationalismul proletar este echivalentul globalismului actual. La vechile argumente kominterniste, s-au adaugat, dupa al Doilea Razboi Mondial, altele, cel mai important fiind ca nationalismul a declansat cele mai nimicitoare razboaie mondiale. Argumentul pare imbatabil din pricina ambiguitatii conceptului de nationalism. In realitate, cele doua conflagratii au fost declansate nu de spiritul national, ci de ideologii de tip imperial indreptate tocmai impotriva natiunilor.

Uniunea Europeana, dincolo de stadiul comunitar economic postbelic, s-a centrat mai ales asupra eliminarii conflictelor traditionale dintre Franta si Germania. Acest ideal este de salutat cu toata caldura, insa corectitudinea politica vizeaza cu mult mai mult decat atat, tintind spre distrugerea natiunilor insesi, ca principale obstacole in calea demolarii crestinismului si culturii europene, obsesie enuntata, cum am vazut, de cel mai inteligent marxist de dupa Marx, Georg Lukács. Lucrand pe terenul culturii, marxismul frankfurtian considera ca marea biruinta trebuie obtinuta asupra a tot ce-i national si crestin in cultura.

De aici, observa Harold Bloom, s-a nascut Scoala Resentimentului (alt nume al Scolii de la Frankfurt, implicit al corectitudinii politice) impotriva canonului occidental, el vizand, cu precadere, canonul literar[5]. Sa nu ne mire, asadar, valul „demitizarilor” si-n literatura romana din ultimii douazeci de ani, pornindu-se de la Eminescu si terminand cu Nichita Stanescu si Constantin Noica.

Dupa 1945, s-au produs doua valuri uriase de condamnare a „nationalismului”: primul sub impactul biruintei marxism-leninismului in Europa prin crearea imperiului sovietic, al doilea, prin ascensiunea marxismului cultural emancipat in „corectitudine politica”. Exista „deconstructii” radicale, iar altele moderate, mai nuantate, ale nationalului. In fata evidentei ca lumea functioneaza prin state nationale care tind catre forme democratice specifice, unii teoreticieni considera ca sunt formule bune si formule rele de stat national. In Europa, s-ar fi conturat doua modele: cel francez (configurat de Jules Michelet, din peuple), in care natiunea se constituie pe baze politice, formata fiind din cetateni, indiferent de etnie; si modelul german, herderian, fundat etnocultural pe conceptul de Volk. Europa occidenta-la ar fi urmat modelul francez, pe cand Europa Centrala si de Est pe cel german[6]. Modelul malefic ar fi cel german care a dus la razboaie.

De fapt, asemenea distinctii transante sunt, adesea, simple speculatii cu iz ideologic. Se poate demonstra la fel de bine ca modelul francez s-a exercitat opresiv, prin anihilarea diferentelor etnice si lingvistice de pe teritoriul actualei Frante. Iar in partea centrala a Europei Ungaria, imbinand cele doua modele, a dus o politica de maghiarizare fortata[7]. Cert e ca specificul national nu poate fi iertat de sistemele totalitare intrucat a stat la baza destramarii imperiilor, a colonialismului si a comunismului. Imperiul sovietic s-a autoinvalidat prin determinismul economic, dar prabusirea lui s-a produs pe fondul renasterii constiintei nationale, care a dus la aparitia de noi state pe harta Europei. Mihail Gorbaciov a marturisit ca in ecuatia perestroikai n-a tinut seama de resurectia „nationalismului”.

Europa e un ansamblu de democratii constituit de state nationale si acest model s-a impus la nivel global. Inclusiv Statele Unite au ca fundament natiunea americana, dincolo de polimorfia etnica. Dar intre Europa si America exista o diferenta fundamentala, sedimentata de milenii: Europa nu e o creatie de cateva secole precum America si nu se poate croi pe spatele ei o singura natiune, intr-un singur stat care s-ar numi Statele Unite ale Europei. Uniunea Europeana, de aceea, nu poate fi decat o Europa de protectie a natiunilor care o compun, o Europa a diversitatilor, a dialogului democratic continuu.

Acest lucru este recunoscut si de teoreticieni atinsi de idealul „corectitudinii politice”, ca Urs Altermatt: „SUA nu constituie pentru Europa un exemplu, caci formarea natiunii americane nu se poate repeta”[8]. Si: „Dupa parerea mea, ar fi gresit sa se tinda spre un «unic stat european». Prabusirea surprinzatoare a imperiului comunist demonstreaza faptul ca este imposibil sa unesti, pana la pierderea identitatii, statele si popoarele europene construite de-a lungul istoriei. Nici dictatura comunista nu a reusit sa omogeni-zeze statele est-europene”[9].

Parerea mea e ca, actualmente, exista doua proiecte de construi-re a Uniunii Europene: unul al natiunilor, in care sa functioneze calea naturala a logicii dinamice a contradictoriului (vezi Stefan Lupascu), unde omogenul si eterogenul sa se afle in plina stare T, in semiactuali-zare si semipotentializare, iar al doilea este cel fundat pe ideologia corectitudinii politice in care, paradoxal, eterogenul (ca multiculturalism artificial) ar „omogeniza” Europa prin suprimarea diversitatilor nationale. Din pacate, fanaticii corectitudinii politice domina azi constructia unitatii europene. Ridicand principiul minoritarist la rang de lege, de fapt, „corectii” urmeaza calea batuta deja a construirii comunismului, desi o fac prin mijlocirea marxismului cultural.

Partidul Comunist din Romania a fost o minoritate infima, de nici o mie de membri, dar s-a substituit majoritatii democratice prin opresiune, ca si in Rusia. „Corectii” sunt o minoritate a minoritatilor, avand aceeasi strategie de preluare a puterii. Asemanarea este semnalata chiar si de Urs Altermatt, care observa ca UE nu e legitimata democratic, ci prin acorduri interguvernamentale, de unde vine si slabiciunea acestui conglomerat, lipsindu-i liantul sufletesc. La fel, sesizeaza autorul elvetian, s-a construit si Imperiul German de la 1871, „prin hotarari venite de sus”[10]. In consecinta, UE a riscat sa fie opera unei politici de cabinet tipica pentru secolul trecut, in care „Acordul democratic al populatiei a fost solicitat de fiecare data ulterior”[11], o strategie care n-a mai fost aplicabila din 1995.

Un asemenea subterfugiu de cabinet al „corectilor” a ingaduit, de pilda, ca sa se ignore, deloc intamplator, fundamentul crestin si identitatile nationale. Or, reactia popoarelor deja se face simtita. Din pricina „corectilor”, popoarele boicoteaza exercitiul democratic, fiindca acesta nu le mai slujesc. Asa s-a ajuns ca 70% dintre cei cu drept de vot, in Romania, sa nu mai participe la alegeri. „Corectilor” le convine de minune situatia. Si recurg la o ultima viclenie ideologica: pentru impasul la care s-a ajuns in respingerea Constitutiei europene, de exemplu, este invinuit din nou „nationalismul”. Si fiindca exemplul sovietic pentru „dezbinare” nu era functional ideologic, s-a creat un altul, cel iugoslav. Din acest exemplu se nutreste si cartea lui Urs Altermatt, chiar prin titlu.

Si el crede ca posibilul esec al UE vine din nationalism si nu de la cei care au obladuit si au provocat noul razboi balcanic. „Sa se anunte oare o revolta deschisa a popoarelor impotriva Europei?”[12] se intreaba deloc retoric autorul. De asta data, parasind adevarul, autorul intra in zona unei logici perverse, apreciind ca antieuropenismul se naste din „nationalism”, chiar din sanul popoarelor europene, care tind sa se opuna marelui proiect. Dar daca UE este binele viitor pentru natiunile Europei, de ce s-ar opune tocmai popoarele propriei fericiri? Urs Altermatt ascunde faptul ca antieuropenismul nu e al natiunilor europene, ci al celor care vor sa construiasca o Europa artificiala, antieuropeana.

Al celor care vor sa distruga temeliile crestine ale Europei, diversitatea culturala si nationala. Dimpotriva, natiunile europene incearca sa se apere. Ele vor o Europa Unita a lor, nu a „corectilor politici”. De aceea, batalia dintre Europa si „corectitudinea politica” va fi hotaratoare pentru urmatorul deceniu. Noua nu ne este deloc indiferent cine va birui.

________________________________________
[1] Vezi trad. de pe internet a lui Dragos Moldoveanu.
[2] James Finn Graner, Povesti corecte politic de adormit copiii, trad. din engleza de Felicia Mardale, Editura Humanitas, Bucuresti, 2006.
[3] Erich Fromm: „Sexul este un construct; diferentele sexuale sunt un construct”.
[4] „Faceti dragoste, nu razboi!” Ecouri de succes s-au produs si la noi prin traducerea, mai intai, a unor parti ale cartii lui Marcuse. (Vezi Herbert Marcuse, Scrieri filozofice, trad. de Ion Herdan, Sorin Vieru, Vasile Dem. Zamfirescu, selectie si studiu introductiv de N. Tertulian, Editura Politica, Bucuresti, 1977). Adrian Paunescu a publicat un volum de versuri cu titlul Iubiti-va pe tunuri! (1981).
[5] Cf. Harold Bloom, Canonul occidental. Cartile si Scoala Epocilor, trad. din engleza de Delia Ungureanu, cu o prefata de Mircea Martin, Grupul Editorial Art, Bucuresti, 2007.
[6] Cf. Victor Neumann, Neam, popor sau natiune?, Bucuresti, Editura Curtea Veche, 2004.
[7] Cf. Urs Altermatt, Previziunile de la Sarajevo. Etnonationalismul in Europa, trad. din germana de Johann Klusch, Cuvant inainte de Andrei Corbea, Editura Polirom, Iasi, 2000, pp. 103-105.
[8] Ibidem, p. 177.
[9] Ibidem, p. 176.
[10] Ibidem, p. 166.
[11] Ibidem, p. 165.
[12] Ibidem, p. 155.

Sursa: Ziaristi Online

Adauga un comentariu!

Nume (necesar)

Website


*

Editoriale din aceeasi categorie

Autor: Aciduzzul | 3 iunie, 2016 | 0 comentarii | 308 vizualizari | 3 voturi

Caricaturile subumane scoase din joben la aceste alegeri locale arata cat se poate de clar ca gruparile de crima organizata de sorginte bolsevica sunt complet compromise. Si, totusi, se pune intrebarea legitima, pentru cei care au curaj sa mearga la vot – pe cine votam? Sau, si mai clar, pe cine alegem intre primii doi […]

Autor: Aciduzzul | 3 iunie, 2016 | 0 comentarii | 257 vizualizari | 2 voturi

Alegerile locale de duminica se remarca prin ceva unic in ultimii 26 de ani. Nicicand in aceasta perioada de dezmat neobolsevic, de jaf si disolutie a tot ce este romanesc, asadar, nicicand in acest sfert de secol, candidatii oferiti spre votare de gastile de crima organizatea numite eufemistic partide, nu au fost mai jalnici. Practic, […]

Autor: Aciduzzul | 15 martie, 2016 | 6 comentarii | 7696 vizualizari | 4 voturi

“Tragedia” din Colectiv a pus intr-o lumina noua o alta “tragedie”, cea a asa-numitului Ionut Anghel, un personaj enigmatic si la fel de real cum este, sau a fost, probabil Osama bin Laden. Lipsa de reactie a populatiei neimbecilizate complet in cazul Ionut, i-a determinat pe master of puppets de factura bolsevica care orchestreaza ingineriile […]

Autor: Aciduzzul | 10 noiembrie, 2015 | 0 comentarii | 330 vizualizari | 2 voturi

Ioha a ales intelept si a transformat pe deplin Romania in colonia lui Soros. Pas cu pas. Lovitura de stat a reusit pe deplin! Careul de asi – Sandra Pralong Marylin Andreea – consilierul lui Ioha pentru Diaspora, Edward Hellvig – directorul SRI, Mihai Razvan Ungureanu – directorul SIE au ceva in comun – toti […]

Autor: Aciduzzul | 8 noiembrie, 2015 | 0 comentarii | 190 vizualizari | 3 voturi

Marius Serban Vizibil stanjenit, “presedintele” Iohannis a venit astazi in Piata Universitatii dupa ce si-a anuntat prezenta catre presa cu o ora inainte. Chestia ca nu va anunta cand vine a fost, evident, o vrajeala ieftina. De fapt, Iohannis a fost luat cu japca de la Spa si de la masaj, dupa un week-end plin, […]

Ofera o donatie
Dacă vrei să contribui și tu, poți dona aici:
fii aproape de noi
Conferinta_AGROstandard
PUB
web design profesionist
Red Moon Media
CAMPANII bp
Atitudine Contemporana
Televiziunea Copiilor
Le Pre
1984 George Orwell
Televiziunea Copiilor
piata BIO
alimente organice
internet manipulation techniques
Adauga banerul de partener Badpolitics pe site-ul tau bad politics
bad politics

2009 - 2017 © BadPolitics