Sustine Bad Politics
arhiva stiri
starea vremii
decembrie 18, 2017, 8:48 pm
Ceaţă
Ceaţă
2°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 100%
Vânt: 7 km/h ENE
Răsarit: 7:47 am
Apus: 4:37 pm
 
ANUNTURI UMANITARE
Arta-Cultura
Radu Varia: “In arta, ce nu e legat de spiritualitate nu valoreaza nimic”. Intalniri providentiale: de la Doamna Tonitza la Salvador Dali. Lipsa elitelor, Manolescu si dezagregarea Romaniei. INTERVIU
Aciduzzul | 12 ianuarie, 2012 | 0 comentarii | 260 vizualizari |
(2 voturi )

Magdalena Popa Buluc in dialog cu criticul Radu Varia, Doctor in Istoria artei si civilizatiei al Universitatii din Paris. Radu Varia este singurul critic si istoric de arta roman publicat in America, in Franta si in Japonia. Opera sa despre Constantin Brancusi e mondial cunoscuta, recunoscuta si considerata drept fundamentala pentru intelegerea artei marelui sculptor. Paradoxul e ca nu exista pana acum o editie in limba romana. Pe 7 decembrie 2011 s-au implinit 25 de ani de la aparitia la New York a primei editii. Declarata “cartea anului” de librari, de bibliotecari, de “New York Times” si de 500 de publicatii ale grupului “Hearst”, volumul lui Radu Varia, ajuns in prezent la cea de a saptea editie americana, ulterior publicat de “Gallimard” la Paris si de “New Art Seibu” la Tokyo, a ridicat, dupa aprecierea marilor galerii americane, in numai cateva luni cota sculpturilor lui Brancusi cu peste 500 de milioane de dolari.

Radu Varia este, in acelasi timp, singurul istoric si critic de arta roman care a organizat expozitii importante in marile muzee ale lumii, printre care “The Solomon R. Guggenheim Museum” din New York, “Musée National d’Art Moderne” din Paris, “Muzeul de Arta Moderna” din Rio de Janeiro. El, un roman, si nu un francez sau un englez, desi abia stabilit de doi ani la Paris, lua initiativa organizarii si ducea la un succes istoric, in 1973, prima expozitie de pictura engleza contemporana prezentata vreodata in capitala Frantei.

Asta ca sa nu mai spunem ca in 1971 a fost ales in unanimitate Presedinte al Juriului Bienalei de la Paris si ca in 1973 a fost numit Director al Bienalei de la Sao Paulo, ca a fost Comisar al Romaniei la Bienala de la Venetia, in 1993.

Mai mult, de patruzeci de ani, toate expozitiile majore in Europa, America, America de Sud si… Romania ale marelui pictor Horia Damian ii sunt datorate.

In iunie, Radu Varia a pronuntat la Academia Romana discursul intitulat “Salvador Dali, Imparatul Traian si Romania”. Iar in noiembrie, “The Royal Scottish Academy” i-a facut onoarea de a-l invita sa sustina cea mai importanta conferinta a anului, “The Sir William Gillies Annual Lecture: Brancusi: o mare experienta spirituala”, si i-a acordat “Medalia de Argint” a Academiei Regale, pe care au primit-o din 1826 pana azi numai 12 personalitati ale culturii.

Abia reintors de la Edinburgh, Radu Varia a raspuns cu spontaneitatea-i bine-cunoscuta intrebarilor noastre.

Intalniri care ne guverneaza existenta

Cum s-a nascut pasiunea dumneavoastra pentru arta?

Instinctul ne conduce in mod misterios spre intalniri care ne guverneaza apoi intreaga existenta. De copil eram fascinat de imagini, descoperind in “Larousse”, de pilda, varietatea raselor si a tipologiilor umane. Pe la 12 ani, destinul s-a impus sub o forma pe cat de violenta, pe atat de salutara. Doamna Ecaterina Tonitza, sotia pictorului Nicolae Tonitza, care locuia la sora mamei mele, la numai o suta de metri de casa noastra, m-a intrebat intr-o zi: “Raducule, ce carti citesti tu?”. Cu o absoluta inocenta si incantare i-am raspuns: “Aventurile submarinului Dox”.

Spre uluirea mea nu auzise de acele fabuloase carticele de aventuri care-mi ocupau tot timpul, pana la punctul ca le citeam chiar si in orele de clasa, ramanand corigent la trigonometrie. Asta, culmea, dupa ce cu numai cateva luni inainte Academicianul Grigore Moisil imi inmanase Diploma de castigator al Olimpiadei Nationale a Tinerilor Matematicieni! Doamna Tonitza nu auzise de “Aventurile submarinului Dox”.

In schimb, fumand minimum sase pachete de tigari de zi, traducea din limba germana, de dimineata pana seara, scrierile lui Ibsen, ca sa le poata citi fetele ei, Mica si Titi. Pentru a remedia acel gol inexplicabil din cultura distinsei femei de litere, m-am oferit sa-i imprumut doua-trei volume, ceea ce am si facut fara intarziere. Dupa cateva zile, vazand ca nu spune nimic si mai ales ca nu mi le restituie, ca sa le dau inapoi celui care mi le imprumutase pentru a obtine altele in schimb, am intrebat-o daca a avut timp sa le citeasca. Mi-a raspuns sec: “Ma mir ca un baietas inteligent ca tine isi pierde timpul cu astfel de prostii!”. Dusul rece a avut un efect decisiv.

Mi-am spus pe loc ca avea intr-adevar dreptate si din clipa aceea am uitat pentru totdeauna de Pongo&Co. Intors acasa, am zarit pe o etajera cele 42 de volume, in alb si negru, ale celebrei colectii “Les Maitres de la peinture”. M-am apucat sa le citesc cu o aviditate de o mie de ori mai mare decat in cazul lecturilor anterioare. De acolo a inceput totul, tot ce m-a condus la ce am facut de atunci incoace si fac si in ziua de azi.

Si pasiunea pentru Brancusi… ? Sa ne aducem aminte ca ati organizat la New York expozitia “Brancusi. Capodopere din muzeele romanesti”, in 1990.

Prin 1984, la New York, cand Gianfranco Monacelli, Presedintele Grupului “Rizzoli International”, cel mai mare editor de carti de arta din America, mi-a propus sa scriu cartea despre Brancusi, am constatat ca aveam treizeci din cele treizeci si doua de brosuri si de volume despre marele sculptor publicate pana atunci. Multe dintre ele cu dedicatii amicale de la autori, incepand cu V.G. Paleolog, Carola Giedion-Welcker, Petru Comarnescu sau Jean Cassou. Deduc de aici ca subiectul m-a atras dintotdeauna.

Povestea unei medalii de aur si a uneia de argint

Recent ati conferentiat despre Brancusi la Academia Regala din Edinburgh…

De mai multa vreme stiam ca “The Royal Scottish Academy” intentiona sa-mi faca onoarea exceptionala de a ma invita sa sustin la Edinburgh cea mai importanta conferinta a anului: “The Sir William Gillies Annual Lecture”. De indata ce scrisoarea formala a ajuns in mainile mele, am anuntat tema conferintei: “Brancusi, a Great Spiritual Experience” (Brancusi, o mare experienta spirituala). Nu a fost o conferinta de istoria artei in sensul curent al termenului, ci o navigare, ca sa spun asa, in domeniul invizibilului, al cautarilor liberatoare prin care artistul se desparte de sine, cautand integrarea cosmica, adica ordinea, armonia perfecta, exprimate prin creatia sa. Si am observat cu bucurie ca niciuna dintre persoanele care au venit sa ma felicite la finele expunerii nu mi-a spus ca a fost “interesant, foarte interesant” sau “How interesting”, aprecieri care tin de domeniul mentalului.

Nu, toate acele persoane erau sub cupa magiei, a fascinatiei, a misterului, trairi deosebite prin care intelesesera “dinauntru” fantastica aventura brancusiana. Prezentandu-mi superba “Medalie de Argint”, Secretarul Academiei Regale mi-a semnalat ca Presedintele are una identica, numai ca e de aur. Dezavantajul e ca trebuie s-o predea succesorului!… In timpul receptiei care a urmat vorbeam cu un prieten care tocmai cumparase o cladire imensa, de 12.000 mp, in care vor fi instalate “Colectia si Arhivele Europene Richard Demarco”, cea mai importanta marturie a ce s-a intamplat in ultimii 40-50 de ani in arta din tarile est-europene, inclusiv in Romania. Ma felicita si ma asigura ca distinctia primita e cu totul deosebita: “Am doua vesti pentru tine, imi zice: vestea proasta e ca au mai dat medalia si altora”. Si vestea buna?, intreb eu. “Vestea buna, imi raspunde, e ca din 1826 si pana acum, adica de 185 de ani incoace, Medalia a fost decernata de numai 12 ori. A ta este a douasprezecea”. Ceea ce m-a mai linistit.

Nu era pentru prima data cand aveati ocazia de a vorbi despre Brancusi intr-un context atat de prestigios…

Ma aflam la Nagoya, cand mai multi renumiti profesori japonezi m-au invitat sa conferentiez la Universitatea “Waseda” din Tokyo, unde am vorbit despre “Premise filosofice si determinari matematice in opera lui Brancusi”. Apoi, la invitatia Guvernatorului Bancii Nationale a Romaniei si a Presedintelui Bancii Centrale Europene, am vorbit despre Brancusi la “Museum der Welt Kulturen”, din Frankfurt, unde conferinta mea de presa, amplu reluata de radiouri si de televiziune, a starnit atata interes incat ne-am trezit cu un public de trei ori mai numeros decat cel care vine de obicei la asemenea manifestari, ceea ce a produs o intarziere destul de serioasa fata de momentul anuntat al conferintei, tehnicienii muzeului trebuind sa monteze amplificatoare in alte doua incaperi fata de cea principala, astfel ca toata lumea sa-l poata urmari pe orator. Intarzierea s-a dovedit de altfel extrem de profitabila pentru public, care a putut admira in tihna superba expozitie “Brancusi fotograf”, pe care am organizat-o, cu tiraje originale pe care le-am adus de la Centrul “Pompidou” din Paris.

In arta e noua doar permanenta

Ati conferentiat adeseori mai ales in America…

La “New York School of Architecture and Urban Studies”, de pilda, am facut-o la invitatia lui Thomas B. Hess, creatorul importantei reviste “Art News” si ulterior Director al Departamentului de Pictura si Sculptura Moderna de la “Metropolitan Museum”, post pe care l-a ocupat din pacate numai pentru o scurta perioada, fiind rapus de boala. Eu ii propuneam o mare expozitie Dali. El imi oferea o mare expozitie Brancusi. Care, din pacate, n-a mai avut loc. Cel mai amuzant moment, in ordinea de idei “conferinte”, e acela in care, in anii ’70, eram invitatul lui Marshall McLuhan sa vorbesc la celebrul lui Seminar ce se tinea lunile dupa-amiaza la Universitatea din Toronto. Sub socul decalajului orar, caci abia venisem de la Paris, al diferentei de temperatura, care afara era de -220C in timp ce in sala de seminar caldura te topea pur si simplu, am atipit. McLuhan tocmai ma prezenta: “Inaintea expunerii sale propriu-zise, prietenul meu Radu Varia ne va vorbi despre ceea ce e nou in arta”.

In aceeasi clipa, Derrick de Kerckhove, asistentul sau, observand ca am atipit, imi trage un cot ca sa fiu pe faza, iar eu rostesc din rasputeri in rasul si in entuziasmul general cuvantul “Nothing!”. Nimic. Tema initiala a Seminarului a fost uitata, Marshall fiind incantat de demonstratiile mele prin care cautam sa conving pe toata lumea ca noua in arta e numai permanenta. De altfel e ce ne spune Sacha Guitry, care, intrebat ce e nou in teatru, zice: “Molière”. Ori Salvador Dali atunci cand, la intrebarea similara, ce e nou in pictura, raspunde cu promptitudine: “Velasquez”.

Brancusi este considerat parintele sculpturii moderne. Cum ati defini originalitatea artei lui?

Multe sunt de spus aici. Esentialul e ca sculptorul roman a pus capat la ceea ce as numi “ciclul grec al sculpturii”, in care “omul e masura tuturor lucrurilor”, ciclu ce a culminat in secolul al V-lea i.e.n., in Renastere si apoi cu Rodin. Brancusi, incepand cu anul 1907 si cu “Sarutul” de la Muzeul de Arta din Craiova, a readus la viata mijloacele si limbajul disparut de mii de ani ale marii arte a Egiptului Antic, in care “totul e masura totului”, adica Cel de Sus, Creatorul. Ceea ce nu are limite neputand fi reprezentat, cum ne arata si Leonardo da Vinci, arta lui Brancusi devine o arta a simbolurilor, a “esentelor”, cum ii placea sa spuna, lasand deoparte reprezentarea “aparentelor”, si se intemeiaza in primul rand pe limbajul formelor primare: cubul, ovoidul, cilindrul, trunchiul de piramida.

Ce ganditi azi despre initiativa pe care ati luat-o in 1991 de-a restaura Ansamblul Monumental Brancusi de la Targu-Jiu?
Initiativa aceea este cea mai importanta, mai generoasa si mai competenta pe care a luat-o cineva dupa 1989 in favoarea artei romanesti. Iar rezultatul final, dezastruos, e masura exacta a prostiei, incompetentei si necinstei celor care au impiedicat ducerea la bun sfarsit a acelui proiect.

Unii cauta in prezent sa inscrie Ansamblul Brancusi pe lista patrimoniului cultural mondial intocmita de UNESCO…

Preferabil ar fi sa se trezeasca mai intai la realitati si sa-si dea seama ca “Ansamblul” nu e nici azi un “ansamblu” si un parcurs al pelerinului, un drum al meditatiei, cum ar trebui sa fie, ci un oribil traseu de curse cu obstacole. Cum sa te mire faptul ca nu vine practic nimeni sa-l viziteze, cand ar trebui sa fie printre punctele principale de atractie artistica ale Europei? Asta, ca sa nu mai vorbim de modul in care au fost “restaurate” lucrarile in parte, mai ales “Coloana fara Sfarsit”. Un triumf al imposturii.

Revelatia maestrilor

Prietenia dumneavoastra cu Salvador Dali e bine-cunoscuta. Va considera “om de idei, superstar”, si v-a dedicat un celebru poem…
Mi-a cerut sa-i fiu alaturi la crearea muzeului sau din Figueras la inceputul anilor ’70 si am ramas prieteni pe viata. Textul “Oui! à la Roumanie. Pour Radu Varia” (Da! Romaniei. Pentru Radu Varia) e o capodopera poetica, inspirata de admiratia sa pentru Imparatul Traian. Axa ce leaga Spania, unde viitorul imparat s-a nascut, langa Sevilla, si Dacia Felix, cucerirea lui, era reprezentata in zilele noastre de Dali si de subsemnatul. Poemul se incheie cu aceste cuvinte: “Si pentru a fi ca el, si intotdeauna, ma proclam Salvador Dali, catolic, apostolic, roman si roman”. Ultimul cuvant i l-am sugerat eu si l-a adoptat pe loc cu mare entuziasm.

In discursul meu de la Academia Romana am evocat asemenea aspecte extraordinare din universul dalinian, dar am cautat totodata sa-l situez pe marele artist in cadrul culturii spaniole, evocand “Marele teatru al lumii” de Calderon de la Barca sau “Don Quijote” de Cervantes. Aidoma “Cavalerului Ratacitor”, Dali pornea adesea de la iluzii, iar cand se izbea de realitati gasea explicatii fanteziste. Era si asta o parte, surprinzatoare, a geniului sau.

Ati fost alaturi si de un alt mare artist al secolului, pe care l-ati cunoscut la Paris, Horia Damian, care si-a asumat conditia vietii de pictor ca pe o experienta spirituala, permanent reinnoita, traita in mod ascetic, solitar.

Epoca recenta a favorizat ceea ce a numit expresiv, mergand pana la un adevarat cult al “noutatii” si, de ce sa n-o spunem, al uratului in detrimentul interesului general al sensului si al armoniei. “Torniamo all’antico e sarà un progresso”, spunea Giuseppe Verdi invocand cultul frumosului care inspirase lumea candva si amintindu-ne totodata ca alte cai de progres nu exista in arta decat acelea salvatoare ale creatiei de totdeauna. Pentru Damian, pictura a ramas si ramane o arta magica, chemata sa exprime prin forme si culoare echilibrul universal si frumusetea lumii.

“As vrea, spune el, ca prin arta mea sa restitui frumusetea raportului dintre ce spune pictura si modul in care o spune”. Pictura e, pentru el, un discurs. Un discurs menit a spune ceva despre destinul omului pe pamant si care, la nivelul cel mai elevat al artei, trebuie sa ne emotioneze si sa ne indrume spiritual. Caci pictorul e un ghid, un saman ce are darul de a exprima inexprimabilul. Traumatismele istorice intervenite in arta ridica, inevitabil, chestiuni fundamentale, cum ar fi chiar aceasta: ce este arta? “Soseam la Paris in 1946, dar aveam sa realizez cu mult mai tarziu ca aceasta nu era capitala artistica a lumii”, marturisea Damian. Si totusi, acolo si-a faurit el opera fabuloasa, rascolitoare, unica.

Dezagregarea actuala a societatii e determinata de lipsa elitelor

Credeti in rolul elitelor?

O societate fara elite care va sa zica ca nu le are, vorba lui Caragiale, si asta inseamna ca acea societate practic nu exista. Elitele sunt cele care au inspirat si mentinut dintotdeauna marile traditii ale umanitatii si au facut ca specia noastra sa mearga inainte. Dezagregarea actuala a societatii e determinata tocmai de lipsa elitelor, de ignorarea lor, de lipsa de respect pentru acestea, de distrugerea adevaratei scari a valorilor, de reducerea sacrului la profan. Sa luam un exemplu. Orisice fasneata care si-a aratat particularitatile prin gazete vulgare si la televizor la noi e numita “diva”. De unde si pana unde? Intr-o societate civilizata, cuvantul “Diva” e rezervat acelor artiste care prin performantele lor extraordinare sugerau prezenta Divinitatii. Maria Callas era o Diva.

Cum vedeti cultura romaneasca in lume la ora actuala?

Atat Mariana Nicolesco, cat si eu insumi ne-am impus prin noi insine, si asa au facut toti cei care au reusit, si care ar trebui sustinuti, tocmai de aceea, fara limite, in initiativele lor de interes national. Eu cred numai in acest tip de demers. La noi, in schimb, oameni care n-au realizat nimic prin ei insisi, care nu se bucura de niciun fel de notorietate internationala, sunt cei care decid de fondurile existente, modeste sau generoase, si de “promovarea” culturii romanesti in lume.

Pe de alta parte, oameni invatati, cum ar fi ambasadorul nostru la UNESCO, imi pare rau s-o spun, care n-a organizat in viata lui o singura expozitie de arta, cautand sa explice esecurile sale, arunca pe hartie, cu mare aplomb, negru pe alb, intr-un articol recent publicat, enormitatea ca lipsa de mijloace materiale l-ar fi impiedicat in nu stiu ce realizari, in timp ce e limpede pentru oricine are un pic de experienta si de bun-simt ca adevarata cauza e incompetenta.

El afirma in acel articol ca Grand Palais ar fi “platit” douazeci de milioane de euro numai pentru asigurarea lucrarilor din expozitia dedicata precursorilor lui Picasso!!! Or, Grand Palais nu e decat un imens spatiu de expozitii, pe care doar le gazduieste, nu pe care le organizeaza. Prin urmare n-are de ce plati asigurari de acest fel. Iar daca cineva confunda valoarea asigurata, eventual de douazeci de milioane de euro, cu suma platita pentru asigurare, este evident ca habar nu are despre ce vorbeste.

Daca valoarea asigurata ar fi fost de douazeci de milioane de euro, sa zicem, atunci, conform tuturor baremurilor universal acceptate, suma “platita” pentru asigurare, inclusiv pe timpul transportului, care e cel mai riscant, n-ar fi depasit in principiu suma de saizeci de mii de euro! Acesta e uneori decalajul de competenta intre ce stiu si ce ar trebui sa stie reprezentantii nostri pe planul international al artei: intre saizeci de mii si douazeci de milioane!

Aproximativul nu exista

Cum “convietuiesc” doua personalitati de talia Marianei Nicolesco si a lui Radu Varia?

De minune. Dintotdeauna am iubit muzica si mai ales vocea umana, cantul de inalt nivel. Iar Mariana, pe langa darul genial pe care-l are, e de o vitalitate si de un amuzament de nedescris. Si nu are niciun fel de capricii ca acelea ce caracterizeaza falsele “Dive”. Am fost privilegiat sa asist la toate imensele ei succese: la “Gran Teatre del Liceu” din Barcelona, de pilda, unde dupa ce cantase “La Traviata”, transmisa la radio, lumea se adunase in masa in fata teatrului, blocand vestitele si vastele Ramblas si aclamand-o nebuneste, la miez de noapte, la iesirea ei din teatru.

Iar la “Teatrul alla Scala” din Milano, ovatiile publicului, rechemarile la rampa dupa sublima arie a Donnei Elvira, “Mi tradi” din “Don Giovanni” de Mozart au durat intr-o seara mai mult decat cele treisprezece minute ale scenei propriu-zise! Si asta spre incantarea lui Riccardo Muti, care, altfel, nu permitea o intrerupere de asemenea anvergura a firului dramatic. Marturisesc ca ma gandesc si acum cu o mare admiratie la forta ei de caracter care, pe culmile gloriei, a decis intr-o buna zi ca e mai important sa transmita tinerelor generatii marile traditii ale artei cantului, pe cale de a se pierde, decat sa-si consacre tot timpul si toate energiile propriei cariere care, oricum, i-a adus mai mult decat ar fi sperat vreodata: “Primadonna Assoluta”, “Regina del Belcanto”, soprana care a cantat cele mai multe premiere absolute din istoria Teatrului alla Scala! Mai greu cu Mariana e cand o treaba nu e dusa pana la capat sau nu e facuta ca lumea.

Acolo, cum are un mare sens moral si un sentiment forte al datoriei, nu scapa nimeni pana nu se ajunge in zonele perfectiunii. Imens avantaj, de fapt, pentru numerosii tineri care s-au format si se formeaza in domeniul cantului sub indrumarea ei, si care stiu astazi ca “aproximativul” nu exista in arta. Pe de alta parte, Mariana e pasionata de lumea “mea”, lumea picturii si a sculpturii, a pictorilor si sculptorilor, bucurandu-se de admiratia fara margini si de prietenia unor artisti ca Salvador Dali sau Andy Warhol. Iar eu unul o tachinez intruna. Asa ca totul, har Domnului, e in ordine.

Exista speranta unei schimbari in bine?

Evident, exista chiar certitudinea unei adevarate metamorfoze, a unei imperative renasteri. Ceea ce nu stiu insa e data la care aceasta se va produce.

Sursa: Cotidianul, Ziaristi Online

Adauga un comentariu!

Nume (necesar)

Website


*

Editoriale din aceeasi categorie

Autor: Aciduzzul | 11 ianuarie, 2015 | 0 comentarii | 255 vizualizari | 1 vot

– Domnule profesor, omenirea a marcat, în acest an, împlinirea unui secolde la declanşarea Primului Război Mondial. Cum aţi caracteriza, în câteva cuvinte, acest sinistru al istoriei, care a provocat moartea a circa 17milioane de oameni? Sigur că, în esenţă, ne gândim la numărul de morţi şi la uriaşele distrugeri materiale. Dar, în ce priveşte […]

Autor: Aciduzzul | 11 ianuarie, 2015 | 0 comentarii | 82 vizualizari | 1 vot

Autor: Aciduzzul | 11 ianuarie, 2015 | 0 comentarii | 362 vizualizari | 2 voturi

Oamenii pot să se vindece într-adevăr în biserici atunci când ating sfintele moaşte sau sanctuarele. Oamenii de ştiinţă din Petersburg au dovedit-o şi au descoperit şi mecanismul “material” al acestui fenomen divin. “O rugăciune este un remediu puternic”, spune Valeri Slezin, şeful Laboratorului de Neuropsihofiziologie al Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Psihoneurologică Bekhterev din Petersburg […]

Autor: Aciduzzul | 11 aprilie, 2014 | 0 comentarii | 420 vizualizari | 5 voturi

Ceea ce stim despre avangarda literara, artisica in general, este ca ea reprezinta factorul dinamic in miscarea artei, ca are rolul noului fata de vechi, ca este deschizatoare de drumuri, precursoare a artei viitorului, sondand noi cai de exprimare, impulsionand cursul literaturii, al artei, spre noi orizonturi, respingand traditia ca factor fosilizant, retrograd. Din acest […]

Autor: Aciduzzul | 21 ianuarie, 2014 | 1 comentarii | 906 vizualizari | 2 voturi

La sfarsitul anului trecut, Cotidianul a publicat poate cea mai completa sinteza a evenimentelor din decembrie 1989, realizata de unul dintre cei care a fost in miezul problemei. Noi am publicat prima parte, sub titlul: Decembrie 1989: Atacul Ungariei asupra Romaniei vazut de serviciile secrete romanesti (I). “Neorevizionismul ungar a devenit vârful de lance al […]

Voturi
Vizualizari
Comentarii
09 Dec 2017 | 0 comentarii | 65 vizualizari | 2 voturi
26 Noi 2017 | 0 comentarii | 442 vizualizari | 2 voturi
24 Noi 2017 | 0 comentarii | 94 vizualizari | 2 voturi
24 Noi 2017 | 0 comentarii | 31 vizualizari | 2 voturi
»
26 Noi 2017 | 0 comentarii | 442 vizualizari | 2 voturi
»
24 Noi 2017 | 0 comentarii | 94 vizualizari | 2 voturi
»
09 Dec 2017 | 0 comentarii | 65 vizualizari | 2 voturi
»
24 Noi 2017 | 0 comentarii | 31 vizualizari | 2 voturi
Ofera o donatie
Dacă vrei să contribui și tu, poți dona aici:
fii aproape de noi
Conferinta_AGROstandard
PUB
web design profesionist
Red Moon Media
CAMPANII bp
Atitudine Contemporana
Televiziunea Copiilor
Le Pre
1984 George Orwell
Televiziunea Copiilor
piata BIO
alimente organice
internet manipulation techniques
Adauga banerul de partener Badpolitics pe site-ul tau bad politics
bad politics

2009 - 2017 © BadPolitics