Sustine Bad Politics
arhiva stiri
starea vremii
septembrie 24, 2017, 9:45 am
Soare
Soare
13°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 87%
Vânt: 4 km/h V
Răsarit: 7:05 am
Apus: 7:09 pm
 
ANUNTURI UMANITARE
Analize-studii
Rusia si apararea imperiului
Aciduzzul | 6 martie, 2011 | 1 comentarii | 479 vizualizari |
(3 voturi )

Cristian Negrea via Ziaristi Online: Rusia a anuntat trecerea la un program de inarmare fara precedent din epoca sovietica pana astazi, este vorba de 650 miliarde de dolari pana in 2020. Premiera o constituie faptul ca nu este vorba numai de armament rusesc, ci si din cel produs de Occident, dar mai sunt unele aspecte care denota preocuparile Rusiei, si anume rolul primordial acordat Kurilelor si Marii Negre.

Dinamica imperiilor

Toate imperiile se nasc, se dezvolta, ajung la apogeu, trec prin perioade de expansiune si de declin, sunt confruntate cu crize si trec prin perioade de inflorire, dar toate, absolut toate, la un moment dat, pier. Uneori, disparitia unui imperiu este in urma unei lungi perioade de criza, poate de o pierdere a identitatii, sau este rezultatul cuceririi de catre un alt imperiu.

Nimeni nu face exceptie, istoria a demonstrat asta. Trecutul omenirii este plin de exemple, de imperii care au dominat lumea cunoscuta, regiuni intregi pana la o buna parte a globului, dar sfarsitul este inevitabil. Imperiile sunt sortite disparitiei, unul dupa altul. Chiar daca un nou imperiu apare, in zorii ridicarii sale sunt prevazuti deja germenii disparitiei. Mai devreme sau mai tarziu, imperiul va intra in declin si va disparea ca si imperiu. Istoria nu ne da exceptii de la regula, toate imperiile care au stralucit si au dictat mersul lumii, toate, absolut toate, au disparut.

Cauzele disparitiei sunt inca studiate de istorici, antropologi, economisti si toata pleiada de intelepti pe care omenirea i-a putut produce, sunt o sumedenie de teorii si de idei, dar faptele raman. Imperiile nu sunt facute sa dureze. Fie ca ne referim la zorii istoriei, la hititi, egipteni, romani, sau la evul mediu, cu imperiile bizantin, otoman, german, sau cele coloniale, ale spaniolilor, portughezilor, olandezilor sau britanicilor, rezultatul este acelasi.

Chiar si in epoca moderna, care a vazut alte imperii, toate au sucombat, mai devreme sau mai tarziu. Asa a cazut imperiul francez, olandez, german, britanic, japonez, turc, austro-ungar, si exemplele pot continua. Uneori, imperiile decad si sucomba treptat, ca si o evolutie logica a mersului istoriei. Dar, in majoritatea cazurilor, se prabusesc in urma unor cutremure geopolitice majore, care le zdruncina din temelii.

Poate cel mai cunoscut si mai plin de urmari a fost cutremurul geopolitic al anului 1918, in urma primului razboi mondial. Atunci s-au prabusit patru imperii dintr-o data, intr-un singur an: imperiul german, austro-ungar, turc si rus. Faliile geopolitice ce au urmat au fost imense, teritorii si regiuni intinse au ramas prada haosului, au urmat razboaie dupa razboi (de dupa primul razboi mondial) care au provocat victime in numar comparabil cu cele din prima conflagratie mondiala.

Ca si un singur exemplu, pot spune ca razboiul civil din Rusia, care a durat patru ani, la fel ca si primul razboi mondial, a inregistrat un numar de victime egal cu jumatatea celor din intreg razboiul desfasurat pe o arie mult mai mare, aproape pe intreg globul. La aceste victime se adauga cele din razboiul greco-turc, cu masacrele asupra populatiilor civile, razboiul sovieto-polonez, romano-ungar si multe altele uitate astazi. Un cutremur geopolitic major poate prabusi imperii, dar aduce victime si razboaie colaterale, in zonele de falie.

A urmat al doilea razboi mondial, cu un alt cutremur geopolitic major, anul 1945, cand Uniunea Sovietica si-a impins stapanirea peste jumatate din Europa, si in alte zone din Asia. Al treilea cutremur geopolitic major a fost anul 1989, de fapt anii 1989-1991, pana la prabusirea Uniunii Sovietice.

De atunci, din nou, vorbim despre Rusia, nu despre Uniunea Sovietica, desi putem vedea o continuitate intre Rusia, Uniunea Sovietica, apoi din nou Rusia, o continuitate bizara, dar constanta. Vorbim aici de mentalitati si temeri.

Logica imperiala defensiva

Rusia, de la inceputul expansiunii sale, de cand a devenit un imperiu, s-a confruntat cu justificarea motivelor cuceririi de noi teritorii. Fiindca vorbim aici de o dinamica a expansiunii nemaiintalnita in istorie.

„O istorie de permanent expansionism teritorial, desfasurat cu metoda, pe baza acestei viziuni si care a avut drept rezultat anexarea in fiecare an din ultimele doua secole, in medie, a unui teritoriu de marimea Olandei. Expansiunea s-a facut prin intermediul conflictelor militare, care nu au cunoscut intreruperi semnificative. De pilda, intre 1700 si 1870, Rusia a petrecut 106 ani numai in lupte, in cadrul a 38 de campanii militare, din care numai doua au fost defensive…

Exista o realitate psihologica a momentului pe care il traverseaza Rusia (astazi), realitate ce poate deveni materie prima pentru noi intrupari ale ideii imperiale… Nostalgia imperiala poate fi reaprinsa, fie printr-o politica de resentiment si umilire din partea Occidentului, fie prin esecul tranzitiei, care ar readuce in minti vremurile de altadata (…suferim, dar cel putin suntem mari si temuti). De aceea, apusul ideii imperiale este conditionat in primul rand de succesul economic intern al Rusiei, de modernizareasa.” (Paul Dobrescu, Geopolitica, 2008).

Mai multe amanunte la Strategia Rusiei pe termen scurt (II).

Cand i-a cucerit pe tatarii din Kuban si Astrahan, a spus ca o face in numele crestinismului, in luptele cu polonezii, in numele ortodoxismului, cand a cucerit popoare ortodoxe, in numele panslavismului, dar cand a dat peste popoare slave, a gasit alta explicatie.

Anul 1917 si urmatorii, au dat Rusiei, devenita Uniunea Sovietica, justificarea expansiunii, in numele comunismului. Conform lui Lenin si Trotki, revolutia comunista mondiala trebuia impusa, chiar cu forta armelor. Expansiunea era justificata, chiar era o obligatie, cea de a aduce „libertate tuturor proletarilor” din lume. De a impune puterea si dictatura proletariatului pe intreg mapamondul. De aici a decurs Razboiul Rece, dupa incheierea celui de-al doilea razboi mondial.

Ciudat si paradoxal, imperiul rus se teme. In ciuda expansiunii sale din decursul secolelor, imperiul rus se teme ca va fi atacat si cucerit de altii. Se teme de razbunarea istoriei, de momentul in care vor vedea reversul medaliei, prabusirea, deoarece sunt constienti ca o asemenea expansiune extraordinara nu are cum sa nu fie urmata de reflux.

Aceasta teama s-a perpetuat timp de secole, mentinand pana si in ziua de astazi mentalitatea de cetate asediata. Desi in plina expansiune, imparatii rusi se temeau. Numai astfel se justifica inclusiv alegerea unui alt ecartament al cailor ferate, odata cu aparitia acestui nou mijloc de transport in secolul XIX, de teama ca va fi folosit pentru transportul trupelor de invazie pe teritoriul imens al imperiului rus. Cu toate ca intre 1700 si 1870, Rusia a dus doar doua campanii defensive, din totalul de treizeci si opt, conform citatului de mai sus.

Aceasta logica ar parea greu de inteles, daca nu am studia putin scrierile autorilor rusi. Leontieff facea o larga expunere, la jumatatea secolului XIX, asupra vietii imperiilor, incercand sa justifice si sa impuna preponderenta imperiului rus, bineinteles, aducand omagii absolutismului rusesc. Alti scriitori rusi incercau sa impuna ideea de continuitate intre imperiul bizantin si cel rus, incercand sa acrediteze ideea ca Moscova este a treia Roma, un imperiu ce continua traditia celui roman si bizantin. Peste tot, doar o justificare a tendintei imperiale, continuata sub forma comunista, si astazi, sub orice forma la indemana, panslavista sau antioccidentala.

In timpul Uniunii Sovietice, expansiunea era justificata ideologic, iar apararea era structurata pe trei cercuri. Nu vorbim doar de aparare aici, ci si de directiile sau zonele din care se putea desfasura un atac. Primul cerc era format din republicile sovietice, cele ce constituiau Uniunea Sovietica. Ca vroiau sau, erau in componenta Uniunii Sovietice, ce se intindea pe doua continente, un spatiu imens. Al doilea cerc era format din tarile satelit din Europa de est si din Asia. Iar al treilea cerc era constituit din tarile devenite socialiste sau prietene cu concursul diplomatiei sau armamentului si suportului sovietic. Aici intrau Cuba, dar si unele state din Africa, America de Sud, Asia sau Orientul Mijlociu.

Cutremurul geopolitic al anilor 1989-1991a schimbat mult situatia. Al treilea cerc, nemaifiind sustinut de Uniunea Sovietica confruntata cu probleme economice, s-a prabusit. La fel si al doilea cerc, in urma revolutiilor din Europa de Est. Primul cerc a cazut si el, in urma imploziei Uniunii Sovietice din 1991. Mai mult, dintre cele cincisprezece state ce compuneau Uniunea Sovietica trei au intrat in UE si NATO, respectiv tarile baltice: Lituania, Letonia si Estonia.

Revolutiile „portocalii” au aruncat o alta fosta republica in opozitie cu imperiul, respectiv Georgia, in urma revolutiei trandafirilor din 2003. Ucraina a incercat si ea calea dizidentei, in 2004, dar a revenit de curand, democratic, prin alegerea lui Victor Ianukovici ca si presedinte. Moldova, tinuta aproape timp de multi ani, schimba partea incet, dar sigur, dupa „revolutia twitter” din 7 aprilie 2009. Fostele componente ale Uniunii Sovietice din Asia Centrala, acum republici independente, graviteaza in jurul Rusiei, dar au si tendinte de a iesi din orbita ei, la fel cum am exemplificat intr-un alt articol (Fisurarea flancului sudic al Rusiei (I) Dilema kirghiza).

Azerbaidjanul are si el tendintele de apropiere spre Turcia si interesul de a-si vinde gazul si petrolul mai competitiv, nu prin intermediul Rusiei, lucru care deranjeaza enorm Moscova, amenintandu-i monopolul din regiune. Aici aliatul fidel ramane Armenia, tematoare de vecinatatea cu Turcia, cu care are probleme istorice nerezolvate si dispute diplomatice, mai ales pe tema genocidului asupra armenilor in timpul primului razboi mondial.

Apararea imperiului astazi

Rusia poate fi considerata ca si un imperiu chiar si in ziua de astazi, nu datorita intinderii sale, de altfel apreciabila, ci prin prisma faptului ca tine intre granitele ei peste o suta de popoare in cadrul a 21 de republici autonome, in mare parte dintre ele ponderea rusilor fiind mai mica de 5%, in unele sub 2%. Nu este de mirare ca multi dintre locuitorii de dincolo de Urali se declara mai nou siberieni. La fel, in Caucaz, ponderea rusilor este redusa, (33,6% in Karaciai-Cerchezia, 25% in Karbadino-Balkaria, 23% in Osetia de Nord, 1,2% in Ingusetia, 4,7% in Daghestan si 3,7% in Cecenia) fapt care poate explica partial miscarea separatista de aici.

De acum douazeci de ani, de la implozia Uniunii Sovietice, Rusia se afla in defensiva. A pierdut mult pe plan politic, a pierdut multe din teritoriile pe care le controla, atat direct, cat si indirect. Din multitudinea de clienti din lumea a treia, i-au ramas enorm de putini, iar pe unii nu poate sa-si permita sa-i sustina, fiindca acestia erau total dependenti de Uniunea Sovietica.

Cele trei cercuri defensive ale Uniunii Sovietice s-au prabusit, chiar si cel interior are fisuri majore, dupa cum exemplificam mai sus. Rusia le-a inlocuit cu ce a putut, a mai carpit pe ici, pe acolo, incercand sa mentina ce mai putea din cele trei cercuri, prin orice mijloace avea la indemana. Astfel, sustine regimuri paria ca si Siria, Iran, cu armament si chiar capabilitati nucleare (in cazul celui din urma), incearca sa vanda armament spre regimuri ca si cel al lui Hugo Chavez din Venezuela (prietenul lui Fidel Castro) si multe altele.

Ajutata de potentialul de export de materii prime, mai ales produse energetice de genul gazului si petrolului, a inceput sa creeze dependenta mai ales in randul tarilor vest-europene dezvoltate, avide de aceste produse. Cu dublu scop, obtinerea de bani si trecerea cu vederea de catre acestea a comportamentului sau agresiv in propria ograda, respectiv vecinatatea apropiata, cum numesc rusii fosta Uniune Sovietica. Nu a fost uitat nici al doilea cerc, fostii sateliti din grupul tarilor foste socialiste, dar aici apare, pe langa ideea de a le face dependente de gaze, si tentatia de a influenta politic deciziile si orientarile acestora, treptat si gradual. Se mai adauga cumpararea industriilor cheie ale acestor state, prin intermediul oligarhilor rusi miliardari aparuti peste noapte, dar obedienti Kremlinului, care nu ezita sa-i distruga daca nu se supun (vezi cazul Hodorkovski).

In interiorul primului cerc, Rusia a avut mai multa marja de manevra. A creat pseudostate pe teritoriul fostelor provincii devenite independente, le-a sustinut si le sustine economic si material, si intervine in forta atunci cand existenta lor este amenintata. Aici putem exemplifica cu Abhazia, Osetia de Sud, Transnistria, Nagorno-Karabah si altele mai putin cunoscute, dar nu mai putin potential explozive. In Asia Centrala a intervenit nu o data cu trupe, cum a fost cazul in Tadjikistan.

Sustinerea regimurilor dictatoriale favorabile sunt regula, chiar daca lucrurile iau o turnura violenta, ca si in Belarus, Uzbekistan sau Kirghistan, exceptii sunt doar acelea unde revolutiile au reusit, Georgia, Moldova si pentru o scurta perioada Ucraina.

Dar aceasta pozitie asumata de catre imperiu este costisitoare, enorm de costisitoare. Atunci nu mai trebuie sa ne intrebam unde merg incasarile uriase din petrol si gaze, din moment ce, cetateanul de rand nu simte nicio ameliorare a conditiilor sale de trai, serviciile publice sunt la fel de proaste sau chiar mai proaste ca si acum douazeci de ani, infrastructura continua sa fie la pamant. Dar Rusia raporteaza cu mandrie noi si noi arme, mai moderne si mai puternice. Totusi, incepe sa cumpere armament performant din Occident, fapt care pune unele intrebari.

De ce? De ce Rusia isi saboteaza indirect propria productie de armament si credibilitatea pietelor sale de export de armament, riscand sa le piarda in favoarea altor competitori, care vor vedea in aceasta o recunoastere indirecta a inferioritatii produselor fabricate de propria industrie de profil, sustinuta cu costuri imense? Se teme Rusia de ceva acum mai mult ca si cu cativa ani in urma?
Raspunsul este afirmativ.

Imperiul se pregateste de lupta

Sunt foarte putine, chiar infime, cazurile din istorie in care un imperiu renunta pur si simplu la pozitia sa predominanta. Un exemplu il constituie imperiul britanic, care a inteles ca nu mai are cum sa-si mentina imperiul sau colonial imens, ce se intindea pe toate meridianele. Totusi, a trebuit sa sangereze inainte de a intelege pe deplin asta. A facut-o in Palestina si in alte parti, dar a avut conducatori intelepti care au perceput mersul istoriei si s-au retras elegant, chiar daca retragerea lor a fost presarata din loc in loc cu cadavre. Dar a fost incomparabil un cost mai mic decat daca ar fi incercat sa se cramponeze de ceea ce nu mai puteau mentine.

Exemple opuse pot fi multe, francezii au fost nevoiti sa poarte razboaie indelungate si sangeroase in Indochina si Algeria pana cand a aparut Charles de Gaulle care a inteles. Pana si cuvintele sale rostite de la un balcon din Alger, „J’y compris!”, adica “V-am inteles!” sunt mult mai pline de substanta decat au parut atunci.

Rusia a avut parte de un caz special. Imperiul rus, pe intreaga sa perioada de existenta a fost un caz special. Oricum, toate imperiile au propriile caracteristici deosebite, dar Rusia le intrece pe toate. In 1918, cand patru imperii se prabuseau, Rusia intra in zodia razboiului civil. Acest razboi civil a rezultat cu o ideologie invingatoare care s-a suprapus peste mentalitatea imperiala, dandu-i proportii globale. Revolutia bolsevica urma sa cuprinda intreg mapamondul, nu doar regiunile la care aspira Rusia imperiala. Pentru rusul de rand, lucrurile ramaneau cam la fel. Din iobag devenea proletar, dar tot asuprit si tot condamnat la o viata de pe o zi pe alta. In plus se mai adaugau si dimensiunile terorii ideologice conduse de Stalin, care a impanzit Siberia cu gulaguri.

Razboiul Rece a fost pierdut de catre Uniunea Sovietica in primul rand economic. O economie de stat, planificata si centralizata nu avea cum sa faca fata unei economii bazate pe proprietate si concurenta, ca si cea occidentala. Cei din lagarul socialist, nefiind proprietari decat cu numele, nu aveau interes sa munceasca, din moment ce nu vedeau beneficiile muncii lor. Iar concurenta, care descatuseaza energie, creativitate si inovatie, era inexistenta in lagarul socialist, unde totul era planificat.

Economia socialista nu avea cum sa concureze cu cea capitalista, bazata chiar pe concurenta. Este o contradictie chiar in termeni, cum sa concurezi cu cineva bazat pe concurenta. De aici apare rezultatul, economia capitalista performanta a putut aloca bani mai multi pentru inarmare si noi sisteme de armament, in timp ce economia socialista nu a putut face acelasi lucru. De aici a rezultat o inferioritate militara a taberei socialiste, inferioritate pe care acestia, in doctrina lor militara, incercau sa o suplineasca printr-o superioritate numerica. Dar asta cerea mai multi militari, care trebuiau scosi din procesul economic, si spirala a continuat.

Bresa majora in sistemul comunist a fost Initiativa de Aparare Strategica (supranumita si Razboiul Stelelor) initiata de presedintele american Ronald Reagan, care prevedea edificarea unui sistem de aparare antiracheta in spatiu, care reducea enorm potentialul distructiv al rachetelor balistice nucleare sovietice. Astfel, amenintarea nucleara sovietica era eliminata. Atunci a devenit clar pentru toata lumea ca sovieticii nu mai pot tine pasul. Uniunea Sovietica a avut parte atunci de un lider suficient de inteligent care a inteles ca a pierdut cursa inarmarii, si a incercat atunci sa o castige pe cea a dezarmarii.

Iar pentru asta a trebuit sa slabeasca surubul dictaturii, si totul s-a prabusit. Odata dand frau liber libertatii, este greu sa revii imediat la dictatura, fara sa calci peste multe cadavre.

Dar Rusia de astazi a revenit pe ruinele a ceea ce a fost Uniunea Sovietica. Si nu vrea sa cedeze fara lupta, chiar daca trosneste din toate incheieturile. Iar aceasta pregatire de lupta este cu atat mai ciudata, cu cat nimeni din exterior nu ameninta Rusia. Nimeni nu se inarmeaza ca sa provoace Rusia, cel putin in Europa. Cu toate acestea, retorica belicoasa a Rusiei se indreapta si spre Europa. Cand s-a hotarat crearea sistemului antiracheta in estul Europei, un sistem defensiv, un inalt oficial rus a lasat sa-i scape porumbelul din gura, spunand ca de fapt este preludiul unui potential atac asupra Rusiei.

A trecut ceva vreme pana cand rasetele s-au potolit de la Atlantic la Marea Neagra. Totusi, Rusia isi mentine aceeasi atitudine, de parca maine ar trebui sa intre in razboi. Ca si vechea Rusie, ca si Uniunea Sovietica, Rusia de astazi se teme.

Se teme in primul rand de ideile democratice care traverseaza frontiere prin retelele internetului si ajung peste tot, amenintand conducerea autoritara ruseasca. Deoarece aceasta se teme, nu Rusia in ansamblu. La fel se teme si conducerea chineza, care nu ezita sa cenzureze internetul. Si totusi, ideile vin, traverseaza frontiere si mobilizeaza oameni. In revolutia romana din decembrie 1989 nu a existat internetul, dar oamenii erau informati prin posturile de radio occidentale, ca si „Europa libera”.

Astazi, este mult mai usor, chiar revolta de la 7 aprilie 2009 a fost partial si rezultatul unei mobilizari prin internet. Iar dovada ca ideile circula indiferent de restrictiile pe care le-ar putea impune un regim dictatorial se vad si in ziua de azi prin revoltele din Tunisia, Egipt si chiar in Libia, unde putini ar fi putut crede ca regimul forte al lui Ghadafi ar fi putut fi contestat.

Si Rusia ia masuri. Una dintre ele este revigorarea si exacerbarea nationalismului (vezi Zvarcolirea nationalismului rus) pentru a-si asigura o baza interna de sustinere. Se gasesc sau se inventeaza dusmani externi care sunt gata sa navaleasca asupra Rusiei, coaguland fortele interne in jurul conducerii. Astfel a fost zgandarit diferendul cu Japonia pentru Kurile, publicand chiar discutiile lui Medvedev cu ministrul apararii referitoare la masurile ce trebuie luate pentru protejarea acestui „teritoriu rusesc” de la extremitatea estica a imperiului.

Totusi, Rusia sangereaza, nu de pe urma unui pericol extern, ci chiar din interior. Caucazul este o rana care se extinde, nu este de ajuns ca luptele si atentatele de aici nu inceteaza ci se intensifica, cuprinzand noi si noi teritorii, dar teroristii au ajuns sa loveasca dur si in Moscova, cu zeci de morti si raniti. Nu este de mirare ca un sondaj neoficial arata ca mai bine de jumatate dintre rusi doresc retragerea din Caucaz. Ori, cand poporul si conducerea au viziuni opuse, exista o problema majora. De aceea conducerea incearca sa arate ca este la datorie, aparand tara impotriva amenintarilor externe, chiar daca acestea nu prea exista, dar trebuiesc inventate, din moment ce cu amenintarile interne nu prea are succes, dupa cum se si vede.

Iar pentru a da greutate asigurarilor ca este la datorie, Rusia trece la o inarmare fara precedent de la perioada sovietica. 1000 de elicoptere, 600 de avioane de lupta, 100 de nave de razboi si 8 noi submarine nucleare dotate cu rachete balistice. Principalele beneficiare vor fi fortele navale, cu 35 de corvete noi, 15 fregate si patru porthelicoptere franceze Mistral. Este logica aceasta importanta data componentei navale, din moment ce Marea Neagra, Marea Baltica, Ocenul Pacific si cel Inghetat sunt covarsitoare pentru securitatea Rusiei. Noile submarine (clasa Borei) vor fi dotate cu noile rachete balistice Bulava (SS-N-30), o versiune imbunatatita a rachetei Topol-M (SS-27) cu lansare de pe platforme submarine, dar care au picat pana acum jumatate din testele la care au fost supuse. Capabila sa poarte 10 ogive nucleare la o distanta de 8000 kilometri, Rusia spera ca aceasta arma sa fie capabila de o reala descurajare.

Politica existenta in ultimele decenii, in timpul Razboiului Rece, se baza pe conceptul MAD (Mutual Assured Distruction), in sensul ca ambele blocuri militare aveau suficiente capabilitati nucleare incat in cazul unui razboi direct, care ar putea deveni nuclear, sa nu poata exista invingatori, ambele tabere fiind total anihilate. Acest concept strategic a mentinut un echilibru si a impiedicat degenerarea intr-un razboi direct intre supraputeri: circa 50000 de ogive nucleare, dintre care 95% in mainile celor doi principali adversari, SUA si URSS. Dupa incheierea Razboiului Rece, numarul lor a scazut, in urma tratatelor de dezarmare nucleara, dar si datorita faptului ca intretinerea lor costa enorm.

Aceste sisteme se degradeaza in timp, si mentinerea lor costa mult. Dupa un numar de ani, nu mai poti fi sigur ca vor functiona. Mai ales in cazul celor sovietice, majoritatea pastrate in conditii necorespunzatoare. Este suficient sa ne gandim la aceste rachete ca sisteme foarte complexe, dar o mare parte din dispozitive, ca si motoarele lor, sunt mecanice, iar o cat de mica disfunctionalitate poate genera un esec. Mai mult, majoritatea rachetelor sovietice erau pe baza de combustibil lichid, mai predispuse esecurilor, spre deosebire de cele bazate pe combustibil solid. Oricum, inca nimeni nu a incercat un razboi lansand o multime de rachete purtatoare de ogive nucleare, pentru a putea masura rata de succes.

Rusia are nevoie acum de o arma credibila de a echilibra descurajarea adversarului, prin posibilitatea de a recurge la armament nuclear. Desi mai are din vremea sovietica circa 1131 de rachete cu 4944 ogive (fata de 1326 rachete cu 8448 ogive americane), totusi, pentru a putea da greutate argumentelor, are nevoie de o racheta purtatoare mai credibila, in locul celor deja existente, dar depasite si care ar putea fi interceptate de elementele scuturilor antiracheta. Aici apare rolul Bulava, de a putea depasi scuturile antiracheta, inclusiv cel care va fi construit in Europa de Est, dand astfel greutate cuvantului Rusiei.

In cazul unui schimb nuclear, fiecare va incerca sa anihileze rachetele celuilalt inainte de a fi lansate. Asta inseamna ca primele vizate vor fi silozurile si bazele de lansare ale adversarului, pentru a-i distruge sansa unei riposte prin distrugerea a cea mai mare parte din rachetele si capabilitatile existente. Deci, cine dadea prima lovitura, era in avantaj. Pentru a minimiza aceste pierderi, s-a incercat, pe langa construirea unui sistem defensiv antiracheta (Initiativa de Aparare Strategica, sau Razboiul Stelelor al lui Ronald Reagan) si dispersarea tintelor, pentru a putea ramane suficiente pentru riposta. Astfel au aparut rachetele tractate, care sunt dispersate si ascunse in diferite puncte, dar gata sa fie lansate la momentul oportun.

Dar cel mai important factor il constituie rachetele lansate de pe submarinele balistice. Submarinele, mai ales cele nucleare, pot sta in imersiune perioade de ordinul anilor, si pot fi ascunse suficient de bine incat adversarul sa nu stie unde se afla. Greu de detectat si greu de urmarit, un astfel de submarin poate lansa fara veste rachete intercontinentale. De aceea Bulava vor fi armate pe submarinele clasa Borei.

In cazul unui conflict nuclear intre Rusia si SUA, majoritatea rachetelor vor trece pe deasupra Polului Nord, pe calea cea mai scurta, nu pe deasupra Europei. Scutul antiracheta din estul Europei poate proteja teritoriul american doar de rachetele care vor fi lansate din Iran si Orientul Mijlociu, pentru cele din Rusia traiectoria este alta, peste Polul Nord. Cu atat mai mult Rusia nu are de ce sa fie atat de deranjata de acest scut. Este drept, scutul protejeaza vestul Europei de rachetele nucleare tactice, cu raza mai scurta de actiune, ce ar putea fi lansate de pe teritoriul Rusiei.

Rachetele lansate peste pol s-ar putea sa aiba o problema de ghidaj, datorita trecerii pe deasupra polului nord magnetic, problema numita „bias”. Acest bias ar putea afecta serios eroarea circulara probabila (CEP), respectiv cercul in care este de asteptat sa loveasca cu o anumita probabilitate. Adaugand sisteme GPS nu ar fi neaparat o rezolvare, deoarece ghidarea GPS se bazeaza pe informatiile de la sateliti, iar in cazul unui razboi nuclear este de asteptat ca o mare parte dintre acestia sa fie distrusi.

O rezolvare posibila ar fi plasarea rampelor de lansare cat mai aproape de teritoriul american, in asa fel incat traiectoria sa fie cat mai scurta si sa nu treaca peste Polul Nord. Aici intervin submarinele Borei. Dar si SUA au capabilitati marine si submarine de exceptie. Submarinele rusesti care s-ar apropia de coastele americane ar putea fi detectate si neutralizate inainte de a avea sansa unei lovituri, mai ales ca inca din timpul Razboiului Rece SUA a dispus un sistem de sonare pe fundul oceanelor care ar putea detecta nu numai apropierea unui submarin, ci prin zgomotele caracteristice, si tipul, iar daca a mai fost inregistrat inainte, ar putea fi identificat in urma confruntarii bazelor de date. Deci submarinele Borei vor trebui dispuse la adapost de sonarele si marina americana.

Greu de inteles pentru toata lumea a fost burzuluiala si agitatia creata de curand in jurul Kurilelor, insulele luate de URSS de la Japonia la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial. Se parea ca scopul principal era abaterea atentiei de la tragedia de la aeroportul Domodedovo, din februarie, cand un atacator sinucigas din Caucaz a detonat o bomba care a ucis 35 de oameni si a ranit peste o suta. (vezi Zvarcolirea nationalismului rus).

Dar mai era si un alt motiv.

Presedintele Dmitri Medvedev a decis intarirea garnizoanei ruse din insulele Kurile (divizia a 18-a, 3500 militari), cu vehicule blindate si elicoptere, desi aceasta divizie este destul de bine dotata, inclusiv cu tancuri T-80. Infrastructura va fi modernizata, inclusiv porturile pentru a putea gazdui porthelicopterul Mistral ce va fi alocat Oceanului Pacific. Aeroportul de pe insula Iturup va fi largit in asa fel incat sa permita decolarea si aterizarea aeronavelor de transport Il-76, necesare pentru a aduce intariri in caz de conflict.

Desi aeroportul militar de pe insula Sahalin, din vecinatate, gazduieste un regiment de avioane de lupta ce poate interveni in cateva minute deasupra Kurilelor, garnizoana de aici va primi sisteme de rachete antiaeriene cu raza lunga de actiune S-400, cele mai moderne din dotarea fortelor armate rusesti. Din cele 45 de regimente de rachete antiaeriene, numai unul este echipat cu S-400, cel destinat cu apararea Moscovei (apropos, Moscova este singura capitala din Europa permanent aparata cu rachete antiaeriene, ceea ce spune multe despre paranoia ruseasca). Al doilea regiment dotat cu S-400 va fi detasat in Kurile: doua divizioane cu cate opt lansatoare fiecare, fiecare lansator avand opt rachete.

De ce aceasta inarmare a Kurilelor? Nu poate fi impotriva Japoniei, deoarece nu prea cred ca japonezii sa atace Rusia prea curand pentru a-si revendica stapanirea insulelor. Nici chinezii. Dar aceste insule, in prelungirea peninsulei Kamceatka, sunt ca o bariera protectoare a Marii Ohotsk spre est si sud-est, singura cale mai usoara de acces.

Iar in Marea Ohotsk vor fi plasate submarinele Borei, armate cu rachete Bulava ce vor putea trage spre teritoriul american fara ca rachetele sa fie nevoite sa traverseze polul nord. Aici vor putea fi protejate si la adapost de marina americana, dar tinand teritoriul american in raza de actiune a rachetelor Bulava si a ogivelor nucleare purtate de acestea. De aceea sunt inarmate si aparate Kurilele, ca linie defensiva a Marii Ohotsk, viitoarea principala baza a descurajarii nucleare rusesti.

Rusia a simtit pe propria piele ce inseamna sa fii o amenintare necredibila. In Marea Neagra, flota militara turca depaseste flota rusa si ucraineana luate la un loc. In timpul conflictului cu Georgia, din august 2008, a pierdut patru avioane de lupta in cinci zile de conflict in fata unei armate ce nu avea practic aviatie militara. (vezi Invatamintele conflictului ruso-georgian din 2008 (II)).

Dar Rusia a decis sa achizitioneze porthelicopterele Mistral, dintre care unul va fi pozitionat in Marea Neagra, din mai multe motive, unul dintre ele fiind si instabilitatea Caucazului care incepe sa-i scape Rusiei din mana (vezi Caucazul si Mistralul).

Tot in Marea Neagra, Rusia intentioneaza sa doteze flota sa cu 15 fregate, 10 nave de suprafata de alte tipuri si 5 submarine. Noile rezerve de gaze si petrol si rutele acestora necesita o sporita prezenta militara. Mare parte din regimentele de apararea antiaeriana rusesti sunt dotate cu rachete S-300PT sau PS, nedigitale, datand din anii 80. Asa era si regimentul antiaerian 108 cu baza la Voronej, 500 de kilometri sud de Moscova.

Mai mult, majoritatea acestora erau regimente total lipsite de soldati, doar cateva cadre militare, respectiv ofiteri si subofiteri care aveau in grija lansatoarele si rachetele. Efectivele armatei au scazut de la 5,2 milioane de soldati in timpul URSS la 1 milion astazi, in Rusia. Confruntata in ultimii douazeci de ani doar cu razboaie in care adversarii nu puteau fi in niciun caz o amenintare aeriana, Moscova a neglijat total aceste regimente, astfel ca s-a ajuns ca imense teritorii sau zone de granita sa nici nu fie monitorizate radar.

Astfel, in timpul razboiului cu Georgia, trupele rusesti s-au oprit la Poti nu numai in urma presiunilor diplomatice, dar si prin recunoasterea faptului ca aveau cu ce sa descurajeze manevrele aeriene americane. Cu patru avioane pierdute si sistemele antiaeriene lipsite de soldati, ba dotate cu rachete din anii 80, ce credibilitate avea armata rusa? Astfel, cei 2000 de georgieni au putut fi readusi din Irak de avioanele americane, iar un pod aerian cu ajutoare americane ar fi putut fi constituit fara ca Rusia sa poata face ceva. In Marea Neagra incepuse desfasurarea NATO care ar fi protejat un astfel de sistem de convoaie cu ajutoare, inclusiv ajutor militar, catre Tbilisi. Asta a fost forta din spatele manevrelor diplomatice ale vestului care au oprit avansul Rusiei catre Tbilisi.

Iar acum Rusia nu mai doreste sa fie pusa in aceeasi situatie. Isi doteaza regimentele antiaeriene cu rachete si militari, le comaseaza cu cele radar, cumpara armament performant din Occident, construieste nave, corvete, submarine, fregate, ba chiar si un portavion, rachete balistice etc. Un program de 650 miliarde dolari in urmatorii zece ani, doar pentru mentinerea imperiului, desi nimeni nu se gandeste sa-l atace.

Dar Moscova uita ca tot printr-o astfel de cursa a inarmarii a fost falimentata si s-a prabusit Uniunea Sovietica. Iar in paranoia ei si in goana dupa gloria si statutul pierdut, Rusia ii calca rapid pe urme.

Sursa: Cristian Negrea, Ziaristi Online

One comment

  • Imanent
    aprilie 13, 2011

    Poate Orwell a avut dreptate, e chiar posibil sa se infiinteze o structura socio-politica numita Eurasia.

      (Quote)

Adauga un comentariu!

Nume (necesar)

Website


*

Editoriale din aceeasi categorie

Autor: Aciduzzul | 29 iulie, 2017 | 0 comentarii | 60 vizualizari | 1 vot

Publicatia AgroStandard lanseaza Studiul de piata „Top 600+ Cele mai mari Exploatatii Agricole din Romania”, prima analiza de acest fel realizata vreodata in Romania. Studiul a fost realizat urmare a solicitarilor venite din partea mediului de afaceri, data fiind absenta informatiilor oficiale cu privire la fondul funciar din tara noastra, precum si a lipsei unor […]

Autor: Aciduzzul | 13 septembrie, 2015 | 0 comentarii | 435 vizualizari | 4 voturi

Toata lumea vorbeste zilele acestea despre criza imigrantilor. Toti se intrec in teorii care mai de care mai fanteziste cu privire la cauzele si la solutiile pentru acesta “criza” si s-au format deja doua tabere cu pozitii antagonice pe marginea acestui subiect. Pe de-o parte gruparile nationaliste de pe tot cuprinsul Europei care intuiesc pericolul […]

Autor: Aciduzzul | 26 august, 2015 | 0 comentarii | 230 vizualizari | 3 voturi

Marius Serban Toata lumea asista (neputincioasa) zilele acestea la o adevarata invazie a emigrantilor din tarile arabe catre Europa, care a inceput brusc, suspect de brusc. Desi subiectul este intors pe toate partile de mainstream-media, nimeni nu spune de ce aceasta invazie se petrece tocmai acum. Pana la urma razboaiele din Siria, Irak, Libia, Afganistan […]

Autor: Aciduzzul | 15 martie, 2015 | 0 comentarii | 1277 vizualizari | 9 voturi

Cazul Darius Valcov este unul cat se poate de clar al triumfului neoliberalismului si al jafului institutionalizat practicat de mafiile transnationale, numite gratios, FMI, BM, UE, etc., in coloniile cocotiere pacificate, populate cu oi placide, spalate excesiv pe creier, cam cum este Romania. Pentru a intelege resorturile dupa care functioneaza institutia care a acaparat spatiul […]

Autor: Aciduzzul | 17 ianuarie, 2015 | 0 comentarii | 710 vizualizari | 3 voturi

Serghei Malkov, membru la Academia Militară rusă, prezice începutul unui nou război mondial în următorul deceniu. Oamenii de ştiinţă de la Academia Militară au ajuns la această concluzie, bazându-se pe teoria ciclurilor Kondratieff (după numele savantului Nikolai Kondratieff). Ciclurile Kondratieff pot fi definite ca o succesiune regulată a modificărilor structurale din cadrul economiei moderne. Întinzându-se […]

Ofera o donatie
Dacă vrei să contribui și tu, poți dona aici:
fii aproape de noi
Conferinta_AGROstandard
PUB
web design profesionist
Red Moon Media
CAMPANII bp
Atitudine Contemporana
Televiziunea Copiilor
Le Pre
1984 George Orwell
Televiziunea Copiilor
piata BIO
alimente organice
internet manipulation techniques
Adauga banerul de partener Badpolitics pe site-ul tau bad politics
bad politics

2009 - 2017 © BadPolitics