Sustine Bad Politics
arhiva stiri
starea vremii
noiembrie 22, 2017, 1:20 pm
Soare
Soare
9°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 57%
Vânt: 4 km/h VSV
Răsarit: 7:21 am
Apus: 4:42 pm
 
ANUNTURI UMANITARE
Gandul saptamanii
Saraca țara bogata. Daca s-ar vrea, am ieși din criza maine.Germania datoreaza 19 miliarde de euro Romaniei (Rapcea)
Aciduzzul | 17 mai, 2011 | 0 comentarii | 299 vizualizari |
(1 voturi )

Economistul Radu Golban, cel care a descoperit datoria de 19 miliarde de euro, datand din 1939, a Germaniei catre Romania, spune, intr-un interviu exclusiv pentru Libertatea, ca documentele gasite si studiate de el sunt suficiente pentru dovedirea acestei datorii istorice. Dar totul se va prescrie dupa data de 3.10.2012! El sustine ca, dupa dezvaluirile facute despre acest subiect, i-au fost aduse amenintari cu moartea prin intermediul unui “emisar” roman cu relatii la cel mai inalt nivel politic. Radu Golban (37 de ani), omul care se bate, in numele Romaniei, pentru recuperarea datoriilor externe, a primit amenintari cu moartea. Libertatea: Are sau nu Germania o datorie de aproape 19 miliarde de euro fata de noi? Radu Golban: Categoric, are! Documentele gasite de mine in arhivele din Elvetia si Germania sunt clare. Iar argumentele celor care sustin ca Romania a renuntat la orice despagubire de razboi fata de statul german, prin Tratatul de la Paris din 1947, nu au nici o relevanta sau legatura cu aceasta situatie. Aceasta datorie, care la finele anului 1944 a fost de 1,26 miliarde de marci ale Reichului, NU e despagubire de razboi, ci rezultatul unui tratat economic incheiat inainte de 1 septembrie 1939, in care Germania nu si-a indeplinit obligatiile prevazute de acesta.

Plata datoriilor s-a reactivat in 1990. Exista vreun precedent pentru un astfel de caz?

Da, exista situatia Elvetiei, care a primit o suma de bani, in 1952, tot din partea Germaniei, in contul unei datorii identice cu cea din cazul Romaniei, nascuta printr- un tratat de reglementare a platilor semnat tot inaintea izbucnirii celui de-al Doilea Razboi Mondial. Prin hotararile Conferintei de la Londra din 1952-1953, care are statut de tratat international, se clarifica exact rezolvarea unor asemenea situatii. Romania se incadreaza perfect la articolul 5, alineatul 4 din legile adoptate la acea conferinta. Conferinta face, de fapt, legatura intre datoriile fostului Reich si RFG-ul de atunci. Chiar daca au fost “inghetate” pana in 1990, prin tratatul de unificare al celor Germanii, plata acelor datorii s-a reactivat.

Si chiar sunt aproape 19 miliarde?

Soldul apare clar in documentele gasite de mine, la Banca Reglementelor Internationale din Elvetia, care e un fel de “banca centrala a bancilor centrale”, cat si la arhivele statului german.
La care ati adaugat dobanda, ati echivalat cu moneda euro de azi si-au rezultat 19 miliarde de euro.
Exact.

Daca oricum exista documentele descoperite de dvs. in Elvetia si Germania, mai e nevoie sa gasim altele, la noi sau in alta parte?
Fireste ca nu! Cele de acolo sunt dovezi suficiente. De aceea nici nu inteleg exact ce rost au aceste atitudini, cum ca Romania n-ar avea asemenea dovezi. Doar ele exista, din moment ce eu le-am studiat!

Ce-ar trebui sa faca statul roman, in mod normal?
Simplu: sa solicite oficial Germaniei un raspuns in aceasta chestiune, apoi, in functie de raspuns, sa inceapa negocieri. Statul roman sa profite de demersurile din parlamentul german pe aceasta tema si sa solicite precizari din partea guvernului german. Este absurd ca in parlamentul german sa existe trei demersuri pe aceasta tema, iar guvernul de la Bucuresti sa nu dea nici macar o declaratie oficiala.

Vizitat de un fost demnitar roman
Si daca Germania va tot spune ca aceste datorii nu mai exista?

Tot prin hotararile acelei Conferinte de la Londra exista prevederea infiintarii, la cererea unui stat, a unei Comisii speciale pentru solutionarea unor asemenea litigii. Da, da! Si, dupa aproape 60 de ani, acela e organismul care poate rezolva asa ceva.

Inaintea acestui interviu mi-ati povestit ca, dupa dezvaluirile privind datoria, ati fost amenintat…
Da, la un moment dat, toata povestea a luat o intorsatura cel putin ciudata. Dupa aparitia in presa a articolului in care vorbeam despre aceasta datorie, la 17 mai 2010, nemaistiind prea multa lume in Romania, am incercat, pe internet, sa contactez o persoana despre care citisem ca e implicata cumva in problematica recuperarii tezaurului romanesc de la Moscova. Sa-i spunem A.E. Aceasta a fost amabila, interesata si mi-a propus sa ma viziteze in Elvetia, unde avea oricum drum. Doar ca n-a venit singur omul, ci impreuna cu un alt domn, pe care, marturisesc, nu-l cunosteam, eu fiind desprins de situatia politica din Romania inca din 1988. Dar am inteles ca era un fost demnitar in guvernul Romaniei de dupa Revolutie. Sa-i spunem V.V.G. acestui domn, de altfel, foarte interesant si cultivat.
S-au referit si la sotia insarcinata

Si ce-ati vorbit cu ei?
Fireste ca despre acea datorie si despre concluziile mele despre ea. Mi-au spus sa nu mai discut cu nimeni despre acest subiect, altfel voi periclita recuperarea datoriei. M-au asigurat ca vor vorbi cu domnul Florin Georgescu, viceguvernatorul BNR, cu ministrul de finante si cu cel de externe despre aceasta problema. Mi-am dat seama ca sunt oameni cu relatii la nivel inalt. Dupa aceea, o vreme, am purtat discutii telefonice zilnice cu ambii domni, explicandu-le detaliile juridice si economice ale problemei. Au respins insa orice tentativa de a mea de a lua direct legatura cu vreo oficialitate din Romania. Apoi domnul A.E. a sugerat ca recuperarea s-ar face mai usor prin Rusia, deoarece in Romania nu s-ar gasi date in arhive, in schimb s-ar putea folosi arhiva Kremlinului. Sincer, asta m-a derutat, cata vreme probele studiate de mine erau suficiente. Asa ca le-am spus ca eu fac acest lucru benevol, dar ma opun oricarei periclitari a relatiilor romano-germane prin angrenarea altei parti in problema.

Si ce s-a intamplat?
Dupa inca o aparitie in presa din Romania, domnul V.V.G. mi-a spus, cand l-am sunat in data de 29 august, anul acesta, ca am incalcat conventia de a nu mai vorbi despre subiect si, mai ales, despre suma. Dar cel mai ciudat a fost cand mi-a zis ca stie din surse sigure ca serviciile secrete sunt cu ochii pe mine, din cauza ca le-as fi deranjat prin dezvaluirile mele despre acea datorie si ca viata mi-ar fi in pericol. Am primit amenintari cu moartea! Apoi, a pomenit si de pericolul ce o poate paste pe sotia mea, care era insarcinata. Asta m-a derutat de-a binelea. Parca abia plonjasem intr-un film cu spioni si agenti secreti.

Cum ati reactionat?
Am considerat necesar sa ma duc la Politia din St. Gallen, orasul elvetian in care stau, si sa depun o plangere. Nu neaparat contra domnului V.V.G., dar am mentionat numele acestuia ca fiind cel care mi-a transmis amenintarea.
Totul se prescrie pe 3 octombrie 2012.

Si ce credeti ca se va intampla mai departe?
Eu sper ca nimic rau sau absurd. Ce am facut am facut pentru Romania. Mai ramane ca si Romania ori cei cu putere de acolo sa doreasca a face ceva. Insa cat mai e timp, pentru ca datoria aceasta si orice pretentie pe aceasta tema, tot conform legislatiei, se vor prescrie incepand cu 3 octombrie 2012!

Isarescu s-a aratat interesat
Referitor la interesul oficialitatilor romane in acest caz, Radu Golban a precizat: “Am trimis initial o adresa catre BNR si o petitie catre Presedintia Romaniei. Raspunsurile nu au fost incurajatoare. Dar am fost in tara si mi s-a promis ca voi fi primit de presedintele Basescu, insa nu s-a mai putut. Am inteles ca era vorba de schimbarea ministrului de interne si era ocupat. Dar am avut o discutie foarte interesanta cu domnul Isarescu, guvernatorul BNR. Acolo am simtit cel mai mare interes pentru problema ridicata de mine. Mi s-a mai propus sa devin consilier al actualului ministru de finante, dar, dupa doua intrevederi pe fuga, domnul ministru Ialomitianu mi-a spus ca nu are nevoie de mine”.

Sursa: Rapcea

Adauga un comentariu!

Nume (necesar)

Website


*

Editoriale din aceeasi categorie

Autor: Aciduzzul | 22 ianuarie, 2012 | 0 comentarii | 86 vizualizari | 0 voturi

Autor: Aciduzzul | 15 ianuarie, 2012 | 0 comentarii | 288 vizualizari | 1 vot

Avioanele fara pilot sau drone asa cum mai sunt numite ele reprezinta in prezent 31% din intreaga flota aviatica a armatei Statelor Unite, cea mai puternica din lume. Aviatia americana se schimba. Daca in anul 2005 doar 5% dintre avioanele americane de lupta erau roboti, in prezent dronele au o proportie de 31%, conform unui […]

Autor: Aciduzzul | 24 iunie, 2011 | 1 comentarii | 1902 vizualizari | 12 voturi

de Gheorghe Constantin Nistoroiu Beneficiarii Actului de la 23 August 1944, l-au calificat drept act de salvare nationala. Regele Mihai a primit pentru aceasta bravura, de la „tatucu” Stalin, cea mai inalta decoratie rusa: „Ordinul Victoria”. Victoria cui? Se pretinde (ceea ce este adevarat) ca prin acest act, soarta razboiului a depins de aliati, si […]

Autor: Aciduzzul | 18 iunie, 2011 | 3 comentarii | 393 vizualizari | 1 vot

Istoria alege deseori oameni cu origini umile, cu care marcheaza insa definitiv traseul omenirii. Un astfel de om este creatorul celei mai eficiente arme de asalt. Intr-un paradox nemaiintalnit, om si arma si-au influentat reciproc destinele. Omul si-a imprumutat numele armelor, iar ele l-au facut celebru pe mapamond. E o celebritate pe care, astazi, nonagenarul […]

Autor: Aciduzzul | 11 iunie, 2011 | 0 comentarii | 79 vizualizari | 0 voturi

Cum pregatesc autoritatile din Saransk, un orasel de pe Volga, venirea premierului rus Vladimir Putin. Sursa foto: Timpul.md

Ofera o donatie
Dacă vrei să contribui și tu, poți dona aici:
fii aproape de noi
Conferinta_AGROstandard
PUB
web design profesionist
Red Moon Media
CAMPANII bp
Atitudine Contemporana
Televiziunea Copiilor
Le Pre
1984 George Orwell
Televiziunea Copiilor
piata BIO
alimente organice
internet manipulation techniques
Adauga banerul de partener Badpolitics pe site-ul tau bad politics
bad politics

2009 - 2017 © BadPolitics