Posts Tagged ‘Mircea Geoana’

Cum vor deveni din nou domnişoare curvele din presă şi societatea civilă (Blogul lui Victor Roncea)

Editorialele editiei, MEDIA, Proiectul Perlan  Aciduzzul
31 decembrie, 2009
(1 votes, average: 1.00 out of 5)
102 views, Fara comentarii

ursu 150x150 Cum vor deveni din nou domnişoare curvele din presă şi societatea civilă (Blogul lui Victor Roncea)„Cine uită, nu merită!“ În ’90, am pus împreună cu „huliganii“ anticomunişti din Piaţa Universităţii acest înscris al lui Iorga pe Arhitectură, botezată „Facultatea de Golani“, alături de o fotografie-gigant cu Iliescu şi Ceauşescu. Vroiam ca românii să nu uite că morţii noştri din decembrie au nevoie de dreptate, la fel ca şi viii. După 20 de ani, bieţii mucenici nu şi-au găsit-o, iar noi nu ne-am făcut-o. Conspiratorii KGB şi GRU de atunci, în frunte cu Brucan şi Iliescu, s-au multiplicat sinistru, în mii de replici care au năpădit politica, presa şi societatea aşa-zis civilă şi românească. Campanie mai scabroasă ca asta chiar că n-a mai fost nicicând. citeste si comenteaza

Fosta consiliera a lui Adrian Nastase il acuza pe Mircea Geoana ca a bagat banii de campanie in buzunar

Editorialele editiei, Politica interna  Aciduzzul
14 decembrie, 2009
(1 votes, average: 1.00 out of 5)
275 views, 1 comentariu

anca 150x150 Fosta consiliera a lui Adrian Nastase il acuza pe Mircea Geoana ca a bagat banii de campanie in buzunarSe pare ca prezenta lui Mircea Geoana in seara zilei de 13 decembrie la Antena 3 nu a trecut neobservata. Anca Alexandrescu, fosta consiliera a lui Adrian Nastase la alegerile din 2004 si actuala consiliera a lui Sorin Oprescu, il acuza pe blogul propriu pe liderul PSD ca si-a insusit din banii de campanie. Nici mai mult nici mai putin de 5.000 de euro. Cel putin asta a vazut ea. Cati or fi in total, doar Geoana poate sa stie. Nu in ultimul rand, fosta ziarista isi exprima citeste si comenteaza

Mircea Geoana: Eu nu ma las, sunt destul de bataios

Editorialul zilei, Politica interna  Aciduzzul
13 decembrie, 2009
(1 votes, average: 1.00 out of 5)
108 views, Fara comentarii

mircea geoana cu degetul1 150x150 Mircea Geoana: Eu nu ma las, sunt destul de bataiosMircea Geoana, candidatul etern la functia de presedinte, spune ca nu se lasa, ca el de fel este destul de bataios, si daca te uiti la el, mai sa-l crezi. Insista ca va merge si la CEDO sa demonstreze ca alegerile au fost fraudate. Si unde putea sa-si faca numarul decat la Antena 3, televiziunea lui Voiculescu, intr-o zi de duminica, la ora de maxima audienta, cam la aceeasi ora la care BEC a finalizat numaratoarea voturilor nule din tara. Zadarnic insa, se pare ca si aici l-a batut Traian Basescu, cu 1.169 de voturi, fata de 968 in cazul lui Mircea Geoana. Probabil ca maine il vom vedea la Realitatea lui Vantu. citeste si comenteaza

Rezultate BEC, dupa centralizarea a 99,13% din voturi: Traian Basescu – 50,37%, Mircea Geoana – 49,62%

Editorialul zilei, Politica interna  Aciduzzul
7 decembrie, 2009
(1 votes, average: 1.00 out of 5)
97 views, Fara comentarii

vot2009 150x150 Rezultate BEC, dupa centralizarea a 99,13% din voturi: Traian Basescu   50,37%, Mircea Geoana   49,62% Rezultatele partiale date publicitatii de Biroul Electoral Central la ora 11:00,
Traian Basescu – 50,37%
Mircea Geoana – 49,62%, arata rezultatele partiale date publicitatii de Biroul Electoral Central la ora 11:00, dupa centralizarea a 99,13% din sectiile de votare. Prezenta la vot a fost de 58%.

Rezultate partiale alegeri prezidentiale (BEC)

Editorialul zilei, Politica interna  Aciduzzul
7 decembrie, 2009
(1 votes, average: 1.00 out of 5)
374 views, Fara comentarii

stampila de vot 150x150 Rezultate partiale alegeri prezidentiale (BEC)Ora 08.00
Traian Basescu-50,43%
Mircea Geoana-49,57%
Diferenta intre cei doi este de circa 90.000 voturi, in conditiile in care aproximativ 130.000 buletine au fost anulate.
* mai sunt de numarat voturile din diaspora

Cum au votat bucurestenii

Editorialele editiei, Politica interna  Aciduzzul
6 decembrie, 2009
(1 votes, average: 1.00 out of 5)
162 views, Fara comentarii

intercontinental 150x150 Cum au votat bucuresteniiÎn Bucureşti au votat 54,9% dintre alegătorii înscrişi pe liste, potrivit BEC. În Sectorul 1, prezenţa a fost de 59,9%, în Sectorul 2 de 54,22 procente, iar în Sectorul 3 a fost de 52,22%, în timp ce în Sectorul 4 de 53,02%, în Sectorul 5 procentul a fost de 50,89% şi în Sectorul 6 a fost de 60,04 procente. În cele 3.359 de secţii speciale s-au prezentat la vot 617.135 de alegători. Cele mai multe voturi s-au înregistrat la aceste secţii în judeţele Timiş, cu 30.487 de alegători, Cluj cu 29.147 alegători şi Ilfov cu 26.914 votanţi. citeste si comenteaza

Rezultat indecis alegeri prezidentiale exit-poll CSOP IRES (B1 TV)

Editorialele editiei, Politica interna  Aciduzzul
6 decembrie, 2009
(1 votes, average: 1.00 out of 5)
308 views, 1 comentariu

votat 150x150 Rezultat indecis alegeri prezidentiale exit poll CSOP IRES (B1 TV)
Rezultate ora 21.00
Mircea Geoana-49,6%
Traian Basescu- 50,4%
Rezultate ora 19.00
Mircea Geoana-50%
Traian Basescu-50%

Rezultat indecis alegeri prezidentiale 6 decembrie exit-poll CURS (TVR)

Editorialele editiei, Politica interna  Aciduzzul
6 decembrie, 2009
(No Ratings Yet)
144 views, Fara comentarii

alegeri2 150x150 Rezultat indecis alegeri prezidentiale 6 decembrie exit poll CURS (TVR)
Rezultat ora 21.00
Mircea Geoana-50,7%
Traian Basescu-40,93%
Rezultat ora 19.00
Mircea Geoană – 50,5%
Traian Băsescu – 49,2%

Page 1 of 41234
Get Adobe Flash playerPlugin by wpburn.com wordpress themes