Sustine Bad Politics
arhiva stiri
starea vremii
decembrie 11, 2017, 9:36 am
Soare
Soare
0°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 80%
Vânt: 0 km/h SV
Răsarit: 7:42 am
Apus: 4:36 pm
 
ANUNTURI UMANITARE
Politica interna
Ziaristi Online: Evreii, Americanii si Curtezana Rosie a lui Ion Iliescu. Corina Cretu si viermele ei vazuti de Eugen Mihaescu “Intre linii”
Aciduzzul | 19 ianuarie, 2012 | 0 comentarii | 527 vizualizari |
(4 voturi )

“Corina Cretu il avea pe “vino- ncoace”! Inalta si nu prea slaba, cu pulpele pietroase dezgolite de fusta prea scurta si tricoul subtire, prin care se ghiceau sanii fara sutien, Corina iti arunca o privire usor sasie si asimetrica, dar impertinenta, cu care parca te deschidea la prohap. Nimic din politiciana de azi nu mai aminteste de fata de cartier bagacioasa, lipicioasa ca o guma de mestecat, care ti se lipeste de deget, o scuturi si ti se lipeste de toata mana. Corina Cretu, euro-deputata, s-a transformat intr-o tanti cu margele si si-a pierdut tot hazul. Atunci cand am cunoscut-o, in 1993, era ca un mar domnesc. E drept ca inauntru avea un vierme…” – Eugen Mihaescu. Portalul Ziaristi Online continua prezentarea cartii de memorii a artistului Eugen Mihaescu, “Intre linii“, aparuta la Editura Rao la finele anului trecut. Astazi, special pentru domnul Ion Iliescu, proaspat externat deci practic resapat, un fragment semnificativ pentru biografia Corinei Cretu, “Curtezana Rosie” a “Sandramalei Staliniste”.

Cu mult mai eficienti decat firma angajata prin intermedierea lui Petru Popescu s-au dovedit Nicolae Cajal si rabinul Moses Rosen. Sigur, si interesele erau cu totul altele. Cert este ca lobby-ul evreiesc a obtinut pentru presedintele Romaniei o invitatie la inaugurarea Muzeului Holocaustului de la Washington, in primavara anului 1993. Presa Opozitiei a scris malitios ca Iliescu va ajunge in America pe usa din dos si poate va reusi sa stranga mana noului presedinte american undeva pe hol sau la receptia organizata cu acest prilej, ca sa se poata lauda apoi ca a reusit sa-l intalneasca pe Bill Clinton. Iliescu m-a anuntat si pe mine ca urmeaza sa soseasca in capitala americana si m-a rugat sa-l insotesc la inaugurare.

Era o zi de aprilie rece, cu un vant taios. Ceremonia de deschidere avea loc in aer liber si toti invitatii erau zgribuliti pe platoul din fata muzeului. Deodata, consilierul Opaschi s-a apropiat de presedintele roman si i-a intins o kippah pe care acesta, ca un copil cuminte, si-a pus-o pe cap. Dan Iosif, aflat langa mine, a sesizat miscarea si m-a inghiontit usor cu cotul in coaste:

— Uite, ma, ce face! Si-a pus kippah pe cap!

Si el, ca si mine, era contrariat ca Iliescu s-a acoperit desi ceremonia nu avea un caracter religios si nici un rabin nu a rostit rugaciunea pentru morti. Am fost curios sa aflu ce l-a determinat sa se comporte asa si l-am intrebat cu prima ocazie. Mi-a raspuns intepat: “Mi-era frig la chelie!” Nu m-am mai obosit sa fac vreun comentariu, ci doar l-am urmat tacut in interior. Radu Ioanid, functionar al muzeului, ne-a insotit indeaproape servindu-ne de ghid.

Trecand din sala in sala, era imposibil sa nu remarci ca, in fiecare din ele, monitoarele erau programate sa transmita, in bucla, aceleasi si aceleasi imagini cu executia maresalului Antonescu.

Dupa ce vizita s-a incheiat, presedintele s-a intalnit cu directorii muzeului. Atunci, ca si un an mai tarziu, cand Iliescu s-a aflat din nou la Washington, conducerea Muzeului Holocaustului a insistat, sprijinita cu mult zel si de domnul Ioanid, ca Romania sa permita accesul specialistilor in arhivele statului, pentru a se putea determina cu exactitate ce anume s-a confiscat la “romanizare” in anii ’40. Iliescu a rezistat de fiecare data si a refuzat diplomatic, pretextand ca arhivele erau in plina reorganizare dupa haosul produs de Ceausescu prin demolarea vechiului sediu. (Cu toate acestea, conform rezervistilor SRI, Virgil Magureanu avea sa furnizeze Muzeului Holocaustului documente importante din arhivele romanesti iar ulterior Ion Iliescu avea sa infiinteze Comisia Wiesel – Nota Z.O.)

In aceeasi zi, mi-am dat intalnire, la hotelul in care erau cazati jurnalistii care il insoteau pe Iliescu, cu prietenii mei Dinu Sararu si Adrian Riza (ultimul era redactor la saptamanalul de partid “Timpul”). In clipa in care cei doi isi faceau aparitia, s-a apropiat o tanara ziarista, cu o fusta cam scurta, care m-a abordat direct:

— Domnule Mihaescu, am reusit sa-i iau un interviu lui Clinton la iesirea din muzeu, mi-a zis ea timid.
— Serios? Pot sa-l ascult si eu? am intrebat eu cam neincrezator.
— Sigur, a raspuns fata, s-a intors pe calcaie si a intrat in hotel.
Sararu si Riza au inceput sa rada si sa ma tachineze:
— Fugi, dom’le! Asta se da la tine!
— Pe naiba! E de varsta lui fiica-mea! Eu sunt un om batran! Ce sa vada la mine?
— Hai, dom’le! Lucreaza la “Cronica Romana”, a trimis-o Horia Alexandrescu in delegatie si vrea sa te impresioneze. Ce interviu? Ce, noi n-am fost acolo?

Am hotarat sa o astept totusi pe jurnalista care a revenit in scurt timp cu un reportofon. Am rugat-o sa porneasca masinaria pentru ca eu habar n-aveam sa umblu cu ea si fata a apasat pe un buton dupa care mi-a apropiat aparatul de ureche. I-am recunoscut vocea strigand: “Mister President! Mister President!” In fundal, se auzea galagia strazii, claxoane si apoi vocea lui Clinton raspunzand: “Hi! How are you?” A urmat imediat intrebarea: “V-ati intalnit la Muzeul Holocaustului cu Presedintele Romaniei?” Clinton ii spunea ca da, l-a cunoscut si au stat de vorba vreo 15 minute, ca i se parea o persoana foarte interesanta si incheia spunand, in loc de concluzie, ca era convins ca democratia in Romania se afla pe maini bune! Dupa care isi lua ramas bun. Jurnalista a oprit reportofonul si abia atunci eu am intrebat-o cum o cheama. Tanara aceasta era Corina Cretu.

— Hai cu mine! i-am spus si m-am dus direct la Iliescu la hotel.

Am rugat-o sa astepte in hol si am urcat la presedinte. Citisem si eu revista presei din Romania in care toate ziarele (in frunte cu “Evenimentul Zilei” si Ion Cristoiu) luau in ras tentativa ocolita prin care seful statului roman incerca sa ajunga in preajma presedintelui american. Iliescu a fost atat de uimit auzind cuvintele de lauda rostite de omologul sau, incat si-a pierdut calmul obisnuit si, febril, a cerut imperativ:

— Caseta asta trebuie sa ajunga urgent la Radio Romania!
— Domnule Presedinte, veti pune in pericol ziarista de la “Cronica Romana”, care doreste sa transmita interviul in primul rand cotidianului care a trimis-o in America.
— Lasa ca vorbesc eu cu Horia si va intelege. Nu va fi nici o problema.

Am coborat in graba in hol unde am regasit-o pe tanara jurnalista si i-am comunicat dorinta presedintelui.

– Aoleu! a sarit speriata Corina Cretu. Daca interviul apare in alta parte decat la “Cronica Romana”, Horia Alexandrescu ma da afara! Eu sunt aici pe banii ziarului, nu ai Presedintiei!

Corina a inceput sa se lamenteze, gata sa izbucneasca in plans ca un copil speriat. Abia atunci, impresionat sa o vad atat de vulnerabila, am privit-o mai cu atentie. Am inteles de ce s-a oprit Clinton atunci cand l-a strigat la iesirea din Muzeul Holocaustului.

Tanara mi-a povestit, mai tarziu, ca presedintele american s-a intors catre ea si i-a zambit, dupa care s-a apropiat de multimea care era tinuta in loc de cordonul de agenti. Crezand ca e o admiratoare, i-a intins mana si Corina a apucat-o retinandu-l si, apropiind reportofonul, s-a prezentat drept redactor al unui ziar romanesc. Corina Cretu il avea pe “vino- ncoace”! Inalta si nu prea slaba, cu pulpele pietroase dezgolite de fusta prea scurta si tricoul subtire, prin care se ghiceau sanii fara sutien, Corina iti arunca o privire usor sasie si asimetrica, dar impertinenta, cu care parca te deschidea la prohap. Nimic din politiciana de azi nu mai aminteste de fata de cartier bagacioasa, lipicioasa ca o guma de mestecat, care ti se lipeste de deget, o scuturi si ti se lipeste de toata mana. Corina Cretu, euro-deputata, s-a transformat intr-o tanti cu margele si si-a pierdut tot hazul. Atunci cand am cunoscut-o, in 1993, era ca un mar domnesc. E drept ca inauntru avea un vierme…

Am insistat, asigurand-o ca presedintele va avea grija sa-i explice situatia directorului de la ziarul pe care il reprezenta. Intr-un tarziu, Corina a cedat si mi-a dat caseta si astfel interviul a fost difuzat la radio.

A trecut o luna si jumatate de la aceasta intamplare. Eram la Bucuresti si, ca de obicei, m-am gandit sa umplu frigiderul cu bunatati pe care taica-meu, ca orice om in varsta, nu se indura sa dea banii asa ca am traversat bulevardul sa fac niste cumparaturi la “Unic”. Cu pachetele in mana, ma indreptam spre casa cand dau nas in nas cu tanara de la Washington. Amarata, cu o fata lunga, as zice ca era chiar jigarita. O opresc si o intreb:

— Ce mai faci, domnisoara?
— Ce sa fac? Vai de capul meu! Nu mai am slujba ca m-a dat Horia Alexandrescu afara de la ziar!

Auzind asta, am luat-o de mana, am trecut pe acasa si am lasat pachetele, dupa care am sarit intr-un taxi si ne-am oprit la Cotroceni. Iliescu daduse ordin cerberilor in fusta, care ii pazeau biroul, sa-mi permita intotdeauna accesul in cabinetul sau, fara sa-mi impuna asteptatul in anticamera si acesta a fost singurul privilegiu de care m-am bucurat la Presedintie in acea perioada. O data ajunsi in fata lui Iliescu, i-am prezentat-o pe Corina si i-am spus:

— Domnule Presedinte, fata a ramas somera dupa ce ne-a dat caseta la Washington. Horia a dat-o afara de la ziar de o luna si jumatate. Aveti obligatia sa o angajati aici!

Asa a ajuns Corina Cretu functionara la Cotroceni. A fost instalata intr-un birou din apropierea celui ocupat de Traian Chebeleu, purtatorul de cuvant al Presedintiei. O camera mare, cu peretii acoperiti de lambriuri din lemn sculptat si ferestre spre gradina, in care lucrase, pana de curand, Mihai Bujor-Sion. Nu stiu exact ce i-au dat de facut – era consilier de consilier — dar, imediat, a dat piept cu invidia si rautatea colegilor. Primul conflict mai grav a aparut cand a plecat in vacanta si Cornel Codita, care lucra in doua camarute prapadite, a profitat ca sa-i ocupe biroul. Corina a venit la mine sa se planga si eu l-am tras de maneca pe Iliescu. Acesta a sarit in sus facand mare taraboi, dar nu l-a pus pe “generalul de birou” Codita sa elibereze camera.

Chiar daca n-a avut castig de cauza, Corina a invatat lectia si a stiut sa profite de situatie lasand sa se inteleaga la Cotroceni ca eu sunt protectorul ei. Aceasta a fost tehnica pe care a intrebuintat-o, de atunci in colo, ca sa reuseasca sa avanseze din umila pozitie de documentarist la cea de purtator de cuvant al Presedintiei. Trebuie sa admit ca a stiut sa aiba grija de propria cariera! Si nu i-a fost usor! Asemenea unei curtezane versate, raspandea zvonul ca ar fi incurcata cu unul sau altul dintre politicienii partidului. Intotdeauna altul decat cel care era amantul ei in realitate si, mai ales, unul superior ierarhic.

Azi se auzea ca e cu Oprescu si, de fapt, era cu Fulga si tot asa. Corina si-a construit cariera cocotandu-se pe umerii barbatilor prin patul carora a trecut, dar pastrand un aer inocent, care a reusit sa o pacaleasca pana si pe suspicioasa doamna Nina. Sotia presedintelui a primit-o pe Corina in casa si a luat-o sub aripa ei obladuitoare.

Tanara functionara a stiut sa profite si de vesnica cearta dintre cele doua scorpii de la usa lui Iliescu, astfel incat, incet dar sigur, le-a adormit vigilenta devenind indispensabila presedintelui aflat intr-o perioada de efervescenta publicistica. Evident ca importanta pe care Corina a capatat-o in ochii “patronului” de la Cotroceni a starnit invidii. Asa m-am trezit eu, intr-o buna zi, ca m-a oprit domnul Gabriel Naghi, pe vremea aceea unul dintre aghiotantii lui Iliescu, sa ma roage, n-am inteles de ce pe mine, “sa-i spun Corinei sa se spele in urechi!?”

Orice se putea spune despre noua “pupila” prezidentiala, numai ca era certata cu sapunul nu! Altele erau pacatele Corinei! Unul dintre ele ar fi imaginatia prea bogata. N-am inteles niciodata de ce a trebuit sa inventeze ca la originea ascensiunii sale politice se afla prietenia dintre taica-sau si Iliescu. Nici eu nu m-am asteptat vreodata sa recunoasca felul in care “a aterizat” la Cotroceni. Oricine il cunoaste insa, cat de cat, pe Iliescu stie ca este foarte scrupulos atunci cand vine vorba de rude sau prieteni. Dar daca ii iese in cale vreo purtatoare de fusta cu sex-appeal, da dracului toate principiile! Eu, unul i-as fi luat oricum apararea Corinei in fata “dinozaurilor” si securistilor de la Presedintie.

Unica vizita de stat pe care a facut-o Iliescu a fost la Paris, in aprilie 1994, la invitatia lui François Mitterrand. Franta ne intindea, din nou, mana si ne scotea din izolare. Nu stiu ce l-a determinat pe Iliescu sa ma invite sa-l insotesc: faptul ca “dadeam bine” si eram un soi de garoafa de prins la butoniera cand vizita Occidentul sau auzise ca sunt un mare admirator al presedintelui francez? Chiar cred ca i-am povestit de drumul inutil pe care l-am facut de la New York, in 1991, impreuna cu Petre Roman, in speranta desarta ca-l voi intalni pe Mitterrand la Bucuresti.

Mult timp, am crezut ca Mitterrand si Iliescu au multe lucruri in comun: socialisti amandoi, atacati de presa cu ferocitate, amatori de femei frumoase. Am sperat ca Iliescu sa faca pentru Romania ceea ce a reusit Mitterrand pentru Franta. Din pacate, asemanarile se opresc la cele cateva puncte enumerate, presedintele francez fiind un adevarat om de stat, in timp ce Iliescu este un modest sforar de Dambovita, mai preocupat sa-si pastreze puterea, supravietuind ciondanelilor politice decat sa conduca tara.

M-am instalat in aeronava prezidentiala putin dezamagit ca nu am gasit loc pe partea stanga a culoarului de unde se pot vedea Alpii cand se survoleaza Austria si Elvetia. Putine privelisti sunt atat de grandioase. Nici nu m-am asezat bine ca a aparut Corina Cretu si a ocupat locul de langa mine. M-am indispus pentru ca imi bloca accesul liber la culoar si, de aceea, o ascultam cu jumatate de ureche. Brusc, am devenit atent. Limbuta de felul ei, Corina a inceput sa-mi spuna ca se teme ca va pierde vederea si la ochiul valid.

Stiam ca a suferit un accident in copilarie — un neastamparat a lovit-o cu o “invizibila” — si, in urma unei infectii, nu mai vedea cu unul din ochi. O ascultam pe Corina povestind, cu oarecare detasare, ca e posibil sa orbeasca si am simtit ca mi se face rau fizic. M-a fulgerat imaginea ei cu ochelari negri, tatonand trotuarul cu un baston alb, inaintand sovaielnic in intunericul vesnic. Socat, am tacut tot drumul.

Avionul a aterizat pe aeroportul “Le Bourget” de unde, conform protocolului, ne-am imbarcat in doua elicoptere, care ne-au dus pana la esplanada din fata Domului “Invalizilor”. Aici ne asteptau limuzinele si un escadron al Garziii Republicane calare, care ne-a incadrat si ne-a insotit, dincolo de podul “Alexandru al III-lea” daruit de tarul rusilor, pana la palatul Marigny, resedinta rezervata sefilor de stat aflati in vizita in Franta. O republica, dar cu protocol imperial al carui fast m-a impresionat. Ma gandeam la diplomatii romani aflati in misiune aici care, daca ii intrebi, nu dau doi bani pe lucrurile astea intr-o tara in care importanta invitatilor la Elysée se masoara si prin numarul pasilor pe care presedintele ii face in intampinarea musafirilor sai.

Statutul meu in delegatie fiind, ca de obicei, confuz — eram prezentat drept “prietenul presedintelui” — programul meu era mult mai liber. Asa ca mi-am lasat bagajul in camera si am plecat in Cartierul Latin ca sa ma instalez la o masa pe terasa cafenelei “Flore”, locul meu preferat. Aici mi-am dat intotdeauna intalnire cu toti prietenii mei artisti: sculptorii George Apostu si Victor Roman sau scriitorul Tudor Eliad. Sa privesc lumea care defileaza prin fata mea indreptandu-se spre libraria “La Hune” este, pentru mine, un spectacol mai interesant decat Muzeul Luvru.

In timp ce priveam fericit personajele care se perindau pe trotuar, a trecut unul care imi parea cunoscut. Daca era cel la care ma gandeam, mi se parea incredibil sa ramana neschimbat dupa mai bine de treizeci si cinci de ani. Pe vremea cand l-am cunoscut, Lucian Regenbogen era asistentul unui celebru oftalmolog. Era un barbat frumos, inalt, jucator de baschet, cu parul inelat si avea mare succes la femei. Stiam ca, intre timp, facuse o stralucita cariera in Israel, unde emigrase la sfarsitul anilor ‘50. Ajunsese medicul generalului Moshe Dayan, avand un rol crucial pentru ca se ingrijea de singurul sau ochi, si il operase, printre altii, si pe pictorul Marc Chagall.

Cu o voce mica l-am strigat timid: “Lucica!” Doctorul trecuse de mine, dar m-a auzit, a tresarit si s-a intors. Mi-am dat seama, dupa privirea lui cercetatoare, ca nu ma recunoaste (eu mi-am lasat barba intre timp) si am spus: “Eugen Mihaescu”.

— Aaa! Ce faci, draga? Ultima data cand ne-am vazut, eram cu Sergiu Georgescu si cu Leibovici!
— Vino, aseaza-te langa mine! Ai mancat? l-am intrebat eu.
Regenbogen s-a instalat in fotoliul de paie si eu, in scurt timp, l-am atacat direct:
— Lucian, draga! Nici nu-ti poti inchipui cat ma bucur de intalnirea noastra. Vreau sa-ti “ciupesc” o consultatie.
— Ai ceva la ochi?
Atunci, i-am povestit de tanara asistenta a presedintelui Romaniei.
— Imi pare rau, zice medicul. Maine plec.
— Da, numai ca eu vreau sa o vezi astazi. Unde stai?am insistat.
— La o matusa, pe bulevardul Bosquet.
— Hai sa mergem, am sarit eu. Domnisoara se afla la o aruncatura de bat.

Docil, Regenbogen a acceptat sa luam un taxi, mi-a aratat cladirea in care locuia si eu mi-am continuat drumul. Am avut norocul sa o gasesc pe Corina Cretu la ambasada Romaniei. Am inhatat-o fara multe explicatii, am cumparat atropina pe care o ceruse medicul si ne-am infiintat la adresa pe care mi-o indicase Lucian. Am uitat de toate cand am intrat in apartamentul matusii pentru ca era un adevarat muzeu. Lucrarile marilor maestri moderni francezi tapetau peretii. Amicul meu a masurat-o pe Corina din cap pana in picioare si m-a tras deoparte.

— Ai ceva cu ea?
— Fii serios! E de varsta fiicei mele, am raspuns eu.

Regenbogen a consultat-o pe Corina si a diagnosticat o desprindere de retina, care trebuia operata de urgenta. S-a oferit sa faca personal interventia cu laser, daca pacienta vine in Israel. Asteptand sa treaca efectul atropinei, Lucian m-a scos pe balcon si mi-a spus:

— Sa stii ca povestea asta va costa patru mii de dolari. Cine va plati?
— Fata n-are bani, voi plati eu.
— Daca e asa, as prefera sa-mi aleg doua din desenele tale, daca n-ai nimic impotriva.

Am fost de acord spre bucuria prietenului meu, care cunostea foarte bine valoarea pe piata americana a lucrarilor mele. Nu numai ca Lucian Regenbogen a operat-o pe Corina Cretu, dar a si gazduit-o in timpul scurtei convalescente si a introdus-o in lumea buna israeliana. Mai trebuie sa spun ca tanara a profitat ca sa se laude cu “relatiile” ei? Mai mult, a povestit la toata lumea ca Nicolae Cajal a ajutat-o sa se opereze. Nu i-am dat niciodata Corinei detalii in privinta costului operatiei si nici nu i-am spus cine a platit. Cum as putea defini aceasta incredibila intamplare, care mi-a scos in cale exact specialistul care putea salva vederea Corinei? Cand am reintalnit-o cateva luni mai tarziu, dupa ce se vindecase, era vesela si, spre stupoarea mea, mi-a spus foarte senina:

– Lucian mi-a operat si ochiul condamnat si mi-a pus o proteza de sticla. Vrei sa ti-o arat? s-a oferit ea, gata sa-si scoata ochiul din orbita.…”

Eugen Mihaescu, Intre linii, Editura Rao, Bucuresti, 2011

Sursa: Ziaristi Online

Foto: Muzeul Holocaustului

Adauga un comentariu!

Nume (necesar)

Website


*

Editoriale din aceeasi categorie

Autor: Aciduzzul | 3 iunie, 2016 | 0 comentarii | 332 vizualizari | 3 voturi

Caricaturile subumane scoase din joben la aceste alegeri locale arata cat se poate de clar ca gruparile de crima organizata de sorginte bolsevica sunt complet compromise. Si, totusi, se pune intrebarea legitima, pentru cei care au curaj sa mearga la vot – pe cine votam? Sau, si mai clar, pe cine alegem intre primii doi […]

Autor: Aciduzzul | 3 iunie, 2016 | 0 comentarii | 278 vizualizari | 2 voturi

Alegerile locale de duminica se remarca prin ceva unic in ultimii 26 de ani. Nicicand in aceasta perioada de dezmat neobolsevic, de jaf si disolutie a tot ce este romanesc, asadar, nicicand in acest sfert de secol, candidatii oferiti spre votare de gastile de crima organizatea numite eufemistic partide, nu au fost mai jalnici. Practic, […]

Autor: Aciduzzul | 11 noiembrie, 2015 | 0 comentarii | 143 vizualizari | 1 vot

Alexandru Pascu, basistul trupei Goodbye to Gravity, rănit în incendiul din clubul Colectiv, a murit, miercuri, în ziua în care a fost transferat în Franţa de la Spitalul Floreasca din Capitală. Alexandru Pascu fusese transferat, miercuri, de la Spitalul Floreasca din Capitală la o unitate sanitară din Franţa. El a murit însă pe aeroport, la […]

Autor: Aciduzzul | 10 noiembrie, 2015 | 0 comentarii | 336 vizualizari | 2 voturi

Ioha a ales intelept si a transformat pe deplin Romania in colonia lui Soros. Pas cu pas. Lovitura de stat a reusit pe deplin! Careul de asi – Sandra Pralong Marylin Andreea – consilierul lui Ioha pentru Diaspora, Edward Hellvig – directorul SRI, Mihai Razvan Ungureanu – directorul SIE au ceva in comun – toti […]

Autor: Aciduzzul | 8 noiembrie, 2015 | 0 comentarii | 200 vizualizari | 3 voturi

Marius Serban Vizibil stanjenit, “presedintele” Iohannis a venit astazi in Piata Universitatii dupa ce si-a anuntat prezenta catre presa cu o ora inainte. Chestia ca nu va anunta cand vine a fost, evident, o vrajeala ieftina. De fapt, Iohannis a fost luat cu japca de la Spa si de la masaj, dupa un week-end plin, […]

Voturi
Vizualizari
Comentarii
09 Dec 2017 | 0 comentarii | 52 vizualizari | 2 voturi
26 Noi 2017 | 0 comentarii | 419 vizualizari | 2 voturi
24 Noi 2017 | 0 comentarii | 88 vizualizari | 2 voturi
24 Noi 2017 | 0 comentarii | 31 vizualizari | 2 voturi
»
26 Noi 2017 | 0 comentarii | 419 vizualizari | 2 voturi
»
24 Noi 2017 | 0 comentarii | 88 vizualizari | 2 voturi
»
09 Dec 2017 | 0 comentarii | 52 vizualizari | 2 voturi
»
24 Noi 2017 | 0 comentarii | 31 vizualizari | 2 voturi
Ofera o donatie
Dacă vrei să contribui și tu, poți dona aici:
fii aproape de noi
Conferinta_AGROstandard
PUB
web design profesionist
Red Moon Media
CAMPANII bp
Atitudine Contemporana
Televiziunea Copiilor
Le Pre
1984 George Orwell
Televiziunea Copiilor
piata BIO
alimente organice
internet manipulation techniques
Adauga banerul de partener Badpolitics pe site-ul tau bad politics
bad politics

2009 - 2017 © BadPolitics