Vanzarea Cupru Min a esuat. Din fericire! Acesta este unul dintre putinele cazuri din ultimii 22 de ani cand o mana de romani au putut anula o megaescrocherie pusa la cale de marionetele intereselor private straine care conduc astazi ilegitim Romania. Acesti infractori din guvernul Romaniei, care, mai devreme sau mai tarziu, vor da socoteala pentru actiunile lor, au fost opriti dupa ce batusera palma cu gasca de gangsteri internationali carora sunt obligati sa le puna pe tava Romania, tocmai pentru ca au ajuns sa ocupe aceste functii cu sprijinul lor constant si agresiv. Nimic nou sub soare. Mentalitatea de spoliere de tip fanariot nu este noua in aceste locuri.
Zece oameni care au dat cu ei de pamant
Megaescrocheria Cupru Min s-ar fi derulat in liniste si pace daca in ziua licitatiei, pe 26 martie, la sediul ministerului Economiei nu s-ar fi aflat o mana de protestatari (in lipsa masei amorfe si indobitocite), angajati la privat, ONG-isti si someri care sa protesteze spontan impotriva acestui jaf cu cateva pancarte improvizate, scrise cu pixul.
Acestia l-au interpelat pe asa-nummitul ministru al Economiei, Lucian Bode, intrebandu-l cat a luat spaga ca sa dea pe degeaba 60% din rezervele de cupru ale Romaniei. Evident, “ministrul” s-a declarat sarac si cinstit. Redundant…
Acesta scena spontana a dat tonul campaniei anti-jaf. Insetate de senzational ieftin, Realitatea TV si TVR (celelate televiziuni erau la tigara) au preluat faza cu spaga si au facut dezbateri pe ea. Daca pana atunci toate televiziunile din Romania (cu exceptia, poate ale celor detinute de Felix, care avea, probabil, alte planuri cu aceste rezerve strategice) schelalaiau autist de dimineata pana seara ca, vezi Doamne, ce bine este ca dam degeaba rezervele de cupru pentru ca ne stau in cap, dupa incidentul de la ministerul Economiei, agenda si tonul televiziunilor s-a intors la 180 de grade.
Mai ales ca, se pare, “investitorii” de la Bayfront nu au avut bani sa unga mass-media “independenta”, asa cum fac cei de la RMCG de ani de zile. Sau, au mers la sigur, pe mana protejatului lor, domnul MRU.
Si uite asa, cativa oameni, care inca au mai avut un dram de constiinta, creier si simtire romaneasca, au dat de pamant cu o megaclica internationala dubioasa.
Caruselul fiind pornit, infractorii din asa-numita opozitie, intuind ca, in acest caz, tacearea poate insemna complicitate la devalizare, cu grave consecinte de imagine, au simulat un atac la adresa acestei privatizari, sugerand ca ar cauta solutii pentru rezilierea contractului.
In ciuda acestui deranaj, asa-numitul premier al Romaniei, in realitate reprezentant al altei tari in guvernul de la Bucuresti, potrivit relatarilor din presa, si-a continuat imperturbabil agenda cu care a fost insarcinat de sefii sai internationali, care l-au numit in functie via Cotroceni. De jaf, de lichidare, de vanzare pe nimic a resurselor si a infrastructurii strategice a Romaniei. Iar declaratiile acestuia sunt halucinante si de un cinism rar.
Numai ca, intre timp, cartoful a devenit prea cald pentru a mai putea fi ascuns sub sort. La presiunea reala a strazii si formala a cateilor de la USL, baietii de la “fondul de investitii” Bayfront/ Roman Cooper, probabil prietenii sefilor lui Franks de la FMI, au realizat ca se baga pana peste cap intr-o chestiune sensibila. Mai ales ca li s-a cerut publicarea contractului (o maxima impietate) si garantarea realizarii investitiilor de mediu.
Cu atat mai mult, cu cat baietii astia nu aveau niciun ban, desi s-au prezentat la licitatie (ciudat lucru).
Probabil ca s-au gandit ca, daca tot au facut presiuni si au corupt in stanga si-n dreapta ca Ungureanu sa ajunga premier, fara sa aiba ceva calitati in acest sens, nu mai aveau nevoie sa si plateasca pentru Curpu Min. Deja, cred ca li s-a parut prea mult.
Pagubele colaterale:
Prinsa cu megateapa Cupru Min, opinia publica a trecut cu vederea o alta alba-neagra a sperantei MRU – privatizarea Transelectrica care a semanat cu vanzarea unui butic de cartier. Vanzare pe o bursa muribunda, cu discount ca la mall doar sa o dam mai repede, eventual pana va fi dat jos guvernul Ungureanu, uns cu truda de infractorii transnationali. Si doar vorbim, acolo, de o nimica toata, de sistemul national de transport al energiei electrice, care, in ciuda capusarii crunte si a numirilor pe criterii politice, o duce bine-mersi. Ca si in cazul resurselor minerale, si Transelectrica trebuie data repede repede pe nimic, pentru ca trebuie respectata agenda domnului Ungureanu de transformare a Romaniei intr-o colonie veritabila. Alaturi, bineinteles, de Tarom, CFR Marfa, Oltchim, etc. Una peste alta, infractorii de drept comun din guvern nu se lasa si, incearca din nou “privatizarea” Cupru Min. Ii preseaza agenda.
Precedentul:
Esecul furtului Curpu Min ar trebui sa aduca in atentia nostra si cealalta privatizare a restului de 40% a rezervelor de cupru. Moldomin a fost vanduta pe sest la sfarsitul anului trecut tot printr-o miscare de tip alba-neagra, cu doar 46 de milioane de euro. Si celelelte privatizari/ parteneriate/ jafuri aflate pe teava, inclusiv Rosia Montana.
In toate aceste cazuri se pune intrebarea legitima: oare de ce trebuie sa vindem neaparat aceste resurse pe care le putem lasa foarte bine urmasilor, daca noi tot nu suntem suficienti de normali la cap ca sa le folosim in intersul poporului roman? Poate ei le vor folosi mai intelept. Nu de alta, dar nu sunt regenerabile.
Si, inca ceva. De ce trebuie sa le vindem la pretul unei telegondole, dupa cum se exprima bietul Ponta, sau zicem noi la pretul unei genti de lux, mai rasarite, pentru Elena Udrea?
Comunicat al Ministerului Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri
Bucuresti, 7 aprilie 2012
COMUNICAT DE PRESA
Ministerul Economiei Comertului si Mediului de Afaceri (MECMA) anunta ca negocierile pentru semnarea contractului de privatizare a societatii Cupru Min s-au incheiat ieri, 6 aprilie, ora 24.00, fara ca partile sa ajunga la o intelegere. In consecinta, negocierile cu societatea Roman Copper s-au incheiat irevocabil, fara sa se realizeze tranzactia de vanzare a pachetului de actiuni.
Reprezentantii companiei Roman Copper nu au aderat la conditiile solicitate de catre Statul roman, solicitari ce au vizat plata integrala a contractului, indeplinirea obligatiilor de mediu si clauzele referitoare la transparenta acestui contract.
Negocierile au durat 10 zile si au angrenat specialisti din Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri, ANRM, OPSPI si Cupru Min. Intregul proces de privatizare a Cupru Min a fost unul transparent, incepand de la conditiile de participare, continuand cu procedurile de selectie a candidatilor si pana la licitatia internationala cu strigare.
Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri se va asigura ca activitatea societatii Cupru Min va continua in conditii optime, reprezentantii companiei incepand demersurile pentru obtinerea urgenta a autorizatiei de mediu.
Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri incurajeaza investitiile in exploatarea resurselor pe principii avantajoase pentru Statul Roman.
In perioada urmatoare, MECMA va relua procesul de privatizare a Cupru Min in aceleasi conditii de transparenta si de participare nediscriminatorie, conform angajamentelor asumate fata de partenerii internationali. Statul roman are nevoie de parteneri seriosi, potenti si de buna credinta in procesele de privatizare.
Detalii tehnice privind negocierea
Pentru a obtine garantiile necesare unei tranzactii echitabile pentru Statul roman, Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri a solicitat urmatoarele clauze contractuale:
Articole referitoare la asumarea obligatiilor de mediu:
(1) a) Cumparatorul declara ca a fost informat de catre Vanzator asupra posibilitatii aparitiei, dupa Semnare, a unor obligatii, masuri si/sau raspunderi de mediu si/sau privind gospodarirea apelor suplimentare celor prevazute in Autorizatii, inclusiv ca efect al obtinerii Autorizatiei de Functionare (in Anexa nr. 5 la acest Contract sunt atasate numai o parte din Autorizatii, respectiv: Avizele de Mediu pentru Privatizare, Autorizatia de Mediu nr. 27/04.02.2008, Autorizatia Integrata de Mediu nr. SB 79/30.10.2007 (actualizata), Autorizatia privind gospodarirea apelor nr. 19/18.01.2012) si implicit a unor cheltuieli suplimentare privind protectia mediului si/sau gospodarirea apelor, decurgand din necesitatea conformarii activitatii Societatii la prevederile legislatiei privind protectia mediului si gospodaririi apelor, la reglementarile si politicile de aplicare a acesteia si/sau din efectele armonizarii legislatiei de protectie a mediului si gospodaririi apelor din Romania cu cerintele in domeniu ale Uniunii Europene.
b) Cumparatorul se obliga sa-si asume si sa preia integral toate si/sau fiecare dintre obligatiile, raspunderile, masurile de mediu si/sau de gospodarire a apelor prevazute in oricare dintre Autorizatii (inclusiv in Autorizatia de Functionare), Masurile Suplimentare, precum si repararea integrala a prejudiciului cauzat mediului.
De asemenea, Cumparatorul se obliga sa-si asume si sa preia integral, indiferent de natura si/sau data aparitiei acestora, obligatiile, raspunderile si/sau masurile de mediu stabilite de autoritatile de mediu competente pentru Societate sau decurgand din legislatia (inclusiv legislatia europeana) aplicabila in domeniul protectiei mediului, precum si obligatiile, raspunderile si/sau masurile privind gospodarirea apelor, altele decat cele prevazute la paragraful anterior al acestei sub-clauze 6.2.5.
Articol referitor la contul colateral pentru investitiile de mediu:
(2) In vederea respectarii si/sau realizarii de catre Societate a tuturor obligatiilor, raspunderilor si/sau masurilor de protectie a mediului si gospodaririi apelor prevazute in Autorizatii si/sau a Masurilor Suplimentare, Cumparatorul se obliga sa vireze Societatii suma de 32.272.699 Euro cu titlu de investitii privind protectia mediului si/sau gospodaririi apelor. Investitiile privind protectia mediului si/sau gospodaririi apelor vor fi virate de Cumparator in conditii si termene care sa asigure realizarea obligatiilor, raspunderilor, prevederilor si/sau masurilor de mediu si/sau de gospodarire a apelor ale Societatii in termenele stabilite de autoritatile competente in domeniul protectiei mediului si/sau gospodaririi apelor.
Articol referitor la investitiile de mediu:
(3) Cumparatorul declara ca a fost informat cu privire la faptul ca investitiile pentru protectia mediului si/sau gospodarirea apelor prevazute in Dosarul de Prezentare si preluate in clauza 6.2.6 de mai sus reprezinta valori indicative ale costurilor de implementare ale obligatiilor, raspunderilor si/sau masurilor de mediu si/sau de gospodarire a apelor, bazate in principiu pe estimarile conducerii Societatii. Nicio prevedere a prezentului Contract si/sau a Dosarului de Prezentare nu va fi interpretata ca limitand raspunderea Societatii si/sau a Cumparatorului la valoarea investitiilor estimate in Dosarul de Prezentare. In consecinta, Cumparatorul se obliga si isi asuma faptul ca, in cazul in care respectarea si/sau realizarea de catre Societate a obligatiilor, raspunderilor, prevederilor si/sau masurilor privind protectia mediului si/sau gospodarirea apelor, stabilite in sarcina acesteia la Semnare si/sau ulterior (inclusiv prin, dar fara a se limita la, Autorizatia de Functionare), impun realizarea unor investitii mai mari decat cele estimate prin Dosarul de Prezentare, investitiile privind protectia mediului si gospodarirea apelor necesare pentru respectarea si/sau realizarea acestor obligatii, raspunderi si/sau masuri vor fi realizate, in toate cazurile, integral, fara a fi limitate la suma mentionata la sub-clauza 6.2.6 si/sau in Dosarul de Prezentare, care statueaza un plafon minimal.
Articol referitor la transparenta:
(4) Nimic din prezenta sectiune nu va impiedica Vanzatorul sa faca declaratii cu privire la privatizarea Societatii, sa furnizeze informatii confidentiale sau sa raspunda la intrebari adresate in legatura cu acest Contract si/sau cu procesul de privatizare a Societatii, de catre autoritati sau institutii guvernamentale din Romania si/sau din strainatate, dintre care se mentioneaza exemplificativ dar fara a limita la acestea, urmatoarele: Guvernul Romaniei, Parlamentul Romaniei, Consiliul Concurentei, Comisia Europeana, Fondul Monetar International, Banca Mondiala. Pentru evitarea oricarui dubiu de interpretare, se mentioneaza ca Vanzatorul este indreptatit sa furnizeze informatii confidentiale si sa publice prezentul Contract pe pagina web a Ministerului Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri iar Cumparatorul consimte, expres, la aceasta, prin semnarea prezentului Contract.
Conform caietului de sarcini al licitatiei, MECMA a solicitat prin contract ca plata pachetului integral de actiuni ale Cupru Min, in valoare de 200,7 milioane euro, sa fie facuta in 30 de zile de la obtinerea avizului Consiliului Concurentei si a autorizatiei integrate de mediu, ambele fiind clauze suspensive in contract.
Biroul de Presa
al MECMA
Adauga un comentariu!
Editoriale din aceeasi categorie
Autor: Aciduzzul | 9 decembrie, 2017 | 0 comentarii | 572 vizualizari | 3 voturi
Cioturi de arbori cu circumferinta de peste 5 metri, ulei de motor ars, paraie distruse, buldozere si drujbe care ”canta” neincetat pe toate vaile de-a lungul raului Cerna. Asa se prezinta astazi Parcul National Domogled – Valea Cernei, cel mai mare din cele 13 din Romania. Padurile ramase neatinse, formate prin procese naturale dupa ultima […]
Autor: Aciduzzul | 29 iulie, 2017 | 0 comentarii | 492 vizualizari | 2 voturi
Publicatia AgroStandard lanseaza Studiul de piata „Top 600+ Cele mai mari Exploatatii Agricole din Romania”, prima analiza de acest fel realizata vreodata in Romania. Studiul a fost realizat urmare a solicitarilor venite din partea mediului de afaceri, data fiind absenta informatiilor oficiale cu privire la fondul funciar din tara noastra, precum si a lipsei unor […]
Autor: Aciduzzul | 13 septembrie, 2015 | 1 comentarii | 610 vizualizari | 4 voturi
Toata lumea vorbeste zilele acestea despre criza imigrantilor. Toti se intrec in teorii care mai de care mai fanteziste cu privire la cauzele si la solutiile pentru acesta “criza” si s-au format deja doua tabere cu pozitii antagonice pe marginea acestui subiect. Pe de-o parte gruparile nationaliste de pe tot cuprinsul Europei care intuiesc pericolul […]
Autor: Aciduzzul | 26 august, 2015 | 0 comentarii | 359 vizualizari | 3 voturi
Marius Serban Toata lumea asista (neputincioasa) zilele acestea la o adevarata invazie a emigrantilor din tarile arabe catre Europa, care a inceput brusc, suspect de brusc. Desi subiectul este intors pe toate partile de mainstream-media, nimeni nu spune de ce aceasta invazie se petrece tocmai acum. Pana la urma razboaiele din Siria, Irak, Libia, Afganistan […]
Autor: Aciduzzul | 15 martie, 2015 | 0 comentarii | 1547 vizualizari | 9 voturi
Cazul Darius Valcov este unul cat se poate de clar al triumfului neoliberalismului si al jafului institutionalizat practicat de mafiile transnationale, numite gratios, FMI, BM, UE, etc., in coloniile cocotiere pacificate, populate cu oi placide, spalate excesiv pe creier, cam cum este Romania. Pentru a intelege resorturile dupa care functioneaza institutia care a acaparat spatiul […]
4 Comments