F-35 mai mult marcheting decat valoare militara? Lansat cu surle si trambite, proiectul Joint Strike Fighter (F-35) american risca sa devina o groapa fara fund pentru contribuabilul american. Treptat, parte din aliatii implicati in proiect s-au retras, afectati de costurile uriase dar si de lipsa de perspectiva a proiectului. Cu toate ca multi specialisti ii arata valoarea militara, F-35 ramane un proiect din ce in ce mai controversat. Cu toate acestea si romanii si l-ar dori, e drept motivand prin aceasta achizitia unor F-16 second hand aproape la fel de vechi ca MiG-urile ce urmau sa le inlocuiasca. Intr-un articol publicat de prestigioasa revista britanica “The Economist”, se prezinta cateva dintre problemele majore ale controversatului (la americani) proiect F-35 Joint Strike Fighter.
Articol complet:
“Reduceri la orizont
America ar trebui sa reduca comenzile pentru noile sale avioane de lupta intarziate si costisitoare – si sa cheltuiasca pe echipamente mai folositoare. La vremea respectiva, parea o idee buna. In 2001, cand Lockheed Martin a castigat contractul pentru dezvoltarea a ceea ce a devenit cunoscut sub numele F-35 Joint Strike Fighter, scopul era sa se produca un avion tactic relativ ieftin, cu capabilitate “stealth” de evitare a radarelor, care sa inlocuiasca cel putin patru alte tipuri de avioane aflate in serviciu.
Cel mai mare program militar din istorie nu urma doar sa constituie coloana vertebrala pentru flota de avioane de lupta a Americii pe urmatorii 50 de ani, ci sa aduca si vanzari de la cei mai apropiati aliati ai Americii. Cel putin 3.000 de F-35 urmau sa fie comandate de la inceput (mai mult de 2.400 doar de America). Urmau sa rezulte economii uriase din punctul de vedere al eficientei, initial din amploarea cifrei de productie, si mai apoi de la modelul Southwest Airlines de a folosi doar un tip de baza de avion pentru 90% din flota. Livrarile de avioane operationale urmau sa inceapa in 2010.
Un deceniu mai tarziu, lucrurile par mai putin roze. F-35 se pare ca nu va intra acum in serviciu inainte de 2016; costurile de program s-au ridicat la peste $380 miliarde; costul mediu al fiecarui avion aproape s-a dublat; iar Pentagonul considera acum ca F-35 va fi cu o treime mai scump de operat decat avioanele “de inlocuit”, cu costuri de durata a vietii de $1 trilion (o mie de miliarde). Senatorul John McCain numeste proiectul “un tren deraiat”. Chiar si sustinatorii sai, cum ar fi Robert Gates, fostul Secretar al Apararii care a fost obligat sa restructureze programul anul trecut, sunt de acord ca numarul de avioane va trebui sa fie redus.
Ce e de facut? Raspunsul radical ar fi sa se abandoneze intreg programul F-35. Dar e prea tarziu pentru asta: ar insemna ca America sa se sprijine pe versiuni modernizate de avioane, bazate pe conceptii vechi de 40 de ani. Cu toate acestea, dimensiunea uriasa a comenzii planificate pentru ceea ce va fi aproape cu siguranta ultimul avion de lupta cu pilot al Americii nu are sens, si (comanda) ar trebui redusa.
Pe mare si in aer – dar cu o raza de actiune relativ mica
In ce priveste versiunile pentru fortele aeriene si navale ale F-35, dezbaterea este mai nuantata. Desi este un avion mult mai capabil decat cele pe care le inlocuieste, s-ar putea sa nu se dovedeasca suficient de util pe o perioada suficient de mare ca sa justifice dimensiunea comenzii planificate. Analistii pun sub semnul intrebarii ca ar fi atat de “stealth” (invizibil) pe cat se sustine, precum si capacitatea sa de a penetra cele mai bune sisteme de aparare aeriana viitoare. Iar pentru a fi pe cat de “stealthy” (invizibil) pe cat este acum, F-35 nu poate sa care decat doua rachete aer-aer. Seful serviciului de dominatie aeriana din Comandamentul de Lupta Aeriana spune ca “se trezeste cu sudori reci” cand se gandeste la el.
Raza de actiune a F-35 de circa 600 mile (1.000 km) este o alta problema. Adversarul potential care va domina planificarea militara americana timp de decenii de acum incolo este China. Chiar si acum, China cumpara arme, cum ar fi rachetele balistice anti-nava de mare precizie, care vor impinge portavioanele americane afara, in vestul Pacificului, mult dincolo de raza de actiune a F-35 navale.
Cu toata sofisticarea sa, impotriva unui oponent “aproape egal”, F-35 s-ar putea sa nu poata sa se achite de sarcina pentru care a fost conceput la fel de bine ca avioanele armate fara pilot din urmatoarea generatie si ca rachetele hipersonice de croaziera. S-ar putea chiar sa se dovedeasca depasit doar la cativa ani dupa ce va intra in serviciu. Intr-o perioada de reducere a bugetelor de aparare, costul urias al F-35 si afectiunea sefilor de servicii pentru supersonicele iuti pilotate de baieti curajosi nu ar trebui sa fie lasate sa impiedice dezvoltarea unor sisteme de arme mai capabile. Taiati numarul avioanelor F-35 si cheltuiti banii pe asta.”
sursa: The Economist
Sursa: Infomondo Militar
Adauga un comentariu!
Editoriale din aceeasi categorie
Marius Șerban Odată cu intrarea într-o nouă stare de criză, după ce tocmai am ieșit din una de alertă, pentru că, nu-i așa, starea de continuă criză este singura formulă prin care mai poate fi controlată cât de cât o populație debusolată, anomizată, se vântură tot felul de versiuni de proiecte de lege, prin care, […]
Autor: Aciduzzul | 23 ianuarie, 2020 | 1 comentarii | 177 vizualizari | 3 voturi
Cele mai multe dintre evenimentele majore ale ultimelor decenii au venit ca reactie la un eveniment precedent, de multe ori fals, o provocare menita a pregati opinia publica pentru ceea ce va urma. Comentatorii politici numesc astfel de evenimente inscenate – false flag – un steag fals. Cele mai clare exemple de atacuri inscenate sunt […]
Autor: Aciduzzul | 24 mai, 2019 | 3 comentarii | 466 vizualizari | 5 voturi
“Alegerile” europarlamentare 2019, in fapt un jalnic exercitiu pseudoelectoral, reflecta cat se poate de clar faptul ca Romania este un stat esuat fara posibilitatea practica de a-si mai reveni. Asistam, de fapt, la o batalie intre diversele factiuni din serviciile secrete romanesti, in fapt doar niste reminiscente bolsevico-securistoide sau neomarxiste extrem de toxice, simple anexe […]
Autor: Aciduzzul | 14 septembrie, 2015 | 0 comentarii | 610 vizualizari | 1 vot
Michael Thomas “9/11 was an Anglo-American black operation executed in collusion with Israeli Secret Services and Saudi Arabian financiers.” — 9/11 Investigator. Undoubtedly the 9/11 attacks on New York City and Washington DC are the most misrepresented by officialdom in US history. Whereas the assassination of John F. Kennedy is now understood to have been […]
Autor: Aciduzzul | 14 septembrie, 2015 | 1 comentarii | 582 vizualizari | 6 voturi
One comment