George Roncea
Două „dive“ din două generaţii diferite, despărţite de un interval de muulţi ani, marchează un tip de perspectivă asupra feminităţii care tinde să transforme chirurgia plastică într-o normă obligatorie a prezenţei publice. Bianca Drăguşanu este un nume mai nou ventilat pe micile ecrane şi a stårnit deja interes odată cu re-lansarea Observatorului într-o formulă care se întemeiează mai puţin pe senzaţional – după cum pretindea Sorin Alexandrescu, noul mahăr al Antenei 1. Acesta afirma într-un comunicat: „am investit semnificativ pentru a transforma complet stilul de prezentare a ştirilor, mergånd mai puţin pe aspectul senzaţional şi punånd accentul pe informaţia pură şi autentică din spatele evenimentelor care afectează zilnic viaţa romånilor“. O linie socială, aşadar, cu accent pe problemele de viaţă ale romånilor.

Lăudabilă ideea, însă, ca de obicei, de la idee la practică se pierde exact mesajul iniţial. Ce au de-a face problemele de viaţă ale romånilor cu „ştirea“ despre o anume Bianca Drăguşanu, o fătucă, cum ar zice Cristoiu, tunată din bisturiu de nici ea nu mai ştie cum arăta? Popoul, picioarele, şoldurile, buzele, nasul, faţa, tzåtzele, pe scurt majoritatea pieselor componente ale acestei noi „vedete“, sunt retuşate pe bază de bisturiu. „Tradiţia“ este consacrată deja de altă „vedetă“ a postului, Mihaela Rădulescu, „lucrată“ din plin prin aceleaşi mijloace. Genul acesta de starletă tinde să reprezinte o normă de reprezentare socială, ceea ce ridică serioase probleme etice.

În Occident, de o bună bucată de timp s-a ridicat la nivel public tema „photoshopării“ vedetelor ce apar pe coperţile publicaţiilor mondene, iar în lumea modei tinde să fie luată în considerare respingerea modelelor excesiv de slabe, impuse de cutume formate în ultimele două-trei decenii. Milioane de fetiţe îşi asumă acest tip de model, repere feminine transformate în idoli, şi se îmbolnăvesc încercând să ţină pasul cu personaje care nu există în realitate, „slăbite“ din photoshop sau „modelate“ exclusiv din cuţitul chirurgilor specializaţi în retuşări plastice.

Practica dietelor aberante a dus la îmbolnăviri la o asemenea scară încât a determinat un val de dezbateri la nivel mondial asupra sistemului diabolic care creează simboluri feminine false şi falsificante. Mai mult, repercusiunile la nivel psihic au început a fi luate în seamă şi considerate a reprezenta un fel de pandemie a dezechilibrului mintal generat de efortul neomenesc al atingerii unui tip de ideal feminin inventat, creat prin tehnica trucajului fotografic şi al retuşului chirurgical.

Cu peste două sute de ani în urmă, o dezbatere similară a fost stârnită de un mare pictor, Jean Auguste Dominique Ingres, care a pictat un faimos tablou, un nud al unei doamne a epocii, Carolina Bonaparte, înfăţişată ca odaliscă, căreia îi adăugase trei vertebre în plus la coloană, pentru a arăta mai unduios. Odalisca era o doamnă specializată în satisfacerea nevoilor sultanilor, la noi purta numele de cadână, un fel de curvă cu forţa.

De la discuţiile scolastice despre anatomia feminină din secolul 19 s-a ajuns la lansarea unui alt gen de odaliscă – păpuşica gen Barbie. Introducerea acestora în universul copilăriei fetiţelor are efecte devastatoare. Nimeni nu le-a spus fetiţelor că jucăria lor preferată imită o altă doamnă faimoasă din arealul boarfelor de pripas, pe numele ei Mae West, considerată sex-simbol al anilor 1940-1950, născută într-o familie protestantă din Statele Unite şi de origine evreiască după mamă. Madama, devenită un fel de starletă de cinema, se remarca prin pieptul uriaş şi o talie bine strânsă în corset şi a fost utilizată pe front, în al Doilea Război Mondial, pentru a inflama spiritele soldaţilor americani şi a le ridica… moralul, înainte de a-şi da viaţa în bătălie, epuizaţi de frecangeală.

Industria a penetrat şi la noi cu putere, a invadat sufrageriile de data aceasta, curvetul pătrunzând prin intermediul televiziunii în fiecare casă, vrând – nevrând. Acum, asistăm, la nivel naţional, la extinderea unei adevărate demenţe a siliconării, a renuvelării faciale, a liftingului, a utilizării botoxului şi acidului hialuronic. Moda a fost lansată de „vedete“ ca Mihaela Rădulescu şi multe alte dudui de acest gen, multe dintre acestea expuse iniţial în tot felul de reviste colorate dedicate onaniei, în principal. Senzualitatea ca marcă identitară exclusivă reprezintă o normă profesională, însă la categoria de femei care trăiesc din exercitarea unei meserii vechi de când lumea, o meserie mai veche chiar decât presa.

Faptul că astăzi presa, media, tinde să utilizeze exacerbarea instinctelor libidinale de pagina cinci ca adjuvant al măririi tirajelor sau a creşterii audienţei măreşte aria problemei. Se creează un cerc vicios al accentuării acestui tip de mesaj, cu note sexual-orgiatice, în toate produsele media de largă circulaţie. Nu mai ştii dacă să râzi sau să-i plângi de milă uneia ca Bianca, urmaşa Răduleascăi, care se plângea în „Click“ că nu mai poate vorbi din cauza buzelor umflate cu pompa.

Sursa: Curentul

Adauga un comentariu!

Apăsaţi aici pentru a anula un răspuns.

Nume (necesar)

E-mail (necesar dar nu va fi publicat)

Website

CAPTCHA Code *

Orice poate sa iasa din vaccinarea cu editoarele genetice Pfizer si Moderna. Vaccinatii sunt adevarate bombe cu ceas si nimeni nu poate spune acum cand acestia vor “exploda” si vor deveni un adevarat biohazard. Pentru ca, din pacate, vaccinatii nu se pot dezvaccina. Estimarile celor mai multi specialisti variaza intre 12 si 14 luni. De […]

Legea vaccinarii obligatorii a fost adoptata in UNANIMITATATE in comisia de santate din Camera Deputatilor. Adica au votat-o toate “partidele” politice, fara exceptie! Chiar daca au fost aduse sute de amendamente fata de varianta adoptata acum doi ani de Senat, ce sa vezi, s-a pastrat neatins un articol, cu ginion, articolul 13 care prevede la […]

Nici nu stiu cum sa formulez cat mai bine: traim intr-o lume de prosti sau traim intr-o lume a prostilor? Poate ca mai bine ar fi sa reformulez si sa scriu ca traim intr-o lume in care prostii sunt majoritatea covarsitoare. Ii vezi la tot pasul: vor sa fie mereu sefi, au gura mare, cred […]

Cele mai multe dintre evenimentele majore ale ultimelor decenii au venit ca reactie la un eveniment precedent, de multe ori fals, o provocare menita a pregati opinia publica pentru ceea ce va urma. Comentatorii politici numesc astfel de evenimente inscenate – false flag – un steag fals. Cele mai clare exemple de atacuri inscenate sunt […]

Miza “alegerilor” europarlamentare 2019 este, din perspectiva papusarilor locali si a sefilor lor alogeni, una cat se poate de simpla: cati imbecili vor mai fi vrajiti de necesitatea de a-si exercita “dreptul” de vot in numele democratiei, in perspectiva urmatoarelor “alegeri”, prezidentiale, parlamentale si locale. Prostilor, evident, nu le spune nimeni cui foloseste acesta iesire […]