“Descoperim un tanar (are 35 de ani si pare cu vreo zece mai putin) simplu, emotionant si emotionat, aproape patetic, care ne vorbeste de tatal lui iesind din inchisoare si nespunandu-i nimic din cele petrecute acolo. Aduce o sticla de Murfatlar s-o bem impreuna in amintirea acestui tata mort fara sa-i fi spus fiului suferintele prin care a trecut”. – Monica Lovinescu.

De la N.K.V.D. si Gestapo la Banca Nationala a Romaniei si Institutul Cultural Roman

Despre Horia-Roman Patapievici s-a afirmat, mai mult sau mai putin explicit, ca ar avea niscaiva legaturi cu afacerile secrete ale unor servicii straine, ca activ si totodata nociv agent de influenta. Avem, din pacate, si o traditie a tradarii, prin care unii s-au definit dintotdeauna. Este si cazul familiei Dionis si Odarca Patapievici, un cuplu informativ creat de N.K.V.D. la inceputul anilor ’40 in Cernauti si infiltrat apoi in sectia Gestapo-ului din Viena, de unde, in 1947-1948, s-a petrecut marsrutizarea in Romania.

Nu am fi adus in atentie acest caz daca nu am fi fost, in zilele din urma, martorii unui eveniment notabil pentru lumea informatiilor secrete : protestul, cu voie de la Serviciul Federal de Informatii german (B.N.D.), al scriitoarei Herta Müller impotriva protectiei pe care presedintele In¬stitutului Cultural Roman, Horia-Roman Patapievici, o acorda mai multor fosti si actuali agenti secreti. Ai Securitatii si ai altor servicii secrete de aici sau de aiurea.

Razboiul agentilor secreti

De ce apare Herta Müller in disputa agentilor secreti protejati de Horia-Roman Patapievici ? De ce o campanie ampla anti-Patapievici in media externa de mare tiraj si circulatie, vizibil supervizata de anumite servicii secrete straine ? Raspunsul cel mai la indemana este acela ca scriitoarea disidenta, protejata a B.N.D.-lui pana la si dupa plecarea din Romania, nu si-a mai putut retine indignarea fata de nerecunostinta si lipsa de loialitate, adica tradarea, la care « noul caporal » s-a pretat in cea mai buna traditie a familiei. In anii 1993-1995, Horia-Roman Patapievici a fost dirijat de noii sai protectori sa intretina legaturi informative printre ramasitele emigratiei legionare din Franta si R.F. Germania, unde se afla ca bursier.

Ca ultimi reprezentanti ai Romaniei autentice, membrii exilului romanesc trebuiau studiati si anihilati la fel ca fostii detinuti politici de acasa, singurele foruri morale romanesti din tara si din afara ei. Locul lor trebuia ocupat de falsi disidenti anticomunisti, ceea ce s-a si intamplat. Ca atare, diversionistii au fost directionati si spre emigratia anticomunista legionara. Patapievici-junior printre ei. Asa a fost luat automat in studiu, documentare si cultivare de « institutiile culturale » ale Ofi¬ciului Federal pentru Apararea Constitutiei (omologul Serviciului Roman de Informatii). Contactele si, mai ales, contactarile de care a avut parte in Germania l-au facut sa ajunga la intoarcerea in tara nici mai mult, nici mai putin decat director al Centrului de Studii Germane al Facultatii de Filosofie de la Universitatea Bucuresti.

Pe acest fundal s-a creat imprejurarea scandalului cu « capitanul Soare ». Un superior de-al « capitanului Soare », care a supervizat opera¬tiunea, nu a ezitat sa-l dea in primire pe ofiterul S.R.I. trimis pentru o banala investigatie si sa se foloseasca de acest prilej pentru a-l lansa pe Patapievici pe orbita-i deja desenata. Scandalul mediatic brodat sub pretextul inabilitatii « capitanului Soare » avea sa-l scoata pe Horia-Roman Patapievici din anonimat, propulsandu-l in atentia opiniei publice. Platforma si notorietatea pe care Virgil Magureanu i le-a creat prin orchestrarea scandalului mediatic sunt interpretate de cunoscatorii resorturilor ascunse ale gestului lui « dom’ Profesor » ca « o recompensa pentru marile merite ce nu pot fi specificate » pe care Dionis Patapievici, tatal lui Horia-Roman, le-a avut, in secret, in slujba N.K.V.D.-ului, Gestapo-ului si altor servicii, iar oficial in slujba Comandamentului Militar din Austria al Armatei Rosii. Dar nu numai in slujba acestora. « Fiul lupului » – cum l-au numit jurnalistii O. Zara si Catalin Antohe pe H-R. Patapievici (Curentul, 1 octombrie 2002) – avea nevoie de crearea imprejurarilor care sa-i permita preluarea si continuarea traditiei familiei, a serviciilor ce nu pot fi specificate, incepute de bunicul si tatal sau in favoarea « Mamei Rusia », a Marii Tari a Sovietelor si impotriva fiintei national-statale a Romaniei.

Cu abilitatea-i caracteristica, Virgil Magureanu l-a ajutat cu prisosinta, exploatand un fapt profesional banal, o investigatie comuna a « ca¬pitanului Soare », pe care presa insetata de sangele serviciilor secrete a supradimensionat-o, creand un fals persecutat, chipurile pentru atitudinea sa « anti-Iliescu ». De notorietate era deja ca si directorul S.R.I., Virgil Magureanu, devenise un « anti-Iliescu », cautandu-i presedintelui inlocuitori. Ceea ce-i putea justifica gestul de « a scoate la rampa » inca un opozant cu oarecare lustru, chiar daca opozantul, pe fond, avea ce avea cu Romania, nu cu Iliescu in special. Nu este lipsit de interes in acest context – dupa cum spunea fostul sau prim-adjunct, generalul Victor Marcu, in raportul adresat fostului presedinte al Romaniei, Ion Iliescu – ca Virgil Magureanu i-a ascuns presedintelui datele reale ale scandalului « Soare-Patapievici ».

Adevarul i-a fost adus la cunostinta presedintelui de generalul Marcu, la solicitarea lui Iliescu, de fata fiind si consilierul prezidential pentru securitate. Ascensiunea ulterioara, la rang ministerial, a lui Horia-Roman Patapievici in Colegiul Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii, examinata de specialisti in intelligence, apare ca o reusita infiltrare a unei « cartite » intr-o institutie in care miza dosarelor Securitatii referitoare la agentii si actiunile serviciilor straine a mobilizat ample resurse din partea acestora din urma.

Patapievici-junior nu a mostenit insa calitatile intrinseci ale ascendentilor sai pentru operatiuni speciale sub acoperire. Horia-Roman si camarazi de-ai lui au fost « prinsi cu mata in sac », adica executand teme de scotocire si extragere de informatii si documente din arhivele Securitatii la solicitarea serviciilor straine interesate deopotriva sa recupereze amintirea actiunilor lor trecute in Romania si sa proiecteze altele. Pedeapsa pentru fapta sa ignobila a fost « o rotire », respectiv promovarea ca presedinte al Institutului Cultural Roman, o inalta demnitate ce i-a venit « manusa » individului chitit pe continuarea lucrarilor antinationale ale inaintasilor sai cominternisti care au distrus programatic intelectualitatea si valorile identitare ale culturii si spiritualitatii romanesti.

Lead-ul informatiilor candva secrete (au trecut cei 40 de ani !), sec exprimat, spune : « Dionis Patapievici a fost exfiltrat din Austria in anul 1948, pentru a fi reinfiltrat in centrala Bancii Nationale a Romaniei. » Ca in orice istorie de spionaj cu agenti acoperiti, numele, nationalitatea si cetatenia acestora sunt invaluite in nebuloasele actelor de stare civila, confectionate pentru sustinerea legendelor prin care li se atribuie o noua identitate.

Astfel, Patapievici-senior apare cand Patapievici Dionisie sau Dionis, cand Patapiewicz Denys, cand Patapicovici. Nationalitatea este incerta. Cea declarata era cea polona, altii spun ucraineana – si-i credem, caci in familiile ucrainene din Basarabia copiii deveneau poligloti, invatand patru limbi straine si cu oarece greutati vorbind doar una, romana. Diferentele si inexactitatile de nume sunt foarte importante in actele de stare civila : ele sunt premeditat introduse in documente atat pentru a facilita acoperirea, cat si pentru a deruta si ingreuna identificarea certa a agentilor ilegali.

Din 1948 si pana in 1961, timp in care consilierii sovietici controlau toate miscarile si actiunile Administratiei, Armatei, Internelor si Securitatii, cazul Dionis Patapievici, criptonim « D. Patrascu », fost membru al Gestapo-ului si suspect de spionaj economic, nu a existat. Odata cu declinul controlului exercitat de consilierii sovietici, Dionis Patapievici devine subiectul unei actiuni contrainformative cu dublu scop : clarificarea trecutului sau in Sectia Gestapo-ului din Viena (daca nu era cumva un urmarit international cu identitate falsa) si lamurirea unor suspiciuni de spionaj si sabotaj economic (in Banca Nationala au fost si victime politice, persoane care au avut de suferit pe nedrept, fiindu-le atribuite vinovatii grave ale altora).

Cariera lui Dionis Patapievici in diversiune si spionaj a inceput la Cernauti in anii liceului, cand a fost remarcat de profesorii romani ca « agent al provocarilor bolsevice, al carui loc este dincolo de Nistru ». Intr-o biografie aflata in Arhiva Cadrelor fostei Banci de Stat a Republicii Populare Romane, Dionis Patapievici mentioneaza ca a fost « suspectat si persecutat de organele statului fascist [adica roman – n. n.] pentru comportarea avuta sub regimul sovietic » si a fost nevoit sa se refugieze, in 1941, in Polonia (mai exact, in Galitia, regiune a Poloniei alipita Ucrainei, deci in U.R.S.S.). Asadar, nesuportand regimul romanesc antisovietic, a fugit din Basarabia in U.R.S.S. Nu din calea rusilor, ci in bratele lor ! Ul¬terior, e adevarat, drumurile aveau sa-l poarte si pe pamanturi stapanite de cel de-al Treilea Reich. Perioada sederii in Tara Sovietelor a fost, dupa cum se va vedea, una de pregatiri speciale intense in vederea infiltrarii in Politia Politica Secreta de Stat a Reich-ului (Gestapo).

Traditia tradarii

In multele completari biografice solicitate pentru clarificarea necunoscutelor din trecutului sau, Dionis Patapievici sustinea, pentru a acoperi o parte din goluri, ca ar fi fost concentrat la munca fortata in Germania. Afirmatia a fost contrazisa ulterior de altele. In realitate, ea ascundea o alta parte intunecata a biografiei sale.

Referintele date de o prietena a primei sale sotii, decedata in 1951 – cu care, dupa schema de ansamblu a cazului, pare a fi format un cuplu informativ N.K.V.D.-ist la Viena – spun cu totul altceva : « Cunosc pe tov. Patapievici Dionisie, sotul fostei mele colege de liceu, Dragan Odarka, din 1939, toamna. Ucrainean […] foarte dusmanos, neintelegator […]. La Viena, el a fost in serviciul Gestapo-ului (astea le stiu de la ea), a castigat foarte bine, a jefuit o multime de lume si si-a insusit o multime de lucruri. […] In 1950, in urma unei discutii cu el, m-am suparat… Nu ne-am mai vazut… am auzit ca ea a murit… A decedat in urma unei grele suferinte (amanunte mi-a povestit mama ei), datorita rautatii si neglijentei lui. Nu-i dadea medicamente, incepea sa o bata, cand spunea ca are dureri nu o credea.

Mama ei a venit dupa aceea in Bucuresti ca sa creasca copiii [fiicele Lydia si Elena – n. n.]. Mi-a povestit ca de multe ori nu le dadea pensia alimentara si bunica trebuia sa dea lectii de pian ca sa poata intretine acesti copii. Am auzit ca s-a insurat, are din nou un copil si pentru acest copil [Horia-Roman – n. n.] aduce cele mai mari bunatati, iar pentru cele doua fetite orfane nu vrea sa dea nimic. » Dintr-o adnotare a inspectorului de personal Dobrescu, retinem : « Patapievici Dionisie a fost interesat sa moara [sotia] pentru a nu se descoperi ce-a facut in Germania. » Intr-adevar, era singura persoana care ar fi putut deveni incomoda daca ar fi cedat permanentului stres al dedublarii existentiale. Si este posibil sa fi cedat…

Legenda pusa in circulatie despre internarea la munca fortata din Germania a fost infirmata intr-o imprejurare chiar de Dionis Patapievici. Astfel, pe cand se pregatea sa obtina carnetul de conducere auto, a afirmat ca nu are emotii, deoarece a avut carnet de sofer in Germania (Austria – Al Treilea Reich), unde a circulat aproape tot timpul pe mai multe tipuri de masini.

Desi a avut grija sa indice numeroase persoane care sa poata da referinte despre diferite etape si perioade din viata si activitatea sa, nici macar accidental nu a mentionat vreuna dintre cele care ar fi putut cunoaste aspecte negative, compromitatoare. In anii petrecuti in Germania (Austria), Dionis Patapievici s-a aflat in legatura cu legionari fugiti din Romania dupa rebeliune. Pe de o parte, ii supraveghea din insarcinarea Gestapo-ului, iar pe de alta parte, din cea a N.K.V.D.-ului. Dupa ce armata germana s-a retras din Austria si Gestapo-ul si-a incetat activitatea, Dionis Patapievici nu a fost epurat, asemenea altor camarazi, ci a fost preluat imediat la Viena, ca « translator poliglot », de Comandamentul Militar al Armatei Rosii.

Concomitent, devine membru activ al Partidului Comunist din Austria, agitator ce atrage atentia autoritatilor (vom vedea si ce interes avea !), si urmeaza cursurile Inaltei ªcoli pentru Comert Mondial. Aici isi sustine licenta cu lucrarea apologetica « Banca de Stat si sistemul bancar al U.R.S.S. », despre care afirma ca a fost un act stiintific temerar, caci « a popularizat maretele realizari sovietice intr-o tara burgheza ». De aici si pana la infiltrarea sa in inima secretelor Bancii de Stat a Romaniei nu a mai fost decat un pas.

Dupa epurarea aparatului politienesc austriac de catre serviciile de informatii militare sovietice, Dionis Patapievici a fost transferat la Politia din Viena. In 1948, potrivit afirmatiilor sale, are neplaceri : se simte supravegheat de autoritati pentru ca era un militant prea activ al Partidului Comunist din Austria si al Asociatiei Austria-U.R.S.S. Drept urmare, se adreseaza Misiunii Romaniei si Delegatiei romane pentru repatrieri, soli¬citand efectuarea formalitatilor pentru stabilirea in Romania, unde aflase ca puterea sovietica a instaurat un regim democratic liber, in care se va putea manifesta si afirma potrivit convingerilor sale.

Declaratiile sale despre cum il urmareau si persecutau autoritatile austriece sunt perisabile. El era omul sovieticilor, iar influenta lor era in acel moment indiscutabila. Motive pentru a se afla in atentia autoritatilor existau : comportamentul sau ca membru al Gestapo-ului si conspiratiile tesute de filiala vieneza a Cominternului, al carei membru activ era, impotriva securitatii si neutralitatii Austriei. In subsidiar, nu ar trebui excluse nici unele abuzuri in rechizitionarea, pentru Armata Rosie, a unor bunuri si valori care ar fi fost deturnate in alte scopuri, ceea ce ar fi determinat pagubitii sa se intoarca impotriva functionarilor corupti ai Administratiei Militare Sovietice.

Nu este lipsit de semnificatie faptul ca Dionisie Patapievici, imediat ce a venit in Bucuresti, si-a achizitionat un apartament singur pe etaj, la pretul de 100 000 de lei, de la proprietarul Godel Ofner. Sectia financiara a evaluat apartamentul la 150 000 de lei ; ulterior, cand au aparut suspiciuni cu privire la provenienta banilor, Dionisie Patapievici l-a trecut pe numele fiicelor.

Dionis Patapievici nu era cetatean roman. Pentru a obtine cetatenia, a invocat Legea nr. 162 din 29 mai 1947, care ii declara cetateni romani pe toti cei care – ei sau parintii lor – au locuit in 1920 in teritorii supuse jurisdictiei statului roman. Nu exista dovada renuntarii la cetatenia sovietica. Este insa simptomatic faptul ca omul care a renegat autoritatea statului roman intelege sa uzeze tocmai de aceasta autoritate. Aceasta, dupa cate relateaza unchiul sau, avocatul Liubomir Patapievici, cu domiciliul in orasul Agnita, « pentru tovarasul Patapievici a adus numai zile negre, iar tatal sau, Leonida Patapievici, a fost chiar arestat pentru motivul de loialitate fata de statul sovietic ». Este justificata intrebarea daca ucrai¬neano-polonezul Dionisie Patapievici a ales Romania in locul Ucrainei sau al Poloniei din anumite convingeri ori s-a conformat unui ordin de misiune.

Odata stabilit in Romania, cu multi bani si multe bunuri de valoare – bijuterii, obiecte de arta, tablouri, blanuri, albume filatelice etc. –, Dionisie Patapievici incearca sa obtina recunoasterea apartenentei politice pe baza carnetului de membru al Partidului Comunist din Austria. Dorinta nu i s-a implinit.

Pe baza unor recomandari din Austria, se prezinta profesorilor Mladenaltz si Marin Lupu (Marcel Wolfowitz) – primul era decan al Academiei Comerciale, iar celalalt, vicepresedinte al Institutului de Studii Economice si Planificare, dar si al Bancii de Stat al Republicii Populare Romane. A fost acceptat apoi ca asistent universitar, iar Lupu l-a angajat tot atunci inspector, apoi sef de serviciu si consilier la Banca de Stat. Marin Lupu avea sa exploateze calitatile de poliglot ale lui Dionisie Patapievici in scrierea operei sale stiintifice (primul curs de istorie a economiei nationale), dublandu-i postul de asistent cu cel de bibliotecar documentarist.

Potrivit criteriilor contrainformative ale Securitatii, Dionisie Patapievici ar fi trebuit sa fie preluat imediat dupa repatriere in procedurile de debriefing (asa se spune azi), pus sub o stricta supraveghere si in carantina ideologica. Nimic din toate acestea nu s-a intamplat. Consilierii sovietici si protectia nomenclaturistilor cominternisti l-au exceptat de la reguli, dar nu l-au scutit de emotii si neplaceri.

Serviciul de Cadre al Bancii de Stat, prin vigilenta si fermitatea unui anume Dobrescu (oare un ofiter acoperit ?), permanent suspicios, era parca anume programat sa verifice sistematic rezistenta legendei de acoperire, solicitandu-i celui vizat suplimente de autobiografie si clarificari, cautand persoanele care sa poata oferi referinte credibile. Odata cu plecarea consilierilor sovietici din Ministerul Afacerilor Interne si inlocuirea alogenilor din conducerea structurilor Securitatii, Dionis Patapievici a fost imediat introdus in verificari de contraspionaj si clarificare a activitatii sale in Gestapo-ul din Viena.

Ofiterul de caz i-a fost student la Academia Comerciala. Natura relatiilor lor si ascendentul profesorului asupra fostului student au influentat impartialitatea, obiectivitatea si probitatea profesionala a verificarilor, dar mai cu seama interpretarea si evaluarea faptelor.

Agentii din categoria « ilegali in obiective » utilizau procedee fotografice pentru a culege, fixa si prelucra informatiile, dar si pentru a realiza legatura impersonala. Dionisie Patapievici era un pasionat fotograf « amator ». Avea, la un moment dat, o familie de sapte persoane. Cumulul initial de functii si salarii nu mai exista. Sotia avea un salariu modest. El, cu prudenta si discretie, era un rafinat si deocheat petrecaret. In 1965 dispune de resurse pentru achizitionarea unui autoturism Renault major 10. Desi i s-a ivit perspectiva unei promovari, a unei mai mari independente profesionale, cu salariu motivant si alte facilitati, nu a acceptat sa plece din Centrala Bancii de Stat. Pentru a-si pastra locul de munca si orizontul de acces la informatii vitale privind politicile monetare, fundamentarea balantelor de venituri si cheltuieli, planificarea circulatiei monetare s. a., impotriva felului sau de a fi, Dionisie Patapievici evita orice situatie care i-ar fi putut tulbura stabilitatea si continuitatea profesionala.

Mai multe surse ale contrainformatiilor economice din obiectivul Banca de Stat ii semnaleaza curiozitatea, curtoazia cu care le inconjoara pe secretarele vicepresedintilor care manipulau documentele sensibile, vizitele frecvente la compartimente in care se centralizeaza informatii secrete din Comitetul de Stat al Planificarii si din ministerele economice, dar si natura sa profund interiorizata, ce face imposibila descifrarea adevaratelor sale trairi.

In evenimentele « contrarevolutionare » din 1958, soldate cu arestarea ministrului de Finante Aurel Vijoli, Dionisie Patapievici, ca sef al Serviciului Circulatiei Monetare din Directia Planificarii Economice a Bancii de Stat, s-a aflat in tabara celor care au infierat imitarea de catre ministrul Vijoli a metodelor burghezo-liberale titoiste. Nici n-ar fi putut face altfel autorul lucrarii propagandistice « Banca de stat si sistemul bancar al U.R.S.S. ». Dionisie Patapievici nu lipsea din nici un colectiv care genera ori inmormanta probleme, dar consuma intotdeauna informatii sensibile de prima mana, chipurile pentru a pregati marile decizii de politici bancare. Unii nu vedeau cu ochi buni omniprezenta sa, dar intotdeauna se gasea o persoana importanta care sa spuna ca « este bine ca tov. Patapievici sa faca parte din colectiv, deoarece este si translatorul intotdeauna prezent la intalnirile cu delegatiile C.A.E.R. si din U.R.S.S. ».

Nici completarile aduse biografiei si nici investigatiile specializate nu au lamurit cum de l-a urmat in strainatate prietena sa din primul an de facultate, Odarca Dragan, cu care s-a casatorit, probabil, la Viena. Analistii din contraspionaj care au reevaluat cazul au remarcat similitudinea cu alte cazuri si au avansat o ipoteza de lucru plauzibila : un cuplu informativ. Desi cuplul nu a rezistat – aparent, din « cauze naturale » –, scopul sau a fost atins. A sustinut biografia si a motivat actiunile lui Dionis Patapievici in periplul sau de la Cernauti la Viena si, ulterior, la Bucuresti, in inima secretelor bancare ale Romaniei.

Olga Dragan, mama primei sotii, avea cunostinta de apartenenta lui Dionis Patapievici la o organizatie nationalista ucraineana. Ii admirase puternicele sentimente si idealuri nationaliste si-l dezavua pentru tradarea lor. Este un element deosebit de important. Nationalistii ucraineni erau vanati de Departamentul Operatiunilor Executive (lichidari fizice) in intreaga lume. Dionis Patapievici sa fi fost oare o « coada a topoarelor » N.K.V.D.-ului ? Olga Dragan sesizase nu numai tradarea idealului nationalist ucrainean, ci si grija exagerata a ginerelui sau pentru pastrarea pozitiei profesionale in banca. In fond, dupa cum chiar el a afirmat, « prin munca ce o duc, cunosc cele mai mari secrete ale economiei tarii intr-un orizont strategic de 15-20 de ani, fiind, in fapt, unicul detinator al intregului volum de date secrete, in timp ce toti ceilalti inalti functionari cunosc doar ceea ce priveste departamentele lor. Daca eu as trada, tradarea mea s-ar multiplica de cateva ori cu coeficientul importantei informatiilor ».

Totusi, Dionis Patapievici era permanent framantat si nemultumit. Se considera marginalizat politic, domeniu in care avea ambitii. Nu i se echivala si calitatea de membru de partid si nici nu fusese primit in P.M.R., ulterior P.C.R. Era oarecum nedumerit de aceasta neincredere, cu atat mai mult cu cat de la Securitate primea anual avizul de acces la documente strict secrete de importanta deosebita. Nu stia insa ca documentele puteau fi si contrafacute in scopuri de dezinformare/influentare a spionajului sta¬telor/bancilor interesate de informatiile respective. Dupa sapte ani, double-crosse-ul din actiunea de contraspionaj « D. Patrascu » a primit rezolutia « inchis cu mentinerea in evidenta pasiva ».

Se iveste insa fila noua din traditiile familiei. Atacul deschis al Hertei Müller la onorabilitatea sefului I.C.R., Horia-Roman Patapievici, poate fi deopotriva o sanctiune pentru un act de tradare si o manevra de conspirare a legaturii cu vreun « institut cultural » afiliat pe langa un serviciu de spionaj. In spionaj-contraspionaj, toate intamplarile si faptele sunt ambivalente. Ceea ce este tradare pentru o parte este eroism in tabara adversa. Ca « Micul Führer » nu poate fi decat intr-o tabara adversa Ro¬maniei este un loc comun. Istoria acestei intamplari ne ofera suficiente elemente ca sa intelegem apetenta lui Horia-Roman Patapievici pentru imitarea – in fizionomie, gesturi si atitudini – a caporalului Adolf Hitler. Pentru apucaturile sale de calau al valorilor nationale si pentru fecaloidizarea limbajului public, Horia-Roman Patapievici, demn descendent al unui gestapovist-enkavedist, merita numele de serviciu de « Micul Führer » al culturii romane peste hotare.

Aurel I Rogojan

Capitol al cartii Fereastra Serviciilor Secrete, Editura Compania, 2011

Documentare suplimentara:

PATAPIEVICI, falsificatorul trecutului. 13 FILE DINTR-UN DOSAR DE COLABORATOR AL REGIMULUI BOLSEVIC

Horia Roman PATAPIEVICI, TVR Cultural, 16 aprilie 2007: “Numele meu este Horia-Roman Patapievici. Horia este prenumele pe care mi l-a dat mama si toti oamenii, de cand ma stiu, mi-au spus Horia. Mama imi spunea Horia. Roman este prenumele pe care mi l-a dat tata si nimeni cu exceptia lui nu mi-a spus vreodata Roman. (…) Tata era dintr-un sat de langa Cernauti si toata regiunea in care erau el si familia lui – cei care se chemau fie Patapievici, fie Smercianski (pe bunica mea o chema Rozalia Smercianski) – au ramas in Uniunea Sovietica. Un timp, au incercat sa se acomodeze.

Tata e nascut in ‘21, avea exact varsta de inrolare s.a.m.d. Roman Smercianski, varul lui primar, era in aceeasi situatie. Si s-a facut un consiliu de familie in urma caruia s-a hotarat ca baietii, baietii tineri, sa se refugieze. Nu in Romania, pentru ca ei erau convinsi atunci ca Uniunea Sovietica va invada Romania, ci in Polonia. In Polonia ocupata de nemti. Pentru ca Polonia fusese cu un an inainte impartita intre rusi si nemti.”

Horia-Roman PATAPIEVICI, “Evenimentul Zilei”, 11 ianuarie 2007:

“Tatal meu a fost un refugiat din Cernauti. Venirea sovieticilor l-a facut sa se refugieze: nu in ce mai ramasese din tara, despre care credea ca va fi si ea in curand invadata, ci in Polonia. Oricat ar parea de ciudat azi, oamenilor din mediul social al bunicilor mei le parea in 1940, in Polonia impartita, mai sigur sub nemti decat sub sovietici.

Toata viata lui, tata a ramas ingrozit de rusi. Cooptat in anii ‘70 sa se duca la Moscova intr-o delegatie CAER, tata a refuzat. El, care din spirit de disciplina nu putea face niciun gest de fronda, a refuzat sa se intoarca in tara din care niciun Patapievici nu s-a mai intors. Nu putea uita ca din familia lui urmasi nu au avut decat cei care au reusit sa se refugieze.Restul patapievicilor au fost rasi – care arestati, care omorati, care deportati. Astazi, in locurile natale ale familiei Patapievici nu mai exista nimeni din neamul meu.(…)

Din familia mea paterna nu au supravietuit decat doi oameni: unul era tatal meu, celalalt unchiul lui. Dintre acestia, numai unul a mai putut avea, cum se spune in Biblie, fii si fiice. Sovieticii, pentru mine, sunt ucigasii neamului meu.(…)”

Horia-Roman PATAPIEVICI, “TANGO – Revista femeilor care stiu sa se miste”, 1 aprilie 2007

“Tatal meu a fost un om de o modestie si de o discretie cu totul si cu totul exceptionale. (…) Aveam sa aflu cit suport existential avea prudenta lui cind, la aproape 20 de ani de la moartea lui, i-am putut citi, la CNSAS, dosarul.(…) Dupa cedarea Bucovinei catre sovietici, tata s-a refugiat in Polonia, apoi a plecat la Viena, unde a stat in timpul razboiului; a fugit de sub rusi impreuna cu varul lui primar, Roman Smerceanski, care a fost impuscat de o patrula sovietica la putin timp dupa ce au parasit Cernautiul.”

Monica LOVINESCU:

“Descoperim un tanar (are 35 de ani si pare cu vreo zece mai putin) simplu, emotionant si emotionat, aproape patetic, care ne vorbeste de tatal lui iesind din inchisoare si nespunandu-i nimic din cele petrecute acolo. Aduce o sticla de Murfatlar s-o bem impreuna in amintirea acestui tata mort fara sa-i fi spus fiului suferintele prin care a trecut”.
“Jurnal, 1990-1993″, pagina 291

Petitia pentru demiterea lui Patapievici – Romania

Petitia pentru demiterea lui Patapievici – International

ADEVARUL:

“Subsemnatul Patapievici Dionis, salariat la Banca de Stat, Directia Operatiuni Banesti, domiciliat in Bucuresti, raionul Tudor Vladimirescu, str. Caimatei 14, arat urmatoarele:

1.(…) Urmare schimbarilor teritoriale ce au avut loc in aceasta perioada (22 iunie 1940) am avut posibilitatea sa ma inscriu la Universitatea de Stat din Cernauti (URSS) la facultatea de fizica si matematici. Pentru rezultatele bune obtinute la invatatura si pe taramul activitatii obstesti, am obtinut bursa de merit. Dupa absolvirea primului an de facultate, razboiul si ocupatia hitlerista-antonesciana au intrerupt mersul normal al vietii. Suspectat si persecutat de organele statului fascist pentru comportarea avuta sub regimul sovietic, lipsit de vreo perspectiva si amenintat cu mobilizarea si trimiterea pe frontul antisovietic, in toamna anului 1941 am parasit regiunile natale pentru a ama refugia in Polonia.(…)

Din aprilie 1945 am putut din nou sa traiesc in conditii umane. La Viena am activat ca transalator pe langa Comandamentul militar sovietic, apoi pe langa Politia Zonei Sovietice, in arondismentul I. (…) Imediat dupa eliberarea Vienei de Armata Rosie m-am inscris la Academia superioara de Comert Mondial. In timpul sederii mele la Viena am activat in randul Partidului Comunist Austriac. In anul 1946 am fost primit ca membru in Partidul Comunist (carnet nr. 201729 din 2 oct. 1946). (…)

2. Ca dovezi pentru cele aratate in autobiografie voi mentiona unele documente, existente asupra mea si persoane. (..) Pentru perioada 1940/1941 cand am studiat in URSS: carnet de student. (…) In ceea ce priveste activitatea democratica posed legitinmatia de membru in Partidul Comunist Austriac nr. 201729/1946 (predat la CC al PMR) si carnet de membru in K.d.G.H. – Comitetul studentilor oprimati de nazism (nr. A 2056); in Asociatia de strangerea legaturilor de prietenie cu URSS (nr. 62508), etc. (…)

TRAIASCA LUPTA PENTRU PACE

Bucuresti, 16 oct. 1960″

COMPLETARI:

“In legatura cu comportarea mea din perioada 1936-1940 si conceptiilor pe care le aveam atunci arat ca in clasa a VI-a de liceu (1937/1938) am avut discutii in contradictoriu cu profesorul meu de limba germana, Popescu, discutii care s-au terminat cu aprecierea dansului ca “am conceptii bolsevice” si ca locul meu ar fi “dincolo de Nistru”.”

“Plecarea din tara a fost determinata de atmosfera de teroare dezlantuita de autoritatile de ocupatie din Bucovina de Nord, impotriva tuturor acelora care au colaborat cu regimul sovietic si de atitudine negativa fata de razboiul antisovietic la care nu vroiam sa ma las mobilizat. De aceia am plecat din Cernauti inapoi la Stanceni, iar de aici la Horodenca, o localitate apropiat de Stanceni, pe teritoriul URSS (fosta Galitie Poloneza, intrata in componenta Statului Sovietic inca in anul 1939).”

PATAPIEVICI, “victima” “ucigasilor neamului lui” este complicele ucigasilor neamului nostru:

Sursa: Ziaristi Online, Civic Media

Adauga un comentariu!

Apăsaţi aici pentru a anula un răspuns.

Nume (necesar)

E-mail (necesar dar nu va fi publicat)

Website

CAPTCHA Code *

Marius Șerban Odată cu intrarea într-o nouă stare de criză, după ce tocmai am ieșit din una de alertă, pentru că, nu-i așa, starea de continuă criză este singura formulă prin care mai poate fi controlată cât de cât o populație debusolată, anomizată, se vântură tot felul de versiuni de proiecte de lege, prin care, […]

Legea vaccinarii obligatorii a fost adoptata in UNANIMITATATE in comisia de santate din Camera Deputatilor. Adica au votat-o toate “partidele” politice, fara exceptie! Chiar daca au fost aduse sute de amendamente fata de varianta adoptata acum doi ani de Senat, ce sa vezi, s-a pastrat neatins un articol, cu ginion, articolul 13 care prevede la […]

Niciodata in intreaga sa istorie statul si poporul roman, atat cat a mai ramas, nu au fost atat de aprope de extinctie ca acum. Practic, acum se joaca viitorul Romaniei intr-un context politic international extrem de nefavorabil. Lipsa de reactie inseamna acum, pur si simplu, extinctie! Practic, toate partidele, cu exceptia Partidului Noua Romanie (PNR) […]

Partidul Noua Romanie (PNR) considera ca Justitia din Romania este una dintre cele mai corupte institutii publice, fapt confirmat de sondajele de opinie, deciziile contradictorii si arbitrare ale magistratilor avand repercursiuni catastrofale asupra oamenilor si decredibilizand semnificativ statul roman, si asa in disoulutie. PNR sustine cu tarie o lege prin care magistratii sa fie trasi […]

Partidul Noua Romanie (PNR), sustinut de Miscarea Civica Frontul Alfa, sustine ca este o problema de siguranta nationala, in contextul crizei economice fara precedent care va lovi Romania, confiscarea averilor ilicite, investigarea surselor averii afisate, cu precadere pentru demnitari si functionarii publici, audit pentru verificarea datoriei publice a Romaniei, reintroducerea pedepsei cu moartea si majorarea […]