Liderul Mediasind Cristi Godinac a dat un interviu pentru Southeast European Times despre impactul crizei economice asupra presei române şi viitorul sectorului online. Presedintele FRJ Mediasind, Cristinel Godinac, pentru SETimes: “[…] Majoritatea organizaţiilor de presă au fost nevoite să recurgă la disponibilizări. Ele motivează acest lucru prin criza economică, prin necesitatea reorganizării interne. Datele noastre arată că aproximativ 1.000 de angajaţi au fost disponibilizaţi până acum.
Printre trusturile de presă nevoite să disponibilizeze personal se numără MediaPro, Ringier, Gardianul, Intact, Adevărul, România Liberă, precum şi multe instituţii de presă din restul ţării.
Iar lucrurile nu par să se oprească aici. Există informaţii că vor urma noi valuri de disponibilizări în presă, astfel că cifra menţionată mai sus s-ar putea dubla până la sfârşitul anului[…]”…
Sursa: Blogul lui Budescu
Adauga un comentariu!
Editoriale din aceeasi categorie
Marius Șerban Odată cu intrarea într-o nouă stare de criză, după ce tocmai am ieșit din una de alertă, pentru că, nu-i așa, starea de continuă criză este singura formulă prin care mai poate fi controlată cât de cât o populație debusolată, anomizată, se vântură tot felul de versiuni de proiecte de lege, prin care, […]
Autor: Aciduzzul | 10 martie, 2021 | 3 comentarii | 412 vizualizari | 6 voturi
Legea vaccinarii obligatorii a fost adoptata in UNANIMITATATE in comisia de santate din Camera Deputatilor. Adica au votat-o toate “partidele” politice, fara exceptie! Chiar daca au fost aduse sute de amendamente fata de varianta adoptata acum doi ani de Senat, ce sa vezi, s-a pastrat neatins un articol, cu ginion, articolul 13 care prevede la […]
Autor: Aciduzzul | 1 decembrie, 2020 | 2 comentarii | 459 vizualizari | 1 vot
Niciodata in intreaga sa istorie statul si poporul roman, atat cat a mai ramas, nu au fost atat de aprope de extinctie ca acum. Practic, acum se joaca viitorul Romaniei intr-un context politic international extrem de nefavorabil. Lipsa de reactie inseamna acum, pur si simplu, extinctie! Practic, toate partidele, cu exceptia Partidului Noua Romanie (PNR) […]
Autor: Aciduzzul | 1 decembrie, 2020 | 1 comentarii | 150 vizualizari | 2 voturi
Partidul Noua Romanie (PNR) considera ca Justitia din Romania este una dintre cele mai corupte institutii publice, fapt confirmat de sondajele de opinie, deciziile contradictorii si arbitrare ale magistratilor avand repercursiuni catastrofale asupra oamenilor si decredibilizand semnificativ statul roman, si asa in disoulutie. PNR sustine cu tarie o lege prin care magistratii sa fie trasi […]
Autor: Aciduzzul | 29 noiembrie, 2020 | 1 comentarii | 232 vizualizari | 2 voturi
Partidul Noua Romanie (PNR), sustinut de Miscarea Civica Frontul Alfa, sustine ca este o problema de siguranta nationala, in contextul crizei economice fara precedent care va lovi Romania, confiscarea averilor ilicite, investigarea surselor averii afisate, cu precadere pentru demnitari si functionarii publici, audit pentru verificarea datoriei publice a Romaniei, reintroducerea pedepsei cu moartea si majorarea […]