Microcipul R.F.I.D. este un circuit electronic de câţiva milimetri care inmagazinează şi transmite informaţii prin unde radio către un aparat de citire. Primele microcipuri au apărut în anii ’70 în Statele Unite şi de atunci s-au perfecţionat continuu, ajungând să fie folosite în cele mai variate domenii ale industriei şi serviciilor, aplicate sau încorporate pe produsele din supermarket-uri, pe cărţi, pe medicamente, în mijloacele de transport în comun, la aparatele de securitate, pe paşapoarte şi acte de identitate, dar şi în şcoli sau închisori, ca dispozitive de urmărire, şi chiar implantate pe animale şi pe oameni.
Ceea ce a început ca un sistem de gestionare a mărfurilor s-a extins treptat, din anii ’90, la identificarea animalelor şi, în final, la urmărirea şi monitorizarea persoanelor.
Astfel, elevilor din unele şcoli li se aplică cipuri pe ghiozdane sau pe ceasuri, pentru a fi urmăriţi de părinţii lor, unele penitenciare folosesc brăţări electrice pentru controlul eficient al deţinuţilor, iar din 2004 anumite spitale implantează pacienţii lor cu cipuri pentru a le monitoriza simptomele şi evoluţia bolii.
În asemenea cazuri s-au putut observa reacţii adverse: arsuri, apariţia celulelor cancerigene în jurul cipului, migrarea acestuia în organism, sensibilitatea la radiaţii, electricitate sau câmpuri electromagnetice, precum şi o întreagă serie de alergii şi infecţii.
Autorităţile de securitate americane şi europene, dar şi instituţiile publice şi marile companii de mărfuri susţin o politică de extindere a folosirii cipului în practic toate domeniile vieţii, fără un control legislativ naţional şi în ciuda protestelor care răzbat din partea asociaţiilor de protecţia consumatorilor şi a celor pentru apărarea drepturilor civile.
România – un posibil loc de început al pecetluirii apocaliptice
Din ianuarie 2009 a început în România, cu o grabă suspectă şi tacită, eliberarea de paşapoarte şi permise de conducere cu cip RFID, fără ca cineva să cunoască în detaliu datele stocate pe cip.
În vederea aderării fără rezerve la spaţiul Schengen, prevăzut pentru 2011, şi executând cu multă râvnă şi acribie directivele UE, România extinde procedeul şi la alte documente personale cum ar fi: actul de identitate, cardul de sănătate, precum şi alte documente de călătorie.
Sursa: Nu ne mai spionati
Adauga un comentariu!
Editoriale din aceeasi categorie
Autor: Aciduzzul | 6 martie, 2016 | 0 comentarii | 9904 vizualizari | 9 voturi
Site-urile americane sustin ca hacker-ul roman supranumit Guccifer, extradat recent in Statele Unite, ar fi fost gasit mort in celula in care ese incarcerat, la scurt timp dupa ce ar fi disparut din celula, ulterior interogarii acestuia de catre FBI. Informatia vine la scurt timp dupa ce FBI a anuntat ca nu recomanda procurorilor americani […]
Autor: Aciduzzul | 17 ianuarie, 2015 | 0 comentarii | 482 vizualizari | 6 voturi
Ce urmăresc băieţii de mai jos cu aprobarea unor proiecte de lege în regim de urgenţă? Cine sunt ei, cine îi dirijează şi unde vor să ajungă? Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei, Calea Europeană, Asociaţia Română pentru Evaluare şi Strategie, Asociaţia pentru Transformare Europeană, Asociaţia Atlantică a Tinerilor Lideri Politici, Federaţia Sindicatelor din Educaţie “Spiru Haret”, […]
Autor: Aciduzzul | 15 ianuarie, 2015 | 1 comentarii | 531 vizualizari | 2 voturi
Cei care vor renunta la libertatea esentiala pentru a dobandi o farama de siguranta pe moment nu merita nici libertate, nici siguranta (Benjamin Franklin) Gata, acum ca a cam trecut si isteria “atentatului sangeros” Charlie Hebdo, hai sa vedem si cu ce scop a fost la cale. Evident, dupa cum ne-am obisnuit deja de la […]
Autor: Aciduzzul | 11 ianuarie, 2015 | 0 comentarii | 1249 vizualizari | 4 voturi
Faptul că dispozitivele psihotronice au ajuns atât de avansate încât pot menține într-o stare de letargie populația unei întregi țări, de exemplu, nu mai reprezintă o surpriză pentru cei avizați…Desigur, foarte mulți v-ați întrebat probabil cum de este posibil ca într-o țară ca România, jefuită și umilită de decenii, oamenii să nu fie în stare […]
Autor: Aciduzzul | 9 ianuarie, 2015 | 0 comentarii | 156 vizualizari | 2 voturi
“Cei care vor renunţa la libertatea esenţială pentru a dobândi o fărâmă de siguranţă pe moment nu merită nici libertate, nici siguranţă” Benjamin Franklin Ungureanu despre atentatele de la Paris: Este un moment critic pentru viitorul construcţiei europene. Fostul premier şi ministru de Externe Mihai Răzvan Ungureanu consideră că, după atentatele de la Paris, UE […]
One comment