Nik
Veriga lipsă dintre primate şi om, descoperită în Germania
Fosilele extrem de bine conservate ale unei primate care a trăit în urmă cu 47 de milioane de ani au fost descoperite în Germania, determinându-i pe paleontologi să afirme că ar putea fi o rudă apropiată a strămoşului comun dintre primate şi oameni.
Acesta este cel mai bine conservat schelet al unei primate preistorice, deoarece singura parte care lipseşte este o bucată din picior mai jos de genunchi, iar oamenii de ştiinţă susţin că aceste fosile îi vor ajuta să afle mai multe informaţii despre primele stadii de evoluţie a primatelor.
Jorn Hurum, paleontologul norvegian care a coordonat echipa de cercetători ce au analizat aceste fosile în ultimii doi ani, a declarat că scheletul seamănă cu acela al unui strămoş timpuriu al omului, dar nu pare să fie un strămoş direct.
“Nu avem de-a face aici cu stră-stră-stră-bunica noastră, ci mai degrabă cu o stră-stră-stră-mătuşă”, a declarat Jens Franzen de la Senckenberg Research Institute din Frankfurt, după ce această fosilă a fost expusă la New York, la American Museum of Natural History.
Primata, care avea o lungime de aproximativ 60 de centimetri de la nas până în vârful cozii, era o femelă care a murit înainte de a naşte pentru prima oară. Cercetătorii au denumit-o Darwinius masillae, în onoarea lui Charles Darwin, părintele teoriei evoluţioniste, însă au poreclit-o Ida.
Fosila a fost descoperită de un colecţionar amator în 1983 într-o carieră din regiunea germană Messel. Ida a fost păstrată într-o colecţie privată până în 2006, când i-a fost propusă spre vânzare lui Jorn Hurum şi Universităţii din Oslo.
Scheletul Idei prezintă caracteristici comune cu specia umană datorită osului gleznei şi a călcâiului care are aceeaşi formă. Degetul ei cel mare era opozabil, iar Ida avea unghii, nu gheare, ceea ce confirmă faptul că a fost o primată.
Cercetătorii au putut să facă şi o analiză chimică a conţinutului stomacului ei, aflând cu această ocazie că ea a mâncat seminţe şi frunze.
Aceste informaţii au fost publicate în revista de specialitate Public Library of Science journal PLoS ONE.
Adauga un comentariu!
Editoriale din aceeasi categorie
Marius Șerban Odată cu intrarea într-o nouă stare de criză, după ce tocmai am ieșit din una de alertă, pentru că, nu-i așa, starea de continuă criză este singura formulă prin care mai poate fi controlată cât de cât o populație debusolată, anomizată, se vântură tot felul de versiuni de proiecte de lege, prin care, […]
Autor: Aciduzzul | 10 martie, 2021 | 3 comentarii | 413 vizualizari | 6 voturi
Legea vaccinarii obligatorii a fost adoptata in UNANIMITATATE in comisia de santate din Camera Deputatilor. Adica au votat-o toate “partidele” politice, fara exceptie! Chiar daca au fost aduse sute de amendamente fata de varianta adoptata acum doi ani de Senat, ce sa vezi, s-a pastrat neatins un articol, cu ginion, articolul 13 care prevede la […]
Autor: Aciduzzul | 1 decembrie, 2020 | 2 comentarii | 460 vizualizari | 1 vot
Niciodata in intreaga sa istorie statul si poporul roman, atat cat a mai ramas, nu au fost atat de aprope de extinctie ca acum. Practic, acum se joaca viitorul Romaniei intr-un context politic international extrem de nefavorabil. Lipsa de reactie inseamna acum, pur si simplu, extinctie! Practic, toate partidele, cu exceptia Partidului Noua Romanie (PNR) […]
Autor: Aciduzzul | 1 decembrie, 2020 | 1 comentarii | 150 vizualizari | 2 voturi
Partidul Noua Romanie (PNR) considera ca Justitia din Romania este una dintre cele mai corupte institutii publice, fapt confirmat de sondajele de opinie, deciziile contradictorii si arbitrare ale magistratilor avand repercursiuni catastrofale asupra oamenilor si decredibilizand semnificativ statul roman, si asa in disoulutie. PNR sustine cu tarie o lege prin care magistratii sa fie trasi […]
Autor: Aciduzzul | 29 noiembrie, 2020 | 1 comentarii | 232 vizualizari | 2 voturi
Partidul Noua Romanie (PNR), sustinut de Miscarea Civica Frontul Alfa, sustine ca este o problema de siguranta nationala, in contextul crizei economice fara precedent care va lovi Romania, confiscarea averilor ilicite, investigarea surselor averii afisate, cu precadere pentru demnitari si functionarii publici, audit pentru verificarea datoriei publice a Romaniei, reintroducerea pedepsei cu moartea si majorarea […]
One comment