Valentin Roman
Nu sunt economist şi nici vreun specialist în strategii de dezvoltare durabilă aplicaile la nivelul unei ţări întregi. Dar dacă eu nu sunt, păi atunci nici cei ce se bat cu pumnul în piept că sunt, nu sunt. Dovada? 23 de ani în care, pas cu pas, România a ajuns în pragul falimentului economic, uman, cu resursele lăsate la cheremul străinilor şi un simplu furnizor de genii pentru restul Europei. Ca simplu român care îşi iubeşte ţara, în ciuda situaţiei prin care ea trece, îmi pun aceeaşi întrebare care mai mult ca sigur vă frământă pe cei mai mulţi dintre voi: CUM DRACULUI AM AJUNS ÎN CRIZĂ?Am fost şi suntem conduşi de incompetenţi sau am fost şi suntem conduşi de hoţi? O a treia variantă nu cred că există şi oricare dintre cele două ar fi cea reală, tot grav este.
De ce mă întreb cum am ajuns în criză? Păi mă întreb asta pentru că, “radiografind” în linii generale ţara noastră, îmi dau seama că nu aveam de ce să fim în criză. Situaţia noastră de acum parcă sfideaza logica.
Vă propun cinci motive pentru care România nu ar fi trebuit să fie în pragul colapsului economic (evident, lista poate completată cu opiniile dumneavoastră):
Munţii noştri aur poartă, noi cerşim…
1.România are aur şi argint din belşug, metale preţioase care, exploatate STRICT şi în mod corect de Statul român, ar putea susţine eficient o monedă naţională puternică, indiferent de ce s-ar întâmpla pe pieţele financiare internaţionale. România NU avea voie să se împrumute la instituţii financiare internaţionale, precum FMI.
2. România are pământ fertil, fondul de terenuri agricole al ţării noastre poate furniza recolte necesare vieţuirii între graniţele ei a cel puţin 40-50 de milioane de locuitori.
Situaţia prezentă, în care importăm, pe lângă produsele alimentare care nu se pot aclimatiza aici (ex. fructe exotice), legume şi fructe care pot fi lesne produse la noi, contribuie la sărăcirea agricultorilor români, la scăderea preţurilor terenurilor agricole, ce ajung, astfel, uşor de achiziţionat pentru companiile internaţionale sau aşa-zişii investitori străini, cu mare „dragoste” de România ce doresc şi ei o „căsuţă” pe aici.
Statul român, în prezent, manifestă un dispreţ total faţă de agricultorii români şi nu-i protejează cu nimic de acţiunile mafiei pieţelor şi ale producătorilor externi. Un exemplu elocvent în acest sens vi-l pot oferi în cazul satului bunicilor mei. Agricultorii de acolo erau nevoiţi să vândă, în această vară, cu 50 de bani kilogramul de roşii, ce ajungea apoi la preţul de 1,5-2 lei pe pieţele din Bucureşti sau Buzău.
3. România are un potenţial turistic imens. Lipsa strategiilor în acest domeniu, jaful şi apoi ignorarea au făcut ca ţara noastră să fie printre codaşele Europei la acest capitol. Şi totuşi mânăstirile Moldovei îşi aşteaptă vizitatorii, la fel bisericile fortificate din Ardeal, Delta Dunării, munţii, cascadele, peşterile, podgoriile, satele maramureşene, cetăţile antice şi medievale, fortăreţele şi muzeele ce adăpostesc artefacte din vremuri imemoriale, de pe când Europa nici nu exista, de pe când doar pe aceste meleaguri mâinile înaintaşilor creau prima cultura sedentară a continentului.
Turismul nu se susţine cu milioane de logo-uri pompoase şi site-uri de prezentare, atâta timp cât vestigiile zac în paragină, muzeele la fel, infrastructura este la pământ, iar serviciile asigurate în locaţiile de cazare, în cea mai mare parte, sunt jenante şi la preţuri nejustificat de mari.
4. România deţine în subsol resurse uriaşe. Fierul, nichelul, cromul, apele subterane, cărbunele şi gazele sunt doar câteva elemente care, exploatate, la fel ca în cazul metalelor preţioase, STRICT de Statul român şi EXCLUSIV în interesul poporului acestei ţări, ar putea face din ţara noastră un partener comercial care poate sta la masa negocierii de pe poziţii egale cu orice partener din Europa.
Ba chiar ar putea impune condiţii în negociere. Mai mult, folosirea acestor resurse STRICT în interesul dezvoltării economice a României, ar face ca infrastructura, industria de orice fel (farmaceutică, de apărare, navală, electronice şi electrocasnice, de construcţii maşini şi utilaje etc) şi, ca efect, nivelul de trai şi al salarizării românilor, să crească într-un ritm alert.
5. România are un potenţial uman formidabil. Dovadă în acest sens stau olimpicii noştri care nu au rival nicăieri în lume, specialiştii noştri în informatică, medicii, inginerii şi mulţi alţii aparţinând unei multitudini de categorii profesionale.
Însă cei mai mulţi dintre aceştia, fără sprijin, fără burse, fără un salariu decent, fără suţinere, într-un cuvânt, aleg calea străinătăţii, unde sunt apreciaţi, remuneraţi şi trataţi pe măsura valorii lor profesionale.
Ca urmare a acestui fapt, ţara noastră, în prezent, este doar un furnizor de minţi şi braţe agile pentru dezvoltarea altor state, ci nu un beneficiar direct al activităţii acestora.
Revin, la final, de unde am plecat, întrebându-ma din nou: DE CE DRACULUI SUNTEM ÎN CRIZĂ?
Sursa: Valentin Roman
Foto: Business24
Adauga un comentariu!
Editoriale din aceeasi categorie
Autor: Aciduzzul | 10 martie, 2021 | 1 comentarii | 269 vizualizari | 4 voturi
Evident, doar oligofrenii si deficientii mintali in stadiu avansat pot crede ca poti lua Covid mai repede mancand o friptura sau band o bere la un restaurant cu cativa prieteni, decat calcandu-te in picioare in hipermarket. Si totusi, nu s-a luat niciodata in calcul inchiderea hipermarket-urilor. A pietelor taranesti, in schimb, da…Explicatia este simpla. Desi […]
Autor: Aciduzzul | 29 noiembrie, 2020 | 0 comentarii | 133 vizualizari | 3 voturi
Partidul Noua Romania (PNR), sustinut de catre Miscarea Civica Frontul Alfa, cere decapusarea bugetului public, drenat in prezent catre buzunarele unei clici bolsevico-securiste, cu efecte grave asupra dezvoltarii si bunei functionari a societatii romanesti. In contextul crizei economice fara precedent care se intrevede la orizont inca din aceasta iarna, decapusarea bugetului public reprezinta o chestiune […]
Autor: Aciduzzul | 28 noiembrie, 2020 | 0 comentarii | 108 vizualizari | 3 voturi
Partidul Noua Romanie (PNR), sprijinit de Miscarea Civica Frontul Alfa cere imperativ stoparea TOTALA si URGENTA a defrisarilor de orice fel si interzicerea exportului de masa lemnoasa bruta si prelucrata primar pentru o perioada de zece ani. Aceasta masura putea fi luata oricand pana acum de catre cei care s-au perindat la conducerea tarii, insa […]
Autor: Aciduzzul | 9 octombrie, 2020 | 0 comentarii | 189 vizualizari | 4 voturi
Producatorii romani, discriminati in tara lor
Autor: Aciduzzul | 7 septembrie, 2020 | 1 comentarii | 177 vizualizari | 2 voturi
De ce nu mai gasesc fabricile de conserve rosii pentru bulion in Romania?!
One comment