In 2003, un grup de istorici si medici toxicologi de prestigiu (rusi si americani) au dezvaluit ca Stalin murise otravit cu warfarina (o otrava pentru sobolani). Warfarina inhiba coagularea sangelui si provoaca hemoragie cerebrala. Dupa cum au subliniat Jonathan Brent si Vladimir P. Naumov in cartea lor, “Stalin’s Last Crime: The Plot Against the Jewish Doctors, 1948-1953″, aparuta la editura “Harper&Collins” in 2004. In 2005, istoricul Nikolai Dobrina a publicat in “Pravda” (29 decembrie 2005) concluziile sale, dupa ce a studiat examinarile medicale la care Stalin a fost supus timp de 30 de ani. Ramase insa, pana atunci, strict secrete. Dincolo de aspectele medicale, eliminarea lui Stalin a avut consecinte politice si istorice considerabile.

Stalin si antisemitismul

Simon Sebag-Montefiore semnaleaza in cartea sa – “Young Stalin”, Random House, 2008, pag. 165 ń ca Stalin manifesta de tanar sentimente antisemite. Mai ales antisioniste. Simon Sebag-Montefiore arata ca, in 1907, Stalin facea, intr-o scrisoare, o diferenta neta intre “factiunea evreiasca” si “factiunea rusilor adevarati” din miscarea bolsevica.

La randul sau, Boris Bazanov – secretarul personal al lui Stalin – afirma ca acesta avea adeseori izbucniri de furie antisemita, cu mult inainte de moartea lui Lenin (Miklos Kun – “Stalin: An Unkown Portrait”, Central European University Press, 2003, pag. 287).

Pornirile antisemite ale lui Stalin s-au amplificat in anii 1920-1930 dupa conflictul cu Trotki (Bronstein), descris recent si de Helen Rapaport in “Joseph Stalin: a biographical companion” (ABC-Clio, 1999, pag. 297). Dupa provocarea demisiei ministrului de Externe al URSS – Maxim Litvinov (Meir Wallach) in 1939, Stalin a cerut eliminarea tuturor evre¬ilor din minister, doar pentru a semnala Germaniei na¬ziste ca este gata de discutii privind un tratat de non-agresiune cu Hitler (Pactul Molotov-Ribbentrop).

Dupa cum arata Walter Moss in “History of Russia: since 1855″ (Anthem Series on Russian, East European and Eurasian Studies, 2005, pag. 283).

Potrivit istoricului Iakov Etinger, epurarile din anii ‘30 au inclus, in mare masura, un caracter antisemit, pana la izbucnirea razboiului. Mai exact, pana la atacarea URSS de catre Germania. Cand Stalin a avut o stringenta nevoie de ajutor american, obtinut prin lobby-ul evreiesc din SUA.

De indata ce razboiul s-a sfarsit, Stalin ń pe fondul neintelegerilor cu Congresul Mondial Evreiesc privind Crimeea ń a declarat in 1946 ca “fiecare evreu este un potential spion” (Jonathan Brent si Vladimir P. Naumov – “Stalin’s Last Crime: The Plot Against the Jewish Doctors, 1948-1953″, aparuta la editura “Harper i Collins” in 2004, pag. 184).

La inceputul Razboiului Rece, Stalin a sustinut recunoasterea statului Israel, sperand ca astfel da o lovitura Marii Britanii in Orientul Mijlociu.
Cand a constatat insa ca Israelul prefera SUA, Stalin a lansat in URSS si tarile socialiste o violenta campanie antisionista contra nationalismului evreiesc. Astfel, in 1948, Stalin a anihilat “Comitetul Evreiesc Antifascist”. Exact cel care ii reprezentase interesele in SUA, in anii razboiului.

In URSS a inceput campania contra “cosmopolitilor”, prin care se intelegeau “sionistii” (adeptii tezelor lui Theodor Herlz, cel care milita pentru existenta unui stat al evreilor).

In ultimii sai ani de viata, Stalin a inceput sa manifeste o tot mai mare neincredere in doctorii evrei de la Kremlin, adeseori recurgand pentru consult la medicii veterani (V. Hachinski – “Stalin’s last years: delusions or dementia?”, Eur J Neurol 6 (2), martie 1999, pag. 129-132).

Dupa procese inscenate “Comitetului Evreiesc Antifascist”, 13 membri ai acestui comitet au fost executati in secret, in ceea ce s-a numit “Noaptea Poetilor Asasinati” (joshuarubenstein.com/stalinsecret/intro.html). Anul 1952 marcheaza o acutizare a suspiciunilor lui Stalin fata de medicii de la Kremlin.

La inceputul lui 1952, decesul subit, inexplicabil, al Maresalului mongol Horlugin Cioibalsan il alerteaza pe Stalin, care isi aduce aminte si de moartea subita a lui Andrei Jdanov, Aleksandr Scerbakov sau a bulgarului Ghiorghi Dimitrov. La sfarstitul lui 1952, Mikhail Riumin il avertizeaza pe seful sau – Viktor Semionovici Abakumov, ministrul Securitatii Statului – ca profesorul Iakov Etinger comisese malpraxis in tratamentul aplicat lui Andrei Jdanov si Aleksandr Scerbakov, cu intentia de a-i ucide.

Cum Abakumov nu-l crede, Riumin trece peste el si merge direct la Stalin, tot mai anxios. Pe agenda consfatuirii prezidiului PCUS din 4 decembrie 1952 figureaza si punctul intitulat “Situatia in MGB si sabotajul din randul muncitorilor medicali”. La consfatuire, Stalin a declarat: “Fara mine, tara aceasta ar fi distrusa. Pentru ca nu stiti sa recunoasteti imediat inamicul”.

In acelasi timp, pe 3 decembrie, la Praga, s-a dat verdictul in “procesul Slansky”, in cazul a 13 lideri ai Partidului Comunist Cehoslovac” (dintre care 11 erau evrei). Pe 16 decembrie, la Conferinta Nationala a PCC, Presedintele Cehoslovaciei Antonin Novotni anunta: “In cursul anchetelor si al procesului centrului conspirativ antistatal a fost descoperita o noua retea a tradarii si spionajului care a penetrat Partidul Comunist. Este reteaua Sionismului”. Procesul de la Praga i-a intarit suspiciunile lui Stalin privind presupusul complot al medicilor de la Kremlin.

Campania antisemita din 1953

Tot la sfarsitul anului 1952, se face publica o scrisoare pe care o doctorita de la Kremlin ń Lidia Timasuk – i-a trimis-o lui Stalin, acuzandu-si superiorii ierarhici de atentat impotriva starii de sanatate a liderilor sovietici, prin sabotarea tratamentului medical. Timasuk va fi rasplatita imediat cu “Ordinul Lenin”, la 20 ianuarie 1953.

Pe 13 ianuarie 1953, TASS si “Pravda” anunta descoperirea unei “conspiratii” in cadrul elitei medicale sovietice. Este debutul “Complotului medicilor” sau, asa cum i s-a mai spus, “Complotul halatelor albe”. Medicii de la Kremlin, in majoritate evrei, erau acuzati de “Pravda” si TASS ca urmareau sa-i otraveasca pe unii dintre liderii sovietici.

Articolul din “Pravda” purta titlul incitator “Spioni si asasini, sub masca de medici titrati”. La randul ei, TASS anunta arestarea “medicilor-sabotori”.

In realitate, afacerea incepuse odata cu decesul liderului comunist mongol, Maresalul Horlugin Cioibalsan, aflat la inceputul lui 1952 in tratament la Moscova. Stalin a comentat atunci: “Ne omoara unul cate unul! Scerbakov Dimitrov, Cioibalsan au murit suspect de repede! Cred ca trebuie sa-i schimbam pe medicii vechi cu unii noi”.

Lista era insa ceva mai lunga si ii cuprindea si pe Maresalul URSS Ivan Konev (cel care condusese batalia de la Stalingrad), pe Alexandr Vasilevsky si Leonid Govorov, pe Generalul Stemenko, Amiralul Levcenko si pe altii.

“Complotul medicilor” a ramas insa un mister mult timp, din cauza faptului ca toate documentele relevante de arhiva au ramas clasificate. Exista cel putin trei scenarii de interceptare a complotului medicilor. Un document esential a fost descoperit in arhive: scrisoarea colectiva catre “Pravda”, semnata de 60 de proeminenti evrei sovietici, care ii condamna pe medicii “sabotori” si cere pedepsirea lor exemplara.

Scrisoarea, conceputa la jumatatea lui ianuarie 1953 de Nikita A. Mihailov (tatal regizorilor Nikita Mikhalkov si Andrei Mikhalkov-Konchalovsky) declara ca unii evrei sovietici s-ar fi aflat sub influenta unor forte straine ostile URSS. I.I. Mints si I.S. Khavinson au facut sa circule scrisoarea in mediul elitei evreilor sovietici, iar unii dintre acestia – ca Vasili S. Grossman sau S.I. Marsak – au fost siliti sa o semneze.

Articolul din “Pravda”, citat mai sus, ii acuza pe urmatorii medici pentru aplicarea unor tratamente incorecte liderilor sovietici: Miron Vovsi (medicul personal al lui Stalin), Iakov Etinger (un cardiolog de renume mondial), A. Feldman (otorinolaringolog), A. Grinstein (neuropatolog), Boris Kogan (terapeut), Mihail Kogan, I. Iegorov si V. Vinogradov. Cu totii au recunoscut acuzatiile dupa interogatorii si, probabil, torturi. O campanie antisemita, fara precedent, a fost pornita in URSS.

In primavara lui 1953, toti evreii din MGB (fostul NKVD) sunt indepartati. Cu exceptia unui mic grup de asa-zisi “evrei ascunsi”. Adica cu o origine evreiasca partiala, fiind din acest motiv inregistrati la alte grupuri etnice.

Interogatoriul medicilor acuzati a fost incredintat – dupa cum isi aminteste Hrusciov – unuia dintre cei mai duri anchetatori: M.D. Riumin. “Nu a constituit nicio surpriza ca majoritatea medicilor si-au recunoscut crimele”, noteaza Hrusciov (Strobe Talbott: “Khrushchev Remembers”, vol. I, pag. 282-287).

La Congresul al XIX-lea al PCUS, din octombrie 1952, Stalin parea hotarat sa faca o noua si ampla epurare la varf. El a inlocuit vechiul Birou Politic, format din 10 persoane, printr-un Prezidiu alcatuit din 36 de membri. Lui Hrusciov, Stalin i-a marturisit: “Sunt terminat! Nu mai am incredere in nimeni! Nici macar in mine!”

Izolarea URSS

Ceea ce il ingrijora in cea mai mare masura pe Stalin era izolarea, tot mai accentuata, a URSS in lume. Dupa intalnirile si acordurile de la Teheran (1943), Yalta (1944), Potsdan (1945), Stalin considera ca in Europa se facuse o impartire echitabila a sferelor de influenta intre URSS si Occident.

Este adevarat ca Presedintele E.D. Roosevelt ii propusese, in 1943 lui Stalin o partajare mondiala, nu doar europeana a sferelor de influenta (”Scrisoarea catre Zabrousky” din 20 februarie 1943, vezi Vladimir Alexe – “Romania secreta” ,Elit, 2004, pag. 87-95). Stalin credea insa ca singura zona de partajare a sferelor de influenta, la modul serios, era Europa. Si nu Orientul Mijlociu, Africa sau America de Sud. In 1946, Winston Churchill a declarat, pe neasteptate, intr-un speech tinut la Fulton (SUA) ca o “Cortina de Fier “impartea Europa in doua, de la Marea Nordului la Marea Mediterana, declansand astfel “Razboiul Rece”. Churchill si nu Stalin a facut acea declaratie istorica, care semana mai mult cu o declaratie de razboi.

In 1948, Stalin a incercat prin “Blocada Berlinului” sa-i determine pe fostii aliati occidentali sa vina la tratative cu URSS, dar incercarea a esuat. Esuase si razboiul civil din Grecia, unde comunistii (peste 2 milioane de membri) nu au reusit sa cucereasca puterea, in ciuda ajutorului masiv dat de URSS, prin Romania si Bulgaria.

Astfel, Stalin isi vazuse naruite planurile de a introduce nave militare sovietice in porturile grecesti, pentru a exercita astfel o presiune asupra Canalului de Suez ń singura poarta acceptabila pentru Occident (mai ales pentru Anglia si Franta) – catre coloniile din Asia de Sud-Est. Esuase apoi razboiul din Coreea, care urmarea eliminarea SUA din Asia.

De la neincredere se ajunsese la o totala adversitate intre fostii aliati, departe de concordia din anii celui de-al Doilea Razboi Mondial. In anii razboiului, Stalin promisese lui Averell Harriman, trimisul americanilor la Moscova, ca si comunitatii internationale evreiesti, Peninsula Crimeea pentru a fonda acolo statul Israel. In acei ani, Stalin avea mare nevoie de evreii din Statele Unite pentru a face lobby si a primi masive ajutoare din SUA.

Dupa razboi, insa, Stalin s-a razgandit. Nu a mai oferit Crimeea evreilor. Ci a invocat existenta asa-numitei Republici Autonome Birobidjan, situata pe un teren neospitalier, in Siberia, la granita cu China.

Golda Meir, ambasadoare la Moscova

Dupa ce 30.000 de evrei sovietici au intampi¬nat-o pe prima ambasadoare a statului Israel, Golda Meir, la Sinagoga din Moscova, cu ocazia sarbatorii de Rooh Hashanah, Anul Nou evreiesc (4 octombrie 1948), Stalin s-a speriat si a declansat o ampla epurare, incepand cu evreii din nomenclatura.

Solomon Mihailovici Mikhoels, presedintele “Comitetului Antifascist Evreiesc”, moare intr-un “accident”. Potrivit memoriilor lui Hrusciov, impins de MGB sub rotile unui autocamion.

Stalin nu s-a sfiit sa ordone si deportarea sotiei lui Molotov, in 1949 – Polina Jemciujina – o buna prietena a Nadezhdei Alliluyeva, sotia lui Stalin, sinucisa. L-a pastrat totusi pe Molotov in Biroul Politic, dar i-a luat functia de ministru de Externe. Dupa razboi, URSS sprijinise formarea unui stat evreu. In 1947, cu ocazia dezbaterilor de la ONU, Andrei Gromiko declara solemn: “Aceasta hotarare corespunde nevoii legitime a poporului evreu, care inca nu are o tara si un pamant al sau”.

Banuielile lui Stalin

In realitate, Stalin vedea in formarea statului Israel o contrapondere la imperialismul britanic din zona. In mai 1948, URSS a fost, de altfel, prima tara care a recunoscut statul Israel.

Dovezile apropierii Israelului de SUA au determinat URSS sa se indrepte spre sprijinirea statelor arabe din zona. In 1950, Vladimir Boiarski – seful consilier MGB de la Praga – i-a comunicat lui Stalin ca intreaga conducere cehoslovaca a transferat clandestin arme, in 1948, catre Israel.

Armele au fost utilizate apoi in primul razboi dintre Israel si statele arabe. In vara lui 1951, este identificat ca sef al acestei “conspiratii sioniste” insusi Rudolf Slanski, secretarul general al partidului, care se manifestase pana atunci ca un stalinist notoriu.

“Procesul liderilor centrului de conspiratie antistatala, condus de Rudolf Slanski” incepe la 20 noiembrie 1952. Toti cei 14 inculpati sunt membri de partid de rang inalt, dar nu toti sunt evrei. Dintre cei 14, doar 11 sunt evrei, doi sunt cehi si unul, slovac. 11 acuzati, printre care si Slanski, sunt condamnati la moarte, iar trei, la inchisoare pe viata. Stalin are banuieli si in legatura cu cei mai apropiati colaboratori. Pe Molotov il banuieste ca lucreaza pentru CIA, iar pe Maresalul Vorosilov, ca este agent britanic.

Acordurile din razboi

Stalin stia foarte bine ca, in timpul celui de-al doilea razboi mondial, URSS a incheiat cu Marea Britanie si SUA acorduri in privinta colaborarii NKVD cu “Intelligence Service”-ul britanic si ONI (Office of Naval Intelligence) american. In virtutea lor, agentii sovietici, britanici si americani colaborau in tarile ocupate de Germania nazista. Stalin a inceput sa se gandeasca daca nu cumva unii au continuat colaborarea, in secret, si dupa razboi.

In anii celui de-al Doilea Razboi Mondial, Stalin o trimisese pe sotia lui Molotov – membra in “Comitetul Antifascist Evreiesc” – in SUA pentru a face lobby in randul coreligionarilor sai evrei, in favoarea acordarii de ajutoare URSS-ului. Polina Semionovna Jemciujina mentinuse contactele sale cu evreii din SUA si Marea Britanie si dupa razboi.

Era prietena cu Golda Meir, cand aceasta a fost Ambasadoare in URSS. Jemciujina avea un frate in SUA si o sora in Israel. Pe care Molotov nu ii declarase. Stalin cunostea acest amanunt biografic.

Acum, Stalin nu mai era atat de sigur ca aceste legaturi confidentiale nu erau cumva folosite de Molotov pentru schimburi de informatii secrete. Sub ochii lui Stalin trecusera mai multe note informative, in acest sens, de la “Biroul Special” din cadrul secretariatului sau, birou condus de Alexandr Poskrebisev. Despre relatiile confidentiale ale lui Beria cu Occidentul, Stalin detinea documente solide, iar Beria o stia foarte bine. Socrul lui Beria era “capul” mensevicilor refugiati din Franta.

“Parintele popoarelor”, lichidat cu otrava pentru sobolani

Pe 9 februarie 1953, la Ambasada URSS din Israel a avut loc o puternica explozie. Doua zile mai tarziu, URSS anunta ruperea legaturilor diplomatice cu Israelul. (Vor fi reluate in iulie, dupa moarte lui Stalin). Pe 12 februarie 1953, autoritatile sovietice o aresteaza pe Maria Weizmann, medic din Moscova, sora primului Presedinte al Israelului, Chaim Weiszmann (care murise in 1952). Treizeci si sase de doctori sunt arestati, dar numarul lor creste vertiginos, ajungand la cateva sute, de pe intreg teritoriul URSS.

In Ucraina, de exemplu, MGB-ul anunta descoperirea unui “complot al medicilor” local, in fruntea caruia s-ar fi gasit faimosul endocrinolog Viktor Kogan-Iasni. Primul doctor care a aplicat in URSS tratamentul cu insulina diabeticilor, salvand astfel de la moarte mii de pacienti. Intre timp, Occidentul – Albert Einstein, Winston Churchill si multe alte personalitati – trimit scrisori ministrului de Externe sovietic, solicitand demararea unei investigatii.

Istoricul Nikolai Dobriuha a publicat, la 29 decembrie 2005, in “Pravda”, concluziile desprinse din documente ramase pana acum necunoscute din arhivele Kremlinului.

Documentele spulbera comunicatele oficiale in care se afirma ca Stalin ar fi murit in urma unei “comotii cerebrale”, pe fondul unei “sanatati slabite” de anii razboiului. Documentele cercetate de Nikolai Dobiuha sunt rapoarte ale examinarilor medicale la care Stalin a fost supus, timp de 30 de ani, si care au ramas pana acum secrete.

Rapoartele medicale demonstreaza ca Stalin nu era catusi de putin refractar la examinarile medicale si nu manifesta reticenta fata de tratamentul prescris de medici. In realitate, cei mai calificati medici erau chemati imediat ce Stalin manifesta fie si cea mai mica indispozitie. Pe 4 martie 1953, in comunicatul dat de Kremlin se specifica: “Stalin a fost grav bolnav, mai ales dupa anii dramatici ai celui de-al Doilea Razboi Mondial”.

Stalin nu fusese insa niciodata “grav bolnav”. Un raport medical din septembrie 1947 – descoperit de Nikolai Dobriuha – arata ca Stalin, consultat de medicul Kirilov, avea o tensiune arteriala de 14,5 cu 8,5, normala pentru un om (sef de stat), in varsta de 67 de ani. Un alt raport medical consemna ca Stalin (70 de ani) avea o tensiune de 14,0 cu 8,0 si un puls de 74 de batai pe minut.

Dupa efectuarea unei bai, s-a constatat ca lui Stalin ii scazuse tensiunea la 13,8 cu 7,5, iar pulsul scazuse la 68. Stalin nu avea “cosmaruri” si efectua cu regularitate usoare miscari de gimnastica, potrivite varstei sale. La 72 de ani, raportul medical consemna ca Stalin avea tensiunea 14,0 cu 8,0, iar pulsul 70.

Buletinul medical – emis de urmasii lui Stalin de la Kremlin – preciza insa ca, in noaptea de 2 martie 1953, Stalin suferise o “hemoragie cerebrala”, provocata de hipertensiune, precum si o “arteroscleroza”.

Buletinele medicale privind moartea lui Stalin au fost contrasemnate de Malenkov, Beria, Hrusciov, Vorosilov si de ceilalti membri din biroul prezidului. In realitate, Stalin fusese otravit cu warfarina, o otrava pentru sobolani, dupa ce consumase apa minerala, in perioada 28 februarie – 1 martie 1953. Adica exact in intervalul vineri seara – luni dimineata. O perioada, la sfarsit de saptamana, cand doctorii sunt mai greu de gasit.

Aceasta perioada de 72 de ore oferea insa otravii administrate lui Stalin timpul necesar pentru a-si face efectul. Pe 4 martie, toate cotidianele sovietice consemnau comunicatul oficial al Kremlinului: “Stalin a suferit o comotie cerebrala, in apartamentul sau din Moscova, in noaptea de 2 martie”.

Alta eroare. Stalin nu era, in perioada respectiva, in “apartamentul sau” din Moscova, ci la vila sa din afara Moscovei. Bodyguardul lui Stalin a declarat, la interogatoriu, ca Stalin s-a simtit foarte rau, dupa ce bause un pahar dintr-o sticla de apa minerala, la vila sa din afara Moscovei. Intr-un raport din 8 noiembrie 1953 – la 8 luni dupa moartea lui Stalin – Departamentul Sanitar de la Kremlin consemneaza ca a trimis “Muzeului Stalin” medicamentele luate de Iosif Vissarionovici, precum si trei sticle de apa minerala. In mod straniu, la “Muzeul Stalin” nu au ajuns insa decat doua sticle de apa minerala.

Bodyguardul l-a gasit pe Stalin cazut langa un birou pe care se gasea o sticla de apa minerala, ceruta si adusa in ajun, impreuna cu un pahar. Care este secretul celei de-a treia sticle de apa minerala?, se intreaba istoricul Nikolai Dobriuha.

Rapoartele medicale, recent descoperite in arhiva Kremlinului, dovedesc ca lui Stalin i s-a aplicat tratamentul tipic pentru o persoana otravita. Stalin a intrat in coma profunda pe 4 martie, cu pielea prezentand un colorit albastru, specific celor otraviti.

Cand un organism este invadat de otrava, hemoglobina se transforma in metemoglobina, prezentand o culoare inchisa. In noaptea de 5 martie, testele se sange si urina- consemnate in rapoartele medicale recent descoperite de Nikoali Dobriuha – dovedesc, fara dubii, ca Stalin fusese otravit.

In 2003, istorici si toxicologi (rusi si americani) au stabilit ca Stalin a fost otravit cu warfarina (otrava pentru sobolani). Toata ziua de 5 martie, Stalin a vomat sange. Pulsul i s-a intensificat brusc si a aparut cianoza. Medicii – potrivit rapoartelor – au aplicat imediat carbogen, dar conditia pacientului nu s-a imbunatatit. La ora 21.40, lui Stalin i s-a facut respiratie artificiala. Conform rapoartelor, la ora 21.50, Stalin a decedat.

Sora “Moiseieva” a disparut ulterior

Unele rapoarte consemneaza faptul ca o sora medicala – care s-a iscalit in rapoarte drept “Moiseieva” – i-a administrat lui Stalin – la ora 20.45 – calciu gluconat. Niciodata, insa, inainte lui Stalin nu i se prescrisese si administrase calciu gluconat. La 21.48, aceeasi “Moiseieva” consemna ca ii administrase lui Stalin camfor si adrenalina. Imediat dupa aceea, Stalin a decedat.

“Cand rapoartele medicale au fost verificate de medici contemporani, acestia au precizat ca injectiile cu adrenalina erau complet interzise unui pacient care prezenta simptomele lui Stalin”. La vremea aceea, circulasera zvonuri potrivit carora Lavrentie Beria ar fi instruit o femeie sa-i aplice lui Stalin o injectie speciala.

Numita “Moiseieva” nu a mai putut fi gasita ulterior. Disparuse, pur si simplu. In acelasi timp, directorul “Laboratorului de Toxicologie” din Moscova – profesorul Grigori Moiseievici Maironovski – laborator care din 1937 trecuse in subordinea sefului Sectiei “Razboiul Tehnic”, din cadrul NKVD, a fost arestat. Ulterior, si el a disparut fara urme.

O sesiune secreta a fost tinuta, in mare graba la Kremlin, desemnand drept urmasi ai lui Stalin o troika formata din Malenkov, Beria si Molotov. Apoi intreg grupul de complotisti s-a deplasat la capataiul lui Stalin. Cand medicii au anuntat moartea lui Stalin, Beria a jubilat, iar ceilalti au rasuflat usurati. (Strobe Talbott – “Khrushchev Remembers”, vol I, cap. 8; Alex de Jonge – “Stalin: And the Sheping of the Soviet Union”, Collins, 1986, cap. 49).

Consecintele mortii lui Stalin

In urma otravirii lui Stalin, Ghiorghi Malenkov devine Presedinte al Consiliului de Stat. In fapt, Premier. De remarcat ca Ghiorghi Malenkov (n. 1902) era descendentul unei familii de ofiteri taristi. Lavrenti Beria devine adjunctul sau si ministru de Interne.

Viaceslav Molotov reia ministerul de Externe. Iar Nikolai Bulganin este numit ministru al Apararii. Rolul lui Hrusciov, in acest moment, nu este pe de-a intregul clarificat. Numele lui este citat initial printre cei cinci secretari din aparatul Secretariatului PCUS.

Malenkov este numit – deocamdata – Prim Secretar al PCUS, veche pozitie a lui Stalin. Noua zile mai tarziu, insa, Malenkov este silit sa demisioneze din functia de partid, ramanand doar in functia de stat. Peste sase luni, Hrusciov primeste functia de Prim-Secretar al PCUS. Sansa lui Hrusciov a fost aceea ca, la inceput, nimeni nu-i dadea vreo importanta. La mai putin de o luna dupa moartea lui Stalin, din initiativa lui Beria, prezidiul PCUS aproba o amnistie generala. Sunt amnistiati cei care fusesera condamnati pana in cinci ani, precum si toti cei arestati in ultimele zile ale lui Stalin.

In total, zeci de mii de persoane sunt eliberate, la initiativa lui Beria. Amnistia a impresionat Occidentul si a luat prin surprindere celelalte tari comuniste din Europa de Est.

A fost o miscare tactica bine gandita. Occidentul a inceput sa creada ca in URSS ceva s-a schimbat dupa moartea lui Stalin. Dupa eliminarea lui Stalin, troika care i-a urmat ń Malenkov, Beria, Molotov – a redus numarul membrilor din Presidium PCUS de la 25 la 11 persoane: Malenkov, Beria, Molotov, Bulganin, Kaganovici, Vorosilov, Mikoian, Hrusciov, Saburov si Pervuhim.

Secretariatul PCUS a fost si el redus de la 10 la 5 membri: Hrusciov, Suslov (fost sef al Departamentului Agitprop din CC), Pospelov, Satalin, Ignatiev (fost sef al MGB).

Toate acestea dureaza insa pana la lovitura de stat data de Hrusciov si Vorosilov in iulie, care a condus la arestarea si executarea lui Beria. La 31 martie 1953, toti medicii arestati au fost exonerati de orice acuzatie printr-un decret semnat de noul ministru de Interne, Lavrentie Pavlovici Beria. Decretul a fost publicat pe 6 aprilie de “Pravda”. Principalul anchetator in “Complotul halatelor albe” – M.D. Riumin ń a fost arestat. Iar, mai tarziu, executat (Sebag-Montefiore ń Op. cit., pag. 644). Lui Lidia Timasuk i-a fost retras “Ordinul Lenin”. Potrivit lui Nikolai Nikolaevici Poliakov, Stalin ar fi planuit deportarea tuturor evreilor sovietici in Republica Autonoma Birobidjan, la granita cu China. Poliakov mai sustine ca se crease o “Comisie de Deportare” si ca deportarea evreilor sovietici ar fi trebuit sa inceapa in februarie 1953.

Dificultatea alcatuirii listelor celor deportati a facut ca actiunea sa fie amanata. Intre timp, Stalin a fost eliminat. Malenkov a inceput sa vorbeasca despre o serie de concesii economice in domeniul bunurilor de consum, initiind astfel “Noul Curs”. Pe care est-germanii l-au invocat pe 16 iunie 1953, iar polonezii si ungurii in 1956.

Atmosfera noua, ceva mai relaxata, a condus in URSS la o greva a deportatilor din marele lagar de la Vorkuta, din bazinul Peciora, in nord-estul URSS-ului.

Autoritatile sovietice au avut, la inceput, unele ezitari. Dar cum informatii privind “greva deportatilor” din lagarul Vorkuta deveneau molipsitoare, autoritatile sovietice au inabusit in cele din urma greva prin forta. Apoi au trecut la executii in masa. Iakov Etinger (fiul medicului) sustine ca a vorbit cu Bulganin, care i-a spus despre existenta planurilor de deportare.

Lui Etinger i s-au solicitat notele discutiilor cu Bulganin, dar acesta nu le-a mai publicat. Un pamflet, intitulat “De ce evreii trebuie reasezati departe de regiunile industriale ale patriei”, nu a fost niciodata publicat si nu s-a descoperit nici originalul. Un istoric al antisemitismului din URSS – cum este Ghenadi Kostirchenko – afirma ca nu exista probe clare in privinta deportarii. In timp ce alti cercetatori considera insa ca problema ramane deschisa.
Sursa: Bataiosu

Sursa: Ziua, Bataiosul

Adauga un comentariu!

Apăsaţi aici pentru a anula un răspuns.

Nume (necesar)

E-mail (necesar dar nu va fi publicat)

Website

CAPTCHA Code *

De aproape trei luni, artistii romani n-au mai vazut scena sau mai simplu spus au ajuns muritori de foame! Daca in continuare nu se vor putea organiza spectacole cu un numar rezonabil de spectatori, astfel incat sa fie cat de cat profitabile, industria de entertainment din Romania pur si simplu va muri, sustine Misu Cernea, […]

Numarul deceselor cauzate de noul coronavirus din China a ajuns la 25, iar numarul persoanelor infectate se ridica la 616, au informat autoritatile sanitare din aceasta tara, citate de Sky News, potrivit Mediafax. umarul deceselor cauzate de virusul misterios din China a crescut dramatic: risc major de epidemie globala China a confirmat marti sase decese […]

Cele mai multe dintre evenimentele majore ale ultimelor decenii au venit ca reactie la un eveniment precedent, de multe ori fals, o provocare menita a pregati opinia publica pentru ceea ce va urma. Comentatorii politici numesc astfel de evenimente inscenate – false flag – un steag fals. Cele mai clare exemple de atacuri inscenate sunt […]

Incredibil ce se intampla in Romania! Un sat intreg retrocedat unei familii, caz fara precedent in Romania! Satul Nadas din judetul Arad ramane retrocedat, dupa ce Tribunalul Olt a admis recursul formulat de familia Colteu, considerand ca cererea de reviziuire depusa de autoritatile locale este tardiva. In 2006, familia Colteu a mostenit un sat in […]

Cât a plătit Omenirea pentru înființarea statului ISRAEL? Partea întâi Mărturia unui evreu foarte bine informat: BENJAMIN H. FREEDMAN. Cine a declanșat și la ce au folosit războaiele mondiale? Opinia unui evreu care a fost în mijlocul evenimentelor. Articol preluat din revista Lumea nr. 7/2010. Discurs ţinut de Benjamin H. Freedman, consilierul preşedintelui W. Wilson, […]