Maria Petre
Schimbările climatice din ultima vreme i-au făcut pe mulţi să se gândească, şi de ce nu, să-şi încerce norocul cu aşa-zisele culturi exotice pentru România. La prima vedere exotice, pentru că în realitate unele dintre ele există deja pe aceste locuri, şi încă de ani buni, chiar dacă sunt puţini cei care au ştiut de existenţa lor. Departe de a fi un business, ele demonstrează că se poate încerca şi altceva, că resursele solului rămânesc sunt departe de a fi epuizate. Exemple pot fi oricând smochinii de la Şviniţa din Mehedinţi, andivele de la Gherăieşti, plantaţia de kiwi de la Ostrov sau migdalii de la Tohani, datorită climatului mai degrabă mediteranean. Iar lista rămâne deschisă. În atare condiţii, nici nu se mai poate pune problema că nu există alternative pentru culturile tradiţionale, gen cereale.

Smochine de Şviniţa

Comuna Şviniţa din judeţul Mehedinţi, situată în Clisura Dunării, a devenit faimoasă şi chiar de multă vreme pentru smochinii de aici. Cultură exotică pentru această parte a Europei, smochinii au prins de ani buni rădăcini în zonă. S-au încadrat în structura locului, au devenit chiar o emblemă a localităţii, care la momentul actual face eforturi pentru înregistrarea unor mărci locale pentru dulceaţa şi ţuica de Şviniţa. Devenit deja un brand în conştiinţa multora, smochinul de aici mai are nevoie şi de o certificare oficială. Astea sunt regulile pieţei, ale economiei de piaţă, iar înregistrarea la OSIM va permite sătenilor să-şi protejeze produsele. Aşa, nimeni nu va putea să le fure ‘’bogăţia’’.

Mai toată lumea are în curte 2-3 smochini, spune primarul localităţii Nicolae Curici, însă în acelaşi timp sunt şi vreo 4-5 localnici mai practici care s-au gândit şi cum să scoată bani din plantaţii. Deocamdată nu se poate vorbi de un business, în adevăratul sens al cuvântului. Ar putea fi însă o opţiune de luat în seamă, ţinând cont de climatul favorabil din zonă, chiar mediteranean, oarecum şi datorită apropierii de Dunăre. S-ar putea atrage şi tineretul, care nu ar mai pleca la muncă prin alte părţi, spune Curici. Potenţialul zonei este departe de a fi epuizat, nu trebuie uitate fructele de pădure şi plantele medicinale, din care sătenii ar putea să scoată venituri suplimentare. Trebuie creat însă un sistem, un lanţ, care să le pună în valoare.

Iar asta se poate realiza chiar cu fonduri de la organismele internaţionale. De altfel, primăria locală a şi reuşit să obţină circa 70.000 dolari printr-un program al Statelor Unite, pentru un proiect care vizează plantarea a circa 1.000 de smochini. Nu este însă singurul. Alţi circa 50.000 de dolari au fost acordaţi localităţii mehedinţene, banii fiind folosiţi pentru realizarea unui uscător, la care să poată apela sătenii. Primarul vrea să încerce să facă chiar o asociaţie, să unească oamenii într-o organizaţie, care să le faciliteze accesul pe piaţă, se gândeşte chiar la un brand pentru smochinele, dulceaţa sau ţuica de Şviniţa, pentru că merită.

‘’Ne gândim să achiziţionăm toată tehnologia, să putem face şi dulceaţă. Avem şi uscătorul, aşa că oamenii vor avea mai multe opţiuni. Ne mai trebuie un aparat de ambalat, ne gândim şi Ia nişte panouri solare. Fructele se menţin proaspete doar o lună. Uscătorul permite şi un alt mod de valorificare a acestora‘’, afirmă primarul, care adaugă că întrega comunitate are de câştigat din aceste programe.

Dacă te ocupi serios, după câţiva ani încep să se vadă şi roadele muncii în plantaţie, susţine primarul. Şi climatul este favorabil, temperaturile ridicate din timpul verii, apropierea Dunării, sunt favorabile smochinilor. Iarna în schimb este ceva mai greu, atunci când temperaturile scad sub minus 0 grade Celsius, dar dacă protejezi pomii n-ai probleme cu gerul.
Cum valorifică localnicii producţia la momentul actual?

Mulţi folosesc fructele pentru gospodărie, pentru consumul propriu. Doar vreo 7-8 persoane vând fructe, de obicei în stare proaspătă chiar la momentul recoltării la preţuri de circa 3 lei pe kg. Nici nu se mai duc la piaţă, nu le place să piardă timpul pe la oraş, au şi noroc pentru că zona şi-a câştigat renumele de ceva timp, sunt tot felul de intermediari care apar la vremea culesului şi le cumpără smochinele chiar de la poartă. Mai apelează şi la cunoştinţe, faima le-a ajuns chiar şi la Timişoara, se mândreşte primarul. Pentru dulceaţă se obţine ceva mai mult, preţurile variază între 6 şi 10 lei pentru borcanul de 450 de grame, în general sătenii îl vând cu 6-7 lei, pentru un preţ mai mare trebuie să stea prin pieţe, iar ei nu au timp de aşa ceva.

Cea mai mare livadă din localitate aparţine lui Iovan Curici. La prima vedere am putea crede că are ceva legături de rudenie cu primarul. Nu este deloc aşa, în localitate sunt mulţi cei care poartă acest nume, la origini mai toţi se trag din neamuri de sârbi. S-au mai amestecat de-a lungul timpului cu românii, dar nu şi-au uitat originea.
La cei peste 70 de ani pe care îi are, Iovan Curici spune că dacă îţi place să munceşti şi ai multă răbdare, smochinii îţi pot aduce venituri suplimentare importante. Cum i-a venit ideea să-şi facă o livadă?

Recunoaşte că nu este meritul lui. Are un băiat inginer, care înainte de revoluţie lucra într-o întreprindere la oraş. El a venit cu ideea. La oraş avea un stagiar, de loc de prin Vâlcea. La un moment dat, acesta şi-a luat concediu medical şi s-a dus acasă.

Băiatul meu l-a întrebat, bine, dar îţi convine să-ţi iei concediu şi să stai acasă, povesteşte Iovan. Ce făcea olteanul? Se ducea la bătrâni, la ţară, să-i ajute la culesul căpşunelor, pleca la momentul culesului, iar apoi se întorcea la servici. Istoria se repeta în fiecare an.

‘’A venit fiu-meu acasă şi mi-a zis. Tată hai să facem şi noi ceva. Aşa am început‘’, spune Iovan.

A pus întâi câţiva pomi, apoi alţii în fiecare an până a ajuns la vreo 150 de smochini. Acum îi este mai uşor, după vreo 12-13 ani de muncă, pentru că plantaţia este pe rod. A meritat efortul. Puieţii şi-i face singur, ca la vie. Ia coarda şi o pune în pământ. Nici nu ştie de unde ar putea să-i cumpere altfel.

Anul acesta a vândut fructele proaspete cu 3,5 lei pe kg direct de acasă, la cunoştinţe, la turişti, dar şi la intermediari, care duc fructele la piaţă, după cum bănuieşte. Lumea a auzit de smochinele de Şviniţa, vin ei şi ne caută, nu mai mergem noi la piaţă, vin ei direct la noi, afirmă Iovan. Dulceaţă a făcut ceva mai puţină, pentru că soţia este bolnavă, iar bătrâneţea îşi spune cuvântul. Spune că dulceaţa este mai rentabilă, aduce mai mulţi bani, poate obţine chiar 10 lei pe borcanul de 400 grame. În medie vinde cu 6 lei borcanul, ‘’şi-a făcut relaţii’’, are tot felul de cunoştinţe, care i-au recomandat produsul, l-au dat la alţii. I s-a dus vestea în zonă, vinde şi la Petroşani. Ţuică nu prea face, poate doar în anii când are producţie prea multă şi rămân smochine.

Despre costurile plantaţiei, Iovan se fereşte să vorbească, spune că sunt destul de mari, dar unele lucruri le-a făcut singur, aşa că îi este greu să socotească.
‘’Costă mult să faci plantaţie, pomii se prind foarte repede. Fiind o zonă aridă, când sunt mici, smochinii trebuie udaţi vara, cel puţin odată la două săptămâni, pentru că altfel fructele se stafidesc. Când sunt mari, nu-i problemă‘’, susţine Iovan.

Smochinii dau primele fructe în al doilea, al treilea an, iar la profit se ajunge după vreo 10 ani.

‘’Mă ocup de pomi de vreo 10-12 ani şi abia acum pot spune că am cu adevărat venituri de pe urma lor‘’, declară Iovan.

Despre proiectele primăriei spune că par interesante, rămâne de văzut dacă oamenii vor fi convinşi că merită să ‘’usuce’’ fructele şi dacă se găsesc cumpărători. Altfel oamenii, tineretul în special, nu se aruncă să facă investiţii în pomi, îşi dă cu părerea cel mai mare cultivator de smochini din Şviniţa.

Sviniţa are circa 400 de gospodării şi 1200 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt de etnie sârbă, circa 90-92%. Restul sunt români şi unguri.

In medicina chineză, smochinele sunt folosite pentru detoxificarea organismului. Crude sau uscate, smochinele au proprietăţi diuretice, laxative, emoliente. Au efect remineralizant, tonifiant datorită bogăţiei de vitamine şi minerale. Smochinele sunt o sursă bună de magneziu, indispensabil sistemului nervos, dar şi de fier, necesar pentru formarea globulelor roşii şi pentru transportul oxigenului în ţesuturi. Datorită vitaminelor A, B, C, smochinele stimulează imunitatea şi previn virozele respiratorii. Fibrele conţinute în smochine stimulează digestia, contribuie la eliminarea toxinelor şi împiedica asimilarea grăsimilor.

“Cicoarea de Bruxelles’’ de la Gherăieşti

Andivele, cunoscute şi sub numele de Cicoare de Bruxelles, reprezintă o raritate pentru România, dar şi pentru această parte a Europei, şi nu numai, doar prin Franţa şi Spania se mai poate găsi aşa ceva. Se cultivă la Gherăieşti, în judeţul Neamţ de vreo 80 de ani, primele seminţe fiind aduse în zonă de un inginer belgian care lucra la fabrica de zahăr de la Roman. Avantajul acestei plante este faptul că este rezistentă la temperaturi scăzute, nu trebuie udată foarte des, iar solul potrivit este unul uşor şi nisipos. La prima vedere, lucrurile par simple, dar nu este deloc aşa. În Romania au mai fost consemnate încercări de cultivare şi în alte zone, dar se pare că nu au avut succes. Dacă într-o primă fază, la cultura în câmp evoluţia a fost normală, când s-a trecut la etapa următoare, respectiv forţarea plantei, succesul nu a mai fost acelaşi. Care este mecanismul şi până la urmă secretul celor de la Gherăieşti?

Se face un substrat de pământ, se îngroapă andivele, apoi se construieşte un bordei deasupra şi se face un foc prin care se reglează ritmul de creştere a plantei. Astfel, calitatea obţinută o depăşeşte cu mult pe cea a andivelor de import, a căror forţare se face cu baie de abur.

De-a lungul anilor, localnicii din Gherăieşti au dus mai departe tradiţia locului şi odată cu ea şi secretul cultivării andivelor, acestea reprezentând principala sursă de venituri.
Pe pieţele din Capitală, Iaşi sau Roman kilogramul ajunge în prezent la preţuri de peste 10 lei kg. Din păcate, numărul celor care le cultivă este tot mai mic de la an la an, mulţi au renunţat în ultima vreme la această îndeletnicire. Este muncă multă, se vând destul de greu, iar angrosiştii nu dau preţuri bune, toate astea cumulate au redus interesul multor localnici pentru andive.

‘’Necesită muncă multă, poate de aceea nu îi atrage pe cei tineri, deşi se fac bani. Acum doar 10% din localnici mai cultivă andive, faţă de 50% înainte, tinerii preferă maidegrabă să meargă la muncă în străinătate’’, spune Silvia Tamaş, inginer agronom, care lucrează la Oficiul Judeţean de Consultanţă Agricolă şi unul din puţinii oamenii care încearcă să menţină tradiţia culturii în zonă.

Cheltuielile sunt mari, dar şi veniturile pe măsură. La un ha sunt necesare circa 4-6 kg de seminţe, care costă între 200 şi 500 lei kilogramul, depinde de unde le iei. Cele olandeze sunt mai scumpe, dar şi ale noastre sunt bune, declară Tamaş, care spune că mulţi le multiplică pe cele aduse din afară şi reuşesc să reducă cheltuielile. Chiar dacă munca este grea şi trebuie să aştepţi doi ani să vezi roadele, merită. La 10 ari de exemplu, rămâi cu 3.000-4.000 de lei, susţine Tamaş.

În general, oamenii vând direct de acasă, cu 8-10 lei kilogramul, sunt destui intermediari care vin să-şi procure marfa de aici. Cei care se duc să-şi vândă marfa în pieţele din Capitală obţin chiar şi 12 lei pe kg. În supermarketuri plantele nu se pot găsi însă, pentru că neexistând o asociaţie în zonă, oamenii nu s-au grupat, aşa încât nu pot asigura ritmicitate în aprovizionare şi nici cantităţi mari. Se descurcă care cum poate.

‘’Este şi greu să-i contactezi, mulţi nu au nici telefoane‘’, se plânge Tamaş, care adaugă că deşi este o delicatesă şi i-ar sta bine pe mesele retaurantelor de lux din afară, andiva românească nu se găseşte decât doar în unele pieţe din Capitală şi câteva oraşe din ţară. Ne-ar trebui un brand, poate dacă am avea o asociaţie a producătorilor, dacă am putea asigura o anumită producţie, altfel ar sta lucrurile, spune agronomul din Gherăieşti. Există cerere pentru andive pe piaţă, interes din partea studenţilor, chiar şi la Facultatea de Agronomie din Chişinău, adaugă Tamaş, care vrea să facă cunoscută cultura şi dincolo de Prut.

Andiva (Cichorium inthybus var. foliossum) se mai numeşte cicoare de vară, cicoare de Bruxelles, cicoare Witloof sau cicoare salbatică. Este o plantă bienală, de la care sunt consumate frunzele înălbite, sub formă de salate. Andiva apare pe piaţă în sezonul rece, din luna noiembrie până în primăvara. Este cultivată din antichitate, fiind pomenită în scrierile lui Pliniu cel Bătran şi Dioscoride.

Cultivarea ei presupune două etape, respectiv producerea rădăcinilor tuberizate (semănatul între lunile mai-iunie, pe teren plan sau straturi înălţate, recoltatul toamna începând cu luna octombrie) şi forţarea acestora în şanţuri încălzite, sere, răsadniţe sau alte adăposturi calde, la întuneric. Recoltarea păpuşilor de andive se face după 3-4 săptămâni, când acestea au minim 10-12 cm lungime.

Alte culturi exotice

La Tohani în Prahova se cultivă migdali de mai bine de 200 de ani. Legenda spune că boierii locului i-au adus de prin străinătăţuri pe unde umblau şi se pare că plantelor le-a mers bine aici. Poate şi datorită climatului mediteranean al zonei acomodarea lor s-a făcut fără probleme. Mai nou au apărut şi smochini.
La Ostrov există de vreo 13 ani o plantaţie de kiwi, cartofii acrişori cum îi numesc localnicii. Nu doar că planta s+a adaptat bine la condiţiile din Dobrogea, dar dă şi fructe pe măsură. Specialiştii de aici au găsit şi o modalitate eficientă şi naturală de coacere a fructelor de kiwi, le pun pur şi simplu după recoltare în lăzi cu mere pentru a se coace mai uşor.

Sursa: All about Money

Adauga un comentariu!

Apăsaţi aici pentru a anula un răspuns.

Nume (necesar)

E-mail (necesar dar nu va fi publicat)

Website

CAPTCHA Code *

Evident, doar oligofrenii si deficientii mintali in stadiu avansat pot crede ca poti lua Covid mai repede mancand o friptura sau band o bere la un restaurant cu cativa prieteni, decat calcandu-te in picioare in hipermarket. Si totusi, nu s-a luat niciodata in calcul inchiderea hipermarket-urilor. A pietelor taranesti, in schimb, da…Explicatia este simpla. Desi […]

Partidul Noua Romania (PNR), sustinut de catre Miscarea Civica Frontul Alfa, cere decapusarea bugetului public, drenat in prezent catre buzunarele unei clici bolsevico-securiste, cu efecte grave asupra dezvoltarii si bunei functionari a societatii romanesti. In contextul crizei economice fara precedent care se intrevede la orizont inca din aceasta iarna, decapusarea bugetului public reprezinta o chestiune […]

Partidul Noua Romanie (PNR), sprijinit de Miscarea Civica Frontul Alfa cere imperativ stoparea TOTALA si URGENTA a defrisarilor de orice fel si interzicerea exportului de masa lemnoasa bruta si prelucrata primar pentru o perioada de zece ani. Aceasta masura putea fi luata oricand pana acum de catre cei care s-au perindat la conducerea tarii, insa […]

Producatorii romani, discriminati in tara lor

De ce nu mai gasesc fabricile de conserve rosii pentru bulion in Romania?!