Sâmbătă, 24 octombrie, a avut loc inaugurarea Parcelei de Onoare Româneşti din comunaCania şi a Troiţei Eroilor Români din Dealul Epureni, la circa 50 km nord de vama Oancea – Cahul. (…) Finanţate de Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor, prin Consiliul Raional Cantemir şi Parohia Ortodoxă Română „Toţi Sfinţii Români“ din Cania, cele două obiective comemorative realizate la Cania şi Dealul Epureni se adaugă celor realizate, între anii 2005 – 2008, la Ţiganca, Micleuşeni, Neculăieuca, Vărvăreuca şi Feşteliţa. (…) Aceste momente comemorative sunt înscrise în programul manifestărilor organizate de Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor şi dedicate cinstirii eroilor neamului căzuţi în războaie, în contextul sărbătoririi Zilei Armatei României.
Prin înfiinţarea, în anul 2004, a Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, s-a creat cadrul juridic necesar reluării şi continuării tradiţiei, întreruptă vreme de peste jumătate de veac, în scopul nobil al readucerii în memoria colectivă a jertfei celor peste 900.000 români căzuţi în războaie (1877 – 1945), din care 132.000 peste hotarele ţării.
Printre proiectele cele mai importante ale Oficiului, în cei cinci ani de activitate, sunt, pe lângă cele menţionate în Republica Moldova, cele din ţară (Cimitirul Internaţional de la Mircea Vodă – Constanţa), din Armenia (Erevan), Bulgaria (Sofia), Franţa (Kotzingue şi Blaesheim), Germania (Haltingen şi Zwickau), Federaţia Rusă (Liublino, Kameşkovo, Krasnogorsk, Taliţî şi Oranki), Slovenia (Branik), Ucraina (Cernăuţi şi Kurgan) şi Ungaria (Budapesta şi Prügy).
Păstrarea vie a memoriei eroilor căzuţi pentru ţară reprezintă o obligaţie a fiecărui stat, aşa cum decurge din Convenţiile de la Geneva din 1949 privind victimele de război şi Protocoalele adiţionale la acestea, precum şi din Recomandarea 1859 şi Rezoluţia 1652 ale Adunării Parlamentare reprezentând statele membre ale Consiliului Europei, dar şi o datorie creştinească a fiecăruia dintre noi.
Parcela de Onoare Românească din localitatea Cania a fost amenajată în cadrul cimitirului civil. Cuprindea cinci gropi comune, dintre care una, de mari dimensiuni (aproape 25 m) cu 904 eroi şi alte patru mai mici în care erau înhumaţi (câte 3-4 într-un mormânt) 12 ofiţeri. În total, 916 militari îngropaţi, doar 114 dintre aceştia fiind identificaţi. Soldaţii înhumaţi aici luptaseră în regimentele 1/2 şi 6 vînători gardă (din Divizia 1 gardă), 11 şi 12 dorobanţi (Divizia 21 infanterie) şi 30 artilerie.
Troiţa Eroilor Români ridicată pe Dealul Epureni a fost realizată din fondurile ofiţerilor Regimentului 12 dorobanţi Bârlad, în amintirea militarilor din acet corp căzuţi pe aceste dealuri, în anul 1941.
Zidită pe un soclu de beton, troiţa era realizată exclusiv din fier, cu frumoase ornamente, iar acoperişul era placat cu aramă. Inaugurarea şi sfinţirea au avut loc în data de 11 iulie 1943, evenimentul fiind prezidat de către generalul de corp de armată N. Dăscălescu (cavaler al ordinului „Mihai Viteazul”).
După război, atât parcela cât şi troiţa s-au deteriorat treptat. Dacă în parcelă s-au mai păstrat câteva cruci, troiţa de pe Dealul Epureni a dispărut aproape în întregime (cu excepţia soclului).
După anul 1991, în contextul obţinerii independenţei de stat a Republicii Moldova, comunitatea românească locală a acţionat constant în vederea reabilitării memoriei ostaşilor români morţi în aceste locuri. Datorită acestui deschideri a fost posibilă ridicarea în cimitir a unei troiţe de lemn (donaţie a cetăţeanului american, de origine română, Grigore Caraza), care a fost sfinţită în data de 5 iunie 2008.
În cadrul ofensivei generale angajate de trupele române pe frontul Prutului (perioada 2 iulie – 26 iulie 1941), pentru eliberarea Basarabiei şi a nordului Bucovinei, Armata 4 română (având în compunere corpurile de armată 3, 5 şi 11), comandată de gl. Nicolae Ciupercă, a acţionat în vederea străpungerii liniei Prutului (la nord de localitatea Bohotin), organizării unor capete de pod şi desfăşurării unor acţiuni de apărare în sectorul sudic al frontului. În acord cu această concepţie strategică, Corpul 5 Armată (diviziile 1 gardă, 21 infanterie şi Brigada 7 cavalerie) a primit misiunea de a realiza un cap de pod la est de Fălciu şi de a dezvolta ofensiva spre Nistru.
Lupte deosebit de grele s-au dat în perioada 4-8 iulie 1941 pentru ocuparea Dealului Epureni şi a satelor Cania şi Ţiganca. Regimentul 6 Vânători gardă „Mihai Viteazul”, susţinut de Regimentul 24 infanterie, a ocupat Cania, iar regimentele 1/2 vânători şi 12 dorobanţi au obţinut controlul asupra Dealului Epureni şi a satului Ţiganca. Trupele sovietice au contraatacat, în perioada 8-16 iulie, cu unităţi de infanterie sprijinite de un bombardament masiv de artilerie. Ofensiva Corpului 5 Armată a fost reluată la 16 iulie, obiectivul Ţiganca fiind ocupat în două zile.
Luptele au fost deosebit de violente, soldându-se cu pierderi umane importante, cea mai mare parte a militarilor căzuţi pe câmpul de luptă fiind îngropaţi – majoritatea în gropi comune – în cimitirele de campanie amenajate în localităţile Ţiganca (1.020 militari) şi Cania (916 militari).
Sursa: Blogul lui Victor Roncea
Adauga un comentariu!
Editoriale din aceeasi categorie
Autor: Aciduzzul | 13 aprilie, 2014 | 0 comentarii | 789 vizualizari | 3 voturi
George Manu, savant de talie mondiala, a murit in conditii dramatice pe 12 aprilie 1961, la Aiud, unde se afla inchis pentru crezul sau anticomunist. A lucrat cu celebra laureata Nobel Marie Curie, cu care si-a si dat doctoratul, la Universitatea din Paris, in 1933, cu teza “Cercetări asupra absorbţiei razelor alfa”. Este autorul primului […]
Autor: Aciduzzul | 8 aprilie, 2014 | 2 comentarii | 401 vizualizari | 4 voturi
Ieri am primit o veste stupefiantă: Primăria Sectorului 2 este somată să îndepărteze din spaţiul public (recte Piaţa Sf. Ştefan) bustul lui Mircea Vulcănescu, pe motiv că ar fi al unui criminal de război! Reclamaţia ar aparţine Institutului “Elie Wiesel” (poate vă amintiţi că această instituţie, aflată în subordinea şi în finanţarea guvernului României, a […]
Autor: Aciduzzul | 6 septembrie, 2013 | 1 comentarii | 874 vizualizari | 7 voturi
“O să se bată cu noi şi morţi, iar noi o să fim alături de voi ca să ne apăraţi. Şi morţi vom izbândi”Pr. Gheorghe Calciu Triste sunt aceste zile în care asistăm, consternați, la fapte ce frizează nu doar absurdul, ci chiar bunul simţ: un „institut naţional” (e vorba de Institutul Elie Wiesel, condus […]
Autor: Aciduzzul | 6 septembrie, 2013 | 0 comentarii | 520 vizualizari | 7 voturi
La initiativa Gazetei de Maramures, sustinuta de Asociatia Fostilor Detinuti Politici din Romania, Arhiepiscopul Maramuresului Justinian Chira, PS Justin Hodea Sigheteanu al Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului, Asociaţia Filantropica Sf. Ierarh Iosif Mărturisitorul condusa de părintele Vasile Fodoruţ, Grupul Independent pentru Democratie, Asociatia Civic Media si “Floarea de Foc” si de sute de personalitati, […]
Autor: Aciduzzul | 6 august, 2013 | 0 comentarii | 252 vizualizari | 2 voturi
GAZETA de Maramureş reacţionează la campania împotriva identităţii şi valorilor naţionale. Ne-am săturat să asistăm cum ne îngropăm trecutul, identitatea şi demnitatea în uitare. Pentru că identitatea acestui loc înseamnă în primul rând oamenii lui. Oameni care s-au născut, care au murit, care au trăit pentru acest judeţ şi pentru idealurile sale. Propunem acordarea titlurilor […]