Anton Adamut
Nu cred in spusa medievalilor cum ca numerus stultorum est infinitus. Si nu cred numai daca lucrez intr-un anume sistem de referinta – acela crestin. Prin urmare, daca se admite ca lumea are un inceput, ea va avea si un sfarsit. Toate se petrec intr-un timp dat – de la pana la –, incat timpul este, aici indeterminat, nicidecum infinit, macar ca Zenon, sau Diogene, ori impreuna, s-ar putea revolta aici. In acest timp creat, adica facut iar nu nascut, se petrec (vocabula pe care, vorba lui Noica, au confiscat-o chefliii) toate, intr-un fel, la urma urmei, numarabil. Daca Dumnezeu nu da omului mai mult decat poate duce (cf. 1 Corinteni 10, 13)[1], inseamna ca si prostia si lipsa ei, care nu e neaparat inteligenta, raman constante in univers. Doar ca, daca inteligenta, cantitativ vorbind, in univers, ramane constanta, populatia creste intr-un ritm ingrijorator!

In mod analog, printre ingeri prostia revine trufiei, neascultarii, nu ignorantei.

Spatiul crestin nu vede un pacat in a fi ignorant (e drept, nici nu lauda lucrul acesta!), asa cum e la greci. Pacatul e, si la ingeri si la oameni, razvratirea, nu ignoranta, libertatea esuata, nu prostia pur si simplu. La drept vorbind, prost e acela care, intelegand deja, actioneaza ca si cum nu ar fi inteles nimic. Cristos insusi se adreseaza carturarilor fatarnici (Matei 23, 13; Luca 11, 44), si e de vazut aici ca termenul hypocrites avea sensul de om cu doua fete.

Hypocrites traducea ebraicul hanep, care insemna „fara Dumnezeu“, „nelegiuit“. El se opune lui „sincer“ (sine-cera, -ae) si care, la modul cel mai general, inseamna „fata catre fata“. De altfel, antonimul lui „sincer“ e acela de „fatarnic“[2].

Altminteri, fie si „laturis„, „fatuim“ prejudecati, iar „prejudecata este o parere lipsita de judecata. Astfel, pe intreg pamantul le bagam in cap copiilor tot ce vrem, mai-nainte ca ei sa poata judeca“[3]. Trec peste faptul ca Voltaire blufeaza aici in clipa, cel putin, in care spune ca „exista prejudecati universale, necesare, si care sunt insasi virtutea“[4], si, in felul lui, ii dau dreptate fata cu faptul ca „exista prejudecati foarte bune: sunt acelea pe care judecata le confirma atunci cand gandim“[5].

Dand cu tifla cui vrea sa se, macar, simta, Blaga spune ca prejudecata are, de obicei, un substrat metafizic. Intr-un atare caz, potrivit si silogismului slav, lui Socrate nu-i ramane altceva de facut decat sa se sinucida. Noroc ca „slavul nici nu viseaza, nici nu faptuieste; slavul viseaza actiuni“[6].

Dintre cele create si animate, numai dobitoacele nu gresesc. E de neinteles, in acest caz, de ce apelam pe cineva pe care-l consideram prost ca fiind dobitoc. Dobitoc inseamna, simplu, necuvantator, nu cuvantator prost. E drept ca exista un loc in care ne asemanam dobitoacelor si locul acesta e unul care ne poate salva, nu condamna. Vreau sa spun ca tot ceea ce nu e voluntar nu este nici pacat, si printre dobitoace nimic nu e voluntar. Ceea ce e voluntar la om se cheama la dobitoace instinct si ceea ce este instinctul la ele este vointa la noi.

La fel de adevarat insa – si dobitoacele nu pot fi luate aici ca grad de comparatie, si e in favoarea lor, nu a noastra – este ca dintre acelea impuse nu se pot recruta cele virtuoase. Cand medicul impune (sub forma recomandarii, fireste, urmata insa in caz de nerespectare si de sanctiunea fizica – agravarea bolii, de pilda) unui bolnav sa nu mai bea, faptul ca insul se conformeaza nu-l transforma intr-un virtuos. Virtutea nu e consecinta viciului, dupa cum viciul nu este cauza virtutii.

Bun! Am stabilit prin premisa ca numarul prostilor nu poate fi infinit. Cine crede contrariul se livreaza suspiciunii de a fi el insusi trecut printre cei numarabili. Pe un Pascal, spre exemplu, care-si ofera teoria divertismentului drept compensatie neputintei infinitului (asta numea Hegel infinit rau – sau infinit prost, spun eu), nu-l inspaimanta infinitul ca atare, abisurile nesfarsite ale universului, ci faptul ca numarul luat in felul infinitului il refuza pe Dumnezeu din el, din infinit. Aici el isi procura o angoasa; scapa insa de o grija.

Sursa: Idei in Dialog

Adauga un comentariu!

Apăsaţi aici pentru a anula un răspuns.

Nume (necesar)

E-mail (necesar dar nu va fi publicat)

Website

CAPTCHA Code *

– Domnule profesor, omenirea a marcat, în acest an, împlinirea unui secolde la declanşarea Primului Război Mondial. Cum aţi caracteriza, în câteva cuvinte, acest sinistru al istoriei, care a provocat moartea a circa 17milioane de oameni? Sigur că, în esenţă, ne gândim la numărul de morţi şi la uriaşele distrugeri materiale. Dar, în ce priveşte […]

Oamenii pot să se vindece într-adevăr în biserici atunci când ating sfintele moaşte sau sanctuarele. Oamenii de ştiinţă din Petersburg au dovedit-o şi au descoperit şi mecanismul “material” al acestui fenomen divin. “O rugăciune este un remediu puternic”, spune Valeri Slezin, şeful Laboratorului de Neuropsihofiziologie al Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Psihoneurologică Bekhterev din Petersburg […]

Ceea ce stim despre avangarda literara, artisica in general, este ca ea reprezinta factorul dinamic in miscarea artei, ca are rolul noului fata de vechi, ca este deschizatoare de drumuri, precursoare a artei viitorului, sondand noi cai de exprimare, impulsionand cursul literaturii, al artei, spre noi orizonturi, respingand traditia ca factor fosilizant, retrograd. Din acest […]

La sfarsitul anului trecut, Cotidianul a publicat poate cea mai completa sinteza a evenimentelor din decembrie 1989, realizata de unul dintre cei care a fost in miezul problemei. Noi am publicat prima parte, sub titlul: Decembrie 1989: Atacul Ungariei asupra Romaniei vazut de serviciile secrete romanesti (I). “Neorevizionismul ungar a devenit vârful de lance al […]