Linsat pentru ca era roman. Aurel Agache, maior de Militie, a fost omorat in bataie la Targu Secuiesc, pe 22 decembrie 1989. Unul dintre ucigasi a fost gratiat de Ion Iliescu. Justitia romana a tratat cu indiferenta cazul „Agache“. Doi dintre criminalii sai traiesc bine mersi in Ungaria. Judetele Harghita si Covasna au fost, in timpul Revolutiei din 1989, teatrul unor adevarate scene de groaza. Dupa fuga lui Ceausescu din Comitetul Central (22 decembrie, ora 12.09), populatia de etnie maghiara din aceste regiuni a recurs la acte de violenta extrema, in urma carora sase ofiteri si subofiteri de Militie si Securitate au fost omorati cu salbaticie de multimea dornica de razbunare. Dupa ce in ultimele doua episoade v-am prezentat pe larg cazul plutonierului-major Liviu Cheuchisan, seful postului de Militie din comuna harghiteana Dealu, linsat de localnici in fata sotiei si a celor doi copii, episodul de astazi trateaza cazul unui maior de Militie, Aurel Agache, omorat la Targu Secuiesc, judetul Covasna, in aceeasi zi de 22 decembrie 1989.

La fel cum s-a intamplat in majoritatea oraselor si comunelor din Covasna si Harghita, in dupa-amiaza de 22 decembrie posturile de Militie si sediile Securitatii au fost atacate de populatia iesita in strada.

Dosarul complet al Cazului Agache aici / Vedeti si stiri Video aici

Cititi si:

Se intampla in Romania: Paizs Otto, ucigasul eroului-martir Aurel Agache, a fost achitat de Curtea de Apel Bucuresti

EXCLUSIV: Ucigasa maiorului Aurel Agache, protejata de Ungaria, cere reabilitarea dupa 22 de ani de la crima si 20 de ani de la fuga din Romania

CEDO a condamnat statul roman in cazul Agache, maiorul-martir linsat bestial de unguri in decembrie 1989

Umbra malefica a lui Tőkés László. Fiul colonelului post-mortem Aurel Agache il desfiinteaza pe pastorul imoral al bisericii reformate maghiare

Cum a fost ucis la Odorheiu Secuiesc Dumitru Coman, proaspat “fost erou-martir”. Marturia lui Mircea Buie despre propriul linsaj: “Ma gandeam sa nu ma desfigureze prea mult, ca sa ma poata inmormanta ai mei in sicriu descoperit”

La Targu Secuiesc, furia manifestantilor, printre care se aflau si fosti condamnati sau cercetati penal pentru detinere ilegala de aur si valuta, l-a vizat in primul rand pe maiorul Aurel Agache (43 de ani, in 1989), seful sectiei economice din Militie.

Acesta a fost lovit cu betele de la steaguri si cu alte obiecte contondente, dar, dupa interventia catorva persoane care au incercat sa calmeze spiritele, ofiterul de Militie a reusit sa scape din mainile agresorilor si a fugit catre centrul orasului. A fost urmarit de un grup numeros de persoane, care l-au prins langa fantana din parcul central si au inceput din nou sa-l loveasca.

Cu disperarea fireasca a omului aflat in fata mortii, maiorul Agache a reusit sa scape inca o data si a incercat sa se adaposteasca intr-o farmacie din zona. Din multimea furioasa s-au desprins patru-cinci persoane care au intrat in farmacie si l-au scos afara pe militian. Acesta nu era inarmat cand a fost atacat, intrucat toti militienii din Targu Secuiesc depusesera armele in acea dimineata, ca urmare a ordinului venit de la Bucuresti.

Macelarul dinspre „Sport”

Csesznek Oliver, unul dintre martorii oculari, a declarat la Procuratura: „La un moment dat, numitul Agache a fost lovit in cap cu lancea unui steag, care in acel moment s-a rupt, iar cel lovit a cazut in genunchi. Retin ca a venit dinspre magazinul «Sport» un barbat de statura mijlocie, care striga sa se dea lumea la o parte, deoarece el este macelar si o sa-l taie pe Agache in bucati”.

Nu toata multimea prezenta in strada a participat la linsarea ofiterului. O parte dintre oameni au chemat Salvarea si apoi au incercat sa-l scoata pe Aurel Agache de sub ploaia de lovituri si sa-l urce in ambulanta pentru a fi dus la spital. Mai multe persoane agresive, dintre care procurorii i-au identificat ulterior pe Octavian Paisz si pe Dezideriu Hejja, l-au scos pe maior afara din Salvare si i-au amenintat pe cei care incercau sa-l salveze.

„Cand a venit Salvarea si l-am urcat in ea pe cel batut, am fost amenintat de un barbat gras, care mi-a spus ca ma va lua la bataie daca mai incerc sa dau vreo mana de ajutor. Mi s-a facut frica si am plecat acasa”, a declarat Erszebet Magureanu in fata procurorilor care au anchetat cazul.

Un sobolan mort in gura

Maiorul Aurel Agache a fost batut in continuare, desi era prabusit la pamant si nici macar nu mai misca. Dupa ce au constatat ca nu mai este in viata, agresorii nu s-au multumit cu ce „realizasera” deja, ci i-au profanat trupul in cele mai salbatice feluri. intr-un ochi i-a fost infipta o moneda, in celalalt emblema de la cascheta, iar in gura i-a fost pus un sobolan mort.

Colonelul Gavril Ardeleanu, seful Inspectoratului de Militie Covasna in 1989, sustine ca trupul profanat al maiorului Agache a ramas ore in sir intins pe asfalt, ca un trofeu pe care atacatorii tineau sa-l arate tuturor:

„Un numar mare de persoane s-a postat in apropierea cadavrului, nepermitand ridicarea acestuia. in jurul orelor 18.00 a fost organizat un mars in centrul orasului, iar in timpul trecerii pe langa cadavru multe persoane l-au scuipat si lovit cu picioarele. Dupa terminare marsului, cand circulatia pietonala s-a rarit, doua persoane au luat cadavrul si l-au dus la morga spitalului orasenesc”.

In aceeasi seara de 22 decembrie 1989, mai multe persoane necunoscute au patruns in casa maiorului Agache, pe care au devastat-o, iar in final au vrut sa o incendieze, dar au fost opriti de vecinii ale caror case erau puse in pericol. Familia ofiterului a reusit sa fuga la timp. Aurel Agache era casatorit cu o femeie de etnie maghiara si aveau impreuna cinci copii.

Fiul obiectiv

In ultimii 21 de ani s-au facut multe interpretari cu tenta nationalista ale acestui caz. Paradoxal sau nu, tocmai Dionise Agache, unul dintre fiii maiorului ucis la Targu Secuiesc, este cel care indeamna la o judecata obiectiva.

„Latura etnica a avut o relevanta de maximum 15% in cazul tatalui meu. Motivatia principala a fost razbunarea. Nu cred ca impulsul initial de a-l bate pe ofiterul Agache a pornit de la faptul ca era roman. As putea sa adopt o atitudine simplista si sa merg pe latura etnica. Tot in Targu Secuiesc, ofiterul Teodor Nichita s-a plimbat in uniforma prin centrul orasului si nu a fost agresat. Violenta exacerbata, faptul ca s-a ajuns la linsaje… se poate spune ca si latura etnica a avut o relevanta pentru duritatea mortii acestor oameni, dar nu a fost determinanta. Eu niciodata nu am incercat sa acuz pe o latura etnica. Eu am zis ca un grup de indivizi s-a comportat ca niste animale, in fata unei multimi care a avut o pasivitate criminala. Erau mii de oameni si nimeni nu a ridicat un deget, toti au privit ca la un spectacol de circ din Evul Mediu”.

Dionise Agache marturiseste ca mama sa nu a putut trece niciodata peste ceea ce s-a intamplat in urma cu 21 de ani.

„Mama mea a clacat psihic si refuza sa mai discute acest subiect. Ea e un om simplu, fara prea mare cultura. Fiind unguroaica la origini, evident ca a privit moartea tatalui meu ca pe o tradare din partea oamenilor”.

“La un moment dat, numitul Agache a fost lovit in cap cu lancea unui steag, care in acel moment s-a rupt, iar cel lovit a cazut in genunchi.” Csesznek Oliver martor ocular la linsarea maiorului Aurel Agache

“In jurul orelor 18.00 a fost organizat un mars in centrul orasului, iar in timpul trecerii pe langa cadavru multe persoane l-au scuipat si lovit cu picioarele.” Gavril Ardeleanu seful Inspectoratului de Militie Covasna in 1989

Frizerul se inclina si ucide

E greu de spus, in cazul Agache, cat a fost dorinta de razbunare fata de un om al Militiei si cat a fost ura nationalista, dar balanta pare sa incline spre prima varianta. Maiorul Aurel Agache nu era tocmai un om adulat in Targu Secuiesc. Chiar fiul sau recunoaste acest lucru: „Tatal meu era urat de oameni pentru ca a fost un ofiter dur. Avea o imagine negativa, pentru ca asa si-a construit-o. Noi am incercat sa fim obiectivi, n-am spus niciodata ca a fost usa de biserica, iar ca ofiter de Militie cu siguranta a incalcat drepturile unor oameni, pentru ca metodele de represiune in acele vremuri presupuneau si acest lucru.

Cineva din Baraolt s-a sinucis dupa o ancheta facuta de el, pentru ca tatal meu nu a avut tactul necesar si i-a strigat ca-l mananca puscaria, iar, omul, vazand aceasta alternativa in fata, a ales streangul”. Fiind seful sectiei economice la Militia din Targu Secuiesc, maiorul Agache s-a ocupat si cu confiscarea bijuteriilor din aur, care erau detinute ilegal, ceea ce i-a sporit capitalul de antipatie.

Criminalii maiorului de Militie Aurel Agache:

De altfel, o parte dintre cei care au participat la linsarea sa in mijlocul orasului avusesera de-a face, in trecut, cu maiorul Agache. Cinci persoane au fost identificate de procurori si considerate principalii vinovati pentru moartea ofiterului de Militie: Daniella Filip Orban (24 de ani in 1989), Octavian Paizs (56 de ani), Konrad Janos (23 de ani), Anton Reiner (42 de ani) si Dezideriu (Dezso) Hejja (43 de ani).

Cu picioarele in zona organelor

Daniella Filip Orban, desi femeie, a fost printre cei mai feroce atacatori ai ofiterului. Mai multi martori au nominalizat-o ca fiind cea care a sarit cu picioarele pe abdomenul si in zona organelor sexuale ale lui Agache. Apoi s-a descaltat de una din cizmele cu tocuri metalice si a aplicat mai multe lovituri in capul victimei, strigand:

„Tu l-ai bagat pe tata la inchisoare!”. La audieri, Daniella Filip Orban a recunoscut ca-l cunostea pe maiorul Agache, intrucat acesta instrumentase un dosar in urma caruia tatal ei fusese arestat pentru luare de mita. Initial, femeia si-a recunoscut faptele, motivand ca „se afla intr-o stare psihica depresiva datorata mortii mamei sale si suferintelor indurate in trecut de tatal sau”, dupa care si-a schimbat declaratiile, negand ca l-ar fi lovit pe Aurel Agache.

Si Dezideriu Hejja avusese probleme cu Militia, dupa ce cu ani in urma fusese condamnat la un an cu suspendare pentru conducerea unui autoturism sub influenta bauturilor alcoolice. A recunoscut tot timpul ca s-a aflat printre agresorii maiorului Agache. „Afland ca acolo se afla maiorul Agache, fata de care de cativa ani purtam o ura, am mers si l-am lovit cu piciorul in regiunea abdominala si cu coada unui steag”, a declarat el in cadrul anchetei.

Anton Reiner a negat in permanenta implicarea in uciderea lui Aurel Agache, dar a fost nominalizat de mai multi martori printre cei care l-au lovit pe ofiter si care-i indemnau si pe altii sa o faca. in aceeasi situatie s-a aflat si Konrad Janos, cunoscut in Targu Secuiesc la acea vreme ca un practicant de karate si mare consumator de alcool.

Foarte bizara, in schimb, este situatia lui Octavian Paizs, nominalizat la randul sau de mai multi martori printre cei mai violenti atacatori ai lui Agache. Paizs nu doar ca nu avusese relatii tensionate cu ofiterul linsat la 22 decembrie, ba chiar era frizerul sau personal si, conform lui Dionisie Agache, ii servea si ca informator. „Am reusit sa-l urc in Salvare pe maiorul Agache, dar Hejja Dezideriu si Paizs Octavian l-au tras jos si au inceput sa-l loveasca”, a declarat martorul Vardo Vilmos. Paizs a participat la linsaj imbracat in halatul sau alb de frizer.

Incompetenta Justitiei si tupeul lui Ion Iliescu

Cu toate ca a fost cel mai salbatic dintre cele sase cazuri de linsaj inregistrate in zilele Revolutiei in Harghita si Covasna, in dosarul Agache s-au facut cele mai putine zile de inchisoare. Cele cinci persoane identificate ca principali agresori ai ofiterului Agache au fost trimise in judecata abia in 1997. A trebuit sa mai treaca inca patru ani pentru o sentinta definitiva si aproape inutila.

Justitia din Romania nu doar ca s-a chinuit 11 ani sa condamne autorii unei crime odioase, dar n-a facut prea mari eforturi nici pentru a-i impiedica sa plece din tara. Daniella Filip Orban, condamnata in 2001 la 7 ani de inchisoare, n-a ispasit nici macar o zi, intrucat fugise, inca din 1992, in Ungaria, unde traieste si astazi ca profesoara la un liceu din Budapesta.

Octavian Paizs, condamnat la 4 ani de inchisoare, n-a ispasit nicio zi intrucat a fugit in Ungaria, unde a si murit in 2009. Konrad Janos a fost achitat de instanta de fond si apoi condamnat definitiv in 2001. El fugise in Ungaria imediat dupa Revolutie si n-a facut nicio zi de puscarie.

Anton Reiner si Dezideriu Hejja sunt singurii care au stat in spatele gratiilor pentru uciderea maiorului Agache. Primul a primit 3 ani de inchisoare, din care a executat doar jumatate, fiind eliberat conditionat dupa un an si sase luni. Apogeul nesimtirii cu care statul roman a tratat familia Agache este atins in situatia lui Hejja, condamnat la 4 ani de inchisoare.

Acesta a iesit insa din puscarie dupa mai putin de un an, datorita lui Ion Iliescu, care, prin decretul semnat la 13 martie 2002 in calitate de presedinte al Romaniei, l-a gratiat pe singurul criminal de la Targu Secuiesc care mai era in inchisoare.

Criminalii, aparati de Gyorgy Frunda

Dionise Agache, fiul maiorului ucis la Targu Secuiesc, s-a luptat in ultimii 21 de ani cu toate absurditatile statului roman. A facut numeroase memorii catre Palatul Cotroceni pentru a impiedica decretul de gratiere si, neobtinand niciun rezultat, intr-un final i-a returnat presedintelui Iliescu diploma si medalia de erou-martir primite post-mortem de maiorul Agache Aurel.

„Ce a facut Ion Iliescu este un abuz incalificabil. A fost presat de politicieni din UDMR, care s-au implicat trup si suflet in acest caz. De altfel, cei cinci criminali au fost aparati in instanta de senatorul Gyorgy Frunda, unul dintre liderii UDMR. El si alti lideri maghiari au dus o adevarata campanie de denigrare a tatalui meu, transformandu-l intr-un demon care omora oameni, viola femei si care, in acceptiunea lor, si-a meritat soarta. S-au folosit de drama noastra in scopuri politice”, afirma Dionise Agache.

Acesta este la fel de scarbit si de felul in care justitia romana a tratat cazul uciderii tatalui sau.

„Procesul a durat nepermis de mult. Am apelat la CEDO, care a obligat statul roman sa ne plateasca 25.000 de euro daune morale. In 2007 am fortat statul roman sa emita mandate europene de arestare pentru cei doi condamnati care traiesc in Ungaria, iar statul maghiar a solicitat o copie certificata dupa intregul dosar. Romanii nostri n-au fost capabili intr-un an si jumatate sa faca o copie dupa un dosar. Nu au facut nimic pentru a-i supune pedepsei pe cei doi condamnati aflati in Ungaria”, mai spune Agache.

“Am apelat la CEDO, care a obligat statul roman sa ne plateasca 25.000 de euro daune morale.” Dionise Agache fiul lui Aurel Agache in Adevarul.

De ce i-ai gratiat pe ucigasi?

„Adevarul“ ii pune „emanatului“ Ion Iliescu o intrebare la care fostul presedinte raspunde halucinant: „Este o istorie trecuta“. in Harghita si Covasna, evenimentele din decembrie 1989 s-au soldat cu 6 morti si 100 de raniti din randul militienilor si securistilor. Ion Iliescu a fost milos cu ucigasii.

Majoritatea locuitorilor din Harghita si Covasna, judete cu populatie preponderent maghiara, au trait Revolutia din 1989 ca pe un prilej de razbunare asupra organelor de Militie si Securitate ale regimului comunist. Frustrarile acumulate de populatia maghiara in anii de dictatura ceausista au defulat incepand cu 22 decembrie (ziua in care cuplul dictatorial a fugit cu elicopterul de pe sediul Comitetului Central al PCR) si au degenerat in acte de violenta extrema, soldate cu 6 morti si aproximativ 100 de raniti in randul militienilor si securistilor din cele doua judete.

Flacarile

Epilogul batjocurii la care acesti oameni au fost supusi incepe cu incompetenta justitiei romane, continua cu presiunile politicienilor maghiari aflati in goana dupa imagine si se incheie cu semnatura pusa de Ion Iliescu pe doua decrete de gratiere absolut scandaloase. Dintre cei sase oameni ucisi de locuitorii din aceasta zona in zilele Revolutiei, cinci erau ofiteri sau subofiteri de Militie, dintre care unul in rezerva, iar al saselea era ofiter de Securitate.

In toate cele sase cazuri a socat cruzimea cu care acestia au fost omorati. Crimele au fost savarsite in plina zi, in spatii publice, in fata a zeci sau sute de „spectatori”, victimele fiind batute si schingiuite, iar cadavrele lor – profanate. Niciunul dintre cei sase nu a folosit arma din dotare impotriva agresorilor.

Plutonierul-major Liviu Teofil Cheuchisan (33 de ani), seful postului de Militie din comuna harghiteana Dealu, a fost ucis pe 22 decembrie 1989 de un grup de localnici aflati in stare de ebrietate. Acestia l-au batut cu salbaticie pe subofiter in fata sotiei si a celor doi copii, dupa care au incendiat cladirea Militiei.

La cumplita scena a asistat intreaga populatie a comunei, dar o singura persoana a intervenit si a reusit sa-i salveze din flacari pe sotia si pe copiii sefului de post, aflati in locuinta de la etajul cladirii in care se afla Militia. Doar patru persoane din grupul de atacatori au fost condamnate ulterior la inchisoare, toate fiind gratiate dupa cativa ani.

Maiorul Aurel Agache (43 de ani), ofiter in Militia Targu-Secuiesc (Covasna), a fost atacat pe 22 decembrie de mai multi localnici de etnie maghiara, care au patruns in sediul Militiei. Acestia l-au fugarit pana in centrul orasului, unde l-au batut si l-au torturat pana la moarte. Dupa deces, atacatorii i-au profanat trupul, scotandu-i ochii si bagandu-i in gura un sobolan mort. Cinci persoane au fost condamnate in urma acestei crime abominabile, dintre care doar unul a efectuat cateva luni de inchisoare.

Plutonierul Gabriel Danaila (28 de ani), ajutorul sefului de post din comuna Zetea (Harghita), a fost omorat, tot la 22 decembrie, de satenii maghiari, care au patruns in sediul Militiei si l-au batut pana la inconstienta. intr-un raport al Parchetului Militar se mentioneaza ca subofiterul a fost lovit in cap cu un gratar metalic, injunghiat si apoi impuscat cu propriul pistol. Danaila era casatorit cu o tanara de etnie maghiara si avea o fetita de 3 ani. Trei persoane au fost condamnate, dar au iesit din inchisoare dupa numai cativa ani.

Taierea gatului

Plutonierul-major Ferencz Emeric a fost ucis la 27 decembrie in curtea postului de Militie din Cristuru Secuiesc (Harghita) de un grup de localnici. Acestia l-au batut cu bestialitate, dupa care cineva i-a taiat gatul cu un cutit. Cutitarul a fost singurul condamnat. Plutonierul in rezerva Gavril Szekely (42 de ani), fost subofiter in Militia Odorheiul Secuiesc (Harghita), a fost omorat la 22 decembrie de un grup de agresori care nu au putut fi indentificati.

Szekely fusese rugat de un fost coleg din Militie sa-i mute masina aflata in centrul orasului, pentru a nu fi vandalizata de manifestanti, si a intrat in conflict cu un grup de persoane care l-au lovit in cap cu o ranga si l-au aruncat intr-un gang. Atacatorii n-au fost identificati, nimeni nu a fost condamnat.

Ofiterul de Militie Aurel Agache

Locotenent-colonelul Dumitru Coman, seful Securitatii din Odorheiu Secuiesc, a fost ucis de populatia dezlantuita in dupa-amiaza de 22 decembrie. Agresorii l-au batut chiar in fata cladirii in care se aflau Militia si Securitatea, iar dupa ce ofiterul si-a dat duhul, a fost aruncat peste gardul spitalului. Agresorii nu au fost niciodata identificati.

Devastarile

Bilantul mortilor din Harghita si Covasna putea fi si mai tragic, intrucat dupa fuga cuplului Ceausescu s-au produs atacuri asupra cladirilor in care se gaseau Securitatea si Militia in aproape toate localitatile mai mari din cele doua judete. 38 dintre acestea au fost distruse partial sau in totalitate, valoarea pagubelor ridicandu-se la peste 10 milioane de lei, suma uriasa pentru anul 1989. Aproximativ 200 de domicilii ale ofiterilor si subofiterilor de Militie si Securitate din cele doua regiuni au fost incendiate, pagubele depasind 5 milioane de lei.

In urma acestor actiuni a rezultat un numar de aproximativ 100 de raniti din randul ofiterilor si subofiterilor, ingrijirea celor maltratati insumand peste 500 de zile de spitalizare. Din sediile posturilor de Militie distruse au fost sustrase 468 de arme si 17.832 de cartuse, din care ulterior au fost recuperate 396 de arme si 2.832 de cartuse. 72 de arme si 15.000 de cartuse n-au fost recuperate niciodata.

“Nu mai tin minte, am semnat zeci de decrete de gratiere, nu pot sa-mi amintesc de fiecare in parte.” Ion Iliescu fost presedinte al Romaniei

“Decretele veneau de la Ministerul Justitiei, erau verificate de o comisie de la Cotroceni si eu doar le semnam.” Ion Iliescu fost presedinte al Romaniei

Ura fata de comunism sau ura fata de romani?

Interpretarea atrocitatilor savarsite de populatia de etnie maghiara din Harghita si Covasna in zilele Revolutiei a pendulat, in ultimii 21 de ani, intre doua variante diametral opuse, in care s-a exagerat fie intr-o directie, fie in cealalta, din dorinta de a castiga imagine de pe urma unor tragedii. De o parte s-au aflat politicienii din UDMR (Uniunea Democrata a Maghiarilor din Romania) si reprezentantii diverselor asociatii ale minoritatii maghiare, care au sustinut tot timpul ca n-a existat nicio urma de nationalism in evenimentele din cele doua judete, ci doar razbunarea oamenilor simpli pe organele de represiune ale regimului comunist. Ei au incercat mereu sa contrapuna violentele populatiei maghiare din zilele revolutiei cu abuzurile savarsite inainte 1989 de militieni si securisti.

De cealalta parte s-au aflat politicienii romani din partidele extremiste si portavocile fostei Securitati, care au amplificat desfasurarea reala a evenimentelor si au incercat sa acrediteze ideea ca violentele din Harghita si Covasna au avut la baza un singur lucru: ura maghiarilor fata de romani.

Din nefericire, inclusiv Raportul comisiei parlamentare special infiintata in 1991 pentru a lamuri ce s-a petrecut in Harghita si Covasna in decembrie 1989 si in prima parte a anului 1990 este lipsit de obiectivitate si marseaza pe credibilizarea acelorasi idei exclusiv nationaliste.

Ipocrizie contra suferinta

Paradoxal sau nu, tocmai cei care au avut cel mai mult de suferit de pe urma crimelor savarsite de populatia maghiara sunt si cei mai obiectivi cand vine vorba de explicatii. Dorina Cheuchisan, sotia subofiterului de Militie ucis cu salbaticie in comuna Dealu, are puterea sa analizeze la rece: „in ciuda tragediei si a suferintelor prin care am trecut, nu pot sa spun «toti maghiarii sunt rai», «toti maghiarii urasc romanii». Ungurii mi-au omorat sotul, dar tot un ungur ne-a salvat din flacari pe mine si pe copii.

E adevarat ca a fost si o influenta nationalista in ceea ce au facut, pentru ca ii auzeam pe cei care ne-au atacat cum strigau: «Gata cu romanii, gata cu romanii!». Dar nu pot sa generalizez si sa acuz toti oamenii de etnie maghiara. La un moment dat l-am vazut pe Corneliu Vadim Tudor la televizor cum spunea ca ungurii i-au taiat capul sotului meu si au jucat fotbal cu el.

Asta nu este adevarat. Pentru mine, acele momente au fost groaznice si nu am nevoie ca cineva sa le exagereze si sa le faca si mai groaznice decat au fost”.

Dionisie Agache, fiul maiorului de Militie omorat si profanat la Targu Secuiesc, crede ca dorinta de razbunare a populatiei maghiare a fost mai mare decat ura nationalista.

„Latura etnica are o relevanta de maximum 15% in cazul tatalui meu. Motivatia principala a fost razbunarea, pentru ca tatal meu acumulase un mare capital de antipatie de-a lungul carierei. Nu cred ca impulsul initial de a-l bate pe ofiterul Agache a pornit de la faptul ca era roman. As putea sa adopt o atitudine simplista si sa merg pe latura etnica, dar e mai corect sa fiu obiectiv”, ne-a explicat Dionise Agache.

In cazul tatalui sau, exagerarile si incercarile de a denatura realitatea au fost de alta natura. „Eu pot sa fiu de acord ca tatal meu nu a fost usa de biserica, pentru ca pana la urma a reprezentat un organ de represiune al regimului comunist, dar au fost voci din UDMR si din presa maghiara care l-au transformat intr-un monstru care viola femei si omora oameni in bataie. Or, asta este prea mult”, afirma, indignat, Dionise Agache.

Acumularile de ura

Un alt argument care contrazice interpretarea exclusiv nationalista a atrocitatilor din Harghita si Covasna este acela ca printre cei sase morti s-au aflat si doi subofiteri de etnie maghiara. De asemenea, la 23 decembrie 1989, fara a fi incadrat la capitolul „mort in legatura cu Revolutia”, cetateanul de etnie maghiara Samuel sandor, presedinte al cooperativei agricole de productie din comuna harghiteana Betesti, a fost omorat in bataie de localnicii din zona.

Se poate deduce, astfel, ca ura populatiei maghiare a fost starnita in primul rand de persoanele care reprezentau autoritatea regimului comunist, majoritatea romani. Alexandru Benko, fost director al uzinei de tractoare din Miercurea-Ciuc, explica o parte dintre cauzele care au stat la baza acestor acumulari de ura.

„Cu patru-cinci ani inainte de Revolutie, din neincredere in populatia maghiara, s-a trecut la o schimbare totala a oamenilor de decizie din aceasta zona. In ’86, pe ideea rotatiei cadrelor, s-au schimbat in Harghita 33 de directori, toti maghiari, cu 31 de directori romani si doi maghiari. Toata conducerea Militiei si a Tribunalului a fost schimbata cu romani adusi din alte parti. Romanii care veneau aici erau considerati adusi intr-o pozitie dificila si primeau sporuri mari de instalare si de stat in zona asta. Erau un fel de mercenari. Ei isi faceau meseria cu un zel deosebit, ca sa demonstreze ca merita aceste privilegii. Si de aici s-a acumulat ura”.

Iliescu nu-si mai aminteste

Contactat de „Adevarul”, Ion Iliescu a abordat cu detasare tema gratierilor pe care le-a facut in cazul crimelor din Harghita si Covasna. „Nu mai tin minte, am semnat zeci de decrete de gratiere, nu pot sa-mi amintesc de fiecare in parte. Decretele veneau de la Ministerul Justitiei, erau verificate de o comisie de la Cotroceni si eu doar le semnam. Nu am ce sa spun mai mult, este o istorie trecuta”, ne-a declarat fostul presedinte al Romaniei.

Clementa lui Ion Iliescu fata de criminali

Statului roman i-a pasat prea putin de suferintele si traumele la care au fost supuse familiile celor sase oameni omorati in decembrie 1989 in Harghita si Covasna. Doar in patru din cele sase cazuri de crima, organele de ancheta i-au identificat pe autorii lor si i-au trimis in judecata. Trei dintre procese s-au incheiat in cursul anului 1991. in cazul de la Dealu au fost condamnate patru persoane, pentru crima de la Zetea – trei persoane, iar pentru cea din Cristuru Secuiesc a fost condamnata o persoana. Pedepsele celor opt condamnati variau intre 13 si 20 de ani de inchisoare.

Executarea lor n-a durat insa prea mult, pentru ca, la 24 martie 1994, Ion Iliescu, presedintele de atunci al Romaniei, a semnat un decret de gratiere prin care reducea la o treime pedepsele celor care aveau intre 13 si 15 ani si la o patrime pedepsele celor care trebuiau sa stea in inchisoare intre 15 si 20 de ani. Niciunul dintre ei nu mai ramanea, astfel, cu mai mult de cinci ani de inchisoare. in conditiile in care toti fusesera arestati la inceputul lui 1990 si judecati sub stare de arest (perioada care se scade din pedeapsa), in scurt timp toti criminalii au fost pusi in libertate, urmare a gestului de clementa facut de Ion Iliescu.

in cazul maiorului Agache, justitia romana n-a fost capabila sa dea o sentinta definitiva decat in anul 2001. Pana atunci, patru dintre cei cinci inculpati au avut timp berechet sa fuga in Ungaria si n-au facut nici macar o zi de inchisoare. Al cincilea, Dezideriu Hejja, a intrat la puscarie, dar dupa mai putin de un an a fost pus in libertate in urma unui nou decret de gratiere semnat, la 13 martie 2002, de acelasi Ion Iliescu, redevenit presedinte al Romaniei dupa o pauza de patru ani (1996-2000).

Comportamentul lui Ion Iliescu fata de niste criminali sadici este socant. Clementa sa confirma generozitatea cu care fostul presedinte i-a tratat pe multi alti ucigasi, instigatori ori complici la crima in timpul Revolutiei. Pe unii i-a facut ministri (generalii Nicolae Militaru, Mihai Chitac, Victor Atansie Stanculescu, capitanul Mihai Lupoi, Gelu Voican Voiculescu), pe altii i-a luat consilieri prezidentiali la Cotroceni (generalii Vasile Ionel, Iosif Rus, Dumitru Rosu si Dumitru Iliescu, contraamiralul Cico Dumitrescu, Catalin Voicu), iar pe altii i-a plasat in diferite structuri ale statului ori in diplomatie. Grija lui Ion Iliescu este extrem de suspecta, intarind banuielile ca favoritul Moscovei a avut nu doar misiunea de a prelua puterea in stat calcand pe cadavre, ci si de a sterge urmele crimelor si de a-i salva pe asasini.
Cristian Delcea / Mihai Voinea

Sursa: Adevarul via Ziaristi Online

Dumnezeu sa-i ierte pe cei ucisi cu barbarie in asa-zisul “Tinut Secuiesc”!

Adauga un comentariu!

Apăsaţi aici pentru a anula un răspuns.

Nume (necesar)

E-mail (necesar dar nu va fi publicat)

Website

CAPTCHA Code *

George Manu, savant de talie mondiala, a murit in conditii dramatice pe 12 aprilie 1961, la Aiud, unde se afla inchis pentru crezul sau anticomunist. A lucrat cu celebra laureata Nobel Marie Curie, cu care si-a si dat doctoratul, la Universitatea din Paris, in 1933, cu teza “Cercetări asupra absorbţiei razelor alfa”. Este autorul primului […]

Ieri am primit o veste stupefiantă: Primăria Sectorului 2 este somată să îndepărteze din spaţiul public (recte Piaţa Sf. Ştefan) bustul lui Mircea Vulcănescu, pe motiv că ar fi al unui criminal de război! Reclamaţia ar aparţine Institutului “Elie Wiesel” (poate vă amintiţi că această instituţie, aflată în subordinea şi în finanţarea guvernului României, a […]

“O să se bată cu noi şi morţi, iar noi o să fim alături de voi ca să ne apăraţi. Şi morţi vom izbândi”Pr. Gheorghe Calciu Triste sunt aceste zile în care asistăm, consternați, la fapte ce frizează nu doar absurdul, ci chiar bunul simţ: un „institut naţional” (e vorba de Institutul Elie Wiesel, condus […]

La initiativa Gazetei de Maramures, sustinuta de Asociatia Fostilor Detinuti Politici din Romania, Arhiepiscopul Maramuresului Justinian Chira, PS Justin Hodea Sigheteanu al Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului, Asociaţia Filantropica Sf. Ierarh Iosif Mărturisitorul condusa de părintele Vasile Fodoruţ, Grupul Independent pentru Democratie, Asociatia Civic Media si “Floarea de Foc” si de sute de personalitati, […]

GAZETA de Maramureş reacţionează la campania împotriva identităţii şi valorilor naţionale. Ne-am săturat să asistăm cum ne îngropăm trecutul, identitatea şi demnitatea în uitare. Pentru că identitatea acestui loc înseamnă în primul rând oamenii lui. Oameni care s-au născut, care au murit, care au trăit pentru acest judeţ şi pentru idealurile sale. Propunem acordarea titlurilor […]