Nu gasesc nimic mai interesant, in ordinea realitatilor umane, decat actul creatiei. Tot ce se leaga de aceasta creatie omeneasca — laboratorul, santierul, masa de scris, atelierul, obiceiurile sau ritualurile creatorului — ma intereseaza pina la obsesie. Poate razbate si aici stravechea curiozitate a cercetatorului pentru taina de nepatruns a Naturii, uimirea fata de nesfirsitele ei forte de creatie. Caci, intocmai dupa cum ne fascineaza in Natura misterul acestei zamisliri neodihnite — ma incinta in viata omului, inainte de toate, eforturile sale creatoare: geniul, munca, deznadejdea, drama creatiei. Lucian Blaga locuieste spre marginea orasului, la pensiunea Bois Fleury, Riedweg 17. Sint numai copaci batrini si gradini pe aici; iar la citeva zeci de metri in spatele casei, incepe padurea de brazi care acopera coastele dealului si coboara pina jos, pe malul Aarei.

Din veranda etajului unde se gasesc cele doua camere ale familiei Blaga, se zareste, in diminetile frumoase, Jungfrau. Privirea se asaza peste coperisurile rosii ale caselor invadate de gradini. Totul se catara, aici, la Berna: iedera, trandafirii, arbustii. Si atunci cind plantele nu se mai pot inalta pe ziduri sau pe copaci — bernezii le ridica, in glastre, cit mai sus. Balcoanele si ferestrele sint incarcate cu muscate rosii…

Pe aceasta veranda, cu un asemenea peisaj in fata ochilor, trebuie sa fie destul de greu de scris filosofie. Este insa un admi¬rabil loc de visat, de meditatie. Si este, fara indoiala, locul ideal pentru lecturi.

— Eu insa citesc tot mai putin de la o vreme, imi marturiseste Lucian Blaga. Aproape ca nu mai pot incepe o carte, fara ca sa nu pierd sirul la fiecare pagina, gindindu-ma la „sistemul”‘ meu… inainte vreme citeam foarte mult, si in toate directiile. Nadajduiesc ca va veni o vreme, dupa ce voi fi incheiat de gindit si scris sistemul meu de filosofie, cind voi putea din nou citi pina la istovire…

CULTURA SI METAFIZICA

Blaga vorbeste rar, aproape silabisind fiecare cuvint, si te priveste in ochi, concentrat — dar ai senzatia ca privirile lui trec peste tine, si nu o data te simti ispitit sa intorci capul, sa intil-nesti si tu naluca pe care o tinteste el. De altfel, dupa cum am avut prilejul sa ma* conving de mai multe ori la Bucuresti, Blaga arareori e bucuros sa poarte o conversatie. Ramine tacut in mij¬locul celorlalti, si tacerea aceasta se prelungeste citeodata tul¬buratoare…

— Sint inca la virsta care imi permite oricit de multe si de variate lecturi, spun eu. Ceea ce poate parea mai grav, pastrez inca cea mai buna idee despre lectura. O socotesc, in orice caz, «a un excelent mijloc de verificare a „barbatiei” unui om de cul¬tura, a rezistentei sale spirituale. Lecturile, ca si „influentele”, sint un instrument de selectie. Cei care nu au destula vitalitate, si [au] o foarte aproximativa forta de creatie — sucomba „influentelor”, lecturilor, culturilor straine in general. Ceilalti — si ma gindescla un Cantemir, la un Hasdeu, la un Eminescu — ies din aceasta proba de foc intariti, si personalitatea lor se rotunjeste mai biruitoare… De altfel, cum am spus-o de nenumarate ori, sint convins ca enciclopedismul si universalismul sint notele dominante ale structurii culturii românesti.

Si sint bucuros ca verific inca o data aceasta observatie a mea chiar in cazul dumitale: poet, dramaturg, eseist, filosof. Dar in filosofie, cite probleme ai atacat: logica, teoria cunoasterii, teologia, morfologia culturii, metafizica…

— Si vor ,veni in curind si alte probleme, adauga Lucian Blaga. Nu pentru ca tin cu orice pret sa fiu „universal”, cum spui, ci pentru ca sistemul meu de filosofie se desfasoara simfonic. Vor fi, probabil, cinci trilogii: dupa trilogia cunoasterii si a culturii, incheiate si tiparite, va urma o filosofie a biologiei, una a esteticii si moralei, si apoi o metafizica. Ai observat insa ca, de pe acum, acord o mare importanta metafizicii, ultimul volum al fiecarei trilogii incercind o incununare a celorlalte si o valorificare meta¬fizica a problemelor dezbatute…

— Ceea ce admir mai mult in opera dumitale filosofica, ii marturisesc eu, este curajul creatiei. Astazi, cind filosofii de-abia indraznesc sa atace doua-trei probleme, dumneata ai curajul de a gindi asupra tuturor problemelor de filosofie, dupa ce, in prealabil, te-ai silit sa inmultesti chiar numarul acestor probleme, descope¬rind, bunaoara, garnitura categoriilor subconstientului.

Este un curaj pe care, de la Ilegel, nu 1-a mai avut nici un filosof european. imi dai voie sa-ti spun ca eu vad si in aceasta sete de creatie filosofica a dumitale, o trasatura specifica culturii românesti moderne? Curajul creatiei si obsesia universalului alcatuiesc cea mai frumoasa traditie a romantismului românesc. Iar acum, dupa Unire, incercam sa intram in istoria Europei printr-o valorificare integrala si româneasca a existentei. Alaturi de Nae Ionescu, ale carui universale preocupari si rara vocatie metafizica sint cunoscute tuturor studentilor de la 1920 incoace — dumneata inalti cultura româneasca pe adevaratul sau nivel.

Vasile Bancila a avut dreptate dindu-te ca pilda de „energie româneasca”…

— Vasile Bancila este cel mai pretios exeget al operei mele filosofice dintre tineri, spune Lucian Blaga. In general, daca ma gindesc la generatia tinara, eu nu am de ce ma plinge; mai ales in ultimii ani, eforturile mele au fost urmarite cu multa simpatie… Spuneai insa adineauri ca ti se pare curajoasa incercarea mea de a cladi un sistem complet de filosofie. indraznesc sa adaug ca aceasta incercare este, dupa cite stiu eu, cu totul personala. Nu pot afiima ca stapinesc in intregime istoria filosofiei, pina in amanunte, insa in tot ce am citit n-am gasit nimic asemanator sistemului meu. Subliniez acest lucru pentru ca am auzit spu-nindu-se din anumite cercuri, ca sistemul meu filosofic nu are nimic original…

— Cred ca in acele cercuri nu esti citit, adaug eu. Lucrurile acestea se intimpla adeseori la noi in tara. Pentru ca, daca ti se poate reprosa ceva, deocamdata, este tocmai efortul dumitale neodihnit de a gindi toate lucrurile de la capat, si de a dobindi rezultate atit de originale incit adeseori surprind si paralizeaza… Bunaoara, nu o data am auzit oameni spunind despre lucrarile dumitale de filosofie a stilului, ca nu sint decit comentarii asupra cartilor lui Spengler, Frobenius sau Alois Riegl desi (*In text deci) in Orizont si stil subliniezi de mai multe ori deosebirile dintre acesti ginditori si pozitia dumitale.

Descoperind matca stilistica in inconstient, si nu in peisaj, ca Frobenius; dovedind ca fenomenul culturii nu poate fi comparat unui organism autonom, care apare aproape parazitar in istorie, inzestrat cu un anumit destin biologic si avind, deci, o anumita limita de virsta — cum afirma Spengler; dovedind mai ales ca un stil nu e monolitic, si ca nu poate fi explicat printr-o singura valenta — dumneata te deosebesti net de acesti ginditori contemporani.

— Iar in cartea care sta sa apara in Editura Fundatiilor Regale Geneza metaforei si sensul culturii, lucrurile acestea sint din nou lamurite. Sensul pe care il acord eu „culturii”, nu cred ca se mai intâlneste la vreun autor.

Pentru mine, cultura este modul specific de a exista al omului in Univers. Este vorba de o mutatie ontologica, mutatie care deosebeste pe cm de celelalte animale, si care e rezultatul eforturilor omului de a-si revela Misterul. Omiul singur este creator de cultura, si aceasta datorita trairii sale intru mister si revelare. Omul, incereind sa-si reveleze misterul, in ale carui dimensiuni singur traieste — creeaza cultura. Nu-ti pot rezuma toate con¬cluziile cartii mele, Geneza metaforei, dar e destul sa-ti spun ca eu consider stilul ca o intersectie a doua finalitati; pe de o parte omul incearca sa-si reveleze misterul, pe de alta parte Marele Anonim, prin frinele transcendentale, zadarniceste aceasta incercare tocmai pentru a mentine echilibrul in Univers, si a sili pe om sa-si reali¬zeze conditia sa de creator de cultura.

Matca stilistica asa cum o definesc eu, ca o garnitura de categorii abisale, paracorespondente categoriilor constientului — este frina transcedentala prin care Marele Anonim se apara impotriva incercarilor omului de a i se substitui, revelind si creind misterul…

— Dintr-un fragment publicat intr-o revista, intrerup eu, inteleg ca oferi o cu totul alta explicatie deosebirilor dintre cultura si civilizatie, care au dat atit de mult de lucru ginditorilor si istori¬cilor din ultimii douazeci de ani.

— Intocmai. Cultura raspunde existentei umane Intru mister si revelare, iar civilizatia raspunde existentei intru autoconservare si securitate. intre ele nu exista deosebiri de virsta biologica, asa cum crede Spengler cind afirma ca orice cultura se transforma, imbatrinind, in civilizatie — ci o deosebire profunda de natura ontologica. Creatia culturala este o plasmuire a spiritului omenesc de natura metaforica, destinata adica sa reveleze un mister prin mijloacele metaforice; si ca atare poarta constitutiv o pecete sti¬listica, pentru ca eu am dovedit ca orice incercare de revelare a misterului se face numai prin matca stilistica. Pe cita vreme civilizatia este o plasmuire a spiritului omenesc in ordinea intereselor vitale, a securitatii si autoconservarii, si n-are intentia sa reveleze un mister. De aceea civilizatia poate avea o pecete stilistica, dar aceasta este numai un reflex; tot ce omul lucreaza pentru confortul si securitatea sa — un plug, o arma, o unealta — se impregneaza prin imitatie, printr-un soi de mimicry, de semnele unui stil…

— Cunosc in parte capitolul unde ai dezvoltat aceasta teorie, care mi se pare cu totul originala, si bine intemeiata. Ceea ce ma ineinta si mai mult, este importanta pe care o acorzi finalitatii, problemei teleologice in genere.

— Cred ca nici unul dintre filosofii contemporani nu se lupta atit de mult cu aceasta problema suprema, cu intrebarea ultima: de ce este lumea astfel facuta? Pentru care scop? In cartile mele, si mai ales in trilogiile care vor urma, nu ma feresc niciodata sa incerc dezlegarea acestor intrebari.

PROBLEMA MORTII

— Filosofia, ea insasi, mi se pare zadarnica daca nu dez¬leaga asemenea intrebari ultime, ii marturisesc eu. Si daca dra¬gostea pe care o avem pentru filosofie a inceput, de la o vreme, sa se raceasca, este numai datorita acestor intrebari ultime, in fata carora cei mai multi dintre filosofi, sovaiesc. Cred, bunaoara, ca nici un filosof nu are dreptul sa sovaiasca in fata problemei mortii. Pentru mine. cel putin, s-au facut nenumarate greseli in dezbaterea acestor probleme. Filosofii au atacat problema nemuririi sufletului, ceea ce este cu totul altceva decit problema supravietuirii post-mortem. Nemurirea presupune mintuire, beatitudine, autonomie; supravietuirea, dimpotriva, este inca legata de drama, de destin, si, intr-un anumit sens, chiar de conditia umana. Observa ca aproape toate religiile se lupta cu problema nemuririi sufletului — lasind deschisa problema nemuririi pina la, sfirsitul lumii, adica pina la iesirea din veac, la oprirea timpului. In ceea ce ma priveste, cred ca in toate religiile, ca si in superstitiile tuturor popoarelor, se gasesc urmele unor anumite experiente, stravechi, care astazi, in actuala conditie mentala a omului, nu mai sint, in majoritatea lor, accesibile. Daca teza mea e justa, atunci sintem indreptatiti sa cautam in istoria religiilor, in folclor si in etnografie — documente, urme de experiente concrete, cu ajutorul carora sa putem ataca dintr-un alt punct de vedere problema mortii, adica a supravietuirii sufletului, lasind deschisa problema nemuririi…

— Cunosc tezele dumitale din studiul Folclorul ca instrument de cunoastere, raspunde Lucian Blaga. Iti marturisesc ca inca nu na-am gindit la problema mortii. Eu meditez problemele filosofiei pe rind, si desi ma gindesc, fireste, la mai multe din ele — nu abandonez o problema pina ce nu am dezlegat-o definitiv. Cu toate acestea, ca unul care am trait toata copilaria la sat, inteleg foarte bine ce vrei sa spui. Moartea pentru cei de la sat, are o cu totul alta semnificatie decit pentru oraseni. Sufletul mortului pleaca sa-si intilneasca fratii, rudele, prietenii, in lumea cealalta. Este vorba deci, de o noua comunitate a „celor dusi”. De aceea nici durerea in fata mortii nu este atit de tragica, la sat. imi amin¬tesc plinsul mamei la moartea unui fecior pe care-1 iubea ca ochii din cap. Ei bine, era un plins linistit, impacat…

— Durerea se manifesta aproape intotdeauna in rituale, intr-o comunitate organica, adaug eu. La sat, si uneori chiar si in mahalalele bucurestene, jalea este mai mult o lamentatie rituala decit manifestarea durerii disperate a omului despartit de fiinta care i-a fost draga. Lamentatie rituala pe care o fac, dupa cum stiti, si oameni straini, bocitoarele… De altfel, intreaga viata a omului care participa la o comunitate organica, este traita cu o semnificatie trans-individuala, simbolic. Cind un indian maninca, el crede ca savirseste un sacrificiu „zeilor trupului”. Haina pe care o poarta un malaezian, desenele ei sau forma, comunica celorlalti starea lui civila, intentiile lui, bucuria sau tristetea lui. Omul nu e niciodata singur intr-o asemenea societate organica. De aceea nici moartea nu e atit de napraznica…

SATUL — CENTRUL LUMII

— In cartea mea, Geneza metaforei si sensul culturii, am dedicat un intreg capitol Satului, dezvoltind tocmai aceasta constiinta de care da dovada sateanul ca traieste in centrul Lumii. Geografia in care isi fixeaza sateanul locuinta, este o geografie mitologica. Viata satului, in intregimea ei, are un sens cosmic, totalitar.

— Imi dai voie sa-ti spun, il intrerup eu, ca in toate culturile autentice locuinta e conceputa ca un „centru al lumii”, iar de cele mai multe ori un anumit stilp este considerat „axa Universului”. Vechile orase — Babilon, Roma, Ierusalim, Bankok etc. — sint si ele, in constiinta locuitorilor, concepute ca centre ale Lumii.

Orasenii au pierdut aceasta constiinta de-abia la inceputul timpurilor moderne, odata cu revolutia industriala….

— Problema are pentru mine o atractie cu totul speciala, continua Lucian Blaga. Pornind de la „geografia mitica” in care e situat satul, de la constiinta naiva a sateanului ca se afjâ.in centrul Lumii— am ajuns sa descopar ceea ce eu numesc „virstele adoptive”, si prin care imi explic deosebirile dintre cultura majora si cultura minora. „Virsta adoptiva” a omului nu are nimic de-a face cu virsta reala, biologica. Intr-o cultura majora, copiii sint creatori de istorie si cultura majora; de exemplu Ioana d’Arc, Mozart, Rimbaud. Cultura minora este creatia oamenilor care au ca „virsta adoptiva” copilaria; o constiinta naiva, cosmocentrica, fara simtul perenitatii. Am aratat toate lucrurile acestea, pe-larg, In primul capitol al cartii mele.

Mi se pare foarte greu de precizat, insa, daca una din aceste culturi — majora sau minora — este superioara celeilalte. Fiecare din ele au calitati si defecte care le sint proprii. Lin luciu este insa evident: cultura minora, creata de oemeni de orice viista, car avind toti ca „virsta adoptiva” copilaria — nu este o faza preliminarie, o etapa necesara in drum spre „maturitate”, spre cultura majora. Ea este autonoma, si poate exista mii de ani de-a iindul, fsia sa se transforme — cum cred ginditorii morfologiei ciganiciste — intr-o cultura majora. Este drept ca aceste transfoimari au loc citecdata, dar ele nu sint necesare, nici fatale…

DESTINE ROMÂNESTI

— Nimeni nu poate pune la indoiala „autenticitatea” dumi-tale, românismul si nationalismul dumitale — ii marturisesc eu. De aceea, elogiul pe care il aduci, in atitea carti, creatiei culturale. si eforturile pe care le faci de a funda metafizic acest elan creator — mi se par nu numai pretioase, dar si absolut necesare, pentru a lamuri unele confuzii care se fac in cercurile nationalistilor români. Opera dumitale, literara si filosofica, este atit de rotunjita si atit de „româneasca”, inci t nimeni n-ar avea curajul, astazi, sa afiime despre dumneata ca esti „livresc” si „occidentalizat”. Si cu toate acestea, dumneata definesti omul: creator de cultura, si cel mai mare elogiu pe care il poti aduce unui om este aceasta forta de creatie. Am spus si eu, de nenumarate ori si in felurite chipuri, cam acelasi lucru. Cuvintele dumitale insa au alta greutate, si de aceea ma bucur, stiind ca ele vor fi primite cu mai mare usurinta…

— S-au facut, si se vor mai face confuzii in aceasta dezbatere a valorii culturii, raspunde Lucian Blaga. Indeosebi cei care gindesc sub influenta teoriilor pesimiste ale morfologiei culturii, cei care socotesc cultura un organism celular, care se naste parazitar in istorie, imbolnavind pe om — gasesc motive sa nu creada in eficienta creatiei culturale…

— Ma bucur ca intilnesc in teoriile dumitale aceeasi valorificare optimista a culturii, pe care am dobindit-o si eu, plecind de la cu totul alte premise. Cercetind simbolismul funerar la anumite popoare primitive si arhaice, am observat un lucru semnificativ: simbolismul incepea sa se organizeze in „sistem”, in „metafizica”, numai cind se aplica asupra mortii si „eternitatii”. Cult ura incepe prin a fi o prelungire a vietii, o promovare a principiilor creatoare si vitale.

Nicaieri nu apare oboseala, tristetea sa, disperarea omului. Dimpotriva, daca se poate vorbi de ceva optimist in viata omului „primitiv” — este tocmai acest act al creatiei de cultura. Departe de a desparti pe om de Natura, de a-1 izola in mijlocul Cosmosu¬lui — cultura solidarizeaza pe om, in acelasi timp cu Viata si Eternitatea…

— Omul nu devine om aecit incercind sa-si reveleze Misterul, adica creind cultura, _ spune Lucian Blaga. Alt scop mai nobil, in viata, nu are. Chiar si atunci cind incearca sa se dezlipeasca de viata, de; istorie, si sa se „mintuiasca”, sa traiasca „in absolut” — chiar si atunci creeaza cultura. Caci filosofiile, religiile, misticile umane, oricit de „absoluta” ar fi experienta care le precede, sint si ele creatii culturale, adica au caracter metaforic si participa la o matca stilistica….

— De aceea nu vad destinul României decit ca un destin cultural — adaug eu —, valorificind adica existenta, „experienta româneasca”, prin creatii spirituale. De forta creatoare a neamului nostru nu ne mai putem indoi. In Spatiul Mioritic, dumneata ai incercat sa gasesti matca stilistica a acestor forte creatoare. Iti marturisesc ca eu sint impresionat de omogenitatea lingvistica si culturala a culturii populare românesti — iar pe de alta parte, de obsesia universalului in cultura carturareasca româneasca. Mi se¬pare ca realitatile acestea istorice ne indica precis drumul pe care-il va urma cultura româneasca moderna — si pe care il pot rezuma in doua cuvinte: Omul Universal. Românii nu pot crea „fragmentar”, nici „specializat”, ca in Apus.

— Este foarte explicabil pentru mine, de ce românii nu pot crea specializindu-se — spune Lucian Blaga. Cultura româneasca este o cultura minora, avind ca „virsta adoptiva” copilaria. Un copil traieste cosmocentric. Taranul de pretutindeni, dar mai ales. taranul român — care se pastreaza si astazi autentic — este un politehnician. El singur e arhitect, plugar, cintaret, zidar. Fireste, exista si la sat o diviziune a muncii, dar ea e infinit mai putin riguroasa ca la oras. Viata satului e totalitara si cosmocentrica…

— De aceea astazi, cind Europa occidentala este compusa din culturi majore si participa la „virsta adoptiva” a maturitatii, cred ca noi, românii, avem misiunea de a crea un om universal, altul decit cel intrupat de greci sau de Renastere. Eu vad in „sistemul”‘ dumitale unul din semnele care vestesc acest „om universal”” românesc…

„Vremea”, Anul X, Nr. 501, 22 August 1937, p. 10-11/ Reprodus dupa Profetism Romanesc – România in eternitate, Editura „Roza Vanturilor”, Bucuresti, 1990

Sursa: Ziaristi Online

Adauga un comentariu!

Apăsaţi aici pentru a anula un răspuns.

Nume (necesar)

E-mail (necesar dar nu va fi publicat)

Website

CAPTCHA Code *

Marius Șerban Odată cu intrarea într-o nouă stare de criză, după ce tocmai am ieșit din una de alertă, pentru că, nu-i așa, starea de continuă criză este singura formulă prin care mai poate fi controlată cât de cât o populație debusolată, anomizată, se vântură tot felul de versiuni de proiecte de lege, prin care, […]

Legea vaccinarii obligatorii a fost adoptata in UNANIMITATATE in comisia de santate din Camera Deputatilor. Adica au votat-o toate “partidele” politice, fara exceptie! Chiar daca au fost aduse sute de amendamente fata de varianta adoptata acum doi ani de Senat, ce sa vezi, s-a pastrat neatins un articol, cu ginion, articolul 13 care prevede la […]

Niciodata in intreaga sa istorie statul si poporul roman, atat cat a mai ramas, nu au fost atat de aprope de extinctie ca acum. Practic, acum se joaca viitorul Romaniei intr-un context politic international extrem de nefavorabil. Lipsa de reactie inseamna acum, pur si simplu, extinctie! Practic, toate partidele, cu exceptia Partidului Noua Romanie (PNR) […]

Partidul Noua Romanie (PNR) considera ca Justitia din Romania este una dintre cele mai corupte institutii publice, fapt confirmat de sondajele de opinie, deciziile contradictorii si arbitrare ale magistratilor avand repercursiuni catastrofale asupra oamenilor si decredibilizand semnificativ statul roman, si asa in disoulutie. PNR sustine cu tarie o lege prin care magistratii sa fie trasi […]

Partidul Noua Romanie (PNR), sustinut de Miscarea Civica Frontul Alfa, sustine ca este o problema de siguranta nationala, in contextul crizei economice fara precedent care va lovi Romania, confiscarea averilor ilicite, investigarea surselor averii afisate, cu precadere pentru demnitari si functionarii publici, audit pentru verificarea datoriei publice a Romaniei, reintroducerea pedepsei cu moartea si majorarea […]