Shane Richmond, Blogs.Telegraph.co.uk“Eric Schmidt, directorul general al Google, a descris politica companiei sale: „Politica Google este de a ajunge aproape de linia critică, fără a o depăşi.” Schmidt relatează publicaţiei „The Atlantic” despre posibilitatea unui implant Google – un cip sub piele care poate urmări lumea, facilitând totodată accesul la internet. Probabil că acest lucru depăşeşte „linia critică”, a declarat Schmidt. Cu toate acestea, a continuat spunând: „Cu permisiunea voastră, ne oferiţi mai multe informaţii despre voi, despre prietenii voştri, şi ne putem îmbunătăţi calitatea căutărilor noastre. Nici nu e nevoie să tastaţi. Ştim unde sunteţi. Ştim unde aţi fost. Mai mult sau mai puţin, putem afla şi ce gândiţi.”
Unii ar putea susţine că şi acest lucru întrece măsura, dar de fapt Google ne citeşte gândurile „cu permisiunea noastră”, ceea ce ne linişteşte.
Schmidt are o întreagă istorie de declaraţii atractive şi care merită citate cu privire la gradul din ce în ce mai mare de infiltrare al Google în viaţa noastră. La un moment dat a spus: „Dacă există ceva despre care nu vreţi să afle nimeni, în primul rând poate că nu ar trebui să faceţi acel lucru.”
Recent, a mai sugerat că e posibil ca în viitor tinerii să îşi schimbe numele pentru a scăpa de trecutul lor de pe Google. Luna trecută a îngăimat criptic ceva despre “alte modalităţi” de a obţine accesul la datele de pe Facebook, în cazul în care reţeaua socială ar refuza să îi acorde Google permisiunea de a le indexa.
De multe ori, comentariile lui Schmidt par a fi ale unui om care vorbeşte spontan, spunând puţin mai mult decât ar trebui. Poate că e aşa, dar nu sunt sigur. Am petrecut ceva timp cu Schmidt la începutul acestui an şi de atunci l-am auzit repetând în alte interviuri – aproape cuvânt cu cuvânt – răspunsurile pe care mi le-a dat mie. Cred că Schmidt s-a gândit foarte atent la aceste aspecte şi este foarte clar cu privire la mesajul pe care vrea să îl transmită.
Google pune la dispoziţie câteva produse minunate. Eu folosesc multe dintre acestea, inclusiv Gmail, Google Reader şi desigur, instrumentul de căutare. Cu toate acestea, atitudinea lor faţă de datele noastre personale reprezintă un motiv de îngrijorare, nu în ultimul rând pentru că Google tinde să îşi facă serviciile de dezabonare, mai degrabă decât de abonare, ceea ce înseamnă că permisiunea despre care vorbeşte Schmidt va fi acordată implicit.
În timp ce Google este onest cu privire la dorinţa de „a se apropia de linia critică”, ar fi bine dacă vreodată ar putea împinge această linie mai mult înapoi (it would also suit them if that line could be pushed ever further back). Comentariile lui Schmidt joacă un rol minuscul în derularea acestui proces. Aş paria că peste vreo zece ani, linia va fi împinsă şi mai departe. Între timp, însă, vor exista mult mai multe contestaţii judiciare şi proteste pe măsură ce Google îşi vede încet de treabă.
Este tentant să sugerăm că Eric Schmidt ar trebui să tacă în loc să stârnească lumea o dată la câteva luni, dar cred că el ştie exact ce face”.
Nota noastra: Pe siteul publicatiei The Atlantic este videoclipul interviului cu Eric Schmidt in care, la min. 13.06, se ajunge si despre cipul implantabil in creier (de urmarit pana la min. 17.20).
Reactia este foarte interesanta: avand in vedere potentialul sinistru continut de ideea acestui cip implantabil (totusi, nimeni nu s-ar repezi sa isi faca cu usurinta un astfel de implant), Eric Schmidt afirma ca asa ceva ar depasi linia critica, CEL PUTIN PENTRU MOMENT, PANA CAND TEHNOLOGIA SE IMBUNATATESTE. Nuanta acestui “pentru moment” pare ca a scapat atat intervievatorului, cat si publicului, dar si autorului articolului de mai sus, si totusi este esentiala.
Pentru ca seful Google face clar ca aceasta “linie critica” nu este deloc fixa, ci maleabila, si nu depinde de principii etice (cum ar fi sa nu se recurga niciodata la cipuri implantabile, indiferent de stadiul tehnologiei, pentru ca asta duce la controlul mintii si la o noua stare a umanitatii) ci de stadiul in care se afla tehnologia.
Interviu Eric Schmidt, CEO Google – Linia Critica
Sursa: Razboi Intru Cuvant
Internetul stie tot despre tine! Ai idee de cate ori te spioneaza Google?
Nu multi dintre utilizatorii de Internet sunt constienti de faptul ca Google colecteaza datele personale ori de cate ori accesam o pagina web. La fel de putini realizeaza cat de periculos poate fi ca lumea virtuala sa contina prea multe detalii din viata ta reala.
Utilizatorii Firefox pot afla acum cat de des ii spioneaza Google, adica de cate ori motorul de cautare aduna date personale despre tine, atunci cand intri pe diverse site-uri.
Extensia Google Alarm “tipa” si emite o alerta vizuala de fiecare data cand informatiile tale personale sunt trimise catre serverele Google. Asadar, daca erai convins ca Google iti monitorizeaza obiceiurile doar prin intermediul Gmail si YouTube, ei bine, nu este asa.
Google Analytics, AdSense, chiar embed-urile de pe YouTube, apelurile Google API, toate “se fac vinovate” de strangerea informatiilor despre tine, care sunt colectate pentru realizarea unui profil demografic, folosit mai departe pe alte site-uri.
Asadar, cu Google Alarm poti afla de cate ori esti spionat si chiar daca nu poti impiedica asta, macar constientizezi ca in online cineva sta tot timpul cu ochii pe tine. Si daca Google este “prietenos” si vrea sa te cunoasca strict din motive comerciale, nu acelasi lucru se intampla cu toate detaliile publicate chiar de tine pe Internet.
Infractorii iti pot folosi identitatea pentru a comite tot felul de fraude, iti pot urmari fiecare miscare pentru a da spargeri sau iti pot analiza reteaua de cunostinte pentru a da alte si alte lovituri. Pare complicat? S-a intamplat in America, unde politistii au reusit sa faca legatura intre trei tineri spargatori de locuinte si victimele lor. Numele acestei legaturi: Facebook. Proprietarul pleca de acasa si nu uita sa posteze aceasta informatie la status, asa ca hotii mergeau la sigur.
Informatiile sau fotografiile postate in mediul online te pot “bantui” pentru multi ani. Inclusiv CEO-ul Google Eric Schmidt, un om despre care se stie ca nu-l intereseaza ca anumite date ale utilizatorilor ar trebui sa ramana confidentiale, sugera recent ca tinerii ar putea in viitor sa doreasca sa-si schimbe identitatea, pentru a lasa in urma anumite informatii pe care le-au publicat cu prea multa generozitate pe Internet.
Expertilor nu le ia mai mult de o ora sa afle aproape orice despre tine, de pe Internet
Un britanic a aflat asta pe pielea lui si gandul ca poti fi spionat oricand, de oricine in lumea virtuala ii da fiori reci. Steve Boggan a rugat un specialist in securitate sa analizeze profilul online al iubitei lui, Suzanne, cu care este impreuna de peste 12 ani. Bineinteles, totul cu acordul partenerei.
Si nu mica i-a fost mirarea cand a primit un raport de 15 pagini, cu informatii stranse in mai putin de o ora, multe dintre acestea necunoscute lui. Raportul cuprindea numele prietenilor femeii, ce scoli a frecventat aceasta, poze uneori stanjenitoare, pe care nici nu a fost nevoie sa le posteze ea insasi, ci au facut-o amicii ei, unde a calatorit, hobby-uri, locuri pe care le frecventa, detalii despre job-urile ei, relatii din tinerete si rude indepartate. Totul analizand site-uri precum Facebook, Hi5, LinkedIn, Flickr.
De exemplu, Suzanne a folosit o aplicatie de pe Facebook, ce ducea catre site-ul TripAdvisor. Acolo a precizat ce tari a vizitat, pentru ca familia ei sa stie mereu unde se afla. Dar nu au aflat numai cei apropiati, ci informatia a devenit publica, asa ca expertul a putut spune cu precizie nu doar cele 41 de tari in care a fost Suzanne, ci si cele 162 de orase.
Mai departe, atunci cand incarci o poza pe Flickr, vei observa ca apare o casuta cu toate detaliile despre imaginea respectiva, pe care nu le completezi tu, ci ele sunt preluate direct din aparatul foto. Asadar, data si ora nu sunt un secret. Dar cu cat tehnologia avanseaza, cu atat vei oferi mai multe informatii despre tine, chiar involuntar.
Socant? Poate ca da, spune Steve Boggan, dar mai ingrijorator este cat de usor se pot afla aceste lucruri. Mai cu seama adolescentii nu-si fac nicio grija legat de persoanele cu care se imprietenesc in online si ce posteaza acolo. Sigur au facut o data imprudenta sa spuna cand sunt singuri acasa si dau o petrecere la care toata lumea este invitata. Sau au postat fotografii care le-ar putea strica imaginea mai tarziu, in fata unui posibil angajator.
Insa si cei foarte atenti la aceste detalii pot cadea in plasa raufacatorilor. Acestia din urma pot poza in vechi cunostinte si dupa ce iti castiga increderea pot apela la ajutorul tau financiar, sub pretextul ca sprijina un orfelinat, de exemplu. Sau se pot folosi de alte tertipuri pentru a afla datele cardului tau.
Asadar, ce este de facut? Desigur, sa-ti ascunzi capul in nisip si sa te prefaci ca problema nu exista nu reprezinta o solutie. Si poate ca nici nu vrei sa te feresti de site-urile de socializare. Atunci, alege-ti pe spranceana prietenii, fii cu bagare de seama la ce postezi online, ofera cat mai putine informatii personale si ai grija ca setarile de securitate sa nu le permita decat prietenilor sa acceseze anumite informatii.
Sursa: Incont
Goagaleste linistit, baieţii te prelucreaza informativ
Guvernul american a cerut de la Google date private despre utilizatori de 4.287 de ori în primele şase luni ale anului, potrivit Transparency Report, o aplicaţie a companiei americane de internet care indică nivelul de cenzură din ţări din întreaga lume, informează BBC. De asemenea, Google a primit peste 1.000 de astfel de cereri şi din partea guvernului britanic, în prima jumătate a anului. Grupurile care militează pentru libertăţile cetăţeneşti au lăudat iniţiativa Google, dar au cerut companiei să facă publice şi mai multe informaţii despre aceste cereri venite din partea guvernelor din întreaga lume, transmite Mediafax.
La începutul acestui an, Google a făcut publice detalii despre frecvenţa cu care guvernele din întreaga lume i-au cerut să le dea informaţii personale ale utilizatorilor sau să cenzureze conţinuturi. Google a dat publicităţii o hartă şi a pus la dispoziţia internauţilor diferite instrumente prin care aceştia pot vedea câte dintre cererile guvernelor au fost rezolvate integral sau parţial şi ce servicii ale Google au fost afectate.
În Statele Unite ale Americii, de exemplu, au existat, în perioada iulie 2009 – decembrie 2009, şapte ordine judecătoreşti privind retragerea de conţinuturi de pe YouTube. Reprezentanţii grupurilor care militează pentru libertăţile cetăţeneşti au declarat că această aplicaţie Google este extrem de valoroasă pentru activiştii care luptă împotriva cenzurii.
“Cred că este o iniţiativă extraordinară şi ar fi de mare ajutor dacă şi alte reţele ar face un lucru similar”, a declarat Lilian Edwards, profesor de drept online la Universitatea Sheffield şi membru al comitetului administrativ al societăţii Open Rights Group. Oficialii Google au precizat că toate datele făcute publice pot fi probate şi analizează posibilitatea de a da publicităţii şi mai multe detalii. “Când serviciile Google sunt blocate sau filtrate, noi nu ne putem servi eficient clienţii. De aceea acţionăm în fiecare zi în favoarea libertăţii de expresie şi a accesului la informaţie”, a scris David Drummond, Chief Legal Officer al Google, pe blogul oficial al companiei.
Sursa: Ziua Veche
Google, un Big Brother care se vrea „prietenos”
Google ne va calcula inflaţia. Ce nevoie vom mai avea de armate de experţi plimbători de hârtii pe la diferite instituţii, pentru a ne spune care “a fost” tendinţa inflaţionistă, când putem şti cum “este” acum? Google ne va conduce maşinile “fără şofer”, astfel încât milioane de oameni să nu mai moară pe străzi, în accidente provocate, cel mai adesea, de “erori umane”.
Acestea sunt doar ultimele două promisiuni ale companiei care, de 12 ani, se suprapune înseşi noţiunii de internet pentru mulţi dintre noi. Poate accesăm netul chiar prin browserul Google Chome, poate motorul de căutare Google ne este “homepage”, poate avem o căsuţă de e-mail oferită de serviciul Gmail.
Nu se poate să nu fi avut vreodată nevoie de o hartă (oricât de vagă ar fi fost) oferită de Google Maps, să nu fi citit vreo ştire selectată de Google News ori să nu fi urmărit un filmuleţ pe YouTube.
Cei mai “înrăiţi” internauţi dintre noi au vreun blog pe platforma Blogger. Sau merg la cumpăraturi online prin Google Shopping, au prieteni mai mult ori mai puţin virtuali cu care ţin legătura prin Google Groups sau Google Buzz.
Aşa cum mai sunt între noi unii “anti” un anume sortiment şi brand de cola (fiind sau nu fani ai vreunui produs concurent), s-or găsi şi dintre aceia care or fi “anti-Google”. Adică încearcă să facă abstracţie de oferta de servicii online gratuite, de-a dreptul copleşitoare, pusă la dispoziţie de firma din California.
Numai că a face abstracţie de Google nu mai este atât de simplu precum a nu privi a un film din California. Sub o formă sau alta, orice “internaut” (adică om al vremurilor de azi) se va “ciocni” de Google, iar dacă n-o va căuta cu dinadinsul, o să-l caute Google pe el.
Prin maşinile care filmează tot ce mişcă pe străzi şi tot ce pot prinde din curţile sau ferestrele noastre prin Street View. Ar fi vrut Big Brother (Fratele cel Mare) din romanul “1984” al lui George Orwell să aibă un Google, poate ar fi vrut şi Stalin, şi Hitler, şi Napoleon Bonaparte şi alţi oameni convinşi de rolul lor de “binefăcători” ai omenirii.
Deocamdată, pe Google nu-l “controlează” niciun personaj malefic, ne asigură fondatorii Larry Page şi Sergey Brin. Doar CEO-ul corporaţiei, Eric Schmidt, ne avertizează că “dacă ai ceva pe care nu-l vrei ştiut de altcineva, mai bine nu l-ai face”. Pur şi simplu, altă garanţie privind prezervarea intimităţii pentru omul din lumea civilizată de azi (sinonim cu internaut, respectiv utilizator Google) nu există. Eventual, doar ipotetica renunţare la “civilizaţia online”.
Sursa: Gandul
Adauga un comentariu!
Editoriale din aceeasi categorie
Autor: Aciduzzul | 6 martie, 2016 | 0 comentarii | 9885 vizualizari | 8 voturi
Site-urile americane sustin ca hacker-ul roman supranumit Guccifer, extradat recent in Statele Unite, ar fi fost gasit mort in celula in care ese incarcerat, la scurt timp dupa ce ar fi disparut din celula, ulterior interogarii acestuia de catre FBI. Informatia vine la scurt timp dupa ce FBI a anuntat ca nu recomanda procurorilor americani […]
Autor: Aciduzzul | 17 ianuarie, 2015 | 0 comentarii | 477 vizualizari | 6 voturi
Ce urmăresc băieţii de mai jos cu aprobarea unor proiecte de lege în regim de urgenţă? Cine sunt ei, cine îi dirijează şi unde vor să ajungă? Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei, Calea Europeană, Asociaţia Română pentru Evaluare şi Strategie, Asociaţia pentru Transformare Europeană, Asociaţia Atlantică a Tinerilor Lideri Politici, Federaţia Sindicatelor din Educaţie “Spiru Haret”, […]
Autor: Aciduzzul | 15 ianuarie, 2015 | 1 comentarii | 528 vizualizari | 2 voturi
Cei care vor renunta la libertatea esentiala pentru a dobandi o farama de siguranta pe moment nu merita nici libertate, nici siguranta (Benjamin Franklin) Gata, acum ca a cam trecut si isteria “atentatului sangeros” Charlie Hebdo, hai sa vedem si cu ce scop a fost la cale. Evident, dupa cum ne-am obisnuit deja de la […]
Autor: Aciduzzul | 11 ianuarie, 2015 | 0 comentarii | 1242 vizualizari | 4 voturi
Faptul că dispozitivele psihotronice au ajuns atât de avansate încât pot menține într-o stare de letargie populația unei întregi țări, de exemplu, nu mai reprezintă o surpriză pentru cei avizați…Desigur, foarte mulți v-ați întrebat probabil cum de este posibil ca într-o țară ca România, jefuită și umilită de decenii, oamenii să nu fie în stare […]
Autor: Aciduzzul | 9 ianuarie, 2015 | 0 comentarii | 154 vizualizari | 2 voturi
“Cei care vor renunţa la libertatea esenţială pentru a dobândi o fărâmă de siguranţă pe moment nu merită nici libertate, nici siguranţă” Benjamin Franklin Ungureanu despre atentatele de la Paris: Este un moment critic pentru viitorul construcţiei europene. Fostul premier şi ministru de Externe Mihai Răzvan Ungureanu consideră că, după atentatele de la Paris, UE […]