Ivor Benson, Factorul Sionist
Publicat pentru prima datã în 1984, acest capitol e esential pentru întelegerea pericolului care dospeste în Orientul Mijlociu, unde Uniunea Sovieticã chipurile îi sprijinea pe arabi si tãrile occidentale slujeau Israelul care chipurile era bastionul de rezistentã împotriva comunismului în acea parte a globului. Dar cumplitul mãcel care ni se pregãteste nouã ne-evreilor nu va izbucni din conflictele din Orientul Mijlociu de azi ci îsi are rãdãcinile la sfârsitul secolului 19, când s-a declansat revolutia financiarã despre care nu pomeneste nici un cuvânt bine-cenzurata publicisticã si istoriografie occidentalã. Pe plan politic aceastã revolutie financiarã a fost însotitã de revolutia bolsevicã si nasterea Uniunii Sovietice ca o fortã militarã si industrialã giganticã; apoi de cel de-al doilea rãzboi mondial; apoi de dãrâmarea imperiilor coloniale (cu exceptia celui sovietic); apoi de crearea Organizatiei Natiunilor Unite si inventarea imediatã a o puzderie de natiuni care-au devenit membre, unele foarte mici, nici una capabilã sã se mentinã economic singurã, dar toate reprezentate în noul guvern-fantomã mondial si noul parlament-fantomã mondial.

În era modernã industrialã multã vreme capitalismul financiar – care este cu totul altceva decât adevãratul capitalism al proprietãtii private – vietuia în concentratii nationale; existau capitalisti financiari britanici, supusi ai guvernului britanic, care era la rândul sãu tras la rãspundere de cetãtenii britanici; apoi erau altii în Germania, supusi guvernului german, altii în Olanda, altii în Franta si asa mai departe, fiecare supus unui guvern national care rãspundea în fata natiunii. Aceste nuclee nationale de capitalism financiar erau rivale si se luptau între ele, de exemplu pentru posesiunea minelor din Africa de Sud; sau în primul rãzboi mondial, care-a izbucnit initial din rivalitatea financiarilor englezi cu cei germani.

Dar atunci s-a întâmplat urmãtorul lucru: nucleele nationale de capitalisti-financiari au coalizat într-un capitalism financiar international care nu mai e supus nici unui guvern si nu e rãspunzãtor în fata nici unui popor. Unul dintre ultimele nuclee nationale de capitalisti-financiari care-au capitulat a fost cel american, care-a cãzut de-abia în 1930 când familiile de pionieri americani multi-milionari condusi de J.P. Morgan si-au pierdut puterea pe Wall Street. Factorul principal în aceastã revolutie în finantele lumii au fost familiile de bancheri sau dinastiile de bancheri. Carroll Quigley aratã cã “cea mai mare era dinastia lui Meyer Amschel Rothschild din Frankfurt, ai cãrui descendenti s-au însurat timp de cel putin douã generatii cu verisoarele sau nepoatele lor.

Cei cinci fii ai lui au deschis bãnci în Viena, Londra, Napoli si Paris si în Frankfurt si au lucrat împreunã într-un mod pe care l-au copiat si alte dinastii bancare internationale dar niciodatã asa de perfect” (Tragedy and Hope, Macmillan). Alte familii de bancheri internationali au fost Baring, Lazard, Erlanger, Schroder, Seligman, Speyers, Mirabaud, Mallet si Fould. La cei însirati de Quigley se pot adãuga Warburg, Kuhn, Loeb, Schiff si altii. Nu e greu de cercetat genealogia acestor dinastii care concentrând în mâinile lor bãncile si companiile de asigurare au ajuns sã detinã controlul asupra guvernelor tãrilor si asupra industriei tãrilor occidentale.

Cu putine exceptii toti acesti bancheri sunt evrei si chiar cei despre care se spune cã sunt exceptiile, ca Morgan si Rockefeller, la o examinare mai atentã se dovedeste cã si prezenta lor e un argument în favoarea afirmatiei cã evreii detin controlul financiar international (vezi capitolul 9). Se poate dovedi cã toate evenimentele secolului nostru – revolutia bolsevicã, cel de-al doilea rãzboi mondial, pierderea coloniilor britanice, înfiintarea parlamentului-fantomã mondial ONU, etc. – au fost dictate de nevoile si ambitiile acestei noi puteri financiare internationale, care vãzând cã nu poate domina puternice guverne nationale în Europa si Rusia, a trecut la distrugerea lor.

Numai cei care cu bunã stiintã insistã sã tinã ochii închisi si sã rãmânã orbi pot sã mai creadã cã revolutia bolsevicã si “dictatura proletariatului” au fost altceva decât cele mai fantastice minciuni din istorie. Asa-zisa revolutie bolsevicã din Rusia a fost plãnuitã si finantatã din alte tãri si Uniunea Sovieticã a fost instauratã si propulsatã la rangul de supraputere militarã si industrialã cu banii retelei bancare internationale, care-si foloseste acum resursele financiare pentru a mentine, propulsa si înarma Israelul. Dovezile care aratã cum aceeasi mânã a lucrat si în primul caz si în cel de-al doilea umplu o bibliotecã întreagã, dar mass-media refuzã sã ia cunostintã de ele.

La fel, distrugerea imperiilor coloniale a “eliberat” nu popoarele coloniale ci mâna bancherilor de controlul guvernelor nationale, astfel încât sã poatã opera nestingheriti în teritorii vaste în care au instaurat guverne-marionetã totalitare si asupritoare dupã “eliberarea popoarelor de sub jugul exploatãrii coloniale”. Aceste guverne-marionetã sunt usor de manipulat si usor de înlocuit; si toatã aceastã puzderie de “noi natiuni eliberate” creazã tot atâtia ciraci la parlamentul-fantomã international ONU.

Oricine care are cel mai mic habar de istorie stie cã revolutia bolsevicã a fost un exercitiu evreiesc si cã transferul masiv de bani, bogãtie si tehnologie industrialã din occident în spre Uniunea Sovieticã nu se putea face fãrã participarea magnatilor internationali evrei. Dar a existat confuzie cu privire la identitatea etnicã a conducãtorilor Uniunii Sovietice, mai ales dupã cel de-al doilea rãzboi mondial. Cel mai mare argument cã acestia nu au fost evrei a fost politica sovieticã în Orientul Mijlociu dupã 1960. Cãci, scrie un autor, uite cum sovieticii îi sprijinã pe arabi si le dau bani anti-sionistilor din Orientul Mijlociu. Dar cum ar fi putut oare fi dusi de nas asa de multi arabi si toti ceilalti ne-evrei din lume, dacã nu s-ar fi creat aceastã imagine pentru ochii lor?

Dacã bãnuim cã sprijinul dat de sovietici arabilor nu e real, sã ne convingem examinând rezultatele acelui sprijin asa de generos acordat. Care-au fost rezultatele politicii sovietice în Orientul Mijlociu? Atât Uniunea Sovieticã cât si sionismul au fãcut mari cuceriri acolo si “ajutorul” sovietic i-a lãsat pe arabi, mai ales pe palestinieni, mai distrusi decât erau înainte de-a fi “ajutati”. Uniunea Sovieticã a pus piciorul în Marea Mediteranã si Israelul a ocupat teritorii arabe si-n Palestina si-n alte tãri. Nu le-ar fi putut ocupa dacã Uniunea Sovieticã n-ar fi creat impresia cã-i sprijinã pe arabi.

Israelul a avut nevoie de pretextul pericolului avansului sovietic în Orientul Mijlociu ca sã poatã fi zugrãvit ca “bastionul” lumii “libere” capitaliste în fata “agresiunii comunismului în Orientul Mijlociu” si sã poatã apoi suge enormele sume de bani si enormele cantitãti de armament pe care i le-au dãruit tãrile occidentale, si-n special Statele Unite. Uniunea Sovieticã i-a furnizat Israelului pretextul dorit si a avut grijã sã se extindã cu aceastã ocazie; fatã de arabi a fost un prieten fals si trãdãtor, fatã de Israel a fost un dusman slab si ambivalent.

Regele Faisal a definit foarte bine situatia, arãtând cum “sionismul si comunismul lucreazã mânã-n mânã ca sã împiedice orice întelegere care-ar putea aduce pacea” si cum “sionismul e mama comunismului”, cãci “a împrãstiat comunismul în lume. Acum încearcã sã slãbeascã Statele Unite si dacã-i reuseste planul va stãpâni întreaga lume” (Newsweek, 21 Decembrie 1971). Aparentul lor antagonism în Orientul Mijlociu, a spus Regele Faisal, “e parte dintr-un complot urias, o mare conspiratie …

Ei pretind doar cã luptã unul împotriva celuilalt în Orientul Mijlociu. Sionistii îi însealã pe americani … comunistii îi însealã pe arabi, zicându-le cã-s de partea lor, când de fapt sunt aliati cu sionistii”. Generalul de brigadã Sir John Glubb n-a avut nici o îndoialã cã politica sovieticã a urmãrit în 1967 “sã-i facã pe americani sã se declare irevocabil de partea Israelului” si apoi “sã-i amãgeascã pe arabi spre o înfrângere catastrofalã” care sã-i lase si mai dependenti de sovietici si si mai lipsiti de apãrare. Dar mai importante decât spusele Regelui Faisal si-ale generalului Glubb sunt faptele care-au avut loc în Orientul Mijlociu.

Biograful lui Stalin, istoriograful evreu nãscut în Polonia Isaac Deutscher, aratã cum în mod paradoxal, dusmanii înversunati care erau Statele Unite si Uniunea Sovieticã la ora aceea, si-au dat mâna în 1948 si i-au eliminat pe britanici pentru a crea statul Israel în tara palestinienilor (The Non-Jewish Jew). Douglas Reed a vãzut imediat adevãrul încã la sfârsitul celui de-al doilea rãzboi mondial si a avertizat cã dusmãnia si confruntarea dintre “capitalism” si “comunism” nu este decât “o mascaradã afisatã public pentru ochii maselor.”

Dar cei care nu vor sã-l creadã pe Reed pot sã-l creadã cel putin pe David Ben Gurion, primul Prim Ministru al noului stat Israel, care le-a spus studentilor din Haifa cã “Rusia ne-a dat arme” si cã “politica sovieticã de azi nu e decât o fazã” (Chicago Tribune, 8 Iunie 1970). De ce-i lãuda Ben Gurion pe presupusii sãi inamici? Milioanele din tãrile occidentale uitã ca Uniunea Sovieticã a înarmat bandele de teroristi israelieni ca banda Stern, sau banda lui Menachem Begin, Irgun Zvai Leumi, care au început sã asasineze soldati britanici, ambasadori (Contele Bernadotte, Lordul Moyne), sã bombardeze civili (hotelul Regele David din Ierusalim), sã masacreze sate întregi de palestinieni pasnici neînarmati într-un genocid desãntat care continuã si în prezent fãrã ca nimeni sã protesteze.

Masacrul de la Deir Yasin, unde israelienii au cãsãpit femeile si copiii si le-au aruncat cadavrele în fântâni ca sã steargã orice urmã din acel sat de pe fata pãmântului, a provocat un val de spaimã si astfel terorismul israelian a alungat aproape de un milion de civili palestinieni pasnici de la casele lor în desertul Negev si în tãri arabe învecinate ca Libanul, sã piarã de foame si fãrã adãpost în timp ce israelienii pun stãpânire pe averile lor.

Evident, Ben Gurion nu putea sã le spunã în mod public studentilor din Jaffa cã avea o întelegere secretã cu Uniunea Sovieticã. Dar iatã cum a decurs rãzboiul de 6 zile în care Israelul a atacat, distrus si ocupat parte din Egipt, pe care-o ocupã si astãzi. Uniunea Sovieticã l-a avertizat pe Colonelul Nasser cã Israelul va ataca Siria, aliata Egiptului si egiptenii si-au concentrat trupele la frontiera Sinai, ca sã ajute Siria la nevoie, “cu încurajarea sovietelor”, zice Isaac Deutscher, care continuã: “Propaganda sovieticã îi încuraja pe arabi în public. … dar aveau loc curioase manevre diplomatice dupã perdea.

La 26 Mai ambasadorul sovietic l-a sculat din somn pe Nasser la 2 si jumãtate noaptea si l-a avertizat sever sã nu tragã primul foc. Nasser s-a supus … asa de total cã nu numai cã n-a început ostilitãtile dar nici mãcar nu si-a luat precautiuni împotriva vreunui atac israelian; si-a lãsat aeroporturile neapãrate si avioanele la sol necamuflate. N-a minat strâmtoarea Tiran si n-a avut artilerie acolo … Dupã ce i-au înspãimântat si încurajat pe arabi sã facã miscãri riscante promitându-le ajutor, dupã ce si-au adus flota în Mediterana … Rusii l-au imobilizat pe Nasser ca sã nu poatã face nimic … linia directã între Casa Albã si Kremlin a intrat în functiune si cele douã supraputeri au cãzut de acord sã nu intervinã” (The Non-Jewish Jew).

Bineînteles cã Israelul a fost informat instantaneu de convorbirea presedintelui american cu sovieticii si-a lansat imediat atacul asupra egiptenilor care erau mult mai prost înarmati, nepregãtiti si paralizati de poruncile “aliatilor” lor sovietici care, credeau ei, îi vor apãra la caz de nevoie. Acesti “aliati” nu i-au informat pe egipteni de acordul lor de neinterventie. Generalul Sir John Glubb scrie: “Rusia a stiut cã Egiptul va suferi o înfrângere dezastruoasã si a dorit sã fie asa.” Câteva zile dupã dezastrul Egiptului Uniunea Sovieticã a votat la ONU exact ca Statele Unite: sã înceteze focul dar fãrã ca Israelul sã se retragã din teritoriul egiptean pe care-l invadase. Satelitii sovietelor au fugit la Moscova, alarmati cã marea lor aliatã îi va lãsa pradã usoarã oricui: cehii, polonezii, sârbii. Gomulka si Tito si altii au cerut (degeaba) sã fie ajutati arabii si si-au exprimat îndoielile; dar China comunistã stiind dedesubturile a declarat în mod public cã sovietele s-au înteles cu Israelul trãdându-i pe arabi.

Lumea îsi închipuie cã interesele sovietice erau în conflict cu interesele israeliene în Orientul Mijlociu; dar sovietele au arãtat prietenie Israelului imediat dupã distrugerea Egiptului. Ziarul The South African Jewish Times povesteste despre vizita delegatilor Partidului Comunist din Israel la Moscova imediat dupã rãzboiul de 6 zile care a decurs într-o atmosferã foarte cordialã: “comunistii israelieni au fost tratati ca adevãrati prieteni si persoane foarte importante”. Guvernul israelian nu-i dezavua pe acei delegati, “adevãratii prieteni” ai sovietelor.

Trebuie sã fii orb ca sã nu vezi alianta dintre comunism si sionism. Exemplele ar umple volume întregi; cele mai elocvente dovezi le aduce autobiografia Dr-lui Chaim Weizman, primul presedinte al Israelului si creatorul lui. În cartea sa Trial and Error acesta aratã clar originea comunã si scopul comun al comunismului si sionismului (vezi Douglas Reed, The Controversy of Zion). Cariera primului ministru de dupã cel de-al doilea rãzboi mondial, Harold Wilson, o ilustreazã perfect: “sprijinul acordat Issraelului nu exclude prietenia cu Rusia”, a zis Wilson, dupã cum relateazã Chapman Pincher în Inside Story. Toate contactele pe care le-a avut primul ministru britanic Wilson cu Uniunea Sovieticã s-au fãcut prin intermediari evrei “care”, zice Pincher, “aveau contacte dincolo de cortina de fier ceea ce le permitea sã facã averi imense în Marea Britanie si sã exercite mare influentã politicã, unii dintre ei fiind fãcuti nobili”.

Astfel a fost Lady Plummer, nãscutã Beatrice Lapsker, care-si petrecea vacantele cu sotul si cu Hrusciov pe litoralul Mãrii Negre si care, scrie Pincher, “i-a prezentat lui Wilson multi afaceristi evrei cãrora el le-a conferit titluri de onoare”. Primul ministru Harold Wilson a fost timp de nouã ani salariatul unui astfel de afacerist care “l-a luat cu el la Moscova de câteva ori”.

În Statele Unite lucrurile stãteau exact la fel dupã cel de-al doilea rãzboi mondial si în ceea ce priveste politicienii aliniati “majoritari” si în ceea ce priveste afaceristii evrei: cei care promovau ajutorul dat Israelului promovau si activitatea subversivã în favoarea Uniunii Sovietice.

Soljenitân, acel alt evreu antisemit, a spus într-o cuvântare din 1976 la radio BBC cã pericolul pentru libertatea oamenilor din occident nu vine nici de la ideologia comunistã, nici de la naivii si redusii mintali care o propagã, ci de la marea finantã care foloseste ideologia comunistã pentru a destabiliza occidentul. Nicicum nu e posibil ca mintile rãtãcite ale “intellighentiei progresiste” care concep un devotament fanatic pentru o ideologie egalitarã utopicã sã reuseascã sã spele creierul si sã conducã enormele gloate si mase ale popoarelor occidentale numai folosindu-se de sentimentele lor fierbinti si de vorbirea lor înfocatã – ceea ce într-adevãr capteazã si conduce masele este finantarea masivã a subversiunii de cãtre marile finante.

Bancherul milionar Ernest Cassel a înfiintat la Londra Institutul lui Economic pentru îndoctrinarea si propagarea socialismului si exemplul lui a fost urmat de marile finante în deceniile ce-au urmat; cu milioanele lor s-a spãlat creierul natiunilor, convinse acum cã vor trãi în lux si lene imediat ce toate bogãtiile lumii vor trece în mâna elitei supranationale formate din câteva familii be bancheri.

Adauga un comentariu!

Apăsaţi aici pentru a anula un răspuns.

Nume (necesar)

E-mail (necesar dar nu va fi publicat)

Website

CAPTCHA Code *

Cioturi de arbori cu circumferinta de peste 5 metri, ulei de motor ars, paraie distruse, buldozere si drujbe care ”canta” neincetat pe toate vaile de-a lungul raului Cerna. Asa se prezinta astazi Parcul National Domogled – Valea Cernei, cel mai mare din cele 13 din Romania. Padurile ramase neatinse, formate prin procese naturale dupa ultima […]

Publicatia AgroStandard lanseaza Studiul de piata „Top 600+ Cele mai mari Exploatatii Agricole din Romania”, prima analiza de acest fel realizata vreodata in Romania. Studiul a fost realizat urmare a solicitarilor venite din partea mediului de afaceri, data fiind absenta informatiilor oficiale cu privire la fondul funciar din tara noastra, precum si a lipsei unor […]

Toata lumea vorbeste zilele acestea despre criza imigrantilor. Toti se intrec in teorii care mai de care mai fanteziste cu privire la cauzele si la solutiile pentru acesta “criza” si s-au format deja doua tabere cu pozitii antagonice pe marginea acestui subiect. Pe de-o parte gruparile nationaliste de pe tot cuprinsul Europei care intuiesc pericolul […]

Marius Serban Toata lumea asista (neputincioasa) zilele acestea la o adevarata invazie a emigrantilor din tarile arabe catre Europa, care a inceput brusc, suspect de brusc. Desi subiectul este intors pe toate partile de mainstream-media, nimeni nu spune de ce aceasta invazie se petrece tocmai acum. Pana la urma razboaiele din Siria, Irak, Libia, Afganistan […]

Cazul Darius Valcov este unul cat se poate de clar al triumfului neoliberalismului si al jafului institutionalizat practicat de mafiile transnationale, numite gratios, FMI, BM, UE, etc., in coloniile cocotiere pacificate, populate cu oi placide, spalate excesiv pe creier, cam cum este Romania. Pentru a intelege resorturile dupa care functioneaza institutia care a acaparat spatiul […]