Incadrat de criticii literari in categoria marilor clasici ai literaturii romane, Ion Creanga a fost de profesie preot „de mir“. Cariera preoteasca a scriitorului s-a incheiat in urma unui proces cu Mitropolia Moldovei, la capatul caruia a fost caterisit. In 1860, domnitorul Alexandru Ioan Cuza infiinta Universitatea din Iasi, iar printre cele patru facultati s-a numarat si cea de Teologie. Era prima institutie de invatamant superior, in acceptiunea moderna a termenului, din Principatele Unite. Hirotonit in 1859, preotul Ion Creanga din Humulesti s-a inscris la noua facultate in toamna lui 1860. A frecventat cursurile un an, apoi scoala s-a inchis. Viitorul scriitor nu era la prima experienta de acest gen.

In copilarie, mica scoala de cantareti bisericesti din satul natal se inchisese cand „badita Vasile”, dascal la biserica si primul invatator al puilor de humulesteni, fusese „luat la oaste cu arcanul”. De-atunci si pana in 1860, tot de intreruperi si accidente ale parcursului scolar a avut parte scriitorul.

Astfel ca, in 1861, tanarul preot a hotarat ca ajunge cu invatatura teologica. „Sa insir atatea scoli”, se plangea apoi in „Amintiri din copilarie”, „pentru a capata voie sa ma fac ia colo un popa prost, cu preuteasa si copii, prea mult mi se cere!” (Ion Creanga, Opere complete, Institutul de Arte Grafice si Editura Minerva, Bucuresti, 1906).

Amintiri cu preoti, dascali si cantareti bisericesti

Experientele de invatacel intr-ale preotiei le-a descris mai cu seama in „Amintiri din copilarie”. Dar si in cateva bucati literare evocand figuri de clerici. De pilda „Popa Duhu” il are ca protagonist pe ieromonahul Isaiia Teodorescu, de la scoala Domneasca din Targu Neamt, frecventata de Creanga un an.

Cunoscute mai cu seama pentru aventurile micului Nica a lui Stefan a Petrei la scaldat ori la furat de cirese, „Amintirile” povestesc de fapt sistemul de invatamant romanesc din a doua jumatate a secolului al XIX-lea. si, totodata, despre starea preotimii din vremea lui Creanga. Amare concluzii s-ar putea trage, dintr-o carte plina de umor.

Ion Creanga a fost un cleric onorabil, dar fara vreo chemare deosebita pentru preotie, aprecia criticul literar Vladimir Streinu (Istoria literaturii romane, vol. III, Editura Academiei RSR, Bucuresti, 1973). A excelat ca scriitor, iar din punct de vedere profesional – in cariera didactica, atat ca invatator, cat si ca autor de manuale scolare.

S-a caznit sa deprinda „vecernia”, „ceaslovul”, „psaltirea” si „glasurile”. Mai apoi latina si greaca veche, istoria universala si a romanilor, dogmatica si retorica mai mult de dragul mamei sale. La Smaranda Creanga, evlavia mergea mana-n mana cu pragmatismul: voia sa-si vada feciorul scapat de saracie. Haina preoteasca era aducatoare de beneficii. Preotii n-aveau grija birului. Erau respectati de comunitate si duceau un trai relativ simplu si indestulat.

Stia toate acestea de la rudele sale, printre ele gasin­du-se atat preoti „de mir”, cu familie si copii, cat si calugari. De altfel, rudele mamei l-au ajutat in cateva randuri pe micul scolar sa depaseasca arbitrariul unui sistem de invatamant ce-abia atunci se punea in functiune.

Obiceiul lui Creanga de a trage in ciori a atras atentia desenatorilor

Scolar in casa bisericii

Ion Creanga a deprins slovele de la oamenii bisericii. Parintele Ioan, tatal zvapaiatei Smarandita, dascalii Vasile si Iordache au fost primii oameni cu stiinta de buchii cunoscuti de viitorul scriitor. „Badita Vasile” – o exceptie in lumea preotilor: „cu minte, harnic si rusinos ca o fata mare”, dupa cum i-a ramas in minte lui Creanga. in schimb, dascalul Iordache „clampanea de batran ce era si apoi mai avea si darul suptului…”. Era, adica, „betivit”, explica scriitorul „darul” omului bisericii.

De la scoala din Brosteni, judetul Suceava, s-a ales in primul rand cu raia de la caprele Irinucai, gazda lui. Progresele scolare n-au fost notabile, remarca scriitorul in „Amintiri”. Dupa un timp, a ajuns la scoala Domneasca din Targu Neamt. Apoi la scoala de catiheti de la Falticeni, tinuta de Nicolae Conta, unchiul filosofului Vasile Conta. La „fabrica de popi”, dupa cum i-a spus Creanga in „Amintiri”, a fost admis gratie relatiilor de familie, conchide istoricul literar Vladimir Streinu. Fratele Smarandei, Gheorghe Creanga, preot la paraclisul spitalului din Targu Neamt, cunostea multa lume. Iar catihetul Conta se numara printre cunostintele sale. Asa ca a pus o vorba buna pentru nepotul lui.

La „fabrica de popi de la Folticeni”

Experienta de la „fabrica de popi de la Folticeni” a fost descrisa cu mult haz de Creanga in „Amintiri din copilarie”. Elevii se indeletniceau cu orice, numai cu scoala nu. „Catihetul (profesorul de religie – n.r.), care facea ziua noapte si noaptea zi, jucand stos, rar venea pe la scoala. Noi, daca vedeam asa, ne duceam si mai rar, nebunii stiu ca faceam de-ajuns”.

Nici exemplele preotesti nu-i indemnau pe cursanti la cercetarea slovelor. De pilda parintele Buliga, zis si Ciucalau, din ulita Buciumeni, petrecea cot la cot cu „catihetii”, scria Creanga. Preotul isi facea aparitia, in faptul diminetii, „tamaiet si aghezmuit”, si se alatura fara sa fie rugat petrecerii incinse de viitorii lui confrati. „Popa Buliga, desi era batran, daca vede ca nu-i treaba de-asa, unde nu-si pune poalele anteriului in brau, zicand: «Din partea mea, tot chef si voie buna sa va dea Domnul, fiilor, cat a fi si-ti trai!».

Apoi zvarle potcapul deoparte si la joc de-a valma cu noi, de-i palalaiau pletele. si tragem un ropot, si doua si trei, de era cat pe ce sa scoatem sufleul din popa. si asa l-am vlaguit, de-i era acum lehamite de noi”. Ca sa-l induplece sa mai zaboveasca in mijlocul lor, petrecaretii l-au imbiat cu un pahar – doua de vin. „Sfinta sa, ne mai puindu-se de pricina, incruciseaza mainile dupa obicei, isi drege glasul si spune cu smerenie: «Binecuvinteaza, Doamne, mancarea si bautura robilor tai, amin!».

Dupa aceea ridica un pahar, zicand: «Ma inchin baieti, la fata voastra cu sanatate, ca la un codru verde! Cand ne-a fi mai rau, tot asa sa ne fie!». si da paharul dusca; apoi inca vreo doua-trei si peste-acelea alte cateva”.

Cu aventurile de la Falticeni se si incheie „Amintirile din copilarie”. Viitoarele experiente ale scriitorului – din scoala si ca preot la mai multe biserici din Iasi – pot fi reconstituite din documentele epocii. intre acestea, valva a facut procesul cu Mitropolia.

“Preotul de tara trebuie sa combata stricaciunea ce provine din betie, pentru care scop sa le desfasure prin exemple degradarea si nenorocirea ce se nasc din acest vitiu odios.”

Ion Creanga scriitor

“Slujitorii bisericii trebuie sa intre in mijlocul copiilor, sa le spuna cate-o rugaciune frumoasa si sa-i invete a pastra dragoste si supunere catra parinti, catra invatator si catra oameni.”

Cu pusca dupa ciori

Creanga a stat la scoala din Falticeni intre 1854 si 1855. La finalul anului scolar, seminarul de la Socola a cerut „scolii de popi” sa-i repartizeze un numar de elevi „pregatiti si cu talente”. Adica buni la carte si cu har pentru preotie. Ion Creanga luase note bune. Asa ca s-a numarat printre cei recomandati sa-si continue studiile in capitala Moldovei. Alesul a resimtit episodul mai mult ca o napasta. Dupa socoteala lui avea deja prea multa scoala. „Preutii din satul nostru n-au mai trepadat pe la Socola si, mila sfantului! Nu-i incape cureaua de pantecosi ce sunt”.

Seminaristului i s-a luat in considerare si anul de la Falticeni, asa ca a fost admis direct in clasa a II-a. La Socola, cursurile durau patru ani. Elevii studiau Noul testament, cantari bisericesti, geografia, introducere in teologie, istoria bisericii, istorie universala, istoria patriei, latina si greaca, retorica, dogmatica.

Procesul cu Mitropolia

Creanga a absolvit seminarul in vara lui 1858, la varsta de 19 ani. A refuzat sa urmeze si cursul superior, insistand sa i se recunoasca studiile, sa fie hirotonit si sa primeasca o parohie. A avut de asteptat un an, ca sa implineasca „varsta legiuita” pentru preotie. in asteptarea diaconiei, s-a casatorit cu Ileana, fiica de nici cincisprezece ani a preotului Ion Grigoriu, de la Biserica Patruzeci de Mucenici din Iasi. Viitorul scriitor a fost hirotonit in decembrie 1859 si numit la biserica Sfanta Treime din capitala Moldovei.

Creanga a slujit ca preot 11 ani, din 1860 pana in 1871. in acest timp, a schimbat mai multe parohii. Dupa Sfanta Treime, a ajuns la biserica socrului sau – Patruzeci de Mucenici; apoi la Manastirea Barboi, Sf. Pantelimon, Galata si Golia.

Conflictul preotului Creanga cu superiorii ierarhici a avut mai multe etape, detaliate de Jean Boutiere in biografia alcatuita scriitorului roman („La vie et l’oeuvre de Ion Creanga 1837-1889″, Paris, Librairie Universitaire J. Gamber, 1930). A durat, cu pauze, din 1868 pana in 1872. I s-a reprosat, de pilda, ca mergea la teatru. inaltii prelati considerau aceasta un sacrilegiu. „Mitropolitul m-a oprit de la slujba si atunci m-am dus a doua oara”, a povestit protagonistul episoade din care reiese cum i-a provocat pe sfintiile lor. „M-a oprit sa ma duc la biserica, dar la teatru ba”, s-a „justificat” el.

Trasul cu pusca in ciorile ce-si faceau veacul pe turla bisericii era alta practica insolita in cinul bisericesc. Mitropolia a ordonat o ancheta, din care a rezultat ca parintele Creanga utilizase flinta. Nu s-a dictat nicio sanctiune, doar o mai atenta supraveghere a prelatului.

in 1871, preotul Creanga s-a tuns „ca mirenii”. Contravenea canoanelor, iar de aceasta data cazul a fost adus in fata instantelor de judecata bisericesti. Constatand abaterile mai vechi, prelatii au decis caterisirea (raspopirea) preotului Creanga. Adresa Mitropoliei Moldovei catre Ministerul Cultelor din 15 iulie 1872 comunica excluderea sa definitiva din randul clericilor. Astfel lua sfarsit cariera preoteasca a povestitorului.

Derbedei lenesi si iubareti

Ion Creanga nu avea o parere prea buna nici despre calugari. Nu i-ar fi fost greu sa se adapteze rigorilor vietii monahale, cugeta el. „Cu cata carte stiu, cu cat nu stiu, peste cativa ani pot s-ajung dichiu (ingrijitor – n.r.) la vreun mitoc (manastire mica – n.r.). si-apoi atunci … pune-ti cuvioase Ilarie, plosca cu rachiu la sold, icrisoare moi cat se poate de multe, si altceva de gustare in buzunarile dulamei, pistoalele-n brau pe sub rasa, comanacul pe-o ureche, si cu sabia Duhului in mana si pletele-n vant, ia-o la papuc peste «Piciorul Rau» spre «Cararea afurisita» dintre Secu si Agapia din deal, de unde toata vara se aude cantand cu glas ingeresc: «Ici in vale la parau/Mielusa lui Dumnezeu!». Iar cate-un glas gros raspunde: «Hop si eu de la Durau/Berbecul lui Dumnezeu!». Caci, fara sa vreu, aflasem si eu pacatosul cate ceva din tainele calugaresti”.

Sursa: Adevarul

Adauga un comentariu!

Apăsaţi aici pentru a anula un răspuns.

Nume (necesar)

E-mail (necesar dar nu va fi publicat)

Website

CAPTCHA Code *

Incredibil ce se intampla in Romania! Un sat intreg retrocedat unei familii, caz fara precedent in Romania! Satul Nadas din judetul Arad ramane retrocedat, dupa ce Tribunalul Olt a admis recursul formulat de familia Colteu, considerand ca cererea de reviziuire depusa de autoritatile locale este tardiva. In 2006, familia Colteu a mostenit un sat in […]

– Domnule profesor, omenirea a marcat, în acest an, împlinirea unui secolde la declanşarea Primului Război Mondial. Cum aţi caracteriza, în câteva cuvinte, acest sinistru al istoriei, care a provocat moartea a circa 17milioane de oameni? Sigur că, în esenţă, ne gândim la numărul de morţi şi la uriaşele distrugeri materiale. Dar, în ce priveşte […]

Oamenii pot să se vindece într-adevăr în biserici atunci când ating sfintele moaşte sau sanctuarele. Oamenii de ştiinţă din Petersburg au dovedit-o şi au descoperit şi mecanismul “material” al acestui fenomen divin. “O rugăciune este un remediu puternic”, spune Valeri Slezin, şeful Laboratorului de Neuropsihofiziologie al Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Psihoneurologică Bekhterev din Petersburg […]

Aniela Radu AVEAM 11 ANI.Totul s-a petrecut in fata blocului meu din Strada Drumul Taberei nr.14, Sector 6, Bucuresti. Eu nu pot uita imaginile respective, nici mirosul de sange si nici strigatele militarilor chemati, debarcati din autocare si vanati in fiecare noapte in fata MAPN-ului pentru asa-zisa “Revolutie”!! Apartamentul meu era sub foc continuu tras […]

Liderul PRM Gheorghe Funar a susţinut, luni, că poetul Mihai Eminescu “a fost asasinat” de evrei, “deranjaţi de scrierile politice şi de poeziile” sale, adevărul în legătură cu moartea sa fiind “falsificat” timp de 121 de ani, şi că acte medicale ale acestuia au dispărut din Biblioteca Academiei . Funar a susţinut, într-o conferinţă de […]