Batute in cuie pana mai ieri, “adevarurile istorice” au cam inceput sa se clatine, dupa surprinzatoarele informatii post-decembriste referitoare la amestecul spionajului strain in asasinarea istoricului Nicolae Iorga, sau la cooptarea comunistilor in asa zisa “revolutie” din ianuarie 1941 in urma careia Ion Antonescu a ramas singur la guvernare. Daca ar fi sa ne luam dupa niste marturii ale ministrului sau de interne (Alexandru Rosianu), am putea da crezare si informatiei dupa care camasile verzi cu care a fost imbracata la inceputul anului 1941 pleava revolutionara din mahalalele Bucurestiului ar fi provenit din Rusia. Referirea noastra la aceste zvonuri nu a fost insa menita a zdruncina istoria vehiculata de ideologii comunismului. Ea ne-a parut a avea darul de a pune in evidenta naivitatea tanarului Emil Cioran care, in toiul acelei revolutii teleghidate de specialisti, il cauta febril pe unul din conducatorii regimului bicefal instituit dupa smulgerea in vara anului 1940 a unei treimi din teritoriul Romaniei.

Scopul declarat al cautarii entuziaste de atunci era sa-l pupe (nu chiar pe obraz!) pe Horia Sima pentru ca ar fi reusit sa faca “prima revolutie organizata din istoria poporului roman” (v. declaratia din inchisoare a detinutului politic Dancu I. Cristofor, in vol. Cioran si Securitatea, Iasi, Ed. Polirom, 2010, p.100, precum si descrierea infiltratiei de agenti tragand din multime in tinerii care manifestau cantand pe 20 ian. 1941, in vol despre Antonescu alcatuit de istorici comunisti sub coordonarea lui J. C. Dragan, Bucuresti, Ed. Europa Nova, 1996, p.249-252). In tot ce scrisese in mod programatic despre necesitatea “schimbarii la fata” a Romaniei, Emil Cioran (1911-1995) isi dorise din toata inima ca imaginea romanului sa contrasteze mobilizator cu “orgoliul” revolutionar din 1789 al “ultimului francez care si-a revarsat bestialitatea intr-o furie umanitara”, trezind invidia zeilor (Schimbarea la fata a Romaniei, 1937, p. 35).

Prin procedeul pe care l-am numit al “complementaritatii” (v. Isabela Vasiliu-Scraba, “Emil Cioran despre Mircea Vulcanescu intr-un text cenzurat in post-comunism”), el invoca pe de-o parte bestialiatatea, instinctul teluric. Pe de alta parte, cu un umor care-i este foarte caracteristic, Cioran indica latura omeneasca a “ultimului francez” prin orgoliul revolutionarilor de la 1789 mandri de furia lor asa-zis “umanitara”. Aceste exprimari exagerate atat in continut cat si in forma nu provin neaparat din nevoi stilistice.

Dupa cum singur marturisea in anii senectutii, multe din teribilismele cu care si-a scandalizat contemporanii aveau un substrat umoral. “Fara o buna camuflare a culiselor din care au provenit gandurile exista riscul compromiterii si degradarii lor”, spunea Emil Cioran la un interviu, dandu-l drept exemplu pe Nietzsche care si-ar fi ascuns abil slabiciunile psihologice, obiectivandu-le sub forma de probleme privitoare la om in general (Cioran, 1984, in rev. VR, 3/1991, p.97).

Intr-un articol publicat in anul aparitiei Schimbarii la fata, Cioran se aratase exasperat de “lipsa totala de transcendent a politicului”. In Germania anilor treizeci el s-ar fi apucat sa studieze budismul “pentru a nu fi intoxicat sau contagiat de hitlerism” (E. Cioran, In preajma dictaturii, in Vremea, 21. febr.1937). Admirand in toate regimurile dictatoriale “telurismul” ca invadare de elemente primordiale, el mai scrisese ca “dictatura este o epidemie politica de proportii unice careia nu-i scapa nimeni, iar cel ce vrea sa scape este intaia victima”. Apoi precizase ca in curentul de masse cu tendinte dictatoriale, fie de dreapta, fie de stanga, oamenii ar deveni “fanatizati pana la imbecilizare” (Emil Cioran, op. cit.).

Pentru dictaturile de stanga, la vremea aceea era oarecum stiut modelul sovietic, prezentat din punct de vedere teoretic intr-una din conferintele Criterionului. Despre eveniment, Petru Comarnescu avea sa consemneze in jurnalul sau ca interesul teoretic starnit de conferinta lui Mircea Vulcanescu despre Lenin ar fi fost deturnat prin agitatia de strada organizata de spionii sovieticilor. Aceasta ar fi determinat riposta autoritatilor care au interzis conferintele Asociatiei Criterion, spre a nu mai fi folosite ca tribuna politica de Partidul Comunist din Romania condus de minoritari (v. Vlad Georgescu, Istoria romanilor, ed. I-a 1984, Ed. Humanitas, 1992 si J. C. Dragan, Istoria romanilor, editia a II-a revazuta, Ed. Europa nova, 1994).

In opiniile tanarului Cioran, rusii, cu visul dominatiei universale continuat in bolsevism, ar fi plasat absolutul in istorie. “Radacinile ultime ale mesianismului rusesc sint in apocalism”, scrie Cioran, “de aici pasiunea, absurdul, crima, bestialiatea unica a istoriei lor apocaliptice” (Schimbarea la fata a Romaniei, 1937, p.17-19). Prin aceasta sovieticii s-ar deosebi de occidentali pentru care istoria este o finalitate in sine care “se rotunjeste in planul imanent al devenirii” (op. cit.). E drept insa ca fosta editura Politica n-a reprodus integral textul din 1937 al Schimbarii la fata. Din cartea aparuta prin anii nouazeci au fost cenzurate falsele pareri despre evrei, dar nici una din opiniile despre romani, oricat de falsa sau de exagerata.

Procedeul complementaritatii mai ia in Schimbarea la fata cateva infatisari inedite: Una in imaginea culturilor mari (franceza si germana) asemuite unor monade cu o singura fereastra prin care cele doua se privesc si se urasc reciproc (p.28); alta prin grotescul unor asertiuni, atat de false incat devin de-a dreptul amuzante. Folosind eronatele generalizari ale rasismului interbelic, prin care unele popoare deveneau de admirat si altele demne de oprobiul public, dar fara vulgaritatea si primitivismul cu care s-a realizat dupa 1990 portretul poporului roman din trasaturi exclusiv negative (v. Isabela Vasiliu-Scraba, Patapie-viciul, roman?) -, Emil Cioran scria in 1937 ca evreii ar fi “condamnati a nu se realiza niciodata in planul istoric, desi aceasta le-ar fi aspiratia, pentru ca “lumea nu i-a acceptat niciodata si nici nu-i va accepta” (p.22, din prima editie, cea necenzurata). In schimb englezii ar fi realizat o dominare a lumii prin simplul automatism al intereselor, fixand astfel axa lumii in valori materiale.

Inexistenta in muzica, nula in metafizica, Anglia ar fi de admirat ca tara care l-a nascut pe Shakespeare. Ceea ce nu o impiedica a fi si tara “empirismului ordinar”( Schimbarea la fata a Romaniei, 1937). Daca “in ardoarea lor pamanteasca, in dorinta lor de a nu “rata vreo placere sublunara” evreii s-ar implini vreodata, atunci “nu ne putem gandi decat la un moment final de istorie” (ibid.). Cu destinul sau lipsit de universalitate, Anglia mai este pentru Cioran “o pata in istorie”. Aici, umorul sau distilat prin procedeul complementaritatii il face sa rastoarne negativul “petei” in pozitivul “umbrei”. Caci umbra acestei “pete” ar fi benefica intrucat “gigantismul” ei material ofera posibilitati optime de odihna la o umbra atat de uriasa(op. cit., p. 28-29).

Sursa: Isabelavs, Victor Roncea

Adauga un comentariu!

Apăsaţi aici pentru a anula un răspuns.

Nume (necesar)

E-mail (necesar dar nu va fi publicat)

Website

CAPTCHA Code *

Marius Șerban Odată cu intrarea într-o nouă stare de criză, după ce tocmai am ieșit din una de alertă, pentru că, nu-i așa, starea de continuă criză este singura formulă prin care mai poate fi controlată cât de cât o populație debusolată, anomizată, se vântură tot felul de versiuni de proiecte de lege, prin care, […]

Brexit-ul este, fara doar si poate, un eveniment de proportii epice prin prisma perpectivelor pe care le deschide. Brexit-ul reprezinta prima fisura intr-un sistem monstrous care parea monolit. Practic, intreaga oligarhie americana si europeana, cu monstroasa masinarie media aservita au fost luate prin suprindere, in ciuda manevrelor diperate de a influenta in extremis opinia publica […]

Alegerile locale de duminica se remarca prin ceva unic in ultimii 26 de ani. Nicicand in aceasta perioada de dezmat neobolsevic, de jaf si disolutie a tot ce este romanesc, asadar, nicicand in acest sfert de secol, candidatii oferiti spre votare de gastile de crima organizatea numite eufemistic partide, nu au fost mai jalnici. Practic, […]

Charles Simic Widespread ignorance bordering on idiocy is our new national goal. It’s no use pretending otherwise and telling us, as Thomas Friedman did in the Times a few days ago, that educated people are the nation’s most valuable resources. Sure, they are, but do we still want them? It doesn’t look to me as […]

Marius Serban Nesimtirea de care a dat dovada, astazi, Iohannis (Ioha), presedintele cu o legitimitate fragila al Romaniei, este strigatoare la cer! Astazi, cand se face fix o saptamana de la moartea oamenilor din Colectiv, Ioha a demonstrat cu varf si indesat ca nu a inteles nimic, dar absolut NIMIC, din cerintele strazii,ca nu a […]