Ziaristi Online continua sa publice extrase din exceptionala lucrare a istoricului american Larry L Watts „With Friends Like These… The Soviet Bloc’s Clandestine War Against Romania” – „Cu asa prieteni… Razboiul clandestin al blocului sovietic împotriva Romaniei”, aflata in curs de aparitie la Editura Rao. Dupa o sinteza despre Cum a fost furata revolutia romanilor si Romania de catre agentii NKVD/KGB si urmasii lor si o aluzie la o tema la zi, Izolarea Romaniei de catre Rusia sovietica prin intermediul agentilor sai din Franta si Germania, am prezentat istoria uneia dintre cele mai cunoscute afaceri de spionaj ale KGB, derulate pentru prafuirea Romaniei: Afacerea Caraman. In episodul trecut am tratat reactivarea agentilor Kominternului si recrutarea altor lideri ai PCR si cadre de varf ale Securitatii si Armatei de catre KGB si GRU, dezvaluri care merg acum mai departe, pana la sefia DIE.

Romanii fosti si viitori agenti sovietici

Între timp, ofiterii din conducerea DSS si DIE recrutati de sovietici îsi aduceau la randul lor contributia la serviciile ”partenere”. În primavara lui 1971, o factiune pro-sovietica a încercat sa stabileasca legaturi independente si sa organizeze propriile operatiuni împotriva lui Ceausescu si a principalilor sai sustinatori din Occident. Unul dintre cei mai importanti membri ai acestei retele a fost seful DIE, Nicolae Doicaru.

Pe 22 martie 1971, Doicaru a calatorit sub o identitate falsa la Copenhaga, obiectivul sau real fiind o trecere rapida si prin Republica Democrata Germana, la întoarcerea din Olanda, ocazie cu care i-a facut o ”vizita incognito” omologului sau est-german, Markus Wolf, seful HVA al STASI, vizita pentru care primise ”mandat din partea tovarasului Stanescu”, presedintele Consiliului pentru Securitatea Statului. Doicaru nu s-a întors cu mana goala. Dupa cum îl informa Wolf pe seful STASI, Mielke, ”Doicaru nu numai ca a pus la punct un plan complex” suficient ”unei discutii pe larg”, dar a adus ”liste si materiale” de interes pentru comunitatea de informatii de la Berlin, reprezentand ”noile echipamente”elaborate de departamentul tehnic al Securitatii.

Subliniind în mod repetat faptul ca a venit ca ”prieten si comunist, cu dorinta de a face ceva bun pentru tarile (si) partidele noastre, în lupta împotriva imperialismului american si german”, seful serviciului de informatii externe roman a precizat ca este mandatat pentru respectiva întalnire clandestina de seful DSS, Ion Stanescu, si ca, despre misiunea sa, avea cunostinta si primea aprobarea fostului ministru de interne si sef al DSS, Alexandru Draghici.

Potrivit sefului serviciului de informatii roman, DIE era o forta de sine statatoare:

Pentru activitatea oficiala, nu ne oprim la documentele scrise care ne sunt trimise de conducerea partidului sau de ministerul de resort. Nu am venit aici fara mandat si fara însarcinare….Am venit în calitatea mea de comunist, pentru a discuta mai multe probleme importante, de interes deosebit, dar si pentru a aduce o contributie la lupta comuna pe care o desfasuram.

Facand o serie de declaratii extrem de importante prin care se recunostea si se dovedea gravitatea problemei privind loialitatea cadrelor de conducere a DIE si DSS, Doicaru a declarat urmatoarele:

* El si Stanescu (si Draghici), ”reprezentand partea romana, consideram ca motivul pentru care relatiile noastre, în momentul de fata, se gasesc la un nivel atat de scazut nu este justificat”;

* Acesta a fost împuternicit ”sa înceapa discutiile pe marginea problemelor comune, de interes pentru ambele parti si pe baza acestor întrevederi sa dezvolte relatiile viitoare”;

* Stanescu ”semnase deja un protocol de colaborare” la Moscova cu seful KDS-ului bulgar Anghel Solakov si avea sa se întalneasca ”în curand” cu seful AVH-ul ungar, Andras Benkei, pentru ”a gasi o cale de solutionare a problemele comune”;

* Doicaru însusi s-a întalnit cu sefii serviciilor de informatii poloneze, Miroslaw Milewski si Franciszek Sylachcic, ”stabilind problemele de interes pentru ambele parti” si facand schimb de informatii;

* Doicaru a vorbit, de asemenea, ”personal” cu seful KGB, Andropov, si ”a început un schimb de informatii cu tovarasii sovietici”, îndeosebi pe marginea ”unor subiecte legate de informatiile din domeniul stiintific si tehnic”.

Din raspunsurile lui Wolf, era evident ca, înca din martie 1969, Doicaru si Stanescu încercasera sa încheie o alianta secreta în domeniul informatiilor cu serviciile partenere „cu care aveau o stransa colaborare” contrar deciziilor si independent de politica pro-occidentala a Partidului Comunist Roman si a Guvernului. La momentul respectiv, cei doi au avut ”întrevederi pe probleme de informatii” la Budapesta si au ajuns la ”o concluzie comuna privind problemele întalnite în evaluarea situatiilor operative”, dupa care au urmat alte trei întalniri (inclusiv la Moscova, cu ocazia sarbatoririi celei de a 50-a aniversari a Ceka, din decembrie 1969). Wolf l-a asigurat pe Doicaru de faptul ca nu ”a uitat nimic din cele spuse la Budapesta si la Moscova, nu numai cu ocazia negocierilor oficiale, dar si cu ocazia discutiilor avute în afara cadrului oficial”.

Doicaru si Stanescu doreau foarte mult sa initieze discutiile secrete cu seful STASI, Ernst Mielke, si sa încheie un acord secret de cooperare pentru care Doicaru elaborase deja un proiect, pe care i l-a înmanat lui Wolf. Cele 17 articole ale acestui Protocol privind colaborarea dintre Consiliul pentru Securitatea Statului al Republicii Socialiste Romania si Ministerul pentru Siguranta Statului al Republicii Democrate Germane nu ilustrau politica de independenta a Romaniei, îndeosebi în privinta relatiilor cu Germania si SUA, nici în timpul lui Gheorghiu-Dej si nici în timpul lui Ceausescu. De exemplu, articolul 10 al Protocolului prevedea ca DSS si STASI vor face schimb de informatii si vor coopera “pentru a contracara actiunile inamice îndreptate împotriva tarilor noastre, ale unor posturi de radio, cum ar fi: Europa Libera si Vocea Americii, care erau conduse si finantate de serviciile occidentale de informatii.”

Aceasta pozitie era lipsita de sens din perspectiva politicilor, aliantelor si riscurilor pe care Bucurestiul si le asumase timp de mai mult de un deceniu. Din momentul în care Romania a încetat sa bruieze transmisia postului de radio Europa libera (RFE) si Vocea Americii (VOA) în 1963 “pana în 1977 transmisiunile RFE difereau foarte putin de informatiile furnizate de posturile nationale romanesti, ceea ce i-a facut pe oficialii romani sa considere RFE ca fiind, în mare, un post de radio “prieten”.”

De fapt, RFE si VOA (precum si alte posturi de radio occidentale importante cum ar fi BBC si DEUTSCHE WELLE) sustineau în mod constant, prin transmisiunile lor, eforturile depuse de “liderii romani de a se distanta de Moscova”, contribuind la legitimarea climatului politic intern si la obtinerea recunoasterii internationale, care a oferit protectie regimului si politicii acestuia împotriva manipularii sovietice. Doicaru si Stanescu (si Draghici) cautau aliati pentru a îndeparta conducerea din momentul respectiv a partidului si pentru a stopa politica independenta a acestuia.

Doicaru nu si-a exprimat nici opozitia, nici rezerva fata de mentiunea lui Wolf, potrivit careia colaborarea în domeniul informatiilor si “relatiile dintre organele de siguranta” pornea de la premisa “totul sau nimic”. Obiectivul lor era “o stransa colaborare cu Ceka” – care era codul pentru subordonarea totala fata de centrul KGB, în timp ce “colaborarea formala numai în anumite probleme” “nu era de dorit”. În mod ironic, pana în urma cu cinci luni de zile, singura problema – de fapt, motivul pentru care “se încalca întelegerea” – a fost ca cea care trebuia sa initieze colaborarea pe probleme de informatii era conducerea partidului. Potrivit sefului serviciului extern de informatii est-german:

Elementul decisiv este felul în care va aprecia acest lucru conducerea partidului, felul în care acesta percepe situatia si concluziile care se vor impune. Colaborarea noastra se bazeaza pe politica comuna a partidelor noastre “un punct de vedere comun” privind probleme precum: Cine este inamicul? Unde se afla acesta? Cat de puternic este? Care sunt tehnicile si mijloacele folosite de inamic?

Dupa cum remarca Wolf, si dupa cum a confirmat Mielke a doua zi, toate operatiunile de cooperare internationala ale STASI erau „stabilite de Minister prin Departamentul International al Comitetului Central al Partidului si acesta era singurul mod în care se stabileau contactele” din moment ce nu exista „niciun alt contact la nivel de politica de partid”. S-a renuntat la aceste conditii la nici cinci luni dupa aceeea, cand Brejnev a ordonat o operatiune de recrutare pentru a crea în Romania un cvorum de oficiali pro-sovietici (si sustinatori ai Tratatului de la Varsovia) care sa se opuna politicii independente si anti-sovietice a regimului si care sa îl elimine pe Ceausescu.

Liderul sovietic remarca faptul ca „politica lor comuna” consta, la momentul respectiv, „în încercarea de a influenta evolutia evenimentelor pe plan intern” „tinand cont de faptul ca existau si tovarasi buni în Romania” si folosind „ambasada si alte contacte” pentru a-i contacta si a-i recruta. Brejnev a precizat ca aceasta apropiere se desfasura în paralel cu eforturile depuse de Departamentele Internationale si Ideologice „pentru a coordona activitatea comuna, de exemplu, în legatura cu China si Romania”.

Liderul partidului polonez, Gierek, care, potrivit stenogramei est-germane a întalnirii, a propus o schimbare a politicii, a sugerat, de asemenea, ca „partenerii care aveau o stransa colaborare” sa îsi „exercite influenta asupra activului de partid” vorbind „sincer oamenilor” despre faptul ca „Ceausescu nu va putea scapa” în momentul în care partenerii „îsi vor exercita influenta”. În acest sens, Gierek a concluzionat: „Trebuie sa identificam de pe acum care sunt acei oameni din Romania pe care ne vom putea baza pe viitor.”

Liderul cehoslovac Husak considera ca nu are sens sa se poarte niciun fel de discutie cu Ceausescu si sustinea, de asemenea, o reorientare catre „cei care ne vor sustine pe viitor”. Date fiind numeroasele exemple de „tradare” si „înalta tradare”, prezentate de Kádár si Jivkov (iar Husak a fost de aceeasi parere cu liderul ungar care a precizat ceva similar privind Romania, mentiune care nu este inclusa în stenograma), putem considera ca aceste masuri s-au bucurat de o sustinere unanima si entuziasta.

În anul 1971 nu s-a înregistrat nicio ameliorare a ostilitatii sovieticilor si statelor membre Tratatului de la Varsovia fata de Romania. În schimb, Romania era considerata ca fiind aliat al Chinei si ca avand relatii foarte stranse cu SUA, într-o perioada în care KGB se gandea serios sa înlocuiasca SUA cu China în rolul „Inamicului Principal”. Suspiciunile autoritatilor de la Moscova erau întemeiate. Delegatia militara chineza primita de Ceausescu la sfarsitul lunii august a reiterat public solidaritatea si „sprijinul explicit” al Chinei pentru „Romania, în lupta sa împotriva folosirii fortei si pentru apararea suveranitatii nationale”.

Agentii din Germania de Est au considerat prezenta celor doi experti în armament din China si natura „cuprinzatoare” a programului acestora, inclusiv vizitele efectuate în „majoritatea unitatilor combatante ale armatei si antrenamentele Garzilor Patriotice”, o dovada a abordarii unor discutii pe tema implementarii unor „masuri concrete” în vederea „cooperarii în domeniul militar”. Chiar mai suspecta s-a dovedit participarea la toate receptiile a unui grup de „turisti” chinezi neidentificati, aflati în vizita în Romania în perioada respectiva.

Autoritatile de la Moscova au implementat o serie de masuri pentru a bloca accesul cetatenilor romani la informatii utile privind intentiile lor viitoare, instruind serviciile de informatii ale statelor membre ale Tratatului de la Varsovia sa rupa orice relatii cu serviciul roman. De exemplu, în decembrie 1971, noul ministru de interne bulgar si presedinte KDS, Anghel Tanev, a fost constrans sa-si recunoasca propria vina în fata lui Iuri Andropov, seful KGB. Decizia predecesorului sau de reînnoire a acordului de colaborare cu statul roman în 1971, a fost caracterizata de Tanev drept o eroare grava, „o încercare de a dezvolta, fara vigilenta revolutionara, relatii atat de apropiate cu serviciul secret roman”.

Conducerea DSS/DIE a facut demersuri la fel de ostentative cu ocazia unei vizite oficiale efectuate de o delegatie a KGB, la jumatatea anului 1971. Delegatia KGB a fost condusa de colonelul Oleg Kalugin, seful Departamentului de contraspionaj din KGB. Kalugin a fost primit „calduros” de Stanescu, Doicaru si cadre de conducere ale DIE. De fapt, Doicaru a însotit delegatia sovietica la Mangalia, pe tarmul Marii Negre. La întoarcerea lor la Bucuresti, cu ocazia unei receptii organizat de ministrul de Interne si seful Securitatii, Kalugin a fost tras deoparte de adjunctul lui Stanescu si condus la o întalnire separata, ce avea loc la sediul ministerului, cu Victor Dorobantu, seful Departamentului de transmisii criptate.

Kalugin si Dorobantu lucrasera amandoi la Washington D.C. în anii ’50, perioada în care DSS se subordona complet si direct KGB-ului. Dorobantu l-a avertizat pe seful Departamentului de contraspionaj al KGB sa nu „se încreada în zambetele oficiale” si i s-a plans ca Ceausescu a ordonat ca aceea sa fie ultima data cand avea sa ia legatura cu KGB. Ofiterul DIE, care controla comunicatiile securizate externe, nu numai ale propriului serviciu si retelelelor acestuia, cat si ale Ministerului pentru Afaceri Externe si PCR, „s-a lansat într-o critica virulenta la adresa lui Ceausescu”, numindu-l „un tradator” care, împreuna cu sleahta lui, „nu dadea doi bani” pe „socialism sau pe prietenia cu Uniunea Sovietica”.

Solicitand în mod deschis sprijin sovietic pentru declansarea unei lovituri de stat în vederea înlaturarii lui Ceausescu de la putere, Dorobantu a subliniat urmatoarele: ”Noi, organele de securitate, începem sa realizam ca va trebui detronat”.

Concluzia discutiei purtate de Andropov cu cadre de conducere ale KDS si Ministerului de Interne bulgar, în martie 1972, avanseaza Romania ca principala tinta a KDS, la vremea respectiva (alaturi de SUA, China, Iugoslavia, Albania, Turcia si Grecia). În toamna anului 1972, KGB a continuat sa desfasoare operatiuni împotriva Romaniei si partenerilor sai socialisti cand, de exemplu, „aflandu-se într-o relatie stransa de cooperare cu KGB”, seful KDS i-a cerut biroului politic bulgar „sa sporeasca numarul personalului serviciilor de informatii, ca raspuns la nevoia de extindere a operaiunilor secrete” în Romania, China, Iugoslavia si Abania. (Va urma)

Sursa: Ziaristi Online

Adauga un comentariu!

Apăsaţi aici pentru a anula un răspuns.

Nume (necesar)

E-mail (necesar dar nu va fi publicat)

Website

CAPTCHA Code *

Marius Șerban Odată cu intrarea într-o nouă stare de criză, după ce tocmai am ieșit din una de alertă, pentru că, nu-i așa, starea de continuă criză este singura formulă prin care mai poate fi controlată cât de cât o populație debusolată, anomizată, se vântură tot felul de versiuni de proiecte de lege, prin care, […]

Cele mai multe dintre evenimentele majore ale ultimelor decenii au venit ca reactie la un eveniment precedent, de multe ori fals, o provocare menita a pregati opinia publica pentru ceea ce va urma. Comentatorii politici numesc astfel de evenimente inscenate – false flag – un steag fals. Cele mai clare exemple de atacuri inscenate sunt […]

“Alegerile” europarlamentare 2019, in fapt un jalnic exercitiu pseudoelectoral, reflecta cat se poate de clar faptul ca Romania este un stat esuat fara posibilitatea practica de a-si mai reveni. Asistam, de fapt, la o batalie intre diversele factiuni din serviciile secrete romanesti, in fapt doar niste reminiscente bolsevico-securistoide sau neomarxiste extrem de toxice, simple anexe […]

Michael Thomas “9/11 was an Anglo-American black operation executed in collusion with Israeli Secret Services and Saudi Arabian financiers.” — 9/11 Investigator. Undoubtedly the 9/11 attacks on New York City and Washington DC are the most misrepresented by officialdom in US history. Whereas the assassination of John F. Kennedy is now understood to have been […]