Madalin Necsutu
In memoriam Pamfil Seicaru – procesul constiintelor nationale. Astazi este de neinchipuit o societate libera fara presa, chiar daca presa nu joaca tot timpul rolul onest de ciine de paza al democratiei. Desi au aparut voci care acuza ba in stanga, ba in dreapta ca se pune botnita presei, nici nu realizam probabil cat de departe suntem de acest fenomen. Am facut aceasta scurta introducere pentru a putea face o incursiune in trecut pentru a exemplifica ce inseamna pericolul „botnitei pentru presa“ si teroarea politica a unui regim de tip totalitarist in speranta ca astfel de vremuri vor ramane doar pagini negre de trista amintire ale istoriei.

Soarta, sau mai degraba razbunarea istoriei face ca astazi, la 66 de ani de la procesul in care au fost judecati, condamnati la moarte sau la ani grei de temnita marii jurnalisti ai neamului, acuzati de comunisti pentru delict de opinie, ziaristii de la „Curentul“, tributari acelorasi valori pentru care a fost condamnat la moarte Pamfil Seicaru, intemeietorul acestui ziar acum mai bine de 80 de ani, au onoarea de a dezvalui genocidul comandat de comunisti asupra marilor constiinte ale natiunii.

Desi in valtoarea anilor nimeni nu a avut timp sau vointa sa reabiliteze memoria marilor jurnalisti condamnati pentru convingerile lor, speram ca acest text sa contribuie, macar din punct de vedere moral, la repunerea acestor constiinte nationale la locul cuvenit in memoria neamului. Odata cu sfarsitul celei de-a doua conflagratii mondiale si venirea pe scena politica a comunismului, ad-hoc a fost creata o institutie butaforica care mima actul de justitie. De sorginte sovietica, acest surogat numit „Tribunalul Poporului“, mecanism care trebuia sa imparta justitia in „Romania sovietica“, a inceput debarasarea si pedepsirea in stil stalinist a ultimelor ramasite ale „elementelor dusmanoase“ din politica, armata si presa, cei care inainte de actul de la 23 august 1944 preferau „hitleristii“ in locul „stalinistilor“, doua elemente la fel de criminale in fata istoriei.

Imediat dupa instalarea sa la carma noului guvern comunist, Petru Groza avea sa rosteasca: „Va spun dumneavoastra, scoateti din sufletele voastre acea otrava care inca mai dainuie. Noi dorim sa simtim ca sunteti luptatori pentru libertate, ca doriti ca noi sa faurim o Romanie noua, libera, democratica, in locul aceleia calcata de picioarele dictaturii“.

Proces „kafkian“

Intre 22 iunie si 4 mai 1945, la circa 20 de ani de la aparitia romanului „Procesul“ al lui Franz Kafka, acest episod, de data aceasta in realitate, avea sa se reediteze intr-un mod morbid cu jurnalisti romani care nu zâmbisera catre noua stapanire. Acest nou „Tribunal al poporului“ inventase si un nou tip de proces, acolo unde principiile esentiale de drept erau eliminate cu o lejeritate debordanta: se abolea prezumtia de nevinovatie si doar faptul ca fusesesi arestat insemna ca actul condamnarii era inevitabil, iar „litera stacojie“ a vinovatiei devenise laitmotiv.

Toate principiile juridice cunoscute erau rasturnate, la fel ca si valorile societatii muribunde cu orientate pro-occidentala care se pregatea pentru o jumatate de secol de bezna. „Justitiarii“ noii stapâniri erau noua persoane, dintre care doi erau magistrati, iar sapte faceau parte din, cum s-ar numi acum, societatea civila, adica „oameni de bine“ care stiau foarte bine ce partitura au de interpretat in acest spectacol grotesc, persoane denumite oficial „judecatori ai poporului“. Aceasta noua instanta se substituia astfel Consiliului de Ministri, singura institutie abilitata sa trimita in judecata oameni care se faceau vinovati de „crime de razboi sau de dezastrul tarii“.

Cine erau „criminalii“?

Cel mai interesant lot al persoanelor judecate pentru „dezastrul tarii“ a fost cel al jurnalistilor, cei care nu simpatizasera cu tatuca Stalin si erau filogermani. In fapt erau doar jurnalisti cu un pronuntat condei nationalist, care aveau anumite convingeri neconcordante cu ideile Moscovei, de rearanjare a noii ordini mondiale instituite dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial. Printre ziarele care au deranjat noua putere proaspat venita pe tancurile sovietice prin tradari si proaste decizii politice se numarau cele mai mari ziare ale acelor vremuri, printre care „Universul“, „Curentul“, „Porunca Vremii“, „Gândirea“.

Aceste ziare au primit rapid eticheta de promotoare ale nationalismului, antisovietismului sau antidemocrate. In plan politic, acestea erau acuzate ca ar fi sprijinit legionarismul, fascismul si hitlerismul, iar ziaristii au devenit brusc „criminali de razboi“. Nu mai putin de 14 jurnalisti, cei mai prestigiosi din perioada interbelica, aveau sa fie citati in fata unui „pluton moral de executie“. Printre acestia se regaseau Pamfil Seicaru (fondatorul si seful cotidianului „Curentul“), Nichifor Crainic (revista „Gândirea“), Stelian Popescu (fondatorul „Universului“), Ilie Radulescu („Porunca Vremii“), Romulus Dianu, Radu Gyr, Ion Dumitrescu, Gabriel Balanescu, Romulus Seisanu, Ilie Popescu-Prundeni, A. Cosma, Justin Iliesu, Nicolae Iliescu si Alexandru Hodos.

Vinerea neagra

In data de 1 iunie 1945, intr-o „vinere neagra“, cei enumerati mai sus erau adusi in fata completului de judecata, unde sotia lui Silviu Brucan, pe numele ei de domnisoara Alexandra Sidorovici, avea sa mature pe jos cu acesti „criminali de razboi“. „Eri dimineata a inceput in fata Tribunalului Poporului procesul celui de al doilea lot de acuzati: ziaristi. Numai sapte din ei sunt prezenti, restul urmeaza a fi judecati in lipsa. La ora 8,3 membrii tribunalului intra in sala de sedinte. Sunt aceiasi care au judecat primul lot de criminali de razboi. Acuzarea e sustinuta de: d. av. C. Vicol, prodecan al baroului de Ilfov si acuzator public, av. I. D. Ioan si d-na ing. Alexandra Sidorovici (sotia lui Silviu Brucan – n. red.), acuzator public. D. presedinte Ilie Tabrea deschizând sedinta, aduce la cunostiinta lui Ilie Radulescu ca actul de acuzare impotriva sa a fost extins si asupra faptelor de instigare si participare la crimele de razboi, pasibile de pedeapsa cu moartea“, scria ziarul „Universul“, de data aceasta trecut de partea comunistilor, in editia din 1 iunie 1945. Vom reda in continuare textul „nealterat“ al acestui ziar, articol care este in fapt un fel de „necrolog al ziaristilor nealiniati“ comunismului:

APELUL INCULPATILOR

Se face apelul inculpatilor, fiind prezenti: Ionel Dumitrescu, zis Dimitrescu, Romulus Dianu, Romulus Seiseanu, Ilie Radulescu, Ilie Popescu-Prundeni, Alexandru Hodos, Radu Demetrescu-Gyr; fiind absenti: Pamfil Seicaru, Stelian Popescu, Grigore Manoilescu, Gabriel Balanescu, Pan M. Vizirescu, Aurel Cosma si Dobre Ion zis Nichifor Crainic.

IONEL DUMITRESCU, zis DIMITRESCU, 40 de ani, nascut in Bucuresti, avocat, ziarist.
ROMULUS DIANU: Vârsta 40 ani, nascut in Bucuresti, de profesie ziarist si scriitor, domiciliat in Bucuresti, str. Arhitect Mincu nr 9.
ROMULUS SEISEANU: Vârsta 60 de ani, nascut in Tecuci, de profesie ziarist, domiciliat in Bucuresti.
ILIE RADULESCU: Vârsta 46 ani, nascut in 1898, in comuna Mihaita-Dolj, de profesie ziarist, domiciliat in Bucuresti.
ILIE POPESCU-PRUNDENI:Vârsta 38 ani, nascut in comuna Prundeni-Vâlcea, de profesie ziarist, domiciliat in Bucuresti str. Mitropolitul Iosif nr. 1.
ALEXANDRU HODOS: Vârsta 51 ani, nascut in Bucuresti, profesiunea ziarist, domiciliat in str. Ciprian nr.14.
RADU DEMETRESCU-GYR: Vârsta 40 ani, nascut in CâmpuLung, jud. Muscel, profesiune fost conferentiar universitar, scriitor, fara domiciliu.

D. PRESEDINTE: Sa se dea citire actelor de acuzare.

Se da citire jurnalului Consiliului de Ministri de trimitere a acuzatiilor in judecata Tribunalului Poporului. Se da citire actului de acuzare privind pe acuzatii: Pamfil Seicaru, Ionel Dumtrescu, Romulus Dianu, Romulus Seiseanu, Ilie Radulescu, Ilie Popescu-Prundeni, Alexandru Hodos, Radu Demetrescu-Gyr, Grigore Manoilescu, Gabriel Balanescu, Pan M. Vizirescu si Aurel Cozma. Se da citire actului suplimentar de acuzare privitor la Ilie Radulescu. Se da citire actului de acuzare impotriva acuzatilor: Dobre Ion, zis Nichifor Crainic si Stelian Popescu.

Interogatoriul Acuzatilor

Trecem la interogatoriu.

Dumitrescu Ion, câta vreme ati exercitat profesiunea de ziarist si la care ziar?
Dumitrescu I.: Am inceput in 1928, am fost redactor la „Curentul“, iar in Septembrie 1940, când a venit „revolutia“ legionara, am hotarât sa ma retrag din presa; au fost unele staruinte din partea „camarazilor“ gazetari ca sa scriu din nou, am scris doua articole generale despre legionari.

PRESEDINTELE: Ati publicat in ziarul „Curentul“ din 10 Ianuarie 1938 „Primii nostri zece ani“ care continea elogii la adresa lui Pamfil Seicaru?

DUMITRESCU I.: Erau aduse elogii directorului, redactorilor, etc.

PRESEDINTELE: Din Iulie 1943 pâna in Iunie 1944, l-ati urmat pe Antonescu in inspectiuni in interiorul tarii si ati scris reportagii de razboi?

AC. ION DUMITRESCU: Da.

PRESEDINTELE: Este exact ca faceati apologia lui Ion Antonescu?

AC. ION DUMITRESCU: Nu, domnule presedinte. „Maresalul“ isi facea singur apologia. Eu reproduceam „numai“.

PRESEDINTELE: Recunoasteti ca ati scris articole in ziarul „Curentul“ in care atacati Liga Natiunilor si institutiile democratice?

AC. ION DUMITRECU: Am denuntat infirmitatile Ligii Natiunilor.

AC. ROMULUS DIANU: Am debutat in 1925 si am fost cronicar literar la ziarul Rampa. Mai târziu am fost timp de un an redactor al ziarului national-taranesc „Dreptatea“. Dupa aceia mi-am facut stagiul militar si inapoindu-ma din armata mi s’a oferit un loc la „Curentul“ unde am ramas pâna in preajma evenimentului dela 23 August 1944.

AL TREILEA ACUZAT

PRESEDINTELE: Acuzatul urmator:

GREFIERUL COLAC: Romulus Seiseanu

PRESEDINTELE: Este exact ca in timpul razboiului ati scris cronici de razboi si din când in când articole de fond?

ROMULUS SEISEANU: Da. In ziarul Universul si in „Curentul“ din 1943-44

PRESEDINTELE: Este exact ca faceati la radio cronica militara saptamânala?

ROMULUS SEISEANU: Da, in urma invitatiei directorului general al Radio- Difuziunii

PRESEDINTELE: Recunoasteti ca in cursul anului 1943 si al anului 1944 ati incercat in diverse articole, in cronica razboiului dela radio sa minimalizati rezultatele tactice si strategice obtinute de Aliati pe câmpul de lupta, pentru a sustine razboiul impotriva Aliatilor, desi in acel moment orice om de buna credinta era convins ca razboiul Axei era pierdut?

ROMULUS SEISEANU: Spune ca era „sincer“ in cele ce scria si vorbea cu privirea la „lipsa de importanta“ a succeselor aliate.

AL PATRULEA ACUZAT

Sa fie interogat Radu Demetrescu-Gyr. Câta vreme ati exercitat profesiunea de ziarist, si la ce ziare ati colaborat?
RADU DEMETRESCU-GYR: Colaborarea mea in presa a fost din luna Octombrie 1937 si pâna la 15 Aprilie 1938, in paginile „Bunei Vestiri“. Am mai avut apoi o epoca de gazetarie, de 4 luni fara ceva, in 1943, epoca August-Noembrie.

PRESEDINTELE: La ce ziar?

RADU DEMETRESCU-GYR: „Capitala“

PRESEDINTELE: Pentru activitatea legionara ati fost pedepsit?

RADU-GYR: Recunoaste ca a fost membru al miscarii legionare, si ca a fost condamnat, dupa vechime.

PRESEDINTELE: Recunoasteti ca la 3 Ianuarie 1941 ati trimis o adresa Ministerul Artelor in care aratati ca, in prezent – datorita masurilor dvs energice- nu functioneaza ca trupe minoritare de teatru decât una germana in Sibiu?

RADU GYR: In fata actului trebuie sa recunoasca.

PRESEDINTELE: Recunoasteti ca in articolul „Amurgul unei bestii“ din 15 Ianuarie 1933 atacati pe ministrul Iamandi?

RADU-GYR: Era un ton violent de polemica, nu un indemn la asasinat.

PRESEDINTELE: Recunoasteti ca in articolul „Fabricantii de venin“ apare evidenta tendinta pentru dictatura, dvs. aratându-va antidemocrat si antisemit?

RADU-GYR: „Evreismul in cultura“, nu am atacat pe omul evreu, n’am atacat o rasa pe baza de „misticism“

PRESEDINTELE: Recunoasteti ca sunteti autorul unor versuri si imnuri, care indeamna tineretul la asasinate si atrocitati?

RADU-GYR: Versurile mele sunt strict „lirice“.

AC. PUBLIC VICOL: Este acuzatul autorul cântecelor legionare, pe care le cântau legionarii pe toate strazile?

RADU-GYR: Da.

AC. PUBLIC VICOL: Care au fost consecintele acestor cântece, o sa vedem la proces.

RADU-GYR: Patru sunt ale mele.

Consoarta lui Brucan: „Ei sunt doar niste vânduti, niste nemernici“

In ziua de 3 iunie 1945, in acest proces si-a facut simtita prezenta acuzatorul public Alexandra Sidorovici, cea care avea sa-i devina sotie unui dintre creierele loviturii de stat din ‘89, Silviu Brucan, redactor-sef la „Scânteia“ si presupus agent KGB. Despre aceasta Alexandra Sidorovici se stie ca a ajuns ulterior adjunct-sef de catedra la Catedra de marxism-leninism de la Institutul Politehnic din Bucuresti, dar a mai ocupat si functiile de secretar general al Ministerului Minelor si Petrolului (1948-1958) sau, culmea, secretar general al Uniunii Femeilor Democrate Române din 1948. Dar mai bine se vedem exact ce reda presa vremii despre aceasta zi când, in stil bolsevic, viitoarea doamna Brucan vitupera asupra ziaristilor:

„In sedinta de Vineri dim., are cuvântul d-na acuzator ing. Alexandra Sidorovici. D-sa incepe aratând cum a incercat propaganda hitlerista sa insufle poporului numai câteva idei simple, adica mai exact, una singura: ura. Ura pentru englezi, rusi; evrei, ura fata de democratie. Pentru a face pe oameni sa urasca, a inventat pericole cari trebuiesc distruse, spre a nu fi noi distrusi de ele.

Si aceasta propaganda a fost facuta la ordinul lui Hitler si al slugii lui, Antonescu, de acesti ziaristi care s-au numit «nationalisti», dar cari, punându-se in slujba unei cauze straine de neamul nostru, au sustinut distrugerea poporului român, târându-l intr-un razboi la remorca hitlerismului. Ei au fost pusi in miscare de banul strain transmis prin calaul Killinger. Ei poarta vina pieirii a sute de mii dintre cei mai buni fii ai tarii. Nu se poate ca ei sa nu fi stiut ca oamenii pe cari ii preamareau erau jefuitori si criminali.

Ei nu pot invoca o ideologie. Ei sunt doar niste vânduti, niste nemernici, tocmiti sa raspândeasca ideea hitlerista. Si cât de odioasa pare fapta ziaristilor din fata dumneavoastra si a celor plecati in Germania ca sa se puna la adapost de rasplata cuvenita – unde totusi pedeapsa ii va ajunge – atunci când comparam atitudinea lor cu atitudinea eroica a ziaristilor patrioti, a ziaristilor democrati. Dar nu trebuie sa ne ducem departe, in strainatate, in Uniunea Sovietica sau in Franta, ca sa gasim exemple eroice.

Sa evocam exemplul luminos al lui Alexandru Sahia, ziarist si luptator; n-avem decât sa evocam exemplul plin de dârza constiinta patriotica si cetateneasca al ziaristului si luptatorului Miron Constantinescu, care a infruntat teroarea Sigurantei si a temnitelor si si-a pus talentul condeiului in serviciul poporului! Voi trece acum la analizarea crimelor lotului de acuzati, care-mi revin mie“, scria in editia de la 3 iunie 1945 ziarul „Universul“.

„Dece scria la «Curentul» daca nu a vrut sa sustina razboiul hitlerist? Dece ai scris asa cum ai scris?“

Cei mai multi „clienti“ ai nevestei lui Brucan au fost jurnalistii de la „Curentul“. Ura acesteia se rasfrângea in special sefului acestui ziar, Pamfil Seicaru, refugiat in Germania dupa actul de la 23 august 1944, când România a fost pusa la picioarele URSS-ului lui Stalin. Despre acest episod al inculparii jurnalistilor de la „Curentul“, acelasi ziar „Universul“, devenit intre timp de factura bolsevica, sorbea in scris in rechizitoriu acesteia.

„In ce priveste acuzatul Hodos, care inca din 1935 a sustinut schimbarea politicii externe a României si intronarea politicei hitleriste, spune apararea ca nu a mai scris pâna la 1940 niciun articol. Este foarte just. Am aratat acest lucru in rechizitoriul meu, dar subliniez inca o data ca tocmai in 1941, la declansarea razboiului criminal, Hodos revine in presa si deslantuie o noua furtuna de articole care sustin razboiul criminal si tradator. Unde? Tocmai in «Curentul». De ce a facut acest lucru? L-am intrebat in fata dvs, la interogatoriu si nu a putut sa raspunda, pentru ca nu exista raspuns valabil.

Sunt de parerea maestrului Ionescu ca trebuie examinata viata intreaga a unui om si ca trebuie examinata viata intreaga a lui Hodos. Dar daca o examinam, vedem ca exista o perfecta continuitate intre debutul sau alaturi de Goga, de intreaga colaborare la ziarul care aparea sub banderola purtând cu emblema ura de rasa si activitatea sa din 1941 de la «Curentul», iar de mai târziu de la «Capitala». Când maiestrul Ionescu incerca sa-l desvinovateasca pe Hodos spunând ca era supravegheat salbatec pe sbirul Seicaru care nu-l lasa sa scrie cum voia, il intrebam: De ce scria la «Curentul», daca nu a vrut sa sustina razboiul hitlerist? Dece ai scris asa cum ai scris?

De altfel, exemplul ziaristilor democrati despre care am vorbit in rechizitoriul meu dovedeste ca nimic nu obliga pe ziarist sa scrie atunci când nu vroia, deasemeni nimic nu-l putea impiedica sa scrie când vroia, sa combata razboiul lui Hitler, atunci când nu voia sa-l serveasca. In ce priveste pe ac. Radu Gyr, tin sa precizeze ca este trimis in fata Tribunalului pentru proza ce a scris si in care a sustinut sistemul legionar, regimul antonescian si razboiul criminal de cotropire a lui Hitler.

Repet cuvintele acuzatorului public Vicol care l-a acuzat pe Gyr ca a dat concursul sau „moral“ miscarii huliganice legionare. Când un om de litere cunoscut, un scriitor se alatura unei asemenea miscari, desigur aduce un aport moral. De acest lucru este acuzat Gyr. Eri s-a plans amarnic acuzatul ca a fost trimis pe front, ca a suferit acolo, ca a venit bolnav. Ei bine, daca nu i-a placut sa se duca pe front, de ce a sustinut acel razboiu care a trimis pe front mii si milioane de tineri impotriva intereselor nationale ale României?

Singur nu s-a dus nimeni de buna voie. Dintre criminalii de razboiu pe care ii aveti de judecat astazi unul nu a vrut sa mearga pe front insa a trimis pe ceilalti ca sa moara pentru razboiul lui Hitler“, scria „Universul“ in editia din 4 iunie 1945.

Sentinta: de la degradare civica la moarte

La numai doua zile distanta, „Universul“, ziarul care a relatat pas cu pas acest proces al marilor „criminali de breasla“, scria ca „domnul consilier“ Tabrea, presedintele acestui „tribunal al poporului“, in fapt un pluton juridic de executie, pronunta sentinta: „Eri dim. la ora anuntata, sala de sedinte era ocupata pâna la ultimul loc. In alta sala, judecatorii au intrat in deliberare. Orele se scurg anevoios si nervozitatea celor din sala crestea. Se fac prognosticuri asupra sentintei, mai ales de reprezentantii presei. La ora 13 apar judecatorii.

Sobrii, unul câte unul isi ocupa locurile, ramânând totusi in picioare. In sala se face tacere, ca intr-o reculegere. Apoi d. presedinte Ilie Tabrea, calm, incepe citirea sentintei. E luat, pe rând, fiecare acuzat si, dupa ce vina sa este incadrata de o seama de articole, i se citeste si osânda“, este descrisa atmosfera inainte de sentinta. Tribunalul poporului decidea atunci la ce pedepse vor trebui sa se supuna inculpatii:

„1. PAMFIL SEICARU, pentru ca a parasit tara natala si s-a pus in slujba inamicilor României, a atacat prin viu grai aliatii tarii, pedeapsa cu moartea, iar pentru faptul de crima pentru dezastrul tarii, se pedepseste cu detentiune grea pe viata, iar conform art 1. din Codul penal, se aplica pedeapsa cea mai grea. Osebit, mai este condamnat la confiscarea intregii averi, afara de cea provenita din succesiuni.

2. IONEL DUMITRESCU, pentru crima de dezastrul tarii, fiindca s-a pus in slujba hitlerismului si fascismului, la detentiune grea pe timp de 20 de ani, degradare civica zece ani si confiscarea averii sotiei si descendentilor

3. ROMULUS DIANU, pentru crima de contributie la dezastrul tarii si instigare la crime de razboi, la 20 de ani detentiune grea, 10 ani degradare civica si confiscarea averii.

4. ROMULUS SEISANU, pentru aceleasi vini, la detentiune pe viata, zece ani degradare civica si confiscarea averii.

5. ILIE RADULESCU, condamnat cu majoritate de sapte voturi pentru instigare la crime de razboi, la munca silnica pe viata si zece ani degradare civica, iar pentru contributie la dezastrul tarii, condamnat in unanimitate la detentiune grea pe viata, aplicându-i-se conform Codului penal, pedeapsa cea mai grea; condamnat deasemeni la confiscarea averii, aflata atât pe numele sau, al sotiei si descendentilor, afara de cea provenita din succesiuni.

6. ILIE POPESCU PRUNDENI, pentru crima de dezastrul tarii, la detentiune grea pe viata si confiscarea averii.

7. AL. HODOS, pentru crima de contributie la dezastrul tarii, la 20 de ani detentiune, zece ani degradare civica si confiscarea averii.

8. RADU DEMETRESCU-GYR, pentru crima de contributie la dezastrul tarii, la 12 ani detentiune riguroasa, cinci ani degradare civica si confiscarea averii.

9. GRIGORE MANOILESCU, pentru ca a parasit tara natala si s-a pus in slujba inamicilor României, ca ministru al propagandei in guvernul Horia Sima, la pedeapsa cu moartea, iar pentru contributie la dezastrul tarii, la detentiune grea pe viata si confiscarea averii. I se va aplica pedeapsa cea mai grea.

10. GABRIEL BALANESCU, pentru crima de contributie la dezastrul tarii, la detentiune grea pe viata, degradare civica pe zece ani si confiscarea averii.

11. PAN VIZIRESCU, pentru crima de contributie la dezastrul tarii la detentiune grea pe viata, degradare civica pe zece ani si confiscarea averii.

12. AUREL COSMA, pentru crima de contributie la dezastrul tarii, la detentiune grea pe viata, zece ani degradare civica si confiscarea averii.

13. ION DOBRE, zis NICHIFOR CRAINIC, pentru crima de dezastrul tarii, la detentiune grea pe viata, zece ani degradare civica si confiscarea averii.

14. STELIAN POPESCU, pentru crima de contributie la dezastrul tarii, la detentiune grea pe viata, zece ani degradare civica si confiscarea averii personale, a sotiei, si descendentilor, afara de cea provenita din succesiuni“.

Pamfil Seicaru, reabilitat de Ceausescu

Personalitate complexa si controversata, fondatorul ziarului „Curentul“, Pamfil Seicaru, plecat din tara la 9 august 1994 la sfatul maresalului Antonescu, inaintea nefastei zile de 23 august 1994, nu a apucat sa fie ucis asa cum isi dorea sotia bolsevica a lui Brucan. In lucrarea istoricului Gheorghe Buzatu, intitulata „Nicolae Ceausescu – biografii paralele, stenograme, agende, cuvântari secrete, dosare inedite, procesul si executia“, (Colectia OPERA OMNIA, 2011), acesta a descris cum unul dintre primele acte ale lui Ceausescu dupa preluarea Partidului Comunist a fost sa il gratieze pe Pamfil Seicaru.

Prin Decretul Consiliului de Stat al RSR (pastrat secret), Pamfil Seicaru a fost gratiat la 12 decembrie 1966, expunerea de motive fiind semnata de ministrul de Interne de atunci, Cornel Onescu. Astfel incât, dupa 10 ani, in august 1976, a revenit pentru câteva zile in tara, la Bucuresti, intr-o totala discretie, pentru o intrevedere cu Nicolae Ceausescu, care, din motive ramase necunoscute – cum mentioneaza Gheorghe Buzatu – „nu si-a mai tinut promisiunea“. „Lupta mea nu inceteaza.

Nu am nimic de retractat, nimic de regretat dintr-o lupta strabatuta din dogoarea unei convingeri. Daca lupta a fost pierduta, nu insemneaza ca a fost nedreapta cauza. As vrea ca evenimentele sa-mi dovedeasca netemeinicia temerilor mele si fericit as fi, chiar cu pretul unei existente pribegite pentru restul vietii, sa nu fi avut dreptate si o colaborare cu Rusia sovietica sa fie posibila, România pastrându-si intreaga ei suveranitate. Lupta mea incetând, nu mai am nici un rost de a conduce mai departe «Curentul»“, isi apara Pamfil Seicaru cu tarie propriile convingeri anticipând falimentul moral si economic al colosului cu picioare de lut numit Uniunea Sovietica. La moartea sa, in octombrie 1980, primul-ministru al Bavariei, Franz Josef Straufl, l-a omagiat intr-un mesaj, descriindu-l drept „un patriot român si eminent ziarist… Mostenirea pe care a lasat-o compatriotilor sai este lupta pentru dreptate, omenie si pace“.

Sursa: Curentul

Adauga un comentariu!

Apăsaţi aici pentru a anula un răspuns.

Nume (necesar)

E-mail (necesar dar nu va fi publicat)

Website

CAPTCHA Code *

Aniela Radu AVEAM 11 ANI.Totul s-a petrecut in fata blocului meu din Strada Drumul Taberei nr.14, Sector 6, Bucuresti. Eu nu pot uita imaginile respective, nici mirosul de sange si nici strigatele militarilor chemati, debarcati din autocare si vanati in fiecare noapte in fata MAPN-ului pentru asa-zisa “Revolutie”!! Apartamentul meu era sub foc continuu tras […]

Ciudatul personaj pripasit sub pulpana lui Traian Basescu in urma cererii unui agent antiroman si a unui oligarh transnational, bloggerul Vladimir Ilici Tismaneanu, declama sus si tare pe canalele retelei sale ca raportul ticalos cu care a otravit societatea romaneasca din ignoranta teribila a presedintelui Romaniei nu a fost contestat decat de catre “marginali” “nefrecventabili”. […]

“În plin avânt al comunizării României, valurile de teroare politică în forma “loturilor” de condamnaţi de “tribunalele poporului” deveniseră aproape fapt comun. Consilierul sovietic, sub acoperire, Denis Patapievici a instrumentat delaţiunile prin care s-a fabricat “Lotul de la Finanţe”. Ministrul Aurel Vijoli şi elita finanţiştilor români au fost judecaţi şi condamnaţi sub acuzaţia de introducere […]

Fiica lui Alexandru Balaci, scriitor comunist responsabil cu îndoctrinarea populaţiei, este director artistic la Muzeul Naţional de Artă Contemporană. Ruxandra Balaci face echipă cu ginerele lui Leonte Răutu. Destinele mai multor instituţii culturale din România se află în mâinile copiilor celor care, în urmă cu mai bine de 20 de ani, se evidenţiau într-un sistem […]

DECRET nr. 92 din 19 aprilie 1950 pentru nationalizarea unor imobile Publicat in BULETINUL OFICIAL nr. 36 din 20 aprilie 1950 ART. 1 Pentru intarirea si dezvoltarea sectorului socialist in economia R.P.R; Pentru asigurarea unei bune gospodariri a fondului de locuinte supuse degradarii din cauza sabotajului marei burghezii si a exploatatorilor care detin un mare […]