Isabela Vasiliu Scraba
Cand Sartre* va inceta sa intereseze, Mircea Eliade va dainui prin romanul sau metafizic, Noaptea de Sanziene, credea Robert Kanters in anii de glorie ai existentialismului francez. Ratiunea pentru care “ultimul dintre marii critici ai Parisului”(v. Monica Lovinescu, Demnitatea naratiunii, in Romania literara, nr.9/1991) scria acest lucru tine de fondul metafizic al romanului Foret interdit (Paris, 1956). Dincolo de arbitrarele impartiri geografice ale culturii europene, s-a intamplat ca ideea pe baza careia Mircea Eliade si-a construit romanul publicat in anii cincizeci la Paris sa fie limpede formulata si la Bucuresti de preotul profesor Dumitru Staniloaie (1903-4 oct.1993) in primavara anului in care s-a dus la Domnul: “noi, romanii, trebuie sa-i ajutam pe occidentali sa se spiritualizeze” (v.interviul cu D. Staniloaie, Membru de onoare al Academiei Romane, in rev. Apostrof, nr.3-4/34-35 martie-aprilie 1993, p.13).

Robert Kanters se pare ca sesizase mesajul eliadesc adresat unui Occident care se facuse vinovat de crucificarea Romaniei. Anume ca, din perspectiva implinirii destinului uman, timpul istoric isi pierde orice semnificatie. Sau, cum observa un alt universitar roman – filozof cunoscut si apreciat mai mult in Italia si in Spania (care i-a fost patria din exil) decat in cultura tarii sale dominata de politruci cu liceul pe puncte (v. Isabela Vasiliu-Scraba, Pelerinajn la Paltinisul lui Noica) -, istoria timpurilor moderne, marcata de tehnica si de utopie, implica “ruptura si depasirea timpului istoric” (v.G. Uscatescu, Tehnica si utopie, in rev. Destin nr.12, Madrid, 1962, p.10).

Noaptea de Sanziene (Paris, ed. II-a, 1972, Bucuresti, ed.III-a, 1991, ed.IV-a, 2010), infatiseaza un filozof ajuns detinut politic in Romania ocupata dupa 23 august 1944 de trupele sovietice. Modelul personajului este fara indoiala real si nu greu de gasit in cercul de prieteni pe care-i lasase Eliade in tara. Personajul Biris, imprumutand atat soarta cat si unele trasaturi ale ganditorului religios Mircea Vulcanescu, impartaseste cu limba de moarte acel mesaj destinat unui prieten aflat dincolo de Cortina de fier. In pragul marii treceri, detinutul schingiuit dupa gratii pentru vini imaginare transmite unui roman de la Paris urmatorul mesaj pe care acesta are datoria sa-l transmita la randul sau mai departe: “exista o iesire [din timp]. Sa o caute si ei [occidentalii]!” (v. Mircea Eliade, Noaptea de Sanziene, ed. III-a, Bucuresti, vol.II, 2010, p.299).

Textul de evocare a lui Mircea Vulcanescu scris de Eliade in 1967 incepe cu marturisirea ca nu a intalnit in viata sa un om mai modest si mai inzestrat cu atatea daruri admirabile: curiozitate nestavilita si o cultura vasta, solida, bine aticulata, pe un fond de mare inteligenta si generozitate. Credinta religioasa a prietenului sau, iscusit talmacita in scris, era traita cu simplitatea taraneasca care-l facuse odata sa-i spuna, aidoma taranilor autentici, ca “darurile, ca si incercarile vin tot de la Dumnezeu”. De aceea, in clipa cand au venit incercarile si “in cateva zile a pierdut tot: avere, glorie, situatie sociala, academica, familie, libertate”, filozoful M. Vulcanescu le-a primit senin. In incheierea evocarii, Eliade scrie ca ceea ce stim de viata pe care a trait-o in temnita “ne e deajuns ca sa intelegem cat de totala i-a fost victoria. Victorie impotriva calailor, desigur, dar mai ales victorie impotriva Mortii” (M. Eliade, Trepte pentru Mircea Vulcanescu).

Invocand intai Biblia unde se arata ca “portile imparatiei cerurilor se vor deschide si va intra fiecare neam cu cinstea si cu slava sa” (Apoc.21), apoi pe Sf. Vasile cel Mare, dupa care “eu n-am voie sa ma afirm contra altora, dar n-am voie nici sa neglijez darurile ce mi le-au dat Dumnezeu si neamul meu”, teologul Dumitru Staniloaie** observa ca “occidentalii n-au avut spiritualitatea profunda pe care a avut-o Rasaritul” (v.rev.Apostrof, nr.3-4/34-35 martie-aprilie 1993, p.13). Ilustrata de atitudinea contemplativa a ciobanului din balada Miorita, spiritualitatea romanesca s-ar fi singularizat de-a lungul zbuciumatei ei istorii prin capacitatea “de a experimenta contemplatia in suferinta” (apud. Mircea Eliade, “O anumita incapacitate”, in vol. Fragmentarium, ed. I-a1939; 1994, p. 146).

Interesat din tinerete de transcendent, de “tot ceea ce nu face parte din lumea noastra desi se afla printre noi, in mijlocul nostru”, Mircea Eliade era convins ca unii oameni ajung sa traiasca precum sfintii, intr-un prezent continuu, deosebit fundamental de prezentul evanescent al timpului istoric macinandu-si clipa iluzorie intre a fost si va fi fost. In Noaptea de Sanziene el face o aluzie transparenta la timpul istoric in care, fara a avea vreo vina, au fost schingiuiti si omorati dupa gratii opt sute de mii de romani (apud. dr. Florin Matrescu, Holocaustul rosu, 1999) din milioanele de romani si asa-zisi “moldoveni” intemnitati sau deportati din tara sau din provinciile incorporate in URSS.

Cum usor s-a putut observa dupa 1990, teroarea subterana si coruptia in care au prosperat doar responsabilii ideologici ai ocupatiei comuniste, n-a putut fi data in vileag nici pana azi. Fiindca demonetizarea ideologiei comuniste n-a insemnat cedarea pozitiilor castigate de profitorii fostei ideologii. In plus, s-a putut cu usurinta remarca persistenta uneia din directivele NKVD/KGB privitoare la “impiedicarea reabilitarii celor condamnati in procesele politice. Daca reabilitarea devine inevitabila in unele cazuri, ea se admite doar cu conditia ca acel caz sa fie considerat o eroare judecatoreasca. Procesul nu trebuie insa reluat, pentru ca cei care au pricinuit gresala sa nu fie invocati” (v. Directivele KGB in Meridianul romanesc, SUA, 3 martie 2001, p.3).

In anul scurtei intoarceri in Romania, Mircea Eliade nota interesul pe care i-l trezeste faptul mistic “validat de istoria multimilenara a religiilor” (Jurnalul portughez, ed.II-a, 2010, p.119). Tot atunci el incercase a schita trasaturile prin care opera sa de istoric al religiilor, de eseist si de romancier se singularizeaza in aria culturilor orientale si occidentale frecventate. Spre deosebire de spiritul contemplativ rasaritean, dezinteresat de istorie, el s-ar integra culturii apusene prin respectul fata de faptul istoric (p.93), interpretat insa din punctul de vedere al istoricului religiilor cu acces la “sensurile spirituale ale formelor obiective, eterne ale religiei” (v.M. Eliade, 1942, in Jurnalul portughez).

In momentele ultime ale detinutului politic Valeriu Gafencu intemnitat in primul an de facultate si trecut in lumea de dincolo dupa 12 ani intr-o stare de har, Ioan Ianolide a trait iesirea din timpul istoric sub forma beatitudinii extazului mistic. Ianolide, in inchisoare fiind, a avut simtamantul ca Hristos era prezent in Valeriu, prietenul sau, care-i spusese atunci: “Sunt fericit ca mor pentru Hristos. Lui ii datorez darul de azi. Totul e o minune. Eu plec, dar voi aveti de purtat o cruce grea si o misiune sfanta. In masura in care mi se va ingadui, de acolo de unde ma voi afla ma voi ruga pentru voi si voi fi alaturi de voi. Veti avea multe necazuri. Fiti tari in credinta, caci Hristos ii va birui pe toti vrajmasii…A urmat o pauza… A putut sa mai rosteasca ‘S-a sfarsit!’ Totul era facut din lumina nepamanteasca, dar real, un fel de realitate desavarsita, a carei vedere te face fericit… Si-a dat sufletul catre orele 13, in ziua de 18 februarie 1952” (v.I. Ianolide, Intoarcerea la Hristos, 2006, p.189-190). Parintele Arsenie Boca***, el insusi urmand a avea in 1989 o moarte martirica (v. Isabela Vasiliu-Scraba, Moartea martirica a Parintelui Arsenie Boca, un adevar ascuns la Centenarul de la Manastirea Brancoveanu, in rev. Arges, nr.10, oct. 2010), spunea prin anii patruzeci ca Evanghelia a fost mentinuta vie in constiinta veacurilor de toti cei martirizati pentru credinta crestina (v. Parintele Arsenie Boca, Cararea Imparatiei).

In romanul deschiderii cerurilor la echinox, Mircea Eliade imagineaza trei personaje masculine, care insa evolueaza in dublet: Biris-Viziru si Partenie-Viziru. In timp ce Partenie (romancierul de mare succes) este ucis dintr-o confuzie, atat Biris cat si Viziru ajung pe taramul vietii fara de moarte. Stefan Viziru in exilul de la Paris, in Noaptea de Sanziene, iar Biris este asasinat, ca si filozoful Mircea Vulcanescu, prin schingiuire in temnita comunista. Inainte de a-si da duhul, Petre Biris transmite un mesaj destinat lui Viziru, mesaj care nu este altceva decat o marturie de credinta in viata de dincolo. Intr-o perfecta liniste interioara, semn al transcederii suferintei si a depasirii spaimei de moarte Biris spune urmatoarele: “Exista o iesire [din timp]. Sa o caute si ei !”. Dar Eliade n-a dedublat doar personajele masculine. Ciru Partenie si Stefan Viziriu se intersectau in existenta lor cu Ioana si Ileana, ultima fiind cea care reface cu Stefan cuplul primordial, ajuns in noaptea de Sanziene “la umbra unui crin” in Paradis.

Foarte schematic, povestea din balada Miorita se reduce la trei insi din care unul moare ca sa ajunga la prezentul etern al vietii vesnice. Asociind baladei idei din filozofia platonica, in urma cu niste ani observasem ca tripartitia sufletului omenesc implica o singura parte cu acces la nemurire obtinut prin desprinderea de ursita celorlalte doua (v.Isabela Vasiliu-Scraba, Deschiderea cerurilor intr-un mit platonic si in Miotita/ The opening of the skies in a Platonic myth and in Mioritza ballad, Ed. Star Tipp, Slobozia, 2004). Fata de aceasta intrare pe taramul vietii fara de moarte, crestinismul a adus noutatea |Imparatiei lui Iisus care, “din destinul Lui, a facut destinul care ne atrage spre Adevar, spre Cale si spre Viata” (Parintele Arsenie Boca, Cararea Imparatiei).

Dupa anii de temnita (in 1945, 1948, 1953, 1955, 1956 fara nici o condamnare) si de Canalul Mortii (14 luni fara de vina), ieromonahul Arsenie Boca, scos abuziv din preotie in 1959, picteaza intr-un altar bisericesc pe Maica Domnului cu Iisus in zeghe de puscarias.
Interesant este ca nimeni nu observa, aproape jumatate de secol, nici haina pruncului Iisus, nici tunsura sa de puscarias, desi icoana are dimensiuni impresionante si este cum nu se poate mai la vedere, chiar in altarul celei mai impunatoare biserici din mijlocul capitalei Romaniei (in apropierea Operei). Abia in 2007, cand la Manastirea Diaconesti se lucra la realizarea albumului Fericiti cei prigoniti. Martiri ai temnitelor romanesti (Ed. Bonifaciu, Bucuresti, 2008), Paritntele Arsenie Boca ii dezvaluie in vis unui student la Teologie semnificatia imaginii pictata de el in altarul Bisericii Sf. Elefterie cel nou din Bucuresti. Studentul vede zeghea, pe care de atunci incoace o observa multa lume, dar lui, in vis, i se mai arata ceva, cu mult mai semnificativ si mai ascuns multimii (v. A.V.Craciun, Pictura Parintelui Arsenie Boca, in rev. Lumea Credintei, anul V, nr.9/58, sept.2007). Anume ca haina de puscarias are darul de a se metamorfoza intr-un manunchi de raze care transfigureaza spatiul intunecos al unei celule, scaldand-o in focul ceresc pe care-l aduce cu sine imaginea de slava a pruncului Iisus.

Toti martirii credintei din temnitele in care ocupantul sovietic a decapitat varfurile spiritualitatii romanesti au marturisit adevarul biblic dupa care “pentru vesnicia noastra in Imparatia lui Iisus, nici pretul vietii, si nici un pret nu este prea mare” (v. Parintele Arsenie Boca, Galceava omului cu revelatia in Cararea imparatiei).

Pe cand scria Noaptea de Sanziene, Mircea Eliade observase ca omul modern a renuntat a-si fructifica viata spirituala. Dar mesajul venit din Romania aflata “sub ocupatie bolsevica”, mesaj adresat Apusului de un detinut politic schingiuit pana in pragul mortii, nu se refera nici la timpul istoric al ocupatiei sovietice a tarii deposedata de Bucovina de Nord si de Basarabia, nici la spiritualitatea pre-crestina perpetuata prin balada Miorita, inganata de un profesor de filozofie in timp ce era torturat. Doar la nevoia stringenta a cunoasterii adevarului si mantuirii. Fiindca, in opinia lui Eliade (ca si a profesorului Dumitru Staniloaie), asemenea urgente de natura spirituala au fost pastrate numai de romanii sacrificati de Occidentali.

Sursa: Isabela Vasiliu Scraba – istoric al filosofiei

Note:

*La Paris, pe cand era discutat romanul metafizic al lui Mircea Eliade, un critic literar scapat de teroarea comunista din RPR observase dezinteresul Occidentului pentru suferintele romanilor intemnitati cu sutele de mii de mercenarii ocupantului sovietic al tarii. Referitor la acest vinovat dezinteres al umanistilor francezi de stanga, Virgil Ierunca nota urmatoarele: “lui Sartre nu i se cere decat o informatie obiectiva. Dar el da dovada de ipocrizie si amnezii inexplicabile” (Virgil Ierunca, Trecut-au anii. Jurnal, Ed. Humanitas, Bucuresti, 2000).

Probabil pe undeva pe aici se afla si motivul pentru care Eugen Ionescu nu a vrut niciodata sa-l cunoasca personal pe J.P.Sartre. Pozitia lui Mircea Eliade fata de Sartre credem ca a fost determinata mai ales de limitarea existentei umane la social si politic pe care o sesizase in scrierile existentialistului. Pentru un erudit si un literat care si-a dedicat intreaga viata studierii fenomenului religios, observarea acestei limitarii era desigur in defavoarea lui Sartre. Realist ca si filozoful religios Nae Ionescu, Eliade considera ca evenimentele din timpul sacru sint cu mult mai reale decat viata desfasurata in timpul istoric (M. Eliade, Fragments d’un jurnal, p.429-430).

**Dumitru Staniloaie (1903-1993) a fost absolvent si doctor in teologie la Universitatea din Cernauti, profesor universitar la Sibiu si Bucuresti, detinut politic intre 1958 si 1963, din 1964 profesor universitar la Facultatea de Teologie din Bucuresti, invitat sa predea in Anglia, Germania, Franta si Grecia, autor al unor carti de referinta in domeniul teologiei si filozofiei culturii (Patriarhul Dositei al Ierusalimului si legaturile lui cu Tarile Romane, Cernauti, 1929, A. Saguna, Sibiu, 1933, Sf. Grigorie Palama, Sibiu, 1938, Ortodoxie si romanism, Sibiu, 1939, Iisus Hristos sau restaurarea omului, Sibiu, 1943; Ascetica si mistica crestina, Sibiu, 1946 ed.II, Bucuresti, 1981 cu titlul: Teologie morala ortodoxa; Uniatismul [greco-catolicismul], incercare de dezmembrare a poporului roman, Bucuresti, 1973, Spiritualitate si comuniune in liturghia ortodoxa, Bucuresti, 1986, Chipul nemuritor al lui Dumnezeu, Bucuresti, 1987, Reflectii despre spiritualitatea poporului roman, Craiova, 1992). Alaturi de alti traducatori de marca, precum profesorul de greaca St. Bezdechi si eleva sa, poeta Zorica Latcu, si de latinistii sau elenistii si preotii care au tradus multe din scrierile Parintilor Bisericii in perioada interbelica, din care unii (pr. T. Bodogae, pr. D. Fecioru, Olimp Caciula, etc.) au reusit sa-si publice traducerile si in vremea comunista, prof. D. Staniloaie a fost un remarcabilul traducator de texte patristice. In 1991 a fost ales Membru al Academiei Romane, fiind deja Doctor honoris cauza a mai multor universitati europene pentru meritele sale culturale.

*** Despre Parintele Arsenie Boca (traducator din greceste al lui Ion Scarariu, in 1935) va scrie prof. Dumitru Staniloaie cu mare admiratie si recunostinta in prefetele primelor patru volume ale Filocaliei. Restul de patru volume aveau sa fie tiparite dupa mai bine de trei decenii, Filocalia fiind, pana in zilele noastre, editata cu omiterea expresa a numelui Parintelui Arsenie Boca, numit Sfantul Ardealului de zecile de mii de credinciosi veniti sa-i asculte predicile la Sambata de Sus si apoi la Prislop. In 1947 si in 1948, Dumitru Staniloaie, rectorul Academiei Andreiene din Sibiu, il numeste pe ieromonahul Arsenie Boca, pe atunci staret al M-rii Brancoveanu, “ctitor de frunte al Filocaliei romanesti” (v. prefetele Filocaliei, vol.II, III si IV). Vrand sa informeze teologii francezi de publicarea in Romania a primelor patru volume ale Filocaliei (Sibiu, 1946-1948), Andrei Scrima face si o referire la practica isihasta de la M-rea Antim unde se reuneau cei din grupul Rugului Aprins. Dupa numele insirate de Scrima in revista franceza din 1958, Securitatea l-a arestat pe prof. Staniloaie si pe toti cei pe care memoria tanarului calugar nu i-a lasat deoparte (v. Une interview du pere Dumitru Saniloaie, in vol. Philosophes Roumains, Bucuresti, Redaction des publications pour l’etranger, f.a., p.212).

Sursa: Ziaristi Online

Adauga un comentariu!

Apăsaţi aici pentru a anula un răspuns.

Nume (necesar)

E-mail (necesar dar nu va fi publicat)

Website

CAPTCHA Code *

George Manu, savant de talie mondiala, a murit in conditii dramatice pe 12 aprilie 1961, la Aiud, unde se afla inchis pentru crezul sau anticomunist. A lucrat cu celebra laureata Nobel Marie Curie, cu care si-a si dat doctoratul, la Universitatea din Paris, in 1933, cu teza “Cercetări asupra absorbţiei razelor alfa”. Este autorul primului […]

Ieri am primit o veste stupefiantă: Primăria Sectorului 2 este somată să îndepărteze din spaţiul public (recte Piaţa Sf. Ştefan) bustul lui Mircea Vulcănescu, pe motiv că ar fi al unui criminal de război! Reclamaţia ar aparţine Institutului “Elie Wiesel” (poate vă amintiţi că această instituţie, aflată în subordinea şi în finanţarea guvernului României, a […]

“O să se bată cu noi şi morţi, iar noi o să fim alături de voi ca să ne apăraţi. Şi morţi vom izbândi”Pr. Gheorghe Calciu Triste sunt aceste zile în care asistăm, consternați, la fapte ce frizează nu doar absurdul, ci chiar bunul simţ: un „institut naţional” (e vorba de Institutul Elie Wiesel, condus […]

La initiativa Gazetei de Maramures, sustinuta de Asociatia Fostilor Detinuti Politici din Romania, Arhiepiscopul Maramuresului Justinian Chira, PS Justin Hodea Sigheteanu al Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului, Asociaţia Filantropica Sf. Ierarh Iosif Mărturisitorul condusa de părintele Vasile Fodoruţ, Grupul Independent pentru Democratie, Asociatia Civic Media si “Floarea de Foc” si de sute de personalitati, […]

GAZETA de Maramureş reacţionează la campania împotriva identităţii şi valorilor naţionale. Ne-am săturat să asistăm cum ne îngropăm trecutul, identitatea şi demnitatea în uitare. Pentru că identitatea acestui loc înseamnă în primul rând oamenii lui. Oameni care s-au născut, care au murit, care au trăit pentru acest judeţ şi pentru idealurile sale. Propunem acordarea titlurilor […]