La sfarsitul anului trecut, pe 30 decembrie 2010, Ministrul roman de Externe, vizibil iritat de decizia greilor Europei de a amana, sine-die, aderarea noastra la spatiul Schengen, se intreba retoric: “ce tip de balet” ar trebui sa faca Romania pentru a fi admisa in spatiul Schengen, pentru ca tara noastra nu mai are nimic de oferit la privatizare”. “Ba mai aveti!” a raspuns FMI-ul o luna mai tarziu, cand a obligat Guvernul Romaniei s-a includa in noul acord obligativitatea de a privatiza si ultimele perle care au mai ramas in coroana Romaniei, OLTCHIM, CEC Bank, TAROM si Posta Romana, precum si pachetele de actiuni pe care le mai detine la Petrom, Transgaz si Transelectrica. Si ca umilinta sa fie totala, in cadrul aceluiasi acord, Guvernul Romaniei se obliga sa liberalizeze preturile la gaze si energie electrica.

Decriptat, acordul trebuie citit in urmatoarea cheie: voi, romani, vindeti-ne productia si transportul de energie si lasati-ne sa crestem tarifele oricat de mult vrem noi, dupa modelul firmelor petroliere, al bancilor si supermarket-urilor pe care le avem la voi in tara. Vom continua, astfel, sa exploatam la maximum statutul vostru de cumparatori captivi, pe care noi vi l-am impus, obligandu-va sa adoptati un simulacru de legislatie anticartel si de protectie a consumatorului!”. Se pare ca “baletul” a fost pe placul “partenerilor” nostri, in ultimele saptamani pozitiile antiadmitere scazand vizibil in intensitate si find chiar inlocuite de semnale promitatoare de intrare in spatiul Schengen inca din cursul acestui an.

Ingerinta FMI-ului in treburile interne ale Romaniei nu este singulara. Cu doar cateva luni in urma, la solicitarea bancilor occidentale prezente in Romania, acelasi FMI ne-a impus cu brutalitate, si acelasi Guvern roman a acceptat cu supusenie, anularea unor prevederi din Ordonanta 50 ce urmareau protejarea romanilor de practicile inrobitoare ale bancherilor ce risca sa arunce, dupa modelul american, clasa mijlocie romaneasca in neant.

Aceste doua evenimente marcheaza un moment important cu semnificatii triste. Este momentul cand indiferenta si resemnarea cu care ne-am lasat umiliti in ultimii douazeci de ani i-a convins atat pe stapanii Romaniei cat si pe colaboratorii lor locali sa renunte la camuflarea actiunilor umilitoare de subjugare a acestei tari. S-a marcat astfel oficializarea statutului de sat de iobagi al Romaniei cand, atat stapanul cat si arendasul si argatii lui, isi manifesta constient si deschis statutul, nemaisimtindu-se obligati sa menajeze eventualele ifose si sensibilitati de mare popor si natiune incercate, poate, pana nu de mult, de unele dintre slugi.

Acestea sunt doar doua dintre momentele care m-au decis, intr-un final, sa scriu acest eseu ce se vrea un indemn la lupta impotriva destinului de colonie ce ne-a fost trasat de mai marii lumii, precum si impotriva actiunilor metodice si bine programate de subjugare si degradare a unui fost stat independent si suveran, invidiat si acuzat de multe bune si rele pana in urma cu doua decenii dar respectat de toata comunitatea internationala.

Fie ca ne place sa recunoastem sau nu, incepand cu 1990, Romania nu a mai functionat ca un stat independent ci, mai degraba, ca o colonie a carei singura menire a fost sa-si puna toate bogatiile si activele la dispozitia puterii colonizatoare, intelegand prin acestea nu numai rezervele energetice, minerale, agricole si silvice, dar si pietele de desfacere, interna si externa, industria si sistemul financiar bancar.

Nu au scapat nici activele umane indigene care fie au fost transformate in mercenari ce vaneaza talibani pe campuri de mine la patru mii de km. de Romania (pe o solda de zece ori mai mica decat a unui soldat american), fie li s-a facilitat sa lucreze in Occident pe salarii inferioare omologilor lor locali dupa ce au fost recrutati, printr-un clasic proces de “brains drain” (scurgere de creiere) colonial, furandu-se astfel natiunii romane putinii specialisti autotohtoni existenti, medici si ingineri, a caror pregatire ne-a costat pe toti sume importante.

Numeroasele analize independente de mainstream-ul mediatic controlat de clasa politica, inclusiv eseurile publicate pe acest site, au demonstrat fara tagada raptul sistematic si atotcuprinzator la care a fost supusa tara noastra incepand cu 1990, de aceea, in acest eseu, voi renunta la abordarea sectoriala detailata a dezastrului romanesc.

In contextul precipitarii evolutiilor internationale, a valului de revolte declansate in lumea arabo-islamica, acest eseu i-si propune sa analizeze procesul de subjugare a Romaniei si a poporului roman din perspectiva intereselor pe care elitele mondiale le urmaresc prin procesul de globalizare, obiectivele tactice si strategice avute in vedere pentru realizarea si securizarea acestor interese precum si actiunile declansate de aceste elite pentru atingerea acestor obiective.

Pentru cei ce vor avea suficienta rabdare si curiozitate, voi incerca sa rezolv, cel putin partial, puzzle-lul complicat al evenimentelor internationale ale caror martori suntem, sa antcipez posibilele scenarii pe care mai marii planetei le-au stabilit pentru Romania si sa va sugerez acele solutii de supravietuire personala si de salvare a identitatii ce ne stau la dispozitie noua, simplilor cetateni romani dar si co-planetarilor nostrii care se confrunta, sau urmeaza sa se confrunte, cu probleme similare.

Voi demonstra ca destinul poporului roman nu este singular pe planeta Pamant ci, doar, poate mai dramatic datorita usurintei si resemnarii mioritice cu care tratam cele mai grave amenintari precum si a apetentei pentru tradare si furt ce ne-a fost impregnata in fibra morala de secole de iobagie. Am fost precedati si vom fi urmati, mai devreme sau mai tarziu, si de alte popoare, toate urmand sa se confrunte in final cu aceleasi amenintari menite sa le omogenizeze, controleze si subjuge pentru a raspunde nevoilor si intereselor catorva semeni de-ai nostri ce se vor stapanii planetei in mileniul trei.

Acest eseu nu este o pledoarie in favoarea teoriei conspiratiei. Este o simpla prezentare a unui adevar binecunoscut conform caruia oamenii cu interese si filozofii de viata similare tind sa se coalizeaza incearcand sa actioneze impreuna asupra societatii pentru a-si apara si promova aceste interese si filozofii.

Cand acesti oameni sunt cei mai puternici si bogati oameni ai planetei, este de asteptat ca sa actioneze in comun, la nivel global, pentru permanentizarea si consolidarea pozitiilor, privilegiilor si averilor, de dimensiuni globale, castigate de-a lungul timpului. Iar cind actiunile lor risca sa intre in coliziune cu interesele altor grupuri de indivizi, care repreziinta 99,99% din populatia globului, este de asteptat ca aceste actiuni sa se orchestreze din timp, pe termen lung si departe de ochiii, urechile si intelegerea acestei imense mase de potentiali inamici.

Mai bine spus, aceste actiuni trebuie sa fie organizate, planificate si desfasurate in secret, in mod conspirat.

Din aceasta perspectiva si din pozitia unui umil si necunoscut militant pentru interesele generale si perene ale speciei umane, in integralitatea si universalitatea ei, incerc prin acest eseu sa demantelez unele dintre aceste actiuni si sa declansez desteptarea politica a semenilor mei, cel putin a celor vorbitori de limba romana si suficient de rabdatori cu lungimea analizei.

In ciuda eforturilor depuse pentru epuizarea subiectului intr-o singura postare, eseul se va intinde pe mai multe parti datorita complexitatii fenomenelor prezentate si nevoii de a asigura coerenta analizei. Cu promisiunea ca nu veti regreta, va rog sa nu fiti descurajati de lungimea lui si sa cititi toate postarile. Voi face tot posibilul sa limitez impartirea eseului in maxim 2-3 postari, iar intervalul dintre acestea sa nu fie mai lung de o saptamana.

Rog intelegere de la cititorii carora unele pasaje si informatii li se vor parea arhicunoscute si chiar plicticoase dar, acest eseu este destinat unui segment mai larg de cititori, nu numai persoanelor avizate. Includerea unor asemenea pasaje a fost impusa de nevoia unei argumentatii logice accesibile si unor cititori mai putin informati.

Aceluiasi deziderat de accesibilitate i se datoreaza simplitatea exprimarii si lexicul nepretentios la care am apelat pe parcursul analizei.

Colonialism si neocolonialism

De mii de ani oamenii s-au razboit intre ei pentru resurse, fie ca erau alimente, metale pretioase, minereuri sau petrol, fie chiar semeni de-ai lor care, din postura de sclavi, erau folositi la munci sau ca razboinici.

Daca la inceput aceste resurse erau insusite de cotropitorii invingatori in urma unor campanii militare relativ scurte urmate de retragerea, impreuna cu prada, in teritoriile de bastina, ulterior, popoarele agresoare au incercat sa ocupe acele teritorii definitiv pentru a putea beneficia de aceste resurse in mod constant, continuu si fara nevoia unor periodice interventii militare costisitoare si riscante. Asa s-au nascut imperiile si marile regate.

A doua jumatate a mileniului doi a reprezentat perioada in care marile puteri din Europa, beneficiind de forte armate si flote importante, au cucerit aproape intreg globul, transformand teritoriile ocupate in surse inepuizabile (pentru acea perioada) de materii prime, alimente, metale pretioase si sclavi. Aceste teritorii guvernate si controlate de reprezentanti si, respectiv, de trupe trimise din metropolele ocupantilor s-au numit colonii sau, in cazul teritoriilor ocupate de Turcia medievala, pasalacuri.

Astfel, Regatul Unit al Marii Britanii, Spania, Portugalia, Olanda, Franta si Turcia au ocupat si guvernat in nume propriu intregi continente sau teritorii din America de Nord, Centrala si de Sud, Africa, Asia, Australia, Oceania si Europa de Sud-Est, resursele extrase din aceste colonii reprezentand un factor important in avansul tehnologic si de civilizatie inregistrat de Europa in fata celorlalte continente. Principalii beneficiari ai acestor resurse erau suveranii imperiilor sau tarilor colonizatoare impreuna cu o mica clica de nobili si afaceristi sub apanajul carora s-au dezvoltat artele, stiintele si, mai apoi, tehnologia industriala.

Un caz special il reprezinta Impreriul Rus, ale carui teritorii ocupate nu s-au numit niciodata colonii desi, exploatarea resurselor din aceste teritorii era similara cu ale celorlalte puteri colonizatoare. Motivul il poate reprezenta campaniile exclusiv terestre in urma carora tarii si imparatii rusi si-au cladit imperiul,spre deosebire de capaniile preponderent navale care au stat la baza imperiilor coloniale create de puterile occidentale.

Au fost si mari puteri care nu au participat la impartirea planetei, fie pentru ca au aparut mai tarziu pe panoplia natiunilor – cazul Statelor Unite si Germaniei – fie au fost dezavantajate de lipsa de iesire la mare si, implicit, a unei flote care sa le permita explorarea si cucerirea unor teritorii indepartate – cazul imperiului Austro-Ungar.

Germania si Austro-Ungaria au incercat, prin Primul Razboi Mondial, sa-si adjudece o parte din coloniile aflate in posesia adversarilor lor (Franta si Regatul Unit al Marii Britanii), in schimb, Statele Unite, ele insele pina nu de mult o colonie si promotoare a democratiei si libertatilor individuale, s-au pronuntat si au actionat impotriva sistemului colonial.

Cele doua conflagratii mondiale ale secolului douazeci, pozitiile divergente ale principalelor natiuni ale planetei privind colonialismul precum si fenomenul ireversibil de emancipare a populatiilor colonizate, au declansat un puternic val de miscari de eliberare din partea acestora, sistemul colonial prabusindu-se definitiv si aproape total la inceputul celei de a doua jumatati a secolului douazeci. Obtinerea independentei statale ale fostelor colonii, retragerea administratiei si a trupelor de ocupatie prin care s-a exercitat timp de secole dominarea coloniala, nu a marcat insa si oprirea exploatarii acestor teritorii de fostii colonizatori.

Amenintate cu pericolul de a pierde resursele la care au avut acces, fostele puteri coloniale au fost nevoite sa elaboreze un nou sistem de exploatare a acestora, mai rafinat si neoficial, care, formal, sa respecte noul statut de tari independente al fostelor colonii dar, in fapt, sa asigure continuarea practicilor coloniale de rapt si exploatare. Asa a aparut neo-colonialismul care este definit ca o continuare a modelului economic de colonialism dupa ce teritoriul colonizat a dobandit formal independenta politica.

Incepand cu a doua jumatate a secolului XX, neocolonialismul a devenit principala forma prin care statele occidentale au continuat sa exploateze noile state independente din Asia de Sud si Sud Est, America Latina si, mai ales, Africa.

In esenta, neocolonialismul se manifesta prin folosirea de catre fostul stat colonizator a structurilor administrative si relatiilor umane locale, create si fidelizate in lunga perioada de ocupatie, cu scopul de a continua exploatarea resurselor fostelor colonii in mod neoficial, sub acoperirea activitatilor de comert, a programelor de “reconstructie si dezvoltare” si a relatiilor economico-financiare stabilite cu noul stat independent.

Un analist al fenomenului neocolonialismului, Frantz Fenon, arata ca principalul motor si sustinator al neocolonialismului este mica burghezie locala, educata si influentata de capitalele coloniale. Dornica de prosperitate materiala si putere, aceasta clasa mijlocie a tradat interesele generale ale popoarelor din care face parte, reprezentand o adevarata coloana a V-a menita sa continue, in folosul fostilor stapani si cel personal, aplicarea practicilor colonialiste din trecut, de exploatare si devalizare a resurselor nationale.

Urmare a influntei metropolelor sub a caror lunga influenta s-au aflat, clasa politica si afaceristii locali din noile state independente s-au format cu putine exceptii aproape in exclusivitate din randul colaboratorilor si urmasilor colaboratorilor colonistilor. Aceasta realitate a permis, si permite in continuare, efectuarea cu succes de catre Occident a unui transfer injust de resurse dinspre fostele colonii, fapt ce justifica in buna parte starea de subdezvoltare cronica in care acestea se afla si in ziua de azi.

La inceputul anilor 80′, o singura zona de pe planeta se mai afla in afara intereselor rapace ale Vestului: cea ocupata de statele comuniste. Venirea la conducera URSS a lui Mihail Gorbaciov, la mijlocul anilor 80′, a marcat inceperea procesului de disolutie a regimurilor comuniste si o imensa oportunitate pentru Occident de a declansa acapararea pietelor de desfacere si a resurselor acestor tari.

In pregatirea cuceririi Europei de Est, Occidentul, impreuna si cu complictatea URSS, a trebuit sa elaboreze si sa puna in aplicare un sistem-cadru functional si, preferabil, verificat in timp pentru exploatarea insemnatelor noi surse de materi prime si active, materiale si umane, eliberate de sub tutela si protectia national-comunista a regimurilor totalitare.

In ciuda faptului ca, in afara provinciilor din spatiul ex-sovietic, nici unul din statele comuniste din Europa Centrala si de Est de la inceputul anilor 90’ nu functionau dupa modele si principii coloniale, sistemul ales a fost neocolonialismul, adaptat la conditiile concrete existente in noile state “democratice” precum si la noile cerinte impuse de globalizare.

Dupa modelul practicat in Africa, pentru a inabusi din fasa orice opozitie comuna din partea noilor state “libere” ce s-ar fi putut coagula impotriva agresiunii economico-financiara a Occidentului, s-a inceput cu desfiintarea pietei comune CAER si cu faramitarea, sau amenintarea cu dezmembrarea, unor state.

Dupa cum sustine un important teoretician al neocolonialismului, Kwame Nkrumah, cel mai important factor de perpetuare a neocolonialismului a fost “balkanizarea” continentului negru, proces in urma caruia Africa a fost ciopartita in zeci de unitati administrative, fapt ce a afectat serios capacitatea statelor africane de a promova interese comune, continentale. Cooperarea regionala a fost astfel neglijata, zecile de noi state africane fiind obligate sa-si concentreze eforturile pentru rezolvarea problemelor interne.

In plus, la stabilirea teritoriilor care sa compuna noile state independente nu s-a tiunut cont de zonele ocupate de numeroasele grupari etnice si tribale ce populau continentul, linearitatea geometrica, perfecta de multe ori, cu care fostii colonizatori au trasat noile granite, fiind dovada divizarii artificiale a acestor populatii fapt ce a generat tensiuni si chiar conflicte interminabile bazate pe deiferende teritoriale.
A fost astfel grav afectata unitatea si cooperarea africana, singurele in masura sa combata neocolonialismul si practicile dezbinatoare ale acestuia.

Exemplul jugoslav, cehoslovac precum si al fostei Uniuni Sovietice, sunt dovezi ca modelul african a fost folosit si in cazul unor state fost comuniste convinse sau obligate prin forta sa se atomizeze. Tot amenintarea cu destramarea teritoriala sta la baza legendei care incearca sa justifice obedinenta excesiva a puterilor post-decembriste din Romania in fata tuturor solicitarilor occidentale.

Faptul ca, in acest moment, colaborarea bilaterala sau regionala dintre tarile ex-comuniste din Europa Centrala si de Est este practic inexistenta (cu exceptia grupului de la Visegrad care reprezinta mai degraba o reinviere a acordului din 1335 semnat in orasul cu acelasi nume si mai putin o initiativa originala moderna), demonstreaza ca tehnicile neocolonialiste, de tipul dezbina si stapaneste, aplicate cu succes de Occident in Africa, America de Sud si Asia de Sud (vezi India-Pachistan: o singura colonie in trecut, doua tari in conflict in prezent) s-au dovedit viabile si pe meleagurile noastre.

In ceea ce priveste crearea si activarea, in fostele state comuniste, a unei coloane a V-a prin intermediul careia sa se aplice politicile neocolonialiste, dupa modelul african sau asiatic prezentat de Frantz Fenon, Occidentul a trebuit sa ia in considerare faptul ca nici una dintre aceste tari nu era, la momentul caderii comunismului, o colonie, ci, cel mult, state aflate sub o influenta neocoloniala sovietica.

Din acest punct de vedere, in acest moment, statele fost comuniste se impart in doua categorii. Prima este compusa din cele aflate, la momentul caderii sistemului, sub control sau/si dominatie directa sovietica. Este vorba de statele care formau fosta URSS si acele state membre ale Tratatului de la Varsovia “beneficiare” de trupe sovietice dislocate pe teritoriul lor, adica aceleasi state care au compus forta militara de interventie in Cehoslovacia in 1968.

A doua categorie este formata numai din doua tari: Yugoslavia si Romania, adica, singura tara comunista europeana nemembra a Tratatului de la Varsovia (Albania pro-chineza nu conta) si singura tara membra a tratatului de la Varsovia care iesise aproape complet de sub influenta Moscovei, ultimele trupe sovietice parasind teritoriul Romaniei inca din iunie 1958.

Nu mi-am propus sa analizez in detaliu crearea si activarea Coloanei a V-a in statele ce formeaza prima categorie, ceea a tarilor care se aflau la acel moment sub influenta sovietica. Cu exceptia Poloniei si Cehoslovaciei, unde schimbarile de regim s-au bazat in principal pe o miscare sindicala si, respectiv, o societate civila cu puternice conexiuni occidentale, bine organizate si foarte influente pe plan local, in celelalte state prezenta fizica a armatei si consilierilor URSS, influenta exercitata de acestia si de numerosii lor colaboratori locali, a fost determinanta in a asigura caderea pasnica, fara varsare de singe, a acelor regimuri.

In ceea ce priveste cazul Jugoslavia, acesta s-a dovedit, la fel ca si Irakul in urma cu opt ani si, acum, Libia, un avertisment pentru statele care ar indrazni sa se opuna neocolonialismului, o demonstratie a modului in care, sub pretextul instaurarii democratiei si a drepturilor omului, un imens aparat propagandistic, mediatic si militar exploateaza existenta unor tensiuni culturale, etnice si religioase pentru destructurarea unui stat si eliminarea, inclusiv fizica (vezi Sadam, Milosevich si, ramane de vazut, Gaddafi) a conducatorilor care refuza sa-si predea tarile, de buna voie, Occidentului.

Tara noastra, Romania, reprezinta cel mai de succes exemplu neocolonial din Europa de Est, rezultatele inregistrate, asa cum le stim cu totii, depasind cu mult cele mai optimiste asteptari ale colonizatorilor.

Succesul inregistrat de neocolonialismul modern in Romania obliga la o analiza amanuntita a modului cum s-a constituit, activat si dezvoltat fortele interne care s-au pus in slujba neo-colonialismului occidental.

Stalinistii de ieri, capitalistii de maine

In decembrie 1989, Romania era o tara libera si independenta, cu o industrie si o agricultura aflate in urma celor occidentale dar suficient de avansate pentru a aborda domeni de varf (ex: aeronautica, energie nucleara, electronica, petrochimie, productia de armament si tehnica de lupta, etc) si suficient de competitiva la export ca sa achite integral, pana in aprilie 1989, toata datoria externa contractata in anii 70’. In plus, la momentul decembrie 1989, Romania avea rezerve valutare si creante de recuperat din Orientul Mijlociu si Africa de peste 10 miliarde de dolari, precum si importante resurse – minerale, energetice, agricole si silvice – cele mai mari din Europa Centrala si de Sud Est.

Accesul nediscriminatoriu, al intregii populatii, la cultura, educatie si sistemul de asigurare a sanatatii, coroborat cu o natalitatea ridicata, inexistenta somajului si un invatamant tehnic si medical – profesional, mediu si superior – dezvoltat, au creat un popor roman viguros, ingenios si competitiv, fapt demonstrat in multe domenii de activitate si unanim acceptat si respectat de comunitatea internationala.

Din pacate, in timpul regimului Ceausescu, romanii nu s-au bucurat pe deplin de roadele muncii lor, dimpotriva. Pentru a-si apara independenta si suveranitatea de rapacitatea practicilor inrobitoare ale grupurilor si institutiilor financiare internationale, Ceausescu renuntase complet sa mai apeleze la credite externe, fara sa renunte, insa, la planurile indraznete de dezvoltare a industriei si infrastructurii. Acest fapt a facut ca plusvaloarea produsa de romani sa nu se mai intoarca la ei ci sa fie directionata, aproape in intregime, catre proiecte si programe ale caror beneficiari urmau sa fie generatiile viitoare si mai putin cea contemporana.

Acest fapt a facut ca lipsurile materiale si privatiunile sa se accentueze spre sfarsitul anilor 80’, dand nastere unei dizidente, mai mult tacute, la adresa in special a lui N. Ceausescu.

De frica ca poporul sau, infrigurat si consumand zahar pe cartela, sa nu cada prada seductiei exercitate de opulenta occidentala, Ceausescu a declansat o ampla actiune de izolare a romanilor de realitatile din vestul Europei si America de Nord. Asfel, la o cenzura mediatica si informationala aproape totala s-a adaugat o restrictionare acerba a contactelor romanilor cu exteriorul, in special cu Occidentul: putini romani plecau in strainatate; si mai putini romani invatau sau se perfectionau pe meleaguri straine.

Nu este scopul acestui eseu sa analieze impactul profund negativ al acestei politici in randul populatiei din Romamia, dar lipsa de legaturi cu tara noastra a reprezentat un impediment si pentru fortele neocolonialiste care aveau nevoie de simpatizanti ai ideologiei capitaliste ca sa produca schimbarea de regim fara a risca ca o noua putere instalata la Bucuresti sa iasa de sub controlul lor si sa intre sub controlul unor forte nationaliste opuse ideologic capitalismului.

Ceausescu reusise sa previna aparitia unui Havel sau a unui Valesa si sa faca imposibila crearea unei armate de tineri educati in Occident cum gasim acum in Tunisia sau Egipt. In schimb, a neglijat si tolerat activitatea si influenta politica a unui nucleu de vechi activisti PCR si/sau rude ale acestora, simpatizanti si colaboratori, in anii 40′, 50′ si inceputul anilor 60′, ai ultimului imperiu sub a carui exploatare s-a aflat Romania: UNIUNEA SOVIETICA, adica chiar una din superputerile al carei conducator a declansat caderea comunismului.

Neocolonialismul occidental, aliat acum cu cel rus, putea aplica din nou reteta descrisa de Frantz Fenon, numai ca aceasta coloana a V-a ar fi urmat sa fie formata nu din simpatizanti ai capitalismului, ci de un grup de talibani comunisti, educati si controlati de fostii colonisti sovietici, inca influent in randul esaloanelor inferioare de conducere a PCR in ciuda efectivului redus dupa 20 de ani de amortire.

In ciuda incompatibilitatii ideologice si a efectivelor reduse, acest grup s-a dovedit singura forta interna capabila si doritoare sa declanseze schimbarea in sensul dorit de SUA si aliatii lor Occidentali. Dorinta de a accede la putere, precum si capacitatea organizatorica si de manipulare a maselor invatata la universitatile si academiile lui Stalin, au facut din acest grup partenerul ideal pentru rasturnarea regimului Ceausescu.

In plus, obisnuinta de a gindi si actiona in spiritul Kominternist al anilor 40’-50′, ii califica ca potentiali promotori ai principiilor si valorilor Globalizarii si integrarii europene, mult mai eficienti si, cu siguranta, mai docili decat persoane educate in perioada lui Ceausescu ce s-ar fi putut virusa de propaganda nationalista promovata de acesta.

S-a ajuns ca, in mod paradoxal si aparent nefiresc, fortele externe occidentale care au sprijinit caderea comunismului in Romania, fie ca s-au numit SUA, Anglia sau Franta, sa colaboreze si sa se sprijine in actiunile anticomuniste declansate in Romania pe aceasta structura talibana a PCR, asociata fundamentalismului comunist de tip stalinist, dusmanul declarat cel mai inversunat al capitalismului. Este suficient sa se analizeze discursurile, cuvantarile si cursurile politico-ideologice tinute de membrii acestui grup in anii 50’ si 60’, pentru a ne convinge de virulenta cateodata extrema a atitudinii lor anticapitaliste din acea perioada.

S-a demonstrat inca o data ca puterea corupe si ca puterea absoluta (sau perspectiva obtinerii ei n.n.), corupe absolut.
Aceasta tradare ideologica venita tocmai din partea celor care si-au castigat existenta si carierele profesionale din impunerea comunismului, fie si cu forta, in randul maselor, a fost prima din lungul sir de ironii care a marcat schimbarea regimului in Romania. Asfel, am asistat cum aceleasi tari occidentale – SUA, Anglia si Franta – care timp de un deceniu (1968-1978) l-au tratat cu toate onorurile pe antisovieticul Ceausescu, au organizat si pus in aplicare, impreuna cu sovieticii si agentura lor din Romania, caderea si eliminarea fizica a acestuia, un deceniu mai tarziu. A fost dovada cea mai puternica ca ideologiile si conceptele politice existente la sfarsitul mileniului doi, oricat de altruiste, morale si umaniste ar parea, palesc in fata instinctlui primar de dominare, cucerire si exploatare a altor popoare.

Dominati de o ura viscerala impotriva regimului care le-a documentat tradarea si activitatea filorusa, si flamanzi dupa puterea de care au fost privati timp de 20 de ani dar pe care se considerau indreptatiti sa o detina, acest grup de activisti de partid si ofiteri scolarizati si educati in URSS s-a dovedit mai util Occidentului decat cei mai inversunati intelectuali pro-occidentali rasariteni.

Modul in care acest grup si acolitii lui au cucerit si si-au consolidat puterea este unic in istoria omenirii inscriindu-se ca o capodopera a manipularii si conducerii maselor. Din acest motiv merita sa-l analizam.

Primele obiective pe care noua putere si stapanii ei din afara au fost nevoiti sa le realizeze imediat dupa caderea lui Ceausescu au fost anihilarea totala a fortelor ce s-ar fi putut opune predarii Romaniei intereselor straine precum si protejarea, de un eventual oprobiu public, al membrilor PCR aflati in sfera de influenta a noii conduceri, in special a celor din esaloanele doi, trei si patru, din randul carora urmau sa fie selectati viitorii conducatori ai noii administratii.

Cea mai puternica opozitie la adresa subjugarii tarii noastre intereselor straine putea sa vina numai de la serviciile de contrainformatii, contraspionaj si informatii externe romanesti, singurele structuri care cunosteau in mod nemijlocit actiunile desfasurate impotriva tarii noastre de Occident si URSS, metodele si mijloacele folosite de acestia, in decursul anilor, impotriva Romaniei.

Datorita faptului ca toate aceste structuri informative, ale caror atributii erau in principal apararea statului roman si mai putin a puterii politice comuniste, faceau parte din Departamentul Securitatii Statului, noua putere, cu sustinerea presei, a lansat, inca din timpul revolutiei, acuzatia ca teroristii erau membrii ai Securitatii. Culpabilizarea acestor structuri ca potentiali teroristi a discreditat orice posibile informatii pe care acestea le-ar fi putut furniza privind implicarea unor forte straine si a colaboratorilor lor interni in revolutia romana.

In plus, in ciuda lipsei oricarei dovezi care sa-l incrimineze, atmosfera creata a permis si justificat desfiintarea intregului Departament al Securitatii Statului, inclusiv a directiilor de contrainformatii si contraspionaj. La reinfiintarea lui sub numele de SRI, intregi unitati disparusera impreuna cu dosarele de urmarire informativa, cel mai notoriu caz fiind UM 110, adica exact unitatea de contraspionaj care avea in responsabilitate fostele tari comuniste si in care isi aveau dosarele de urmarire membrii coloanei a V-a.

O alta manipulare care a avut ca scop justificarea epurarii viitoarelor structuri de informatii de profesionistii patrioti din timpul fostului regim, a fost alaturarea pana la identificarea acestora cu tortionarii anilor 50’.

S-a demarat o campanie agresiva de discreditare a intregului aparat de securitate, prezentat ca un organ de represiune atroce care timp de 40 de ani a zdrobit dizidenta ani-comunista. Nu s-a facut niciodata referire la rolul consilierilor si politrucilor romani si sovietici care impanzeau si chiar conduceau aparatul de securitate din acea perioada, impunind metodele si mijloace KGB-ist staliniste celebre prin cruzimea lor.

Cat priveste activitatea desfasurata in perioada regimului Ceausescu, Securitatea a fost prezentata , in integralitatea ei, ca principalul instrument de impunere si sustinere a dictaturii. Nu s-a facut nici o distinctie intre activitatile de contrainformatii si contraspionaj si cea de politie politica, nu s-a prezentat nici un fapt pozitiv din activitatea fostei Securitati, dimpotriva, tradatori romani, dovediti ca spioni ai unor puteri straine, au fost reabilitati si transformati in eroi, vajnici dizidenti impotriva lui Ceausescu cazuti victime ale politiei politice.

Toata aceasta campanie de discreditare a Securitatii care a continuat si dupa desfiintarea acesteia, a facut ca in primele luni dupa revolutie, Romania sa ramana fara nici un fel de aparare pe frontul invizibil al spionajului. A fost perioada in care principalele servicii de informatii occidentale au zburdat nesupravegheate pe teritoriul Romaniei, realizind capetele de pod necesare desavarsirii cuceririi Romaniei.
Demonizarea fostei Securitati a continuat pana in zilele noastre si a avut ca scop justificarea necesitatii epurarii tuturor ofiterilor de contrainformatii, contraspionaj si de informatii externe formati inainte de 1990 , diminuand capacitatea noastra de a contracara actiunile politice, economico-financiare si comerciale indreptate impotriva Romaniei dinspre Occident.

Faptul ca in orice moment puteau fi eliminati pe motiv ca au facut parte din fosta Securitate, a diminuat mult capacitatea si discernamintul acestora in culegerea si exploatarea informatiilor.

Epurarea din structurile de siguranta nationala a profesionistilor specializati pe spatiile occidentale s-a efectuat concomitent cu eliminarea din preocuparile serviciilor secrete romane a amenintarilor venite din Occident, fapt impus de integrarea noastra in structurile euro-atlantice in urma careia inamicii de ieri s-au transformat in prietenii de azi.

Astfel, neocolonialistii occidentali si uneltele lor locale au realizat doua deziderate importante: au facut imposibila orice activitate de identificare si contracarare, prin mijloace si metode specifice muncii de informatii, a numeroaselor actiuni ale intereselor occidentale indreptate impotriva tarii noastre si au concentrat activitatea acestor servicii pe terorismul international si alte pericole de sorginte rasariteana, adica inamicii principali, de ieri, azi si maine ai serviciilor secrete occidentale.

Dar cea mai importanta actiune de manipulare post-decembrista a fost folosirea demonizarii Securitatii pe post de perdea de fum pentru ascunderea de ochii publicului a activitatilor de represiune politica desfasurate de esaloanele doi, trei si patru ale Partidului Comunist Roman, adica rezerva de cadre avuta in vedere de noua putere pentru acapararea parghiilor administrative si crearea noii clase politice romanesti.

Astfel, politia politica de care este acuzata Securitatea, a fost prezentata de noua putere si presa aservita acesteia ca o activitate conceputa si executata in exclusivitate de unitatile si cadrele acestei institutii, omitindu-se sa se precizeze ca Departamentul Securitatii Statului era subordonat in totalitate Partidului Comunist Roman, iar activitatile de politie politica desfasurate de anumite directii si servicii din cadrul DSS erau concepute, dirijate si evaluate de Comitetul Central al PCR.

Nu Securitatea a determinat epurarea din armata si din pozitiile de conducere ale administratiei de stat a tuturor celor care aveau probleme la dosar, ci conducerea PCR care a ordonat aceasta actiune.

Astfel, conform instructiunilor Comitetului Central, cei ce aveau rude ce fusesera membre ale partidelor politice istorice sau care au facut parte din miscarea legionara, rude care s-au opus colectivizarii sau rude care au pactizat cu contrarevolutia din Ungaria din 1956, alcatuiau lista neagra a celor carora li se interzicea definitiv accesul la functii e conducere.

Nu Securitatea a dispus crearea unei imense baze de date care cuprindea pe toti indezirabilii regimului si nici criteriile in baza carora un om era considerat o amenintare la adresa statului roman, ci PCR.

Nu Securitatea a dispus ca persoanele din aceasta baza de date, sau care aveau rude ce erau cuprinse in aceasta baa de date, sa li se interzica accesul la pozitii de conducere in societate, ci Partidul Comunist Roman.

Putina lume stie ca, incepand cu anul 1971, folosirea ca informator sau urmarirea informativa a unui membru PCR de catre organele de securitate se facea numai cu informarea si acordul secretarilor PCR de sector, municipiu (cazul Bucurestiului), judet sau ai Comitetului Central, functie de pozitia pe care persoana in cauza o ocupa in esaloanele PCR. Acest lucru este bine stiut de multi membrii ai noii puteri, mai ales de cei care au ocupat functii de conducere a PCR la nivel local si central si care au fost de acord cu folosirea, de catre Securitate,ca surse de informatii sau cu urmarirea informativa a mii sau chiar zeci de mii de membrii de partid.

Nu se stie unde sunt zecile sau sutele de registre secrete in care prim secretarii PCR si-au notat numele membrilor de partid folositi sau urmariti de Securitate, cum au fost folosite aceste liste si in folosul cui. Las la latitudinea cititorilor sa ghiceasca daca aceste registre au fost distruse sau daca au fost folosite pentru fidelizarea si inregimentarea viitorilor membrii ai clasei politice romanesti.

Cert este ca noua putere, din dorinta de a-si proteja acolitii, a reusit sa imaculeze esaloanele inferioare ale PCR si sa arunce toata responsabilitatea politiei politice la care a fost supusa populatia in sarcina organelor de securitate. Nu a fost acuzat calaul, ci sabia cu care isi ducea la indeplinire executia, nu a fost acuzat tragatorul, ci pistolul cu care acesta i-si executa victima.

Putini romani au avut curajul, pana in acest moment, sa prezinte, chiar si succint, realitatea despre serviciile secrete din perioada comunista precum si modul cum noua putere s-a folosit de viciile acestei structuri pentru a o compromite in integralitatea ei. Am facut-o eu, acum, din dorinta de a reabilita zecile de mii de ofiteri de informatii, contrainformatii si agenti ai acestora care au avut grija, pana in 1989, sa apere Romania si poporul roman de agresiunile externe, dar care au fost sacrificati intentionat de noua putere pentru a usura cucerirea Romaniei de neocolonialismul occidental.

Nu am fost, nu sunt si nu voi fi niciodata un aparator al activitatilor de politie politica, indiferent de tipul de regim politico-economic care desfasoara asemenea activitati: comunist, capitalist sau fundamentalist religios. Am avut posibilitatea sa observ in mod direct, nemijlocit, cum se manifesta politia politica in toate aceste trei sisteme, si pot spune ca toate au scopul de a salfgarda interesel si pozitiile unei minoritati conducatoare in detrimentul majoritatii conduse. De aceea sufar enorm la gandul zecilor de mii de romani dotati si capabili care, in ultimele doua decenii ale regimului Ceausescu, datorita dizidentei lor fata de regimul Ceausescu, sau a problemelor de natura politica ale rudelor lor, le fusese interzis definitiv accesul in pozitii cheie ale societatii romanesti.

In acest context, ii dezavuez pe toti ofiterii de securitate care, la adapostul obligativitatii de a respecta ordinele, i-au introdus in baza de date (prin averizari, atentionari, etc) pe romanii care nu mai suportau constrangerile si lipsurile generate de regimul comunist, condamnandu-i definitiv pe urmasii acestora la mediocritate sau dizidenta. Tuturor acestora le doresc sa aiba taria da a-si face, individual, un proces de constiinta pentru a putea sa traverseze apusul vietiilor cu inima impacata.

Dar, au fost si multi, foarte multi ofiteri de securitate care, in ciuda presiunilor si amenintarilor la care au fost supusi pe linie de comanda si de partid, au refuzat sa-si nenoroceasca semenii si pe familiile acestora pe motive de dizidenta politica sau rude necorespunzatoare. Acesti necunoscuti, care si-au aparat tara dar au refuzat sa-si condamne concetatenii pe considerente politice, merita aprecierile si multumirile noastre.

Incheind aici mica mea dizertatie despre serviciile secrete comuniste, trebuie sa subliniez ca distrugerea structurilor de aparare informativa ale Romaniei si imacularea esaloanelor inferioare ale PCR nu au fost suficiente pentru consolidarea pozitiilor noii puteri. Construirea unui stat capitalist cu cadre comuniste si predarea lui la cheie intereselor neocolonialiste occidentale, a necesitat crearea unui mecansim socio-politic si economic ingenios prin care activistii stalinisti, rudele si apropiatii lor care au preluat puterea in 1989, sa se cloneze la nivelul intregii societati, astfel ca, dupa 20 de ani, ADN-ul antinational al acestora sa fie omniprezent si activ in toate structurile societatii.

Acest mecanism, pe care l-am denumit binomul CORUPTIE-SANTAJ, a fost initiat si promovat de noua putere inca din primele zile de dupa revolutie, cu scopul imediat de a-si consolida randurile prin identificarea si recrutarea de noi membri, urmand ca ulterior, prin acelasi mecanism, sa asigure fidelizarea si controlul acestora.

Supusi acestui mecanism multi dintre colaboratorii structurilor represive politice si militare ale fostului regim, a caror activitate putea fi documentata si demonstrata, au acceptat sa colaboreze cu noua putere, fiind principalii actori cu ajutorul carora s-a jefuit Romania.

Preferand mita in locul desconspirarii si inbogatirea rapida in locul oprobiului public, acestia s-au transformat in uneltele perfecte pe care noua putere le-a folosit pentru devalizarea Romaniei. Ulterior, acelasi mecanism a fost folosit sI la racolarea unor persoane fara legaturi cu regimul comunist, dar cunoscute ca infractori si posesori de abilitati si calitati utile pentru derularea de activitati economico-financiare ilegale.

Nu stiu daca acest binom, CORUPTIE-SANTAJ a fost inspirat din tehnici de inspiratie KGB-ista ce promovau recrutarea de agenti pe baza de dovezi compromitatoare, sau copiaza mafia italiana cu deosebirea ca SANTAJUL este inlocuit acolo cu OMERTA. Cert este ca mii de informatii si dosare privind activitati de coruptie ce s-au perindat prin birourile tuturor presedintilor de partid si de stat, ministrilor, secretarilor de stat, procurorilor, judecatorilor si directorilor de servicii secrete, nu au fost instrumentate, exploatate si finalizate in spiritul apararii patrimoniului si intereselor nationale, ci s-au trecut prin malaxorul CORUPTIE-SANTAJ generad parghii noi de inavutire si consolidare a Puterii.

In loc sa umple puscariile, coruptii si corupatorii romani, CORUPTIA ROMANEASCA, s-a constituit in rezerva de cadre a Puterii din Romania, a clasei politice romanesti, pepiniera marilor imbogatiti din afaceri cu statul, incubatorul de clonare pentru obtinerea viitoarelor generatii de politicieni si afaceristi romani care sa asigure continuitatea capusarii acestei tari.

Dupa douazeci de ani, a santaja, a corupe si a te lasa corupt, au devenit singurele metode de succes viabile pentru a prospera material si a accede la putere. Exemplele de reusita profesionala si materiala obtinute exclusiv prin mijloace cinstite de oameni de afaceri si profesionisti romani sunt prea putine pentru a sustine contrariu: sunt doar exceptii care intaresc regula. Ar fi nevoie de o analiza distincta pentru a evidentia si evalua, in toata maleficitatea sa, efectele dezastroase induse de acest mecanism in societatea romaneasca in care coruptia a ajuns in stadiu de metastaza, pervertind total orice criteriu de apreciere si promovare pe baza de performanta si afectand si cele mai minore structuri administrative.

Important pentru scopul acestui eseu este ca, in acest moment, toata clasa politica romanesca, toate cele trei puteri ale statului si toti marii oameni de afaceri care s-au inbogatit deruland contracte cu Statul Roman sunt, in marea lor majoritate, clonele imorale si antinationale ale grupului stalinist care a preluat puterea in urma cu mai bine de 20 de ani, produse de binomul CORUPTIE-SANTAJ.

In ciuda criticilor constante si deseori virulente la adresa coruptiei din tara noastra, Occidentul a folosit si incurajat tacit acest fenomen, in vederea santajarii clasei politice si a Puterii din Romania, existind chiar indicii ca promotorii intereselor occidentale au folosit si ei mecanismul CORUPTIE -SANTAJ pentru a-si subordona puterea din Romania.

Dominind si controland intreg sistemul bancar international precum si serviciile de informatii occidentale, elitele mondiale stiu cu exactitate unde si in favoarea carui politician roman, rude, firme sau prieteni ai acestuia sunt depuse zecile sau sutele de miliarde de dolari furati din Romania. Numai un naiv poate sa creada ca instrumentele cu care au fost corupti oficialii romani, mita si comisioanele confidentiale transferate in bancile internationale – de multe ori chiar de reprezentanti sau interpusi ai unor firme occidentale – nu sunt cunoscute de elita financiar-bancara. Acesta este unul dintre motivele principale ale obedientei totale, neconditionate si tradatoare pe care intreaga clasa politica o manifesta in fata intereselor straine.

Santajati direct sau voalat cu expunerea publica a beneficiilor obtinute urmare a actelor de coruptie in care au fost angrenati, reprezentantii puterii postdecembriste din Romania au executat intocmai si la timp toate ordinele venite din Occident, oricat de injositoare si inrobitoare erau acestea pentru poporul roman. Privatizarile si concesionarile oneroase, achizitiile supraevaluate si acordurile dezavantajoase incheiate cu Occidentul sunt urmarea firesca a subordonarii totale, prin CORUPTIE si SANTAJ, a puterii din Romania.

In concluzie, putem spune ca neocolonizarea reusita a Romaniei de catre grupuri de interese occidentale s-a realizat cu sprijinul si concursul nemijlocit al nucleului stalinist al P.C.R. care, dupa ce a preluat puterea in 1989, a compromis, in vederea destructurarii, serviciile de informatii ale fostului regim si a creat, din randul esaloanelor inferioare de conducere ale PCR, o putere politico-economica antinationala. Pentru consolidarea si fidelizarea acestei noi puteri s-a aplicat in forma continuata un mecanism socio-economic de pervertire si culpabilizare, capabil sa se autogenereze si auto-protejeze, numit CORUPTIE – SANTAJ.

O analiza atenta a neocolonizarii Romaniei arata ca efectele acesteia au depasit cu mult obiectivele indeobste urmarite de colonizatori: acapararea resurselor, activelor, a sistemului financiar bancar, a productiei industriale si agro-alimentare, in general a economiei tarii respective.

In Romania neocolonizarea, spre deosebire de celelalte tari foste comuniste, a fost insotita de afectarea grava, in sensul deprecierii si destructurarii, a tuturor domeniilor de activitate din societate, inclusiv educatia, sanatatea, sistemul de asigurari sociale, sistemul legislativ, activitatea de impunere si colectare a taxelor si impozitelor, siguranta cetateanului, si multe altele.

Se pune intrebarea: oare tot Occidentul este devina pentru picajul inregistrat de aceste domenii?, sau nivelul periculos pe care risca sa il atinga dezastrul romanesc este urmarea fireasca a unei structuri morale precare a elitelor romanesti din toate timpurile coroborate cu naivitatea si creduluitatea excesive ale poporului roman.

Occidentul sau poporul roman este de vina pentru situatia din Romania? sau caracteristicile psiho-comportamentale si morale ale poporului roman s-au dovedit a fi un teren foarte fertil pentru desfasurarea actiunilor occidentale de acaparare a tarii.

Pentru a raspunde la aceasta intrebare nu este suficienta analiza dinamicii societatii romanesti postdecembriste. Este obligatoriu sa prezentam si sa analizam si obiectivele elitei occidentale, a mijloacelor si metodelor de atingere a acestor obiective aplicate in Romania si in alte tari planificate sa fie neo-colonizate.

Este necesar sa analizam ce inseamna si cum trebuie inteles neocolonialismul in mileniul trei, precum si cum sunt afectate popoarele planetei de fenomenul globalizarii si religia acestuia, neoliberalismul.

Sursa: Salvati Romania Azi

Adauga un comentariu!

Apăsaţi aici pentru a anula un răspuns.

Nume (necesar)

E-mail (necesar dar nu va fi publicat)

Website

CAPTCHA Code *

Cioturi de arbori cu circumferinta de peste 5 metri, ulei de motor ars, paraie distruse, buldozere si drujbe care ”canta” neincetat pe toate vaile de-a lungul raului Cerna. Asa se prezinta astazi Parcul National Domogled – Valea Cernei, cel mai mare din cele 13 din Romania. Padurile ramase neatinse, formate prin procese naturale dupa ultima […]

Publicatia AgroStandard lanseaza Studiul de piata „Top 600+ Cele mai mari Exploatatii Agricole din Romania”, prima analiza de acest fel realizata vreodata in Romania. Studiul a fost realizat urmare a solicitarilor venite din partea mediului de afaceri, data fiind absenta informatiilor oficiale cu privire la fondul funciar din tara noastra, precum si a lipsei unor […]

Toata lumea vorbeste zilele acestea despre criza imigrantilor. Toti se intrec in teorii care mai de care mai fanteziste cu privire la cauzele si la solutiile pentru acesta “criza” si s-au format deja doua tabere cu pozitii antagonice pe marginea acestui subiect. Pe de-o parte gruparile nationaliste de pe tot cuprinsul Europei care intuiesc pericolul […]

Marius Serban Toata lumea asista (neputincioasa) zilele acestea la o adevarata invazie a emigrantilor din tarile arabe catre Europa, care a inceput brusc, suspect de brusc. Desi subiectul este intors pe toate partile de mainstream-media, nimeni nu spune de ce aceasta invazie se petrece tocmai acum. Pana la urma razboaiele din Siria, Irak, Libia, Afganistan […]

Cazul Darius Valcov este unul cat se poate de clar al triumfului neoliberalismului si al jafului institutionalizat practicat de mafiile transnationale, numite gratios, FMI, BM, UE, etc., in coloniile cocotiere pacificate, populate cu oi placide, spalate excesiv pe creier, cam cum este Romania. Pentru a intelege resorturile dupa care functioneaza institutia care a acaparat spatiul […]