Radu Iliescu
Profesorul Norman Finkelstein este specialist in stiinte politice, a absolvit studiile la Binghamton University si si-a obtinut doctoratul la Princeton University. A predat la Brooklyn College, Rutgers University, Hunter College, New York University si, mai recent, la DePaul University, in Statele Unite. Specialitatea care l-a consacrat este conflictul israeliano-palestinian si impactul politic al Holocaustului. Dubla calitate de evreu si de fiu al unor supravietuitori ai Holocaustului nazist a avut un cuvant greu de spus in privinta parcursului sau intelectual. Atat de greu incat nu ne putem sustrage exclamatiei: “nothing business, just personal!” Nu ne este dat prea des sa gasim printre intelectualii contemporani pe cineva care aliaza studiul si ratiunea cu constiinta!

Teza lucrarii The Holocaust Industry este aceea ca „Holocaustul” despre care se vorbeste este o reprezentare ideologizanta, aflata la mare distanta de holocaustul nazist. Semnificatiile promovate sustin scopuri politice si sociale importante. Gratie acestei imagini intens retusate, un stat cu un numar impresionant de lezari ale drepturilor omului pozeaza in stat-victima. Concomitent, minoritatea prospera evreiasca din USA a obtinut si ea statutul de victima. Atat Israelul cat si evreii din lume obtin astfel imunitatea la criticile de orice fel. Scopul acestei masive puneri in scena a fost justificare politicii criminale a statului Israel si a sustinerii USA pentru aceasta politica. In mana unor regizori, Holoshowul s-a transformat intr-un spectacol public, iar campania in urma careia s-au extorcat bani din Europa pentru victimile Holocaustului a redus dimensiunea morala a martiriul lor la nivelul casinoului de la Monaco.

Eveniment istoric la mezat

Daca este sa vorbim in termeni de eficacitate propagandistica, in USA holocaustul evreilor din al doilea razboi mondial este o referinta istorica mai bine asimilata de catre cetateni decat Pearl Harbour, razboiul de secesiune sau bombardarea Hiroshimei. Or, pana in anii ‚60 foarte putine lucrari aparusera pe aceasta tema in intreaga lume. Atunci cand Raul Hilberg a publicat The Destruction of the European Jews, a facut eforturi intense in aceasta directie, fiind dezavuat din numeroase directii, inclusiv stiintifice. In congresele evreiesti nu se discuta acest episod al istorie. Explicatia standard este cea a traumatizarii evreilor, care nu au vrut sa discute despre aceasta. Or, in realitate, spune Norman Finkelstein, unii supravietuitori voiau sa vorbeasca, dar americanii nu erau interesati sa-i asculte.

Realitatea este insa alta: tacerea reprezentantilor minoritatii evreiesti in USA se datora pe de o parte dorintei de a se infiltra in esaloanele superioare ale puterii americane, iar pe de alta parte alierii acestei minoritati cu Germania denazificata impotriva URSS in timpul razboiului rece. Scoaterea pe tapet a holocaustului risca sa izoleze minoritatea evreiasca din America. A mai existat o perceptie care lega tema anti-nazismului de cea a pro-comunismului, iar epoca era cea a vanatorii de vrajitoare. De aceea, organizatiile evreiesti din SUA au evitat cu obstinatie tema holocaustului. Este legitim deci sa ne intrebam: cum este cu putinta ca acest eveniment mega-prezent in zilele noastre, Holocaustul, sa fie aproape absent de pe scena publica americana timp de 20 de ani?

Totul s-a schimbat peste noapte, cu razboiul israeliano-arab din iunie 1967 (cand Israelul, aliat cu Marea Britanie si Franta, a atacat Egiptul lui Nasser). De ce atunci? Explicatia oficiala: izolarea extrema si vulnerabilitatea Israelului in timpul razboiului a revigorat memoria persecutiilor naziste. Lucrurile nu sunt niciodata atat de simple pe cat le zugraveste propaganda: Israelul a devenit la scurta vreme un proxy al USA in Orientul Apropiat, pe masura ce Siria si Egiptul se indreapta spre o directie independenta. Propaganda a construit imaginea unui stat minuscul care sta in linia intai, tinand piept hoardelor de arabi barbari. Si, spre deosebire de soldatii americani in Vietnam, israelienii nu se lasa umiliti de cei din Lumea a Treia.

Cat de intense au fost transformarile? Inimaginabile. Norman Podhoretz, editor la Commentary, periodic al evreilor american, isi aminteste ca dupa iunie 1967 Israelul devine „religia evreilor americani”. Chiar despre un comportament de tip new age este vorba: Lucy Dawidowicz, decana literaturii despre Holocaust, scrisese in 1953 ca Israelul nu poate cere reparatii de la Germania, in vreme ce refuza sa-si recunoasca responsabilitatea pentru soarta palestinienilor: „Morala nu poate fi atat de flexibila.” Dupa 1967, tot ea devine un sustinator neconditionat al Israelului, pe care-l numeste „modelul prin excelenta a imaginii ideale a evreului in lumea moderna.” O adevarata schimbare la fata.

Adevarul contine, in astfel de chestiuni, o doza sanatoasa de cinism. Holocaustul este resuscitat pentru a proteja Israelul. Exista un paralelism: cu cat Israelul devine mai izolat pe scena internationala, cu atat mai mult discursul despre Holocaust devine mai omniprezent. Ca arma propagandistica, Holocaustul se dovedeste perfect pentru a dezamorsa criticile la adresa Israelului. Exact in perioada in care Holocaustul era cel mai prezent in mintea conducatorilor americani (primii 25 de ani dupa razboi), Statele Unite au sustinut cel mai putin Israelul. In ciuda a ceea ce s-a afirmat ulterior, Israelul nu a atras atentia americanilor cat timp a fost slab si vulnerabil, ci dupa ce s-a dovedit a fi o forta. Ceea ce a schimbat lucrurile a fost deci strict propaganda.

Norman Finkelstein considera ca esafodajul mediatic al Holocaustului merge mana in mana cu acuzatiile nefondate de antisemitism. Oricat s-ar vorbi despre antisemitism, in SUA identitatea evreiasca este departe de a fi un handicap: venitul pe cap de locuitor este aproape dublu in cazul evreilor fata de cel al non-evreilor; saisprezece din cei patruzeci cei mai bogati americani sunt evrei; 40% din laureatii Nobel din USA sunt evrei; asemenea 20% din profesorii marilor universitati; precum si 40% din detinatorii marilor firme de avocatura. Philip Roth spune ca ceea ce mosteneste un copil evreu nu este: „un cod juridic, un ansamblu de cunostinte sau o limba, nici, in cele din urma, un zeu… ci un tip de psihologie, care se poate rezuma in trei cuvinte: evreii sunt superiori.” Holocaustul a fost reversul povestii de succes a evreilor in secolul XX, si a servit drept cautiune pentru electiunea lor divina.

Ininteligibil, neinteligibil, non-inteligibil

Doua dogme sustin constructia ideologica a Holocaustului: a) Holocaustul este un eveniment unic; b) Holocaustul este apogeul urii irationale a goymilor impotriva evreilor. Interesant este ca niciuna dintre aceste dogme nu apare in vreun discurs sustinut inainte de 1967, nici in vreo lucrare erudita elaborata pe aceasta tema. Desigur, fiecare eveniment este unic, fie si prin coordonatele spatio-temporale. Insa fiecare eveniment face parte concomitent dintr-o grupa, prin elementele de asemanare. Holocaustul, in schimb, are in singularitatea sa un element absolut decisiv. Punctele sale in comun cu alte genociduri sunt privite ca fiind nesemnificative. Rezultatul acestor mutatii este plasarea Holocaustului deasupra tuturor clasificarilor.

De la unicitatea Holocaustului se ajunge lejer la ideea ca Holocaustul nu poate fi perceput rational. Holocaustul este unic pentru ca este inexplicabil, si este inexplicabil pentru ca este unic. Furnizorul acestor elucubratii este Elie Wiesel, care afirma ca Holocaustul „este in afara, daca nu dincolo de istorie”, „sfideaza cunoasterea si descrierea”, „nu poate fi nici explicat, nici vizualizat”, „nu poate fi nici inteles, nici transmis”, marcheaza „distrugerea istoriei”. Marele-preot-supravietuitor propavaduieste incomunicabilitatea Holocaustului, ceea ce nu-l impiedica sa perceapa onorarii de 25.000 $ pentru discursuri despre Auschwitz. Or, nu intotdeauna si nu toti evreii au acceptat aceste teze: Ismar Schorsch, cancelar al Seminarului Teologic Evreiesc, ridiculizeaza propaganda tesuta in jurul Holocaustului, pe care o califica drept „versiunea seculara detestabila a ideii de popor ales”.

Demne de reflectie sunt si cuvintele Hannei Arendt referitoare la exagerarile teoriei „eternului anti-semitism”: „Daca este adevarat ca umanitatea a insistat in asasinarea evreilor timp de mai mult de 2000 de ani, atunci uciderea evreilor este ceva firesc, si chiar omenesc, ura fata de evrei fiind justificata dincolo de orice argument. Aspectul cel mai surprinzator al acestei explicatii este ca a fost adoptata de foarte multi istorici neutri si inca de un si mai mare numar de evrei.” Scriitoarea Cynthia Ozick enunta aceasta teza a anti-semitismului fara varsta: „Lumea vrea sa-i elimine pe evrei. Lumea a vrut intotdeauna sa-i elimine pe evrei.” Daca lumea a vrut asta, raspunde Norman Finkelstein, e de mirare ca evreii inca mai exista – si, spre deosebire de multi altii, iar acesta este cel mai putin lucru care poate fi spus, nu mor de foame.

Antisemitismul serveste statului Israel, care devine singura protectie in fata urmatorului acces al antisemitismului. Evident, orice atac sau defensiva in fata statului Israel este tot opera antisemitismului. Dogma da un cec in alb Israelului: daca goyimii vor neaparat sa-i asasineze pe evrei, acestia se pot apara asa cum vor ei. Toate mijloacele intra neaparat la capitolul legitima aparare. Scriitorul israelian Boas Evron considera ca tezele despre Holocaust: „revin la a provoca deliberat o paranoia… Aceasta mentalitate scuza dinainte orice comportament inuman provocat non-evreilor, pentru ca mitologia dominanta declara ca toate popoarele au colaborat cu nazistii la distrugerea evreilor, de unde se deduce ca totul este permis evreilor in relatiile cu celelalte popoare.”

Dogma Holocaustului acorda evreilor absolvirea de tot ce tine de trecut, si-i imunizeaza impotriva oricarei cenzuri a prezentului. Daca cineva incearca sa explice antisemitismul prin comportamentul evreilor, acel cineva se face vinovat, fireste, de antisemitism. Evreii sunt pur si simplu nevinovati. Daca Holocaustul a marcat apogeul urii milenare a goyimilor impotriva evreilor, persecutia non-evreilor in timpul Holocaustului este pur accidentala iar persecutia non-evreilor in timpul istoriei este intamplatoare. Norman Finkelstein nu face economie de cuvinte cand vine momentul condamnarii acestor ineptii: „Cea mai mare parte a literaturii asupra solutiei finale a lui Hitler, care se invarste in jurul dogmelor esentiale ale Holocaustului, n-are nicio valoare stiintifica. De fapt, domeniul Holocaustului este plin de absurditati, ca sa nu spunem de fraude pur si simplu.”

Holocaustul este organizat ca o religie. Are dogme inatacabile. Are un mare preot, in persoana lui Elie Wiesel. Centrul cultului Holocaustului este Memorialul Holocaustului de la Washington, un loc foarte interesant, pentru ca nu exista niciun muzeu care sa comemoreze crimele americanilor de-a lungul istoriei, nu putine. Norman Finkelstein se intreaba in treaca cum ar reactiona acestia daca Germania ar dedica un muzeu nu genocidului nazist, ci sclaviei in Statele Unite sau exterminarii amerindienilor. Sau, adaugam noi, crimelor americane din Nicaragua, Panama, Granada, Iraq, Vietnam, Cambodgia, Laos. Sau un muzeu al loviturilor de stat organizate de americani in profitul corporatiilor americane. Sau un muzeu al tuturor dictatorilor lumii sprijiniti de administratia americana si imprumutati de organizatiile mondiale care reprezinta interesele Casei Albe, pana la sufocarea popoarelor care au trebuit sa-i suporte. Multe, multe muzee raman neconstruite inca.

Bani pentru suferinta. Multi bani. Miliarde. Alte noi miliarde

Dornici sa primeasca despagubirile platite de Germania, multi evrei s-au prezentat ca supravietuitori ai lagarelor naziste. „Daca sunt asa de multi supravietuitori, intreba mama lui Norma Finkelstein, atunci pe cine a mai omorat Hitler?” Chiar asa, daca solutia finala era o exterminare unica, industriala, super-eficace, cum se face ca atat de multi evrei au supravietuit, gata sa fie despagubiti? Multi specialisti au pus in dubiu marturiile supravietuitorilor evrei. Minciuna clasica: Elie Wiesel povesteste ca la iesirea din Buchenwald, la varsta de 18 ani, a putut citi Critica ratiunii pure in idis. In prealabil, afirmase ca ignora complet limba idis. Desigur, nici faptul ca lucrarea lui Immnanuel Kant nu fusese niciodata tradusa in idis n-a putut constitui un impediment major.

Treptat, definitia supravietuitorilor Holocaustului s-a extins, intai la cei care n-au trecut prin lagarele naziste, dar ar fi putut sa treaca, apoi la cei care au avut rude victime in lagarele naziste. In cateva etape, acceptiunea s-a extins atat de mult incat aproape orice evreu este un supravietuitor al Holocaustului. Pe acest temei, au putut fi pretinse noi si noi compensatii financiare. Pe langa profitul politic adus statului Israel, afacerea reparatiilor banesti explica mai bine decat orice industria Holocaustului. Dupa razboi, in 1950, fara presiuni exterioare Germania a angajat negocieri cu asociatiile evreiesti si a platit despagubiri de aproape 60 de miliarde de dolari. Dupa razboiul din Vietnam, care aruncase aceasta tara intr-o ruina indescriptibila, presedintele american Jimmy Carter a refuzat sa plateasca cea mai mica dauna, afirmand ca „distrugerile erau reciproce”.

Somati la inceputul anilor 90 sa returneze banii din conturile evreilor victime ale razboiului, bancherii evrei prezinta 32 de milioane de dolari din 730 de conturi. Suma este respinsa ca fiind insuficienta. Campania de teroare mediatica desfasurata ulterior se baza pe observatia ca bancile nu vor publicitate negativa. Campania a fost alcatuita dintr-un ansamblu de adevaruri si de supozitii, de fapte si de inventii, de aceea multi elvetieni considera ca tara lor a fost victima unei conspiratii internationale. In final, campania s-a lansat in injurii la adresa elvetienilor, multe dintre acestea semanand ciudat cu cele pe care antisemitii le-au proferat la adresa evreilor. In final, elvetienii au acceptat sa plateasca, in august 1998, suma de 1,25 miliarde de dolari. Interesant este ca si Statele Unite au refuzat intrarea refugiatilor evrei, dar nimeni nu s-a gandit sa le ceara reparatii financiare. Iarasi, negrii americani n-au fost niciodata despagubiti pentru secolele de sclavaj.

Intrebare: Dar ce s-a intamplat cu banii evreilor din Europa depusi in bancile americane, si care n-au supravietuit Holocaustului? Mister total. Americanii au fost de acord sa plateasca 500.000 de dolari cu acest titlu. Aceeasi tacere pluteste si in legatura cu proprietatile evreilor europeni cumparate in Palestina inainte de 1948, precum si cu banii depusi de victimele Holocaustului in bancile evreiesti din Palestina. Nicio despagubire nu li s-a acordat vreodata.

A urmat Germania, unde s-a intentat un proces industriei private germane, reclamandu-se despagubiri de 20 de miliarde de dolari. Or, Germania mai platise odata despagubiri. Tarilor din fostul bloc sovietic (deci inclusiv Romaniei) li s-a cerut, fara nicio publicitate, sa returneze toate proprietatile evreiesti de dinainte de razboi, sau sa plateasca indemnizatii. Plata acestor despagubiri a fost o conditie eliminatorie pentru intrarea in Uniunea Europeana, NATO si Consiliul Europei. Complicitatea Congresului american a fost esentiala in aceasta extorcare. Istoricul israelian Ilan Pappe spune ca, atunci cand Israelul a inceput negocierile privind reparatiile germane, ministrul afacerilor externe de atunci, Mose Sarett, a propus despagubirea refugiatilor palestinieni. Aceasta propunere a ramas litera goala.

Concluzie

Norman Finkelstein nu se insala atunci cand vorbeste depre Holocaust ca despre o industrie. Esential pentru o industrie, spre deosebire de manufacturi, este mass production, si avem toate caracteristicile. In afara muzeelor dedicate Holocaustului, saptesprezece state impun Holocaustul ca obiect de studii in scoli, si multe universitati au catedre dedicate acestui eveniment. Se estimeaza la 10.000 numarul studiilor universitare consacrate solutiei finale nazista. In New York Times apare un articol despre Holocaust saptamanal. Comparativ, in Europa a aparut o singura carte despre cei zece milioane de africani care au murit intre 1891 si 1911 in Congo din cauza lacomiei europene pentru cauciuc si fildes.

In ce ne priveste, ca romani, suntem indreptatiti sa ne intrebam care au fost costurile ascunse ale aderarii Romaniei la NATO si UE. Putem doar presupune ca nici tara noastra nu a scapat acestui tavalug al despagubirilor, nu stim nimic sigur, sau poate nici macar n-am achitat intreaga nota de plata. Fireste, n-are rost sa ne intrebam retoric de ce n-a existat nicio dezbatere publica pe aceasta tema, sau de ce guvernantii din intreg spectrul politic ne-au ascuns dimensiunea reparatiilor pe care Romania le-a platit Israelului. Aici cunoastem raspunsul: s-a dorit evitarea unei reactii irationale, viscerale, de antisemitism.

Titlu complet: The Holocaust Industry. Reflections on the Exploitation of the Jewish Suffering
Editura: Verso
Anul aparitiei: 2001
160 pagini
ISBN: 978-1859843239

Sursa: Ion Coja

Adauga un comentariu!

Apăsaţi aici pentru a anula un răspuns.

Nume (necesar)

E-mail (necesar dar nu va fi publicat)

Website

CAPTCHA Code *

Orice poate sa iasa din vaccinarea cu editoarele genetice Pfizer si Moderna. Vaccinatii sunt adevarate bombe cu ceas si nimeni nu poate spune acum cand acestia vor “exploda” si vor deveni un adevarat biohazard. Pentru ca, din pacate, vaccinatii nu se pot dezvaccina. Estimarile celor mai multi specialisti variaza intre 12 si 14 luni. De […]

Legea vaccinarii obligatorii a fost adoptata in UNANIMITATATE in comisia de santate din Camera Deputatilor. Adica au votat-o toate “partidele” politice, fara exceptie! Chiar daca au fost aduse sute de amendamente fata de varianta adoptata acum doi ani de Senat, ce sa vezi, s-a pastrat neatins un articol, cu ginion, articolul 13 care prevede la […]

Nici nu stiu cum sa formulez cat mai bine: traim intr-o lume de prosti sau traim intr-o lume a prostilor? Poate ca mai bine ar fi sa reformulez si sa scriu ca traim intr-o lume in care prostii sunt majoritatea covarsitoare. Ii vezi la tot pasul: vor sa fie mereu sefi, au gura mare, cred […]

Cele mai multe dintre evenimentele majore ale ultimelor decenii au venit ca reactie la un eveniment precedent, de multe ori fals, o provocare menita a pregati opinia publica pentru ceea ce va urma. Comentatorii politici numesc astfel de evenimente inscenate – false flag – un steag fals. Cele mai clare exemple de atacuri inscenate sunt […]

Miza “alegerilor” europarlamentare 2019 este, din perspectiva papusarilor locali si a sefilor lor alogeni, una cat se poate de simpla: cati imbecili vor mai fi vrajiti de necesitatea de a-si exercita “dreptul” de vot in numele democratiei, in perspectiva urmatoarelor “alegeri”, prezidentiale, parlamentale si locale. Prostilor, evident, nu le spune nimeni cui foloseste acesta iesire […]