Dan Tudor Enescu
Chiar dacă aflat într-o fază incipientă, mecanismul pieţei de artă din România este unul funcţional şi aflat în plină dezvoltare. Piaţa de artă autohtonă cuprinde, pe lângă galerii şi case de licitaţie, un anumit număr de publicaţii mai mult sau mai puţin specializate, rubrici în reviste financiare şi o serie de experţi şi specialişti în domeniu. Casele de liciataţii joacă un rol fundamental în comercializarea artei interbelice şi de secol XIX, însă, mai recent au început să ia în calcul şi un număr de artişti contemporani cu o anumită cotă pe plan intern şi internaţional.

Arta pe piaţa românească

Cumparătorii de artă la licitaţiile din România aparţin tuturor categoriilor sociale, atât iubitori de artă, cât şi oameni care tratează arta ca pe o investiţie mai ales că arta românească nu a ajuns încă la valoarea ei reală, cotele artiştilor români fiind, potrivit specialiştilor, mai mici decât ar trebui.

Acest lucru se datorează faptului că piaţa românească de artă nu are tradiţie comparativ cu alte pieţe pentru că licitaţiile se organizează de doar 15-20 de ani iar arta românescă a avut o circulaţie limitată. Având în vedere că operele de artă realizate de artişti autohtoni au început să intre în circuit abia acum 20 de ani, nu prea au avut timp să-şi formeze o cotă de piaţă. În plus, clienţii din România nu sunt obişnuiţi să cumpere din licitaţii. Numărul celor care ştiu de existenţa licitaţiilor de artă este relativ restrâns comparativ cu acela al iubitorilor de artă care preferă să cumpere lucrări direct din galerii.

În general, la o licitaţie de artă din România unde sunt expuşi şi artişti cu o cotă de piaţă ridicată, numărul participanţilor poate ajunge şi la 200-300 din care 10 -15 sunt cumpărători efectivi, majoritatea participanţilor fiind români.

În ceea ce priveşte profilul vânzătorului de artă, în România aceştia sunt, de regulă, colecţionari care vor să-şi îmbunătăţească colecţiile şi renunţă la lucrări mai puţin valoroase pentru a achiziţiona altele cu o cotă mai ridicată. Mai există categoria persoanelor care au primit moştenire o colecţie sau oameni în vârstă care decid să vândă o operă de artă din cauza dificultăţilor financiare. Este bine reprezentată şi categoria negustorilor, care au cumpărat o operă de artă la o valoare mică şi acum o revând la un nivel mai ridicat.

Străinii cumpără în România doar pentru propriile colecţii

O caracteristică a pieţei din România este aceea că este oarecum ermetică. De regulă nu prea sunt cumpărate lucrări aici pentru a fi revândute în afara ţării pentru simplul fapt că este vorba de o piaţă unde se vând în cea mai mare parte lucrări ale artiştilor români care sunt mult mai apreciaţi în ţară decât afară. În acest sens trebuie amintit faptul că o lucrare de Nicolae Grigorescu are o cotă de piaţă de 50.000 de euro în România, însă valorează doar 5.000 de euro în Occident. Acesta nu este un lucru neobişnuit pentru că, în condiţiile în care există tendinţa ca fiecare ţară să-şi susţină arta proprie, şi în Franţa, de exemplu, artiştii francezi sunt mai bine cotaţi la ei acasă decât înafara ţării.

Puţinii străini care cumpără lucrări în România o fac, de obicei, pentru propriile colecţii, nu pentru a le revinde înafara ţării.

La licitaţiile din România cererea balansează net în favoarea picturii în raport cu alte categorii de artă, numărul lucrărilor scoase la fiecare şedinţă de licitaţie variind între 100 şi 250 de piese.

“În general avem cam 200 de obiecte la o licitaţie iar anul trecut am vândut cam 40%-44% dintre acestea la fiecare licitaţie. A fost un nivel foarte bun în condiţiile începutului de criză din anul 2008. În prima parte a anului trecut, numărul lucrărilor care se vindeau într-o licitaţie era mai mare, însa acum colecţionarii sunt mult mai selectivi şi se concentrează mai mult pe nume mari, pe lucrări semnate, care sunt văzute şi ca o investiţie”, a arătat Luminiţa Ghilduş, directorul galeriei şi casei de licitaţii Gold Art, cu încasări de 1,2 milioane de euro în 2008.

Ea a spus că, spre deosebire de piaţa românească, în Occident se licitează pentru aproape orice, de la timbre până la mobilier pentru că acolo cererea este foarte mare iar clienţii sunt familiarizaţi cu investiţiile în artă, cu participările la târguri sau la licitaţii.

Comisionul caselor de licitaţii, între 10 şi 20%, atât pentru cumpărător cât şi pentru vânzător

Cele şase mari case de licitaţii din România – Gold Art, Alis, Artmark, Monavisa, Pogany şi HIM – organizează, de regulă, între două şi patru licitaţii pe lună în funcţie pe perioadele din an practicând comisioane de 10-20% atât pentru cumpărător cât şi pentru vânzător, însă există case care percep un commission mai mare de la cumpărător şi mai mic de la vânzător.

Printre promotorii pieţei de artă se numără, de asemenea, galerii precum Plan-B (Cluj-Napoca), Posibilă, Andreiana Mihail, Hag, Nouă, Anaid, H’art (Bucureşti).

Evoluţia pieţei de artă din România este incertă, potrivit jucătorilor din domeniu, însă, este clar că nu poate face abstracţie de evoluţia pieţei de artă de pe marile pieţe internaţionale. Cu siguranţă, în constextul economic dificil pe care îl traversăm, preţurile operelor de artă merg pe un trend descendent iar accentul este pus pe calitate, fiind cerute mai ales lucrări ale marilor maeştri.
Pe de altă parte, nucleul colecţionarilor de artă va fi în continuare activ pentru că pe timp de criză economică, când preţul lucrărilor este mai mic, poate apărea mai repede oportunitatea achiziţiei unei piese de valoare.

Multe falsuri, puţini specialişti

Specialiştii apreciază că problema pieţei româneşti nu este una legată de finanţare ci mai degrabă una care ţine de deficitul de personal specializat şi de numărul mare de falsuri aflate în circulaţie.

“La Sibiu, unde am locuit o peroadă, am avut ocazia să particip la licitaţii cu obiecte de artă românească medievală, însă, am constatat cu stupoare că peste 90% erau falsuri, de fiecare dată“, a declarat Jan de Maere, director al Centrului de Documentare al Patrimoniului Flamand.

El a arătat că acest lucru reprezintă într-adevăr “o hibă deloc neglijabilă a pieţei de artă din România”.

Proliferarea falsurilor, relativitatea valorilor şi apatia colecţionarilor se datorează în bună măsură, absenţei experţilor.

„Nu cred că în România oamenii nu au bani de investit în opere de artă, pentru că eu, unul, sînt şocat de multitudinea maşinilor scumpe pe care le văd pe străzi în orice zonă a ţării. Pur şi simplu nu au încredere să investească în arta românească, mai deloc promovată şi evaluată după ureche“, spune de Maere.
La rândul lor, reprezentanţii Ministerului Culturii şi Cultelor din România au arătat că piaţa de artă din România suferă de carenţe care ţin de mai toţi actorii săi, respectiv numărul foarte mic de galerii profesioniste, lipsa promotorilor de artă, publicaţii de specialitate puţine şi foarte nişate, nu cele pe care le citesc oamenii de afaceri, potenţialii colecţionari.

Artiştii contemporani merg pe cont propriu spre vest

Odată cu dezvoltarea accelerată a pieţei de artă din ultimii ani, artişti contemporani precum Gorzo, Roman Tolici, Adi Ghenie, Victor Man, Serban Savu, Mircea Suciu, Ciprian Muresan au înregistrat creşteri semnificative ale cotelor de piaţă, în unele cazuri de până la yece ori mai mari comparative cu anul 2005. Acest lucru a condus la diminuarea imporanteţei unei bune relaţii între artist şi galerist.

Artiştii români ajunşi, cu diverse ocazii, pe piaţa de artă din Occident, la început prin intermediul târgurilor de artă, şi-au format propriile contacte cu galeriile şi colecţionarii de acolo, unii nemaiavând nevoie de reprezentarea galeriei. Banii atraşiastfel de un mic segment al acestei pieţe au ajuns să desolidarizeze şi mai mult mai micile comunităţi de artişti. Surplusul câştigurilor financare ale acestora a fost redirecţionat către definirea propriului segment al industriei de artă.

În aceste condiţii arta din România a devenit tot mai cartelizată, instituţiile de profil adunând în jurul lor grupuri de interese, mici poli de gestionare a promovării şi finanţării într-un cerc închis de artişti şi curatori, cel mai bun exemplu fiind Institutul Cultural Român (ICR).

Artiştii neafiliaţi polilor de interese nu prea vând

Artiştii neafiliaţi acestor poli de interese au şanse minime să vândă în aceste condiţii dificile de piaţă.

“Piaţa de artă merge foarte prost, dacă ne referim la arta contemporană. Deşi am mediatizat intens salonul Atitudini Contemporane, la care paricipă 200 de artişti plastici cu peste 300 de lucrări, membri ai UAP din întreaga ţară, nu am vândut aproape nimic. Asta, deşi am expus în mai toate oraşele mari. Lucrările de sculptură, grafică, pictură, etc. au preţuri cuprinse întreb 8 şi 140 de milioane de lei”, a declarat Dan Tudor Truică, organizatorul Salonului National “Atitudini Contemporane”.

El a arătat că amatorii şi colecţionarii de artă au ales să rămână în expectativă din cauza lipsei de lichidităţi, apelând la schimburi de lucrări ale marilor maeştri. Acest fenomen a luat amploare şi în rândul artiştilor, care, în condiţiile în care nu mai reuşesc să vândă, apelează la schimbul de lucrări.

Galeriile trebuie să conecteze arta românescă la cea occidentală

Racordarea la piaţa internaţională de artă poate urma câteva căi diferite, însă, în principal galeriile sunt cele care ar trebui să exporte artişti la alte ga¬lerii cunoscute din străinătate, să şi-i plaseze în colecţii importante pentru a le creşte cota. Expoziţiile în muzee şi în manifestările expoziţionale internaţionale importante sunt un alt mod, complementar, de a obţine acelaşi rezultat. O bună ocazie de valida¬re şi căpătare a unui statut universal valabil este şi participarea la licitaţii de artă internaţionale.

Din pacate până acum, în întreaga istorie a artei ro¬mâneşti, artiştii care au reuşit să-şi construiască o carieră interna¬ţio¬na¬lă au făcut-o plecând din ţară şi deschi¬zându-şi drum pe cont propriu.

Cei mai căutaţi artişti acoperă 100 de ani de artă românească

Artiştii cu cel mai mare succes de piaţă, cu lucrări care se vând de la câteva zeci de mii de euro în sus acoperă circa 100 de ani de artă românescă. Printre cele aproximativ 100 de nume care se bucură de cel mai mare succes de piaţă se numără Nicolae Grigo¬res¬cu, Marcel Iancu, Iosif Iser, Victor Brauner, Theodor Pallady, Nicolae Tonitza, Rudolf Schwitzer, Samuel Mutzner, Gheorghe Petraşcu, Paul Neagu, Aurel Cojan, Corneliu Baba, Ştefan Câlţia, Gheorghe Anghel, Horia Bernea, Aurel Vlad, dar şi Ion Grigorescu, Gili Mocanu, Ana Bănică, Roman Tolici, Suzana Dan, Andras Szabo, Bogdan Raţă,

Cotaţiile scad accelerat cu până la 50%, piaţa internaţională se restrânge

Către sfârşitul anului trecut criticii şi dealerii de artă pretindeau că piaţa internaţională de artă va rămâne imună la criza financiară mondială. Criticul de arta Jerry Saltz spunea într-un articol din New York Magazine nici mai mult nici mai puţin că „recesiunea este grea pentru oameni, dar nu şi pentru artă“.

Optimismul oamenilor din lumea artei era alimentat de recordurile înregistrate la licitaţii de către artişti contemporani precum britanicul Damien Hirst (care a doborât recordul licitaţiilor dedicate unui singur artist obtinând, la o licitaţie Sotheby’s din septembrie, aproape 200 de milioane de dolari pe aproximativ 200 dintre lucrarile sale), dar şi de colectionari precum miliardarul rus Roman Abramovici (care a cumpărat, la o licitaţie Sotheby’s din mai lucrarea „Triptic 1976“ a pictorului britanic Francis Bacon, cu 86 de milioane de dolari – cel mai mare preţ oferit vreodată pentru o lucrare de artă contemporană).

Acum, însă, „a venit vremea rosului de unghii“, dupa cum scrie luxuryculture.com. Lucru confirmat de marile case de licitaţii Sotheby’s, Christie’s şi Phillips de Pury – lideri pe piaţa de licitaţii din întreaga lume – care, în comparaţie cu anii precedenţi, au înregistrat, de la sfârşitul anului 2008 încoace, un număr mic de vânzări şi preţuri mult sub aşteptări la licitaţii, indiferent că a fost vorba de New York, Londra sau Hong Kong.

Din octombrie 2008 şi până în prezent casele de licitaţii şi galeriile de artă au consemnat o scădere semnificativă a profiturilor în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului 2007.

Acest lucru s-a întâmplat după şapte ani de creştere în care preţurile operelor de artă, şi, în consecinţă, profiturile caselor de licitaţie au crescut constant până în anul 2008, atingând, de multe ori, niveluri aproape neverosimile. Către sfârşitul anului trecut lucrurile s-au schimbat radical, chiar dacă, punctual, au mai fost atinse praguri record.

Trebuie amintit astfel faptul că într-un moment în care la New York, Dow Jones pierdea 413 puncte într-o singură zi, Casa de Licitaţii Chirstie’s obţinea, într-o şedinţă de de artă contemporană, nu mai puţin de 113,6 milioane de dolari. Asta în condiţiile în care mai toate lucrările au fost vândute sub estimările iniţiale.

Începând cu luna noiembrie 2008 devenea clar atât la Chirstie’s cât şi la Sotheby’s că preţurile sunt în declin.

Într-o şedinţă din 3 noiembrie, la Sotheby’s, 45 din cele 70 de loturi de lucrări propuse au adus suma de 223,8 milioane de dolari, faţă de venitul minimal estimat: 338 milioane de dolari. O parte dintre picture, cu autori precum Cezanne, Van Gogh, Matisse, Monet şi Modigliani fuseseră cumpărate înainte de casa de licitaţie. În plus, o serie de lucrări precum un Manet, estimat la 12-18 milioane de dolari sau un Rothko, cu un preţ estimat de 20-30 milioane de dolari nu şi-au găsit niciun cumpărător.

Această situaţie s-a tot repetat în lunile următoare, astfel că specialiştii apreciază că, în condiţiile recesiunii economice grave pe care o traversează majoritatea pieţelor lumii, până în anul 2010 preţurile operelor de artă consacrate vor cunoaşte un declin de 40-50%, ajungând la nivelul celor de dinainte de anii 2002-2003.

„A fost o lovitură nu doar pe piaţa de artă contemporană chineză, ci şi pe cea din Vest“, spunea, pentru Reuters, Mei Jianping, profesor la Universitatea din New York), care estimează că valoarea pieţei de artă contemporană va scădea în următoarea perioadă cu 50%.

Cotaţii în declin, după mulţi ani de creştere

În 2009 asistăm pentru prima dată la o scădere semnificativă a cotaţiilor pe piaţa de artă. În aceste condiţii, numeroşi colecţionari afectaţi sau distraşi de criza financiară preferă să îşi păstreze „trofeele“ şi să liciteze doar pentru lucrări foarte rare sau care sunt supuse la valuri de reduceri, arată Wall Street Journal.

Toţi specialiştii în piaţa de artă au arătat că se impune o reducere a preţurilor şi a practicii cumpărării “în stoc” şi că acest lucru este valabil pentru toate segmentele artei. Este adevărat, în sectorul pieselor de top, a existat o anumită inerţie a preţurilor, dar în cel al obiectelor sub 100.000 de euro, indexul preţurilor arată o scădere de 18% la sfârşitul lui 2008 faţă de sfârşitul anului 2007.

Nici segmentul cel mai propice speculaţiilor, cel al artei contemporane, nu a scăpat şocurilor crizei. În creştere cu 108% din 2003, a cunoscut în noiembrie 2008 prima mare lovitură. La licitaţia din 11 şi 12 noiembrie organizată de cele două mari case de licitaţie, Christie’s şi Sotheby’s, s-au vândut numai 66% din loturile oferite, la suma de 204 milioane de dolari, în timp ce estimările cele mai pesimiste erau de 429 milioane de dolari. Mai mult, o seamă de lucrări de top, semnate de Francis Bacon, Lucio Fontana, Roy Lichtenstein, Lucian Freud şi chiar Damien Hirst, care fusese vedeta licitaţiilor în septembrie, au rămas în posesia caselor de licitaţie.

Criza ajunge mai greu la piaţa de artă, dar ajunge

Relativa întârziere a crizei pieţei de artă faţă de criza economică s-a datorat mai multor factori. Cel mai important rol l-au jucat noile economii intrate în circuitul mondial, cum ar fi Rusia, China şi India. Pe de o parte, colecţionarii americani şi europeni erau extrem de interesaţi de noi viziuni estetice, iar, pe de altă parte, colecţionarii acestor ţări, în care a apărut peste noapte o pătură de miliardari, au cumpărat opere semnate de conaţionalii lor de pe piaţa internaţională.

Un alt factor care influenţează piaţa de artă este schimbarea atitudinii marilor instituţii-mecena. În condiţiile crizei, acestea finanţează într-o mai mică măsură domeniul cultural şi anulează contractele pentru serile private din instituţiile de spectacol sau din muzee. Din acest motiv, muzeele de artă şi galeriile – care se numără printre principalii cumpărători de opere de artă – sunt obligate să-şi revizuiască politica de achiziţii.

Una peste alta, reputatul critic de artă Philippe Segalot consideră criza benenfică pentru calitatea producţiei artistice, pentru că noile condiţii „redistribuie cărţile”, în favoarea galeriştilor tineri şi dinamici. O altă consecinţă favorabilă ar fi stoparea planurilor de construcţii gigantice care au determinat migrarea multor artişti şi multor galerişti către zone nu tocmai favorabile comerţului de artă.

În ciuda declinului din acest an, specialiştii s-au pus de accord că piaţa de artă va suferi mai puţin decât alte domenii ale economiei de pe urma crizei economice.

Referitor la perspectivele pieţei de artă din acest an, Curiel, unul dintre cei mai importanţi oameni de afaceri din domeniul artei, cu o vechime de 40 de ani în domeniu, a răspuns referindu-se la licitaţia Damien Hirst de la Londra: “În ziua aceea am înţeles că, în pofida tuturor catastrofelor mondiale, piaţa de artă poate fi deconectată de finanţe sau economie”.

“Comisionarul de artă trebuie să aibă un profil complet – “să fie în acelaşi timp specialist, ambasador, profesionist al marketingului, negociator, vânzător, gestionar, manager, vizionar şi, mai ales, psiholog” (D. Curiel, colecţionar de artă)

TABEL
Cele mai bune cote ale artiştilor români

Cota artiştilor români este nesemnificativă faţă de cea a marilor maeştri internaţionali

Rudolf Schweitzer – 10.000 euro

Iosif Iser – 20.000 – 30.000 euro

Samuel Mutzner – 20.000 – 30.000 euro

Sabin Bălaşa – 20.000 – 50.000 euro

Gheorghe Petraşcu – 30.000 – 60.000 euro

Theodor Pallady – 30.000 – 100.000

Ioan Andreescu – 40.000 – 50.000 euro

Nicolae Tonitza – 50.000 – 100.000 euro

Victor Brauner – 50.000 – 60.000 euro

Nicolae Grigorescu – 50.000 – 70.000 euro

Constantin Brancusi – 27,4 mil. dolari – Pasarea in spatiu

Constantin Brâncuşi – 18 mil. dolari – Danaida

Sursa- Casele de licitaţii

Sursa: Revista Money

Adauga un comentariu!

Apăsaţi aici pentru a anula un răspuns.

Nume (necesar)

E-mail (necesar dar nu va fi publicat)

Website

CAPTCHA Code *

– Domnule profesor, omenirea a marcat, în acest an, împlinirea unui secolde la declanşarea Primului Război Mondial. Cum aţi caracteriza, în câteva cuvinte, acest sinistru al istoriei, care a provocat moartea a circa 17milioane de oameni? Sigur că, în esenţă, ne gândim la numărul de morţi şi la uriaşele distrugeri materiale. Dar, în ce priveşte […]

Oamenii pot să se vindece într-adevăr în biserici atunci când ating sfintele moaşte sau sanctuarele. Oamenii de ştiinţă din Petersburg au dovedit-o şi au descoperit şi mecanismul “material” al acestui fenomen divin. “O rugăciune este un remediu puternic”, spune Valeri Slezin, şeful Laboratorului de Neuropsihofiziologie al Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Psihoneurologică Bekhterev din Petersburg […]

Ceea ce stim despre avangarda literara, artisica in general, este ca ea reprezinta factorul dinamic in miscarea artei, ca are rolul noului fata de vechi, ca este deschizatoare de drumuri, precursoare a artei viitorului, sondand noi cai de exprimare, impulsionand cursul literaturii, al artei, spre noi orizonturi, respingand traditia ca factor fosilizant, retrograd. Din acest […]

La sfarsitul anului trecut, Cotidianul a publicat poate cea mai completa sinteza a evenimentelor din decembrie 1989, realizata de unul dintre cei care a fost in miezul problemei. Noi am publicat prima parte, sub titlul: Decembrie 1989: Atacul Ungariei asupra Romaniei vazut de serviciile secrete romanesti (I). “Neorevizionismul ungar a devenit vârful de lance al […]