Proiectul Noii Ordini Mondiale se impiedica de realitatea geo-politica – de Imad Fawzi Shueibi, voltaire.net

Liderii politici incearca de patru secole sa creeze un organism international, care sa guverneze relatiile dintre natiuni si care sa previna conflictele dintre acestea. In timp ce notiunea de suveranitate statala a inceput sa se cristalizeze, preocuparea principala a organizatiilor interguvernamentale a fost dominata de echilibrul puterilor. Cat despre ambitia SUA de a impune Noua Ordine Mondiala, aceasta este zguduita de noile realitati geopolitice.

Lenta constituire a unei ordini internationale

Notiunea de ”Ordine internationala” a aparut in secolul XVII, dar sintagma ”ordine mondiala” a fost introdusa recent in discursul politic. Aceasta notiune era pusa in discutie de fiecare data cand era ridicata necesitatea organizarii si sustinerii pacii.

In 1603 regele Henri IV al Frantei a dispus ca ministrul sau, ducele de Sully, sa elaboreze un prim proiect in acest sens. Obiectivul era constituirea unei republici crestine care sa cuprinda intreaga populatie europeana. Aceasta urma sa asigure conservarea nationalitatilor si religiilor si sa fie responsabila in medierea problemelor dintre acestea. Marele Proiect stipula redesenarea granitelor statale pentru echilibrarea puterii, crearea unei confederatii europene compusa din 15 state si a unui Consiliu supranational cu putere de arbitraj si cu o armata capabila sa protejeze confederatia de pericolul turc.

Acest vis a fost curmat de asasinarea lui Henri al IV-lea si a mai revenit in atentie doar dupa sfarsitul razboaielor initiate de Louis al XIV-lea. Abatele de Saint-Pierre a publicat al sau Proiect al pacii perpetue intre domnitorii crestini. Proiectul, care a fost presentat la Congresul de la Utrecht (1713), consta in adoptarea in totalitate a deciziilor luate in cadrul Conferintei, ca fundament pentru stabilirea granitelor natiunilor beligerante si stabilirea unei Ligi a Natiunilor Europei(Federatia Internationala) cu misiunea de a preveni conflictele.

Dincolo de aceasta utopie si mult mai relevant pentru epoca a fostTratatul de Pace de la Westfalia, semnat in 1648. Acesta a venit ca o concluzie a Razboiului de 30 de ani, conflagratie desfasurata sub stindarte religioase si care a avut ca rezultat disparitia a 40% din populatia implicata, precum si sporirea urii intre populatiile supravietuitoare. Negocierile au durat patru ani (1644-1648) iar la sfarsitulor acestora a fost asigurata egalitatea tuturor partilor implicate in conflinct dincolo de diferente, catolici sau protestanti, republicani si monarhisti.
Tratatul de la Westfalia a emis patru principii fundamentale:

1. Suveranitatea absoluta a statelor-natiune si dreptul fundamental de autodeterminare politica.

2. Egalitate de drept intre statele-natiuni. Astfel, cel mai mic stat este egalul celui mai mare stat, dincolo de puterea sau slabiciunea, bogatia sau saracia acestora.

3. Respectarea tratatelor si aparitia Dreptului international cu efecte obligatorii.

4. Interzicerea interferentei in afacerile interne ale altui stat.

Desigur ca aceste principii nu au determinat o suveranitate absoluta, dar acest fapt nu a existat in fapt nicicodata. Cu toate acestea, a fost impiedicata legitimrea ulterioara a abolirii suveranitatii statale.

Toti filosofii politici au sustinut aceste proiecte. Rousseau a solicitat ferm constituirea unui contract statal unic intre toate tarile Europei. Kant a publicat in 1815 indemnul sau Spre pacea eterna. Pentru el, pacea era o constructie juridica care necesita codificarea unei legi generale aplicabila tuturor statelor. Filosoful englez utilitarian, Bentham, a stigmatizat diplomatia secreta pe care a plasat-o deasupra legii. Si el a indemnat la crearea unei opinii publice internationale capabile sa impuna guvernelor respectarea hotararilor internationale si supunerea fata de arbitrajului international.

Crearea institutiilor normative internationale

Ideea unui Ordin International a progresat constant, bazata mereu pe normativul suveranitatii adoptat prin Tratatele de la Westfalia. Astfel s-a nascut Sfanta Alianta, propusa de tarul Alexandru in 1815, dar si Concertul Europei, propus de Cancelarul Metternich al Austriei in secolul XIX, pentru a preveni ”revolutia”, care reprezinta, in limbajul politic rational, haosul. Din acest moment statele au inceput sa organizeze reuniuni pentru rezolvarea problemelor fara a recurge la argumentul razboiului, favorizand arbitrajul si diplomatia.

Acesta a fost obiectul urmarit in crearea Ligii Natiunilor (LoN) la sfarsitul Primului Razboi Mondial.Aceasta a izvorat ca o necesitate a relatiilor dintre puterile dominante in serviciul castigatorilor conflagratiei. Valorle morale ale Ligii erau cel putin relative. Cu toate acestea, desi scopul ei era solutionarea disputelor dintre natiuni prin arbitraj si in defavoarea razboiului, Liga si-a declarat competenta insupervizarea populatiilor subdezvoltate si a celor care politic, economic sau administrativ pretindeau dreptul la autodeterminare. Odata acest drept arogat, a rezultat firesc legitimarea mandatelor. Prin asumarea acestei pozitii, Liga Natiunilor a intruchipat realitatea coloniala.

Manifestarea artificiala a acestei organizatii a fost dezvaluita in momentele in care si-a dovedit inabilitatea de a rezolva evenimente internationale grave, cum au fost: cucerirea Manciuriei de catre Japonia, cazul Abisiniei (Etiopia), anexarea insulei Corfu (Grecia) de Italia, etc. Cu toate ca Liga, creata de Leon Bourgeois, a fost intens promovata de presedintele SUA Woodrow Wilson, Washigtonul nu s-a alaturat proiectului, iar Germania si Japonia, fiind provocate, s-au retras din el. in acest sens, institutia s-a dovedit inutila.

Succesoarea LoN, Natiunile Unite (ONU), a fost reflectia Chartei Atlantice, semnata de Statele Unite ale Americii si Regatul Unit al Marii Britanii pe 4 august 1941, si a Declaratiei de la Moscova, adoptata de Aliati pe 30 octombrie 1943, cand era anuntata crearea ”unei structuri organizatorice bazate pe principiul egalitatii suverane a tututor Statelor care iubesc pacea.” Proiectul a fost dezvoltat in cadrul conferintei Dumbarton Oaks, Washington 21 august – 7 octombrie 1944.

Principiile Chartei Atantice au fost aprobate in timpul conferintei de la Yalta (4-12 februarie 1945) si consfintite prin Conferinta de la San Francisco (25-26 iunie 1945). Ideologia globalizarii a fost astfel inglobata in principiul Natiunilor Unite care, inca de la aparitia sa, ti-a clamat existenta sub forma unui sistem colectiv de securitate universal, incluzand si statele care nu sunt membre ale acestui organism. in realitate, ONU nu mai este o societate contractuala, cum se vroia Liga Natiunilor, ci mai degraba este reflectia temporala a relatiilor dintre puteri si care favorizeaza victoriosii zilei.

Acestea fiind hotarate, intreaga lume sa se incline in fata vointei Natiunilor Unite.

Aceasta organizatie, care-si aroga globalitatea, a fost in practica doar expresia dorintei de dominare a puterilor victorioase in detrimentul populatiei mondiale a carei vointa nu a fost luata niciodata in considerare. Aceasta realitate geopolitica a fost confirmata odata cu fondarea Consiliului de Securitate, format din cele cinci puteri majore (victorioase) ca membrii permanenti si alti membri nepermaneti, dar alesi pe criterii geografice, considerente din care a rezultat o subreprezentare a Africii si a Asiei.

Esecul acestui sistem a iesit la suprafata in perioada Razboiului Rece. Conflictul dintre cele doua super-puteri a fost impus natiunilor mai mici, care au suportat toate consecintele acestuia la nivel local si regional. Aceata structura a rolurilor s-a evidentiat in modul de functionare a ONU, fie fata de respectarea cererilor de aderare sau in gestionarea conflictelor, asa cum s-a intamplat in cazul Palestinei, Koreei, nationalizarii petrolului iranian, crizei Canalului de Suez, ocupatiei israeliene, Libanului, etc.

In proclamatia de fondare a ONU se afirma

”Credinta in drepturile umane fundementale, in demnitatea si importanta persoanei umane, in egalitatea de drepturi a barbatilor si femeilor, a natiunilor mari sau mici, in crearea conditiilor necesare pentru justitie si pentru respectul obligatiilor care reies din tratate si din alte surse ale dreptului international.”

Cu toate acestea, dreptul de veto a privat celelalte natiuni de dreptul egalitatii in implicare. in ultima instanta, institutiile internationale au exprimat doar balanta puterilor, dincolo de orice notiune de justitie in sens moral sau filosofic. Consiliul de Securitate este un directorat global (o continuare a celui instalat de Metternich). Acesta isi rezerva dreptul de a impune rezolutii doar din partea Aliatilor, victoriosi in cel de-al Doilea Razboi Mondial, si nu a celor care urmaresc pacea.

Dupa disolutia Uniunii Sovietice a fost cruciala modificarea sistemului international.

Redesenarea relatiilor internationale de catre SUA

In acest moment al istoriei au triumfat in SUA discipolii lui Leo Strauss, cu ajutorul jurnalistilorneo-conservatori. in viziunea lor, societatea este divizata in trei caste: inteleptii, nobilii si poporul. Doar inteleptii detin adevarul care este revelat doar partial politicienilor (nobililor), in timp ce poporul trebuie sa se supuna alegerilor acestora. Acestia au continuatsa-si promoveze ideile in timp ce afirmau abrogarea principiilor Tratatului de la Westfalia, mai exact a celor care afirmau suveranitatea statala si interzicerea amestecului extern in afacerile interne.

Pentru a impune hegemonia Vestului, acestia au invocat ”dreptul unei interventii umanitare” si ”responsabilitatea in protectie” care revine inteleptilor, este executata de nobili si impusa poporului. Revizuind limbajul celui de-al Doilea Razboi Mondial, acestia au cerut si inlocuirea ”Rezistentei” cu negocierea.

In anul 1999 au fost emise apeluri neo-conservatoare de mai multe tari Vestice, inclusiv Franta si Anglia. Tony Blair a prezentat atacul Kosovo de catre NATO ca fiind primul razboi umanitar din istorie. Intr-un discurs tinut in Chicago, acesta a declarat ca Marea Britanie nu a cautat sa-si apere propriile interese ci a cautat sa promoveze valori universale. Aceasta declaratie a fost salutata de Henry Kissinger si de Javier Solana (pe atunci Secretar general al NATO si in viitor al Uniunii Europene). Ulterior ONU l-a numit pe Bernard Kouchner ca administrator al Kosovo.

Nu exista diferente semnificative intre teoria Straussiana si Nazism. in Mein Kampf, Adolf Hitler stigmatizase deja principiul suveranitatii statale asumat prin Tratatul de la Westfalia.

In termeni economici aceasta viziune a triumfat prin FMI, Banca Mondiala si OMC. Din momentul aparitiei lor, aceste institutii au incercat sa intervina in economia, bugetul si politicile financiare statale, in special in cele ale statelor mai sarace sau a celor mai vulnerabile. Unele state arabe au fost victimele sugestiilor acestora pentru liberalizarea economica, privatizarea sectorului public si vanzarea resurselor naturale.

Washingtonul a ezitat in actiunea sa vis a vis de destramarea URSSului. Treptat insa SUA a devenit singura super-putere, ca ”hyper-puterea” din lumile lui Hubert Vedrine. Ca o consecinta logica, sistemul ONU mostenit in urma celui de-al Doilea Razboi Mondial a fost privit de SUA ca o mostenire a trecutului. Nefiind insa dispusa sa ignore oficial ONU, SUA a incetat sa-si indeplineasca obligatiile financiare, nu a ratificat Protocolul de la Kyoto, a reuzat sa adere la Tribunalul Penal International al ONU si a umilit Unesco in mod repetat.

Conceptele reieste in urma celui de-al Doilea Razboi Mondial au fost spulberate de atacurile de la 11 septembrie 2001. Strategia Nationala de Securitate a SUA, emisa de presedintele George W. Bush pe 20 septembrie 2002, proclama noua lege a ”masurilor preventive impotriva statelor malefice”.

Strategia SUA a fost insotita de o modificare conceptuala. Notiunea rezistentei, numita asa dupa Rezistenta franceza in fata ocupatiei naziste, a devenit nelegitima si a fost inlocuita de cerinta rezolvarii unui conflict prin negociere, dincolo de toate drepturile inalienabile ale celor implicati. Similar, conceptul de terorism – care nu a fost definit niciodata in dreptul international – a fost folosit pentru a evita orice legitimare a unui grup armat in lupta cu statul, dincolo de motivele acestui conflict.

Abrogand legile razboiului, Washingtonul a reinviat practicile ”asasinatelor tinta” abandonate dupa razboiul din Vietnam dar care au fost practicate de Israel timp de o decada. Potrivit celor care le sustin, aceste practici nu sunt ”asasinate” in sensul strict al cuvantului ci sunt ”crime in legitima aparare”, desi nu trebuie indeplinit in sens strict criteriul de autoaparare, in relatia dintre amenintare si raspuns sau in proportionalitatea raspunsului.

Interventia umanitara, responsabilitatea de a proteja, se situeaza deasupra suveranitatii statale.

Ca o consecinta, a aparut notiunea de stat malefic. Aceste state sunt definite prin patru criterii, care sunt in general cuprinse in spectrul speculativ si care pleaca de la prezumtia de vinovatie:

Liderii acestora isi opreseaza populatia si le jefuiesc proprietatile.

Nu respecta legile internationale si reprezinta un pericol permanent pentru statele vecine.

Sustin terorismul.

Urasc SUA si principiile democratice.

La 10 ani dupa dispatia URRS, Statele Unite ale Americii au inceput sa remodeleze tiparele relatiilor internationale.
In privinta Orientului Mijlociu, filosoful neo-conservator Bernard Lewis si discipolul sau, Fouad Ajami, au trasat obiectivul urmarit: stoparea nationalismului arab prin atacarea regimurilor tiranice care au cimentat mosaicul tribal, sectarian si religios.

Distrugerea si dezmembrarea statelor din aceasta regiune va avea ca efect un ”haos constructiv”, o situatie incontrolabila in care se va dizolva coeziunea sociala si in care omul se va intoarce la stadiul de bruta.Aceste state vor reveni astfel la o conditie pre-nationala, uneori chiar la una pre-istorica de unde izvoraste omogenitatea etnica a microstatelor, care va genera o dependenta de SUA. Un reprezentat de varf al curentului Straussian, Richard Perle, a dat asigurari ca razboaiele din Irak si Liban vor fi urmate de conflicte in Siria, Arabia Saudita si care vor culmina triumfant cu cel din Egipt.

Trei etape

Constructia Noii Ordini Mondiale a trecut prin mai multe etape.

1. 1991-2002 a fost etapa incertitudinii. Washingtonul a ezitat in asumarea rolului de super-putere care decide unilateral soarta lumii. Desi aceasta perioada s-a intins pe durata unei decade, a reprezentat din punct de vedere istoric doar un scurt moment.

2. In trei ani (2003-2006), Washingtonul a incercat sa aplice, indiferent de costuri, teoria ”Haosului constructiv” pentru a-si extinde hegemonia. Administratia americana s-a implicat in doua razboaie, cel din Irak, cu propriile trupe, si cel din Liban, in care trupele sale se aflau in proximitate. Infrangerea Israelului din 2006 a intrerupt temporar acest proiect. Rusia si China s-au folosit de doua ori de dreptul lor de veto in cadrul Consiliului de Securitate (in privinta situatiei din Myanmar si a celei din Zimbabwe), lasand astfel parerea unei incercari timide de revenire pe scena internationala.

3. In perioada care a inceput in 2006 si se intinde pana azi, sistemul unipolar a lasat locul unei lumi apolare. Puterea este dispersata larg. China, UE, India, Rusia si SUA detin mai mult de jumatate din numarul locuitorilor planetei, detin 75% din PIB si 80% din cheltuielile militare de pe intreg mapamondul. Acesta date justifica intr-o oarecare masura functionarea multi-polara datorita competitiei persistente intre acesti poli de putere.

Nebuloasa unei lumi apolare

La nivel global, aceste puteri trebuie sa faca fata unor provocari atat superioare (din partea organizatiilor regionale sau globale) cat si inferioare (reprezentate de militii, ONGuri, corporatii multinationale). Puterea este peste tot si nicaieri, dispersata in mai multe maine si in mai multe locuri.

Dincolo de cele sase puteri majore, mai exista si numeroase puteri regionale. in America latina este cazul Braziliei, mai mult sau mai putin al Argentinei, Chile, Mexic si Venezuela; in Africa: Nigeria, Africa de Sud si Egipt; in Orientul Mijlociu: Iran, Israel si Arabia Saudita. Mai sunt si Pakistanul in Asia de Sudest; Australia, Indonezia si Coreea de Sud in Pacificul de Vest.

Mai multe organizatii inter-guvernamentale apar pe aceasta lista a puterilor: FMI, Banca Mondiala, OMS si ONU; de asemenea mai sunt si organizatii regionale ca Uniunea Africana, Liga Araba, ASEAN, UE, ALBA etc. si alte cluburi, ca OPEC. Aici trebuiesc incluse si statele (regiunile) care sunt cuprinse in interiorul natiunilor, cum sunt California sau Uttar Pradesh (cel mai populat stat din India), sau chiar orasele ca New York sau Shanghai.

Exista insa si companii multinationale, inclusiv din domeniile energiei si finantelor, si companii media globale ca Al Jazeera, BBC sau CNN, ca si militii de genul Hezbollah, Armata Mahdi sau talibanii. Aceasta lista este mult mai larga caci ea include si partidele politice, institutiile sau miscarile religioase, organizatiile teroriste, cartelurile de droguri, ONGurile si funadatiile. Lista este nesfarsita.

Statele Unite raman totusi cea mai importanta concentrare a puterii. Cheltuielile anuale militare ale sale sunt estimate la peste 500 de miliarde de $. Aceasta suma poate depasi chiar 700 de miliarde daca sunt luate in considerare si operatiunile aflate in desfasurare, in Iark si Afganistan. Cu un PIB in valoare de 14 trilioane de dolari, SUA ocupa prima pozitie in topul economiilor mondiale.

Cu toate acestea, realitatea puterii americane nu poate sa ascunda declinul acesteia, atat in termeni absoluti cat si relativi, fata de alte state. Asa cum a afirmat Richard Hass, presedintele Consiliului Afacerilor Externe, evolutia unor tari ca Rusia, China, Arabia Saudita sau Emiratele Arabe Unite a atins un prag de 1 trilion $ anual.

Aceasta este desigur consecinta pietei energetice. Datorita cererii explozive din acest domeniu, de catre China sau India, acesta suma va creste substantial. Slabirea Dolarului american fata de Lira sterlina sau de Euro va avea ca o consecinta nu doar deprecierea acestuia si fata de monedele asiatatice ci si adaptarea pietei petrolului care va folosi moneda europeana. Iar cand dolarul nu va mai fi moneda tranzactionala a pietei petrolului, economia SUA va fi vulnerabila fata de inflatie si criza monetara.

Doua mecanisme primordiale au sustinut o lume apolara: Un numar de fluxuri financiare au gasit o cale de manifestare deasupra legii si deasupra controlului guvernamental. Aceast fapt sugereaza slabirea influentei marilor puteri in fata globalizarii. Aceste fluxuri au fost folosite pe scara larga de catre statele producatoare de petrol pentru finantarea actorilor ne-statali. Asadar, intr-o lume apolara, detinerea pozitiei de cel mai puternic stat nu garanteaza monopolul fortelor. Toate tipurile de grupuri sau indivizi pot acumula influenta.

Potrivit profesorului Hedley Bull, relatiile intenationale au fost intotdeauna un amestec de ordine si haos. Conform teoriei sale, sistemul apolar, lasat sa se desfasoare, va deveni extrem de complex. si exact asa se intampla acum. in 2011, in timpul exacerbarii tensiunii din Libia, sistemul apolar si-a dovedit nesustenabilitatea.

Atunci au izvorat doua orientari contradictorii. Prima era centrata pe SUA si avea ca tinta construirea unei Noi Ordini Mondiale, conforma cu strategia Washingtonului. Era sugerata disolutia suveranitatii statale, consacrata inca din momentul adoptarii Pacii de la Westfalia, si inlocuirea acesteia prin interventia straina, justificata la nivelul retoricii prin interventia umanitara, in realitate un cal troian pentru ”Modul de viata american”.

Brazilia + Rusia + India + China = BRIC

A doua orientare, sustinuta de Organizatia de Cooperare de la Shanghai si de economiile BRIC, era chino-rusa. Aceasta chema la pastrarea principiilor tratatului de la Westfalia, ba chiar la intarirea acestora. Greutatea consta insa in determinarea noilor reguli pentru jocul bipolar, sau care se invarte in jurul chiar a mai multor poli. in mod cert insa, controlul resurselor , inclusiv a celor regenerabile, reprezinta poarta ideala pentru crearea unui nou sistem, a carui emergenta a fost blocata inca din anul 1991.

Este de asemenea clar ca detinerea controlului asupra rutelor de transportare a produselor petroliere este motivul central al conflictului din Siria. Indubitabila este si afirmatia ca polarizarea puterilor in aceasta speta depaseste cauzele interne si este mai presus de invocarea motivului apelor calde sau a interesului logistic al Rusiei fata de baza navala de la Tartus.

Imperativul energetic

Razboiul pentru resursele energetice a fost subiectul principal in activitatea lui Dick Cheney. Acesta a fost in fruntea razboiului din 2000 pana in 2008, cand principalii inamici au fost China si Rusia. Aceeasi politica este continuata si de Barack Obama.

Pentru Cheney, cererea de pe piata energiei creste mult mai rapid decat oferta, ceea ce duce in ultima instanta la aparitia deficitului. in aceste conditii, mentinerea dominatiei SUA depinde de controlul rezervelor de petrol sau gaze naturale. La nivel general, daca relatiile internationale curente sunt structurate pe baza geopoliticii petroliere atunci nivelul rezervelor determina gradul de crestere sau de decadere al unui stat. Astfel se dezvaluie si planul american strucrat pe patru puncte:

Incurajarea productiei locale prin vasali, indiferent de costuri, pentru a reduce dependenta SUA fata de statele neprietene si pentru a spori independenta de actiune a Washingtonului.

Controlul exportului de petrol din tarile situate in Golful Arab, nu pentru monopolizarea acestora ci pentru a le folosi ca o parghie intre clienti si alti furnizori.

Controlul rutelor de transport din Asia, iar in cazul celor din China sau Japonia nu doar cele petroliere cat si cele ale materiei brute.

Incurajarea diversificarii surselor energetice folosite in Europa pentru a reduce dependenta europeana de gazul rusesc si de influenta Moscovei ce rezida din aceasta dependenta.

Mai mult decat atat, America si-a stabilit ca prim scop independenta energetica. Acest scop a constituit esenta politicii lui Dick Cheney dupa amplele consultari cu gigantii energetici din mai 2001, ceea ce presupune o diversificare a surselor: petrol local, carbuni si gaze naturale domestice, hidro-energie si nucleara, care se obtin prin intarirea comertului cu tarile prietene din Emisfera Vestica, incluzand aici Brazilia, Canada si Mexic.

Al doilea obiectiv este controlarea fluxului de petrol din Golful Arab. Acesta a fost si principalul motiv pentru declansarea Furtunii in desert (1991) si mai apoi in invadarea Irakului (2003).

Planul Cheney s-a concentrat pe controlarea rutelor maritime: Stramtoarea Hormuz (prin care trece 35% din petrolul tranzactionat anual) sau Stramtoarea Malaca. La momentul actual, aceste cai maritime sunt esentiale pentru supravietuirea economica a Chinei, Japoniei, Coreei de Nord si chiar a Taiwanului. Aceste coridoare permit transportul energiei si a materiei brute in Asia si exportul bunurilor fabricate aici catre pietele mondiale.

Controland aceste rute, Washingtonul are garantata loialitatea celor mai importanti aliati asiatici ai sai si limiteaza dezvoltarea Chinei.

Implementarea acestor tinte geopolitice traditionale a avut ca rezultat intarirea prezentei navale americane in regiunea Asia – Pacific si intrarea intr-o retea de aliante militare cu Japonia, India si Australia, avand ca scop atragerea Chinei.

Washingtonul a privit intotdeauna Rusia ca pe un competitor geopolitic. SUA a exploatat orice oportunitate de a reduce puterea sau influenta Moscovei, in particular s-a temut de cresterea dependentei Europei de Vest fata de gazele naturale rusesti, dependenta care poate afecta opozitia fata de miscarile din Europa de Est si a Rusiei in Caucaz.

Pentru a oferi o alternativa viabila, Washingtonul a fortat Europa sa adere la forajele din bazinul Marii Caspice, prin constructia de noi gazoducte care trec prin Turcia si Georgia.Scopul era evitarea Rusiei, cu ajutorul Azerbaijanului, Kazakhstanului si Turkmenistanului, prin ocolirea gazoductelor Gazprom, de unde si aparitia Nabuco.

Pentru a intari independenta energetica a tarii sale, Barack Obama s-a metamorfozat subit intr-un autarh nationalist. Acesta a incurajat exploatarea petrolului si gazelor naturale in emisfera vestica, ignorand pericolul forarii in zone cu mediu inconjurator sensibil, cum sunt Alaska sau Golful Mexicului, si dincolo de tehnicile folosite, cum ar fi fracturarea hidraulica.

In discurul sau din 2012, referitor la Starea Natiunii, presedintele Obama a declarat cu mandrie:
”De-a lungul ultimilor trei ani am deschis noi acri pentru exploatarea petrolului si a gazelor naturale si diseara voi indruma administratia mea sa deschidem mai mult de 75% din potentialul resurselor noastre de petrol si gaze naturale din afara teritoriului.

Chiar in acest moment – acum – productia de petrol american este la cel mai inalt din ultimii opt ani. Ati auzit bine – din ultimii opt ani. Dar nu doar atat – anul trecut ne-am bazat mai putin pe petrolul strain decat am facut-o in ultmiii 16 ani”.

A vorbit cu entuziam si de extractiile cu ajutorul fracturarii sisturilor bituminoase:

”Avem resurse de gaz natural care asigura America pentru aproape 100 de ani”.

In martie 2011 Washingtonul si-a sporit importurile din Brazilia pentru a se debarasa de petrolul din Orientul Mijlociu. De fapt Washingtonul a continuat sa asigure SUA controlul rutelor maritime vitale care se intind de la Stramtoarea Hormuz pana in Sudul Marii Chinei si a construit o retea de baze si aliante care inconjoara China –putere mondiala emergenta – in forma de arc, care se intinde din Japonia pana in Coreea de Sud, Australia, Vietnam si Filipine in Sudest, si pana in India in Sudvest. Toate aceste masuri sunt incununate de acordul cu Australia, prin care se va construi o baza militara in Darwin, pe coasta nordica foarte aproape de Sudul Marii Chinei.

Washingtonul incearca sa includa India intr-o coalitie a tarilor din regiune care sunt ostile Chinei si prin asta sa smulga New Delhi din BRIC, o strategie de incercuire a Chinei care trezeste multa ingrijorare la Beijing.

Studiile au aratat ca exista o distributie neasteptata a rezervelor petroliere mondiale. Rusia se claseaza prima, cu 643 trilioane metri cubi in vestul Siberiei. Arabia, incluzand si depozitul de la Ghawar, este pe locul doi cu 426 trilioane metri cubi. Apoi, pe locul trei bazinul Mediteranean cu 245 trilioane metri cubi de gaze naturale la care se adauga 5,9 miliarde de barili de gaz lichid si 1,7 miliarde de barili de petrol.

In privinta Mediteranei, cel mai bogat rezervor este cel din Siria. Depozitul descoperit la Qara poate atinge nivelul de extractie de 400,000 metri cubi pe zi, ceea ce duce aceasta tara pe locul patru in topul tarilor producatoare din regiune, dupa Iran, Irak si Qatar.

Transportul gazelor de la Linia Zagros (Iran) in Europa trebuie sa treaca prin Irak si Siria.Aceasta dificultate a deranjat proiectul american si l-a consolidat pe cel rus (North Stream si South Stream). Gazul sirian a scapat Washingtonului, care este fortat sa depinda de cel libanez.

Razboiul continua…

Sursa: Razbointru cuvant

Adauga un comentariu!

Apăsaţi aici pentru a anula un răspuns.

Nume (necesar)

E-mail (necesar dar nu va fi publicat)

Website

CAPTCHA Code *

Cioturi de arbori cu circumferinta de peste 5 metri, ulei de motor ars, paraie distruse, buldozere si drujbe care ”canta” neincetat pe toate vaile de-a lungul raului Cerna. Asa se prezinta astazi Parcul National Domogled – Valea Cernei, cel mai mare din cele 13 din Romania. Padurile ramase neatinse, formate prin procese naturale dupa ultima […]

Publicatia AgroStandard lanseaza Studiul de piata „Top 600+ Cele mai mari Exploatatii Agricole din Romania”, prima analiza de acest fel realizata vreodata in Romania. Studiul a fost realizat urmare a solicitarilor venite din partea mediului de afaceri, data fiind absenta informatiilor oficiale cu privire la fondul funciar din tara noastra, precum si a lipsei unor […]

Toata lumea vorbeste zilele acestea despre criza imigrantilor. Toti se intrec in teorii care mai de care mai fanteziste cu privire la cauzele si la solutiile pentru acesta “criza” si s-au format deja doua tabere cu pozitii antagonice pe marginea acestui subiect. Pe de-o parte gruparile nationaliste de pe tot cuprinsul Europei care intuiesc pericolul […]

Marius Serban Toata lumea asista (neputincioasa) zilele acestea la o adevarata invazie a emigrantilor din tarile arabe catre Europa, care a inceput brusc, suspect de brusc. Desi subiectul este intors pe toate partile de mainstream-media, nimeni nu spune de ce aceasta invazie se petrece tocmai acum. Pana la urma razboaiele din Siria, Irak, Libia, Afganistan […]

Cazul Darius Valcov este unul cat se poate de clar al triumfului neoliberalismului si al jafului institutionalizat practicat de mafiile transnationale, numite gratios, FMI, BM, UE, etc., in coloniile cocotiere pacificate, populate cu oi placide, spalate excesiv pe creier, cam cum este Romania. Pentru a intelege resorturile dupa care functioneaza institutia care a acaparat spatiul […]