Interviu cu Radu Aldulescu, singurul scriitor roman care traieste doar din scris.

– Ce este scrisul pentru un autor profesionist?

– Scrisul nu e o profesie, nu e o meserie, o chestiune de vocatie, iar vocatia este o stare care implica in mod misterios iubirea.

– Cand ti-ai dat seama ca vei fi scriitor?

– De mic copil. M-am nascut intr-o casa cu multe carti. Parintii mei aveau valente literare. Amandoi lucrau in presa si probabil ca asta m-a influentat.

– Ce carti citeai de mic?

– Citeam Tolstoi. Imi aduc aminte de o carte…. La sase ani apar intr-o poza, picior peste picior, cu un volum de-a lui Tolstoi in maina, Povestiri alese. Din acele povestiri in versuri, imi aduc aminte, de un vers embelmatic pentru mine, care suna in felul acesta: “Plecat-a Prostaveanu in Rusia sa se plimbe, sa vada ce-i pe lume si sa se minuneze… ” Probabil ca de atunci am avut tendinta asta de a ma minuna si a scrie.

– Cand ai publicat prima oara?

– De foarte mic. Activam in cenaclul lui Tudor Opris, Sagetatorul. Aveam 16 ani. Am publicat intr-o antologie a acestuia. Dupa vreo patru zeci de ani l-am regasit pe Opris neschimbat. In 1973 am publicat in Amfiteatru.

– A fost greu?

– Nu. Citeam de doua, trei ori in Cenaclu si eram publicat. Pe urma, vreme de vreo 12 ani, nici nu am mai scris si nici nu am mai publicat nicaieri. Am avut tot felul de indeletniciri care nu aveau legaturi cu scrisul. Oricum nu puteam publica.

– De ce?

– Pentru ca ce scriam eu era nepublicabil.

– Care a fost cartea ta de debut?

– Sonata pentru acordeon pe care am depus-o in 1988 la Albatros. A stat doi ani in editura pana in 1990, pe timpul lui Ceausescu si inca trei ani pe timpul lui Iliescu. A aparut cu ajutorul doamnei Dimiseanu in decembrie 1993. In 1994, Amantul colivaresei, la Nemira.

– Pe atunci se scoteau tiraje mari…

– In 1993, 1994, deja se linistise treaba. Imi aduc aminte ca in 1990, prietenul meu Emil Mladin a publicat o cartulie Anul Domini 1989, intr-un tiraj de 100.000 de exemplare. Din drepturile de autor si-a luat o masina. De atunci piata cartii s-a cam tot prabusit si am ajuns la situatia de acum, cea mai de jos…

– Esti considerat unul dintre putinii profesionisti ai scrisului din Romania. Cum iti organizezi timpul? Cum scrii?

– Am timp berechet pentru ca altceva nu fac nimic toata ziua. Uneori fac un plan, alteori nu.

– Ai tabieturi?

– Nu am tabieturi deosebite. Inainte mai fumam. De sapte ani nu mai fumez si nici nu prea beau. Doar cafea.

– Personajele te conduc pe tine sau tu conduci personajele?

– Si si. Eu le conduc si ele ma conduc. Adevarul e undeva la mijloc.

– Realitatea din cartile tale nu este prea dura?

– Numai cine ar citi ar putea sa-mi spuna. Tie ti s-a parut o realitate mai dura in carti decat realitatea insasi?

– E o tusa interesanta…. dar nu conteaza parerea mea.

– Ba conteaza parerea oricui. Esti un cititor avizat.

– Te-a influentat generatia Beat?

– Multi dintre cei de varsta mea spun ca s-au format in timpul lui Beatles. Ii ascultam si eu. Cei care m-au format insa au fost Maria Ciobanu si Ion Dolanescu si in continuarea lor vine Adrian Copilu’ Minune. Mie imi plac manelele, care se trag de acolo… din muzica aia.
– Din realitatea cartierului. Te duci acolo printre gunoaie. Ai fost comparat de multe ori cu Eugen Barbu.

– Acolo am copilarit. Prima mea carte se petrece in Ferentari. Am locuit ulterior in Floreasca, in Dudesti, in Dristor….

– Deci nu ti-au fost straine personajele. Le-ai vizualizat usor…

– Nu numai ca le-am vizualizat. Chiar m-au obsedat. Am avut obsesii. Vezi, tu, noi scriitorii ne trecem in scris obsesiile.

– Dupa ce termini o carte la ce te gandesti?

– Cartea e ca o ispita… Nu vad rostul de ce as mai incepe alta. Scriu un an, doi, la o carte, uneori cinci ani, zi de zi, si castig salariul mediu pe economie.

– Dupa opt carti? E mult pentru o carte?

– Nu e prea putin. E mult? E pe dracu… Eo jale.

– Catalin Dorian Florescu isi negociaza contractele pentru manuscrise.

– El isi face de lucru in alta literatura. Asta se intampla in Elvetia.

– Ah…noi suntem la capatul lumii?

– Da. El are si experienta de acolo si pe cea de aici.

– Personajele sale sunt tot de aici.

– Asa am facut si eu cu ultima carte. Am cunoscut un personaj si am scris o carte despre el.

– De ce nu apari mai des la televiziune?

– Pentru ca nu sunt chemat. Nici nu prea ma tenteaza. Ar fi una dintre principalele cai de comunicare. Nu stiu ce ar putea sa scrie scriitorii romani pentru a putea vinde un roman intr-un tiraj mai mare de o mie de exemplare.

– Romanii nu cumpara romani?

– Pentru asta trebuie sa le multumim institutiilor culturale romanesti. Formate din oameni pe care-i stim. Editurii Humanitas, cea mai puternica…ICR-ului, cel mai…

– Nu vor sa promoveze scriitori romani?

– Prin politica lor culturala ne-au adus la acest punct terminus.

– ICR-ul are un program de promovare a scriitorilor romani in strainatate.

– Eu nu am nicio carte aparuta la vreo editura din strainatate. ICR-ul e al familiei din care eu nu fac parte. Si nu stiu ce as putea face sa intru si eu.

– Gastile sunt de vina?

– Nu stiu la ce te referi. Dar rezultatul politicilor culturale e clar. Ne-au adus la cea mai cazuta piata de carte din toata istoria Romaniei, la cea mai cazuta piata de carte din Europa de Est. Cea mai prost reprezentata literatura in Occident dintre fostele tari comuniste. Sutem sub unguri, sub cehi, sub polonezi. Pe cine sa dam vina? Pe cei care au avut puterea.

– Vad ca esti pesimist exact ca toate mesajele din cartile tale. Nu vezi asa o fanta de lumina?

-Incerc sa vad. Dar nu asta e impedimentul principal.

– Daca vine un traducator?

– Au venit mai multi traducatori. Dar nu au gasit edituri care sa ma publice.

– E greu de tradus scrierea ta?

– Nu cred…Eu nu am ajuns niciodata pe listele lor de traducere in strainatate (ale ICR-istilor n.a.) Sunt aceiasi oameni care de 20 de ani – sa ma ierte Dumnezeu – nu dau niciun rezultat in strainatate.

Sursa: Bookiseala

Adauga un comentariu!

Apăsaţi aici pentru a anula un răspuns.

Nume (necesar)

E-mail (necesar dar nu va fi publicat)

Website

CAPTCHA Code *

– Domnule profesor, omenirea a marcat, în acest an, împlinirea unui secolde la declanşarea Primului Război Mondial. Cum aţi caracteriza, în câteva cuvinte, acest sinistru al istoriei, care a provocat moartea a circa 17milioane de oameni? Sigur că, în esenţă, ne gândim la numărul de morţi şi la uriaşele distrugeri materiale. Dar, în ce priveşte […]

Oamenii pot să se vindece într-adevăr în biserici atunci când ating sfintele moaşte sau sanctuarele. Oamenii de ştiinţă din Petersburg au dovedit-o şi au descoperit şi mecanismul “material” al acestui fenomen divin. “O rugăciune este un remediu puternic”, spune Valeri Slezin, şeful Laboratorului de Neuropsihofiziologie al Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Psihoneurologică Bekhterev din Petersburg […]

Ceea ce stim despre avangarda literara, artisica in general, este ca ea reprezinta factorul dinamic in miscarea artei, ca are rolul noului fata de vechi, ca este deschizatoare de drumuri, precursoare a artei viitorului, sondand noi cai de exprimare, impulsionand cursul literaturii, al artei, spre noi orizonturi, respingand traditia ca factor fosilizant, retrograd. Din acest […]

La sfarsitul anului trecut, Cotidianul a publicat poate cea mai completa sinteza a evenimentelor din decembrie 1989, realizata de unul dintre cei care a fost in miezul problemei. Noi am publicat prima parte, sub titlul: Decembrie 1989: Atacul Ungariei asupra Romaniei vazut de serviciile secrete romanesti (I). “Neorevizionismul ungar a devenit vârful de lance al […]