Dr. Petre Opris
In scopul inzestrarii unitatilor de aparare antiaeriana cu mijloace de foc moderne, autoritatile de la Bucuresti au demarat inca din anul 1956 un program de dotare cu tunuri antiaeriene sovietice KS-19, calibru 100 mm, iar in anul 1957 au fost importate primele piese sovietice de artilerie antiaeriana KS-30, calibru 130 mm. Acestea au inlocuit modelele vest-europene de tunuri antiaeriene (calibru 20, 25, 40 mm „Bofors”, 75 mm „Vickers” si 88 mm „Krupp”), care au fost scoase din dotare in perioada 1958-1959. Concomitent, a fost achizitionat sistemul sovietic de rachete antiaeriene S-75 „Dvina” (in 1958). Prima instalatie de acest fel a sosit in Romania in anul urmator si a intrat in inzestrarea unei unitati din subordinea Comandamentului Apararii Antiaeriene a Teritoriului.

Sistemul S-75 „Dvina” a fost dezvaluit pentru prima data opiniei publice in anul 1957, la parada desfasurata la Moscova cu prilejul sarbatoririi zilei de 1 Mai. Dupa exact trei ani de la acel eveniment a avut loc doborarea in URSS a unui avion american de spionaj „Lockheed U-2″.

In scopul interceptarii aparatului pilotat de Francis Gary Powers au fost utilizate atat avioane de vanatoare MiG-19 si Suhoi-9, cat si trei rachete lansate de o baterie de S-75, comandata de maiorul Mihail Voronov. O racheta a explodat in imediata apropiere a avionului american, o alta racheta ar fi lovit MiG-ul 19 pilotat de locotenentul-major Serghei Ivanovici Safronov si ambele aparate s-au prabusit in zona orasului Degtiarsk din provincia Sverdlovsk (Regiunea Ural). Doar Francis Gary Powers a reusit sa se salveze prin catapultare.[1]

Capturat de sovietici imediat dupa aterizare, pilotul american a fost judecat si condamnat la trei ani de inchisoare si sapte ani de munca silnica (17 august 1960). Ulterior, Francis Gary Powers s-a intors in SUA, dupa efectuarea de catre CIA si KGB a unui schimb de spioni prizonieri pe podul Glienicker, dintre Potsdam si Berlinul de Vest (10 februarie 1962).[2]

In raportul nr. P.R. 00137 din 22 martie 1961, generalul Leontin Salajan a comunicat conducerii P.M.R. faptul ca a discutat in luna februarie 1961 cu maresalul sovietic Andrei Greciko despre situatia apararii antiaeriene si comandantul Fortelor Armate Unite a spus ca infiintarea si dotarea cu rachete SA-75 a patru regimente romanesti trebuia sa se finalizeze in anul 1962 sau, in cel mai rau caz, in anul 1963.

Totodata, armata romana trebuia sa scoata din inzestrare toate tunurile antiaeriene calibru 37 si 85 mm, considerate a fi depasite din punct de vedere tehnic. Complexele sovietice de rachete antiaeriene SA-75 au intrat in dotarea a trei regimente infiintate in perioada 1961-1962 si amplasate in zona Bucuresti-Ploiesti (Regimentul 4 Ra.A.A. fiind creat la Ploiesti in anul 1962).

De asemenea, conform planului propus la 22 martie 1961 de generalul Leontin Salajan, a fost infiintat si dotat cu rachete SA-75 si Regimentul 15 Ra.A.A. de la Hunedoara (in anul 1963) pentru apararea combinatului siderurgic si a zonei industriale adiacente. Cele patru regimente create s-au subordonat direct comandantului Apararii Antiaeriene a Teritoriului, care avea la dispozitie doua divizii de aparare antiaeriana (prima avand comandamentul la Ploiesti, iar cea de-a doua la Timisoara).[3]

Pentru dotarea armatei romane cu tehnica si materiale militare in perioada 1960-1965, autoritatile de la Bucuresti au prevazut suma de 6157 milioane lei. Din aceasta, 1157 milioane ruble (4236 milioane lei) au fost alocate pentru plata importurilor de produse speciale: 104 avioane MiG-21, mijloace moderne de aparare antiaeriana (SA-75 „Dvina” si S-75 M3 „Volhov”), radiolocatoare (din U.R.S.S.), aparatura radio (din U.R.S.S., Ungaria, RDG), mijloace de tractiune (din U.R.S.S. si Polonia) si 423 tancuri mijlocii T-54 A (din Polonia).[4] Primul sistem de tipul S-75 M3 „Volhov” a intrat in dotarea armatei romane in anul 1964, iar divergentele dintre Bucuresti si Moscova cu privire la livrarea sistemelor „Volhov” au fost prezentate de generalul-locotenent Ion Ionita la adunarea activului de partid pe armata (Bucuresti, 4-6 mai 1964), astfel:

„Daca se poate numi internationalism proletar, daca se poate numi corectitudine, daca se poate numi partinitate, noi am adus rachetele astea antiaeriene in tara. La un moment dat, n-aveam pe ce sa ne pregatim practic ofiterii si ne-am tot rugat, s-a intervenit cu tot felul de scrisori, de telegrame, sa ne dea ceva anticipat, mai inainte, un divizion, sa putem sa pregatim ofiterii. Regulat [primeam] acelasi raspuns: «Nu putem, nu putem, nu putem». Deodata, ne trezim de unde era planificat pana in 1965, planul era prins cu repartizarea tuturor unitatilor de adus aceste mijloace, ne trezim anul trecut cu o telegrama prin care ne spune: «luati tot acum». intre timp, mai aflasem si noi unele lucruri, ca era de mult, era altceva in … mult perfectionat, mult superior acestor mijloace [pe] care vroia[u] sa ni le plaseze (subl.n.)”.

La randul sau, generalul-maior Laurentiu Cupsa a declarat la reuniunea din 4-6 mai 1964 a aparatului de partid din armata urmatoarele:

„Se punea problema ca sa cumparam o serie de complexe de rachete, in tabelele in care erau enumerate reperele, respectiv toate materialele, dupa ce fusesera batute la masina, ni s-au prezentat spre semnare (sic!). Noi am scos de acolo 30 de repere [pe] care vroiam sa le facem la noi, mai ales ca luasem masura ca puteam sa facem acest lucru, sa le fabricam la noi in tara. Dupa doua zile, dupa ce s-au rebatut tabelele la masina, nu numai ca au aparut si acestea din nou pe care noi le scosesem, dar mai aparusera si altele, adica treaba vine cam asa [:] «pune-le la prostii astia sub nas orice, astia semneaza si dau banii».

Pe de alta parte, in mod insistent ni se recomanda[u] anumite piese, utilaje pe care noi nu avem nevoie (sic!). insa l-am intrebat «la ce sunt bune tot in cadrul complexelor de rachete?». Si ni s-a spus «nu stim, sa ne interesam si noi», respectiv inginerii care le ofereau.

La sfarsit, dupa o saptamana, ne-a dat un raspuns ca sa spun asa, de-a dreptul de ras. Spune [:] «nu stiu la ce va foloseste, dar va rog sa ma credeti ca va este foarte necesar». In sfarsit, noi pana la urma nu l-am luat, dar tovarasi, vreau sa raportez ca si cu utilajul acesta, un carucior care are 6 roti, de dimensiunile unei roti de bechie de la un avion, mici de tot si este de metal costa cat 3 Moskvici-uri (autoturisme – nota P. Opris) in bani, in valuta (sic!).

Noi am refuzat sa le cumparam in 1963, am spus ca le facem la noi in tara, pana la urma si-au dat seama ca nu o scot la capat si au zis: «Voia dv., banii dv.». Asta vream si noi in fond. […] Un caz deosebit, de fapt a fost ridicat si de ceilalti tovarasi, il constituie repararea complexelor de rachete pe care le avem noi. Noi suntem in al treilea an de cand cerem literatura, ca sa poata sa fie reparate.

Cu toate ca s-a trimis dupa insistenta indelungata in URSS o grupa de 12 insi, ca sa invete sa repare, ei au primit acolo numai cateva consultatii si le-au dat consultatii in toate partile, intr-un singur loc nu i-a bagat, tocmai acolo unde era bancul de proba pentru rachete. Se pune intrebarea: «De ce i-a mai chemat acolo?».

In ceea ce priveste exploatarea acestor complexe, si noi intampinam aceleasi greutati din cauza lipsei de intelegere, deocamdata sa-i zicem ca este lipsa de intelegere, cu toate ca ar putea fi denumita si altfel, si aceste complexe desigur nu ar putea sa fie in permanenta capacitate de lupta daca nu se intelege ca trebuiesc pregatiti specialisti si trebuie date piese de schimb ca sa poata sa fie reparate la timp”.

In final, se cuvine sa amintim ca liderii politici si militari din N.A.T.O. cunosteau la sfarsitul anului 1960 faptul ca doar patru state membre ale Organizatiei Tratatului de la Varsovia detineau sisteme de rachete antiaeriene S-75 „Dvina” (SA-2 „Guideline”, in codul N.A.T.O.): Uniunea Sovietica, Republica Democrata Germana (sase pozitii de tragere confirmate – la Glau, Jüterbog, Damm, Rauen, Klosterfelde si Proetzel), Bulgaria (trei pozitii de tragere descoperite la periferia Sofiei) si Albania (o pozitie de tragere situata in imediata apropiere a orasului Durres).[5] Un an mai tarziu, intr-un document N.A.T.O. se preciza faptul ca armatele ungara si romana au primit sisteme de rachete S-75 „Dvina”.

Acestea au fost prezentate cu ocazia sarbatoririi „Zilei Eliberarii”, in cadrul paradelor militare de la Budapesta (4 aprilie 1961), respectiv Bucuresti (23 august 1961). Totodata, expertii N.A.T.O. considerau ca armata romana avea cel putin sapte sisteme de rachete SA-75, iar armata ungara ar fi avut in jurul Budapestei 10 pozitii de tragere pentru instalatii de acest tip, dintre care doua erau deja operationale.[6]

Informatiile respective pot fi confirmate cu ajutorul a doua documente romanesti. De exemplu, in luna septembrie 1960, Gheorghe Gaston Marin a precizat astfel: „Pentru imbunatatirea calitativa a apararii antiaeriene a tarii, pana in anul 1965, armata romana sa fie inzestrata cu patru regimente de rachete pamant-aer […] Dotarea apararii antiaeriene a tarii cu mijloace de artilerie antiaeriana clasice nu asigura o acoperire eficace a teritoriului tarii fata de mijloacele moderne de lupta. Pentru a asigura acoperirea unor obiective politico-economice importante, este necesar sa se importe 3 divizioane tehnice si 15 divizioane de foc, pentru a realiza pana la sfarsitul anului 1965 un numar de 4 regimente de rachete pamant-aer (subl.n.)”[7].

Intr-un alt document (28 februarie 1961), generalul Leontin Salajan a propus Comitetului Central al P.M.R. sa se intervina la Ministerul Apararii al URSS „pentru a trimite in Republica Populara Romana un specialist cu experienta, de preferinta cu gradul de general, in conditiile prevazute in acordul incheiat intre URSS si RPR in legatura cu specialistii militari […] in scopul acordarii de ajutor calificat comandantului apararii antiaeriene a teritoriului si comandantului artileriei antiaeriene”.

Ofiterul respectiv trebuia sa se alature celor doi consilieri sovietici care se aflau deja in Romania si care urmau sa-si desfasoare activitatea in cadrul primului regiment romanesc de rachete pana la sfarsitul anului 1961 – cu scopul de „a ajuta in organizarea, pregatirea si intrebuintarea tactico-operativa a rachetelor antiaeriene si nevoile ce decurg de exploatare si intretinere la infiintarea unitatilor in urmatorii ani (1962-1963 – n.a.)”[8].

In acelasi raport, ministrul Fortelor Armate a propus trimiterea in U.R.S.S. a generalului-maior Laurentiu Cupsa si a colonelului Laurian Medvedovici la un curs de pregatire de trei luni „pentru insusirea si intrebuintarea complexului de rachete antiaeriene SA-75″[9].
—————————————————————–
[1] Cf. John Ranelagh, Agentia. Ascensiunea si declinul C.I.A., Editura BIC ALL, Bucuresti, 1997, p. 276-285; 680-681.
[2] Pentru o prezentare edulcorata a operatiunii respective, caracteristica serviciilor secrete, vezi Vasili Mitrokhin, Christopher Andrew, Arhiva Mitrokhin. KGB in Europa si in Vest, Editura Orizonturi, Editura Sirius, Bucuresti, 2003, p. 184-185.
[3] Petre Opris, Industria romaneasca de aparare. Documente (1950-1989), Editura Universitatii Petrol-Gaze din Ploiesti, 2007, p. 172-173.
[4] Arhivele Nationale Istorice Centrale (in continuare: A.N.I.C.), fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. 56/1960, f. 2; 4; 6; 7-8; 15-20. Armata romana a primit in inzestrare, in anul 1959, sase tancuri T-54 A, insa greutatile inregistrate in asigurarea pieselor de schimb si a reparatiilor au determinat conducerea Ministerului roman al Fortelor Armate sa propuna in anul 1962 schimbarea acestora cu tancuri T-34 85. in luna ianuarie 1963, trei specialisti romani au fost trimisi in Polonia, Bulgaria si Cehoslovacia, cu scopul de a analiza ofertele de schimb ale acestor state. Totodata, Romania a renuntat la achizitionarea de tancuri T-54 A in favoarea T-55. Pentru detalii, vezi Gavriil Preda, Petre Opris, Romania in Organizatia Tratatului de la Varsovia. Documente (1954-1968), vol. II (1962-1968), Institutul National pentru Studiul Totalitarismului, Bucuresti, 2009, p. 100.
[5] USAREUR Intelligence Estimate – 1961 (U), Headquarters United States Army Europe, Office of the Deputy Chief of Staff Intelligence,

[6] Office of the Deputy Chief of Staff Intelligence, http://www.isn.ethz.ch/php/documents/collection_7/docs/nbb27_part3.pdf
[7] A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. 56/1960, f. 1; 4.
[8] Idem, dosar nr. 10/1961, f. 4.
[9] Ibidem.

Sursa: Art-emis

Adauga un comentariu!

Apăsaţi aici pentru a anula un răspuns.

Nume (necesar)

E-mail (necesar dar nu va fi publicat)

Website

CAPTCHA Code *

Marius Șerban Odată cu intrarea într-o nouă stare de criză, după ce tocmai am ieșit din una de alertă, pentru că, nu-i așa, starea de continuă criză este singura formulă prin care mai poate fi controlată cât de cât o populație debusolată, anomizată, se vântură tot felul de versiuni de proiecte de lege, prin care, […]

Cele mai multe dintre evenimentele majore ale ultimelor decenii au venit ca reactie la un eveniment precedent, de multe ori fals, o provocare menita a pregati opinia publica pentru ceea ce va urma. Comentatorii politici numesc astfel de evenimente inscenate – false flag – un steag fals. Cele mai clare exemple de atacuri inscenate sunt […]

“Alegerile” europarlamentare 2019, in fapt un jalnic exercitiu pseudoelectoral, reflecta cat se poate de clar faptul ca Romania este un stat esuat fara posibilitatea practica de a-si mai reveni. Asistam, de fapt, la o batalie intre diversele factiuni din serviciile secrete romanesti, in fapt doar niste reminiscente bolsevico-securistoide sau neomarxiste extrem de toxice, simple anexe […]

Michael Thomas “9/11 was an Anglo-American black operation executed in collusion with Israeli Secret Services and Saudi Arabian financiers.” — 9/11 Investigator. Undoubtedly the 9/11 attacks on New York City and Washington DC are the most misrepresented by officialdom in US history. Whereas the assassination of John F. Kennedy is now understood to have been […]