Motto: Traiasca pacea in lume, sa fie pace in lume si porumbelul acesta sa pluteasca deasupra tuturor! “(Adrian Paunescu) Indiferent pe ce post de televiziune ajungi, vezi acelasi lucru – ca a murit un mare poet (Realiatea titreaza “A murit poetul”, de-ti vine sa te gandesti, Doamne fereste, la Mircea Dinescu!), ca e o dimineata plina de durere. Ma rog, de la o fatuca de la Realitatea, aflam ca a murit un mare actor… A fost, cumva, si actor, in felul lui. Si suntem siguri ca asa este, din moment ce ne-a vorbit cu patos despre aceasta trecere in nefiinta chiar si analistul economic Niels Shnecker (sper ca am scris bine numele acestui crestin roman), de data asta, in calitate de gazda, la Antena 3. Oare suntem inconjurati doar de degenerati, sau, pur si simplu, am innebunit noi?! De la Realitatea mai aflam, de la invitatul permanent cu nume si figura infricosatoare, domnul psiholog Hanibal (sic!) Dumitrascu ca este normal ca Adrian Paunescu a murit pentru ca Dumnezeu ii iubeste si ii ia la El pe oamenii buni.

Daca este asa, ne intrebam si noi cu sinceritate: pe cand ne putem astepta ca Dumnezeu sa ia la El si alte personalitati de geniu ale neamului romanesc, oameni buni, precum domnul Iliescu, domnul Nicolaescu sau, de ce nu, domnul Theodorescu sau domnul Piersic?! Nu de alta, dar ar cam fi timpul, dupa 20 de ani sa aruncam in sfarsit la gunoi demagogia bucolic-naturalista si superficialitatea penibila politica si culturala care ne-a sufocat in ultimii 20 de ani. Ar cam fi timpul sa deschidem larg fereastra (sau sa ne rugam la Dumnezeu sa ne-o deschida) si sa incepem sa ne obisnuim sa respiram aer curat. Va fi un exercitiu greu, insa, deosebit de necesar, pentru ca altfel riscam sa murim cu totii. A sosit timpul pentru Esalonul III care a tot stat pana acum la incalzire. Este timpul sa straluceasca la adevaratul potential elitele din noul val – Liiceanu, Adrian (Gura)de Aur, Plesu, Florin Salam, Patapievici, Guta, Cartarescu…

Ce sa mai zicem de bietul Victor Socaciu, pe care Dumnezeu nu prea l-a inzestrat nici cu har, nici cu inteligenta, ci doar cu slugarnicie, in spiritul vremurilor la care face referire, in care s-a format ca si parintele sau spiritual: “Romania pierde in acesta dimineata o nestemata pe care a slefuit-o sute de ani si pierde o personalitate care s-a instalat in fotoliul de reprezentativitate a unei epoci”. In naivitatea sa, domnul Socaciu are dreptate, pentru ca, nu-i asa, marile adevaruri sunt rostite de Dumnezeu prin gura copiilor.

Ce sa mai, un adevarat cor al bocitoarelor, lipsite de simtul ridicolului, cu o exprimare bombastica si patetica. Cred ca Paunescu gusta circul asta de acolo de unde a ajuns intre timp si vede ca a lasat aici discipoli care au mai prins cate ceva de la el…Asa sunt oamenii: unii vor sa uite iar altii nu pot sa uite…Lupta noastra cu Raul, Mizeria si Impostura este, inca, una dura!

Paunescu chiar a reprezentat, din pacate pentru noi, un simbol, nu doar pentru generatia sa, dar si pentru cele care au urmat. Un simbol al populismului dus la extrem si al slugarniciei gretoase fata de mai marii comunisti care s-au perindat pe la conducerea tarii. Intr-un fel, Paunescu a fost un Brucan-Brukner, un Rautu-Oigestein sau un Roman-Neulander al ultimilor 20 de ani de incremenire morala si intelectuala in stereotipii de gandire oligofrena, pseudo-nationalista si bucolic-superficiala, promovata de aceasta rasa de spalati pe creier. El a trasat “reperele morale” ale Romaniei Neokominterniste, singura sa preocupare constanta fiind autoreferentialitatea in ceea ce priveste cultul personalitatii inca din timpul vietii, ca la faraoni sau ca la kominternisti.

Imi aduc foarte bine aminte ca undeva dupa anii 1992, cand Paunescu a fost reactivat, o scriitoare afirma la postul public de televiziune ca “suntem niste circari!”, din moment ce-i permitem unui astfel de personaj sa se mai afirme public. Saraca de ea, nu stia atunci cam cat de atotputernica era fratia kominternista.

Noi, poporul roman adevarat, suntem vinovati ca nu am avut puterea sa aruncam aceste personaje in hardaul de laturi al istoriei acum 20 de ani si L-am lasat pe Dumnezeu sa faca acest lucru. Va exista, insa, o reparatie morala, una eterna, din fericire – cele cinci camioane de Opere ale Marelui Poet (ca era, intr-adevar mare) vor fi topite pentru a se face rost de hartie pentru reviste glossy, pentru care cererea este in crestere.

Un singur lucru mai trebuie punctat. Acesti comunisti, pur si simplu, nu au constiinta naturii lor efemere (ex. Ultima poezie – Dă-mi, Doamne, viaţă, încă nişte ani / Şi ţării mele minima dreptate!”). Ei se simt eterni (vezi ultima declaratie a lui Paunescu), simt ca “misiunea”lor pe pamant are o importanta capitala, astfel ca moartea nu poate fi niciodata foarte aproape.

Acest lucru ne-a fost dezvaluit de Marele Poet chiar de pe patul de spital cand ne spunea ca nu-i vine sa creada ca va muri. Cred ca si altii din gasca penala neokominternista gandesc la fel. Cred ca si Iliescu se crede etern, crede ca prin activitatea sa “politica” si-a castigat dreptul la eternitate.

Ceea ce este, cu adevarat, socant pentru Marele Poet este raportarea sa extrem de superficiala la aceasta Mare Trecere care este moartea. In loc sa-si incheie demn si grav socotelile cu viata in propria sa intimitate, Marele Poet ne trimitea bezele de pe patul de spital – poeme lungi (flecareala ieftina, mobilizatoare), superficiale si gretos de populiste, asa cum a facut toata viata lui. Deci, transformarea comunistului, chiar si in conditii extraordinare, este absolut imposibila…

Scapa-ne Doamne de “valorile” acestui neam binecuvantat(Ne parasesc valorile – Ion Iliescu-n.r.), ca doar la Tine ne-a mai ramas speranta! Ajuta-ne sa ne obisnuim sa respiram, in sfarsit, aer curat!

Adrian Păunescu a scris în 31 octombrie, de pe patul de spital, poezia “De la un cardiac, cordial”, un mesaj în care îndeamnă oamenii să-şi poarte de grijă, să-şi păzească “şi inima, şi gândul”, formula de final fiind “Dă-mi, Doamne, viaţă încă nişte ani / Şi ţării mele minima dreptate!”. (dovada clara, mai putin evidenta decta dovada vie, a unui instinct de conservare extrem de robust, cam ca tancurile T34-n.r.)

Fiul poetului, Andrei Păunescu, a acceptat ca poezia, care a fost dată doctorului Şerban Brădişteanu – şeful Clinicii de chirurgie cardiovasculară a Spitalului de Urgenţă Floreasca, unde Adrian Păunescu se află internat, să fie făcută publică (ca si cum nu asta era ideea, tentatia exhibarii este coplesitoare in acest caz-n.r.).

Redăm integral poezia semnată Adrian Păunescu, în “31 octombrie 2010, Bucureşti, Spitalul de Urgenţă «De la un cardiac, cordial»”:

“De-aicea, de pe patul de spital / Pe care mă găsesc de vreme lungă,
Consider că e-un gest profund moral / Cuvântul meu la voi să mai ajungă.
Mă monitorizează paznici minimi / Din maxima profesorului grijă,
În jurul obositei mele inimi / Să nu mă mai ajungă nicio schijă.
Aud o ambulanţă revenind / Cu cine ştie ce bolnav aicea,
Alarma mi se pare un colind / Cu care se tratează cicatricea.
Purtaţi-vă de grijă, fraţii mei / Păziţi-vă şi inima, şi gândul,
De nu doriţi să vină anii grei / Spitalul de Urgenţă implorându-l.
Eu vă salut de-a dreptul cordial / De-a dreptul cardiac, precum se ştie,
Recunoscând că patul de spital / Nu-i o alarmă, ci o garanţie.
Vă văd pe toţi mai buni şi mai umani / Eu însumi sunt mai omenos în toate,
Dă-mi, Doamne, viaţă, încă nişte ani / Şi ţării mele minima dreptate!”.

Pupincurisme kominterniste sincere in felul lor, din partea unor suflete-pereche (o scurta si palida mostra):

“Este o veste teribila. Ma asteptam la ea. Adrian Paunescu a trait viata din plin. A fost un patriot in sensul cel ma adanc al cuvantului. Pentru foarte multi tineri, care acum nu mai sunt tineri, el a reprezentat un ghid. Boala l-a schimbat pentru ca suferea”, a declarat vineri dimineata, criticul a toate cele, unul dintre putinii alogeni pur sange care ne-au mai ramas, Razvan Theodorescu, fost ministru al Culturii.

“A fost voia lui Dumnezeu sa ii ia pe cei mai buni dintre noi. El a fost ca un frate siamez pentru mine. Ne stiam din 1964, am fost uniti in zona inimii. Din 1992, de cand am intrat amandoi in Senatul Romaniei vorbeam zilnic la telefon. Medicul Bradisteanu mi-a spus inca de alaltaieri ca erau pe punctul sa renunte, insa i-am spus, l-am implorat sa nu renunte”, a declarat poetul spitalelor si penitenciarelor, Corneliu Vadim Tudor.

“Paunescu a fost ca un fenomen natural, cum este o furtuna sau o ploaie sau un cutremur. Un mare talent care si-a subminat propriul talent prin viata sa iesita din comun. A fost primul scriitor care s-a certat cu Nicolae Ceausescu. Cu doua zile inainte sa intre in spital mi-a telefonat si mi-a zis Mircea, uite iti dau un telefon sa iti spun ca imi este dor de cel ce erai odinioara”, a aratat, un alt poet-nepereche, capitalistul de stanga, Mircea Dinescu.

“Adrian Paunescu ramane in inimile romanilor si chiar daca trupul lui va ajunge in tarana, o steluta va rasare acolo in Univers, iar Paunescu va straluci ca un Luceafar. Cel mai important e ca o steluta va rasare acolo in Univers, iar Paunescu va straluci ca un Luceafar. Cel mai mare poet contemporan al nostru: Adrian Paunescu. Dumnezeu sa il ierte!”, a declarat rapsodul Tudor Ghoerge la Antena 3.

“Aparţine generaţiei Nichita Stănescu, a fost un poet care de la început s-a exprimat critic, a fost un poet militant, un poet cetăţean(…) A fost pe nedrept considerat un cântăreţ de curte, el a fost o voce critică. Ne părăsesc multe valori. Adrian Păunescu va rămâne ca o voce puternică, va rămâne cu tot ce a fost lumină în viaţa şi creaţia lui. (. ..) Era prolific, era capabil într-o singură noapte să umple sute de pagini cu poezia lui”, a declarat Ion Iliescu pentru Realitatea TV. “, este, de parere, Ion Iliescu, neokominternistul care a integrat Romania in Comunitatea Tarilor Bananiere.

PS: Suntem siguri ca Maestrul s-a dus intr-un loc unde poeziile populiste sunt unanim apreciate, unde oamenii sunt suflete pereche, respectiv zombie spalati pe creier cu orientari de extrema stanga care se dau in vant dupa metalimbajul naturalist, bucolic, insufletitor. Ar fi interesant de vazut daca consoarta porcofana a Marelui Poet poate face acum, ca i-a murit protectorul, puscarie, ca orice om obisnuit din tara asta, pentru cei trei oameni pe care i-a omorat cu crasa superficialitate in anul 2004. Este un test in ceea ce priveste functionarea, chiar si tardiva, a institutiilor din Romania.

Adauga un comentariu!

Apăsaţi aici pentru a anula un răspuns.

Nume (necesar)

E-mail (necesar dar nu va fi publicat)

Website

CAPTCHA Code *

– Domnule profesor, omenirea a marcat, în acest an, împlinirea unui secolde la declanşarea Primului Război Mondial. Cum aţi caracteriza, în câteva cuvinte, acest sinistru al istoriei, care a provocat moartea a circa 17milioane de oameni? Sigur că, în esenţă, ne gândim la numărul de morţi şi la uriaşele distrugeri materiale. Dar, în ce priveşte […]

Oamenii pot să se vindece într-adevăr în biserici atunci când ating sfintele moaşte sau sanctuarele. Oamenii de ştiinţă din Petersburg au dovedit-o şi au descoperit şi mecanismul “material” al acestui fenomen divin. “O rugăciune este un remediu puternic”, spune Valeri Slezin, şeful Laboratorului de Neuropsihofiziologie al Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Psihoneurologică Bekhterev din Petersburg […]

Ceea ce stim despre avangarda literara, artisica in general, este ca ea reprezinta factorul dinamic in miscarea artei, ca are rolul noului fata de vechi, ca este deschizatoare de drumuri, precursoare a artei viitorului, sondand noi cai de exprimare, impulsionand cursul literaturii, al artei, spre noi orizonturi, respingand traditia ca factor fosilizant, retrograd. Din acest […]

La sfarsitul anului trecut, Cotidianul a publicat poate cea mai completa sinteza a evenimentelor din decembrie 1989, realizata de unul dintre cei care a fost in miezul problemei. Noi am publicat prima parte, sub titlul: Decembrie 1989: Atacul Ungariei asupra Romaniei vazut de serviciile secrete romanesti (I). “Neorevizionismul ungar a devenit vârful de lance al […]