Sustine Bad Politics
arhiva stiri
starea vremii
octombrie 29, 2020, 6:41 am
Noros
Noros
13°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 93%
Vânt: 0 km/h VNV
Răsarit: 6:49 am
Apus: 5:09 pm
 
ANUNTURI UMANITARE
Editorialele editiei
Aristocratia taraneasca (Victor Roncea)
Aciduzzul | 29 iunie, 2010 | 0 comentarii | 112 vizualizari |
(1 voturi )

Clasa ţărănească este singura aristocraţie de tipar universal din istoria omenirii. Felul ţărănesc de a fi întruneşte toate cele cinci trăsături ale unei aristocraţii prototipice. Mai întâi conservatorismul. Ţărănimea este clasa conservatoare prin excelenţă. Nici una dintre aristocraţiile istorice n-au cunoscut atât de complet ştiinţa conservării învăţăturilor primordiale din care se compune memoria de substrat a omenirii precum clasa ţărănească. Strâns legat de atitudinea conservatoare este impulsul de a transforma lumea prin perfecţionare, nu prin revoluţii. Ţăranul este reacţionar, nu revoluţionar. El a îmbunătăţit starea lumii prin perfecţionări repetate, mereu şi mereu reluate, ca în ştiinţa şi tenacitatea şlefuirii, nu prin inovaţii incontinente.

Constantin Brâncuşi, mărturiseşte Petre Pandrea, a primit într-o zi vizita lui Erik Satie, care venise să-i împărtăşească bucuria încredinţării unei comenzi din partea Operei Mari din Paris, ceea ce era semnul suprem al faimei. Brâncuşi l-a întâmpinat îngândurat şi atât de concentrat că părea cu totul extras din lume, încât prietenul său l-a întrebat pe marele sculptor asupra motivului acelei stări.

La aşteptarea încordată a lui Satie, în cele din urmă, Brâncuşi i-a făcut această confesiune cu privire la motivul concentrării sale: „De câteva zile mă străduiesc să scot o umbră de pe Măiastra (e vorba de celebra sculptură brâncuşiană, Pasărea Măiastră, n.n., I.B) şi nu reuşesc”. La nedumerirea lui Satie, Brâncuşi a adăugat: „Printr-un punct trec un miliard de linii. Eu trebuie să scot una anume…”.

După momentul acela, Erik Satie a renunţat la comanda primită, care i-ar fi adus gloria zilei, devenind în schimb marele compozitor cunoscut. Înţelesese că marea performanţă este rodul tenacităţii marilor şlefuitori, atestată din neolitic şi până la genialul sculptor. Această artă a şlefuirii caută în miliardul de linii exact pe aceea care poate să scoată o umbră. Operaţiunea aceasta poate să treacă de la o generaţie la alta, şi continuitatea ei atinge uneori durata seculară a marelui ciclu istoric.

Cunoaştem cu toţii exemplul uneia dintre aristocraţiile istorice ale Europei occidentale care a susţinut un proiect de 400 de ani, interval echivalent marelui ciclu columbian, fără de care Europa modernă ar fi incomprehensibilă, căci, dacă generaţia aceasta columbiană, de patru ori seculară, n-ar fi sporit de 30 de ori raza de cuprindere a Europei, cu spaţiul maritim cucerit pe urmele marilor explorări geografice, Europa Nova n-ar fi prins niciodată contur. Însă lucrarea aceasta, comparabilă în privinţa tenacităţii şi a reluării aceleiaşi operaţiuni cu opera marilor şlefuitori din toate timpurile, a fost rodul unei aristocraţii istorice.

Acesta este înţelesul atitudinii conservatoare şi deopotrivă şlefuitoare, şi nici o altă clasă aristocratică din istorie n-a ridicat o atare atitudine la pragul arhetipalităţii, precum a făcut-o clasa ţărănească. În al doilea rând, ţăranul arată un cult nestrămutat în tot şi în toate şi, prin aceasta, el devine cel mai adânc păstrător de cultură. Cultul, în toată policromia lui, este rădăcina culturii. Nu există cultură în afara cultului şi nu există formă a cultului care să-i fie străină ţăranului.

Clasa ţărănească a participat, aşadar, la actul creator şi păstrător al culturii universale a umanităţii, pe care se fondează toate civilizaţiile istorice. Vorbim de cultură acolo unde putem proba prezenţa cultului. Cultura vieţii se întemeiază pe cultul vieţii, la fel cultura în faţa morţii are ca rădăcină cultul marii treceri, tot astfel arta vorbirii are ca rădăcină cultul cuvântului, cultura familiei este de neconceput în afara cultului familiei etc. În toate formele cultului, clasa ţărănească excelează prin elementaritate, simplitate, universalitate.

Ea a conservat cultura, căci a conservat rădăcinile ei, adică toate modalităţile de manifestare ale cultului. Nu există un alt „loc spiritual” în care să regăsim o aşa de completă depozitare a cultului şi deci a culturii ca lumea ţărănească. Există o teză de doctorat susţinută la Paris în domeniul antropologiei cu titlul acesta: Mourir a l’ombre du Carpates, în care este analizat, în fastuoasa şi tragica lui strălucire, cultul morţii în lumea de vârstă multimilenară a ţăranilor din jurul Carpaţilor, atestându-se nu doar autohtonia acestui neam ţărănesc din Carpaţi, dar şi legătura sa cu timpul primordial, cu acel illud tempus atestat de scenariul divin al vieţii, aşa cum este el depozitat în practicile arhaice ale acestei lumi străvechi. Cultul şi cuprinderea universalului (universalismul cultural ţărănesc) sunt, iată, alte două trăsături ale aristocratismului ţărănesc.

Această caracteristică de clasă depozitară a substratului culturii universale a omenirii pe care o putem proba pentru toate ţărăniile planetei este strâns corelată cu cealaltă trăsătură a unei aristocraţii: investitura divină. Toate aristocraţiile îşi extrag legitimitatea din ideea investirii divine. Clasa ţărănească nu pretinde nimic pentru legitimitatea sa, ea este mărturisită ca atare de către Însuşi Dumnezeu în Sfânta Carte, în Biblie. Se află spus, la Cartea Facerii, că Dumnezeu a dăruit lumea, la creaţie, oamenilor pământului, adică ţăranilor. Ei sunt aceia care au primit lumea ca s-o folosească şi s-o stăpânească, sub tripla ei folosinţă: folosinţa pământului, a plantelor şi a animalelor.

„Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie. Şi Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi”. Apoi a zis Dumnezeu: „Iată, vă dau toată iarba ce face sămânţă de pe toată faţa pământului şi tot pomul ce are rod cu sămânţă în el. Acestea vor fi hrana voastră. Iar tuturor fiarelor pământului şi tuturor păsărilor cerului şi tuturor vietăţilor ce se mişcă pe pământ, care au în ele suflare de viaţă, le dau toată iarba verde spre hrană. Şi a fost aşa” (Fa 1, 26-30). Dumnezeu i-a dăruit lumea creată ţăranului, care tocmai prin această calitate a lui, de om al pământului al vegetaţiei şi al apelor, nu de om al mediilor artificiale de viaţă pe care le numim civilizaţii şi oraşe, are un atestat divin.

Omul pământului, al vegetaţiei şi al apelor are investitură divină, încât putem vorbi despre această clasă a oamenilor pământului ca despre singura care a primit investitură de clasă stăpânitoare de la Dumnezeu, ceea ce este trăsătura arhetipală a aristocraţiei prototipice. Omul ţărănesc este aristocratul divin, adică aristocrat în chipul voit de Dumnezeu. Pe toate celelalte forme de stăpânire ivite în istorie Dumnezeu le-a îngăduit, nu le-a investit, cum şi aflăm din Cartea Regilor.

Dumnezeu a îngăduit poporului să-şi aleagă rege, după ce i-a arătat că acela devine stăpân prin voia poporului şi cu toate urmările bune şi rele ale unui atare legământ, nu de la Dumnezeu. Iată ce ne spune scrierea sfântă la I Regi, 8: 7, 10, 19, 21: «Şi a zis Domnul către Samuel: „Ascultă glasul poporului în toate câte îţi grăieşte; căci nu pe tine te-au lepădat, ci M-au lepădat pe Mine, ca să nu mai domnesc Eu peste ei… Şi a spus Samuel toate cuvintele Domnului poporului care îi cerea rege… Poporul însă nu s-a învoit să asculte pe Samuel, ci a zis: „Nu, lasă să fie rege peste noi. … Iar Domnul a zis către Samuel: „Ascultă glasul lor şi pune-le rege!”»

Vedem, iată, că regalitatea este rodul în-voirii lui Dumnezeu nu al iniţiativei divine. Poporul este cel ce voieşte rege, Dumnezeu doar se în-voieşte. Numai ţăranul este stăpân prin iniţiativă divină, adică este aristocrat la modul absolut, aristocrat divin. Aristocraţia ţărănească este atestată şi de capacitatea unică pe care numai ţăranul o are, aceea de a comunica prin tăcere, aidoma marilor iniţiaţi. Arta tăcerii şi a comunicării prin dramaturgia tăcerii sunt unice, fără de egal, semn al excepţionalismului şi al singularităţii insului aristocratic.

Aristocratismul lumii ţărăneşti este atestat şi prin calitatea ei de creatoare şi păstrătoare a substratului de spiritualitate universală conservată în forme orale, în frunte cu învăţăturile sapienţiale ale proverbelor, cu marea creaţie folclorică, cu extraordinara „bibliotecă a oralităţii condensate” (simboluri şi mituri), cu paremiile, cu farmacopeea populară, redescoperită astăzi cu uimire, cu arta culinară fără de egal, în ciuda luxurianţei de rafinamente ale bucătăriei urbane, pe cât de sofisticată, pe atât de nesănătoasă (cu periculoasele E-uri încorporate, spre a procura, într-un chip aşa de artificial şi cu totul dăunător, nuanţarea gustului) etc. etc.

Lumea ţărănească ni se vădeşte astăzi, la ceasul dispariţiei sale forţate, a fi aristocraţia universală a planetei pe care au încercat zadarnic s-o concureze aristocraţiile istorice. Faptul dispariţiei aristocraţiei ţărăneşti este cea mai mare ameninţare sufletească pentru specia umană. Când în lume nu vor mai fi ţărani, omenirea va candida la înfrângeri definitive, spune un scriitor. Vai de statele care au consimţit în chip sinucigaş la ideologia războiului contra lumii şi a universurilor ţărăneşti.

Statul român de astăzi se încadrează, din păcate, în clasa statelor antiţărăneşti. Întregul său aparat instituţional, ideologiile revoluţiilor incontinente, etosul din care se nutresc impulsurile „strategice” ale clasei oamenilor birourilor, ale intelighenţiei şi ale elitelor politice, care-şi fac veacul superfetând ca grăsimile peste popoarele până ieri ţărăneşti, toate se adaugă la marea secetă a pustiirii ogorului şi deopotrivă a sufletului. Omenirea parcurge, se pare, ultima fază din lungul război de 500 de ani, declanşat în zorii modernităţii împotriva aristocraţiei ţărăneşti, cu efecte devastatoare asupra zestrei antropologice a omenirii în întregul ei.

Civilizaţiile şi imperiile care au dus acest război până la capăt au fost, în cele din urmă, înfrânte prin aberaţia unui asemenea imbold. Primii războinici împotriva oamenilor pământului au fost cei ce-au crezut că vor izbândi să ridice un turn până la cer, nu sub cer, ci până la cer. Turnul trufiei este opera omului urban, cum vedem, nu a omului ţărănesc, şi tocmai aceasta a şi adus cea dintâi surpare a pământenilor (după ce decăzuseră din imperiul ceresc prin trufia neascultării, însă aceea a fost căderea lor ca oameni ai Raiului, adică ai unui tărâm care încă nu suferise efectele despărţirii cerului de pământ).

Aceea a fost şi cea dintâi diviziune a omenirii în cele două mari clase: a) oamenii pământului, cuminţi şi aşezaţi, conservatori şi deci păstrători, ferindu-se de năluciri şi de orgolii care usucă sufletul cu dogoarea lor şi b) oamenii turnurilor trufiei, care au voit să se înstăpânească ei asupra cerului şi a pământului, dincolo de voia lui Dumnezeu, deopotrivă peste cele cereşti şi peste cele pământeşti, năzărindu-şi că ar fi cu putinţă să devină stăpâni de suflete, adică de ceea ce nu este de la ei, căci este de la Dumnezeu direct.

Stăpânitorii de suflete nu pot da niciodată aristocraţii. Ei pot da mari dictatori, pot croi imperii şi civilizaţii, pot fi stăpânitori vremelnici peste popoare, dar nu pot fi stăpâni peste cele ce sunt de la Dumnezeu şi la Dumnezeu: sufletul şi timpul. Ei pot croi civilizaţii de o mie de ani, dar nu pot dobândi eternitatea.

Ţăranii n-au croit imperii de o mie de ani, dar au dobândit eternitatea. Ei au devenit stăpânitori de la Dumnezeu, nu de la oameni. Cu ei a lucrat Dumnezeu de la Facere şi va lucra cu ei până la marea apocalipsă. Dacă ei n-ar mai fi, am avea unul dintre semnele sfârşitului de pe urmă, chiar dacă nu ne-ar fi îngăduit accesul la calendarul veacului de pe urmă. Imperiile şi civilizaţiile pot avea aristocraţiile lor istorice. Dumnezeu are propria Sa aristocraţie: ţăranii şi lumea după chipul lor. Dumnezeu a binevestit chipul acesta atunci când a îngăduit înfiriparea lui măiestrită printr-o operă şlefuită pe care a păstrat-o tocmai lutul şi care se numeşte „Cuminţenia pământului”. Această operă fără de autor cuprinde povestea completă a aristocraţiei ţărăneşti şi ea face parte din aceeaşi familie de documente cu Tablele Legii.

Între Tablele Legii, Cuminţenia pământului şi Evanghelii funcţionează cea mai deplină sinergie de înţelesuri şi de taine dintre cele pe care le păstrează amintirea planetei. Suntem astăzi martorii celei mai încrâncenate străduinţe spre distrugerea acestei sinergii dumnezeieşti. Să fie aceasta opera de pe urmă a unui demon mut? Ea este în derulare în zilele noastre, dar triumful va fi al lui Dumnezeu spre triumful celor voite cu lucrarea Sa proniatoare în frunte cu ţăranii care s-au adăugat, se pare că fără de rest, aristocraţiei din cer. (Prof Ilie Badescu / Revista Clipa)

Sursa: Victor Roncea

Adauga un comentariu!

Nume (necesar)

Website


*

Editoriale din aceeasi categorie

Autor: Aciduzzul | 26 septembrie, 2020 | 0 comentarii | 47 vizualizari | 3 voturi

In Sectorul 6 din Bucuresti lupta reala la alegerile locale din 27 septembrie se da intre actualul primar Gabriel Mutu de la PSD si Ciprian Ciucu de la PNL-USR-Plus. Inutil de precizat ca ambele personaje sunt la fel de inutile, toxice, fara eficienta manageriala si complet lipsite de carisma. Daca Mutu este recunoscut pentru afacerile […]

Autor: Aciduzzul | 26 septembrie, 2020 | 0 comentarii | 73 vizualizari | 4 voturi

Ciprian Ciucu este, probabil, unul dintre cele mai toxice personaje din asa-zisa politica din Romania. Pentru astfel de indivizi se impune nu doar o verificare atenta din partea DNA, ci chiar introducerea expertizei psihiatrice obligatorii pentru aspirantii la functii politice. Evident, niciuna dintre acestea nu este posibila in actualul context politic. Candidatul PNL sustinut si […]

Autor: Aciduzzul | 7 septembrie, 2020 | 1 comentarii | 70 vizualizari | 4 voturi

Se pare ca, dupa migratia in masa a baronilor si baronasilor PSD catre PNL, partidul din urma a prins din zbor si cateva dintre obiceiurile primului. Asa se face ca, primarul PNL dintr-o comuna obscura din judetul Arges, Albestii de Muscel, Mihai Catalin Manta, s-a gandit sa-si asigure un nou mandat printr-o metoda sigura, validata […]

Autor: Aciduzzul | 24 mai, 2019 | 3 comentarii | 414 vizualizari | 5 voturi

“Alegerile” europarlamentare 2019, in fapt un jalnic exercitiu pseudoelectoral, reflecta cat se poate de clar faptul ca Romania este un stat esuat fara posibilitatea practica de a-si mai reveni. Asistam, de fapt, la o batalie intre diversele factiuni din serviciile secrete romanesti, in fapt doar niste reminiscente bolsevico-securistoide sau neomarxiste extrem de toxice, simple anexe […]

Autor: Aciduzzul | 24 mai, 2019 | 0 comentarii | 301 vizualizari | 4 voturi

Miza “alegerilor” europarlamentare 2019 este, din perspectiva papusarilor locali si a sefilor lor alogeni, una cat se poate de simpla: cati imbecili vor mai fi vrajiti de necesitatea de a-si exercita “dreptul” de vot in numele democratiei, in perspectiva urmatoarelor “alegeri”, prezidentiale, parlamentale si locale. Prostilor, evident, nu le spune nimeni cui foloseste acesta iesire […]

Voturi
Vizualizari
Comentarii
Ofera o donatie
Dacă vrei să contribui și tu, poți dona aici:
fii aproape de noi
Conferinta_AGROstandard
PUB
web design profesionist
Red Moon Media
CAMPANII bp
Atitudine Contemporana
Televiziunea Copiilor
Le Pre
1984 George Orwell
Televiziunea Copiilor
piata BIO
alimente organice
internet manipulation techniques
Adauga banerul de partener Badpolitics pe site-ul tau bad politics
bad politics

2009 - 2020 © BadPolitics