Sustine Bad Politics
arhiva stiri
starea vremii
noiembrie 22, 2017, 10:36 pm
Senin
Senin
6°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 87%
Vânt: 0 km/h N
Răsarit: 7:21 am
Apus: 4:42 pm
 
ANUNTURI UMANITARE
Army/Intelligence
Armata Romana in perioada interbelica
Aciduzzul | 6 noiembrie, 2012 | 0 comentarii | 487 vizualizari |
(1 voturi )

Prof. Univ. Dr. Ioan Scurtu
Armata Romana a avut un rol important in faurirea statului national unitar roman in anul 1918[1]. Intrarea Romaniei in razboi, in august 1916, a stimulat constiinta nationala nu numai din Regat, dar si din teritoriile aflate sub stapaniri straine, iar prin jertfa de sange a ostasilor sai a contribuit la macinarea fortelor Puterilor Centrale si la succesul luptei de eliberare a popoarelor din Austro-Ungaria. Noile realitati geopolitice din Europa au fost ratificate prin tratatele de pace din 1919-1920, care au confirmat unirea Bucovinei, Transilvaniei si Basarabiei cu Romania. Dupa razboi, clasa politica si romanii in general, au trait intr-o stare euforica.

Se considera ca Marea Unire era un act de dreptate istorica, si care era atat de evident, incat nu mai trebuia sa fie demonstrat. Ca urmare, propaganda revizionista ungara, sovietica si bulgara – care contesta apartenenta la Romania a Transilvaniei, Basarabiei si Dobrogei de sud – era cu totul lipsita de temei si deci nu trebuia luata in serios.

Unul dintre putinii carturari si oameni politici romani care a sesisat pericolul propagandei revizioniste a fost N. Iorga care, calatorind mult in strainatate si fiind preocupat de soarta Romaniei, afirma in 1926: „Nu se stie indeajuns ce formidabila e propaganda ungureasca contra noastra astazi si cat de adanc patrunde pretutindeni, ce oameni de seama din toata lumea ajung sa se convinga ca noi suntem niste barbari rapitori, balcanizatorii unor teritorii care revin Coroanei Sfantului Stefan. O sa ne intalnim candva cu rezultatele acestei propagande si o sa ne muscam mainile pana la sange pentru ca facem economii unde nu trebuie”.

Semnalul tras de N. Iorga nu a fost ascultat. In 1940, dupa dictatul de la Viena, Liviu Rebreanu marturisea: „Noi n-am crezut, nimeni nu si-a putut inchipui ca dreptatea romaneasca, ar mai putea fi judecata vreodata. Dreptatea noastra s-a implinit ca rezultat al unui principiu recunoscut de toti, pretutindeni, pentru totdeauna […] Etnice au fost granitele noastre, nu politice sau strategice. De aceea am crezut ca sunt eterne […] Numai cine nu are dreptate trebuie sa se zbuciume, sa minta, sa insele pentru a crea aparenta impotriva evidentei”.

Animati de o asemenea conceptie, guvernantii romani au alocat fonduri derizorii pentru propaganda in strainatate, iar in posturile dipolmatice de atasati culturali au fost trimisi – cu cateva exceptii notabile, Lucian Blaga, Mircea Eliade si inca vreo doi-trei – clienti politici, care nici nu se pricepeau si nici nu erau preocupati sa contracareze propaganda ostila Romaniei.

Mai mult, politicienii romani, obisnuiti inca din evul mediu sa obtina avantaje politice si chiar conducerea tarii lor de la Inalta Poarta, au continuat aceasta practica, inlocuind Istanbulul cu Parisul si Londra. Aproape orice schimbare de guvern era precedata de o ampla campanie in Franta si Marea Britanie impotriva partidului aflat la putere, acuzat ca a creat o stare de tensiune in tara, care era pe punctul de a se transforma intr-o revolutie devastatoare. Ca urmare, Occidentul trebuia sa intervina urgent in Romania, pentru linistirea spiritelor in aceasta zona a Europei.

In aceste conditii, o parte a opiniei publice europene, precum si multi lideri politici au inceput sa dea crezare propagandei ostile Romaniei, apreciind ca acest stat era neviabil, deoarece si-a extins prea mult granitele in 1918. Astfel, politicienii romani, chiar fara voia lor, au contribuit la deteriorarea imaginii Romaniei pe plan international si au dat apa la moara propagandei revizioniste.

Dupa cum bine se stie, principala forta prin care se asigura independenta si integritatea teritoriala a unui stat este Armata. Ca urmare, statul national unitar roman, faurit dupa grele lupte si jertfe, trebuia sa fie aparat de o armata puternica, bine instruita si cu o dotare tehnica adecvata.

Guvernantii romani nu ezitau sa faca declaratii publice privind grija pentru armata, sa dea asigurari ca aceasta era pregatita sa apere fiecare „palma din pamantul Patriei”. S-au inregistrat unele progrese privind industria nationala de aparare. S-au infiintat cateva mari intreprinderi, din randul carora se detaseaza I.A.R.-Brasov, Copsa-Mica-Cugir, Malaxa, Titan-Nadrag-Calan, Voina, s.a. Totusi, accentul cadea tot pe importul de armament si munitii, din Cehoslovacia, Franta, Italia.

Dar, intre propaganda oficiala si realitatea concreta exista o mare discrepanta. Alocatiile bugetare pentru Armata erau printre cele mai scazute din Europa, iar starea materiala si morala a trupei extrem de dificila.

Intr-o nota informativa a Sectiei a II-a a Marelui Stat Major al Armatei datata 23 iulie 1931 se mentiona:

„Corpurile de trupa nu se mai pot aproviziona cu nimic din cauza ca nu au bani, nici nu au credit. Rezultatul acestei stari este:

– Soldatul este rau hranit si pe viitor nici nu se mai stie cum va putea fi hranit, din lipsa de bani si credit.
– Caii slabesc, cei mai batrani se vor pierde din cauza mizeriei fiziologice in care vor ajunge.
– Trupa nu-si primeste solda de o,75 lei pe zi, ceea ce face sa slabeasca disciplina si increderea in institutia armatei, care nu-i poate hrani nici plati.
– Starea igenica a soldatului, intretinerea cazarmilor, echipamentului si materialelor, care se faceau din fondul de intretinere, care nu s-a mai primit din luna aprilie, nu se mai poate face si se ajunge la pierderea unui mare procent de echipament, harnasament si materiale, care nu se mai pot repara la timp, iar soldatul va fi lipsit si de sapunul necesar curateniei sale corporale.
– Ofiterii nu dispun de sumele necesare platii chiriei, intretinerii familiilor lor, achitarii datoriilor in restanta si sunt nevoiti a face noi datorii, implorand bacanii, macelarii, proprietarii de case sa fie amanati cu plata datoriilor”.

Replicand, in 1943, lui Constantin I.C. Bratianu, care elogia politica fata de armata a guvernelor liberale din perioada interbelica, maresalul Ion Antonescu tinea sa-i aminteasca: „Spectacolul dat zilnic in strada de soldatii in zdrente si desculti si de ofiterii destrabalati de demoralizare, nu s-a putut inca uita si nu se va uita niciodata”.

Numeroase sunt documentele care arata ca bugetul armatei – atata cat era – a fost devalizat de unii factori de conducere ai tarii, incepand cu regele Carol al II-lea si camarila sa. inca din 1930, pentru a spori alocatiile bugetare, Carol al II-lea a cerut instituirea timbrului prentru aviatie, aplicat la produsele de larg consum si la actele notariale. Dar, o buna parte a sumelor adunate au avut o alta destinatie.

Astfel, in februarie 1932 s-a realizat un acord intre Carol al II-lea si fosta sa sotie, principesa Elena. prin care aceasta urma sa se stabileasca in strainatate, primind in schimb importante compensatii materiale. Pentru achizitionarea unei vile la Florenta, principesa avea nevoie de 30.000.000 de lei, iar regele i-a cerut ministrului de Finante, Constantin Argetoianu, sa gaseasca o solutie.

Acesta avea sa relateze ca, neputandu-l refuza pe suveran, a decis sa ia 27 de milioane din fondul timbrului pentru aviatie si 3 milioane din fondul pentru incurajarea agriculturii. Ministrul il scuza pe Carol al II-lea, dar nu si principesa, „care s-a aratat si cu acest prilej de o implacabila aviditate baneasca”. Asadar, o buna parte din banii pe care cetatenii ii plateau pentru dotarea armatei romane au fost deturnata de ministrul de Finante la cererea expresa a regelui Carol al II-lea.

Generalul Ion Antonescu, aflat in fruntea Marelui Stat Major, dupa o analiza atenta a situatiei privind utilizarea fondurilor pentru armata, se declara „ingrozit”. intr-un memoriu adresat regelui Carol al II-lea si presedintelui Consiliului de Ministri, Gheorghe Tatarescu, in aprilie 1934, acesta conchidea:

„Putregaiul este atat de mare, incat a ramane in mijlocul lui inseamna a-mi lega numele de un dezastru care este inevitabil, daca continuam sistemul si metodele actuale”. Replica lui Carol al II-lea si a lui Tatarescu a fost demiterea generalului Antonescu din functia pe care o ocupa.

Timp de un deceniu si jumatate armata romana a folosit armamentul ramas din timpul Primului Razboi Mondial, depasit tehnic si uzat din punct de vedere moral. Abia in iulie 1934 s-a infiintat Ministerul Armamentului, care a fost desfiintat in februarie 1937. in octombrie 1938 s-a infiintat Ministerul inzerstrarii Armatei, in fruntea caruia a fost numit Generalul Iosif Iacobici, iar din februarie 1939 economistul Victor Slavescu. in insemnarile sale zilnice, ministrul Victor Slavescu noteaza impresiile culese cu ocazia vizitelor facute in mai multe unitati militare si fabrici de armament. Citam pe cele din aprilie 1939: La Divizia de Artilerie din Arad: „Multe lipsuri. Nici o arma noua la trupe”.

In Bucuresti, la fortul Bragadiru: „plin de munitii. Halul in care se gasesc aceste munitii ma umplu de jale”. La Atelierul Central de Confectii al Armatei: „O impresie de jale. Masini vechi, murdarie, lipsa totala de organizare”.

Achizitionarea de armament nu s-a facut dupa un plan riguros, ci mai curand dupa interesele unor persoane apropiate puterii. Cu urmare, in dotarea trupelor de uscat se aflau patru tipuri de arme pentru infanterie, patru modele de tunuri de camp, sase de obuziere, trei de tunuri de asediu, doua de tunuri de munte etc.

Situatia era similara in domeniul aeronauticii, unde existau 25 de tipuri de avioane si peste 15 de motoare. Generalul V. Hentzescu aprecia ca aeronautica romaneasca „semana cu un muzeu demn de a rivaliza cu o expozitie perfect organizata”. Cu toate eforturile financiare facute de statul roman dupa 1935, nu s-a putut asigura dotarea necesara armatei, a carei misiune era apararea ganitelor nationale.

Cercetatorii militari au stabilit ca in preajma razboiului lipsurile erau considerabile: 25-75% la micul echipament; 40-59% la imbracaminte; 25-60% la marele echipament; 8-37% la obiecte de cazarmament etc. etc.

Desi cunostea situatia reala, Carol al II-lea continua sa tina discursuri patriotarde. Prezent la Chisinau in ziua de 6 ianuarie 1940, regele a rostit un patetic discurs in care a afirmat “drepturile noastre istorice asupra acestui tinut moldovenesc”, iar in Mesajul pentru deschidere a lucrarilor Parlamentului, la 7 martie 1940, dadea asigurari ca:

„Toate resursele teritoriului, toate puterile de munca, de productie si de schimb au fost puse in slujba inzestrarii militare cu ajutorul insufletit al intregii tari, constiente ca Armata ramane chezasia suprema a independentei si integritatii fruntariilor”.

Realitatea era cu totul alta. La 26 august 1940, in Studiul intocmit de Sectia Operatii a Marelui Stat Major asupra situatiei politico-militare a Romaniei, se aprecia:

„1. Ne consideram complet izolati si lipsiti de sprijin material si politic al oricarei puteri straine.

2. Ne consideram in situatia de a fi atacati:
– cu certitudine, simultan, de catre rusi si unguri, deci la frontierele de Est, de Nord si de Vest;
– cu oarecare probabilitate, de catre bulgari si iugoslavi care vor cauta sa speculeze situatia noastra grea”.

Desigur, este de discutat eficienta politicii externe promovata Romania in perioada interbelica – despre care, de regula se spun cuvinte frumoase – daca s-a ajuns in situatia ca pana si Iugoslavia, aliata noastra in Mica intelegere si in intelegerea Balcanica, sa fie inclusa in randul probabililor inamici.

Pe de alta parte, se cuvine subliniat faptul ca valoarea unui armate si a comandantilor este apreciata in functie de modul de actiune in momentele critice pentru intergitatea teritoriului national. Din acest punct de vedere, realitatea s-a vazut in vara anului 1940, cand Romania a pierdut Basarabia, nordul Bucovinei, nord-estul Transilvaniei si Dobrogea de sud.

In Consiliile de Coroana din iunie si august 1940, sefii Armatei Romane s-au pronuntat pentru acceptatea notelor ultimative sovietice si a dictatului de la Viena. in Jurnalul sau, Carol al II-lea nota la 27 iunie 1940 ca a discutat cu generalul Ion Ilcus, ministrul Apararii Nationale, si cu Florea tenescu, seful Marelui Stat Major: „Parerea lor este ca nu putem rezista pe trei fronturi si ca rezistenta ar putea duce la pierderea fortei noastre armate”.

Dupa cedarea Basarabiei si nordului Bucovinei, s-a format un nou guvern, in care generalul Gheorghe Mihail a devenit vicepresedintele Consiliului de Mninistri, iar conducerea Ministerului Apararii Nationale a revenit generalului Constantin Niculescu. La Consiliul de Coroana din 29/30 august 1940, ambii generali s-au pronuntat pentru acceptarea dictatului de la Viena, apreciind ca „spiritul ostirii este pentru a se bate”, dar ca, in cazul unui razboi cu Germania, Armata Romana nu ar putea rezista mai mult de doua saptamani.

Desigur, acest calcul este real, dar daca de-a lungul istoriei, militarii si oamenii politici romani ar fi adoptat atitudini similare – punand in balanta raportul de forte – este foarte probabil ca Romania n-ar fi existat ca stat, iar astazi nu am mai putea vorbi despre curajul si eroismul cu care romanii, condusi de Mircea cel Batran, stefan cel Mare, Vlad Tepes si alti voievozi au infruntat Imperiul Otoman, care avea o forta armata mult superioara Moldovei sau Tarii Romanesti.

Istoria este, pentru cine vrea s-o cunoasca, o adevarata „carte de invatatura”. Din acest punct de vedere, perioada interbelica poate oferi prilejul unor reflectii si judecati de valoare, pentru a intelege de ce statul national unitar roman s-a putut mentine doar 22 de ani (1918-1940), dar si pentru a evalua, la scara istoriei, situatia actuala a Romaniei si a armatei sale.

Sfaramarea statului national unitar roman, in vara anului 1940, a fost rezultatul presiunilor si amenintarilor celor doua mari puteri totalitare – Uniunea Sovietica si Germania. Dar clasa politica romaneasca nu poate fi exonerata de raspunderile ce-i reveneau si care au dus la aceasta catastrofa nationala.

In primul rand, pentru ca nu s-a preocupat de imaginea externa a Romaniei, lasand inamicilor ei camp liber de propaganda ostila integritatii sale teritoriale, astfel ca o buna parte a opiniei publice internationale si multi oameni politici au fost convinsi ca extinderea teritoriala din 1918 a fost un „cadou” nemeritat, oferit acestei tari de invingatorii din Primul Razboi Mondial in al doilea rand, pentru ca a promovat o politica externa unidirectionala – spre Franta, care nu a fost in stare sa se apere pe sine, capituland rusinos la 22 iunie 1940.

Aceasta politica, in momentule critice pentru existenta Romaniei, s-a dovedit falimentara, tara fiind complet izolata si neputandu-se bizui pe nici un sprijin extern. In al treilea rand, pentru ca guvernantii au dovedit o crasa iresponsabiliotate fata de dotarea si instruirea Armatei, iar comandantii militari au abdicat de la propria lor menire – de a apara, cu orice pret, integritatea teritoriala a tarii lor.

Nu pot sa nu constat ca astazi lectiile istoriei par a fi uitate – daca au fost cu adevarat cunoscute vreodata de actuala clasa politica.

In primul rand, imaginea externa a Romaniei este dezastruoasa, fapt ilustrat de situatia din vara anului 2012, cand tara s-a aflat intr-o izolare aproape totala, fiind supusa unor ample critici in mass-media si in declaratiile a numerosi lideri politici din Europa si din S.U.A..

Pe acest fond, un parlamentar maghiar a putut declara, chiar de pe teritoriul tarii noastre, ca se impune anularea Tratatului de la Trianon prin care se confirma unirea Transilvaniei cu Romania, iar la Congresul al Partidului Popular European, desfasurat in Bucuresti in octombrie 2012, un cetatean roman de etnie maghiara a cerut federalizarea Romaniei.

In acest context, se impune o regandire a modului in care oficialii romani – si nu numai ei -, promoveaza imaginea externa a tarii lor. Jalnicul spectacol din vara anului 2012, cand fostii guvernanti si presedintele au facut tot ce le-a stat in putinta pentru a decredibiliza Parlamentul si de fapt imaginea Romaniei trebuie sa ramana o pagina neagra, dar definitiv inchisa si care sa nu se mai repete niciodata.

In al doilea rand, participarea armatei pe teatrele de lupta ale N.A.T.O., cuvintele frumoase rostite la adresa ostasilor romani, se cuvin a fi mai mult popularizate, pentru a atenua perceptia general-negativa a tarii noastre. Dar acest fapt nu trebuie sa o abata de la ratiunea de a fi a oricarei armate nationale. Din pacate, cu greu se mai poate vorbi astazi de educatie patriotica, in conditiile in care Istoria Romanilor a fost scoasa din planurile de invatamant din liceele romanesti, iar tinerii sunt privati de cunoasterea trecutului tarii lor, astfel incat sa evite greselile inaintasilor si sa duca mai departe traditiile pozitive, inaintate acumulate de-a lungul secolelor.

Istoria romanilor a fost eliminata si din planurile de invatamant de la Universitatea Nationala de Aparare. Conceptia potrivit careia aceasta institutie pregateste specialisti este unilaterala, deoarece ofiterii romani nu trebuie sa fie niste roboti, ci niste personalitati constiente de faptul ca misiunea lor cea mai sacra este apararea Patriei, a integritatii ei teritoriale.

Repunerea ISTORIEI in drepturile ei firesti pentru un stat civilizat, care-si respecta inaintasii, are responsabilitatea prezentului si promoveaza o viziune tonica despre viitor, poate constitui un pas important spre o adevarata educatie patriotica.

In al treilea rand, Armata Romana trebuie sa fie dotata corespunzator, pentru a-si putea indeplini misiunea fundamentala pentru care a fost creata. Situatia actuala, cand armata este nevoita sa achizitioneze nave si avioane la mana a doua, invocandu-se motive bugetare, dar de fapt pentru ca guvernantii de la Bucuresti sa castige bunavointa liderilor politici din statele respective – arata limpede o atitudine foarte asemanatoare cu cea din perioada interbelica. Iar lectia istoriei – a dramei nationale din 1940 – nu trebuie ocultata.

Apartenenta Romaniei la N.A.T.O. este o garantie necesara, dar nu suficienta. Nu trebuie sa ne hranim cu iluzii si nici sa dam credit total unor declaratii de complezenta pe care le fac unii lideri ai respectivei aliante militare. La scara istoriei, aliantele nu sunt vesnice, iar marile puteri isi urmaresc intotdeauna propriile interese.

S-a vazut foarte clar la sfarsitul perioadei interbelice, cand aliantele de care Romania isi legase toate sperantele, s-au prabusit, dar si la sfarsitul celui de-Al Doilea Razboi Mondial, cand liderii Uniunii Sovietice, Marii Britanii si S.U.A. si-au impartit sferele de influenta (dominatie), tinand seama numai de interesele lor geo-strategice. Nu exista nici o garantie ca astfel de situatii nu se vor repeta intr-un viitor mai mult sau mai putin apropiat, iar Romania sa redevina victima conjuncturilor politice.

Ca istoric nu mi-am pierdut speranta ca factorii politici responsabili vor intelege ca numai o armata bine instruita, bine condusa si bine dotata constituie, cu adevarat, scutul de nadejde al Patriei, si in primul rand al integritatii ei teritoriale.
————————————————————————–
[1] Comunicare prezentata la Simpozionul Ministerul Apararii Nationale – institutie fundamentala a organizarii puterii armate a statului roman, desfasurata in ziua de 22 octombrie 2012, la Cercul Militar National.

Sursa: Art-emis

Adauga un comentariu!

Nume (necesar)

Website


*

Editoriale din aceeasi categorie

Autor: Aciduzzul | 14 septembrie, 2015 | 0 comentarii | 295 vizualizari | 1 vot

Michael Thomas “9/11 was an Anglo-American black operation executed in collusion with Israeli Secret Services and Saudi Arabian financiers.” — 9/11 Investigator. Undoubtedly the 9/11 attacks on New York City and Washington DC are the most misrepresented by officialdom in US history. Whereas the assassination of John F. Kennedy is now understood to have been […]

Autor: Aciduzzul | 14 septembrie, 2015 | 0 comentarii | 364 vizualizari | 5 voturi

Autor: Aciduzzul | 17 ianuarie, 2015 | 0 comentarii | 735 vizualizari | 3 voturi

Serghei Malkov, membru la Academia Militară rusă, prezice începutul unui nou război mondial în următorul deceniu. Oamenii de ştiinţă de la Academia Militară au ajuns la această concluzie, bazându-se pe teoria ciclurilor Kondratieff (după numele savantului Nikolai Kondratieff). Ciclurile Kondratieff pot fi definite ca o succesiune regulată a modificărilor structurale din cadrul economiei moderne. Întinzându-se […]

Autor: Aciduzzul | 17 ianuarie, 2015 | 0 comentarii | 374 vizualizari | 2 voturi

Teoriile conspirației au început să apară în jurul atacurilor de la Paris. Printre colportori. politicienii turci, în frunte cu președintele Erdogan, ale căror opinii coincid perfect cu cele de la Moscova și Teheran. Aceștia sugerează (când nu o afirmă direct) că serviciile secrete americane sau israeliene s-ar afla în spatele atacurilor de la redacția Charlie […]

Autor: Aciduzzul | 12 ianuarie, 2015 | 0 comentarii | 560 vizualizari | 1 vot

“Liviu Maior (n.r. tatal actualului director SRI) – agent dublu”. “Florian Coldea coordoneaza toata activitatea SRI”. Senatorul PSD Valer Marian a facut, recent, o noua declaratie politica, si aceasta incendiara, vizat fiind prim adjunctul directorului SRI Florian Coldea, despre care spune ca ar fi vinovat, printre altele, de infractiuni de abuz in serviciu contra intereselor […]

Ofera o donatie
Dacă vrei să contribui și tu, poți dona aici:
fii aproape de noi
Conferinta_AGROstandard
PUB
web design profesionist
Red Moon Media
CAMPANII bp
Atitudine Contemporana
Televiziunea Copiilor
Le Pre
1984 George Orwell
Televiziunea Copiilor
piata BIO
alimente organice
internet manipulation techniques
Adauga banerul de partener Badpolitics pe site-ul tau bad politics
bad politics

2009 - 2017 © BadPolitics