Sustine Bad Politics
arhiva stiri
starea vremii
august 17, 2017, 12:42 pm
Soare
Soare
31°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 26%
Vânt: 11 km/h NE
Răsarit: 6:21 am
Apus: 8:18 pm
 
ANUNTURI UMANITARE
Arta-Cultura
Benedict XVI (2005 – 2013)
Aciduzzul | 11 martie, 2013 | 0 comentarii | 125 vizualizari |
(2 voturi )

Dupa ce Papa a anuntat la 11 februarie 2013 in limba latina ca se retrage din lume la 28 februarie, ora 20, ceea ceste o adevarata revolutie in Biserica, deruta este totala. Un fulger din senin la Vatican! Poate un parinte sa renunte la functie? Ce consecinta va avea acest act pentru Biserica, pentru urmasi sai? Ce va face episcopul emeritus al Romei in continuare? Iata un prim raspuns inspirat. Cardinalul Ravasi dupa ce isi exprima admiratia, recunostiinta fata de Papa face o analogie a derutei actuale cu Ex. 17 din Vechiul Testament: noi ramanem in vale, unde-i Amalek, unde-i praf, unde domneste frica, rautatea, teroarea, dar unde este si speranta, unde a rezistat in ultimi opt ani Papa. Din acest moment noi stim ca pe munte el se roaga pentru noi. In valea zilelor noastre, pontificatul marelui teolog si filozof este perceput diferit. Dupa esecul Lagarului ortodox, ei sunt acceptati in Europa latina, dar fara refacerea unitatii crestine, ei nu pot accepta in pectore realitatea. Neoprotestantii, care in conceptia Romei, nu au Biserica ci case de rugaciune, sunt la fel de nemultumiti, ca si ortodocsii, ca modelul lor de mantuire a lumii a esuat in Razboiul Rece.

Musulmanii, periferizati de rationalitatea occidentala, sunt revoltati. Evrei, poporul ales, cred ca sunt mantuiti de la nastere, si astfel iritati de rugaciunile Papei pentru ei. Confruntarea religiilor asiatice cu lumea moderna, latina nu este mai putin plina de surprize, chiar daca europenii sunt mai ales familiarizati cu disensiunile religiilor abrahamice din fostul Imperiu Roman.

Daca ni se arunca permanent praf in ochi si frica, rautatea, teroarea sunt omniprezente nu-i deloc surprinzator ca – in vale – domneste confuzia si este greu de a evaluat mostenirea Papei care se urca pe munte, dar ramane cu noi, chiar daca nu-l mai vedem, dupa cum ne-a asigurat el insusi. Repere gasim in vasta sa opera, in enciclicile sale, in faptul ca a ales numele Sf. Benedict, patronul Europei.

Determinant pentru decizia Papei trebuie sa fie, pe langa varsta inaintata, esecul refacerii unitatii crestine dupa anul de gratie 1989, care apasa acum asupra noastra, a tuturora, ca o mantie de plumb, generand, frica, rautate, teroare si o quasi jena inexplicabila, dar dominanta. La 50 de ani de la Conciliul Vatican II, unde Joseph Ratzinger a fost unul din teologi, insasi lumea catolica mai are nevoie de timp pentru a-i realiza dezideratele. Ridicarea excomunicarii reciproce, de la Marea Schisma 1054, de catre papa Paul al VI-lea si patriarhului Athenagoras 1965 este la fel o revolutie neterminata. De exemplu, in 1967 Biserica Ortodoxa Romana era inpotriva uniri bisericilor.

Va fi urmatorul papa un traditionalist, fundamentalist sau un reformator? Ortodocsii si protestantii, uniti in cuget si simtiri, vor un papa din lumea treia, de preferinta de culoare, ca Barack Hussein Obama II, un reformator ecumenic si daca-i posibil un adept al teologiei eliberarii (inacceptabila pentru Benedict XVI). Evreii se indoiesc ca urmatorul papa, traditionalist sau reformator, va avea nivelul profesorului de teologie fundamentala ajuns urmas al Sf. Petru si astfel dialogul cu Roma va suferi. La fel musulmanii, preocupati de revoltele lor, ca si evreii, vor regreta probabil pe actualul Papa cu care au avut totusi un diferend privind ratiunea si credinta.

Mult peste un miliard de fideli, sute de mii de preoti, calugari, calugarite catolice si dupa cum am vazut mai sus, toti crestinii, chiar si israelitii, musulmanii, asiaticii asteapta ca pana la Sf. Pasti cei 117 cardinali in varsta de pana la 80 de ani (Ratzinger are deja 85 de ani) din 50 de tari sa alega din mijlocul lor pe cel de al 266 papa in Capela Sixtina din Vatican. Se vehiculeaza fireste deja mai multe nume, care vor iesi, in mod traditional, din conclav cum au intrat, cardinali si noul papa se va confrunta imediat cu exigentele exprimate de Benedict XVI putin inainte de 11 feb.: refacerea unitatii crestine, denuntarea individualismului, (dictaturii) relativismului si falsa credinta.

De la inceputul pontificatului am publicat articole cu aceasta tema pe care indraznesc sa le anexez cu speranta ca ar putea fi utile intalegerii importantei dialogului romanilor cu Roma.

Benedict XVI – raţiune şi credinţă

Prelegerea Papei la Universitatea din Regensburg despre raţiune şi credinţă, una din temele sale preferate, a generat proteste în lumea islamică în legătura cu un citat din dialogul dintre împăratului bizantin Manuel II Paleologul şi un persan în anul 1391. „Arată-mi ce a adus Mahomed nou – iî spune împăratul persanului – şi vei vedea numai lucruri rele şi inumane, el predică fidelilor propagarea credinţei cu sabia.”

Impunerea credinţei cu forţa n-are sens: „Lui Dumnezeu nu-i place sângele, acţiunea fără raţiune îi displace. Credinţa este un fruct al sufletului, nu al corpului. Cine vrea să propage credinţa, are nevoie de o vorba bună şi o gândire sănătoasă, nu de forţă şi ameninţare. Pentru a convinge, nu e nevoie de braţ, nici de instrumente de bătut sau altele de acest gen, prin care poate fi cineva ameninţat cu moartea …”

Pentru împăratul crescut în filozofia greacă, cine nu acţionează raţional, e de la sine înţeles împotriva lui Dumnezeu. La musulmani Dumnezeu este transcendental în mod absolut, n-are obligaţia raţionalităţii. Dacă vrea El, omul trebuie să se închine şi idolilor. Aveam ca urmare două percepţii a lui Dumnezeu. La traducerea din ebraică în greacă a Vechiului Testament – Septuaginta – era de la sine înţeles că la început a fost logosul. Dumnezeu acţionează cu logosul, ceea ce este cuvânt şi raţiune în acelaşi timp. După Evanghelie la început a fost cuvântul / logosul şi logosul, adică cuvântul este Dumnezeu. Sinteză între credinţa biblică ebraică şi raţionalitatea filozofiei greceşti nu este întâmplătoare. Ea este esenţa prelegerii papei.

Încă din evul mediu teologi au încercat disocierea sintezei dintre logosul grecilor şi creştinism. Rezultatul a fost un Dumnezeu voluntarist, care nu mai era legat de logos, de raţiune şi iubire, ci putea în atotputernicia sa acţiona voluntarist, absolut liber. Cum îl definesc musulmanii pe a tot puternicul Alah. Această transcendenţă şi natură complet diferită a lui Dumnezeu mergea până a nega înclinaţia noastră pentru bine şi raţiune, după chipul şi asemănarea Lui. Biserica n-a renunţat însă niciodată la analogia dintre Dumnezeu şi om, păstrând desigur proporţiile dintre finit şi infinit. Însăşi slujba religioasă este o îmbinare între cuvântul lui Dumnezeu şi raţiunea noastră. Sinteza dintre credinţa biblică şi filozofia greacă este determinantă până în zilele noastre, iar dacă mai adăugam la aceasta şi moştenirea Romei avem în faţă ce a ce numim noi azi Europa / Uniunea Europeana.

Elenizarea creştinismului, care era de la sine înţeles împăratul grec, s-a confruntat şi se confruntă neîncetat cu încercări de a le disocia una de alta. Reforma germană din sec. 16 cu programul sola scriptura urmarea eliberarea credinţei de corsetul filozofic. Metafizica părea reformaţilor lui Luther un model străin, de împrumut, de care trebuia eliberată credinţa originară, aşa cum a fost în forma sa genuină, biblică. Rezultatul a fost înlocuirea Bisericii cu Templul şi Casa de rugăciuni. Războaie religioase.

Al doilea val de marginalizare a filozofiei greceşti de credinţă are loc în sec. 19 şi 20 în Europa. Totul pleacă de la Pascal. El face o deosebire între Dumnezeul filozofilor şi cel al lui Abraham, Isac şi Iacob. Mai ales teologul Adolf von Harnack pleda pentru omul Hristos şi mesajul sau simplu, adică tot ceea ce punea în umbră elenismul. Isus a pus accentul pe morală nu pe cult. El este iniţiatorul unei chemări morale pline de omenie, care-l eliberează, aşa credea von Harnack, pe omul modern de elementele filozofice şi teologice şi mai ales de credinţa în Fiul lui Dumnezeu şi în Trinitate.

Pentru von Harnack, ca pentru mulţi contemporani, teologia era istorie şi ştiinţă, iar sinteza dintre platonism (cartesianism) şi empirism, atât de populară în zilele noastre, întăreşte această tendinţă. Ştiinţa se bazează pe raţionalitatea matematică a materiei şi pe experiment, care-i dă certitudinea valabilităţii experimentului. Acest concept din ştiinţele naturii este aplicat însă cu aceiaşi stringenţă şi istoriei, psihologiei, filozofie, sociologiei. Dumnezeu, credinţa este lăsată la o parte, ca o chestiune pre- sau chiar neştiinţifică. În felul aceste este redusă şi sfera ştiinţei şi cea a raţiunii. Nihilismul.

Din încercarea de a trata teologia ca ştiinţă a rezultat un creştinism fragmentat şi sărăcăcios, cu rezultatul că şi omul, care se întreabă „de unde venim şi încotro mergem?” rămâne chircit. În ceea ce defineşte ştiinţa ca raţiune, problemele legate de religie şi etică devin subiective. Aşa devine conştiinţa subiectivă şi ultima instanţă morală. Religia ca şi etica pierd astfel forţa colectivă, devin aleatori şi periculoase pentru umanitate. Patologia religiei şi raţiunii din vremea noastă este urmarea îngrădirii raţiunii, căreia chestiunile de credinţă şi morală i-au devenit străine.

Al treilea val de marginalizarea elenismului din creştinism a apărut în era globalizării în care o multitudine de culturi întră în contact. În dialog cu alte culturi se afirmă că grecizarea creştinismului nu mai trebuie să fie o condiţie preliminară. Mesajul Noului Testament trebuie sa redevină mai simplu, eliberat de filozofia greacă, pentru a permite diferitelor culturi să se definească din nou, şi de la sine. Aceasta idee este falsă pentru că Noul Testament a fost scris în greacă şi poartă pecetea acestui spirit. Bine înţeles că nu toate culturile trebuie să urmeze etapele devenirii Bisericii, dar interdependenţa dintre credinţă şi raţiune este componenta indisolubilă credinţei.

Critica raţionalităţii moderne nu trebuie să fie înţeleasă ca o încercare de a ne reîntoarce la vremurile de dinainte de iluminism. Toată lumea este recunoscătoare pentru progresele pe care le-a făcut omenirea în ultimele două secole. În afară de asta, etica cercetătorului ştiinţific este pătrunsă de respect faţă de adevăr şi în felul acesta poartă în sine una din caracteristicile fundamentale ale creştinismului.

Raţiunii trebuie să i se deschidă noi perspective. O critică negativă nu-şi are locul. Dar în ciuda bucuriei în faţă atâtor noi posibilităţi pe care şi le-a cucerit omul, nu se poate trece cu vederea primejdiile care-l pasc. De aceea trebuie găsită o cale de reîmpacare a credinţei cu raţiunea. Teologia trebuie să iasă din strunga disciplinelor sociale, umaniste şi să se concentreze asupra raţonalităţii credinţei. Numai pe această cale se poate realiza un dialog autentic al culturilor şi religiilor.

In lumea occidental domină acum concepţia raţionalităţii pozitiviste cu şcoliile filozofice aferente. Dar tocmai această poziţie lezează profund celelalte culturi religioase din lume şi face un dialog imposibil. Marginalizarea dumnezeirii din universalitatea raţionalităţii este percepută în lumea neoccidentală ca o punerea la îndoială a ceea ce este mai preţios în credinţa fiecăruia, şi pretutindeni. Raţiunea surdă la credinţă, trimisă la subsol, e incapabilă să participe la un dialog al culturilor.

După această trecere în revistă a tezelor expuse de Benedict XVI la Regensburg, unde a fost profesor, putem fi optimişti în ceea ce priveşte dialogul, reunificarea bisericilor surori, romano-catolică şi ortodoxă. Discuţiile în acest sens dintre catolici şi Patriarhatul slavilor orientali de la Belgrad, de unde a pornit în ultimul deceniu războiul religios al slavilor de sud, este de bun augur şi pentru toţi români.

Mare problema va fi apoi dialogul cu celelalte culturi religioase, mai ales cu islamul unde demersul papei nu este încă înţeles, sau şi mai grav, greşit perceput, după cum ne-au arătat manifestaţiile de protest şi chiar victimele din ultima luna. Conştient de dificultăţile armoniei între credinţă şi raţiune, dialogului dintre teologi, filozofi şi culturi religioase, papa a fost „profund mâhnit” de felul cum a fost percepută discursul său de unii musulmani.

Parcă având o premoniţie a acesteia, în încheierea prelegerii sale, Benedict ne reaminteşte de un moment al discuţiilor dintre Socrate şi Phaidon. După ce a auzit atâtea ideii filozofice îndoielnice şi false, Socrate îi spune: e de înţeles dacă cineva după ce a auzit atâtea idei false, rămâne pentru tot restul vieţii sale cu o ură şi dispreţ pentru toate discuţiile în legătura cu a fi.

2006-10-10

Papa sau Conciliul?

Schisma, dihonia dintre catolici şi protestanţi a reizbugnit. Ca de multe ori în trecut evreii sunt băgaţi în faţă şi ei vor trage ponoasele. Cine conduce Biserica? Papa sau conciliul? Fiul lui Dumnezei l-a ales pe Petru. Ortodocşii îl venerează pe Împărat. Pentru protestanţi conciliul e autoritatea suprema, papa e anticrist.

Episcopul francez Lefebvre credea că marea deschidere, generozitatea Conciliului Vatican II 1962-65 fata de ortodocşi, protestanţi, evrei, musulmani, francmasoni, homosexuali, femei etc. va genera speranţe de deşarte. Pentru necatolici, Vatican II ar fi o tranziţie – duhovnicească şi sobornicească – spre conciliarism. Excomunicat, Lefebvre a continuat liturghia în limba latină şi a hirotonit fără acordul Romei.

Frăţia Pius X are acum 600 de preoţi, 4 episcopii şi a cerut Sfântului Părinte reprimirea în Biserică, ceea ce nu se refuză. Protestanţii, ateiştii, homosexualii, evreii au întrat în alertă. Papa reabilitează tradiţionalişti! Intrigi. Doua lesbiene din Franţa i-a întins episcopului englez Williamson o capcană.

Într-un interviu pentru un canal TV din Suedia, el s-a îndoit de existenţa camerelor de gazare, în lagăre au murit 300.000 de evrei, dar nu gazaţi. Anglo-saxoni pot spune cea ce vor, nemţii nu, împreuna cu evreii au sacralizat Holocaustul.

Istoricul englez Irving a făcut deja puşcărie pentru ca nu crede în existenţa camerelor de gazare. Williamson e urmărit de procuratura germana. Desigur, nu este vorba de ce spune un englez care trăieşte în Argentina. Refacerea unităţii catolice şi mai ales speranţa că papa va fi mai conciliant, e mărul discordiei.

Protestanţii vor un papă favorabil lor, un negru ca Barak Obama, din lumea a treia, adept al primatului conciliului sau al teologiei eliberării. Benedict XVI şi Frăţia Pius X nu-s pe gustul lor. Acum presa protestantă spumegă la adresa Romei.

Evreii vor să întrerupă dialogul. Cu toate că Williamson şi-a cerut iertare pentru suferinţele cauzate de el, conciliarişti acuza acum Roma, pe adepţii principiului petrin de antisemitism, o armă imbatabilă în vremurile noastre. Angela Merkel l-a criticat direct pe papa, care este consternat. Este primul atac împotriva Romei de la Bismarck.

Germania condusa din nou din Berlinul protestant de unde au început doua războaie cu 100 de milioane de victime creştini, evrei etc. îşi asuma dreptul de a-l critica pe papa de la Roma? Sau Merkel, fiica unui preot protestant crescută sub ortodocşii sovietici are consilieri proşti sau perfizi? Oricum deja imaginea primei femei cancelar s-a deteriorat mult mai mult decât autoritatea papei, chiar dacă protestanţii, musulmanii, evreii, masonii, homosexualii, etc. nu înţeleg şi nu recunosc autoritatea Vaticanului. Papa sau Conciliu?

Răspunsul la această întrebare fundamentală a generat Reforma lui Martin Luther, războaie religioase, Revoluţia Franceză, secularizarea şi războaiele sec. XX. Pe frontul de vest, nimic nou. Speranţa se îndreaptă spre Orient unde împreună, ortodocşii, catolicii, Roma poate oferi o alternativă lumii în derivă.

2009-02-07

Papa, germanii si evreii

Confruntat cu o inca schisma, Papa Benedict XVI a reprimit in Biserica pe cei patru episcopi hirotoniti de episcopul Lefebvre fara aprobarea Romei. Imediat a inceput o campanie de presa inpotriva episcopului Williamson. Episcopul e antisemit, Fratia Pius X reactionara. La scurt timp iata insa ca protestul generat de negationismul unui englez,
care traieste in Argentina si s-a exprimat intr-un mod nefericit, politic incorect, la TV din Suedia se dovedeste a fie numai varful eisbergului. De fapt o fractiune importanta de crestini germani si evrei vor ca Isus Cristos sa nu fie Mantuitorul si al evreilor. Ei se mantuiesc si fara Cristos. Asa ca daca nu renuntam la universalitatea
lui Cristos, cum crede Fratia Pius X si mai toti crestinii, atunci dialogul dintre crestini si evreii ar fi periclitat.

Acest nou punct de vedere este prezentat acum intr-o brosura a Comitetului Central al Catolicilor Germani : Nein zur Judenmission – Ja zum Dialog zwischen Juden und Christen. Pana cum era limpede ca marturisirea intru Cristos a evreilor era implinirea prorocirii lor judaice. Vezi exemplul arhiepiscopul Parisului, cardinalul Lustiger si calugaritei carmelita Edith Stein, ucisa la Auschwitz.

Tezele crestinilor si evreilor din brosura de mai sus sunt simple. Rugaciunea din Vinerea Mare privind evreii e vazuta ca prozelitim, iar incercarea de a-i convinge pe evrei de universalitatea lui Cristos e regretabila. Isus n-ar fi cerut ca evreii sa se boteze si sa creda in EL. Exista o relatie interreligioasa speciala intre evrei si crestini. In Vechiul Testament cred ambii, in cel Nou numai crestinii. Poporul ales, evreii si crestinii merg pe cai diferite spre mantuire.

Asadar spre Dumnezeu duc doua cai, una a evreilor si alta a crestinilor neevrei. Ambele cai sunt egale ca valoare, ca urmare nu exiata nici un motiv ca evreii sa fie botezati sau sa creada in Cristos.

Apostolul Pavel crede ca aceste doua cai se vor uni la Ziua de Apoi. Pana atunci ele trebuie sa ramana despartite.

Implinirea dezideratului crestinilor – ca evreii sa-l marturiseasca pe Isus – ar distruge fundamentul dialogului dintre crestini si evrei. Pe de alta parte, dialogul dintre evrei si crestini trebuie totusi continuat, dar fara a
incerca sa-i convinga pe evrei de adevarul crestin, pentru ca asta ar insemna prozelitism. Daca Cristos a daramat zidul care-i despartea pe evrei de pagani, dupa cum spune apostolul Pavel, acum evreii si catolicii germani vor sa-l refaca, pentru a nu deranja pretiosul dialog. Oricum evreii si crestinii au acelasi Dumnezeu.

Totusi, pentru crestini, Cristos a inviat din morti cu moartea pe moarte calcand pentru toti oameni. Daca El a inviat numai pentru crestini, nu si pentru evrei, inseamna ca n-a inviat deloc. Relativismul caracteristic culturi modene a patruns in mediile catolice germane pastorite deceni la rand de cardinalul Lehmann intr-o masura fara precedent, cel putin
in aceasta brosura.

Papa Benedict XVI, demn urmas al Apostului Petru, e un bun pastor si intinde o mana si fratilor mai mari in credinta, evreiilor. In acest sens el va vizita in curand Tara Sfanta, dar problema cea mai mare pare a fi protestantismul german. Acum cinci sute de ani principii german, Martin Luther au generat schisma occidentala, care n-a fost depasita nici pana in zilele noastre sub un Papa german. Mai grav, protestantismul in alianta cu evreii influenteaza si catolicismul german.

2009-05-04

Traian – Benedict XVI

Anul acesta se sărbătoresc 1900 de ani de la căderea Sarmisegetuzei lui Decebal şi venirea legiunilor Împăratului roman Traian în Dacia, actul de naştere a romanităţii la nord de Dunăre. Vor găsi românii cu acest prilej, în ceasul al 12-lea al reintegrării lor în UE / Uniune Europeană – Sfântul Imperiului Roman de azi -, forţa să refacă şi unitatea spirituală cu punctul de plecarea a istoriei şi civilizaţiei lor, cu Roma eternă?

„Lagăr”-ul comunist s-a prăbuşit pentru că Decalogul lui Dumnezeu era scos din societate, relaţia între muncă şi salar dispăruse, interdependenţa dintre sexualitate şi procreere era alterată. Dictatura proletarilor din răsăritul Europei se baza pe doctrina marxist-leninistă şi cu toate că era o diferenţa clară între comunismul catolic din Polonia, ortodox din România, protestant din Germania, exista o aversiune comună – „religia e opium pentru popor”. Catolicii au regăsit calea spre UE, ortodocşi încă nu.

Din anul 1989, tranziţia de la uniformitatea, mediocritatea comunistă la libertatea şi responsabilitatea individuală este mai dificilă decât s-a presupus. În Germania sunt localităţi în care jumătate din populaţie e nebotezată, foştii comunişti cer salarii ca în vest, cu toate ca productivitatea muncii lor e numai 2/3.

Transferul din vest spre est e de o mie de miliarde de euro şi va continua până în 2018, când nu mai va fi nici un muncitor, care să fie fost afectat de comunism. Într-o societate, pentru a supravieţui, o familie de două persoane trebui să aibă în medie 2,1 copii. În Germania ca şi în România raportul actual e catastrofal, de numai 1,3! Vor dispare aceste neamuri?

În cele două state româneşti avem de a face cu aceleaşi fenomene negative. În Moldova comuniştii dau tonul, aşa că între Prut şi Nistru restabilirea normalităţii va dura. Mai ales că România şi Moldova nu se pot baza pe un transfer financiar din vest, iar erodarea raportului muncă-salar e atât de gravă că milioane îşi iau lumea în cap, fug şi muncesc în vest, pentru a scăpa de pacostea „la comun”, încă în vigoare pe meleagurile lor. În aceste condiţii descreşterea populaţie e numai o „pierdere colaterală”? Se vor regenera moldo-valahii în tranziţie sau vor vegeta izolaţi, într-o cultură ortodoxă de anonimat la periferia Europei, zilieri cu câţiva euro / zi?

Nemţii şi românii au pierdut Războiul Mondial II şi fenomenele de mai sus sunt rezultatul ocupaţiei Armatei Roşii. Mai ales moldo-valahii sunt complet dezorientaţi. Interzicerea de către comunişti a Bisericii Unite cu Roma şi reorientarea cu forţa a 2000 de bisericii, inclusiv a unui milion şi jumătate de greco-catolice din Transilvania, de la Roma spre Moscova, face dificilă perceperea valorilor şi normelor vesteuropene şi implicit cooperarea şi coordonarea activităţilor româno-occidentale.

Faptul că se sabotează şi azi Biserica Unită şi dialogul cu Benedict XVI – primul Papă german de la Reformă, care cunoaşte ca nimeni altul trauma postbelică a conaţionalilor lui şi a românilor -, are consecinţe defavorabile în integrarea ortodocşilor în Europa.

2006-03-14

Benedict XVI şi Holocaustul evreilor

Alegerea surprinzătoare a unui Papă german, la 60 de ani de la ziua de naştere (20.4.) şi apoi sinuciderea lui Adolf Hitler – organizatorul Holocaustului -, atrage involuntar atenţia asupra destinului nemţilor si evreilor. Benedict XVI are misiunea de a depăşi traumele sec. XX, de a construii o Europa Unită, de a reface unitatea creştină şi mai ales prietenia unică, plină de mister dintre evrei şi nemţi, care au slujit Sfântul Imperiu, ca nimeni alţii, şi au contribuit la civilizarea lumii. Evreii sunt poporul ales a lui Dumnezeu, iar nemţii al Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană, care a durat o mie de ani, „Imperiul German” (II), 40 de ani, iar cel „naţional-socialist” (III), responsabil pentru uciderea evreilor, 12 ani.

Statutul de popoare alese duce fără îndoială la explozii de energie creativă, imperială şi justifică poziţia lor unică la Roma, dar generează, nu de rare ori, o aversiune reciprocă şi a altor neamuri împotriva lor. Benedict XVI, cel mai mare filozof şi teolog contemporan, a ridicat ştacheta morală şi intelectuală la un asemenea nivel că şi nemţii au nevoie de timp până vor înţelege şi integra mesajul.

Protestanţii din „Land”-urile din est traumatizaţi de ocupaţia rusă ortodoxo-comunistă s-au refugiat în ateism, iar cei din nord sub presiunea anglo-americană în relativism, multiculturalitate şi cultul Holocaustului. Muzeul Holocaustului din Washington, Berlin şi în curând la Bucureşti, sunt sanctuare unde se comemorează încercarea de exterminare a evreilor.

Cultul Holocaustului are un canon iudaico-protestant, care nu cunoaşte iertarea păcatelor ca la creştini, iar pentru făptaşi şi urmaşi lor nu va exista iertare, în vecii vecilor. Pentru a înţelege „cultul”, protejat de legislaţia multor ţări şi de curând şi de România, sunt necesare cunoştinţe privind “regulile” după care se “construieşte” religia şi autonomia ei în raport cu societatea.

Şi acest „cult” luptă pentru a câştiga adepţi, nu tolerează “revizionismul”, are o “inchiziţie” şi ca în orice credinţă, sensibilitatea fidelilor nu poate fi înţeleasă decât de cei uniţi de sacralizarea Holocaustului – izraeliţii, protestanţii şi mai nou ortodocşi moldo-valahi. Curând acest cult se va practica şi la Bucureşti, cu toate că tranziţia de la vechia izolare încă nu s-a încheiat.

Românii nu sunt pregătiţi de a dialoga cu Roma şi a ieşi în lume. Benedict XVI readuce în actualitate moştenirea şi misiune istorică comună a evreilor şi creştinilor, necesitatea dialogului şi redă mai ales protestanţilor nemţi şi ortodocşilor moldo-valahi, traumatizaţi de războaie mondiale pierdute, de suveranitatea limitată de după capitularea necondiţionată şi de lungi ocupaţii militare cu ideologii anticreştine, credinţa într-un viitor comun mai bun în Europa Unită, în noul Sfânt Imperiu Roman.

2005-08-21

Benedict XVI – nomen est omen

Majoritatea germanilor s-au rupt de Roma prin Martin Luther, care a subminat Sfântul Imperiu Roman de Naţiune Germană şi Adolf Hitler, care a târât Europa într-un război mondial şi a adus hoardele comuniste slave în inima Europa. La 20 aprilie 1945 el îşi serba ziua de naştere în pragul sinuciderii sale şi a germanilor. A urmat capitu-larea şi primejdia lichidării neamului, cum plănuiau Josef Stalin şi Henry Morgenthau, consilier al Preşedintelui SUA. După cinci secole, la 19 aprilie 2005 este ales din nou un papă german.

Tot aşa cum papa slav, Ioan Paul II i-a reabilitat pe slavii, care s-au dezis de marxism-leninism şi s-au reîntors la creştinism, tot aşa Benedict XVI reface unitatea Germaniei, a acesteia cu Roma. Cardinalii au ales un neamţ după un slav şi pentru a reface prietenia acestor popoare. Ioan Paul II avea robusteţea fizica, fasci-naţia şi generozitatea sufletului slav. Pe de alta parte nici un papă nu a publicat atât de mult, înainte de a fi ales urmaş al Sfântului Petru, ca Benedict XVI. El este unul din marii filozofi si teologii ai timpului nostru, are disciplina, raţionalitatea şi puterea de munca germană, poate mai puţin fascinaţia mediatică, mistica înaintaşului.

Cu toate astea el a fost ales şi pentru a garanta continuitatea. Nimeni nu cunoaşte mai bine Biserica, problemele vremii, ca Benedict XVI, „un simplu muncitor în via Domnu-lui”, după cum s-a autocaracterizat. La 78 de ani nu e de aşteptat un pontificat lung, dar el va veghia ca unitatea europeană să nu fie tulburată de exerimente, care în trecut au pornit de la germani şi azi de la musulmanii turci.

Prea Fericitul Patriarh Teoctist (90) nu a paticipat personal la intronizarea papei, dar i-a adresat un mesaj plin de căldură în care pomeneşte de vizita la Bucureşti a lui Ioan Paul II „cel Mare” şi de „valoare de necontestat a dialogului dintre cele două Biserici surori din România, Biserica Ortodoxă şi Biserica Greco-Catolică… şi de nădejdea că Sanctitatea Voas-tră, ca unul ce aţi fost apropiat colaborator al sau (Ioan Paul II), veţi păstra şi sprijini acest dialog, întru împlinirea dorinţei noastre comune de realizare a unităţii depline a Bisericii.”

Aceasta este condiţia sine qua non a integrării românilor în Uniunea Europeană, care va avea loc formal, de jure, în 2007, dar cea reală, de facto, care va face această aderare de durată şi autentică, nu duplicitară ca cea greco-ortodoxă, cere o depăşire a situaţiei în care milioane de români sunt „toleraţi” numai la munca de jos, căpşunari, sclavi pe plantaţiile occidentale. Mari speranţe se pun în Traian Băsescu în depăşirea acestui blocaj de comunicare, comuniune religioasă între români şi Roma. Vor găsi Preşedintele şi Prea Fericitul Teoctist calea scoaterii românilor din groapa milenară a mizeriei, corupţiei şi nedreptăţii? Papă îi va ajuta mai mult de cât predecesorii. Numele e program – nomen est omen – şi pentru cel de al 264 papă. Benedict este patronul Europei.

2005-04-24

Papa Benedict XVI (2005- )

Noul Papă va continua cursul Conciliului Vatican II, 1962-1965, la care a participat ca teolog. Cariera cardinalului Joseph Ratzinger începe ca preot 1951; doi ani mai târziu doctoratul; 1957, la 30 de ani, habilitarea, după care e prof. de dogmatică la Bonn, Münster, Tübingen, Regensburg; consilier al cardinalului Frings la Vatican II; 1977 arhiepiscop şi cardinal în München; 1981 urmaş al „marelui inchizitor”; 1986-92 preşedinte al comisiei Constituţiei Apostolice „Fidei Depositum”.

Benedict XVI e un mare teolog şi filozof, care alături de Ioan Paul II, a contribuit la formularea documentelor recente ale Bisericii. Alegerea sa, după cea mai scurta conclavă din istorie, este atât garanţia continuării cursului predecesorului său, cât şi a cristalizării unor puncte de vedere tradiţionale, care vor da din nou siguranţă creştinilor ajunşi în bătaia vântului unei modernităţii îndoielnice.

În sec. trecut mitul „clasei” şi „rasei” superioare au generat catastrofe. Divinizarea Revoluţiei şi Rasismul sunt depăşite, dar au apărut noi mituri politice, mai subtile, pentru ca sunt mai puţin clar definite şi nu de rare ori amalgamate cu valori autentice. In cartea „Valori în vremuri de tranziţie. Să facem faţă cerinţelor viitorului” apăruta în ed. Herder simultan cu alegerea sa, Benedict XVI precizează mituri noi: progresul, ştiinţa şi libertatea. Progresul a devenit o normă în politică şi în activitatea curentă.

In ultimul secol s-au obţinut mari progrese în tehnică, medicină etc., dar ele încep să pericliteze omul şi natura. Cum poate fi pus progresul în slujba omului şi nu invers? Ştiinţa e raţională, dar există o patologie a ei, atunci când omul e în pericol să-şi piardă demnitatea. Ea poate devenii chiar inumană în experimente pe om, omul ca bancă de organe etc. De aceea trebuie subordonată imperativelor morale. Libertatea a început să fie anarhică, antiinstituţională, idolatrică.

Libertatea umană nu poate fi altceva decât libertatea dreptăţii, a convieţuirii într-un respect reciproc, altfel devine o minciună şi duce la sclavie. Moralitatea raţională e mai presus de hotărârile colective, nu invers. Nimănui nu-i este permis în vest a batjocorii evreii sau musulmanii, dar în numele aceleiaşi libertăţii nici normele creştine nu trebuie călcate în picioare sau împroşcate cu noroi. În centrul noului pontificat stau modernizarea Bisericii, refacerea unităţii creştine şi dialogul cu celelalte credinţe.

Fundamentul acestora, a precizat primul Papă al sec. XXI în cartea sa pomenită mai sus, e vechi de când lumea şi acceptat de toţi, cele 10 porunci nu-s proprietatea evreilor sau creştinilor, ci recta ratio, expresia raţională a unei morale universale. Ioan Paul II a învins colectivismul, a refăcut Europa, a schimbat Polonia şi faţa lumii. Benedict XVI începe lupta cu „dictatura relativismului”, va reface Germania, va da stabilitate Uniunii Europene şi siguranţă celor peste un miliard de creştini răspândiţi pe toate continentele.

2005-04-20
Prof. dr. Viorel Roman, consilier academic la Universitatea din Bremen

Adauga un comentariu!

Nume (necesar)

Website


*

Editoriale din aceeasi categorie

Autor: Aciduzzul | 11 ianuarie, 2015 | 0 comentarii | 180 vizualizari | 1 vot

– Domnule profesor, omenirea a marcat, în acest an, împlinirea unui secolde la declanşarea Primului Război Mondial. Cum aţi caracteriza, în câteva cuvinte, acest sinistru al istoriei, care a provocat moartea a circa 17milioane de oameni? Sigur că, în esenţă, ne gândim la numărul de morţi şi la uriaşele distrugeri materiale. Dar, în ce priveşte […]

Autor: Aciduzzul | 11 ianuarie, 2015 | 0 comentarii | 74 vizualizari | 1 vot

Autor: Aciduzzul | 11 ianuarie, 2015 | 0 comentarii | 335 vizualizari | 2 voturi

Oamenii pot să se vindece într-adevăr în biserici atunci când ating sfintele moaşte sau sanctuarele. Oamenii de ştiinţă din Petersburg au dovedit-o şi au descoperit şi mecanismul “material” al acestui fenomen divin. “O rugăciune este un remediu puternic”, spune Valeri Slezin, şeful Laboratorului de Neuropsihofiziologie al Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Psihoneurologică Bekhterev din Petersburg […]

Autor: Aciduzzul | 11 aprilie, 2014 | 0 comentarii | 417 vizualizari | 5 voturi

Ceea ce stim despre avangarda literara, artisica in general, este ca ea reprezinta factorul dinamic in miscarea artei, ca are rolul noului fata de vechi, ca este deschizatoare de drumuri, precursoare a artei viitorului, sondand noi cai de exprimare, impulsionand cursul literaturii, al artei, spre noi orizonturi, respingand traditia ca factor fosilizant, retrograd. Din acest […]

Autor: Aciduzzul | 21 ianuarie, 2014 | 1 comentarii | 892 vizualizari | 2 voturi

La sfarsitul anului trecut, Cotidianul a publicat poate cea mai completa sinteza a evenimentelor din decembrie 1989, realizata de unul dintre cei care a fost in miezul problemei. Noi am publicat prima parte, sub titlul: Decembrie 1989: Atacul Ungariei asupra Romaniei vazut de serviciile secrete romanesti (I). “Neorevizionismul ungar a devenit vârful de lance al […]

Ofera o donatie
Dacă vrei să contribui și tu, poți dona aici:
fii aproape de noi
Conferinta_AGROstandard
PUB
web design profesionist
Red Moon Media
CAMPANII bp
Atitudine Contemporana
Televiziunea Copiilor
Le Pre
1984 George Orwell
Televiziunea Copiilor
piata BIO
alimente organice
internet manipulation techniques
Adauga banerul de partener Badpolitics pe site-ul tau bad politics
bad politics

2009 - 2017 © BadPolitics