Televiziunile si o mare parte a presei, toate stipendiate de controversata companie Rosia Montana Gold Corporation, au boicotat manifestatie de sambata 28 ianuarie a.c., din Piata Constitutiei. Oganizata de Asociatia Alburnus Maior, al carei presedinte, rosianul Eugen David a luat cuvantul in piata, si respectiv de Cartelul sindical Alfa, manifestatia a reunit cca 500 de persoane, in marea lor majoritate tineri, la care s-au adaugat o consistenta delegatie a localnicilor din Rosia care se opun proiectului minier care, in cazul realizarii, s-ar solda cu distrugerea a zeci de mii de hectare de padure, stergerea de pe fata pamantului a 4 munti, distrugerea celor mai importante vestigii daco-romane ale Romaniei, distrugerea a 4 sate, cu bisericile si cimitirele lor, sramutarea unor comunitati umane intregi, plus un dezastru ecologic cauzat de poluarea cu cianuri a aerului si apelor freatice.
Dupa ce au luat cuvantul reprezentanti ai ONG-urilor implicate in rezistenta impotriva distructivului proiect minier, au vorbit reprezentantii localitatii Rosia Montana, care au cerut ministrului Laszlo Borbely sa nu emita avizele de mediu pentru aceasta investitie.
La manifestatie a participat si o delegatie de militanti ai Fundatiei “Ion Gavrila Ogoranu” din Bucuresti si Brasov.
Intreaga masa de oameni s-a deplasat ulterior in Piata Universitatii, unde s-au alaturat protestatarilor de acolo. Primirea le-a fost facuta rosienilor de militantii Fundatiei Ogoranu care au asigurat dinamica protestului. Academicianul prof. dr. Ovidiu Bojor, la varsta de 87 de ani, a venit in Piata, in ciuda gerului, luind cuvantul, criticind de pe pozitia specialistului proiectul minier si invocand spiritul lui Avram Iancu, protectorul Muntilor Apuseni.
Seara, cei din Rosia Montana au fost din nou prezenti in Piata Universitatii, unde au avut loc admirabile gesturi de solidaritate romaneasca.
Sursa: Buciumul, Napoca News
4 Comments
Adauga un comentariu!
Editoriale din aceeasi categorie
Autor: Aciduzzul | 24 decembrie, 2015 | 0 comentarii | 708 vizualizari | 2 voturi
Iuliana Gatej, reporter la Antena 1 si Antena 3, a decedat astazi in localitatea Dumbraveni, Vrancea, de pe DN2, dupa ce masina pe care o conducea, un Land Rover, a iesit in decor si s-a ciocnit cu un stalp, informeaza Vrancea 24 Iuliana Gatej avea 30 de ani si anterior a mai lucrat la Realitatea […]
Autor: Aciduzzul | 17 ianuarie, 2015 | 3 comentarii | 384 vizualizari | 2 voturi
Papa Francisc afirmă că este de acord că libertatea de exprimare este un “drept fundamental” dacă opinia serveşte binelui comun, arătând totodată că este greșit să ucizi în numele religiei. “Oamenii nu au dreptul de a lansa provocări, nu pot insulta credinţa altora, nu o pot lua în derâdere”, a declarat Papa Francisc, în avionul […]
Autor: Aciduzzul | 17 ianuarie, 2015 | 1 comentarii | 778 vizualizari | 3 voturi
Adevărul Holding 1. Adevărul SA Acţionari: SC Adevărul Holding SRL – 14.33%, Premium News SRL – 60%, Tinu Ana Maria – 24.02%, alţi 115 acţionari deţin 1,65%. 2. Adevărul Holding SRL Acţionari: East Europe Media Distribution SRL – 0.07%, Premium News SRL – 99.93%. 3. Adevărul Digital Media SRL Acţionari: SC Tipomedia Prod SRL – […]
Autor: Aciduzzul | 17 ianuarie, 2015 | 0 comentarii | 406 vizualizari | 2 voturi
Teoriile conspirației au început să apară în jurul atacurilor de la Paris. Printre colportori. politicienii turci, în frunte cu președintele Erdogan, ale căror opinii coincid perfect cu cele de la Moscova și Teheran. Aceștia sugerează (când nu o afirmă direct) că serviciile secrete americane sau israeliene s-ar afla în spatele atacurilor de la redacția Charlie […]
Autor: Aciduzzul | 17 ianuarie, 2015 | 1 comentarii | 229 vizualizari | 4 voturi
În urma vizionării conferinței de presă susținută de reprezentatul A.S.P.A., Răzvan Băncescu, am luat notă cu surprindere şi indignare de ultimele declaraţii, inacceptabile din partea unor autorităţi ca P.M.B. şi A.S.P.A., conform cărora membrii Grupul Social pentru Apărarea Drepturilor Animalelor ar avea caziere cu condamnări definitive. Modul în care acesta ne-a calificat ca fiind “o […]
nu a-ti fost acolo si totusi comentati
eu am fost si multi altii ca mine ne dorim o tara curata ,cu minerit ,cu turism ,cu festivaluri(fan fest) dar nu cu CIANURA,unde copii nostri sa se poata juca si respira aer curat sa se bucure da ploaie si soare NU SA LE FIE FRICA SA STEA IN PLOAIA DE VARA SUB STROPI DE PLOAIE ACIDA.
VA ROG SA VA INFORMATI CE DEZASTRE AU LASAT IN URMA COMPANIILE MINIERE INTERNATIONALE-nu le pasa nu e tara lor
daniela(Quote)
Tie ti se pare ca asta e capitalism?!
antibasescu(Quote)
Nu au fost 500 de tineri au fost cam 300 de activisti, toate publicatiile au iesit cu aproximativ acelasi numere, nimeni nu a zis de 500. Totusi ei lupta impotriva dezvoltarii de care este nevoie daca vrem sa o ducem mai bine, deci de unde atata sustinere?
Radu(Quote)
oare de ce inca mai exista in Romania mentalitate comunista de ura apriga impotriva capitalismului?
Donna(Quote)