Sustine Bad Politics
arhiva stiri
starea vremii
martie 31, 2017, 1:43 am
Senin
Senin
11°C
Presiunea: 1030 mb
Umiditate: 61%
Vânt: 22 km/h ENE
Răsarit: 6:59 am
Apus: 7:42 pm
 
ANUNTURI UMANITARE
Antiglobalizare
Curs de frackonomie cu Deborah Rodgers, la Bucureşti
Aciduzzul | 10 octombrie, 2014 | 0 comentarii | 52 vizualizari |
(1 voturi )

Maria Olteanu
Ieri seară a avut loc o dezbatere mai mult decât binevenită în spaţiul public românesc unde, în ciuda faptului că este campanie electorală, cel mai arzător subiect, fracturarea hidraulică, lipseşte cu desăvârşire. Deborah Rodgers, economist din Texas, din familie de petrolişti, invitată de Fundaţia Friedrich Ebert, a prezentat, pentru prima dată în România, subiectul gazelor de şist prin prisma abordării economice. O abordare lucidă, bazată pe cifre, dincolo de dezbaterea legată de problemele de mediu, pe care Deborah doar le-a trecut în revistă la final. Deborah a demontat cu foarte mare uşurinţă, cum au făcut-o, de altfel şi alti economişti înaintea ei, mitul prosperităţii economice generate de gazele de şist în SUA şi ilustrarea afirmaţiei că gazele de şist reprezintă o “mare bulă speculativă“.

Analiza ei s-a bazat pe nişte indicatori economici cu ar fi cheltuielile de capital şi fluxul de numerar liber, analizând 20 de companii cu investiţii în domeniul gazelor de şist pe tot teritoriul SUA, pe diferite zăcăminte. Din cele 20 de companii, niciuna nu a avut un flux de numerar liber pozitiv (fluxul de numerar liber este un indicator mult mai demn de încredere,deoarece el nu poate fi cosmetizat de finanţiştii companiilor). Mai mult, analizele dovedesc faptul că pentru fiecare 4 dolari cheltuiţi, se câştigă unul singur, ceea ce reprezintă un randament economic extrem de scăzut.

Legat de mitul joburilor, Deborah a încercat o abordare care lasă de-o parte modelarea economică, care, de cele mai multe ori nu are nicio legătură cu realitatea, după ce a constatat că în modelele economice pe care se bazau statisticile trâmbiţate ale industriei şi ale guvernului includeau calculau mereu şi efectul de multiplicare, inclusiv locurile de muncă create cu prostituatele şi stripteuzele aferente lotului de angajaţi în industria de petrol şi gaze. Calculând efectiv angajaţii din industria energetică, ea a realizat faptul că, chiar şi în statul Texas, energia regenerabilă crease mult mai multe locuri de muncă decât cea bazată pe hidrocarburi fosile.

De asemenea, ea a explicat cum a fost posibilă “bula gazelor de şist“, şi anume prin supraevaluarea rezervelor de 100 şi chiar de 500 ori, în momentul în care companiile se adresau instituţiilor de credit. La început, când nu se ştia care este gradul de recuperare din zăcămintele de gaze de şist, care este de undeva la 6,5% din rezerva de gaze (spre deosebire de petrolul şi gazul convenţional, unde rata de recuperare este de 75-80%), se poate pune această scăpare a băncilor pe seama necunoşterii proiecţiilor legate de gradul de recuperare al zăcăminteleo de gaze de şist şi al evoluţiei randamentului lor în timp, care s-a dovedit a avea o curbă extrem de vertiginoasă după primele şase luni, şi o durată de viaţă mult mai scurtă, de 7-8 ani la gaze şi de 5-6 ani la petrolul de şist, spre deosebire de cele convenţionale, care produc fără probleme şi 40 de ani. Practic, prin această supraestimare, foarte mulţi bani împrumutaţi de companii au fost daţi pentru active care, în realitate nu existau sau nu erau viabile comercial.

Un alt indicator util pentru a sublinia cât este de nerentabilă extragerea petrolului şi gazelor de şist îl reprezintă raportul EPEI (Energia produsă versus energia investită), care, la începuturile producţiei de petrol şi gaze era de 100 la 1, acum se află undeva la 11 la 1, iar la petrolul de şist este de 7 la 1, respectiv de 5 la 1 sau chiar mai puţin la gazul de şist, ceea ce reprezintă o mare problemă pe viitor, pentru buna funcţionare macroeconomică a societăţilor moderne, mari utilizatoare de energie. (n. red: pentru o înţelegere mai bună a subiectului, recomand cap. 1 din Ulei de Şarpe, de Richard Heinberg).

Din fenomenele care indică cât de nesănătos este gazul de şist pentru economie: companiile cu active în zona exploatărilor convenţionale nu au reuşit să îşi mărească rezervele de petrol şi gaze pentru ultimii 10 ani, prin descoperirile noi de zăcăminte convenţionale şi au decis, în disperare de cauză, să achiziţioneze active în zona celor neconvenţionale, doar pentru a îşi mări portofoliile artificial, pentru a îşi menţine acţiunile ridicate la bursă. Mai mult, companiile active în extracţia gazelor de şist recurg la răscumpărări de acţiuni pentru a-şi cosmetiza profiturile, ceea ce şubrezeşte companiile, pe termen mediu.

Un indicator extrem de important care arată cât de mult teren au pierdut companiile petroliere care au jucat pe cartea gazelor de şist în SUA este comparaţia performanţelor bursiere al companiilor petroliere cu evoluţia indicelui DOW. Din analiza comparativă a acestui indice rezultă faptul că, începând cu 2012, companiile petroliere au început să aibă probleme şi să fie lăsate în urmă de indicele DOW. Istoric, companiile petroliere aveau cotaţii bursiere peste indicele DOW, şi reuşeau întotdeauna să scoată piaţa din dificultate.

Lovitura finală pentru mitul bunăstării gazelor de şist o dă prin compararea încasărilor anuale ale statelor la bugetul de stat din activitatea petrolieră versur cheltuielile statelor respective cu refacerea drumurilor distruse de camioanele numeroase (peste 1000 pentru fiecare fracturare hidraulică). Ea porneşte de la exemplul statului Texas, care în 2012 obţinea, din activităţile petroliere, inclusiv cele offshore, de la Golful Mexic, 3.6 miliarde de dolari, şi chletuieşte 4 miliarde pentru refacerea drumurilor avariate de transportul de mare tonaj. Evident, un raport negativ, de 400 milioane de dolari anual, care se regăseşte şi în cazul altor state cu activitate extractivă. Asta fără a lua în calcul alte cheltuieli, cum ar fi cele cu sănătatea publică, scoaterea totală din circuitul economico-productiv a suprafeţelor pe care au fost existat sonde de fracurare hidraulică.

După această lungă listă de argumente care arată clar că gazele de şist nu reprezintă un model economic viabil, se pune întrebarea de ce se întâmplă, totuşi, acest lucru, în continuare, în SUA, în condiţiile unui randament economic scăzut. Explicaţia ar fi că firmele implicate în exploatarea gazelor de şist au contractat atâtea datorii, încât, dacă s-ar fi oprit din producţie (cum se întâmpla în cazul producţiei convenţionale, în caz de nerentabilitate), fie ea şi în pierdere, ar fi intrat în colaps. Pentru a înţelege fenomenul, este necesar un scurt excurs: companiile listate la bursă, sunt două seturi de indicatori de care trebuie să îţi pese: cei legaţi de economia reală, economia de teren, care au legătură cu ce se extrage, şi cei legaţi de economia de Wall Street, bazată pe ceea ce prezintă analiştii financiari atunci când solicită finanţare pentru proiectele lor (este cunoscut faptul că proiectele de gaze de şist este un mare consumator de lichidităţi). Un analist financiar de pe Wall Street se uită mai ales la creşterea producţiei, şi asta au făcut companiile pentru a reuşi să îşi menţină capacitatea de creditare intactă.

Numai că, prin creşterea producţiei în condiţiile în care ei pierdeau bani, pe bursă se obţinea un efect de creştere artificală a preţului acţiunilor. Băncile specializate în speculaţii pe bursă nu au intervenit în acest proces, deoarece, ca şi în cazul crizei din 2008, băncile au fost primele care au profitat de problemele companiilor afectate de criză.

Cu toate acestea, cantitatea de bani împrumutaţi pe Wall Street a scăzut vertiginos, la fel şi cei de la fondurile de investiţii private (Hedge Fonds), cu 92%. Investitorii serioşi şi insituţiile bancare mari se retrag de pe piaţa gazelor de şist din SUA.

Un alt punct a fost independenţa energetică, un alt argument extrem de vehiculat şi în America pentru a justifica nejustificabilul. Pornind de la preţul gazlui în SUA, de 4,5 cenţi pe mc, Deborah Rodgers a arătat de ce pentru companii este mult mai atrăgător să îşi vândă gazul pe pieţe unde preţurile sunt mult mai mari, cum ar fi China, unde este de 18-20 cenţi, şi chiar Europa, ceea ce se şi întâmplă deja. Astfel, până ca SUA să devină independentă energetic, aşa cum se proclamă (acum produce cam 50% din necesarul de gaze), mare parte a lor se va duce la export, datorită competitivităţii altor pieţe pentru companiile americane. Până la urmă, argumentul pieţei libere este unul care funcţionează cu efect de bumerang pentru cei care îndrăznesc să argumenteze cu independenţa energetică în condiţiile unor pieţe globalizate ale energiei.

Ultima parte a prezentării lui Deborah s-a axat pe sublinierea volatilităţii încasărilor la buget, odată cu trecerea primilor ani. Prin exemplul oraşului său, Forth Worth, ea a demonstrat cum încasările la bugetul de stat scad vertiginos: după ce în 2008, statul a obţinut 50 de milioane de dolari din 44 de puţuri, peste doar 4 ani, din 400 de puţuri, veniturile erau de doar 23 de milioane, doar un exemplu din sutele de exemple ale comunităţilor din SUA păcălite de mirajul gazelor de şist şi care acum au de plătit însutit şi vor avea de plătit pentru multe generaţii de acum încolo. Teza susţinută de ea cu argumente este că veniturile încasate iniţial la buget nu sunt nici măcar suficiente pentru a plăti daunele care survin ulterior.

După prezentarea economistei americane, panelul de dezbateri a reunit două politiciene din partide opuse PDL şi PSD, dar, care ambele, susţin cu frenezie exploatarea gazelor de şist, invocând argumentele demontate de Deborah Rodgers cu uşurinţă. Andreea Vass, de la PDL, economist de profesie, a încercat să se distanţeze graţios de poziţia partidului său, criticând declaraţiile contradictorii ale preşedintelui Băsescu şi ale premierului Victor Ponta.

Într-un discurs politicanist, marca Andreea Vass, cu accente dramatico-moralizatoare, Andreea Vass, neuitând nicio secundă că este campanie electorală, a argumentat că generaţia actuală politică nu are maturitatea de a decide într-un subiect atât de complex şi controversat şi că cel mai prudent este să lăsăm generaţiilor viitoare această decizie.

Gabriela Creţu, de la PSD, senator de Vaslui, întâmplător şi soţia lui Dumitru Buzatu, preşedintele de Consiliu Judeţean Vaslui care a reuşit să indigneze o lume întreagă prin declaraţiile sale absolut incalificabile legate de pungeşteni, dar şi la adresa tuturor vasluienilor, a avut o intervenţie total neconvingătoare şi incoerentă, din care nu a rezultat poziţia personală legată de subiect.

Ba mai mult, a încercat să dea vina pentru faptul că România a semnat contractele pentru gazele de şist pe faptul că instituţii dincolo de nivelul naţional, precum Banca Mondială şi FMI, sunt cele care ne-au impus acest lucru. Cel mai probabil, rezultatele prezentării economistei texane nu vor ajunge să fie prezentate mai departe colegilor de partid, pentru a alimenta o discuţie bazată pe argumente forte, pentru că se pare că nici vorbitoarele nu au părut să înţeleagă foarte bine miza discuţiei şi lecţiile pe care România ar trebui să le extragă din experienţa nefericită a SUA cu gazele de şist. Cel mai probabil, cele două politiciene vor considera această acţiune ca fiind bifată şi se vor felicita de prezenţa strălucitoare şi coafiurile impecabile de la această dezbatere.

Doar Nicuşor Dan, ultimul panelist al serii, a reuşit să puncteze, răsăpunzând Gabrielei Creţu, că nu FMI şi nici Banca Mondială au fost cele care au semnat acordurile de mediu din judeţul său şi că dacă era împotrivă, putea depune o moţiune în Parlamentul României. După care a prezentat situaţia proceselor vizând domeniul gazelor de şist, inclusiv cele ale primăriilor care au interzis explorarea şi exploatarea gazelor de şist pe teritoriul comunei lor cu Statul Român, fie cele intentate de ONG-urile de medi în contestarea acordurilor emise de autorităţi.

Dezbaterea s-a încheiat cu o rundă animată de întrebări şi, probabil, cu gustul amar pentru mulţi că aceste dezbateri reale lipsesc aproape cu desăvârşire din spaţiul public şi atunci când se produc, ele reuşesc să reunească prea puţini factori de decizie, care, oricum, pleacă acasă tot cu aceeaşi concluzie cu care au venit la dezbatere.

Adauga un comentariu!

Nume (necesar)

Website


*

Editoriale din aceeasi categorie

Autor: Aciduzzul | 6 iulie, 2016 | 0 comentarii | 8308 vizualizari | 5 voturi

Site-urile americane sustin ca hacker-ul roman supranumit Guccifer, extradat recent in Statele Unite, ar fi fost gasit mort in celula in care ese incarcerat, la scurt timp dupa ce ar fi disparut din celula, ulterior interogarii acestuia de catre FBI. Informatia vine la scurt timp dupa ce FBI a anuntat ca nu recomanda procurorilor americani […]

Autor: Aciduzzul | 24 iunie, 2016 | 0 comentarii | 208 vizualizari | 1 vot

Brexit-ul este, fara doar si poate, un eveniment de proportii epice prin prisma perpectivelor pe care le deschide. Brexit-ul reprezinta prima fisura intr-un sistem monstrous care parea monolit. Practic, intreaga oligarhie americana si europeana, cu monstroasa masinarie media aservita au fost luate prin suprindere, in ciuda manevrelor diperate de a influenta in extremis opinia publica […]

Autor: Aciduzzul | 14 noiembrie, 2015 | 0 comentarii | 362 vizualizari | 3 voturi

Marius Serban Dupa cum ne-am obisnuit deja in astfel de situatii cam toate goarnele media din Romania si de pe afara se vad obligate sa caute dedesubturile acestei afaceri apeland la tot felul de “analisti” mai mult sau mai putin intersati, cu o agenda care mai de care mai inchegata, scrisa de marii actori globali,sau, […]

Autor: Aciduzzul | 14 septembrie, 2015 | 0 comentarii | 258 vizualizari | 1 vot

Michael Thomas “9/11 was an Anglo-American black operation executed in collusion with Israeli Secret Services and Saudi Arabian financiers.” — 9/11 Investigator. Undoubtedly the 9/11 attacks on New York City and Washington DC are the most misrepresented by officialdom in US history. Whereas the assassination of John F. Kennedy is now understood to have been […]

Autor: Aciduzzul | 14 septembrie, 2015 | 0 comentarii | 120 vizualizari | 3 voturi

Uniunea Europeană trece printr-o profundă criză intelectuală şi morală, generând o criză politică, afirmă preşedintele Parlamentului Ungariei, Laszlo Kover, subliniind că UE reprezintă “problema”, “nu soluţia”. Kover, Europa trebuie să decidă cum interpretează imigraţia, dacă o percepe ca mijloc pentru acoperirea deficitului pe piaţa muncii pe fondul scăderii demografice sau ca risc de securitate. “Recenetele […]

"Producatori si bazine legumicole"
Ofera o donatie
Dacă vrei să contribui și tu, poți dona aici:
fii aproape de noi
Conferinta_AGROstandard
PUB
web design profesionist
Red Moon Media
CAMPANII bp
Atitudine Contemporana
Televiziunea Copiilor
Le Pre
1984 George Orwell
Televiziunea Copiilor
piata BIO
alimente organice
internet manipulation techniques
Adauga banerul de partener Badpolitics pe site-ul tau bad politics
bad politics

2009 - 2017 © BadPolitics