John Medaille
John Medaille este un cunoscut om de afaceri, economist, teolog si cadru universitar american, autorul unei remarcabile cărti de doctrină economică, The Vocation of Business. Social Justice in the Market Place, si a numeroase articole pe teme de distributism si teologie crestina. La Universitatea din Dallas predă un curs de justitie socială în cadrul programului de Business Leaderhip. Considerat drept un leader al gîndirii economice distributiste, John Medaille promovează în mod activ această doctrină economică atît prin scrierile sale – are sub tipar o nouă carte: Echitate si echilibru: economia politică a distributismului – cît si pe un blog de mare succes, „The Distributist Review”.

În interesul professional pe care profesorul Medaille îl manifestă fată de România, mai există si ratiuni sentimentale. Bunica sa, Bella Dorman, s-a născut în Bucuresti.

De cînd si-a făcut aparitia, spre sfîrsitul Evului Mediu, si a ajuns să domine atît productia cît si politica, spre sfîrsitul secolului al XVIII-lea, capitalismul a stîrnit dezbateri aprinse cu privire la natura sa. Un punct central al dezbaterii se referă la relatia capitalismului cu statul – s-a pus în special întrebarea dacă este un dusman sau o odraslă a statului.

Nu putine au fost numele celebre ce au participat la dezbatere: Smith, Marx, Mill, Mises si alte minti luminate au scris volume întregi pe această temă. Cred însă că onoarea de a pune problema în cei mai succinti si eleganti termeni îi revine lui Sorin Cucerai în scurtul dar puternicul său eseu O sursă a fricii de capitalism, apărut în revista „Idei în dialog” din luna mai 2009. În cîteva pagini si cîteva fraze puternice, Sorin Cucerai redă esenta capitalismului si a relatiei acestuia cu statul.

Argumentele sale îi vizează în primul rînd pe „anarho-libertarieni” care, precum marxistii, vor „disparitia statului”. Realitatea istorică arată că sub regimurile „neoconservatoare” statul a crescut la fel de mult – sau chiar mai mult – decît sub regimurile liberale sau social-democrate.

Într-adevăr, doar comunistii au putut să extindă statul mai repede decît au făcut-o neoconservatorii, si l-au mărit pînă s-a prăbusit sub propria-i greutate, o ispravă pe care neoconservatorii din America au încercat să o reediteze – si era cît pe ce să le reusească. Ceva ciudat se petrece aici. O realitate istorică atît de pregnantă nu poate fi trecută cu vederea sau ignorată în numele ideologiei.

Totusi, trebuie să amintesc că Sorin Cucerai, venind în „apărarea” capitalismului, ridică probleme care pun sub semnul întrebării însăsi legitimitatea sistemului. Nici măcar Marx, în atacurile sale împotriva capitalismului, nu a spus ceva atît de negativ ca Sorin Cucerai în „pledoaria” sa procapitalistă.

Este important să întelegem argumentatia domnului Cucerai în eleganta ei simplitate. O voi sintetiza după cum urmează:

1. În mod natural, oamenii urmăresc să aibă acces direct la sursele de subzistentă, de obicei sub forma propriului pămînt si a propriilor unelte.

2. Acest acces îl face pe om mai putin dependent de vecinii săi si drept urmare mai dependent de piete.

3. Capitalismul obligă la dependentă fată de piată ca să poti supravietui. Drept urmare, „conditia fundamentală de posibilitate a unei ordini capitaliste este absenta autonomiei individuale în sensul de proprietate asupra unei surse de hrană”. Capitalismul mai înseamnă să-i fortezi pe oameni să caute o sursă de venit monetar ca să-si asigure subzistenta. Aceasta nu este o conditie naturală, cum ar fi conditia de a fi proprietarul propriului tău pămînt, întrucît „oamenii nu caută instinctiv surse de venit monetar”. O fac din obligatie.

4. „Capitalismul este posibil numai dacă acest proces natural este întrerupt cu ajutorul unui instrument prin care nimeni să nu mai poată avea acces la hrană si la adăpost decît prin intermediul unei surse de venit monetar”.

5. „Ordinea capitalistă nu este asadar una naturală. Ea se poate mentine doar dacă există un aranjament institutional prin care indivizii să nu poată evita să se angajeze în relatii comerciale prin intermediul monedei”.

6. „Aranjamentul institutional” este statul, care le cere oamenilor să plătească taxe si impozite doar sub formă de bani. Doar statul poate să îndeplinească această functie coercitivă de care depinde capitalismul. „Sursa de venit capătă în felul acesta preeminentă asupra sursei de hrană, iar relatiile comerciale se generalizează prin aceea că devin practic imposibil de evitat”.

7. Statul este necesar si pentru alt motiv: „libera concurentă este la fel de nenaturală ca si capitalismul însusi”. În absenta statului, comertul ar fi o problemă de căutare a rentei, un comportament pe care doar reglementările emise de stat pot să-l prevină.

8. În mod paradoxal, „libertatea si prosperitatea capitalismului” sînt posibile doar blocînd „tendinta naturală a oamenilor de a-si însusi o sursă de hrană si un adăpost”. Pentru a avea această „libertate” capitalistă, trebuie să fim alienati de propria noastră natură. Dacă se reuseste acest lucru, „bresa creată între noi si natura noastră – si astfel între noi si natură în general – deschide un spatiu necunoscut anterior al libertătii specific umane (deci non-animale) si este, în consecintă, o formă de civilizatie”.

9. Din cauza acestei alienări fundamentale fată de natură, „orice individ care locuieste în ordinea capitalistă este, din acest motiv, o fiintă fundamental precară, de o radicală fragilitate”.

Remarcabil în această înlăntuire de argumente este că poate fi citită fie ca un atac, fie ca o apărare a capitalismului. Într-adevăr, este dificil să întrevezi, din interiorul argumentatiei domnului Cucerai, pe ce căi o ia demonstratia sa. Domnia sa oferă doar o apărare instrumentală a capitalismului: acesta creează bunuri mai multe si salarii mai mari.

Lăsînd la o parte faptul că această „consecutivitate” este, în cel mai bun caz, suspectă din punct de vedere moral, se mai pune si întrebarea dacă baza comparatiei este validă; trebuie să comparăm subzistenta si securitatea unei economii bazate pe munca salariată cu subzistenta si securitatea create de o economie bazată pe proprietate, altfel spus, trebuie comparată economia „nenaturală” a domnului Cucerai cu una mai naturală.

Stim că în Anglia secolului al XVI-lea, înainte ca ordinea capitalistă să ajungă să domine relatiile sociale, un lucrător obisnuit putea să asigure traiul familiei sale din 15 săptămîni de muncă, iar un lucrător calificat din 10 săptămîni. Un secol mai tîrziu, după închiderea islazurilor comunale si confiscarea pămînturilor mănăstiresti, care au convertit imediat Anglia într-o tară capitalistă, s-a ajuns la 40 de săptămîni si, respectiv, 32.

Mai mult: într-o economie globală, este necesar să iei în consideratie lucrătorii din sweatshopuri (ateliere în care salariatii sînt prost plătiti si muncesc pe brînci – n.trad.) înainte de a trage o concluzie. În plus, este un adevăr de necontestat că natiuni care, înainte de venirea capitalistilor, au putut să asigure fără probleme, timp de secole, hrana locuitorilor au ajuns să cunoască foametea sub „libertatea” domnului Cucerai. Lăsînd aceste chestiuni la o parte, să analizăm pertinenta argumentelor sale.

În primul rînd, împărtirea în schimburi economice „naturale” si „nenaturale” este de tip aristotelian, chiar dacă se ajunge la concluzii opuse lui Aristotel. Pentru Aristotel, schimburile naturale erau cele care furnizau cele necesare gospodăriei, în vreme ce schimburile nenaturale urmăreau doar valoarea monetară. Primele erau „naturale” în sensul că întîmpinau o limită naturală. De exemplu, un om care cumpără pîine pentru familia sa cumpără doar atît cît îi trebuie si nimic mai mult. Dar un om al cărui scop nu vizează pîinea ci banul va cumpăra toate pîinile si fiecare bob de grîu pentru a forta piata si a stabili un pret care îi convine. Din moment ce nu există limite ale acestor schimburi, Aristotel le considera a fi „nenaturale”.

În al doilea rînd, putem remarca faptul că argumentele domnului Cucerai converg foarte bine cu istoria capitalismului. Adevărul istoric gol golut este că ordinea capitalistă si dezvoltarea statului merg mînă în mînă. Acest fapt a fost semnalat de Adam Smith în 1776, în The Wealth of Nations, trei pătrimi din carte fiind dedicate analizei documentate a relatiei incestuoase dintre big government si big business.

În al treilea rînd, domnul Cucerai oferă libertarianismului ceva ce-i lipseste: o teorie a statului. Drept urmare, performantele statului pot fi judecate potrivit standardelor propriei sale functionalităti. Putem să nu fim de acord cu definitia pe care domnul Cucerai o dă functiei statului, dar standardele sînt explicit formulate; functiile statului intră sub incidenta intentionalitătii umane si drept urmare pot fi controlate, cel putin în principiu. Anarho-libertarienii, în special, dispretuiesc statul si de aceea orice problemă legată de stat devine o problemă de genul „totul sau nimic”.

Dar a pune problema în acesti termeni se dovedeste a fi întotdeauna în avantajul „tot”-ului reprezentat de stat. Astfel, cresterea puterii statului este totdeauna si oriunde consecinta libertarianismului.

În al patrulea rînd, domnul Cucerai a afirmat că natura competitiei si a schimbului este supusă regulilor iar aceste reguli trebuie să fie exterioare pietei. Într-adevăr, competitia, înteleasă în mod adecvat, functionează doar într-un cadru de cooperare mai larg, iar această cooperare are loc în conformitate cu reguli impuse de institutii bazate pe consens. Să ne gîndim la un joc de fotbal american. Este, în mod cert, o competitie, si chiar una violentă.

Cu toate acestea, nu poate exista în afara unui cadru de cooperare: toti jucătorii vor fi legati de reguli si judecati de arbitri care nu joacă ei însisi în teren. Fără arbitru nu există joc, ci un război care va continua pînă cînd una dintre părti este înfrîntă definitiv sau chiar omorîtă; odată atins acest punct, atît jocul cît si competitia încetează.

În al cincilea rînd, domnul Cucerai a identificat în mod corect monetarizarea drept fundament al capitalismului. Un exemplu istoric ni-l furnizează „taxa pe colibă” pe care englezii au impus-o coloniilor africane. Scopul unui astfel de impozit nu era obtinerea de venituri; operatiunea de colectare a acestui impozit costa, probabil, mai mult decît suma obtinută. Scopul era să-i forteze pe africani să-si ia ceva de care nu avuseră nevoie înainte: o slujbă.

Climatul le permitea oamenilor să trăiască într-un oarecare confort fără să fie nevoiti să muncească prea mult iar africanii, lăsati în voia lor, erau multumiti cu o asemenea conditie. Un impozit însă, plătit în bani, i-a fortat să-si găsească de lucru în minele, fabricile si pe plantatiile englezilor. Impozitul pe colibă viza forta de muncă, nicidecum obtinerea de venituri.

În final, să remarcăm că domnul Cucerai ne oferă o descriere plină de acuratete a capitalismului si că, într-adevăr, orice discutie privitoare la orice sistem trebuie să înceapă cu descrierea corectă a acestuia. Din descrierea domnului Cucerai lipseste însă un element crucial, care este trecut cu vederea, desi el ar decurge în mod firesc din însesi argumentele si faptele prezentate. Am să revin ulterior asupra acestuia.

Acestea fiind zise, nu putem încă determina dacă ordinea capitalistă prezentată de domnul Cucerai este un lucru bun sau rău. Oare vrem un sistem care îl alienează pe om de propria sa natură si are ca rezultat „o fiintă fundamental precară, de o radicală fragilitate”, un aranjament social în care noi nu avem „pămînt ferm sub tălpi”? Capitalismul descris de domnul Cucerai – în care libertatea înseamnă sclavie, în care omul trebuie să fie un sclav salariat pentru a fi liber, în care trebuie să i se blocheze accesul la fundamentul libertătii sale (anume, proprietatea) spre a-l obliga să participe pe piata „liberă” – are un caracter întunecat, orwellian. Este oare aceasta o definitie adecvată a libertătii? Este oare o definitie adecvată a economiei?

Cred că autorul a făcut două greseli fundamentale: prima, a redus toate pietele la pietele monetare; a doua, a făcut confuzie între „piata liberă” si „capitalism”, ca si cînd ar fi două lucruri identice – de fapt, ele sînt de cele mai multe ori în opozitie.

O piată de schimb „monetarizată” este problematică în mai multe privinte. În primul rînd este vorba de natura banilor, care ar trebui să fie unitatea de măsură a tuturor bunurilor aflate în circulatie într-o economie. Banii pot fi însă mult prea usor manipulati si separati de piata bunurilor si serviciilor reale.

Americanii au dovedit, fără nici un dubiu, că miliardele de dolari ai prosperitătii financiare pot fi creati fără nici o legătură cu adevărata bogătie. Oameni care nu au contribuit nici măcar cu o picătură la prosperitatea generală sînt răsplătiti cu milioane din buzunarul comun pentru simplul fapt de a fi esuat lamentabil. Aceasta s-a petrecut în primul rînd pe piete nereglementate.

Banul, ca unitate de contabilizare, este o abstractiune, si cu cît economia devine mai abstractă, altfel spus, mai monetarizată, cu atît mai usor poate fi manipulată de cei care „pricep” mecanismul operatiunilor abstracte, o economie complet monetarizată fiind cel mai usor de manipulat.

Adevărul este că fiinta umană operează pe mai multe piete simultan, cele mai multe nefiind monetarizate; aceste piete se determină reciproc. Cînd toate pietele sînt monetarizate, toate esuează, si esuează definitiv, fără speranta de a-si mai reveni. Prima piata pe care operăm este economia dăruirii, a familiei si a comunitătii. Ne trezim la viată într-o comunitate care există deja, cea a familiei, de la care primim un număr de daruri.

În primul rînd, fiinta noastră, dar, cu sigurantă, primim numele, rudele, limba, primele notiuni morale, prima experientă de dragoste, sentimentul de apartenentă. Economia darurilor este economia primară iar toate celelalte activităti economice si sociale trebuie să fie evaluate după cît de bine servesc familia. Dacă nu reusim să facem această evaluare, nu avem practic un mod de a afla dacă economia „functionează” în mod concret.

O economie monetarizată erodează economia dăruirii, a familiei, pe care se bazează întreaga ordine socială. Pe lîngă această economie a familiei, mai există economii ale serviciului în slujba comunitătii, economiile activitătii politice (în care voturile sînt mijloacele de schimb), economiile religioase etc. Toate acestea depind de economia de productie si schimb (a se remarca ambii termeni), fiind controlate de aceasta; concomitent, economiile enumerate mai sus actionează ca un mijloc de evaluare al economiei bazate pe productie si schimb.
Domnul Cucerai afirmă că ordinea capitalistă „deschide un spatiu necunoscut anterior al libertătii specific umane (deci non-animale)”.

Ceea ce nu mentionează domnia sa este că acest spatiu este unul foarte mic, ocupat de posesorii de pămînt si de capital. Iată de ce această ordine este numită „capitalism”. Într-adevăr, însusi faptul că majoritătii oamenilor li se blochează accesul la pămînt si la capital înseamnă că doar cîtiva indivizi vor sfîrsi prin a poseda majoritatea acestor mijloace. Această idee decurge în mod natural din însăsi descrierea capitalismului pe care ne-o oferă domnul Cucerai, o idee eludată însă de domnia sa – iar fără ea, descrierea capitalismului rămîne incompletă.

Nu numai că această concentrare a capitalului este rea din punctul de vedere moral, este rea si din punct de vedere economic si social. Economic, prin faptul că orice teorie a pietei libere este bazată pe ipoteza „numărului vast de firme”: productia este răspîndită într-un număr atît de mare de firme încît nici o firmă, sau nici un grup de firme, nu poate să influenteze preturile de pe piată; altfel spus, mai degrabă li se impune pretul pietei decît să-l dicteze. Cînd apar consolidări monopoliste în industrie, întreaga bază a pietei libere se prăbuseste, iar rezultatul obtinut este monopolul sau oligopolul.

Iar aceasta nu e decît o parte a problemei. Voi trece peste ridicola afirmatie a domnului Cucerai potrivit căreia putem avea simultan o crestere a cheltuielilor de productie si o scădere a preturilor de consum, ca si cînd primele n-ar depinde de cele din urmă. Cresterea salariilor nu este o regulă în capitalism. Din 1973 încoace, în SUA, salariul mediu a rămas acelasi, desi productivitatea muncii în toate domeniile de activitate a crescut dramatic în această perioadă. Asta înseamnă că lucrătorii produc mai multe bunuri pe care însă sînt nevoiti să le cumpere cu acelasi venit. Întrucît acest lucru nu este posibil, economia a recurs la trei solutii temporare pentru a mentine consumul. Prima a fost să pună la muncă mai multi membri ai familiei, iar ei să lucreze mai multe ore.

A doua, să crească rolul si dimensiunea statului pentru ca acesta să absoarbă bunurile produse în exces. Iar a treia este pur si simplu camăta (creditul de consum); cei super-răsplătiti – adică detinătorii de capital – le vor împrumuta surplusul lor de capital consumatorilor pentru ca acestia să poată asana piata de produsele în exces. Toate cele trei metode si-au atins însă limitele logice. Familia munceste pe brînci (în detrimentul vietii de familie pe care economia ar trebui s-o servească), statul nu poate să se umfle mai tare fără a descoperi limitele de care s-au lovit sovieticii; cît despre sistemul de creditare, acesta s-a prăbusit.

Domnul Cucerai presupune că salariile cresc într-o economie de piată. Apărătorii capitalismului presupun că un „contract liber” este suficient pentru a asigura cresterea salariilor. Adam Smith a remarcat problemele legate de această teorie: „Nu este greu de prevăzut care dintre cele două tabere aflate în dispută va avea de cîstigat în toate situatiile, care o va forta pe cealaltă să accepte o rezolvare în propriii ei termeni. Stăpînii, fiind mai putini, se pot asocia mai usor si pot să reziste mai mult timp…

Un proprietar de pămînturi, un tăran, stăpînul unei manufacturi sau un negustor, chiar dacă nu au nici un lucrător în subordine, îsi permit să trăiască un an sau doi de pe urma actiunilor pe care le detin. Fără slujbă, multi lucrători nu pot supravietui mai mult de o săptămînă, putini pot s-o ducă o lună si doar cîtiva un an”.

Adam Smith considera salariul real drept un rezultat al relatiilor de putere dintre stăpîni si lucrători si nu rezultatul unor forte pur „economice”; puterea, nicidecum productivitatea, este cea care arbitrează negocierea unui contract de muncă. Conducătorul unei companii americane poate cîstiga si de 500 de ori mai mult decît un salariat obisnuit, dar aceasta nu înseamnă că este de 500 de ori mai productiv, ci doar că e de 500 de ori mai puternic. Croitoreasa dintr-un sweatshop nu are productivitate scăzută; totusi, ea cîstigă jalnic fiindcă nu are nici o putere.

Puterea de a negocia un salariu provine doar din putinta de a spune „nu” termenilor oferiti, iar această putere o detii doar dacă ai o alternativă la salariu. Doar proprietatea îti oferă această putere. Acolo unde producătorii sînt si proprietari si îsi pot croi propriul drum în lume, orice contract tinde să fie echitabil, să le recompenseze productivitatea. În absenta unei alternative reale, nu pot exista negocieri reale: nu poti negocia dacă nu spui „nu”.

Pentru a fi liberă cu adevărat, o piată are nevoie de oameni liberi iar oamenii, pentru a fi liberi la rîndul lor, au nevoie de acces la propriile lor surse de subzistentă, un acces care le este însă blocat de capitalism. Fundamentul adevărat al libertătii este propriul fundament, acel sol pe care domnul Cucerai l-ar lua de sub picioarele producătorilor.

Ceea ce li se răpeste majoritătii oamenilor va reveni unei minorităti devenite apoi stăpînitoare în societate si conducătoare în statul pe care îl va coopta în cele din urmă. Asa s-a întîmplat. Cu cît capitalismul s-a concentrat mai mult în mîna cîtorva, cu atît s-au îngrosat zidurile statului menite să protejeze capitalul, iar capitalul si statul s-au combinat pentru a restrînge atît libertatea cît si proprietatea. Capitalismul nu trebuie confundat cu piata liberă, dimpotrivă, trebuie să fie identificat drept inamicul ei de moarte. A confunda capitalismul cu piata liberă înseamnă să întelegi complet gresit realitătile economice, sociale si politice ale vietii moderne.

Domnul Cucerai este de lăudat pentru privirea aproape bătoasă pe care o aruncă „ordinii capitaliste” dar este de criticat deoarece, în ultimul moment, se înmoaie, fuge de consecintele logice ale propriei lui descrieri, evitînd astfel punctul crucial în jurul căruia ar trebui să aibă loc întreaga discutie. A mers pînă în pragul usii dar s-a întors din drum fără a spune adevărul. Noi însă nu ne putem întoarce. Doar avînd curajul să privim lucrurile în fată, asa cum sînt, ne putem astepta să avem tăria să le îndreptăm, pentru a le face să fie asa cum ar trebui să fie. (traducere de Ovidiu Hurduzeu)

Sursa: Convorbiri Literare

Adauga un comentariu!

Apăsaţi aici pentru a anula un răspuns.

Nume (necesar)

E-mail (necesar dar nu va fi publicat)

Website

CAPTCHA Code *

Legea vaccinarii obligatorii a fost adoptata in UNANIMITATATE in comisia de santate din Camera Deputatilor. Adica au votat-o toate “partidele” politice, fara exceptie! Chiar daca au fost aduse sute de amendamente fata de varianta adoptata acum doi ani de Senat, ce sa vezi, s-a pastrat neatins un articol, cu ginion, articolul 13 care prevede la […]

Brexit-ul este, fara doar si poate, un eveniment de proportii epice prin prisma perpectivelor pe care le deschide. Brexit-ul reprezinta prima fisura intr-un sistem monstrous care parea monolit. Practic, intreaga oligarhie americana si europeana, cu monstroasa masinarie media aservita au fost luate prin suprindere, in ciuda manevrelor diperate de a influenta in extremis opinia publica […]

Site-urile americane sustin ca hacker-ul roman supranumit Guccifer, extradat recent in Statele Unite, ar fi fost gasit mort in celula in care ese incarcerat, la scurt timp dupa ce ar fi disparut din celula, ulterior interogarii acestuia de catre FBI. Informatia vine la scurt timp dupa ce FBI a anuntat ca nu recomanda procurorilor americani […]

Marius Serban Dupa cum ne-am obisnuit deja in astfel de situatii cam toate goarnele media din Romania si de pe afara se vad obligate sa caute dedesubturile acestei afaceri apeland la tot felul de “analisti” mai mult sau mai putin intersati, cu o agenda care mai de care mai inchegata, scrisa de marii actori globali,sau, […]

Michael Thomas “9/11 was an Anglo-American black operation executed in collusion with Israeli Secret Services and Saudi Arabian financiers.” — 9/11 Investigator. Undoubtedly the 9/11 attacks on New York City and Washington DC are the most misrepresented by officialdom in US history. Whereas the assassination of John F. Kennedy is now understood to have been […]