Sustine Bad Politics
arhiva stiri
starea vremii
noiembrie 20, 2017, 7:09 pm
Senin
Senin
5°C
Presiunea: 1010 mb
Umiditate: 86%
Vânt: 0 km/h N
Răsarit: 7:18 am
Apus: 4:44 pm
 
ANUNTURI UMANITARE
Antiglobalizare
Distrugerea Iugoslaviei – programarea lucida a unui infern ! Prima parte
Aciduzzul | 23 aprilie, 2013 | 2 comentarii | 473 vizualizari |
(5 voturi )

Acest studiu se ocupa de felul in care s-a ajuns la demontarea statului Iugoslav si distrugerea unei societati care politic si economic a demonstrat ca ideea de “doua sisteme intrunul “este viabila, poate aduce prosperitate si prestigiu politic pana in ziua in care … ajunge sa deranjeze mai-marii lumii. Aducem in discutie aceasta problema din mai multe motive, printre care faptul ca Romania a fost partenerul politic si economic primordial din blocul estic – Republica Iugoslava fiind considerata indezirabila pentru restul celor din C.A.E,R. si boicotata de acestia. Alt motiv principal fiind faptul ca si Romania devenise dizidenta in blocul comunist si calea pe care incepuse sa mearga nu mai convenea nici Estului si nici Vestului. Si poate de aceea am avut o revolutie iar acuma ne autodistrugem parinteste supraveghiati si consiliati de aceleasi state intelepte care atunci cand le-a convenit au pupat in locuri delicate si pe iugoslavi si pe romani. Si mai sunt si alte motive, dar le veti descoperi pe parcursul publicarii.

Moartea conducătorului Josip Broz Tito la 4 mai 1980 a reprezentat un şoc nu numai pentru Iugoslavia cât şi cu precădere pentru statele occidentale. Amploarea funeraliilor în cinstea sa – cele mai mari din istoria umanităţii – nu au făcut decât să conchidă un fapt deja ştiut: moştenirea lăsată în urma să va fi o povară pentru întreaga Europă.

Dispărând “mâna de fier “s-au născut curând tensiuni etnice şi pe fondul acelor schimbări constituţionale ce au fost în detrimentul sârbilor; Kosovo a fost cu predilecţie cea care a inflamat spiritele pe scenă internaţională dorind să fie recunoscută ca fiind o republică şi nu o provincie dintr-un motiv clar şi simplu: aceasta recunoaştere ar fi dat undă verde secesiunii şi deci independenţei. Pe acest subiect mă voi axa într-un capitol distinct din cauza complexităţii situaţiei de pe acest acest teritoriu.

Aceasta lucrare incepe cu extrase din jurusprudenta internationala care, teoretic afirma dar s-a dovedit ca infirma interventia straina in alte state.

CAPITOLUL I

Subcapitolul 1.1 Conceptul de folosire a forţei în cadrul reglementărilor internaţionale

Istoria omenirii, în desfăşurarea sa, a avut un impact resemtit până în prezent prin gradul ei de complexitate şi pregnanta.

Evoluţia a adus odată cu ea beneficii cât şi elemente distructive cauza fiind legătura de netăgăduit cu componentă umană.

Dacă facem o incursiune în trecut, vom descoperi că evenimentele care au dus la schimbări majore pe scenă internaţională au fost cele care au implicat acţiuni militare, unealta principală fiind adesea forţa nestăvilită. Totuşi latura aceasta sumbră se regăseşte în noi ca fiinţe umane într-o stare latentă ce-i drept; cu adevărat şocant şi intrigant este ridicarea acesteia la rang de politica statală. Aceasta reminescenta medievală şi primitivă în esenţă nu a fost eradicată şi continuă să dăinuie în mentalul colectiv la nivel global.

Un punct de cotitură l-a reprezentat cele două conflagraţii mondiale care au devenit atât surse de rescriere a normelor ce călăuzesc naţiunile cât şi o moştenire grea în ceea ce priveşte cursul normal al istoriei.

Criză politică din acea perioadă necesita o abordare îndrăzneaţă şi eficientă: Carta Naţiunilor Unite a fost semnată la San Francisco la 26 iunie 1945, la încheierea Conferinţei Naţiunilor Unite pentru Organizaţia internaţională şi a intrat în vigoare la 24 octombrie 1945. Totul începea să prindă contur, o nouă etapă ce ar fi trebuit să conducă către obiectivul mult visat luă fiinţă: pacea între state.

Totuşi o întrebare legată de durabilitatea acestui document prindea rădăcini. Preambulul Cartei este unul elocvent, el definind practic esenţa acestui document de o importanţă covârşitoare. Fundamentul în acest caz este menţinerea păcii şi securităţii internaţionale, deviza propagată pe diferite căi de-alungul timpului. Analiză în cazul folosirii forţei de către state se poate rezuma la două articole: articolul 2 (4) (Toţi Membrii Organizaţiei se vor abţine, în relaţiile lor internaţionale, de a recurge la ameninţarea cu forţa sau la folosirea ei, fie împotriva integrităţii teritoriale ori independenţei politice a vreunui stat, fie în orice alt mod incompativil cu scopurile Naţiunilor Unite) cât şi articolul 51 (Nici o dispoziţie din prezenţa Carta nu va aduce atingere dreptului inerent de autoapărare individuală sau colectivă în cazul în care se produce un atac armat împotriva unui Membru al Naţiunilor Unite, până când Consiliul de Securitate vă fi luat măsurile necesare pentru menţinerea pacii si securităţii internaţionale.

Măsurile luate de Membri în exercitarea acestui drept de autoapărare vor fi aduse imediat la cunoştinţa Consiliului de Securitate şi nu vor afecta în nici un fel puterea şi îndatorirea Consiliului de Securitate, în temeiul prezenţei Carte, de a întreprinde oricând acţiunile pe care le va socoti necesare pentru menţinerea sau restabilirea păcii şi securităţii internaţionale).

Dar aceste prevederi au fost formulate în anul 1945 şi astfel ia naştere o controversă: sunt anacronice sau pot fi adaptate prezentului? Chiar şi în contextul găsirii unei posibile rezolvări trebuie să identificăm şi organul abilitat în acest sens să o facă. Existenţa O.N.U. (este cea mai importantă organizație internațională din lume. Fondată în 1945, după al Doilea Război Mondial, are astăzi 192 de state membre.

Întemeierea ei a constat din semnarea, de către membrii ei fondatori, a Cartei Organizației Națiunilor Unite) ne poate furniza un răspuns în acest sens. Pornind de la Carta, putem considera că practica statelor de a folosi forţa în anumite situaţii este deopotrivă condamnată sau aprobată de către două organe O.N.U.: Adunarea Generală a Națiunilor Unite (AGNU/AG) este una dintre cele cinci organe principale ale Organizației Națiunilor Unite și unică în care toate statele au reprezentare egală şi Consiliul de Securitate al ONU (CSNU) este unul din principalele organe ale Națiunilor Unite, însărcinat cu menținerea păcii și securității internaționale. Rolul său, descris în Carta Națiunilor Unite, include stabilirea de operațiuni de menținere a păcii, instituirea de sancțiuni internaționale, precum și autorizația de acțiuni militare.

În ceea ce priveşte domeniul securităţii internaţionale rolul primordial îi revine Consiliului de Securitate, fiind singurul organ care poate adopta rezoluţii cu caracter obligatoriu în baza Capitolului VII din Cartea O.N.U. Aceste rezoluţii pot avea efecte şi pe plan militar întrucât articolul 42 din Cartă (în cazul în care Consiliul de Securitate vă socoti că măsurile prevăzute în Articolul 41 nu ar fi adecvate ori că s-au dovedit a nu fi adecvate, el poate întreprinde, cu forţele aeriene, navale sau terestre, orice acţiune pe care o consideră necesară pentru menţinerea sau restabilirea păcii şi securităţii internaţionale.

Această acţiune poate cuprinde demonstraţii, măsuri de blocadă şi alte operaţiuni executate de forţe aeriene, maritime sau terestre ale Membrilor Naţiunilor Unite) implica utilizare forţelor aeriene, navale cât şi terestre. De remarcat este sintagma folosită “orice acţiune pe care o consideră necesară “; ambiguitatea cât şi caracterul acesteia mai mult decât general lăsă loc unor interpretări ce ne conduc să deducem faptul că inclusiv într-o oarecare măsură, folosirea forţei înseşi poate constitui o măsură adecvată într-un anumit scenariu.

O contradicţie ce ne este relevată încă de pe acum: interzisă fiind, forţa poate fi folosită atât de către stat conform dreptului la autoapărare – atât individual cât şi colectiv – cât şi de către Organizaţia Naţiunilor Unite. Importanţa acestui principiu din cadrul articolului 2 (4) Carta O.N.U. a fost reiterat odată cu adoptarea, de către Adunarea Generală a O.N.U. a rezoluţiei 2625 (XXV)/1970.

Având în vedere aspectele expuse mai sus vom face apel la jurisprudenţa Curţii Internaţionale pentru a putea descoperi cum anume se tratează acest principiu şi ce consecinţe pot avea eventualele încălcări ale acestuia.

Subcapitolul 1.2 Jurisprudenţa internaţională

Cazul ce s-a aflat pe rolul Curţii Internaţionale de Justiţie dintre Republica Nicaragua şi Statele Unite ale Americii în anul (1984) a avut o importanţă covârşitoare în ceea ce priveşte interpretarea principiului nerecurgerii la forţa de către state. Litigiul s-a născut din cauza faptului că, S.U.A. dorea să înlocuiască regimul politic sandinist din Republica Nicaragua ce avea o doctrină comunistă, folosind trupe de gherilă denumite Contras prin intermediul incursiunilor întreprinse de către acestea la graniţa statului nicaraguan.

Curtea, pentru a ajunge la o concluzie echitabilă, a stabilit conţinutul legii aplicabile în acest context; astfel Curtea a observat că principiul folosirii forţei ce se regăseşte în Carta O.N.U. corespunde în esenţa dreptului cutumiar internaţional (capitolul X paragraful 2). Cutuma se defineşte ca fiind o practică generală, relativ îndelungată şi repetată a statelor, considerate de ele ca dând expresie unei reguli de conduită cu forţa juridică obligatorie (o normă de drept); practic este norma ce trebuie să reglementeze în mod obligatoriu raporturile dintre state.

Apoi Curtea a făcut referire la articolul 51 – dreptul inerent la autoapărare – o excepţie de la principiul enunţat anterior acesta născându-se doar în cazul unui atac armat. Aşadar, răspunsul la un astfel de atac trebuie să fie atât proporţional cât şi necesar. Particularitatea în acest caz a fost aceea că, S.U.A. a invocat în sprijinul său dreptul colectiv la autoapărare deoarece şi trupele loiale guvernului sandinist organizau incursiuni militare la graniţele statelor vecine în speţă El Salvador, Honduras şi Costă Rica.

În urma analizei făcute de către instanţă s-a relevat faptul că, statele nu au fost victimele unui atac armat deoarece respectivele incursiuni, privite atât în mod individual cât şi global, nu pot forma un atac armat; în continuarea elaborării acestei explicaţii, Curtea a afirmat că acţiunile inititate de către statul parat (finanţare, suport logistic, armament către trupele de gherilă) nu au fost tributare necesităţii şi proporţionalităţii. S-a stabilit că a existat o încălcare a principiului ameninţării cu forţa sau recurgerii la forţa de către S.U.A. (capitolul XI paragraful 1).

Un alt caz supus judecăţii C.I.J. în care s-a reiterat principiile interzicerii folosirii forţei şi al non-interventiei a fost acela dintre Republica Democrata Congo şi Uganda; pe 23 iunie 1999, Republica Democrata Congo a adresat o cerere curţii în virtutea unor acţiuni armate – ce constituie o agresiune armată – întreprinse de către statul ugandez pe teritoriul acesteia. Similar cu cazul arătat anterior, se face referire la dreptul la autoapărare de către Uganda, în această situaţie fiind vorba de un răspuns la atacurile frecvente ale unei grupări paramilitare finanţate atât de către Sudan cât şi de Republică Democrata Congo.

Totuşi, concluzia a fost aceea că, pe lângă faptul că nu există dovezi concrete privind afirmaţiile statului parat legate de presupusa implicare a celor două state în sprijinirea activităţilor paramilitare, invocarea principiului autoapărării nu poate fi aplicat deoarece statul ugandez niciodată nu a raportat Consiliului de Securitate că ar fi victima unei atac armat. În ceea ce priveşte cele două principii – nonintervenţiei şi nerecurgerii la forta- s-a constat o încălcare de către Uganda prin ocuparea unor teritorii şi sprijinul (financiar, logistic, militar) acordat bandelor armate implicate în acţiuni militare la graniţa cu Republica Democrata Congo.

Cu toate acestea, deşi aceste două hotărâri de referinţă conţin o interpretare fermă a principiilor transpuse în Carta, comunitatea internaţională adesea s-a aflat într-o postură ingrată: a blama sau a sprijini o intervenţie militară care nu respecta întrutotul principiile internaţionale, unele fiind chiar contrare acestora! Necesitatea de a fundamenta orice acţiune beligeranta a creat o serie de excepţii pe care statele le-au îmbrăţişat şi promovat.

Subcapitolul 1.3 Intervenţia Umanitară

Aceasta justificare nu a fost invocată în mod expres decât relativ recent, opiniile doctrinare fiind împărţite în acest sens. Baza de la care se poate porni pentru aplicarea acestui principiu poate fi adesea umbrită de alte interese; relevant în acest sens este chiar cazul prezentat anterior, cel dintre Nicaragua contra S.U.A. unde deşi nu a fost adusă în discuţie în mod expres de către americani, curtea a conchis că măsurile prin care Statele Unite a decis să le ia prin utilizarea forţei nu sunt deloc proporţionale şi apropiate apărării unor drepturi eventual încălcate.

Ţara care a decis să elaboreze o astfel de doctrina a fost Marea Britanie; aceasta a fost justificarea pe care a formulat-o în cazul intervenţiei militare, prima de altfel, în Iraq cauzate de invazia Kuweitului de către trupele iraqiene. Scopul intervenţiei a fost acela al protecţiei minorităţilor Shiite şi kurde supuse represiunii sub regimul lui Saddam Hussein.

Totodată, Marea Britanie a formulat şi condiţiile necesare folosirii instrumentului intervenţiei umanitare: o situaţie imperioasă şi urgenţă caracterizată de un pericol umanitar extrem ce necesită asistenţă imediată; celălalt stat să nu poată sau vrea să ia în considerare sau să elimine pericolul; să nu existe o alternative practică la aceea a intervenţiei pentru a eradica pericolul; acţiunea să fie limitată în timp şi scop.

Aceasta viziune nouă a născut multe polemici rezumându-se la o întrebare legitimă: permite articolul 2 (4) al Cartei O.N.U. intervenţia umanitară? Acest articol, conform statelor care au acceptat această teorie, trebuie privit dintr-o perspectivă dinamică, flexibilă ce se întinde dincolo de concepţiile din 1945. S-a mers mai departe în aceeaşi direcţie făcându-se o paralelă între drepturile fundamentale ale omului şi intervenţia umanitară: ambele ar fi norme ius cogens!

Definiţia acestor norme este prevăzută în Convenţia de la Viena din 1969 privind dreptul tratatelor în articolul 53. Dar totuşi pentru valabilitatea acestei teorii trebuie văzut în ce măsură dreptul la intervenţie umanitară este acceptat şi recunoscut de către celelalte state aidoma drepturilor omului.

Prin urmare, intervenţia umanitară este privită ca un drept ce este în curs de formare, de cristalizare din cauza faptului că nu este prevezut expres nicăieri. Contestatarii acestui drept neagă acest tip de interpretare deoarece, o eventuală acţiune unilaterală este exclusă de către Carta însăşi prin efectele Capitolului VII – doar Consiliul de Securitate poate decide asupra unei acţiuni militare indeferent de scop sau justificare legală.

În “Raportul privind activitatea Organizaţiei O.N.U.” al Secretarului General din 1999, concluzia în ceea ce priveşte securitatea la nivel global a fost: “Ceea ce este fără echivoc este ca orice măsură sancţionatoare, fără autorizarea Consiliului de Securitate ameninţa nucleul însuşi al sistemului de protecţie internaţional fundamentat pe Carta O.N.U. Numai Carta conferă o bază juridică universală pentru folosirea forţei”.

Divergenta de opinii este una vizibilă şi lasa loc multor interpretări în sensuri diferite. Cazul Kosovo a căpătat notorietate în ceea ce priveşte dreptul statelor de a interveni în scop umanitar, o elaborare exhaustivă o voi face în Capitolul 2.

Subcapitolul 1.4 Intervenţie în sprijinul democraţiei

Aceasta a doua teză a prins contur ca urmare a sfârşitului Războiului Rece (Războiul Rece (1947-1991) a fost o perioadă de tensiuni și confruntări politice și ideologice, o stare de tensiune întreținută care a apărut după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial și a durat până în anul 1989 la căderea regimurilor comuniste din Europa).

Împărţirea sferelor de putere ce a dus la o bipolizare a scenei internaţionale s-a dovedit un pretext propice pentru diferite state pentru a se implica în diferite acţiuni beligerante. Un exemplu elocvent este cel al invaziei din Panama de către trupele americane în anul 1989; americanii au susţinut că s-au folosit de dreptul colectiv la autoapărare pentru salvarea vieţilor cetăţenilor americani ce erau puse în pericol de către regimul dictatorial al lui Manuel Noriega şi că Tratatul privind canalul Panama era în pericol de a fi încălcat de către statul Panama prin prisma noului regim.

În concret, restaurarea democraţiei nu a fost o necesitate prin ea însăşi care să anime statul american ci doar a rezultat în mod indirect astfel existând o distincţie între justificarea legală şi scopul acţiunii.

A existat totuşi un moment în care o intervenţie militară în scopul restaurării democraţiei a fost susţinută chiar de către O.N.U, ea fiind cea din Haiti care a fost autorizată de către Consiliul de Securitate în 1994 ca urmare a loviturii de stat în urma căreia preşedintele ales a fost nevoit să renunţe la putere în 1991. Însă, ceea ce trebuie evidenţiat este că nu s-a dorit crearea unui precedent ci, datorită circumstanţelor şi particularităţilor situaţiei din vremea respectivă se cristaliza un pericol în zona Caraibe iar o rezolvare prin orice mijloc era imperios necesară.

Având tezele expuse voi prezenta în detaliu un conflict ce a şocat întreaga lume şi continuă să o facă prin simplul fapt că s-a desfăşurat pe “bătrânul continent”, un tărâm al libertăţii şi înţelepciunii!

Sursa: Suntem Romania

2 Comments

  • clement
    aprilie 26, 2013

    Le président de la Bosnie arrêté

    Home ACTUALITE Flash Actu
    Par Lefigaro.fr avec Reuters
    Mis à jour le 26/04/2013 à 19:00
    Publié le 26/04/2013 à 18:57

    Publicité
    Le président de la Fédération croato-musulmane de Bosnie, Zivko Boudimir, et 19 autres responsables de la région ont été arrêtés aujourd’hui dans le cadre d’une opération anti-corruption, a annoncé le parquet général de Bosnie.

    Des perquisitions ont été menées dans les bureaux du président Boudimir à Sarajevo et dans les locaux du gouvernement régional à Mostar, dans le sud du pays.

    “Boudimir et 19 autres responsables de la Fédération ont été arrêtés. Ils seront présentés au procureur qui décidera des mesures à prendre”, a dit Boris Grubesic, porte-parole du parquet général.

    Pendant l’opération de police, qui a duré six heures, les enquêteurs ont perquisitionné dans les bureaux du président de la Fédération et dans ceux du gouvernement, ainsi que dans les appartements privés de plusieurs responsables politiques, a précisé Boris Grubesic.

    Le chef de la commission des grâces judiciaires a aussi été arrêté.
    Selon la presse locale, Boudimir est soupçonné d’avoir reçu des pots-de-vin en échange de la grâce de plusieurs condamnés.

      (Quote)

  • aprilie 24, 2013

    ASTEPT RASPUNS SI SA COLABORAM

      (Quote)

Adauga un comentariu!

Nume (necesar)

Website


*

Editoriale din aceeasi categorie

Autor: Aciduzzul | 24 iunie, 2016 | 0 comentarii | 268 vizualizari | 2 voturi

Brexit-ul este, fara doar si poate, un eveniment de proportii epice prin prisma perpectivelor pe care le deschide. Brexit-ul reprezinta prima fisura intr-un sistem monstrous care parea monolit. Practic, intreaga oligarhie americana si europeana, cu monstroasa masinarie media aservita au fost luate prin suprindere, in ciuda manevrelor diperate de a influenta in extremis opinia publica […]

Autor: Aciduzzul | 6 martie, 2016 | 0 comentarii | 8604 vizualizari | 5 voturi

Site-urile americane sustin ca hacker-ul roman supranumit Guccifer, extradat recent in Statele Unite, ar fi fost gasit mort in celula in care ese incarcerat, la scurt timp dupa ce ar fi disparut din celula, ulterior interogarii acestuia de catre FBI. Informatia vine la scurt timp dupa ce FBI a anuntat ca nu recomanda procurorilor americani […]

Autor: Aciduzzul | 14 noiembrie, 2015 | 0 comentarii | 400 vizualizari | 3 voturi

Marius Serban Dupa cum ne-am obisnuit deja in astfel de situatii cam toate goarnele media din Romania si de pe afara se vad obligate sa caute dedesubturile acestei afaceri apeland la tot felul de “analisti” mai mult sau mai putin intersati, cu o agenda care mai de care mai inchegata, scrisa de marii actori globali,sau, […]

Autor: Aciduzzul | 14 septembrie, 2015 | 0 comentarii | 295 vizualizari | 1 vot

Michael Thomas “9/11 was an Anglo-American black operation executed in collusion with Israeli Secret Services and Saudi Arabian financiers.” — 9/11 Investigator. Undoubtedly the 9/11 attacks on New York City and Washington DC are the most misrepresented by officialdom in US history. Whereas the assassination of John F. Kennedy is now understood to have been […]

Autor: Aciduzzul | 14 septembrie, 2015 | 0 comentarii | 125 vizualizari | 3 voturi

Uniunea Europeană trece printr-o profundă criză intelectuală şi morală, generând o criză politică, afirmă preşedintele Parlamentului Ungariei, Laszlo Kover, subliniind că UE reprezintă “problema”, “nu soluţia”. Kover, Europa trebuie să decidă cum interpretează imigraţia, dacă o percepe ca mijloc pentru acoperirea deficitului pe piaţa muncii pe fondul scăderii demografice sau ca risc de securitate. “Recenetele […]

Ofera o donatie
Dacă vrei să contribui și tu, poți dona aici:
fii aproape de noi
Conferinta_AGROstandard
PUB
web design profesionist
Red Moon Media
CAMPANII bp
Atitudine Contemporana
Televiziunea Copiilor
Le Pre
1984 George Orwell
Televiziunea Copiilor
piata BIO
alimente organice
internet manipulation techniques
Adauga banerul de partener Badpolitics pe site-ul tau bad politics
bad politics

2009 - 2017 © BadPolitics