Sustine Bad Politics
arhiva stiri
starea vremii
martie 31, 2017, 1:34 am
Senin
Senin
11°C
Presiunea: 1030 mb
Umiditate: 61%
Vânt: 22 km/h ENE
Răsarit: 6:59 am
Apus: 7:42 pm
 
ANUNTURI UMANITARE
Editorialele editiei
Forumul Transilvania Furata solicita CSAT, Presedintiei, Guvernului, Parlamentului si Parchetului stoparea jefuirii Transilvaniei. COMUNICAT-APEL
Aciduzzul | 7 aprilie, 2014 | 0 comentarii | 74 vizualizari |
(2 voturi )

În cursul zilei de 5 aprilie 2014 a avut loc Forumul „Transilvania furată”, la Palatul Parlamentului, în sala Avram Iancu. Au participat lideri ai mai multor asociaţii şi fundaţii reprezentative ale societăţii civile româneşti, profesori universitari de marcă, foşti ambasadori români, ofiţeri în rezervă, reprezentanţi ai administraţiei publice, politicieni, jurnalişti. În cadrul dezbaterilor a fost subliniat caracterul anticonstituţional al renunţării cu uşurinţă de către Guvernul României la bunurile fundaţiei Gojdu, nerespectând testamentul marelui Mecena-Emanuil Gojdu. Este vorba de o valoare estimată la peste 7 miliarde de Euro, împreună cu uzufructele bunurilor Moştenirii Gojdu. S-a cerut Guvernului, Parlamentului şi autorităţilor competente să dispună de urgenţă reluarea demersurilor pentru preluarea moştenirii Gojdu. În acest scop, Biserica Ortodoxă Română a fost invitată să ia toate măsurile necesare în vederea redobândirii acestei moşteniri.

O parte însemnată a dezbaterilor a fost dedicată examinării retrocedărilor ilegale şi abuzive care au avut şi au loc în Transilvania, dar şi în alte regiuni ale României. În acest context au fost invocate şi menţionate o serie de exemple şi practici ce afectează avuţia naţională şi implicit siguranţa naţională a României. A rezultat astfel pierderea a sute de mii de hectare de terenuri, păduri şi a zeci de mii de imobile retrocedate prin acte false, în Transilvania, Moldova şi în alte zone ale României.

În urma întocmirii hărţii privind teritoriile retrocedate, participanţii au redactat şi semnat următorul apel:

Apel

Solicităm Parlamentului, Guvernului, Preşedinţiei, Parchetului General, CSAT, precum şi altor autorităţi ale statului, până la adoptarea unor noi reglementări, să se stopeze de urgenţă toate actele de retrocedări de terenuri şi imobile, acţiuni care aduc daune majore şi prezintă mari riscuri pentru viitorul României. În acest sens se solicită o nouă legislaţie, care să anuleze retrocedările de până acum şi să introducă restricţii şi condiţionări.

Conform Tratatului de la Trianon din 4 iunie 1920, toate bunurile şi terenurile aflate pe teritoriul Transilvaniei, din perioada imperiului Austro-Ungar, au intrat în proprietatea României. Ba mai mult, acestea au fost plătite până la ultima centimă în coroane-aur. În consecinţă, toate retrocedările maghiare din Transilvania sunt ilegale. Avem în vedere în acest sens şi art. 20, punctul 2, al actualei Constituţii, conform căruia tratatele internaţionale au întâietate în faţa legislaţiei interne. Ca urmare, autorităţile judiciare sunt solicitate să ancheteze toate cazurile de retrocedări pe căi ilegale şi cu acte false, practicate de mafia retrocedărilor.

Participanţii solicită, de asemenea, anchetarea celor vinovaţi, indiferent de funcţiile care le-au avut sau le au, de cedarea Moştenirii Gojdu, de numeroasele concesiuni făcute în favoarea unor companii străine, pentru explorarea şi exploatarea zăcămintelor aflate pe teritoriul României, multe dintre acestea fiind societăţi „de apartament” cu un singur angajat.

Participanţii constituiţi în Forumul Civic „Transilvania Apărată” solicită inventarierea tuturor restituirilor de imobile, terenuri şi păduri care s-au făcut până în prezent, identificarea acelor atribuiri abuzive şi frauduloase, începând cu cele ce s-au semnalat de multe ori şi prin mass-media. Dacă autorităţile statului au o dificultate în acest sens, la punem la îndemână şi soluţiile. Iată-le:

– Propunerea unei nişe legislative care să reglementeze şi să aducă toate corecţiile necesare de urgenţă în privinţa restituirilor în regimul de Carte funciară din Transilvania, în special a marilor proprietăţi solicitate de marii latifundiari cunoscuţi sub denumirea de „optanţi” unguri şi a urmaşilor acestora, proprietăţile revendicate de cultele religioase: catolic, reformat, evanghelic, luteran, calvin, uniast şi minoriţi.

– Identificarea acelor proprietăţi istorice care au făcut obiectul reformei agrare din 30 iulie 1921, pentru Ardeal, Banat şi Crişana,a acelor proprietăţi care au făcut obiectul reformei agrare prin Legea nr. 187/1975, păstrarea şi menţinerea efectelor acelor reforme agrare în favoarea populaţiei sărace care a fost împroprietărită şi urmaşii acestora.

– Din comisia nou înfiinţată în parlament să nu facă parte parlamentari, care, anterior, în calitate de avocaţi, prefecţi, miniştri, primari, sau alte funcţii, au favorizat sau au intrat în complicităţi scandaloase în procesul de restituire a unor proprietăţi atribuite cu „dedicaţie” unor „onor” persoane dubioase.

– Guvernul Românie, prin M.A.I. şi prefecturile judeţene, să investigheze toate cazurile semnalate de presă, precum şi hotărârile judecătoreşti în care Comisiile locale sau judeţene au respins pretenţiile nefondate, inclusiv cele semnalate de noi şi să se facă un tablou general la nvelul întregii ţări cu propuneri de intrare in legalitate , iar acesta să fie supus dezbaterii publice.

– Guvernul României să iniţieze un act normativ, O.G. prin care să declare revizuibile în termen de 1 (un) an toate atribuirile ilegale făcute prin complicităţi şi ca urmare a încălcării esenţiale şi vădite a legii. S-a mai procedat în acest mod şi prin Legea nr. 59/1993, când un prim val de ilegalităţi a fost estompat.

– Iniţierea de plângeri penale către parchete şi justiţie în toate cazurile de retrocedări nelegale, la care să fie consultată şi societatea civilă care să ofere date concrete şi consultanţă de specialitate având în vedere faptul că unii funcţionari şi demnitari ai statului manifestă superficialitate, indolenţă şi amatorism.

– Guvernul României să dispună de urgenţă, prin personal competent de la Direcţia Generală a Arhivelor Naţionale, Oficiul Naţional de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi din subdiviziunile acestora la nivel local, MAE, Banca Naţionala şi Ministerul Finanţelor, să inventarieze, să evalueze şi să facă publice:

– toate proprietăţile care au făcut obiectul celor două reforme agrare din 1921 şi 1945, având în vedere că sunt afectate prin legile de restituire;

– persoane şi familii împroprietărite pe suprafeţe identificate şi pe localităţi;

– verificarea dosarelor şi documentelor din arhivele BANR, Ministerului Finanţelor Publice, de unde s-au făcut plăţi in lei si coroane aur, din arhivele naţionale din România, prin delegare şi acces la arhivele din Ungaria şi din Franţa, unde sunt dosare şi documente care atestă îndeplinirea obligaţiilor de plată de către statul român, prin fonduri publice în baza protocoalelor, aşa cum s-a hotărât la Tribunalul de Arbitraj Internaţional. De asemenea, sumele la care a renunţat statul român ca despăgubiri de război, sume pe care Ungaria era obligată după Primul Război Mondial să le plătească direct optanţilor;

– Înlăturarea tuturor efectelor ordonanţelor si decretelor Ungariei Hortiste, date in perioada ocupaţie 1940-1944, in materia de proprietate, pe care paradoxal, statul Român le pune în aplicare în zile noastre;

– Oprirea cedărilor de clădiri şi terenuri publice unor culte religioase maghiare şi celui catolic şi unor persoane fizice sau juridice dubioase care solicită proprietăţi care nu au fost publice şi care după destrămarea monarhiei Austro-Ungare, au revenit statului Român pe principii şi tratate de drept Internaţional, în succesiunea teritoriala asupra Transilvaniei şi care paradoxal astăzi se restituie unor particulari, cu complicitatea şi trădarea unor oficiali români;

– Enumerarea „expres” prin lege a actelor şi măsurilor de preluare abuzivă a statului comunist, care să îndreptăţească la restituire, fixarea clară a acelui moment în procedura de restituire ca un punct de la care să se pornească;

– Verificare tuturor retrocedărilor în regimul de carte funciară, pe baza tabelelor, parcelarelor, harţilor topografice, astfel ca aceste înscrieri să nu fie substituite sau falsificate, lucru valabil şi în documentele de stare civilă şi realitatea arborelui genealogic prezentat de solicitanţi;

– Faţă de specificul domeniului se impune instruirea şi perfecţionarea profesională a notarilor publici, funcţionarilor publici cu atribuţii, dar mai ales a procurorilor sau a magistraţilor, cărora li se dă în competenţă să soluţioneze aceste dosare. În ceea ce ii priveşte pe procurori, să se stabilească prin lege termene obligatorii pentru depunerea dosarelor în instanţă

– Suspendarea tuturor plăţilor ANRP cu titlu de despăgubiri, pe termen de un an, până la clarificare, verificarea celor cărora li s-au acordat despăgubiri de peste 100.000 lei şi cu precădere intermediarilor, mandatarilor şi care au cumpărat drepturi litigioase fără să fie moştenitorii direcţi ai adevăraţilor proprietari.

Guvernul să acţioneze energic prin MAE, pentru înlăturarea tuturor de măsurilor trădătoare şi complicităţilor Guvernului din perioada 2004-2008, cu privire la geneza şi parcursul din afara României pe care l-a avut legea 247/2005, precum şi averea fundaţiei Emanuil Gojdu.

Cu privire la averea fundaţiei Gojdu, să acorde asistenţă diplomatică şi juridică BOR, să grăbească demersul de dobândire a drepturilor asupra fundaţiei Gojdu din partea Ungariei. La fel să se procedeze şi să se pretindă Ungariei pe principiul reciprocităţii ca Ungaria să acorde măsuri realiste de restituire, să arate bune intenţii asupra reparaţiilor cu privire la bunuri şi proprietăţi, active de orice fel, care au rămas pe teritoriul Ungariei şi care cu adevărat şi în realitate se cuvin Românilor şi cultelor religioase Ortodox şi Greco-Catolic.

Semnează:

Asociaţia Civic Media.
Academia Pro_Gojdu,
Asociaţia Poprietarilor de Păduri şi Păşuni,
Vatra Românească
Liga Internaţională a Românilor,
Asociaţia cultural-patriotică „Avram Iancu”
Vatra Daciei
Forumul Civic al Românilor din Harghita şi Covasna,
Asociaţia „România Fără Ei”
Federaţia Societatea Civilă Românească
Fundaţia Omenia
Asociaţia SUNE
Grup GST
PROPACT

Sursa: Ziaristi Online

Adauga un comentariu!

Nume (necesar)

Website


*

Editoriale din aceeasi categorie

Autor: Aciduzzul | 11 ianuarie, 2016 | 0 comentarii | 172 vizualizari | 0 voturi

Charles Simic Widespread ignorance bordering on idiocy is our new national goal. It’s no use pretending otherwise and telling us, as Thomas Friedman did in the Times a few days ago, that educated people are the nation’s most valuable resources. Sure, they are, but do we still want them? It doesn’t look to me as […]

Autor: Aciduzzul | 6 noiembrie, 2015 | 0 comentarii | 1377 vizualizari | 5 voturi

Marius Serban Se pare ca romanii nu invata nimic, dar absolut nimic, din greselile trecutului. Exista similaritati intre “revolutia” de acum 26 de ani si miscarile de protest din 2015 din Piata Universitatii. Ambele evenimente au aparut pe un fond de revolta mocnita a unor mase extinse de oameni, ambele au fost declansate de incidente […]

Autor: Aciduzzul | 5 noiembrie, 2015 | 0 comentarii | 157 vizualizari | 2 voturi

Marius Serban Incet-incet Piata Universitatii incepe sa semene cu protestele de acum cativa ani care au debutat furtunos, insa, s-au fasait lamentabil, dirijate cu finete de manipulatorii serviciilor secrete. OK, ati dat jos niste neobolsevici patetici, reprezentantii unui sistem corupt, bolnav, un cancer care macina incet Romania. Pana aici este bine! Dar, de ce nu […]

Autor: Aciduzzul | 5 noiembrie, 2015 | 0 comentarii | 1196 vizualizari | 3 voturi

Victor Roncea Am mai scris despre uriaşele sume de bani vehiculate de agenţi sub steag străin care pretind că lucrează “non-profit” în regim de “voluntariat”, pentru te miri ce: de la salvat balenele din Marea Neagră (chiar şi cele care SAR pe la TV) la salvat interesele noului KGB, bine reprezentate de “Reţeaua Deschisă” a […]

Autor: Aciduzzul | 5 noiembrie, 2015 | 0 comentarii | 66 vizualizari | 2 voturi

După ce au ajuns la guvernare în alianță cu PSD, luptând ”crunt” împotriva guvernării PDL, nu o vor recunoaște vreodată, pentru că sunt prea cuminți și ascultători când în joc le este interesul, dar mai ales liberalii din teritoriu s-au trezit dintr-odată că trebuie să se unească cu PDL-ul. Pentru consolidarea dreptei, nimic altceva! Lipeala […]

"Producatori si bazine legumicole"
Ofera o donatie
Dacă vrei să contribui și tu, poți dona aici:
fii aproape de noi
Conferinta_AGROstandard
PUB
web design profesionist
Red Moon Media
CAMPANII bp
Atitudine Contemporana
Televiziunea Copiilor
Le Pre
1984 George Orwell
Televiziunea Copiilor
piata BIO
alimente organice
internet manipulation techniques
Adauga banerul de partener Badpolitics pe site-ul tau bad politics
bad politics

2009 - 2017 © BadPolitics