Sustine Bad Politics
arhiva stiri
starea vremii
septembrie 27, 2020, 7:00 pm
Soare
Soare
22°C
Presiunea: 1010 mb
Umiditate: 32%
Vânt: 11 km/h V
Răsarit: 7:09 am
Apus: 7:03 pm
 
ANUNTURI UMANITARE
Editorialele editiei
Grea alegere. Sau nu..
Aciduzzul | 7 iulie, 2012 | 1 comentarii | 239 vizualizari |
(3 voturi )

Ca de obicei in ultimii ani, in materie de politica romanii sunt pusi in fata unor elegeri incredibile. Ca de fiecare data in ultimii 23 de ani trebuie sa omoram o parte din noi de fiecare data cand bagam un vot in urna. A devenit deja o obisnuinta sa fim obligati sa alegem raul cel mai mic. Probabil, ca nu se poate altfel. Numai ca acum, desi suntem pusi in aceeasi situatie, decizia pare sa fie mai usoara la referendumul de la sfarsitul lunii iulie. Avem de ales, practic, intre Basescu, care pana una-alta, si-a castigat functia de presedinte prin increderea pe care i-am acordat-o noi, prin votul nostru si Crin Antonescu, care vrea sa ajunga presedinte, desi nu il recomanda absolut nimic pentru a ocupa acesta functie. Fara doar si poate, ambele personaje sunt la fel de sinistre – ambele au o figura dubioasa, aproape neumana, unul s-a dovedit a fi agent al puterilor straine pus pe distrus tot ce se mai putea distruge prin tara, altul este un om slab, care, aproape sigur, s-ar comporta la fel daca ar ocupa acesta functie. Sau, poate si mia servil.

Ambii fac politica de cand se stiu, fara vreun beneficiu evident pentru romani de pe urma lor, ambii sunt suspectati ca ar fi fost colaboratori ai Securitatii. Exista, insa, cateva lucruri care ii diferentiaza – Crin Antonescu este renumit pentru puturosenia sa care, nu-i este, in schimb, caracteristica lui Basescu.

In schimb, Traian Basescu isi foloseste energia superioara pentru a face rau romanilor, desi, pana acum, izolat in turnul de fildes de la Cotroceni nu mai putea face foarte multe.

In orice caz, este evident faptul ca Crin Antonescu nu are statura morala si intelectuala pentru a fi presedintele Romaniei. Si nici nu va fi vreodata pentru simplul fapt ca sunt milioane de romani mai bine pregatiti pentru acesta functie decat el.

Una peste alta, ambele personaje sunt niste maidanezi politici plini de bube purulente. Numai ca, in acest caz, rezolvarea nu poate fi una legata de cost-beneficii, ci, mai degraba, una care tine de niste principii elementare.

Cu siguranta, numai imbecilii si kominternistii rosii s-au bucurat de linsajul lui Basescu, cu toate pacatele sale. Pe noi, ceilalti, acesta miscare ne ingrijoreaza si ne revolta.

In primul rand, nu putem permite unor pacalici, unor deseuri umane si unor rebuturi politice, si ne referim aici, evident, la clica formata in jurul lui Ion Iliescu si Felix Voiculescu, sa modifice in niciun fel optiunea noastra politica, asa cum a fost ea. Fara doar si poate, Basescu ne-a inselat grav asteptarile, insa NOI l-am votat, NOI l-am pus in fotoliul de presedinte al Romaniei.

De noi trebuie sa depinda demiterea sa, nu de niste mascarici semiretardati din clica sinistrilor Iliescu-Voiculescu. Macar si pentru ca si-au batut joc absolut gratuit, intr-un dispret maxim, de votul nostru, ar trebui sa dam de pamant cu mafia din jurul pacalicilor Ponta si Antonescu.

Mai ales ca, dupa cum a aratat si Curtea Constitutionala, nu a existat niciun motiv real pentru demiterea lui Basescu. Inafara, evident, de dorinta oarba, irationala a unei nulitati de a-si vedea fundul instalat, fie si pentru cateva luni, in fotoliul de presedinte. Si de anxietatea gastii penale din jurul sau de a recastiga controlul asupra justitiei care le cam ameninta fundurile in ultima vreme. O justitie independenta este cel mai mare cosmar pentru kominternistii penali.

Chiar daca demersul este unul absolut ridicol, pentru ca acest mascarici-presedinte nu are abolut nicio legitimitate, nefiind validat de votul popular.

Nu trebuie sa uitam (si nici sa iertam) faptul ca acesti pacalici, prin setea lor irationala de putere, ne-au transformat in ochii comunitatii internationale intr-o republica bananiera. Nici macar in dictaturile africane nu s-a mai pomenit ca un presedinte de stat sa fie demis de doua ori in decursul unui singur mandat. Este un caz fara precedent pe mapamond, care a dat cupului de nulitati Antonescu-Ponta o notorietate internationala la care nu ar fi visat vreodata.

Acesta situatie ridica o problema grava – necesitatea modificarii urgente a Constitutiei, in sensul acordarii de puteri sporite presedintelui, astfel incat sa nu mai apara vreodata asemenea anomalii si sa nu mai fie intinata vreodata imaginea tarii si a institutiei prezidentiale. Si, fara doar si poate, toata acesta clica kominternista trebuie sa infunde puscaria, mai devreme sau mai tarziu, pentru acesta marsavie.

Si ar mai fi ceva. Ar fi de-a dreptul periculos pentru statul de drept si pentru justitia din Romania ca acesti mascarici rosii kominternisti, fiind arhicuoscute naravurile lor, sa detina din nou toate parghiile puterii in acesta tara. Experienta guvernarii Iliescu-Nastase din perioada 2000-2004 ar trebui sa fie inca vie in mintea noastra.

One comment

  • leontin
    iulie 8, 2012

    Limbaj dur si real…

      (Quote)

Adauga un comentariu!

Nume (necesar)

Website


*

Editoriale din aceeasi categorie

Autor: Aciduzzul | 26 septembrie, 2020 | 0 comentarii | 33 vizualizari | 3 voturi

In Sectorul 6 din Bucuresti lupta reala la alegerile locale din 27 septembrie se da intre actualul primar Gabriel Mutu de la PSD si Ciprian Ciucu de la PNL-USR-Plus. Inutil de precizat ca ambele personaje sunt la fel de inutile, toxice, fara eficienta manageriala si complet lipsite de carisma. Daca Mutu este recunoscut pentru afacerile […]

Autor: Aciduzzul | 26 septembrie, 2020 | 0 comentarii | 33 vizualizari | 4 voturi

Ciprian Ciucu este, probabil, unul dintre cele mai toxice personaje din asa-zisa politica din Romania. Pentru astfel de indivizi se impune nu doar o verificare atenta din partea DNA, ci chiar introducerea expertizei psihiatrice obligatorii pentru aspirantii la functii politice. Evident, niciuna dintre acestea nu este posibila in actualul context politic. Candidatul PNL sustinut si […]

Autor: Aciduzzul | 7 septembrie, 2020 | 1 comentarii | 58 vizualizari | 4 voturi

Se pare ca, dupa migratia in masa a baronilor si baronasilor PSD catre PNL, partidul din urma a prins din zbor si cateva dintre obiceiurile primului. Asa se face ca, primarul PNL dintr-o comuna obscura din judetul Arges, Albestii de Muscel, Mihai Catalin Manta, s-a gandit sa-si asigure un nou mandat printr-o metoda sigura, validata […]

Autor: Aciduzzul | 24 mai, 2019 | 3 comentarii | 409 vizualizari | 5 voturi

“Alegerile” europarlamentare 2019, in fapt un jalnic exercitiu pseudoelectoral, reflecta cat se poate de clar faptul ca Romania este un stat esuat fara posibilitatea practica de a-si mai reveni. Asistam, de fapt, la o batalie intre diversele factiuni din serviciile secrete romanesti, in fapt doar niste reminiscente bolsevico-securistoide sau neomarxiste extrem de toxice, simple anexe […]

Autor: Aciduzzul | 24 mai, 2019 | 0 comentarii | 292 vizualizari | 4 voturi

Miza “alegerilor” europarlamentare 2019 este, din perspectiva papusarilor locali si a sefilor lor alogeni, una cat se poate de simpla: cati imbecili vor mai fi vrajiti de necesitatea de a-si exercita “dreptul” de vot in numele democratiei, in perspectiva urmatoarelor “alegeri”, prezidentiale, parlamentale si locale. Prostilor, evident, nu le spune nimeni cui foloseste acesta iesire […]

Voturi
Vizualizari
Comentarii
Ofera o donatie
Dacă vrei să contribui și tu, poți dona aici:
fii aproape de noi
Conferinta_AGROstandard
PUB
web design profesionist
Red Moon Media
CAMPANII bp
Atitudine Contemporana
Televiziunea Copiilor
Le Pre
1984 George Orwell
Televiziunea Copiilor
piata BIO
alimente organice
internet manipulation techniques
Adauga banerul de partener Badpolitics pe site-ul tau bad politics
bad politics

2009 - 2020 © BadPolitics