Sustine Bad Politics
arhiva stiri
starea vremii
august 19, 2017, 3:51 pm
Soare
Soare
33°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 18%
Vânt: 7 km/h NNE
Răsarit: 6:23 am
Apus: 8:15 pm
 
ANUNTURI UMANITARE
Editorialele editiei
Jertfa din decembrie 1989 a fost calcata in picioare, am batjocorit libertatea, darul lui Dumnezeu…
Aciduzzul | 30 decembrie, 2012 | 0 comentarii | 101 vizualizari |
(2 voturi )

“Bucuria trebuie traita ascetic!”Desi nu varstnic, Parintele Teofan de la Nera este unul dintre duhovnicii care inteleg cat se poate de bine framantarile prin care trece lumea noastra, si mai ales noua generatie. Aceasta pentru ca insusi parcursul strabatut in viata sfintiei sale pana sa ajunga la Hristos a fost extrem de sinuos – pana la urma, unul comun pentru un tanar maturizat intr-o lume semiatee si trezit dupa 1990 in valtoarea curentelor si ispitelor de tot felul. Duhovnic la manastirea de maici de la Nera, dar si cu adanci preocupari carturaresti, Parintele Teofan a jertfit putin din pretiosul sau timp pentru a veni in mijlocul “Familiei Ortodoxe” si a ne impartasi smerit din experienta sa duhovniceasca…

– Parinte, au trecut douazeci [si trei] de ani de la caderea regimului comunist… Cum vedeti cresterea duhovniceasca a poporului nostru in ultimele doua decenii?

– Pe mine, ca om iesit de sub negura comunismului, ce m-a impresionat mult de tot la tinerii care si-au jertfit tot ce au avut mai scump – adica viata – atunci, la Revolutie, a fost faptul ca au infruntat ultima stradanie a demonismului acestuia de-a ramane stapan peste sufletele noastre, iesind in strada si spunand: “Vom muri si vom fi liberi!”. A fost o insuflare, un har al Domnului revarsat peste neamul nostru, cred ca pentru rugaciunile celor care s-au jetfit de-a lungul anilor de comunism la noi. A fost ca o rascumparare a unei lasitati de zeci de ani a marii majoritati a celor care formeaza poporul asta – si a noastra -, a fiecaruia dintre noi, ca o pocainta, ca o intoarcere catre Domnul.

“Vom muri si vom fi liberi” e o spovedanie, e o marturisire in sensul propriu, martiric, al cuvantului: de lepadare de intuneric si de alipire de Domnul, cu tot ce inseamna asta. O dezlipire de ale veacului, cu totul, cu totul! Ca mucenicii au iesit atunci. A fost un act de marturisire a lui Dumnezeu, implicita si explicita.

Ei, daca ne uitam la ce s-a intamplat cu acesti tineri si care le-a fost ulterior traseul, te-apuca groaza sa vezi ce-a reusit sa faca globalizarea din noi, din tinerii nostri de-atunci, care sunt astazi, multi dintre ei, parinti pentru noua generatie de copii din scoli si licee.

Te-apuca groaza sa vezi dupa ce principii se conduc in ziua de azi familiile tinere, tinerii, cei care sunt in liceu, cei care sunt in scoala… Pentru mine e o apasare si-un chin si-o suferinta crunta! Mi se pare ca toata acea jertfa de atunci, toata acea deschidere catre Domnul a fost pur si simplu batjocorita, calcata in picioare, pierduta. Ne-a fost furata, mai degraba, printr-o viclenie a demonului, mai mare si mai adanca decat viclenia care a stat la baza duhului astuia demonic despre care Parintele Staniloae spunea ca se afla a baza comunismului, cu tot ce a insemnat el.

Daca pe vremea comunismului inca mai pomeneam de martiri, globalizarea in primul rand a desfiintat martirajul. Martiri mai raman in ziua de astazi parintii “nebuni” care refuza sa-si vaccineze copiii dupa normele care li se impun si trebuie sa semneze ca isi asuma responsabilitatea – tremurand, dar avand curajul sa mearga impotriva acestui val. Martiri sunt parintii care incearca sa le mai dea copiilor o educatie sanatoasa, sa lucreze cu ei acasa ce nu se face la scoala, sa incerce o alternativa educationala, alta decat cea “sigura” a “specialistilor” din Educatie, si asa mai departe. Acestia sunt martirii de astazi.

– Pana la urma, un martiraj este sa-ti mentii o relatie sanatoasa de familie in contextul de astazi…

– Asta in primul rand! Cand toate ti se propun asa, intr-o lascivitate si-ntr-un desfrau generalizat, si-ntr-o desantare, la propriu…

“Am trait libertatea fara Dumnezeu”

– Parinte, unde am gresit? Au trecut douazeci de ani. Brucan spunea ca “peste douazeci de ani poporul roman va fi pregatit”. Pentru ce sa fie “pregatit?”, am aratat. Problema insa este: unde am gresit?

– Ce-mi vine acum in minte este un cuvant al Parintelui Sofronie, care spunea ca “omul, in starea lui cazuta, nu poate sa-si tina inima si mintea in bucuria Pastilor decat pentru foarte putina vreme. Restul timpului aici, pe pamant, trebuie sa fie inchinat pocaintei”.

In pocainta putem sa stam patruzeci si noua de zile ale Postului Mare – in bucuria Pastilor, doar trei zile, sapte zile in Saptamana Luminata; dar deja, ati vazut, ati trait si singuri, la sfarsitul saptamanii nu-ti mai spune acelasi lucru cantarea care in noaptea Pastilor mergea direct in adancul sufletului tau. Si atunci cred ca pe-aici ne-a pacalit vrajmasul.

Ca si pe Sfantul Siluan: in clipa in care a facut prima spovedanie in Sfantul Munte si duhovnicul i-a spus: “Iata, Dumnezeu te-a iertat, de-acuma fii cu multumire…”, el a trait un simtamant de usurare si de mare bucurie la inceput, dupa care, in foarte scurt timp, a ajuns aproape in starea de-a se primejdui pentru vesnicie. A fost la un pas sa fie scos din Sfantul Munte de catre ispititor – si n-am mai fi avut pe Sfantul Siluan in ziua de astazi! Pentru ca bucuria trebuie traita ascetic, or noi uitam lucrul acesta.

Bucuria din decembrie ’89, descatusarea asta, nevoia noastra de libertate n-am trait-o ascetic – si asta ne-a pacalit. Am lasat garda jos, ne-am deschis sufletul, am primit totul din afara… Ganditi-va la un exemplu vulgar aproape: TEC-urile care curgeau la dozatoarele noastre erau interzise in tarile din Occident ca fiind toxice…

– Asa cum am primit TEC-urile, am primit si toate celelalte ca fiind bune…

– Am primit tot-tot-tot! Ne-am deschis inima, in naivitatea noastra romaneasca, lipsita de discernamant, si-am primit din afara toate rezidurile istoriei, toate esecurile pseudo-civilizatiei apusene, le-am primit din plin. Si-au facut cu noi in douazeci de ani ce-au facut cu Grecia in cincizeci. Si asta din pricina ca am trait libertatea fara Dumnezeu.

Am primit un dar pe care n-am stiut sa-l lucram cum se cuvine. Sfintii Parinti, marii asceti, cand primeau un dar, il primeau cu frica, aproape ca multi se rugau Domnului sa-l ia inapoi. Chiar aseara citeam un cuvant de la Avva Ioan Colov ca, atunci cand i-a incetat razboiul patimilor, s-a rugat sa inceapa din nou, pentru ca nu era pregatit sa gestioneze aceasta harisma. Ei, noi n-am fost pregatiti sa gestionam aceasta libertate si am trait-o foarte iresponsabil. Un dar al lui Dumnezeu, pe care l-am batjocorit. Ca multe altele, de fapt…

– Spunea Sfantul Siluan ca, pentru rugaciunile unui om, a izbavit Dumnezeu Rusia. Acest om a fost Sfantul Serafim din Sarov. Credeti ca exista un om in Romania pentru care putem avea aceasta nadejde?

– Exista in Sfanta Scriptura un cuvant: la un moment dat, Domnul pare ca renunta la felul in care facuse mai inainte cu Avraam si cu Lot, legat de cei zece drepti care se vor gasi in cetate, si spune: “Chiar Moisi si Samuil de ar sta inaintea Mea, sufletul Meu tot nu s-ar indupleca spre poporul acesta” (Ieremia 15:1). Parca si Dumnezeu a ajuns la un capat – daca poate ajunge Dumnezeu la un capat! – in care nu mai poate lucra nici daca ar exista un asemenea om.

Ma gandesc – cum zice Sfantul Apostol Pavel de “pacatul peste masura de pacatos” (Romani 7:13) – ca pacat pacatos ca acum parca n-a mai fost niciodata in istorie. O asemenea abjecta apostazie de la Dumnezeu si indracire, indarjire si incrancenare impotriva lui Dumnezeu, un asemenea razvrat al omului in dorinta lui de a scapa de Dumnezeu, de a-L scoate afara, parca n-a fost nici pe vremea comunismului…

Parintele Sofronie zicea ca harul Duhului Sfant s-a ridicat in cea mai mare masura dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial. Nu stiu ce s-a mai intamplat dupa aceea si cat har s-a mai ridicat cand Europa a refuzat sa mentioneze radacinile ei crestine in Constitutia Europei. Nu stiu cat har se mai ridica de la noi cand mai adoptam o lege de promovare a homosexualitatii, a prostitutiei, cand mai aprobam un mars al homosexualilor, cand mai ingaduim inca un avort, pe langa milioanele care au fost; nu stiu cat har se mai poate pierde, pana unde mai putem ajunge si ce Sfant sa mai mijloceasca pentru noi… Daca este unul sau mai multi, Domnul ii stie.

Dar Domnului ii este bineplacuta si rugaciunea pe care o faci tu, si eu – desi ascetic trebuie sa ne gandim ca nu e bineplacuta; dar, in contextul in care toti ceilalti se instraineaza de Domnul, nu poate Domnul sa nu priveasca si la rugaciunea noastra. Ca altfel, la ce sa mai faci un canon, o randuiala, daca nu avem incredere ca Dumnezeu primeste bruma noastra de suspinare?… De multe ori ne rusineaza felul in care facem aceasta bruma de rugaciune, dar ea trebuie facuta.

Fiecare picaturica de rugaciune isi are rostul ei in viata mea si a ta. Si Domnul – pentru rugaciunile de flacara catre cer ale celor placuti lui, cat si pentru scanteile noastre care n-ajung nici pana la tavan, dar trebuie si ele sa existe – inca mai tine un echilibru ca istoria sa mearga mai departe. Dar sa nu uitam ca echilibrul asta e inca tinut pentru ca cineva – eu, tu, noi, ceilalti – sa se converteasca, sa se intoarca catre Domnul, sa-si schimbe viata…

Asa ca El singur stie ce va face cu istoria asta, cat mai este si cum mai este. Important e ca noi sa ne plinim ale noastre.

“Sa avem curajul sa vedem in ceilalti cetateni ai Imparatiei”

– Parinte, pentru ca l-ati pomenit pe Sfantul Siluan, spuneti-ne cum putem interpreta cuvantul “Tine-ti mintea in iad, si nu deznadajdui” in contextul lumii in care traim? Care-i taina acestui cuvant, daca exista una?…

– Nu e lipsit de primejdie si de oarecari riscuri duhovnicesti a vorbi despre acest cuvant in conditiile in care fiecare din cei care-l aud il primeste in felul lui. Si e greu sa dai un cuvant in general despre un principiu, pentru ca fiecare om il traieste personal. Din acest motiv, si Sfintii Parinti au tinut ca ale lor cuvinte sa fie impartasite in mod direct unor oameni, fata catre fata, si se fereau pe cat se putea de generalizari.

In primul rand, as pleca de la faptul ca iadul acesta, de care Domnul ii pomeneste Sfantului Siluan, este un iad care se intinde pe mai multe planuri – si o sa vorbesc doar de iadul pe care il traim noi, in ziua de astazi. Iadul, pana la urma, ce este? Este acel si topos, si tropos – si loc, si mod – din care Dumnezeu este alungat, este silit sa plece, este silit sa se retraga; sau, cel putin, nu este primit, chiar daca este prezent – cum zice Parintele Sofronie, ca Dumnezeu este si in iad, dar este refuzat.

Acest iad isi are antecamera aci, in vietuirea noastra pe pamant, isi are pregustarea de-aci, isi are inceputurile chiar in viata pe care o traim. Or, cuvantul Domnului poate fi inteles foarte bine in sensul cel mai elementar ascetic pentru noi, crestinii: a nu ne lasa prada ispitei care mai apare cateodata si in randul nostru, cel (zic asa, scolastic) “practicanti”: ca daca eram la alt duhovnic, daca eram si eu in alta manastire, daca eram la alta parohie, daca eram grec si nu roman, daca eram necasatorit si nu casatorit, daca aveam si eu alta mama si alt profesor…

Trebuie sa avem curajul sa ne tinem mintea in iadul in care ne aflam fiecare dintre noi astazi, aici si acum. Nu ma aflu in alta familie, in alta parohie, in alta tara, cu alt serviciu. Ma aflu in conditiile in care sunt – si in iadul asta in care sunt trebuie sa-mi tin mintea, cu curaj, sa nu deznadajduiesc, sa stiu ca aici Il pot afla pe Domnul.

Contextul acesta negativ in care ma aflu poate deveni pozitiv numai in conditiile in care, donquijoteste – in sensul propriu si duhovnicesc al cuvantului – in aceasta “carciuma”, in aceasta “taverna” imputita, eu am curajul sa vad in ceilalti cetateni ai Imparatiei, si sa-L las pe Domnul sa lucreze, sa ne transforme cu adevarat in fii ai lui Dumnezeu.

Nu se schimba “taverna”, ci atmosfera in aceasta taverna se schimba cu totul si ea devine antecamera Imparatiei, nu antecamera iadului. Dar, pentru aceasta, trebuie sa fac rabdare aici si acum, in acest context, al iadului pe care-l traiesc zilnic. Sa nu incerc sa evadez cu mintea mea, pentru ca atunci ajung sa traiesc in universuri paralele, virtuale, create de dorintele si de proiectiile mintii mele, nu in realitate. Dumnezeu ne indeamna sa fim, in primul rand, realisti.

Crestinul – desi Parintele Virgil Gheorghiu zice ca este “o orhidee care traieste cu radacinile in Imparatie” – paradoxal, crestinul traieste intr-un realism foarte pamantesc. Trebuie sa avem curajul sa transfiguram acest iad; nu noi, ci Domnul lucrand in noi si prin noi, chiar in acest iad.

Iadul este foarte real, il traim in viata de zi cu zi: si launtric, prin stricaciunea omului vechi, cu patimile si cu neputintele lui, si in afara, prin relatiile defectuoase dintre oameni, care s-au strambat atat de mult si au devenit atat de potrivnice fata de ce-a gandit Dumnezeu pentru om, ca poti spune ca sunt luciferice multe din principiile educatiei, vietii sociale, politicii, stiintei… Trebuie sa avem curajul sa ramanem aici si acum si sa-L chemam pe Dumnezeu sa lucreze.
Sa nu deznadajduim, ca este viu si lucrator. Avem despre Sfantul Ioan din Kronstadt un cuvant: cand preotii isi dadeau sarutarea “Hristos in mijlocul nostru – Este si va fi!”, Sfantul Ioan adauga: “Este si va fi viu si lucrator!”. Aici si acum este viu si lucrator Domnul, in mijlocul nostru, in noi si intre noi.

“In Lumina apropierii de Dumnezeu, lucrurile se vad pana la despartitura dintre maduva si duh”

– Poate fi legat cuvantul primit de Sfantul Siluan “Tine-ti mintea in iad si nu deznadajdui”, de un alt cuvant, din Pateric: “Sa te vezi pe tine mai prejos de toata zidirea”?

– Parintele Sofronie leaga cuvantul dat Sfantului Siluan de toata traditia ascetica a Parintilor Patericului si arata ca, incepand cu Avva Antonie cel Mare, Avva Pimen, Avva Sisoe, toti Marii Parinti ai Patericului, ca si Parintii de dupa ei, au trait ascetic acest realism duhovnicesc, de a se vedea pe sine in iad – cum zicea Avva Pimen acest cuvant smintitor: “Credeti-ma, fiilor, ca unde e satana voi fi aruncat si eu!”. Este acelasi lucru. S-au vazut pe sine sub toata zidirea.

Si asta se intampla, zice Parintele Sofronie, intr-un mod paradoxal, pentru ca sistemul de referinta al Sfintilor nu este cel pe care il avem noi, clasic – atunci cand ma compar cu celalalt si ma vad intotdeauna pe mine mai bun, pentru ca la mine promovez partile mele bune si la celalalt scot in evidenta partile lui rele. Sfintii Parinti nu in felul asta isi faceau propria analiza, ci ei priveau in Lumina lui Dumnezeu.

Si, in Lumina lui Dumnezeu, cu cat te apropii mai mult de El, cu atat fiecare pata de murdarie de pe sufletul si de pe trupul tau o vezi mai pregnant, si mai adanc, intr-o vedere straina omului obisnuit. Din pricina asta ajungeau ei sa se vada mai rai decat toti criminalii, ucigasii, curvarii, animalele si demonii…

Sfintii Parinti se vedeau in Lumina iubirii lui Dumnezeu, pe masura ce se apropiau de iubirea lui Dumnezeu, caci altfel n-ai putea sa spui: “Cel dintai dintre pacatosi sunt eu” – pentru ca sunt altii care au facut efectiv lucruri mai mari si mai rele decat tine, cuantificabil, masurabil dupa criteriile omenesti de cel mai bun simt. Dar, din punct de vedere duhovnicesc, lucrurile se judeca altfel. Se judeca pe de-o parte si dupa un randament pe care il dai dupa darurile pe care le-ai primit de la Domnul (ca una a primit Avva Antonie si alta am primit eu, si sigur pe Avva Antonie il judeca Domnul mult mai aspru decat pe mine), iar pe de alta parte, si in Lumina acestei apropieri de Dumnezeu, lucrurile se vad mai in adancime, mai pana la despartitura dintre maduva si duh…

– Un lucru practic, Parinte, pentru ca ati vorbit de “bruma noastra de rugaciune”. Ce sa faci ca sa-ti aduni mintea cand te asezi la rugaciune, dupa o zi de munca? Faci rugaciunea si, dupa ce ai terminat te gandesti: “Oare am facut rugaciunea?”…

– Ei, uite, acest “te gandesti daca ai facut rugaciunea”, acest gand poate deveni temelie pentru o rugaciune foarte profunda, intensa, fierbinte, chiar daca dureaza doar un singur minut, sau doua minute… Fa-ti pravila si intreaba-te: “Doamne, oare ce-ai putut Tu sa primesti din tot ce-am spus eu aici?…”. Ei, aceasta este o rugaciune care poate recastiga toata stradania ta de-o ora in care ai fost cu mintea imprastiata.

Reusesti dintr-odata ca tot ce-ai facut cu mintea imprastiata, fara roada, sa-l castigi spunand aceste cuvinte. Exact ca si cand ai imprastia ca nebunul niste nuiele pe poiana si, dintr-odata, le aduni pe toate. Pana atunci nu erau bune la nimica asa, imprastiate. Dar daca le strangi pe toate, poti sa faci un manunchi zdravan pe acre sa-l pui undeva, ca stalp de sustinere. La fel si cu imprastierea mintii la rugaciune. Trebuie sa o adunci cum strangi nuielele la un loc, printr-un gand de smerenie: “Oare ce-a putut Dumnezeu sa primeasca din ale noastre?”…

Exista un sfat ascetic la Parinti – cateodata noi il uitam, sau de putine ori il punem in practica – ca, inainte de a te apuca de rugaciune, sa te pregatesti putin, sa faci o trecere de la bezmeticeala zilei catre stradania ta de-a face rugaciunea. Pregateste-te pentru actul asta de inchinare pe care vrei sa I-l aduci lui Dumnezeu. Stai un pic.

Nu treci de la tumultul zilei direct la rugaciune. Cateodata nici nu inchizi telefonul mobil si te mai suna si-n timpul asta, si imediat te muta pe alt fagas, pe alt plan al existentei… Asa ca, in primul rand iti inchizi telefonul si te pregatesti un pic pentru ce urmeaza sa faci. In clipa in care un sportiv se pregateste pentru un act de performanta, face o incalzire, nu sare direct din masina in blocstarturi. Nu. Se incalzeste intai.

Ei, acest lucru noi nu-l mai facem la rugaciune, fiind pe de-o parte dornici sa terminam mai repede pravila, ingrijorati ca s-ar putea sa n-avem timp sa o facem, ingrijorati ca nu o sa avem timp sa ne odihnim indeajuns, ingrijorati ca trebuie sa fim cu mintea limpede pentru a doua zi… Si vrem sa facem rugaciune serioasa fara sa dam un interval de pregatire pentru sufletul nostru.

– Parinte, in incheiere, spuneti un cuvant pentru cei care citesc o revista ca “Familia Ortodoxa”, pentru cei care au o cautare…

– Ii rog pe toti sa nu se supere pe mine – le dau cuvantul pe care mi-l dau mie: imi doresc sa ma convertesc la crestinism, cat mai grabnic si cat mai deplin… Ii rog sa nu se sminteasca, sa nu se tulbure, dar asta le doresc tuturor, ce-mi doresc si mie: o grabnica si deplina, si profunda convertire la crestinism!
A consemnat Gheorghe Fecioru

Sursa: Familia Ortodoxa

Adauga un comentariu!

Nume (necesar)

Website


*

Editoriale din aceeasi categorie

Autor: Aciduzzul | 29 iulie, 2017 | 0 comentarii | 45 vizualizari | 1 vot

Publicatia AgroStandard lanseaza Studiul de piata „Top 600+ Cele mai mari Exploatatii Agricole din Romania”, prima analiza de acest fel realizata vreodata in Romania. Studiul a fost realizat urmare a solicitarilor venite din partea mediului de afaceri, data fiind absenta informatiilor oficiale cu privire la fondul funciar din tara noastra, precum si a lipsei unor […]

Autor: Aciduzzul | 11 ianuarie, 2016 | 0 comentarii | 187 vizualizari | 0 voturi

Charles Simic Widespread ignorance bordering on idiocy is our new national goal. It’s no use pretending otherwise and telling us, as Thomas Friedman did in the Times a few days ago, that educated people are the nation’s most valuable resources. Sure, they are, but do we still want them? It doesn’t look to me as […]

Autor: Aciduzzul | 6 noiembrie, 2015 | 0 comentarii | 1420 vizualizari | 5 voturi

Marius Serban Se pare ca romanii nu invata nimic, dar absolut nimic, din greselile trecutului. Exista similaritati intre “revolutia” de acum 26 de ani si miscarile de protest din 2015 din Piata Universitatii. Ambele evenimente au aparut pe un fond de revolta mocnita a unor mase extinse de oameni, ambele au fost declansate de incidente […]

Autor: Aciduzzul | 5 noiembrie, 2015 | 0 comentarii | 176 vizualizari | 2 voturi

Marius Serban Incet-incet Piata Universitatii incepe sa semene cu protestele de acum cativa ani care au debutat furtunos, insa, s-au fasait lamentabil, dirijate cu finete de manipulatorii serviciilor secrete. OK, ati dat jos niste neobolsevici patetici, reprezentantii unui sistem corupt, bolnav, un cancer care macina incet Romania. Pana aici este bine! Dar, de ce nu […]

Autor: Aciduzzul | 5 noiembrie, 2015 | 0 comentarii | 1239 vizualizari | 3 voturi

Victor Roncea Am mai scris despre uriaşele sume de bani vehiculate de agenţi sub steag străin care pretind că lucrează “non-profit” în regim de “voluntariat”, pentru te miri ce: de la salvat balenele din Marea Neagră (chiar şi cele care SAR pe la TV) la salvat interesele noului KGB, bine reprezentate de “Reţeaua Deschisă” a […]

Ofera o donatie
Dacă vrei să contribui și tu, poți dona aici:
fii aproape de noi
Conferinta_AGROstandard
PUB
web design profesionist
Red Moon Media
CAMPANII bp
Atitudine Contemporana
Televiziunea Copiilor
Le Pre
1984 George Orwell
Televiziunea Copiilor
piata BIO
alimente organice
internet manipulation techniques
Adauga banerul de partener Badpolitics pe site-ul tau bad politics
bad politics

2009 - 2017 © BadPolitics