Grupul rus Gazprom a început lucrările de construcţie a gazoductului Nord Stream, proiectat pentru a transporta gaze naturale din Rusia spre Europa de Vest, pe sub Marea Baltică, relateaza surse din interiorul concernului Gazprom, citate de agentia de presa KARADENIZ PRESS. Gazoductul, format din două conducte, va transporta 55 de miliarde de metri cubi de gaze pe an către statele din vestul Europei, ocolind ţări de tranzit tradiţionale precum Ucraina şi Belarus. Operatorul gazoductului, Nord Stream AG, a anunţat în martie că a asigurat fonduri de aproape patru miliarde de euro pentru proiect, suma acoperind 70% din necesarul de finanţare a primei faze.
Cheltuielile rămase vor fi suportate de acţionarii Nord Stream, respectiv Gazprom (cu o participaţie de 51% ), grupurile germane BASF/Winterhshall şi E.ON Ruhrgas (ambele cu câte 20% din proiect) şi compania energetică olandeză Gasunie (9%).
Confom mass-media rusa, primele livrări de gaze ar urma să fie efectuate în 2011, Moscova si Berlin semnand, în 2005, un angajament pentru dezvoltarea gazoductului. Nord Stream AG a modificat ruta iniţială a conductelor din cauza îngrijorărilor statelor baltice legate de impactul proiectului asupra mediului înconjurător, fara insa a diminua criticile la adresa acestuia. Ruta finală trece prin apele teritoariale şi zonele economice exclusive ale Finlandei, Suediei, Danemarcei şi Germaniei, evitând Polonia, Estonia, Lituania şi Letonia.
Filiera poloneza
Polonia ar putea deveni un important furnizor de gaz pentru statele Uniunii Europene, acoperindu-si in acelasi timp intreaga cerere de gaz pe plan intern, aici fiind descoperit un zacamant de gaz de sist, comparabil ca marime cu cel din regiunea rusa Iujno-Tombeisk, relateaza mass-media internationala, citata de agentia de presa KARADENIZ PRESS.
Exploatarea zacamantului recent descoperit va incepe in luna mai 2010, prin implicarea companiei americane ConocoPhillips. Daca imensa capacitate a acestui zacamant va fi confirmata de experti internationali, rezervele totale ale gazului din UE vor creste cu peste 47%. Expertii, citati de mass-media rusa, preluata de agentia de presa KARADENIZ PRESS, considera ca proiectele europene privind extractiile gazului de sist ar putea deveni in urmatorii zece ani o mare amenintare pentru Gazprom.
Nabucco, detronat de Nord Stream
Premierul rus Vladimir Putin a confirmat anterior ca gazoductul Nord Stream, care va lega Federatia Rusa de Germania, traversand Marea Baltica, urmeaza sa fie operational din 2011, relata anterior agentia de presa KARADENIZ PRESS. „Lucrarile vor incepe in aprilie. La sfarsitul lui 2011, gazoductul va fi gata”, a afirmat premierul rus in cadrul unei recente intalniri cu omologul sau suedez Fredrik Reinfeldt, aflat intr-o vizita oficiala la Moscova. Reamintim ca Suedia si Finlanda, state membre ale UE, sustinute de organizatiile ecologiste internationale, si-au exprimat ingrijorarea fata de posibilele amenintari ecologice pe care le implica construirea gazoductului. Ulterior, toate statele pe teritoriul carora va trece conducta si-au dat acordul pentru realizarea lucrarilor necesare.
Finantare internationala
Concernul Nord Stream a aprobat finantarea de 3,9 miliarde de euro pentru demararea lucrarilor de constructie la gazoductul pe sub Marea Baltica, relateaza mass-media internationala, preluata de agentia de presa KARADENIZ PRESS. Conform surselor oficiale citate, banii vor veni de la 26 de banci, cu garantii pentru 80% din credit de la agentii din Italia si Germania. Directorul financiar al concernului Nord Stream, Paul Corcoran, a declarat ca acum exista toate conditiile pentru demararea lucrarilor luna viitoare.
Gazoductul Nord Stream, in lungime de 1.200 kilometri si cu o capacitate proiectata de pana la 55 miliarde de metri cubi de gaze pe an, va face legatura pe sub Marea Baltica intre portul rus Viborg si portul german Greifswald, trecand prin apele teritoriale ale Danemarcei, Suediei, Germaniei, Finlandei si Rusiei. Una din principalele mize politice este ocolirea de catre gazul rusesc a Ucrainei, tara de tranzit cu care au aparut in 2006 si 2009 conflicte dure, soldate cu oprirea temporara a tranzitului de gaze catre consumatorii europeni.
Finantarea obtinuta pana in acest moment reprezinta 70% din costurile primei faze a proiectului, care trebuie realizata pana la sfarsitul lui 2010 si sa faca gazoductul functional la jumatate din capacitate. Restul costurilor (aproximativ 800 milioane euro) urmeaza a fi asigurati de actionarii Nord Stream – Gazprom, BASF/Winterhshall, E.ON Ruhrgas (Germania) si Gasunie (Olanda). Concernul ruso-german Nord Stream spera sa obtina pana la sfarsitul lui 2010 finantarea pentru a doua faza a proiectului, mai adauga mass-media internationala.
Gazoductul baltic este considerat concurent direct al omologului sau Nabucco, proiect european la care este asociată şi România, şi care ar urma să permită transportarea din 2014 a aproximativ 30 de miliarde metri cubi de gaz pe an, ocolind Federatia Rusa, Ucraina si Belarus. Conform proiectului, printre potentialii furnizori ae afla Azerbaidjan, Turkmenistan, Uzbekistan, precum si Republica Islamica Iran.
Refuz rus
Reamintim ca recent, seful diplomatiei ruse, Serghei Lavrov, a declarat ca Rusia nu este interesata de participarea la constructia gazoductului Nabucco. “Nabucco nu prezinta pentru noi niciun interes si cei care care sunt implicati direct in respectivul proiect ar trebui sa-si calculeze posibilitatile”, a adaugat Lavrov, citat de RIA Novosti.
Declaratia oficialului rus vine pe fondul unor opinii formulate de politiceni din Occident care au invocat recent posibilitatea aderarii Rusiei la acest proiect si a combinarii unei parti a traseului conductei Nabucco cu South Stream, un proiect de gazoduct initiat de Gazprom si Eni care vizeaza transportarea de gaze din Rusia spre Europa prin Marea Neagra, ocolind Ucraina. Nabucco, un proiect al Uniunii Europene, conceput pentru a diminua dependenta de gazele rusesti, ar urma sa transporte gaze din regiunea Marii Caspice spre Europa prin Azerbaidjan, Georgia, Turcia, Bulgaria, Ungaria, Romania si Austria.
Capacitate în exces
Conform Agenţiei Internaţionale pentru Energie, capacitatea excedentară pentru transportul gazelor prin conducte sau a terminalelor de gaze naturale lichefiate (GNL) va ajunge la nivel global la 250 de miliarde de metri cubi până în 2015 din cauza cererii scăzute. Aceasta înseamnă o majorare de patru ori a capacităţii excedentare existente în 2007.
Din cauza competiţiei acerbe de pe piaţă, unii dintre clienţii importanţi ai Gazprom, printre care E.ON şi Eni din Italia s-au văzut în imposibilitatea de a vinde peste preţul negociat anterior cu partea rusă. Odată cu înfiinţarea mai multor burse de gaze şi cantităţi mari oferite pe piaţa spot, concurenţa a crescut foarte mult în acest sector. Mass-media de specialitate a atras atenţia că pentru a fi profitabil, Nord Stream trebuie să dea dovadă de flexibilitate cu principalii săi clienţi.
Gazprom exclude Bucurestiul din South Stream
Romania nu mai poate lua locul Bulgariei in proiectul South Stream, dar ar putea fi construit un tronson catre aceasta, fie pe sub Marea Neagra fie pe teritoriul bulgaresc, a declarat Alexei Miller, director general al grupului rus Gazprom, citat de agentia de presa KARADENIZ PRESS.
“Poate fi construit un tronson maritim sau pe teritorul Bulgariei (care sa lege South Stream de Romania, n.r.). Deocamdata este vorba doar despre idei”, a declara Miller, citat de mass-media rusa. El a subliniat ca Romania si-a aratat interesul fata de acest proiect si ca discutiile cu Bulgaria au avut succes, iar proiectul evolueaza conform programului.
Reamintim ca in decembrie 2009, directorul general adjunct al grupului rus de stat, Alexandr Medvedev, a declarat ca Gazprom are si alte optiuni, printre care Romania, pentru construirea gazoductului South Stream, in cazul in care Bulgaria renunta sa participe la dezvoltarea proiectului.
Acorduri pe banda rulanta
Directorul general al Gazprom, Alexei Miller, a mai declarat ca acordul interguvernamental referitor la participarea Austriei la proiectul South Stream este in faza avansata si ar putea fi semnat la sfarsitul lunii aprilie 2010. Seful Gazprom considera ca acordul interguvernamental cu Austria ar putea fi ultimul, intrucat au fost identificate toate statele participante la proiect.
Autoritatile ruse au semnat deja acorduri interguvernamentale privind constructia gazoductului cu statele membre ale Uniunii Europene Bulgaria, Serbia, Grecia, Ungaria, Slovenia, precum si Croatia, care va deveni membru UE in aproximativ doi ani.
El a adaugat ca mai multe tari si-au exprimat interesul pentru proiect si ca ar putea fi construite tronsoane din gazoductul principal. La randul sau, ministrul roman al Economiei, Adriean Videanu, declara, la inceputul lunii martie, ca Transgaz a primit o invitatie oficiala pentru a adera la South Stream.
Gazoduct strategic
Conducta South Stream, cu o lungime de circa 900 de kilometri, va trece pe sub Marea Neagra, din Novorosisk pana la Varna, in Bulgaria, urmand sa transporte gaze rusesti catre Europa, ocolind Ucraina. Prin aceasta conducta, a carei capacitate va fi de 31 de miliarde de metri cubi, si care ar putea ajunge la 63 de miliarde de metri cubi, ar urma sa fie transportat 35% din volumul total de gaze destinate Europei.
Miller a mai apreciat ca South Stream urmeaza sa intre in exploatare la sfarsitul anului 2015. “Este o perioada foarte dificila. Suntem in 2010, avem mai putin de sase ani pana la lansarea livrarilor, programul este strans”, a spus el. Oficialul rus a mai reiterat ca gazoductul va fi trece prin Bulgaria, Serbia, Ungaria, Slovenia si Italia, un tronson ar putea tranzita Ungaria catre Austria, iar un altul din Bulgaria catre Grecia.
Sursa: Karadeniz Press
Adauga un comentariu!
Editoriale din aceeasi categorie
Autor: Aciduzzul | 24 iunie, 2016 | 0 comentarii | 560 vizualizari | 2 voturi
Brexit-ul este, fara doar si poate, un eveniment de proportii epice prin prisma perpectivelor pe care le deschide. Brexit-ul reprezinta prima fisura intr-un sistem monstrous care parea monolit. Practic, intreaga oligarhie americana si europeana, cu monstroasa masinarie media aservita au fost luate prin suprindere, in ciuda manevrelor diperate de a influenta in extremis opinia publica […]
Autor: Aciduzzul | 17 ianuarie, 2015 | 0 comentarii | 1201 vizualizari | 3 voturi
Serghei Malkov, membru la Academia Militară rusă, prezice începutul unui nou război mondial în următorul deceniu. Oamenii de ştiinţă de la Academia Militară au ajuns la această concluzie, bazându-se pe teoria ciclurilor Kondratieff (după numele savantului Nikolai Kondratieff). Ciclurile Kondratieff pot fi definite ca o succesiune regulată a modificărilor structurale din cadrul economiei moderne. Întinzându-se […]
Autor: Aciduzzul | 30 decembrie, 2014 | 0 comentarii | 249 vizualizari | 4 voturi
Trăim un moment istoric. După treizeci de ani în care decidenţii de la Washington au avut posibilitatea să guverneze lumea după bunul lor plac, a venit timpul pentru a dinamita „consensul de la Washington”. Discursul lui Vladimir Putin din 18 martie 2014 a fost un epitaf pentru epoca Pax Americana. Fidelii papagali ai mass-media din […]
Autor: Aciduzzul | 19 octombrie, 2014 | 0 comentarii | 59 vizualizari | 1 vot
Autor: Aciduzzul | 19 octombrie, 2014 | 0 comentarii | 126 vizualizari | 2 voturi
















