Sustine Bad Politics
arhiva stiri
starea vremii
noiembrie 15, 2018, 8:43 pm
Noros
Noros
7°C
Presiunea: 1030 mb
Umiditate: 93%
Vânt: 11 km/h ENE
Răsarit: 7:12 am
Apus: 4:48 pm
 
ANUNTURI UMANITARE
Editoriale / Opinii
Motanul care se visează leu (Curentul)
Aciduzzul | 29 iulie, 2010 | 1 comentarii | 73 vizualizari |
(1 voturi )

Iulia Nueleanu
Toată viaţa lor, motanii visează să fie lei măcar pentru o clipă. Pentru a-şi atinge obiectivul se stropşesc la ceilalţi, se încovoaie, doar-doar înspăimântă şi ei pe cineva. Toţi sfârşesc frustraţi de neputinţa de a cunoaşte chiar şi pentru o clipă gloria de rege al junglei. Cam aşa se comportă şi Felix care, ajuns pentru două săptămâni şef interimar la Senat, s-a gândit că este momentul potrivit să iasă în evidenţă. Şi a ieşit, dar, din păcate pentru el, a ieşit prost. Consiliat anapoda, Felix-Voiculescu i-a scris o scrisoare lui Traian Băsescu în care susţinea că pe ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Parlamentului din luna august ar trebui să se afle nu doar legile cerute de preşedinte, ci şi alte proiecte, cum ar fi ale sale.

Cum era de aşteptat, Băsescu i-a dat replica imediat, spunându-i lui Voiculescu să le ceară colegilor săi să convoace o altă sesiune extraordinară pentru proiectele personale, dacă sunt aşa de arzătoare.

Dorinţele lui Voiculescu reflectă de fapt dorinţa Opoziţiei de a trece în plan secund proiectele de lege privind funcţionarea ANI sau reforma în justiţie, legi de care depinde traseul nostru în UE şi chiar intrarea la termen în Spaţiul Schengen, şi de a pune în prim-plan proiectele populiste care umplu anual sertarele Parlamentului.

De altfel, nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că PSD, la braţ cu PNL şi conjunctural şi cu UDMR depun eforturi constante pentru a împiedica funcţionarea unei justiţii normale în România. De ce? Răspunsul este simplu şi poate fi găsit cu uşurinţă în filele dosarelor – aflate în diferite stadii – în care sunt acuzaţi lideri importanţi ai acestor partide.

Pentru ei ar fi mult mai bine ca România să rămână în continuare în afara Spaţiului Schengen, să fie monitorizată ani la rând şi chiar să piardă bani pentru că ei câştigă tocmai din nefuncţionarea statului de drept. Aşa au făcut averi şi partide în ultimii 20 de ani şi doar într-un asemenea stat pot prospera în continuare. Aceştia sunt motanii care tot dau târcoale, se încovoaie şi se stropşesc la noi din când în când, sperând ca unul dintre ei să ajungă leu într-o bună zi. Speranţe deşarte…

Sursa: Curentul

Sursa foto: MediafaxFoto

One comment

Adauga un comentariu!

Nume (necesar)

Website


*

Editoriale din aceeasi categorie

Autor: Aciduzzul | 24 iunie, 2016 | 0 comentarii | 371 vizualizari | 2 voturi

Brexit-ul este, fara doar si poate, un eveniment de proportii epice prin prisma perpectivelor pe care le deschide. Brexit-ul reprezinta prima fisura intr-un sistem monstrous care parea monolit. Practic, intreaga oligarhie americana si europeana, cu monstroasa masinarie media aservita au fost luate prin suprindere, in ciuda manevrelor diperate de a influenta in extremis opinia publica […]

Autor: Aciduzzul | 3 iunie, 2016 | 0 comentarii | 403 vizualizari | 2 voturi

Alegerile locale de duminica se remarca prin ceva unic in ultimii 26 de ani. Nicicand in aceasta perioada de dezmat neobolsevic, de jaf si disolutie a tot ce este romanesc, asadar, nicicand in acest sfert de secol, candidatii oferiti spre votare de gastile de crima organizatea numite eufemistic partide, nu au fost mai jalnici. Practic, […]

Autor: Aciduzzul | 11 ianuarie, 2016 | 0 comentarii | 236 vizualizari | 0 voturi

Charles Simic Widespread ignorance bordering on idiocy is our new national goal. It’s no use pretending otherwise and telling us, as Thomas Friedman did in the Times a few days ago, that educated people are the nation’s most valuable resources. Sure, they are, but do we still want them? It doesn’t look to me as […]

Autor: Aciduzzul | 6 noiembrie, 2015 | 0 comentarii | 209 vizualizari | 4 voturi

Marius Serban Nesimtirea de care a dat dovada, astazi, Iohannis (Ioha), presedintele cu o legitimitate fragila al Romaniei, este strigatoare la cer! Astazi, cand se face fix o saptamana de la moartea oamenilor din Colectiv, Ioha a demonstrat cu varf si indesat ca nu a inteles nimic, dar absolut NIMIC, din cerintele strazii,ca nu a […]

Autor: Aciduzzul | 5 noiembrie, 2015 | 0 comentarii | 122 vizualizari | 2 voturi

George Roncea …peste ei, scârbele astea mizerabile și criminale care au ucis în 89 – ca să ajungă la Putere, au ucis în iunie 90 ca să rămână la Putere – și apoi vreme de 25 de ani ne-au batjocorit, umilit, jefuit, călcat în picioare și scuipat în față. A venit momentul să le arătăm […]

Voturi
Vizualizari
Comentarii
22 Oct 2018 | 0 comentarii | 77 vizualizari | 1 vot
»
| comentarii | vizualizari | voturi
»
| comentarii | vizualizari | voturi
»
| comentarii | vizualizari | voturi
Ofera o donatie
Dacă vrei să contribui și tu, poți dona aici:
fii aproape de noi
Conferinta_AGROstandard
PUB
web design profesionist
Red Moon Media
CAMPANII bp
Atitudine Contemporana
Televiziunea Copiilor
Le Pre
1984 George Orwell
Televiziunea Copiilor
piata BIO
alimente organice
internet manipulation techniques
Adauga banerul de partener Badpolitics pe site-ul tau bad politics
bad politics

2009 - 2018 © BadPolitics