Sustine Bad Politics
arhiva stiri
starea vremii
august 16, 2018, 9:59 am
Soare
Soare
24°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 46%
Vânt: 11 km/h NE
Răsarit: 6:20 am
Apus: 8:20 pm
 
ANUNTURI UMANITARE
Politica interna
Neagu Djuvara: S-a stricat ceva în creierul acestui popor (Evenimentul Zilei)
Aciduzzul | 21 noiembrie, 2009 | 1 comentarii | 1442 vizualizari |
(3 voturi )

Neagu_DjuvaraIstoricul Neagu Djuvara vorbeşte, într-un interviu care cartografiază România politică, despre normalitate, psihoze electorale, idealuri şi realităţi dure. Cei 93 de ani în care a trăit “pe viu” un război mondial, două dictaturi şi o democraţie ciudată l-au învăţat pe Neagu Djuvara că problemele României nu se tratează cu soluţii extreme. Apatia românilor şi indiferenţa cronicizată în faţa urnei de vot sunt, în ochii profesorului, “detestabile”. La celalalt capăt, speranţa infinită pusă într-un preşedinte-salvator ar fi “catastrofală”. În rândurile următoare, alături de Neagu Djuvara, despre o istorie grea cu rădăcini subţiri într-un prezent ambiguu.

EVZ: Prima întrebare e cea mai simplă şi cea mai grea dintre toate. Vă duceţi la vot?
Neagu Djuvara: Sigur că mă duc. E o datorie naţională şi găsesc că abţinerea e inutilă. Poate m-aş abţine dacă aş avea impresia că ambii candidaţi, şi mă refer aici la turul al doilea de scrutin, sunt detestabili. În momentul acela nu mă duc. Ce să fac, să aleg între mucea şi căcâcea?

Credeţi că aveţi opţiuni mai bune în primul tur?
În turul întâi sunt moralmente obligat să votez pentru candidatul liberal, pentru că, cinstit vorbind, e mai puţin rău. Crin Antonescu e răul cel mai mic.

Nu aţi obosit să votaţi de douăzeci de ani după principiul “cel mai puţin rău”?
Păi, dacă nu e alţii, vorba aia. Nu e alţii! (râde)

Aud de foarte multe ori argumentul “clasa politică e rea”. Nu este ea însă imaginea perfectă a societăţii româneşti actuale?
Ba da. Risc să supăr o mare parte dintre cititori, dar societatea românească s-a răsturnat în mod extrem de grav în cei cincizeci de ani de comunism. Şi când zic cincizeci de ani, sunt încă sub adevăr, pentru că regimul lui Iliescu n-a fost decât o prelungire a regimului comunist. Numai suprafaţa s-a schimbat. În comunism s-au întâmplat lucruri grave, iar persecutarea întregului strat de deasupra, nu numai din punct de vedere politic, a răsturnat toate valorile. Au venit aia mai răi, mai tâmpiţi, cocoşaţii şi guşaţii. România era singura fără o elită comunistă adevărată. De altfel, chiar Ana Pauker a mărturisit de la început că partidul comunist din România are doar 900 de membri. 900 la o populaţie de 18 milioane! Şi atunci cine au fost comuniştii? Oportuniştii! Au venit grămadă. Asta e meteahnă veche la noi. Românul sare imediat acolo unde îi este interesul.

Dacă-mi permiteţi să vă răspund, comuniştii noştri au fost cei aproape patru milioane de români care în 1989 şi-au ars carnetele de partid.
De pe o zi pe alta, majoritatea. Problema e că, dintre ei, foarte mulţi au rămas comunişti în suflet. În cei cincizeci de ani de care vă vorbeam, s-a stricat ceva în creierul acestui popor. Mai adaug ceva. Românul a fost aşa de dezgustat de ce i s-a întâmplat, încât în prezent fuge din ţară pe capete. Înainte de război, românii americani erau 120.000, foarte puţini comparativ cu americanii de origine poloneză, cehă, ucraineană. Cum se explică asta? Pe vremea veche, românul avea în suflet zicala aceea “fie pâinea cât de rea, tot mai bine-n ţara mea”.

Credeţi că s-a produs o dezrădăcinare?
S-a întâmplat o schimbare a profilului etnic al românului, cetăţeanul care fugea cel mai puţin din ţara lui între ţările europene.

Identificaţi în lipsa acestui ataşament faţă de ţară sursele răului actual?
E unul dintre motivele pentru care România merge atât de rău. S-a luat smântâna de pe ţară. Nu mai vorbesc de fosta boierime, care a făcut ce-a făcut, dar a murit singură. Asta nu s-a scris în nicio carte: nucleul marilor boieri este acelaşi până la 1900. Oamenii ăştia au monopolizat puterea economică şi prin endogamie şi-au perpetuat dominaţia.

E foarte interesant ce spuneţi…
Vă dau un exemplu impresionant. E vorba de familia mamei mele, Grădişteanu, una mai puţin cunoscută decât Bălăceanu sau Golescu. În veacul al XVII-lea, la un moment dat, unul dintre fii marelui vistier Bunea Grădişteanu, Vîlcu, la rândul său un mare boier, îl susţine în lupta pentru tron pe Gheorghe Duca. În 1678 însă, ajunge domn Şerban Cantacuzino, iar Vîlcu Grădişteanu, care fusese de partida celorlalţi, e prins, schingiuit şi tras în ţeapă. Dar fata lui Vîlcu era măritată cu fratele lui Vodă, faimosul spătar Mihai Cantacuzino. Dacă vă duceţi acum la biserica veche de la Sinaia, pe care Mihai Cantacuzino a construit-o, veţi vedea pe fresca ctitorilor, la stânga, pe acest spătar împreună cu a doua nevastă şi 18 copii, majoritatea adoptaţi. La extrema stângă însă, e prima lui nevastă, îmbrăcată în negru, ca şi cum ar fi în doliu, dar şi Vîlcu Grădişteanu. Aşa că, în acelaşi loc, îi ai şi pe călău, şi pe victimă. Erau rude. Asta e istoria Ţării Româneşti. Toţi erau rude între ei, dar se mâncau şi se omorau.

Am putea aduce pilda asta chiar în prezent, în România de astăzi. La vârful puterii, de asemenea, toţi par conexaţi.
Bineînţeles. Moravurile, obiceiurile rele, chiar dibăcia aceasta malignă s-au transmis. S-au perpetuat de la vechii boieri care au fost siliţi de la începuturi să se comporte aşa. Gândiţi-vă la Mircea cel Bătrân, pe care eu îl consider chiar mai mare decât Ştefan cel Mare, până şi el a fost silit să plece capul. Poate a evitat prin acest compromis transformarea ţării în paşalâc, păstrând o semi-independenţă. Această dibăcie istorică ne caracterizează.

“Românii au învăţat că boierii au fost întotdeauna trădători, în timp ce Vodă a fost mereu un patriot care se sprijinea pe popor. Nişte prostii! E o minciună istorică, un clişeu care rezistă până astăzi” Neagu Djuvara, istoric

Trecutul care nu trece

„La noi, modelul unui preşedinte puternic este catastrofal”

Vorbeaţi de opoziţia istorică dintre boieri şi domn. Nu pot să nu mă gândesc la opoziţia feroce dintre parlamentari şi preşedinte.
M-a vizitat şi pe mine gândul acesta, să fac o paralelă între situaţii. Să ştiţi că la noi puterea a fost împărţită mereu între Vodă şi marii boieri. Acest lucru e mult mai puţin caracteristic altor ţări. În spaţiul românesc însă, puterea a pendulat mereu între aceste două extreme: ori e mai tare boierul, ori e mai tare Vodă.

Credeţi că e periculoasă ideea unei republici prezidenţiale?
Opţiunea mea este categoric în favoarea unei constituţii care să semene cât mai mult cu Legea fundamentală din 1923. Deşi nu mai putem avea monarhie, din păcate…

Mai păstraţi visul acesta?
Din motive concrete, nu. Constituţia din 1923 prevedea doar o succesiune pe linie masculină, dar Regele Mihai n-a avut băieţi. Aşa că, în momentul de faţă, mi se pare total compromisă ideea unei reveniri a monarhiei. Care n-ar fi fost o aberaţie, în orice caz, pentru că ţările europene cele mai echilibrate sunt monarhii. Chiar problema unităţii naţionale ar fi putut fi rezolvată, uitaţi-vă la Belgia, unde antipatia dintre flamanzi şi valoni o transformă pe cea dintre români şi unguri într-o floare la ureche.

Atunci spre ce merge opţiunea dumneavoastră?
Pledez pentru o constituţie cât mai aproape de cea din 1923. Adică, cu un preşedinte fără puteri prea mari, însărcinat cu numirea primului ministru şi cu rolul unui arbitru. Dar cu un parlament puternic.

Sunteţi, prin urmare, adeptul unei republici parlamentare.
Absolut. Cu atât mai mult cu cât domnul Băsescu apasă pe pedala dezgustului faţă de parlamentari.

E ţinta facilă, să dai vina, la grămadă, pe o instituţie care, în ochii românului mediu, nu face nimic, niciodată.
Nu e adevărat. Eu cred că este cel mai puţin rău regim pe care îl putem avea. A spus-o şi Churchill: democraţia parlamentară e detestabilă, dar e cel mai suportabil regim pe care îl putem imagina. Astăzi, modelul unui preşedinte puternic este, la noi, catastrofal. Înseamnă să ne întoarcem la Carol al II-lea, la Antonescu, la Gheorghiu Dej, la Ceauşescu. Nu se poate!

Istoria e ciudată, domnule profesor. Poate doar Carol al II-lea să fie o figură detestată, dintre numele enumerate, dar Antonescu e un mare erou, Gheorghiu Dej se bucură de o amintire mai degrabă nesedimentată, iar Ceauşescu e mai mult bun decât rău.
Vreţi să-mi spuneţi că opinia publică nu-i judecă prost pe aceşti dictatori. Să-i luăm pe rând. Carol al II-lea a avut mari cusururi ca individ, el fiind foarte corupt şi un exemplu personal foarte prost. Atitutinea lui nu era în linie cu ceea ce ar fi trebuit să facă un monarh. În opţiunea lui de politică externă avea însă dreptate în faţa lui Zelea Codreanu, pentru care eu am avut pasiune când eram tânăr, dar îmi dau seama că era o eroare enormă tot ce-a făcut.

Ion Antonescu?
Eu sunt împotriva lui, a politicilor sale şi a modului în care a condus ţara. De altfel, nici când eram tânăr nu-l simpatizam. Antonescu e un personaj foarte ciudat şi cred ca românii îl iubesc tocmai pentru că nu are profilul tipic al românului.

Vă referiţi la faptul că Antonescu a fost consecvent chiar şi în propriile greşeli?
Mă gândesc la dârzenia lui nemaipomenită. Ştiţi cum era chemat în armată? “Câinele roşu”. Chiar din punct de vedere fizionomic, Antonescu e o ciudăţenie. Eu sunt convinsă că dacă i-am cerceta genealogia, am afla lucruri interesante. El e de origine albaneză. Bunicul său era frizer, asta se ştie. Dar aş vrea să cunosc cine era tatăl acestui frizer. Eu am fost în Albania. Aromânii de acolo sunt tipul mediteranean clasic. Albanezul însă e aproape german.

Ar schimba ceva din percepţia pozitivă a românilor faptul că Antonescu nu are rădăcini româneşti?
Nu, vreau să spun altceva. Şi aici sunt neconsecvent cu mine însumi, pentru că am făcut şi eu războiul în Răsărit, iar mintea mea era lucrată de propagandă. Credeam şi eu că facem o cruciadă împotriva bolşevismului şi nu am avut conştiinţa că, trecând Nistrul, comitem o greşeală politică. Ar fi trebuit să facem ce-au făcut finlandezii, care nu şi-au depăşit graniţele. Au refuzat, “sunt vecin cu rusul de 1000 de ani şi voi mai rămâne 1000 de ani vecin cu el”. Românul a făcut însă o prostie. Antonescu a greşit din punct de vedere militar, iar din punct de vedere al simţului politic a fost lamentabil. Penultima lui întâlnire cu Hitler s-a petrecut în februarie 1944, iar l-a întoarcere i-a spus Victoriei Goga, prietena soţiei sale, “poţi să-mi pupi mâna, Hitler ne-a promis restituirea Transilvaniei”. Cum îşi putea închipui acest om, de care depindea soarta a milioane de români, că în martie 1944 Hitler mai avea vreun cuvânt de spus la masa verde? O orbire politică criminală, aş spune. Antonescu credea că el e trimis de Dumnezeu să guverneze România. A fost însă o calamitate.

Dacă tot am atins acest subiect, permiteţi-mi o întrebare sensibilă. Credeţi că armata română a comis crime de război în teritoriile ocupate după trecerea Nistrului?
Bineînţeles. Sunt fapte consemnate. Au fost într-adevăr câţiva evrei care au tratat prost armata română în momentul în care s-a retras din Basarabia. Un an mai târziu însă, la ofensiva din 1941, Antonescu decide că în 48 de ore trebuie expulzaţi 175.000 de oameni. Bătrâni, femei, copii au fost trimişi peste Nistru fără nicio pregătire. Neamţul, cât a fost de crud, îi caza în barăci şi le servea supă seara. Noi i-am trimis în deşert.

Pentru a-i salva, consideră foarte mulţi astăzi.
Lasă-mă-n pace. E ceva absolut impardonabil. În cele cinci luni în care am luptat pentru cucerirea Odessei, regimentul meu a beneficiat de serviciile a 3000 de oameni. Ştiţi câţi oameni valizi mai erau la final? 92. Dacă ai dezvălui asta unui american, ar spune că nu se poate. Uite că în armata română s-a putut! Se pare ca nemţii au vrut doar încercuirea oraşului, dar ambiţia lui Antonescu a impus cucerirea. Noi de fapt nici n-am ocupat oraşul decât în momentul în care ruşii s-au decis să-l părăsească. Şi după ce am pierdut 17.000 de soldaţi, doar pentru a intra în momentul în care sovieticii au plecat, ce face Statul Major român? Se instalează în clădirea în care fusese Statul Major sovietic, fără să cerceteze dacă nu cumva e minată. După câteva zile, a explodat clădirea. Atunci, Antonescu, într-un acces de furie, a decretat ca pentru fiecare ofiţer superior să se împuşte un anumit număr de evrei. Aşa ceva nu se poate înscrie decât în categoria crimelor împotriva umanităţii. Antonescu ne pare un erou pentru că îl comparăm cu toate secăturile politice pe care le-am avut de atunci.

E simbolul anticomunist cel mai la îndemână.
Aşa e. E curat, e cinstit, e dârz, deci ni se pare o figură exemplară. Antonescu a făcut însă nişte greşeli enorme care ne-au costat foarte scump. Noi ar fi trebuit să luptăm în iunie 1940, nu să cedăm la ultimatumul sovietic. Am fi putut rezista câteva zile. Am fi pierdut câteva zeci de mii de oameni. Dar câştigam imens din punct de vedere politic. Poate am fi avut în timpul războiului chiar soarta Poloniei, ocupaţi de “uriaşii” de la apus şi de la răsărit. Mâncam salam cu soia câţiva ani mai devreme, dar ieşeam cu faţa curată. Pe când rezultatul capitulării din iunie 1940 e catastrofal din punct de vedere moral. Imaginea românului s-a stricat. Ruşii ne-au acuzat pentru îndrăzneala de a pătrunde cu trupe în inima ţării lor. Germanii ne-au blamat pentru că i-am trădat la 23 august 1944. Francezii şi englezii au aruncat anatema colaborării cu naziştii. Eu văd lucrurile acestea şi astăzi, când sunt întrebat frecvent de ce am făcut războiul alături de Hitler.

Spuneţi, cu alte cuvinte, că există anumite lucruri care nu se fac niciodată, indiferent de condiţii.
Absolut. Şi asta pentru a păstra în limite normale imaginea ta de sine. Lucian Boia va lansa luna aceasta o carte în care vorbeşte despre germanofilii din perioada Primului Război Mondial, carte în care spune un lucru pe care evităm să-l vedem: imaginea noastră în Occident este stricată. Noi suntem, iertaţi-mi expresia, cu fundul în două luntre, în permanenţă.

Inconsecvenţa noastră e o piatră care atârnă greu şi în prezent?
Străinii ne percep negativ, ca fiind versatili, când cu unul, când cu altul. Facem doar ce ne convine nouă. Imaginea românului de şmecher politiceşte este pecetluită.

Cecitatea politică

Cum arată „Duminica Orbului”, după douăzeci de ani

Domnule Djuvara, se aplică definiţiile clasice în politica românească? Avem cu adevărat partide? Avem un spaţiu politic conturat? Există liberali? Există social-democraţi?
Înţeleg de ce sunteţi sceptic. Dar am putea să ne întoarcem şi în trecut şi să ne întrebăm dacă liberalii din veacul al XIX-lea au fost cu adevărat liberali în sensul occidental al termenului. Toate aceste concept abstracte trebuie corelate la realitatea locală. Românul este cum este, are trecutul lui, are cusururile lui. Face, cum se spune, maioneza în felul lui. Eu cred că există aceste partide.

Cât de mature sunt ele însă?
Încă nu sunt. Mai avem nevoie de o generaţie sau două. Deşi sper ca românii s-au maturizat puţin în ultimii douăzeci de ani, sunt destul de circumspect când văd că bucureştenii îl aleg pe Sorin Oprescu primar. Când votezi asemenea indivizi, înseamnă că se continuă un fel de orbire care aduce aminte de primele alegeri democratice din mai 1990.

Spuneaţi într-un interviu: „cea mai mare greşeală pe care ar putea să o facă PNL ar fi să se alieze cu PSD”.
O şi fac. Iar Crin Antonescu, dacă ajunge printr-un miracol adversarul lui Băsescu în turul al doilea, nu poate învinge decât cu sprijinul social-democraţilor. E adevărat că istoria ne învaţă că trebuie să te faci frate cu dracul până treci puntea.

Vi se pare Crin Antonescu capabil să „rupă pisica” în cazul în care ajunge la Cotroceni?
Ei, aia e. That’s the question! Dacă le are destul de… ştiţi dumneavoastră ce.

Candidatul liberal pare dependent chiar în interiorul propriului partid.
Nu-mi dau seama. Să ştiţi însă că putem avea surprize. Când deţii puterea, descoperi nişte lucruri cu totul neprevăzute. Nu trebuie să-l judeci pe om înainte de a-l vedea în exerciţiul puterii.

Ce cauţi, Neagule, aici?

“Nu văd deloc mentalitatea pe care mi-o doresc”

Libertatea electorală pare să aibă un singur efect – refuzul de a merge la urne.
Asta e o soluţie negativă absolut detestabilă. Cred că lucrurile vor mai merge prost timp de încă o generaţie, cu condiţia să nu continue hemoragia creierelor. Dacă tinerii îşi vor dori în continuare să emigreze, va fi rău. O ţară în care tineretul nu are alt vis decât acela de a-şi părăsi patria arată dramatic.

Sunteţi chiar mai pesimist decât Silviu Brucan cu celebra sa butada referitoare la cei douăzeci de ani.
Ne-ar trebui cel puţin o sută de ani. Trei generaţii pentru normalitate. Iar asta e o lege universală: în trei generaţii se schimbă o civilizaţie, să ştiţi. E foarte curios, dar mentalităţile ţin, în ultimă instanţă, de legi fiziologice. Ieşirea din comunism seamănă cu ieşirea din epoca fanariotă.

Sursa: Evenimentul Zilei

One comment

  • decembrie 28, 2009

    S-a nimerit sa fiu si eu destinatarul unui mesaj care cuprindea un interviu cu istoricul, eseistul, filozoful etc. etc. Neagu Djuvara (Interviul este redat in extenso in partea a doua a mesajului.) M-am bucurat ca, printre atitea pilde de la Dalai Lama, mesaje de la mamici disperate in care se cerea sa retrimitem un mesaj umanitar catre toti prietenii nostri ca sa primeasca respectivele cite 5 centi in cosuletul milei prin cei de la Yahoo! sau de la Microsoft, voi fi avut si satisfactia lecturarii unor note de demult, ca sa ma faca sa mai uit de cenusiul cotidian si de mizeriile umane din proximitatile verticale, orizontale, diagonale… Stupefactie! In loc de mult asteptata vraja, cu sau fara buna stiinta au fost strecurate jeturi de aburi cianhidrici, bine dozati, dar, din fericire, “usor” tardiv. Nu mai lungesc preambulul pen’ ca mi-e cam rau de la lingurica la simtirea upercuturilor pe cit de neasteptate, pe atit de dureros de infantile si penibile pentru onorabilul eseist.

    La confruntarea celor doi candidati pentru functia de presedinte al statului din turul II, si sotia mea si fiica-mea cea mare mi-au semnalat (contrariate si destul de adinc de negativ afectate) prezenta distinsului Neagu Djuvara in rindul al doilea, daca nu ma insel, al celor din tabara lui Crin Antonescu. Cu gindul si la CD-urile pe care le ascultam tustrei in masina in peregrinarile noastre pe drumurile patriei, re-invatind “Istoria romanilor povestita celor tineri”, am incercat sa-i iau apararea si sa le explic fetelor ca in mod sigur convingerile politice ale distinsului istoric sunt cu adevarat liberale si nu-i permit fandari politice in alte zone, mai ales la senectutea-i de invidiat. Ca, probabil, a ramas singurul din toata tagma politichiei romanesti care mai stie ce e aceea o doctrina politica si din cauza careia s-a inrolat in haita cu pricina, sperind si el ca si alde Coposu, Diaconescu, Ratiu si altii ca vor fi modele si chiar modelatori… De unde naiba sa-mi dau seama ca intre domnul Neagu Djuvara si un strungar de categoria a III-a de la Combinatul de Utilaj Greu s-ar putea sa fie doar mici diferente de capacitate de stocare a informatiei, ca despre procesarea ei nu se mai poate vorbi atunci cind se aduna prea multa: e ca si cum vrei sa amesteci un ghiveci intr-o oala subdimensionata dupa ce ai pus de toate, pe rind, fara sa-ti rezervi un minim de spatiu. Chestia asta tine, de altfel, si de igiena: cind incepi sa dai pe afara, e bine sa ai ce face cu ce mai poti recupera!

    Am admirat si, in pofida cel putin a dezagreabilei impresii dupa citirea interviului, voi continua sa impartasesc un adinc respect pentru vitalitatea fizica, dar mai ales pentru motilitatea intelectuala expansiva, deseori generatoare de o satisfactie identica clipei de fericire dintr-o zi torida de vara cind cerul gurii iti este parca zdrobit de explozia sutelor de bule din ceea ce englezii numesc atit de revigorant the sparkling water. Si totusi, domnule Djuvara, sunt momente pe care fie va trebui sa le explicati, fie sa va retrageti “avioanele” si sa re-atribuiti “porumbeii” altora, invocind fie motive tipografice, fie “melancolii de catelus, uitat de cineva pe-afara”, cum zicea Topirceanu.

    “N.D. – În turul întâi sunt moralmente obligat să votez pentru candidatul liberal, pentru că, cinstit vorbind, e mai puţin rău. Crin Antonescu e răul cel mai mic. […] EvZ – Candidatul liberal pare dependent chiar în interiorul propriului partid. N.D. – Nu-mi dau seama. Să ştiţi însă că putem avea surprize. Când deţii puterea, descoperi nişte lucruri cu totul neprevăzute. Nu trebuie să-l judeci pe om înainte de a-l vedea în exerciţiul puterii. […] EvZ – Vi se pare Crin Antonescu capabil să “rupă pisica” în cazul în care ajunge la Cotroceni? N.D. – Ei, aia e. That’s the question! Dacă le are destul de… ştiţi dumneavoastră ce.”

    Domnule Djuvara, acesta este un derapaj extrem de grav! Impardonabil, ca sa va traduc in limbajul anilor interbelici.

    1. Domnule Djuvara, ati intrat cu buna stiinta in partidul liberal (sorry, momentan mi-e cam greata sa-l scriu cu majuscule!) si, probabil, chiar cu dorinta de a impinge lucrurile catre zorile normalitatii. Domnule Djuvara, imi pare rau, dar in aceste circumstante AVETI OBLIGATIA CEL PUTIN MORALA SA VA CUNOASTETI FOARTE BINE COLEGII DE PARTID! Foarte bine inseamna incepind de la simplul gest de a se spala pe maini dupa cind se duce la WC si pina la detaliile care tin de profesionalismul si de cultura respectivului. Aceste lucruri trebuie sa va fie foarte limpezi. Cu personalitatea dumneavoastra, din pacate, ATI GIRAT UN INDIVID FARA SCRUPULE SI ONOARE, UN LAS, UN PARVENIT FARA SIMTUL RASPUNDERII, O TINICHEA SPOITA IN GRABA, UN BALON DE SAPUN SI NIMIC ALTCEVA. (Pentru argumentatie, va rog sa aveti amabilitatea sa (re)ascultati cel putin discursul din ziua votarii Guvernului Romaniei (23 decembrie 2009): penibil, lamentabil, de o crasa josnicie si mai ales de un limbaj din cel mai prost lemn mucegait, de l-a facut gelos pina si pe Ion Iliescu. Daca veti putea trece usor peste starea de voma, atunci va rog sa revedeti si celelalte di_scursuri contradictorii din ultimele 4-5 saptamini. Sa va vad atunci ce stomac tare aveti! Asta daca vreti sa recunoasteti, evident!).

    2. Domnule Djuvara, chestia asta cu judecatul omului numai in exercitiul puterii sa i-o spuneti tandru lu’ tanti Mimi Popescu, coafeza de la etajul 1, lu’ nea Gigi Berlocea, faiantarul de la parter, lu’ Fane Burlan de la mansarda si altor colocatari de pe scara blocului in care probabil locuiti, la sedinta de comitet atunci cind va votati seful de scara si administratorul imobilului. Domnule Djuvara, ORICE OM CU SCAUN LA CAP (acuma depinde si de… scaun si de cap!) STIE CA NU SE FAC EXPERIENTE PE O TARA INTREAGA, NUMAI ASA, DIN PLACEREA SADICA DE A VEDEA CUM SE COMPORTA OMUL CU PRICINA CIND AJUNGE PRESEDINTE! Daca aveti chef sa faceti studii patologice privind comportamentul uman in functii de decizie, nu aveti decit sa va investiti soacra in functia de presedinte de asociatie, dar va rog, lasati-ne vietile noastre in pace! Multi dintre noi nu vor avea sansa de a atinge performanta dumneavoastra senectute si tocmai de aceea va recomandam sa nu mai propagati astfel de injurii.

    “[…] Sorin Oprescu primar. Când votezi asemenea indivizi, înseamnă că se continuă un fel de orbire care aduce aminte de primele alegeri democratice din mai 1990.”

    Numa’ olecutzica… Fata de Crin Antonescu, Sorin Oprescu a mai taiat niste oameni, pe unii chiar i-a si pus pe picioare si, aveti dreptate, cam atit. Adica CV-ul lui Oprescu poate sa cuprinda chiar o pagina format A4. Probabil ca numele de Crin o fi venind (premonitivi parinti!) si de la albul imaculat al foii in care ar fi trebuit sa fie scris CV-ul acestuia?! In afara de caca si pipi ce-a facut Crinulet in cei 50 de ani?! Si daca alte diferente intre cei doi nu prea sunt, de ce naiba o fi fost zincatul ala “raul cel mai mic”!? Mda…

    Sa mergem mai departe:
    “Adică, cu un preşedinte fără puteri prea mari, însărcinat cu numirea primului ministru şi cu rolul unui arbitru. Dar cu un parlament puternic. […] A spus-o şi Churchill: democraţia parlamentară e detestabilă, dar e cel mai suportabil regim pe care îl putem imagina.

    Cu atât mai mult cu cât domnul Băsescu apasă pe pedala dezgustului faţă de parlamentari.”

    Da, cam timpit Churchill asta. Zicea una buna si dupa aia dadea cu mucii-n fasole. Da, pe bune, structurile politice de conducere ale anilor ’35-’45 chiar pot fi considerate repere de normalitate? Oare realitatile economice si conjucturale prezente nu determina si obliga la alte structuri? Habar nu am ce responsabilitati avea parlamentul britanic atunci, dar atentie! Democratia parlamentara era detestabila intr-o tara in care acum 5-600 de ani nici macar un rege nu putea face ce vrea, de exemplu, pentru ca… era impotriva legii! Recititi Shakespeare si veti fi probabil uluiti de respectul pentru lege si cuvintul dat. Repet, acum 5-600 de ani! Dupa o experienta in Albion de un an pot sa spun ca nu cred sa se fi schimbat mai nimic in ce priveste responsabilitatea individului fata de sine si fata de societate. Acolo si mai peste tot in Europa, semnatura si cuvintul de onoare reprezinta TOTUL. Democratiile veritabile functioneaza TOCMAI pentru ca sunt fundamentate de aceste atribute de responsabilitate. Ceea ce la noi nu este cazul. Ba mai rau, sunt luate la misto si balacarite in modul cel mai odios si execrabil cu putinta. A reaminti zicerea lui Churchill ca premonitie pentru pseudo-sistemul politic carpato-danubiano-pontic fara sa detaliezi nimic despre cum arata democratia britanica in comparatie cu vidul si de bun simt de aici, este cel putin o blasfemie.

    Este incredibil cit infantilism si ce uriasa ignoranta la un asa om politic! De exemplu, presedintele statului este si presedintele Consiliului Suprem de Aparare a Tarii, care CSAT nu se reuneste numai cind e vorba de razboi, ci si cind sunt probleme de securitate economica a statului! Explicati cum dracu’ sa coordoneze “un arbitru” o sedinta de strategii economice de perspectiva si, implicit, de securitate ale unui stat?! Si in CSAT NU presedintele ia decizia, ci conduce sedinta, deciziile luaindu-se prin vot, iar multe situatii exced deciziei CSAT, fiind prezentate ulterior Parlamentului pentru validare sau respingere. In fine, probabil ca se pot gasi si alte formule de conducere a CSAT, mult mai coerente si poate mai neechivoce s.a.m.d. Dar nu CSAT-ul e problema aici, evident, asta era doar un exemplu despre o propunere aberanta fara o solutie alternativa – doar asa, ca sa ne aflam in treaba, nu? Domnule Djuvara, vreti nu vreti, realitatea este ca in Romania, acum, ESTE O DICTATURA PARLAMENTARA! Adica o turma de vreo 470 de parlamentari vorbesc si iau decizitii cu nesimtire in numele meu si al celorlalti peste 20 de milioane dupa cum li se nazare: suspenda presedintele ca asa vor muschii lor, nu voteaza guverne pentru ca asa au ei chef (motivele fiind invariabil “ordin de la partid” – desi Constitutia zice clar la art. 69 ca “senatorii si deputatii sunt in slujba poporului”, nu a partidului!), ies de la guvernare si blocheaza o tara intreaga pentru ca un nene l-a scuipat pe altul in gura si nenea celelalt i-a tras primului cu piciorul in cur, daca vor tin cont de Constitutia tarii si de Regulamentele camerelor, daca nu vor, se caca pe ele si unii voteaza de doua ori ca Geoana, ca el are doua vieti ca mitza, de parca joaca sotron in sufragerie cu Mihaela si soacra-sa ca sa nu le dea afara din casa, parlamentarii fac trompete la nas justitiei cind e vorba de anchete penale ca nu e voie sa fie luati la zdup daca ei nu-s de acord si alte mizerii unice pe mapamond. Aceste jeguri umane cu numele de parlamentari FAC CE VOR SI SUNT MAI PRESUS DE ORICE LEGE!

    “Străinii ne percep negativ, ca fiind versatili, când cu unul, când cu altul. Facem doar ce ne convine nouă. Imaginea românului de şmecher politiceşte este pecetluită.”

    Corect! Si daca stiti asta si simtiti asta si sunteti martor la asa ceva, cum naiba puteti insinua ca prerogativele functiei de presedinte al Romaniei sunt foarte mari si ca exista nu riscul, ci certitudinea dictaturii pe care, de altfel, o si traim deja cumplit de dureros, dar asa suntem noi cam timpiti si nu o simtim?! Domnule Djuvara, va rog sa aveti bunul simt sa recititi si sa reanalizati Constitutia Romaniei si veti observa ceea ce, de altfel, s-a si intimplat in ultimii 4 ani: anume ca presedintele se zbatea ca pestele pe uscat neputind sa-l rada pe Primul-Ministru dupa ce el l-a desemnat, asistind neputincios la devalizarea Romaniei prin imposibilitatea legala de aplicare a unor decizii de blocare a unor hotariri guvernamentale. Presedintele a retrimis la parlament spre reanalizare si dezbatere multe legi cretine si aberante, dar parlamentul a scuipat pe observatiile presedintelui, fara ca macar sa existe bunul simt de verificare minimala macar a corectitudinii observatiilor, pentru ca, nu-i asa, perfectiunea s-a nascut in Parlamentul Romaniei si idiot este numai tovarasul dictator Basescu. Dupa care presedintele a fost OBLIGAT de Constitutie sa promulge legile, el nevind dreptul sa le respinga, oricit de aberante si cretine erau. Va rog sa revedeti anii de guvernare Tariceanu.

    Si, in concluzie, ce alte puteri sa mai dam parlamentului? Presedintele arbitru… Intre cine si cine? Vorba lu’ matale: “intre mucea (senat) si cacicea (deputat)”? Asta sa fie rolul presedintelui unui stat? Pai, in cazul asta, daca parlamentul face ce vrea (ACUM, AZI, SI NU IN PROPUNEREA VIITOARE!) pentru ce dracu’ sa mai avem presedinte?

    Domnule Djuvara, sa va spun un secret: romanul nu face nimic din constiinta proprie. Romanul e sado-masochist. E genetica maladia asta. El trebuie macelarit, batut, deseori pina la singe, pentru ca sa se miste normal, ca sa se dezvolte rational, sa ajunga cit de cit om. Romanului ii place asta, adora situatia. Romanul fara sef e ca oaia ratacita: moare de foame, de frig si de prostie. Romanul e si o lichea ordinara, un oportunist… hopa… mi-ati luat vorba din gura!

    “Şi atunci cine au fost comuniştii? Oportuniştii! Au venit grămadă. Asta e meteahnă veche la noi. Românul sare imediat acolo unde îi este interesul.”

    Pe bune! Numai comunistii au fost oportunisti? Domnule Djuvara, ia trageti usor “cu oblonul” peste umar la coledzii ‘mneavoastra: la alde Crin, la alde Fenechiu, la alde ospataru’ sef Orban Frezatu si la alde celelalte zeci si sute de membri ai partidului liberal (tot nu pot sa-l majusculez, imi pare rau). Domnule Djuvara, va rog sa din suflet sa va protejati cordul sensibil si sa nu analizati lista sutelor de hamaitori, nulitati si de lingai coprofilici care se gudura unii pe linga altii in crismele liberale de cartier (pizzerii, zahanale, bodegi etc.), chipurile la umbra dezbaterilor privind sanatatea si viitorul natiunii, in fapt, numai a burtilor proprii hamesite. Domnule Djuvara, pariu ca va ingroziti daca va dau doar citeva exemple de coledzi ca sa stiti cu cine sunteti in partid. Dar nu o fac pentru ca asta este STRICT OBLIGATIA dumneavoastra!

    “Aşa că am impresia, acum, că mi se fură ceva din renumele viitor. Aş vrea să fiu lăsat în pace şi peste 50 de ani să fiu judecat”
    Neagu Djuvara, istoric

    Domnule Djuvara, sunt convins ca in peregrinarile dumneavoastra prin lume din copilarie si pina in prezent stiti bine ca daca dati de un caine care isi vede de drumul lui, nu-l zgindariti ca sa va aflati in treaba pentru ca s-ar putea sa… deveniti tenor sau chiar mezzosoprana! E o chestie de gentleman agreement: nu te bagi, nu-si baga coltii. Asa ca, domnule Djuvara prea tirziu sa cereti 50 de ani de pace. Din pacate, cu astfel de interventii se pare ca va cam cereti singur mai degraba intrarea intr-o densa negura si nu stiu daca peste 50 de ani isi va mai bate capul cineva cu diverse judecati in care sa fiti subiectul.

    Pacat… Stiu ca simetria vietii isi face simtita prezenta, sufletele si chiar si mintile noastre metmoforzindu-se incet, incet in “piftiile” identice primelor noastre clipe pe pamint. Dar cind logica si spiritul analitic intra si ele in stari letargice sau chiar de colaps este foarte trist. Unii oameni de stiinta sustin ca un astfel de destin nu este chiar implacabil cit timp antrenamentul este constant si, mai ales, informatiile sunt filtrate comparativ continuu, la nivele maxime posibile. Probabil… Dar foarte sigur (si tot pe atit de trist mi se pare acest fapt) este ca eu, unul, incep sa ma indoiesc serios tocmai de pertinenta informatiilor stiintifice din cartile si interviurile dumneavoastra. Mizasem pe extraordinarea capacitate a dumneavoastra de sinteza, de analiza si mai ales de redare a informatiei, pe non-conformismul ideilor lansate, pe capacitatea exploratorie si de extrapolare logica… Timpul meu si sfera preocuparilor mele sunt dedicate altor zone de interes, dar scrierile dumneavoastra le-am considerat ca o completare indispensabila unei stari firesti de confort spiritual si afectiv atit de necesare celui care doreste sa-si (re)defineasca sau sa-si regasesca identitatea. Cea proprie sau cea din cadrul unui colectiv care poate fi chiar si de nivelul unui popor.

    Mos_Neagule se pare ca ai cam imbatrinit degeaba. Dupa 93 de ani de trait istorie (si chiar de producator de istorie!) nici mata nu reusesti sa invalidezi una din celebrele legi ale lui Murphy si anume ca “experienta ne invata ca oamenii nu invata nimic din experienta”. Pina acum doar unul singur a reusit sa “sfideze” legea amintita. De atlfel si singurul sinonim pe care-l stiu al sintagmei “venerabila senectute” este “Petre Tutea”.

    Cezar Aanicai
    kaa_zip@yahoo.com

      (Quote)

Adauga un comentariu!

Nume (necesar)

Website


*

Editoriale din aceeasi categorie

Autor: Aciduzzul | 3 iunie, 2016 | 0 comentarii | 403 vizualizari | 3 voturi

Caricaturile subumane scoase din joben la aceste alegeri locale arata cat se poate de clar ca gruparile de crima organizata de sorginte bolsevica sunt complet compromise. Si, totusi, se pune intrebarea legitima, pentru cei care au curaj sa mearga la vot – pe cine votam? Sau, si mai clar, pe cine alegem intre primii doi […]

Autor: Aciduzzul | 3 iunie, 2016 | 0 comentarii | 348 vizualizari | 2 voturi

Alegerile locale de duminica se remarca prin ceva unic in ultimii 26 de ani. Nicicand in aceasta perioada de dezmat neobolsevic, de jaf si disolutie a tot ce este romanesc, asadar, nicicand in acest sfert de secol, candidatii oferiti spre votare de gastile de crima organizatea numite eufemistic partide, nu au fost mai jalnici. Practic, […]

Autor: Aciduzzul | 11 noiembrie, 2015 | 0 comentarii | 170 vizualizari | 1 vot

Alexandru Pascu, basistul trupei Goodbye to Gravity, rănit în incendiul din clubul Colectiv, a murit, miercuri, în ziua în care a fost transferat în Franţa de la Spitalul Floreasca din Capitală. Alexandru Pascu fusese transferat, miercuri, de la Spitalul Floreasca din Capitală la o unitate sanitară din Franţa. El a murit însă pe aeroport, la […]

Autor: Aciduzzul | 10 noiembrie, 2015 | 0 comentarii | 366 vizualizari | 2 voturi

Ioha a ales intelept si a transformat pe deplin Romania in colonia lui Soros. Pas cu pas. Lovitura de stat a reusit pe deplin! Careul de asi – Sandra Pralong Marylin Andreea – consilierul lui Ioha pentru Diaspora, Edward Hellvig – directorul SRI, Mihai Razvan Ungureanu – directorul SIE au ceva in comun – toti […]

Autor: Aciduzzul | 8 noiembrie, 2015 | 0 comentarii | 217 vizualizari | 3 voturi

Marius Serban Vizibil stanjenit, “presedintele” Iohannis a venit astazi in Piata Universitatii dupa ce si-a anuntat prezenta catre presa cu o ora inainte. Chestia ca nu va anunta cand vine a fost, evident, o vrajeala ieftina. De fapt, Iohannis a fost luat cu japca de la Spa si de la masaj, dupa un week-end plin, […]

Ofera o donatie
Dacă vrei să contribui și tu, poți dona aici:
fii aproape de noi
Conferinta_AGROstandard
PUB
web design profesionist
Red Moon Media
CAMPANII bp
Atitudine Contemporana
Televiziunea Copiilor
Le Pre
1984 George Orwell
Televiziunea Copiilor
piata BIO
alimente organice
internet manipulation techniques
Adauga banerul de partener Badpolitics pe site-ul tau bad politics
bad politics

2009 - 2018 © BadPolitics